Două inimi bat ca una.

[SnowFlake.]

Capitolul unu.

M-am decis, după o mie de schimbări care s-au petrecut în adâncul sufletului meu, să vă povestesc ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani, în apropierea sărbătorii de Crăciun. Cred cu desăvârşire că a fost cel mai trăznit lucru care ar fi putut să mi se întâmple, dar a fost şi este în continuare cel mai preţios pe care l-am trăit. Şi de aici a rezultat o iubire uriaşă, care mă face să tremur de fericire de fiecare dată când mă gândesc la ea. Ea fiind Rose, soţia mea. O veţi cunoaşte din istorisire. Dar să nu mai zăbovim şi să trecem la subiect.

***

Eram nervos, atât de nervos, încât nu îmi puteam controla ieşirile. Detestam să mă simt aşa, dar eu mi-am ales această slujbă. Nu mai puteam da înapoi. Vă întrebaţi ce slujbă bănuiesc. Ei bine, avocat matrimonial. De când mi-a murit mama în urma abuzurilor pe care tata le făcea asupra-i, nu am mai suportat să văd o femeie, nici măcar una singură, implicată într-o căsnicie care nu aducea nimic bun; ba din contră numai lucruri rele: certuri şi bătăi zilnice. Bine, mama nu a fost doar bătută, ea a luat şi o supradoză de droguri şi asta i-a pus capăt. Tocmai de aceea doream să evit lucrurile de genul, acordându-le femeilor cea mai mare atenţie din lume. Nu mă ocupam şi de bărbaţi şi sincer, chiar dacă fac parte din această "specie", pot afirma că mi se făcea ruşine de mine atunci când îi vedeam pe ei; chiar şi greaţă în cele mai multe din cazuri.

Mă aflam într-un avion, înconjurat probabil de cupluri fericite. Dar nu mă interesa. Nu aveam cap decât pentru cazul la care trebuia să lucrez. Deşi mă duceam acasă, şi trebuia să mă bucur de asta. Dar chiar o făceam, undeva acolo în inimă, mă bucuram şi doream să aterizez pe meleagurile ţării în care m-am născut şi am crescut. Aici mă refer la Spania, mai concret în Madrid, pur şi simplu ador acest oraş, şi nimeni şi nimic nu mă va face să nu zâmbesc când mă aflu aici. Ştiam că sora mea mai mică va veni să mă ia de la aeroport. Şi de asemenea, ştiam şi că este destul de împrăştiată încât să mă facă să aştept vreo oră, sau probabil două, în faţa clădirii.
Numele ei este Abigail, deşi prefer să-i spun Abbi, mai mult aşa de tachinare, şi este o răsfăţată. Chiar dacă a împlinit vârsta de nouăsprezece ani, îi place să facă pe măscăriciul. Trăieşte împreună cu iubitul ei, ceea ce nu i-aş fi permis dacă nu ar fi avut o relaţie de lungă durată, adică de cinci ani. E ciudat cum soarta îţi joacă feste şi foarte amuzant. Ea are o relaţie de lungă durată, iar eu nici nu mă gândesc la aşa ceva, cu toate că sunt mai mare şi ar fi trebuit să am pe cineva lângă mine.

Îmi amintesc ziua în care a căzut de pe bicicletă şi era tare supărată că nu reuşea să fie la înălţimea celorlaţi copii din parc. Faţa ei din acea zi nu o voi uita niciodată. Era pur şi simplu adorabilă şi bosumflată. Adorabilă, pentru că ştia că dacă nu arată bine nu o vom aprecia, sau cel puţin asta era în mintea ei, iar bosumflată pentru că avea o zgârietură pe frunte. Ea spunea că arată oribil în concordanţă cu tenul ei perfect şi chiar se enervase că nu vroia să dispară. Încercase chiar şi cu magia. Spunea " hocus pocus dispari " din cinci în cinci minute, dar nu reuşea nimic şi ştia că nu va izbuti. E aşa o figură uneori. Gândul acesta m-a făcut să schiţez un zâmbet.

Nici nu mi-am dat seama cum trecuse timpul. Deja aterizasem, dar fiind pierdut în gânduri nu realizasem. Mi-am luat bagajul şi am ieşit rapid din avion. Doream să ating pământul, doar aşa mă simţeam în siguranţă. Am aplaudat de la distanţă pilotul, căci făcuse o treabă foarte bună şi am început să mă îndepărtez considerabil, chiar dacă făceam paşi mici. Zăream magazinele şi preţurile imense şi zâmbeam. Mă simţeam bine pentru că, în sfârşit eram acolo şi totul era scris în spaniolă.

