Inimi Gemene

[Savarina Ali]

Hei sunt in pana de inspiratie si am nevoie de ea. Asa ca ascult muzica si citesc la greu ca sa am idei. Asa ca ma uit si eu dupa titluri si am gasit unul interesant. Inimi Gemene :X ce fain. Imi place si titlul si povestea.
Pai am vazut ca nu prea ai comentarii, asa ca m-am gandit sa citesc si sa si las com. Voi spune in mare despre toate capitole si le pun in aceeasi oala ca sa nu ma cacai foarte mult -_-' lenea este mare. Pai ce pot sa spun asa? Totul este dragut. Actiunea, intamplarile si personajele, toate's bune si la locul lor. Vad ca de la un capito la altul te perfectinezi. Asta este bine, si sper sa o tii tot asa. Curiozitatea ma omoara cu o intrebare :D Vrei sa te faci scriitoare? Ai avea sanse, sa reusesti mai ales daca mai exersezi putin.
Vezi ca mai trec pe aici sa-mi las parerea ^_^ asa ca sa nu te sperii daca ma vezi ca o fantoma in noapte [=))))] (ce tampenii scot si eu)
Te astept cu capitolul urmator
Capu Chuu'

[BloodyInnocence]

imi cer scuze ca din nou intarzi sa iti spun parerea mea despre acest capitol, dar no... este vara ;)) mai tu trebuie sa fi increzatoare, sigur ca citesc multi povestea aceasta a ta, dar le este lene sa comenteze. ca de obicei o continuare interesanta. nu prea am inteles exact care e faza cu inimile gemene dar sunt sigura ca o sa ma lamuresc mai incolo.
ce pot sa iti zic? in acest ultim capitol a fost ca mult dialog, dar a fost amuzanta acea cearta dintre cei doi baieti. parca ii si vad purtand o asemenea discutie. alt lucru pe care ti l-am mai spus este ca tot scrii coridor cu "l" in loc de "r" si nu pot sa imi dau seama daca asta e greseala ta sau daca este din cauza word-ului care mai "corecteaza" cuvintele..
poate ma lamuresti tu cand pui data viitoare capitolul.
Astept urmatorul capitol cu nerabdare! kisses.:*

[dark.blue]

Hi! Ma bucur foarte mult ca ai trecut pe aici, Savarina Ali, si ma bucur foarte mult ca iti place. Nu stiu sigur daca o sa ajung scriitoare, insa asa cum ai spus, mai am nevoie de exercitiu...muuult exercitiu. M-as bucura foarte mult daca ai mai trece pe aici, sper sa iti placa in continuare (app, asculta asta , pe mine intotdeauna ma ajuta cand sunt in pana de idei, desi asta nu mi se intampla prea des;) )
Fallen Angel, dupa cum ti-am mai spus, nu e nici o problema, nici eu nu prea apuc sa comentez, mai nou nici sa citesc sau sa scriu, dar, ce poti sa-i faci? Cu acel coRidor...nu stiu... ar putea fi un regionalism? nu cred ca e de la word, are si el problemele lui, insa nu putem sa dam vina pe el pentru toate greselile noastre, in plus, trebuia sa am si eu ceva, nu?
Am adus o scurta explicatie, nu ma prea pricep la explicat, dar...am incercat:


Cu mult timp in urma, cand „fiintele astrale” erau doar niste oameni ciudati cu puteri speciale, patru oameni de stiinta care detineau, la randul lor, puteri speciale, s-au unit in scopul de a descoperi ce ii face diferiti de celelalte persoane. Dupa zeci de ani de xperimente au descoperit ca singura diferenta dintre un om normal si unul dintre ei era o mica sfera alba care se gaseste in interiorul inimii, si pe care au numit-o „Inima astrala” din cauza culorii si stralucirii ciudate pe care aceasta o avea, si, din acelasi motiv, unii oameni care au avut ocazia de a vedea o inima astrala credeau ca ea este o bucata dintr-o stea. Ulterior cei patru oameni de stiinta au aflat ca exista, undeva, patru inimi astrale care stapaneau cele patru elemente, adica pamant, foc, apa si aer. Erau cele mai puternice inimi, insa cantitatea imensa de putere era mult prea instabila, si putea oricand sa se elibereze, provocand o explozie mai puternica decat cineva si-ar fi putut inchipui. Dupa lungi cautari si-au dat seama ca acele inimi sunt de fapt ei. Dupa cativa ani au gasit o modalitate de a micsora aceasta putere care ii punea in pericol, atat pe ei, cat si pe cei din jur, impartindu-si inimile astrale in doua. S-au pregatit, facand rost de opt inimi in care sa poatea sa transfere puterea inimilor lor, si, dupa cateva luni au inceput transferul, insa, deoarece acest eveniment s-a desfasurat in aceeasi camera, cele opt inimi au absorbit cate putin din fiecare putere din acea camera, astfel, toate cele opt inimi detin controlul asupra celor patru elemente. Cei patru gardieni au oferit mai tarziu inimile gemene, asa cum le-au numit, unor copii pe care i-au ales:
Coral, cea care stapanea apa, a oferit inimile unor fetite care se jucau pe o plaja, numite Asi si Melody, si care acum au douazeci si sapte de ani.*
Senam, cel care stapanea pamantul si-a oferit puterea unor copii gemeni, care erau nepotii lui, Max si Luis, care acum au douazeci si doi de ani.*
Aton, cel care stapanea aerul le-a dat inimile elevilor lui, Lucas si Cris. Pe cand acestia aveau treisprezece ani, Cris a fost omorat si inima i-a fost furata, iar dupa patru ani, Lucas a recastigat inima geamana, ucigandu-l pe cel care i-o furase si unind cele doua inimi in interiorul sau. Acum Lucas are treizeci si doi de ani.*
Daris, cea care stapanea focul, a oferit inimile unor copile pe care le indragise inca de cand se nascusera in aceeasi zi, ea asistand, ca medic, la nasterea amandurora, pe nume Cassidy si Helen. La varsta de cinci ani Cassidy a fost ucisa, inima fiindu-i furata de Anthony Rund. La doua luni dupa moartea lui Cassidy, Helen a intalnit consiliul inimilor gemene, din care acum face parte. Lucas, intelegand situatia fetei deoarece si el trecuse prin astfel de chinuri, s-a hotarat sa o antreneze. Pana in momentul de fata, Helen nu a reusit sa isi recupereze inima. Acum Helen are saptisprezece ani.
La trei luni dupa ce au oferit inimile cei patru gardieni au murit.
*Acum doisprezece ani, cand Helen i-a intalnit prima data, Asi si Melody aveau saptisprezece ani, Max si Luis aveau zece ani, iar Lucas avea douazeci de ani.

Acum, capitolul urmator, sper sa va placa!

Cap VII

Helen:

Alerg din nou, incercand sa scap de singurul lucru de care ma tem si impotriva caruia nu pot sa lupt. Incerc sa-mi acopar ranile care ma trag inapoi, dar ele apar din nou, mai mari si mai dureroase. Astept, sperand ca acele amintiri, acele monstruozitati care ma bantuie, o sa treaca, insa de fiecare data cand una dispare, apare alta, si tot asa pana cand o sa reuseasca sa ma distruga sau pana cand o sa reusesc sa le fac mai putin chinuitoare, cu ajutorul razbunarii. Stateam pe pat, in camera mea, inconjurata de zeci de desene, majoritatea in creion, cate un firicel de sange rosiatic fiind singura pata de culoare de pe desen. Voiam sa le sfasii, sa le rup in mii de bucati, sa le ard si sa arunc cenusa in cea mai adanca groapa din lume, le uram pentru ca ele imi aduceau de cele mai multe ori aminte de ingerasul care odata, demult, desena alaturi de mine, le uram pentru ca erau facute de mine si nu de ea, insa nu puteam sa le rup...le iubeam...le iubeam pentru ca si ea le iubea. De ce trebuia sa fie asa? De ce ea si nu eu? Aceiasi intrebare imi bantuie gandul in fiecare zi, innebunindu-ma cu alte mii de alte intrebari fara rost, intrebari la care numai cel ce a ales intre mine si ea putea sa raspunda.
Ma ridic incet si strang cartile si desenele de prin camera, unde intunericul domnea tot timpul zilei, cu exceptia a doua momente: rasaritul, momentul zilei preferat al lui Cass, si apusul, momentul meu preferat al zilei. Era unul dintre putinele lucruri care ne facea diferite: mie imi placea apusul si noaptea, stralucirea argintie a lunii si magia care o oferea aceasta naturii, intunericul si culorile inchise, iar ei ii placea rasaritul si ziua, iubea sa simta mangaierea dulce a soarelui si caldura lui, culorile deschise si lumina...pentru mine lumina era ea, dar ea a apus, demult. Am terminat de pus cartile in bibleoteca si m-am intors din nou inspre camera mea, camera mea unde totul era albastru sau negru. Peretele unde cele trei geamuri mari, acoperite cu draperii mari si negre era vopsit in negru, iar ceilalti trei erau vopsiti in albastru. Intreg mobilierul era confectionat din lemn de abanos, iar lenjeria era albastra. Tavanul avea aceiasi culoare ca si cerul noptii. Nimic nu ma linisteste mai mult decat sa adorm privind cerul, iar daca cerul era acoperit de nori, atunci tavanul meu era o alternativa acceptabila. Dau usor la o parte draperiile, si admir minunatia care imi aprea in fata. Padurea deasa care inconjura scoala era sub vraja dulce a apusului, pictata de ultimele raze de soare si de primele raze de luna in acelasi timp. Nici aparatele foto, camerele de luat vederi sau alte tehnologii din ziua de azi nu ar putea sa imortalizeze magia pe care o transmite acest moment, ultimele mangaieri ale soarelui, ultimul zambet pe care astrul ni-l ofera.
Ce n-as da sa pot trai acest moment la nesfarsit…din nou si din nou pana cand luna nu o sa mai rasara, pana cand soarele va apune pentru totdeauna, si eu odata cu el.
Ies cu greu din aceasta transa si ma intorc la realitate, realitatea cruda care se razbuna pe mine ori de cate ori are ocazia. Privesc ceasul mare si negru care atarna pe perete si ma intorc incet spre usa, coborand spre biroul directorului, care m-a anuntat cu cateva ore inainte ca ma asteapta. Din nou o sa-mi tina acel discurs interminabil despre cum ar trebui sa ma comport cu nou-venitii, dar, nu stiu de ce, de data asta simt ca mai are ceva sa-mi spuna. Inchid usa in urma mea si ma indrept spre scari. Am vazut multe scoli pana cum, mama plimbandu-ma din loc in loc ca sa gaseasca cea mai buna scoala pentru mine, insa asta este singura care mi-a placut. Imi place linistea care se lasa asupra coridoarelor dupa terminarea orelor de curs, imi place libertatea care-mi este oferita, imi place faptul ca nu ma obliga nimeni sa imi impart camera cu inca vreo cinci colege nebune care sa ma calce pe nervi pana in punctul in care sa le zbor creierii, nepasandu-mi de consecinte. Ajung, ca de obicei, in vreo doua minute pana la parter, desi aveam opt etaje de coborat, si ma indrept spre biroul directorului. Bat usor, si intru dupa ce aud acel „intra” ragusit, specific directorului nostru. Salut politicos si ma asez pe scaunul devenit atat de familiar.
