Inimi frante

[Monica Wksv]

Capitolul 1 : Fall in hate
Pur si simplu nu puteam suporta ideea ca nu ma mai iubeste. Bineinteles ca am incercat sa il uit, dar nu am reusit. Era genul acela de baiat care era minunat, insa doar la exterior … trebuia sa imi dau seama ca in ochii lui nu sunt decat o papusa, ca toate celelalte, o “iubire de-o vara”. Dar stai ! Nu a durat nici macar atat. Nu pot sa cred ca m-am putut indragosti de o asemenea persoana, de un asemenea … monstru !

Dar faptul e deja consumat. Nu stiu ce sau cine imi va putea schimba sentimentele pentru ca, de cand m-a parasit totul e diferit. Am incercat sa nu-l mai las sa imi invadeze gandurile, sa imi controleze fiecare bataie a inimii, dar oricat de mult m-am straduit, mi-a fost imposibil. Ii cautam zambetul, chipul jucaus, ochii verzi, de nepatruns, saruturile calde ...
Cand eu credeam ca am reusit sa-l pun deoparte, usor-usor, ca pe un bibelou greu, am inceput sa-l zaresc peste tot ... in formele norilor, in conturul unui desen, in in ceasca cafea ...
Simteam ura puternica sufocandu-ma, facandu-ma sa imi fierb pe dinauntru, incercam sa ma conving ca-l urasc pe el, ca-l condam pentru tot ce mi-a facut, dar undeva, adanc in interiorul meu, stiam adevarul, stiam ca ma uram pe mine, pe mine si doar pe mine. Ma uram pentru ca l-am crezut, ma uram pentru ca am avut incredere in el, pentru ca i-am dat totul, iubirea mea ... corpul meu ... Si, mai presus de toate, ma uram pentru ca inca il iubesc, pentru ca inca i-as da totul!

Cel mai tare ma durea sa ii privesc pe ei ... pe ei doi tinandu-se de mana si sarutandu-se. Plangam ca o proasta si ii priveam uneori, de undeva din umbra. O ducea in toate locurile in care obisnuia sa ma duca pe mine. Imi era o usor sa ii caut. Ma durea sa le sfidez intimitatea, dar dupa ce i-am vazut din intamplare si mi-am repetat ca nu e decat o scena proasta din viata mea, am inceput sa ii tot urmaresc, poate ca era un fel de inbold masochist ... nu stiu ... dar stiu ca nu ma pot oprii ...

Am inceput sa ma gandesc la ziua in care ne-am cunoscut ... era vara, stateam pe iarba un pic umeda dintr-un parc privind apusul. El se aseaza langa mine si imi capta atentia prin replici pline de ... o falsa admiratie aruncata catre maretia astrului.
Lacrimile imi curgeau pe obrajii palizi amintindu-mi felul cum ma privea ... cu atata duiosie si dragoste ...o dragoste falsa, o greseala...una pe care o voi regreta mereu...
O voce insa m-a trezit la realitate. Era vocea singurei persoane care ma intelege. Sora mea statea impietrita in pragul usii.
-Christine! A sunat Jack.
______________________________
Buna! M-am intors, (dupa 'lunga mea calatorie') si m-am apucat de un nou fic (pe celelalte 2 le-am cam lasat balta :-s)
Ficul are in prezent 12 capitole, si le gasiti pe [b]fara linkuri in posturi care duc pe alte siteuri ( inafata de photobucket si youtube :] )
V-as ruga sa lasati comentarii si sa imi spuneti ce credeti! Lectura placuta! :)

[Denny]

Topic mutat al Original Fics. Te rog sa-ti editezi capitolul si sa faci unul de 40 de randuri :]

[Monica Wksv]