Când am ajuns în apropierea sălii de aşteptare, am fost "asaltat" de o femeie blondă, destul de suplă şi foarte atrăgătoare, care mi s-a ataşat de gât şi a început să plângă cu lacrimi cristaline asemeni unor picături de ploaie.
- John, mi-a fost aşa de dor de tine! În sfârşit eşti acasă; nu pot să cred.
Mă întrebam cui i se adresează, dar devenisem deja ridicol. Având în vedere că stătea atârnată de gâtul meu, cui putea să i se adreseze înafară de mine? Am apucat-o de braţe şi i le-am îndepărtat, încercând în acelaşi timp să mă lupt cu ea, pentru că nu vroia să-mi dea drumul. M-am uitat în ochii ei albaştri şi am zărit o sclipire ciudată.
- Aş vrea să vă informez că nu mă cheamă John, domnişoară... ?
- Rose.
- Aşa, domnişoară Rose, am reluat eu. Mă cheamă Abel şi sincer, habar nu am cine sunteţi dumneavoastră. Mă puteţi lumina, vă rog frumos?
I-am zâmbit şi i-am întins o batistă pentru a-şi şterge lacrimile. În timp ce ea se liniştea pentru a-mi putea da un răspuns coerent, m-am uitat prin încăpere pentru a vedea dacă sora mea era pe acolo. Şi evident că rezultatul era cel aşteptat: nu era acolo. Mereu întârzie! Mă întreb dacă va ajunge mai târziu cu ore şi la propria-i nuntă.
M-a privit cu ochii sclipitori şi se pregătea să-mi răspundă; dar înainte mi-a întins batista. M-am uitat la ea ciudat. Chiar dacă se putea spăla şi toate cele, nu o mai vroiam înapoi după ce a folosit-o ea.
- Nu, mulţumesc. La mine batistele sunt de unică folosinţă, ca serveţelele.
S-a uitat urât la mine, dar acesta era adevărul. Sau în fine, jumătate de adevăr. Uneori e mai bine să taci, decât să le spui femeilor drept în faţă ce gândeşti. Orice le poate răni. I-am arătat localul din faţa noastră şi am întrebat-o dacă doreşte să bea o cafea cu mine. A dat din cap că da şi m-a urmat. Ne-am aşezat la una din mese şi imediat s-a apropiat un chelner să ne ia comanda.
- Eu aÅŸ dori o cafea cu lapte, iar domniÅŸoara.. ?
- La fel, mulţumesc.
Aveam gusturi identice, interesant.
- Deci, am spart eu tăcerea, aveţi răspunsul pentru mine?
- Da. Şi vă rog să mă scuzaţi. Am crezut că sunteţi John, el este logodnicul meu şi semănaţi perfect. Chiar nu mi-am dat seama că fac o confuzie.
Destul de ciudat. Mă întreb cum o arăta bărbatul care i-a furat inima. Da, ca mine asta ştiu, dar nu cred că suntem chiar identici. Trebuie să existe şi mici diferenţe pe ici, pe colo. Când ne-au adus cafelele, ea a primit un telefon. S-a scuzat şi s-a ridicat de la masă, ducându-se vreo doi metri mai încolo. Nu doream să fiu indiscret, dar credeam că John ăla o sunase.
În doar câteva secunde s-a întors la masă cu privirea în pământ. Mă întrebam ce se întâmplase.
- Ce s-a...
Nici nu am avut cum să termin întrebarea, căci lacrimile o podidiseră. Îmi venea să o iau în braţe pentru a se linişti, dar mai bine nu.
- John m-a sunat şi mi-a spus că nunta nu va mai avea loc! mi-a spus ea într-o suflare.
- Poftim?! eram uimit şi indignat. Ce idiot fără creier, ar părăsi aşa o femeie?
- Motivul e dureros. A lăsat-o pe secretara lui însărcinată.
Mai să-mi vină să cad pe jos de râs. Tipic! Foarte drăguţ nu am ce zice. Mai e şi infidel tipul pe deasupra. Dar dacă stăteam mai bine să mă gândesc era în avantajul ei. A scăpat de un om prost, fără inimă şi creier.
- Ştii? În calitate de avocat matrimonial îţi pot spune că eşti una dintre cele mai norocoase femei. Ai scăpat înainte de căsătorie şi ai văzut cine este acest tip cu adevărat. Bucură-te.
M-a privit cu dispreţ şi mi-a dat una.
- Lasă-mă cu calitatea ta! Ce ştii tu despre ce e bine şi ce nu?
Şi zicând acestea, m-a lăsat acolo ca un prost să mă uit după ea, cum se îndepărtează.
Mi-ai stârnit interesul şi te voi căuta, fi sigură de asta. Mi-am zis în gând, după care mi-am zărit mica surioară pe care aveam un chef nebun să o îmbrăţisez.

[CyBeR]

Hai sa comentam. In Bold si intre paranteze e comentariul meu. Esti libera sa faci ce vrei cu el.

Capitolul unu. (Ca si la titlul topicului, nu se pune nici un fel de semn de punctuatie dupa titlu decat daca folosesit un imperativ sau vreo intrebare)