-Helen, banuiesc ca stii deja de ce te-am chemat aici, nu mai are rost sa repet la nesfarsit acele cuvinte, vreau doar sa incetezi. Ne este foarte greu sa primim elevi noi atunci cand afla micile „razboaie” la care vor fi supusi. Parea suparat, ridurile ii pareau mai adanci ca niciobata, iar ochii lui veseli au devenit goi. Arata ca un robot, imi spunea aceste cuvinte, insa gandul ii era cu totul pierdut, intr-o lume pe care numai el o stie.
-Imi pare rau, domnule, insa eu consider ca ceea ce fac este corect. „Rennard Sky” este o scoala de elita, elevii care se tem de lupta nu au ce cauta aici, spun eu serioasa, incercand sa aflu de ce domnul director Blake se comporta asa.
-Dar, Helen, cum ar putea sa nu se teama de o lupta impotriva ta?
-Aceasta scoala antreneaza eroi, eroi care ar trebui sa salveze oamenii normali si sa stie cum sa se comporte respectuos cu ei. Niciodata nu i-am atacat fara motiv. Daca ar fi stiut cum sa se comporte i-as fi lasat in pace. Acel angel, Joey, a fost singurul care a reusit sa se comporte ca un erou.
-Dar angelul cel nou, Alex, ce ti-a facut? Intreba, incepand incet-incet sa iasa din acea stare.
-S- a ciocnit de mine pe colidor, cred ca stiti povestea deja, camerele video nu inseala.
-Da... o stiu, dar si-a cerut scuze, intarzia la ora...
- Sunt sigura ca s-a intalnit cu cativa dintre colegi, cred ca a facut cunostinta cu angelii, sunt intr-un fel atrasi unii de altii, dar nu cred ca s-a gandit sa mai si intrebe ce ora avem. Daca ar fi facut asta, cu siguranta unul dintre “geniile” clasei i-ar fi spus ca avem matematica, dar sa nu se grabeasca, pentru ca profesoara vine de obicei la jumatatea orei. Trebuia doar sa puna o intrebare si ar fi scapat de atata alergat si...
-Si de bataie, continua acesta zambind.
-Ceea ce s-a intamplat acolo nu se numeste bataie, pur si simplu l-am trantit de cateva ori.
-Bine, acum, spune-mi, ce parere ai despre el?
Intotdeauna directorul apeleaza la mine atunci cand voia sa testeze un elev nou, nu tot timpul scria in fisa de transfer tot ceea ce il intersa pe domnul Blake, iar eu eram persoana potrivita pentru asta, stiu sa gasesc o greseala sau o slabiciune in tehnica de lupta a cuiva la fel cum stie sa gaseasca un copil de trei ani o bomboana in poseta mamei lui.
-Dark angel, pamant, gheata si foc. Este cel mai incet elev din cati am vazut pana cum, chiar si un elev de clasa intai ar putea sa-l bata, nu stie sa isi combine puterile astrale cu cel fizice si psihice, probabil ca singurele lucruri pe care le stie le-a invatat de la parintii de la care a mostenit puterile si acestia au evitat sa il invete tehnicele mai puternice. Singurele puteri pe care stie cat de cat sa le foloseasca sunt cele de angel, in rest stie doar sa creeze serpi sau alte arme si sa faca sa creasca floricele. Absolut toate tehnicele sunt executate gresit si isi foloseste o cantitate mult prea mare de putere si nu se concentreaza deloc. Nu stie sa foloseasca nici o arma si nici nu stie cum sa se uneasca cu angelul interior pentru efectuarea tehnicilor mai dificile.
-Ciudat, in fisa de inscriere nu pomeneste nimic despre puterea focului, spuse directorul deschizand un sertar mare de sub birou si cautand in el un dosar pe care mai apoi il rasfoi de zor. Nu stiam ca are si aceasta putere, continua el.
-Nici macar el nu stie.
-Alex?