Capitolul doi: Down with love !
Violet mi-a dat telefonul. Trebuia sa mai sune!
-De ce crezi ca ma suna?
-Stii prea bine de ce.
Si avea dreptate. Stiam la fel de bine ca ea. Ma suna sa isi ceara scuze si sa ne impacam. Normal, se despartise de tarfa aia siliconata cu picioarele de doi metrii. Si acum ma vroia inapoi. Eram gata sa il accept si sa il iert !
Asa cum ma asteptam, suna iar. Am raspuns.
-Buna Christine.
-Ce vrei ?
-Vroiam sa te intreb ce mai faci, iubito. Nu trebuie sa fii asa distanta cu mine.
Violet asculta. Mi-a smuls telefonul si l-a inchis.
-Doar nu vei face din nou asta nu ?!
-Il iubesc.
-Nu, nu il iubesti. Nu l-ai iubit niciodata. E doar o obsesie !
Soneria aia idioata suna iar !
-Al dracu` idiot, nu se potoleste niciodata.
-Violet ...
-Trezeste-te ! nu o sa permit sa isi bata joc de tine ... din nou !
-Il iubesc. L-as ierta si as lua-o de la capat.
-Pentru ce ? Sa suferi iar ?
Am ingnorat-o, si am raspuns la telefon.
-De ce mi-ai inchis ?
-De ce m-ai sunat ?
-De ce mi-ai raspuns?-... Nu sunt iubita ta !
-As vrea sa fii. Imi cer scuze pentru tot, te iubesc.
-Tu nu stii sa iubesti !
-Te rog, stii ca nu poti trai fara mine.
-M-am saturat sa imi controlezi tu viata, sa faci pe arogantul ! nu esti decat un ipocrit, te urasc !
...si i-am inchis telefonul in nas, asa cum facea si el cu mine, cu putin timp in urma. M-a durut sa ii vorbesc asa, dar Violet avea dreptate. Nu puteam sa fac asta din nou. In inima mea era deja o gaura. Cum puteam sa continui ?


Jack PDV :
A dracu` curva ! Cine naiba se crede sa imi vorbeasca mie in felul asta ?!
Cine ii baga prostiile astea in cap ? Trebuie sa fie dependenta de mine. Trebuie ! O sa ii bag eu mintile-n cap. Va regreta ca mi-a spus „Te urasc!” ... o voi face sa imi cada la picioare la fel ca pe frantuzoaica aia. Sa-mi dea ea papucii mie ?! Doar pentru ca e al dracu` de frumoasa si are picioarele de trei metrii ?
De ce ma intereseaza pe mine ce crede tarfa aia, ce crede Christine, oricum...la urma urmei in afara de corp, nu are nimic special...si, nici nu e chiar asa de frumoasa, am fost cu tipe si mai si...dar are ceva special...ceva aparte! La dracu`, Jack! Ajungi sa semeni ca profu` , de patru`ji de ani, ala de preda psihologie! Doamneee, ce mai dorm la ora lui!


Christine PDV :
Si iata-ma din nou plangand, cu moralul la pamant, sambata seara, cand toata lumea se distreaza ! Intotdeauna ma las controlata de ce zice Violet, sau chiar de ce zice el.Nu ii condamn. Pentru ca nu stiu ce simt. Violet avea dreptate. Dragostea nu exista. E ca un fel de ... labirint ; pentru un moment ai impresia ca exista, dar apoi dispare la fel de inexplicabil cum a si aparut ... iubirea e un joc al vietii. Un sentiment ireal. Atunci de ce cand ma gandesc la el ma simt de parca as fi arsa pe rug ? El e ca o statuie. Impietrit. Nimic nu-l poate atinge, nici schimba...pentru va nu simte nimic. Eu de ce l-as iubi ? Se pare ca nu a fost decat o experienta amoroasa esuata. Vreau sa inchei optimist ! Voi invata sa zambesc din nou !
JUR ca nu-l voi mai lasa sa imi controleze viata. Rolurile se vor inversa.