M-am decis, după o mie de schimbări care s-au petrecut în adâncul sufletului meu (E chiar necesara exprimarea asta atat de plina de patos si de profunzime si bla bla?), să vă povestesc ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani, în apropierea sărbătorii de Crăciun. Cred cu desăvârşire că a fost cel mai trăznit lucru care ar fi putut să mi se întâmple, dar a fost şi este în continuare cel mai preţios pe care l-am trăit (Acel "dar" de acolo...te-ai gandit de ce-l folosesti? Cand folosesti "dar" intr-o fraza in general arati o alta cauza/consecinta/whatever, dar in general opus fata de ceea ce ai zis in prima propozitie. Aici, ambele sunt pozitive, asa ca un "dar" nu-si are locul deloc). Şi de aici a rezultat o iubire uriaşă (Exista mici si mari? Nu eram constient de asa ceva...let the drama llama roam!), care mă face să tremur de fericire de fiecare dată când mă gândesc la ea. Ea fiind Rose, soţia mea. (Ea cine? Nu dai impresia de nicaieri ca vorbesti despre o persoana. Din cate stim ar fi putut fi si o franzela acolo...sau o gogoasa cu glazura de ciocolata. Iubirea uriasa = Rose deci? Deci Rose e ceva urias...ciudate semnale da personajul tau, dar hei...macar e original.) O veţi cunoaşte din istorisire. Dar să nu mai zăbovim şi să trecem la subiect.
(Ok, hai sa luam o scurta pauza aici. De ce a fost nevoie de o asa introducere? Ma fac si eu vinovat de chestii de genul asta, dar m-am mai cumintit intre timp. De ce trebuie sa ne zici despre ce-i povestea? Ti-e frica ca cititorul tau are sa-si bage picioarele din start daca nu stie despre ce citeste? Unde mai e minunea, unde mai e interesul, unde mai e miraculosul? De ce trebuie ca naratorul sa ni se adreseze atat de direct si din topor? Puteai face ceva mult mai interesant aici daca chiar vroiai. Puteai face un narator mai subtil, mai conectat, facandu-l sa glumeasca si sa treaca la fapte in loc sa ne zica fix ce face el. E frumos asa? Ca sa-ti dau un exemplu elocvent, ti-as sugera sa citesti A walk to remember scrisa de Nicholas Sparks ca sa vezi cat de frumos poate fi folosit un narator subiectiv si care totusi nu pare sa ne bage informatii pe gat).

Eram nervos, atât de nervos, încât nu îmi puteam controla ieşirile (Am intrat deja in poveste? Cam ciudata tranzitia asta fara nici un cuvant, mai ales de vreme ce folosesti un narator subiectiv). Detestam să mă simt aşa, dar eu mi-am ales această slujbă (Salata de timpuri. And so it begins!). Nu mai puteam da înapoi. Vă întrebaţi ce slujbă bănuiesc (Ce slujba banuiesti? Nu, chiar nu ma intrebam ce slujba banuieste personajul tau. Daca el banuieste ca eu ma intreb despre ce vorbeste, e total alta mancare de peste. Si ai putea sa-i transmiti ca un uz ceva mai corect al timpurilor verbale, precum si al semnelor de punctuatie, precum si atentia mai sporita la constructia frazei ar putea ajuta foarte mult ca el sa se faca mult mai bine inteles). Ei bine, avocat matrimonial. De când mi-a murit mama în urma abuzurilor pe care tata le făcea asupra-i (OH MY GOD! Asta o sa facem? Serios? Ah, simt deja ca nasul incepe sa-mi sangereze la loc dupa ce abia l-am potolit dupa ziua de azi. Ce ai tu mai sus este un exemplu excelent de fraza exagerat de lucrata. Nu, nu este un termen real, dar intelegi sper la ce ma refer. Era mult mai usor si mult mult mai estetic daca scriai un simplu "Mama a murit dupa ce tata a abuzat-o fizic ani in sir" decat chestia aia. Ma rog, nu fix asa, e un exemplu ca ma daore capul si n-am chef sincer sa gasesc unul mai bun. Dar se poate ceva mult mai bine construit de atat), nu am mai suportat să văd o femeie, nici măcar una singură, implicată într-o căsnicie care nu aducea nimic bun; ba din contră numai lucruri rele: certuri şi bătăi zilnice. (Ce-ai zice sa mai rupem pe undeva pe aici paragrafele? Hmmm? Stii tu, idei noi si tot asa, n-ar trebui sa le mai separam totusi?) Bine, mama nu a fost doar bătută, ea a luat şi o supradoză de droguri şi asta i-a pus capăt (Wow, a murit ca s-a sinucis si nu din cauza tatalui. Pai, aici intram in teritoriu psihologic misto. Pariu ca nu faci absolut nimic cu materialul asta ci doar treci mai departe fara ca macar sa te gandesti la ce faci? Si mama era drogata? Hmmm, interesant interesant. Desi ma indoiesc ca era heroina sau ceva, ci doar somnifere, ceea ce ar cam trebui sa schimbe exprimarea pe acolo). Tocmai de aceea doream să evit lucrurile de genul, acordându-le femeilor cea mai mare atenţie din lume (Suna mai degraba a ceva probleme si sentimente de culpabilitate pentru incapacitatea de a-si apara mama. Din nou, pariu ca treci peste asta fara ca macar sa stii?). Nu mă ocupam şi de bărbaţi şi sincer, chiar dacă fac parte din această "specie" (Wow, nu stii absolut nimic despre barbati sau psihologia noastra. Foarte dragut, o femeie intr-un corp de barbat scris de o fata. Se vede de la o posta distanta), pot afirma că mi se făcea ruşine de mine atunci când îi vedeam pe ei; chiar şi greaţă în cele mai multe din cazuri (Cand esti incepator ma tem ca iei ce caz poti sau risti sa fii calcat in picioare in cariera. Detalii detalii, dar detalii importante ca aici se frange toata toata imersiunea).