-Nu stiu. Alex il cheama? In fine, nici macar „tipul cel nou” nu stie ca are si puterea focului, si ii va fi mult mai greu sa invete sa il foloseasca. Focul este un element mult mai instabil si este foarte greu sa ajungi sa folosesti o arma din foc cu precizie.
-Mda...deci, pe scurt, nu stie numic. Trebuie sa o luam de la zero.
-Da, cam asta e. Reusisem sa il scot din acea stare pe care o avea la inceput, insa acum, acei ochi goi incepusera sa isi faca din nou aparitia pe chipul lui.
-Helen, de fapt nu asta a fost motivul pentru care te-am chemat. Luna viitoare sora ta isi va efectua transformarea si ea a dorit sa o faca aici, la scoala, in compania ta, asta insemnand ca o sa fie din nou sigilat etajul opt,ca voi sa puteti sa va destindeti si sa nu fiti deranjate. O sa fie chiar peste o luna.
A spus toate astea cu o voce stinsa si trista, crezand ca pe el l-a afectat mai mult decat pe mine, insa gresea, ceea ce simtea el era nimic pe langa invalmaseala din sufletul meu.
-Nu, nu, nu! Poate sa vina oricand, insa nu in acea zi! Nu are cum sa ma tina inchisa atunci, nu poate, spun in timp ce ma ridicam incet in picioare.
-Helen...
-Nu! Nu ma poate obliga! Stiu ce vrea sa faca, stiu ce vreti sa faceti! Credeti ca daca nu o sa ajung atunci acolo o sa-mi fie mai bine, totul o sa devina roz si vom fi toti fericiti. Ei bine nu! Nu o sa-mi fie mai bine! Nu va este deajuns suferinta la care sunt supusa, vreti sa ma distrugeti de tot? Spuneti-mi cu cat v-a platit Anthony? Cum v-a santajat?
-Helen, nu, te rog...
-Nu, nu ma puteti opri, pur si simplu nu puteti! Sunt o inima geamana, e blestemul si binecuvantarea mea, nu o sa ma tem sa-mi folosesc puterile impotriva voastra daca va fi nevoie. Imi pare rau, stiu ca niciodata nu m-am mai compotrat astfel cu dumneavoastra si chiar nu vreau sa lupt impotriva voastra, dar nu imi dati de ales. Nu am vrut niciodata sa apelez la puterile mele impotriva altcuiva inafara de Anthony, dar daca o sa continuati sa incercati sa ma opriti, atunci nu voi da inapoi, am invatat sa lupt impo...
Nu am mai apucat sa continui, usa biroului se deschise brusc, in prag aparand o persoana cunoscuta cu ochii negri stralucitori, si cu un zambet ciudat pe fata. Se uita ciudat la director si apoi se intoarce spre mine.
-Helen!?
Nu, nu mai puteam rezista, imi infasor mainile intr-o fasie subtire de pamant deasupra careia pun o flacara fierbinte, si ma pregatesc de atac.
-Unde e ea? Intreb eu stapanindu-ma cu greu sa nu atac si sa nu cedez in acelasi timp, nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa ii atac pe ei.
-E la secretariat, are ceva de rezolvat, o sa vina...
Nu a mai apucat sa termine, ea a ajuns. Ma priveste bucuroasa, insa avea lacrimi in ochi. Isi intinde bratele catre mine si imi spune zambind:
-Helen, ii pare rau, regret... am vorbit cu secretara, transformare va avea loc peste doua luni, imi pare foarte rau ca am vrut sa te tin departe de Cass. Incepuse sa planga... imi las incet bratele pe langa corp si opresc flacarile care imi ardeau in maini. Ma indrept incet catre sora mea si o imbratisez, stergandu-i lacrimile. Am stat imbratisate cateva minute, dua care m-am intors inspre Dany, fratele lui Cass, si de curand iubitul surorii mele, Diane.
-Imi cer scuze, Dany, insa te asigur ca pe mine m-a durut mai mult decat te-ar fi durut pe tine daca n-ar fi aparut Diane.
-Nu-i nici o problema Helen, imi pare rau pentru confuzia creata, insa am incercat, imediat dupa ce i-am transmis directorului vestea, sa sunam inapoi si sa anulam totul, insa nu a mai raspuns nimeni la telefon.
-Imediat dupa aceea am intrat intr-o sedinta, imi pare rau, spuse directorul ridicandu-se de pe scaun.
-Ok, acum avem un happy end, putem sa terminam cu scuzele?Spuse Diane stergandu-si lacrimile, apoi Dany lua cuvantul:
-Ah, da, am uitat ceva. Trebuia sa trec pe la cineva. S-a inscris cumva, de curand, un tip pe nume Alex Karmes?