[Monica Wksv]

Capitolul trei: Not alone
Christine PDV :
M-am gandit sa incep sa fac ceva ce nu am mai facut de multa vreme ... cumparaturi !
Violet avea de facut niste referate pentru nenorocita aia de facultate. (Slava Domnului ca-i ultimu` an! ). In concluzie, trebuie sa merg singura.
Am incercat ca, usor-usor, sa invat sa traiesc din nou. Sa fac toate chestiile alea „inutile” pe care le faceam inainte ... sa ma machiez, sa stau patru ore in oglinda, sau sa ma joc cu firele de par...sa ma distrez. Da! Pentru ca merit asta! Am o viata, si merit sa o fac sa fie perfecta! Merit sa fiu fericita, si nu voi lasa pe nimeni sa-mi ia asta ... in niciun caz pe el!


Satine PDV :
Violet ? Sau albastru ? De ce tot timpul imi pun intrebarea asta cand imi cumpar o bluza? Nu ma pot hotari odata ?
Movul e seducator, ma caracterizeaza, dar albastrul este „slabiciunea” multor barbati. Mda ... stiu ca par cam superficiala, dar chestia asta e importanta. Vorbesc serios !


Christine PDV :
Si iata-ma din nou in incaperea asta careia i-am fost „fidela” jumatate din viata. Iata-ma din nou in mall...in mult iubitul si adoratul mall.
M-am tot invartit pe acolo. Ma dureau picioarele ingrozitor (si nu era de la tocuri ! ), cand am vazut o tipa holbandu-se la doua bluze. Avea un par roscat si ondulat, nu foarte lung, genele de trei ori mai lungi ca ale mele, buzele trandafirii si ochii verzi, sclipitori. Fara indoiala purta lentile. Nu purta o tinuta tocmai decenta, dat era imbracata cu mult gust. Corpul ei lasa de dorit ...
M-a vazut ca ma uitam la ea si s-a apropiat de mine.
O cunosteam de undeva ... Desigur, era cea care ii daduse lui Jack socotelile peste cap, tarfa care ii adusese o stare permanenta de nervi, care ii daduse papucii inaintea lui. Era Satine.
-Albastru sau violet ?
Spuse zambind si aratand catre cele doua bluze.

Satine PDV :
Nu stiu de ce se holba la mine dar parea sa fi trecut prin multe. In ochii ei se vedea, pe langa o dragoste nemuritoare, o ura si o dorinta de razbunare. Mi-ar fi placut sa o ajut cumva, dar chiar nu stiu ce as fi putut sa fac.
Avea ochii aceia negrii, insetati de o dulce razbunare. Desi nu avea genele foarte lungi, avea sprancenele frumos arcuite.
Avea nenorocita aia de tunsoare frantuzeasca cu care mie nu mi-a stat niciodata bine !
Credeam ca va lesina, dar mi-a raspuns :
-Eu as alege movul.
-Multumesc.
-Esti Satine, nu-i asa ?
-Deci se pare ca tu deja ma cunosti.
-Christine.
-O ! esti una dintre cuceririle lui Jack.
Atunci totul a inceput sa se lege. Ne-a vazut impreuna ...
Durerea din ochii ei, suferinta care i se citeste pe chip ... sunt rezultatul nenorocitului aluia de Jackie. Il iubeste inca. Si probabil ca el si-a batut joc de ea. Macar asta e un argument bun pentru faptul ca eu nu ma indragostesc.
-Ti-a vorbit de mine ?
-Da, te-a iubit mult ... cel putin asta a fost impresia pe care mi-a lasat-o.
Cred ca era cel mai bun lucru pe care puteam sa i-l spun in momentul de fata. Era mult mai bun decat adevarul. Nici nu vreau sa ma gandesc : „Da, ti-a spus tie numele in timp ce era cu mine in pat.” Gretos !
Nu imi placea sa vad oameni suferind. In Paris era altceva. E orasul indragostitilor, toata lumea se iubeste. Nimeni nu e trist acolo. Aici insa viata are un alt sens ...