Mă aflam într-un avion, înconjurat probabil de cupluri fericite (Telepatic personajul? Sau paranoic fata de fericirea altora? Interesant interesant, dar iarasi nu cred ca-i ceva voit). Dar nu mă interesa. Nu aveam cap (Nu inteleg de unde ai luat expresia asta sincer. Dar ai putea totusi sa te gandesti la ceva ce suna mai putin a Headless Rider)decât pentru cazul la care trebuia să lucrez. Deşi mă duceam acasă, şi trebuia să mă bucur de asta (Nu se leaga prea bine intre ele secventele, mai ales ca acel "desi" nu-si are locul acolo asa cum l-ai uzitat tu (da da, stiu ca trag mata de coada cu felul meu de a folosi acel verb...si nu-mi pasa, caci nu eu-s pe bancul de proba aici), ci ar fi functionat mult mai bine daca era pus dupa o virgula, propozita facand parte din fraza precedenta). Dar chiar o făceam ("Chiar faceam asta iubito. Chiar ma bucuram!" Sunt curios cate fete si-ar pocni iubitii daca le-ar turna o asa fraza), undeva acolo în inimă, mă bucuram şi doream să aterizez pe meleagurile ţării în care m-am născut şi am crescut ("abia asteptam" poate...ca de dorit degeaba-si dorea atat timp cat acolo mergea oricum. NU era ca si cum s-ar fi putut sa aterizeze, ca fapt cert, pe meleagurile altei tari). Aici mă refer la Spania, mai concret în Madrid,(Aici se incheie aceasta fraza si poate porni urmatoarea) pur şi simplu ador acest oraş, şi nimeni şi nimic nu mă va face să nu zâmbesc când mă aflu aici (Suna mai degraba a turist decat a localnic...da ma rog). Ştiam că sora mea mai mică va veni să mă ia de la aeroport. Şi de asemenea, ştiam şi că este destul de împrăştiată încât să mă facă să aştept vreo oră, sau probabil două, în faţa clădirii. (So lovable)
Numele ei este Abigail (Iar personajul se pare ca-i britanic...forma spaniola pentru numele de Abigail este Abegail. Serios, mi-au trebuit 30 de secunde sa gasesc informatia asta, puteai s-o faci si singura de dragul autenticitatii), deşi prefer să-i spun Abbi, mai mult aşa de tachinare, şi este o răsfăţată (Iarasi bagi prea multe chestii intr-o singura fraza. Nu le mai indopa asa tanti, lasa-le sa respire, chit ca-i Craciunul si toata lumea-i disperata sa bage cat mai mult in ei). Chiar dacă a împlinit vârsta de nouăsprezece ani, îi place să facă pe măscăriciul (Deja m-am plictisit de Abbi asta. Era neaparat necesara prezentarea asta detaliata a respectivei? E neaparat necesar sa ne indopi si pe noi cu informatii care nu ne sunt in nici un fel utile? Personajul tau nu mai are asa sansa deloc sa se caracterizeze singura, sa faca ceva sa ne surprinda, sa zica ceva interesant fiindca fratele aparent ne da acum povestea vietii ei pe tava). Trăieşte împreună cu iubitul ei, ceea ce nu i-aş fi permis dacă nu ar fi avut o relaţie de lungă durată, adică de cinci ani (Am intrat in teritoriul blablablabla...move it along). E ciudat cum soarta îţi joacă feste şi foarte amuzant (Ce ganduri profunde are personajul tau cat cica lucreaza la un caz). Ea are o relaţie de lungă durată, iar eu nici nu mă gândesc la aşa ceva, cu toate că sunt mai mare şi ar fi trebuit să am pe cineva lângă mine (Mai mai, ce gandire absolut conservativa. Si daca are pe cineva langa el, caci asta e ceva absolut vital pentru un barbat la ce varsta o avea asta, locul acelei femei ar fi in bucatarie. Detaliile, din nou).

Îmi amintesc ziua în care a căzut de pe bicicletă şi era tare supărată că nu reuşea să fie la înălţimea celorlaţi copii din parc (Serios? N-am incheiat inca? E atat de important sa ne zici asta fara nici o legatura, fara nici un declansator pentru amintiri, fara nimic?). Faţa ei din acea zi nu o voi uita niciodată. Era pur şi simplu adorabilă şi bosumflată. Adorabilă, pentru că ştia că dacă nu arată bine nu o vom aprecia (Nu vad absolut nici o legatura cu restul textului de pana acum), sau cel puţin asta era în mintea ei (Telepat! Professor X I assume! An honor sir, an honest to God honor to make your acquaintance ), iar bosumflată pentru că avea o zgârietură pe frunte (Dap, primul gand ca frate mai mare cand sora mea vine la mine cu fata JULITA ar fi ca "Vai ce adorabila e". Personajul tau suna a psihopat care inca nu stie cum sa mimeze un comportament uman real). Ea spunea că arată oribil în concordanţă cu tenul ei perfect (Ummm, nu are logica aici. Cum sa arate "oribil in concordanta cu un ten perfect". Stii ce-i aia concordanta? Poate tinteai mai degraba spre un "Rana mea arata oribil. Face discoprdanta cu tenul meu perfect" si mama ce pitipoanca) şi chiar se enervase că nu vroia să dispară (Rana proaspata facuta in ziua respectiva? Pai ce-i asta, fetita se credea Wolverine?). Încercase chiar şi cu magia. Spunea " hocus pocus dispari " din cinci în cinci minute, dar nu reuşea nimic şi ştia că nu va izbuti (Abbi suna usor retardata pana acum. Asa caracterizare sa tot faca un frate mai mare). E aşa o figură uneori (Da, da, ne-ai bagat deja pe gat treaba asta de ne-au sarit ochii. Putem sa trecem mai departe peste sora cea zaluda?). Gândul acesta m-a făcut să schiţez un zâmbet (Acum cand povesteste sau "ma facea sa zambesc" atunci in trecut, cand e povestea, cu 10 ani in urma. Ca timpurile tale...varza).