[Jasmine]

patru oameni de stiinta care detineau, la randul lor, puteri speciale

Fara virgule dupa detineau, nici dupa lor, nici dupa puteri ! Ce vrei sa demonstrezi aici, ca stii sa desparti propozitia din 2 in 2 cuvinte ?

Dupa zeci de ani de xperimente

Interzis minorilor, nu ?

pe care aceasta o avea, si, din acelasi motiv

Fata draga, da-mi voie sa-ti spun ca stai extrem de prost la capitolul virgule. -.- « si » este cuvant de legatura si nu se pune niciodata vigula inainte sau dupa el !

unii oameni care au avut ocazia de a vedea o inima astrala credeau ca ea este o bucata dintr-o stea. Ulterior cei patru oameni

Repetitie.

Dupa lungi cautari si-au dat seama ca acele inimi sunt de fapt ei

Uaaaaaau ! Ce descoperire !

in pericol, atat pe ei, cat si pe cei din jur, impartindu-si

-.-‘ Virgulele sufletului lui Hristos... Virgula dupa cuvantul « ei » nu-si are rostul. Ti-am mai zis, nu faci delimitarea cuvintelor in propozitie ca doar nu esti la ora de romana sa le diseci.

inimilor lor, si, dupa

Again… Chestiunea cu si-ul si virgulele…

Coral, cea care stapanea apa
Senam, cel care stapanea pamantul
Aton, cel care stapanea pamantul
Daris, cea care stapanea focul


Aham. Si aeriana unde e? Ma refer la cea care stapanea aerul, desigur, nu de alta, da' is doi care stapanesc pamantul.

Astept, sperand ca acele amintiri, acele monstruozitati care ma bantuie, o sa treaca, insa de fiecare data cand una dispare, apare alta, si tot asa pana cand o sa reuseasca sa ma distruga sau pana cand o sa reusesc sa le fac mai putin chinuitoare, cu ajutorul razbunarii.

Ai putea sa mai delimitezi fraza si sa nu mai folosesti atatea virgule. Niste propozitii mai scurte si cateva puncte ici colo could do the trick.

innebunindu-ma cu alte mii de alte intrebari fara rost, intrebari la care..

Repetitii over and over, daca nu poti sa le gasesti substituenti, nu le mai pomeni, se subinteleg.
Acelasi lucru se intampla si mai jos cand descrii camera si culorile.

Bibleoteca – biblioteca

Peretele unde cele trei geamuri mari, acoperite cu draperii mari si negre era vopsit in negru, iar ceilalti trei erau vopsiti in albastru.

1. Ai putea pune la niste geamuri mari niste draperii microscopice ? Sa fim serioase, ai facut o repetitie total inutila.
2. Virgulele tale se potrivesc in text mai rau ca nuca in perete >.<
3. Peretele unde cele trei geamuri mari, acoperite cu draperii mari si negre faceau ce ?! Ce faceau geamurile alea ?! Lipsa text sau lipsa verb. Ai vrut pur si simplu sa zici ca exista/se afla acolo niste geamuri or what ? O.o Ai lasat propozitia neterminata si total in pom -.-

Nici aparatele foto, nici camerele de luat vederi

Nici este un cuvant de comparatie. In momentul in care compari trebuie automat sa faci comparatia intre doua sau mai multe lucruri -.-

Partea cu dialogul nu expune cine stie ce greseli, dar nu da nici in extrema pozitiva, e usor plictisitor.

Ca o concluzie, ai avea mult de lucrat la partea cu virgulele si delimitarea propozitiilor in fraza.

[ Comanda onorata. ]