Christine PDV :
Ma iubea ? Nu pot face asta ! Am zis ca renunt. Nu pot cadea iar in plasele lui. Dar Satine de ce vrea sa ma ajute ? Sau...asta vrea, nu? De ce se poarta asa frumos cu mine ? Nu ma uraste ?
-Tu ... nu ma urasti ?
-Nu am niciun motiv. Tu cred ca ar trebui sa ma urasti pe mine. Eu vreau doar sa te ajut. Nu imi place sa vad pe nimeni asa.
-Nu ... nu te urasc. Desi, trebuie sa recunosc ca te-am urat o bucata de vreme. Te vedeam cu el si ...
-Te inteleg. Nu ai, si nu aveai niciun motiv sa ma placi. Dar daca ai nevoie de un prieten sunt aici !
Am ramas cu gura cascata...nu stiam ce sa cred. Nu ar avea niciun motiv sa ma ajute, sa fie langa mine... Si totusi parea sincera.
Ea si-a ridicat bratele, ca pentru o imbratisare. Am privit-o cu pentru o clipa, apoi i-am dat o imbratisare destul de ezitanta. Mi-a raspuns entuziasmata la, apoi s-a indepartat putin, totusi nedandu-mi drumul, si m-a privit in ochi.
-Da-mi voie sa-ti fiu alaturi, sa incerc sa te ajut! Ai incredere in mine!

[Monica Wksv]

Capitolul patru: Better in time
Jack PDV:
Nu pot sa cred ce am vazut !! Satine o imbratisa pe Chriss ?! Pe Chriss a mea ...
De ce dracu` ma gandesc atat la ea? Daca ea tanjeste dupa mine nu inseamna ca e si invers.
Ce i-a bagat curva aia de Satine in cap ? De ce tocmai acum, cand trebuia sa o conving sa ne impacam ... cand trebuia sa imi cada iar in plasa ...
Nu e corect !

Christine PDV:
Jack ma iubeste? M-a iubit vreodata? Nu poate fi adevarat. Nu, bineinteles ca nu e. Dragostea nu exista, cum putea sa ma iubeasca?
...Eu cum il pot iubi pe el? ... Sau... e doar o obsesie?
Poate ar trebui sa incetez sa ma mai mint si sa ma amagesc ca-l iubesc.
Cum a ajuns viata mea asa? Si de ce?

Era mult mai bine in trecut, inainte sa-l cunosc...cand priveam stelele...admiram apusurile...ma bucuram de excursiile nebune prin mall, pierdeam zile intregi hoinarind pe strazi...prin parcuri...cel mai dor imi e de schitele mele, imi e dor s-o fac din nou...

Nu mai stiu cine sunt, nu mai stiu ce vreau. Nu ma mai pot ascunde in camera asta sinistra, care a ajuns sa-mi fie ca un mormant...nu mai pot plange tot timpul. Viata mea trebuie sa continue, cu sau fara el!
Stiu doar ca intr-o zi voi reusi...stiu doar ca nimic insa nu va mai fi la fel...
Ar trebui sa fiu mai realista. Daca s-a terminat, asta e, voi accepta!
Poate ca dorinta mea de razbunare va invinge dragostea (in cazul in care exista). Voi trai in continuare...dar oare...mai stiu sa traiesc?
Ce faci cand nu mai poti savura ciocolata? Ce faci cand nu mai poti mirosi florile, cand nu mai poti asculta cantecul pasarilor? Ce faci cand nu mai poti crede, cand nu mai ai sperante? Ce faci cand esti indragostit de ura? Ce faci cand furia invinge iubirea? Ce faci cand vrei sa te intorci in timp doar pentru ca esti las, pentru ca nu ai curajul sa infrunti prezentul, viitorul? Ce faci cand viata o ia inainte iar visele se opresc...cand ramai in urma si simti ca nimic nu mai are sens, ca esti mort, captiv intr-o viata care nu-ti mai apartine? Ce faci cand... Jack bate ca disperatu` la usa?!
Ma indrept prudenta spre usa, trag aer in piept, pun mana pe clanta, si... apas! E incuiata. Rasucesc cheia. Trag din nou aer in piept si apas...iar. De data asta, spre totala mea nefericire se deschide. As mai fi vrut, daca as mai fi putut sa mai trag odata aer in piept. O voce m-a trezit la realitate...
-Pot sa ...intru?