Nici nu mi-am dat seama cum trecuse timpul. Deja aterizasem, dar fiind pierdut în gânduri nu realizasem (Profesionalismul lui lasa de dorit). Mi-am luat bagajul şi am ieşit rapid din avion. Doream să ating pământul, doar aşa mă simţeam în siguranţă (Ocazie ratata incredibil. Din nou). Am aplaudat de la distanţă pilotul, căci făcuse o treabă foarte bună (Doar ca idee, se aplauda fix cand avionul ruleaza pe pista dupa o aterizare un pic mai grea. In momentul in care avionul ruleaza pe pista dupa ce a ajuns cu rotile pe sol si totul e in regula, atunci majoritatea pasagerilor mai aplauda pilotul. Nu de la distanta ca aia nu zice nimic, si arata ca un ciudat care aplauda de diliu prin terminal) şi am început să mă îndepărtez considerabil, chiar dacă făceam paşi mici. Zăream magazinele şi preţurile imense şi zâmbeam (Ciudat, in aeroporturile pe unde am fost eu, la sosiri in general nu e nici un magazin. Sunt intr-adevar foarte multe magazine la plecari, dar la sosiri n-am vazut niciodata ceva de genul. O fi un aeroport mai sugubat, nu bag mana in foc). Mă simţeam bine pentru că, în sfârşit eram acolo şi totul era scris în spaniolă.