Jack PDV:
Stateam de cinci minute la usa, asteptand sa faca ceva, sa ma invite inauntru, sa ma injure, sa ma sarute, sa-mi dea o palma, SA FACA CEVA!
Atunci s-a dat usor intr-o parte, m-a mai privit o data, apoi, ezitant, mi-a facut semn sa intru...in sfarsit!
Ajuns pe canapea, o priveam, asteptand ca ea sa spuna ceva. Asteptam sa-i aud vocea calda si sa ma priveasca cu duiosie, cu dragoste, asa cum obisnuia. De ce dracu` ma gandeam la cum ma priveste sau la vocea ei?! M-am ticnit?
Avand in vedere situatia in care ne alfam, eu eram ce care trebuia sa spuna ceva...dar...ceva ma oprea. Nu puteam articula niciun cuvant. Eram pierdut, asa cum nu mai fusesem niciodata. Ce naiba imi facea ea?
-Banuiesc ca sarim peste introduceri...
-Ce vrei?
-Imi pare rau pentru tot. Te vreau inapoi, te iubesc Chriss!
-Nu-mi spune asa!...si nu ma poti iubi.
-Stiu ca poate in momentul de fata ma urasti si ca ai suferit mult, dar eu te pot iubi, in tot acest timp nu m-am gandit decat la tine.
-Termina cu minciunile!
...oare minteam? BINEINTELES ca minteam! Ce dracu` e cu mine? Poate ar trebui sa ma mult in alt oras. E o influenta proasta. Zau!
-Nu ma poti iubi pentru ca dragostea nu exista.
-Satine ti-a bagat asta in cap, nu?
La dracu` Jack, nu pot sa cred ca ai spus-o cu voce tare. S-a infuriat. Evident, nici nu ma asteptam la altceva.
-Iesi afara!
-Iarta-ma, te rog...
-De cate ori imi ceri sa fac asta si pentru ce? Ti-am dat tot, Jack, tot,...iubirea mea, trupul meu...ti-as fi dat si sufletul, iar tu ai irosit asta. Ai distrus magia care ne inconjura. Acum totul s-a risipit...nu te poti astepta sa te iert dupa tot ce ai facut, tu nu stii sa iubesti! Inima ta e impietrita. Esti mort pe dinauntru!
Era cat se poate de adevarat...si de dureros. Daca pentru mine era atat de cumplit, pentru ea cum era?
Nu stiam ce sa ii zic, ce sa ii raspund...oare chiar eram mort? Chiar nu puteam iubi? Poate ca nu am incerca niciodata...dar stiam ca pot. Trebuia sa pot.
-Eu...
-Nu trebuie sa mai zici nimic, ai zis si ai facut destule.
Mi-am dat seama ca trebuia sa plec. Dar nu avaem sa renunt.
M-am retras...si maine e o zi!

De ce era o obsesie pentru mine? Nu era la fel ca pentru celelalte...nu simteam acelasi lucru...
Era ceva diferit...pentru ca ea era diferita...

[Monica Wksv]

Capitolul cinci : Smoking love
Christine PDV:
...Asa ca mi-am reluat vechea ocupatie. Am inceput sa desenez din nou. Desenam intruna apusul acela pe care il priveam cand l-am cunoscut.
Ceva ce faceam pentru prima data in viata mea datorita...circumstantelor era faptul ca fumam. Da, fumam, si imi placea la nebunie. Nimic nu ma mai putea opri (nici macar Violet!).
Si ce daca imi facea rau? Avem o singura viata, macar sa o traim asa cum trebiue! Si oricum...cui ii mai pasa? Ce mai conta daca fumatul imi va aduce moartea?...speram la asta...La urma urmei...sunt doar o umbra a ceea ce am fost candva...si e numai vina lui. (Chiar daca de trei luni imi trimite flori, biletele si face vizite regulate. Chiar si atunci Violet face crize ...chiar si atunci cand a scos cutitul din sertar, amenintandu-l, el tot nu s-a lasat. Are determinare, ce pot sa spun? Totusi ma intreb care e aia... ca doar nu are cum sa ma iubeasca. Nu?