Când am ajuns în apropierea sălii de aşteptare, am fost "asaltat" de o femeie blondă, destul de suplă şi foarte atrăgătoare, care mi s-a ataşat de gât şi a început să plângă cu lacrimi cristaline asemeni unor picături de ploaie.
- John, mi-a fost aşa de dor de tine! În sfârşit eşti acasă; nu pot să cred.
Mă întrebam cui i se adresează, dar devenisem deja ridicol (Cum devenise EL ridicol? Saracu avea o nebuna agatata de gat). Având în vedere că stătea atârnată de gâtul meu, cui putea să i se adreseze înafară (Se scrie dezlegat) de mine? Am apucat-o de braţe (Ce brutal!) şi i le-am îndepărtat, încercând în acelaşi timp să mă lupt cu ea, pentru că nu vroia să-mi dea drumul (Ar suna ca o scena deosebit de amuzanta si interesanta daca n-ar suna ca si cum personajul tau acum ar vrea s-o omoare pe respectiva). M-am uitat în ochii ei albaştri şi am zărit o sclipire ciudată.
- Aş vrea să vă informez că nu mă cheamă John, domnişoară... ?
- Rose.
- Aşa, domnişoară Rose, am reluat eu. Mă cheamă Abel şi sincer, habar nu am cine sunteţi dumneavoastră. Mă puteţi lumina, vă rog frumos? (O chestie care o detest din inima in literatura: marea coincidenta. "Ce coincidenta Domnule Abel. Aratati FIX ca fratele meu de mult pierdut, care acum se intoarce si el acasa. Imi cer scuze, m-am facut de rusine. Doresc sa ma scoateti la cina ca sa ma revansez"....ugh)
I-am zâmbit şi i-am întins o batistă pentru a-şi şterge lacrimile. În timp ce ea se liniştea pentru a-mi putea da un răspuns coerent, m-am uitat prin încăpere pentru a vedea dacă sora mea era pe acolo. Şi evident că rezultatul era cel aşteptat: nu era acolo. Mereu întârzie! (Da, am inteles asta deja. Ai petrecut FOARTE MULT TIMP bagandu-ne asta in creier) Mă întreb dacă va ajunge mai târziu cu ore şi la propria-i ("propria nunta" e suficient) nuntă.
M-a privit cu ochii sclipitori (Mai avea si alti ochi in afara de cei sclipitori? Ii tinea cumva in poseta pentru diverse ocazii? Cum facea? Ii scotea pe toti, ii prezenta pe toti si apoi personajul cu care interactiona recunostea ca cei pe care ii purta atunci erau fix cei sclipitori. Serios, se putea si fara asa ceva, e drama de dragul dramaticului si nu de altceva.) şi se pregătea să-mi răspundă (Profesore Xavier, te rog frumos nu mai citi gandurile acestei dragute domnisoare. E o nesimtire din partea dumneavoastra sa ne tot ziceti ce gandeste respectiva, sau ce se pregateste sa faca, avand in vedere ca sunteti un narator subiectiv care n-are de unde dracu sti asa detalii); dar înainte mi-a întins batista. M-am uitat la ea ciudat. Chiar dacă se putea spăla şi toate cele, nu o mai vroiam înapoi după ce a folosit-o ea (Ce urat din partea lui. Chiar si de politete o putea lua inapoi).
- Nu, mulţumesc. La mine batistele sunt de unică folosinţă, ca serveţelele.
S-a uitat urât la mine (Are tot dreptul), dar acesta era adevărul. Sau în fine, jumătate de adevăr. Uneori e mai bine să taci, decât să le spui femeilor drept în faţă ce gândeşti. Orice le poate răni (Iarasi, n-are absolut nici o legatura cu orice din restul paragrafului sau textului. Ne bucuram de isertia de filozofie ieftina de film romance de categoria B, dar totusi ar putea fi pusa undeva unde sa nu fie picata chiar din plop). I-am arătat localul din faţa noastră şi am întrebat-o dacă doreşte să bea o cafea cu mine. A dat din cap că da şi m-a urmat (Aia nu avea pe cineva de asteptat acolo? Cineva chiar drag de altfel? Pleaca chiar asa? Lipseste ratunea si logica, din nou.). Ne-am aşezat la una din mese şi imediat s-a apropiat un chelner să ne ia comanda.
- Eu aÅŸ dori o cafea cu lapte, iar domniÅŸoara.. ?
- La fel, mulţumesc.
Aveam gusturi identice, interesant.(Ce salt rational. Mie-mi place cerul fara nori, ei ii place cerul fara nori, EUREKA! avem gusturi identice)
- Deci, am spart eu tăcerea, aveţi răspunsul pentru mine?
- Da. Şi vă rog să mă scuzaţi. Am crezut că sunteţi John, el este logodnicul meu şi semănaţi perfect (Tanti asta are o problema daca ar sari la gatul oricui care seamana cu logodnicul ei. Nu vad mare viitor pentru relatia lor. Mai ales ca aparent in loc sa stea acolo si sa-l astepte pe ala, s-a dus la masa cu alt barbat. Frumoooos). Chiar nu mi-am dat seama că fac o confuzie.
Destul de ciudat. Mă întreb cum o arăta bărbatul care i-a furat inima (CA TINE BOULE!). Da, ca mine asta ştiu, dar nu cred că suntem chiar identici (O femeie ti-a sarit la gat crezand ca esti logodnicul ei. As zice ca nu prea poti gasi un rationament unde sa zici "Bai, chiar nu seman atat de bine cu ala). Trebuie să existe şi mici diferenţe pe ici, pe colo. Când ne-au adus cafelele, ea a primit un telefon. S-a scuzat şi s-a ridicat de la masă, ducându-se vreo doi metri mai încolo. Nu doream să fiu indiscret, dar credeam că John ăla o sunase (Exprimare de taran. Nu e necesara in aceasta situatie, nici macar ca amintire. Personajul n-are de ce sa se gandeasca la acel John ca "John ala", asa cum fac in general barbatii gelosi de prin romante. Nu o cunoaste pe respectiva, n-are nici o treaba cu ea, deci de unde atitudinea?).
În doar câteva secunde s-a întors la masă cu privirea în pământ. Mă întrebam ce se întâmplase.
- Ce s-a...
Nici nu am avut cum să termin întrebarea, căci lacrimile o podidiseră (Uite un cuvant pe care nu-l vezi des. Mai ales din partea unui spaniol, da ma rog). Îmi venea să o iau în braţe pentru a se linişti, dar mai bine nu.
- John m-a sunat şi mi-a spus că nunta nu va mai avea loc! mi-a spus ea într-o suflare.
- Poftim?! eram uimit şi indignat. Ce idiot fără creier, ar părăsi aşa o femeie? (Mai mai, sentimente bruste pentru cel fara sentimente pentru femei in prealabil. Si-i mai si pasa de ea, vai vai. Reactia unui om normal cu ceva compasiune ar fi fost una reconfortanta "Imi pare rau pentru dumneavoastra" sau orice in zona, nu un "Poftim?!" indignat care nu se potriveste deloc cu caracterul pe care ni l-ai prezentat al personajului. Acum vezi de ce NU trebuie sa te apuci sa faci asa caracterizari din topor la inceput? Ti-ai ingradit personajul fara sa te gandesti ce ai sa faci cu el mai departe, si cand ajungi intr-un asa moment reactia lui iese ca fiind necaracterstica si deci falsa. Consistenta e foarte importanta cand vine vorba de un personaj, altfel nu are cum un cititor sa dezvolte orice sentiment de simpatie pentru respectivul personaj)
- Motivul e dureros. A lăsat-o pe secretara lui însărcinată. (Ah, ce coincidenta fericita pentru eroul nostru! Seamana cu respectivul, ala a gafat deja, asta e pe jos de plans aproape...daaaaaaaaaa, the drama llama is grazing away)
Mai să-mi vină să cad pe jos de râs. Tipic! Foarte drăguţ nu am ce zice. Mai e şi infidel tipul pe deasupra. Dar dacă stăteam mai bine să mă gândesc era în avantajul ei. A scăpat de un om prost, fără inimă şi creier.
- Ştii? În calitate de avocat matrimonial îţi pot spune că eşti una dintre cele mai norocoase femei. Ai scăpat înainte de căsătorie şi ai văzut cine este acest tip cu adevărat. Bucură-te.
M-a privit cu dispreţ şi mi-a dat una. (Ce descriere dinamica si plina de viata a unui moment ce se vroia crucial pentru personajele tale. Tsk tsk tsk)
- Lasă-mă cu calitatea ta! Ce ştii tu despre ce e bine şi ce nu?
Şi zicând acestea, m-a lăsat acolo ca un prost să mă uit după ea, cum se îndepărtează.
Mi-ai stârnit interesul şi te voi căuta, fi sigură de asta (Din nou comportament infricosator, de stalker. Mai mai, telepat, obsedat, psihopat...nu prea ai avut mila de bietul om, nu?). Mi-am zis în gând, după care mi-am zărit mica surioară pe care aveam un chef nebun să o îmbrăţisez.