Violet incerca sa ma conving sa ma las de fumat. La inceput cu frumosul, apoi a devenit crizata. Cred ca ar trebui sa ii prescrie cineva un Sanax!
Satine, insa nu ma condamna. Desi nu stia prin ce trec incerca sa inteleaga. Pacat ca nu-i iesea de fiecare data. Ma intreb ce se va intampla cand se va indragosti...sper sa nu fiu de fata!

Eram la pamant, si nu ma puteam ridica...totusi Satine m-a invatat multe lucruri...sa lupt, sa sper (singurul lucru la care as putea spera ar fi ca el sa ma lase naiba in pace!), sa cred in mine, sa imi acord o a doua sansa, si mai presus de toate...sa iert. Nu stiu daca o voi putea rasplati vreodata pentru ceea ce a facut ea pentru mine...nu stiu daca voi putea sa-l iert vreodata pe Jack, dar un lucru e cert...voi incerca. Pentru Satine, cea care mi-a fost alaturi in cele mai groaznice momente din viata mea, cea pe care am urat-o, si la care nu ma asteptam...
Astazi trebuia sa vina la mine. Trebuie sa recunosc ca profitam de singuratate. Violet se opunea realatiei noastre. Se opunea tuturor relatiilor mele, indiferent cu cine erau...poate nu ar trebui sa isi asume atat de mult rolul de „sora mai mare”.

Obisnuiam sa cred ca toata viata zburam, plutim...acum simteam ca ma prabusesc. Ca inca mai zbor, usor, dar la o altitudine joasa, mult prea joasa...tot ceea ce vreau este sa ma inalt!

Satine PDV:

Ma indreptam catre apartamentul acela lipsit de viata...pustiu, in care locuia Christine.

Oricat de mult ar incerca sa se convinga, sau sa ma convinga pe mine ca si-a revenit...cruda realitate e diferita. Daca schiteaza un zambet fals...nu inseamna ca e fericita. Durerea din ochii ei spune totul.
Trebuie sa recunosc ca m-a socat atitudinea lui Jack...adica, e totusi vorba de Jack. Tipul pe care eu, personal nu mi-l imaginez ca fiind romantic, scriind biletele de dragoste...tipul care trimite in fiecare zi cate un trandafir rosu.
Desi probabil nici el, nici Christine nu cred ca o iubeste, se inseala. Amandoi. Daca nu ar fi iubit-o nu i-ar mai fi spus-o de atatea ori, nu i-ar fi trimis flori, nu i-ar fi scris, nu i-ar fi facut vizite regulate...ar fi renuntat usor. Dar, totusi, a continuat. Timp de trei luni, poate chiar mai bine de atat.
El nu stie ce simte, iar ea e confuza de ceea ce i se intampla. Cert e ca se iubesc.

Acum ceva timp in urma, Christine spunea ca el e impietrit, ca e ca o statuie...nu simte nimic. Dar de fapt, ea e cea de neclintit.
Ca sa-i castige din nou increderea Jack va trebui sa faca o miscare inteligenta, peste asteptarile tuturor, mai ales ale lui ! Ceva genial, cu care s-o convinga.