Offfff, n-as sti sincer de unde sa incep si unde sa ma opresc. Daca n-as fi postat chiar azi noapte un link catre un articol care zice despre melodrama si uzul ei incorect, as mai fi zis...dar pe langa ochi orbi trece, spre urechi surde vorbeste.

Cam tot ce am avut de zis se afla deja in text. Apreciez faptul ca ai incercat sa diversifici limbajul, dar vezi ca totusi unele dintre chestiile alea nu suna bine in contextul personajului tau si a formarii sale. Un avocat nu vorbeste ca ultimul taran totusi, si nici nu se comporta ca atare.

Ma rog, ia din text ce vrei. Bafta.

Edit:
Recitit un pic chestia asta. Vezi ca nervii aluia de la inceput nu au absolut nici o conexiune in restul textului, nu cu reactiile sale, nu cu ce zice, nu cu nimic. Doar ca idee.

[SnowFlake.]

(Ca si la titlul topicului, nu se pune nici un fel de semn de punctuatie dupa titlu decat daca folosesit un imperativ sau vreo intrebare) - hm, şi care e problema dacă eu pun punct după titlu? E pur şi simplu o obişnuinţă; mereu fac aşa. Sincer, nu văd cu ce te deranjează.

(E chiar necesara exprimarea asta atat de plina de patos si de profunzime si bla bla?) - da, e necesară; pentru că-mi place să o folosesc. Şi ăsta e modul meu de a scrie. Again, nu aveai de ce să comentezi aici.

(Salata de timpuri. And so it begins!) - da, ştiu că le fac varză; o să încerc să fiu mai atentă pe viitor.

(Nu, nu este un termen real, dar intelegi sper la ce ma refer. Era mult mai usor si mult mult mai estetic daca scriai un simplu "Mama a murit dupa ce tata a abuzat-o fizic ani in sir" decat chestia aia.) - ba mă scuzi, termenul este real; l-am luat dintr-o carte. Şi era mult mai simplu să zic aşa cum vrei tu, dar poate că nu vreau să o fac. Scriu cum îmi face mie plăcere şi cum vreau. E povestea mea, deci o abordez cum doresc, nu văd de ce ar trebui să scriu cum vrei tu.

(Wow, nu stii absolut nimic despre barbati sau psihologia noastra. Foarte dragut, o femeie intr-un corp de barbat scris de o fata. Se vede de la o posta distanta) - so what? Pot să scriu ce vreau, nu? În fond, nu trebuie să-ţi placă ţie. -.-

(si mama ce pitipoanca) - patetic.

(Iar personajul se pare ca-i britanic...forma spaniola pentru numele de Abigail este Abegail. Serios, mi-au trebuit 30 de secunde sa gasesc informatia asta, puteai s-o faci si singura de dragul autenticitatii) - şi eu am căutat şi scria că e Abigail.

(Mai mai, ce gandire absolut conservativa. Si daca are pe cineva langa el, caci asta e ceva absolut vital pentru un barbat la ce varsta o avea asta, locul acelei femei ar fi in bucatarie. Detaliile, din nou). - ăhă.. locul unei femei este în bucătărie? : )) Ce legătură are asta cu textul? Cât despre detalii, dau câte detalii vreau. o.o

(O chestie care o detest din inima in literatura: marea coincidenta.) - ÅŸi ce propui?

(Mai avea si alti ochi in afara de cei sclipitori? Ii tinea cumva in poseta pentru diverse ocazii? Cum facea? Ii scotea pe toti, ii prezenta pe toti si apoi personajul cu care interactiona recunostea ca cei pe care ii purta atunci erau fix cei sclipitori. Serios, se putea si fara asa ceva, e drama de dragul dramaticului si nu de altceva.) - ha ha ha; - mda, sincer nici nu ştiu ce să zic aici - replica asta nu-şi avea rostul deloc

(Ce urat din partea lui. Chiar si de politete o putea lua inapoi). - şi dacă nu am vrut să-l fac să o ia ce? -.- Pot să-mi conturez personajele cum vreau: chiar dacă par: patetice/ tâmpite/ idioate/ fără creier. Şi pot chiar să îmi fac un personaj care este obsedat de portocale şi să scriu un capitol întreg despre o portocală pe care urma să o desfacă. -_-

(Uite un cuvant pe care nu-l vezi des. Mai ales din partea unui spaniol, da ma rog) - La biserică. : ) Şi te roog: nu trebuie să vorbească ca un spaniol; chiar dacă am spus că asta este originea. Ce vrei acuma? Să mă duc în Spania şi să caut un avocat să văd cum se exprimă? E ficţiune, deci să nu mai începi cu : nu se comportă ca un om real ( văzusem că ai scris ceva de genul mai sus )

(Mai mai, sentimente bruste pentru cel fara sentimente pentru femei in prealabil. Si-i mai si pasa de ea, vai vai. Reactia unui om normal cu ceva compasiune ar fi fost una reconfortanta "Imi pare rau pentru dumneavoastra" sau orice in zona, nu un "Poftim?!" indignat care nu se potriveste deloc cu caracterul pe care ni l-ai prezentat al personajului. ) - a zis cineva că unui bărbat nu îi poate stârni interesul o femeie chiar la prima vedere? Nu cred; în plus asta se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi.

(Din nou comportament infricosator, de stalker. Mai mai, telepat, obsedat, psihopat...nu prea ai avut mila de bietul om, nu?) - nu, nu am avut.. Vai ce păcat, nu-i aşa?

(CA TINE BOULE!) - ce interesant; nu pot exista totuşi diferenţe? :)) Şi ideea am luat-o de undeva: cu coincidenţa, bla bla..

Ok, puteai să te rezumi la greşeli de exprimare şi alte chestii de genul; nu văd rostul a tot ce ai scris tu; unele chiar nu au ce căuta. E treaba mea cum scriu şi ce fac cu pesonajele, ce limbaj au ele ş.a.m.d. Puteai totuşi să nu fii aşa de ironic când ai lăsat comentariul, nu crezi? În fine ;-j.

[Diz]

Oh, au contraire, ma petit flocon de neige, un autor scrie pentru cititori, si cu scopul de a le fi pe plac. Daca scrii doar pentru tine si daca doar tu consideri ca ai scris bine, atunci nu o sa ajungi niciodata nicaieri. Ar fi bine sa va dati putin jos de pe piedestrale si sa deschideti ochii, si atunci o sa vedeti ca persoanele care va critica "operele" o fac cu intentia de a va ajuta sa deveniti mai buni. Si chiar si cei care o fac cu rautate va ajuta, pentru ca daca sunteti destepti, stiti sa distingeti rautatile de adevar si sa va corectati felul de a scrie.

Dupa titlu nu se pune punct, este regula de gramatica, chit ca tie iti place sau nu, chit ca e din obisnuinta sau doar ca nu stiai. Si daca nimeni nu te-a corectat pana acum insemna ca profesoara ta de romana nu isi face treaba si trebuie concediata.

Autorul da in general cate detalii considera ca este nevoie, insa mereu trebuie sa se gandeasca din punctul de vedere al cititorului, care nu are in cap toate ideile si detaliile autorului. Mereu trebuie sa iti recitesti lucrarea cu ochi noi, sa zic asa, sa o iei ca si cum tu habar nu ai despre ce e vorba si este prima data cand o citesti. Atunci iti vei da seama daca ai dat sau nu, suficiente detalii. Nu dai cate vrei tu pentru ca asa vrei tu. Atitudinea asta de copil incapatanat nu te va duce nicaieri. Invata sa asculti de altii, ca poate stiu si ei ce zic, chit ca nu iti place cum o zic.

De asemenea, cum a zis si Cyber, ai luat-o pe drumul autorului lenes, si folosesti "coincidenta" pentru a explica unele lucruri. Nu e bine. Cateodata poate merge, insa unui cititor ii place ca lucrurile sa fie totusi diferite de o simpla coincidenta. Eu una daca as citi intr-o carte ca lucrurile s-au intamplat din coincidenta, mi-as schimba drastic parerea despre opera. Gandeste-te la anumite circumstante, la actiuni, la motive, ceva diferit de o simpla coincidenta care sa explice totul. Parca o sa sune mai bine nu?

Chiar si daca e fictiune, un personaj care se vrea totusi a fi real in acel univers, are anumite moduri de a se comporta in anumite situatii. De asta trebuie sa tii cont mereu. De asemenea, da trebuia sa te documentezi de limbajul si atitudinea unui avocat, si aici nu ma refer sa te uiti la 2-3 episoade de anime si sa iei de acolo ce ai vazut. Un autor care se respecta se documenteaza mereu inainte de a incepe sa scrie ceva, nu scoate din burta.

Oh cate as mai avea de zis, dar ma rezum la asta. Povestea ta este fara sare si piper. Nimic care sa o scoata in evidenta fata de alte "opere" de aici. Si asta pentru ca lumea de pe aici nu pare sa vrea sa accepte sfaturile altora, venite sub diferite forme. Nu am de gand sa iti iau povestea la rand, Cyber deja a facut asta si tu ti-ai astupat ochii si urechile la ce avea de zis, sub pretextul ca a fost rautacios. Nu a fost, dar daca nu poti sa vezi asta, este problema ta. Eu am incercat aici sa iti explic anumite lucruri. Daca vrei sa iei in considerare bine, daca nu, iarasi bine. Dar un sfat prietenesc: lasa masca de ranita acasa data viitoare cand primesti o critica mai dura, si incearca sa inveti ceva din ea. Daca nu, stagnezi.

P.S: PATÉTIC, -Ă, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare.
Patetic nu este acelasi ca pathetic din engleza...ce ziceam de documentare?