In sfarsit am ajuns! Mersul pe jos e groaznic. Am intrat in bloc si am mers spre lift. Speram sa nu raman blocata...s-a mai intamplat odata. A fost groaznic! Am ajuns si am intrat direct. Chriss a spus acum vreo luna ca daca mai bat o data la usa ma spanzura. Mi-am dat ochii peste cap, s-a infuriat asa doar pentru ca din cuza ca am batit la usa si-a pierdut concentrarea si a stricat desenul la care lucra, adica apusul ala pe care il tot deseneaza la nesfarsit. Ce naiba vede la el? Acum asculta muzica. Si-a ridicat capul si a schitat un zambet slab. M-am asezat langa ea si am inceput sa vorbim...

Jack PDV:
Trebuia sa mai fac ceva...ceva mai mult, ceva spectaculos, prin care sa impresionez. Ultima incercare. Poate ar trebui sa renunt, asa cum si ea a renuntat la mine cu putin timp in urma...

O cerere in casatorie? La dracu` Jack, cum poti sa te gandesti la asta?!
Bineinteles ca NU! N...u...
Dar ceva tot va trebui sa fac, trebuie sa fac ceva pentru femeia pe care o iubesc!
Da, o iubeam...mai presus de toate era ea. Mai presus de parerile idioate ale prietenilor mei, mai presus de conceptiile mele prostesti. Era mai presus de toti si de toate!
Am fost un prost. Nu mi-am dat seama la timp ca o iubesc...mai ramane o sansa, o singura sansa, o ultima sansa...

Christine PDV:
-Iar eu, ca o proasta, l-am crezut de fiecare data cand mi-a spus ca ma iubeste.
Si era cat se putea de adevarat, il crezusem.
-Poate ca esti prea dura cu tine.
-Crezi ca ar trebui sa o iau de la capat? Sa il iert? Sa-l las sa profite de faptul ca inca il iubesc?
-Da, ar trebui sa il ierti, sa ii mai da o sansa. Christine, te iubeste. Ce vrei sa faca sa iti dovedeasca. Eu zic sa incerci...apoi poti da vina pe el!
-Dar nu vreau sa il includ in viata mea. Vreau sa il elimin!
Oare mai stiu ce vreau? Adica... la inceput eram gata sa-l iert, s-o iau de la capat, iar acum? Cum face toate astea? Ce ar trebui sa fac eu?
Violet chiar a reusit sa ma convinga sa nu-l mai accept niciodata? O las pe ea sa ia deciziile astea pentru mine?
-Daca voiai sa il scoti din viata ta puteai s-o faci, a trecut ceva vreme...totusi ceva te leaga de el.
-Amintirile.
-Iubirea.
Am mai tras un fum si am ignorat-o. Satine avea dreptate.
-Stiu ca ai dreptate dar...
M-a lasat sa termin, in speranta ca raspunsul pe care-l voi da va fi favorabil pentru ea...pentru el. Am tras adanc aer in piept, nevenindu-mi sa cred ce urma sa spun.
-O sa il iert. Ii mai dau o sansa. Ultima. Dar...numai daca mai insista, daca ma mai cauta.

Jack PDV:
Mi-am folosit toata agilitatea si am incercat sa nu scap imensul cos cu trandafiri rosii, si am batut usor in usa apartamentului ei.

[Monica Wksv]

Capitolul sase: Lost without you...
Christine PDV:
Stateam impietrita in pragul usii. Il priveam pe Jack care statea acolo, exact in fata mea, privindu-ma inapoi! Trebuia sa il accept, iubesc, sarut. Promisiunea. Satine. Durere. Iubire. Din nou, eram confuza. Nu stiam la ce sa ma gandesc mai repede ...ce sa fac mai repede.

Satine venise in spatele meu inca pastrand o anumita distanta, nu stiu exact ce facea. Se incalta? Da, avea de gand sa plece. Nu!

Jack PDV:
Am vazut-o pe Satine trecand pe langa mine. In normal, dupa vechile mele obiceiuri (foarte, foarte tampite, de altfel) as fi intors capul dupa ea pana ar fi disparut...poate chiar as fi fluierat. Dar am inceput sa ma despind de acesta „minunata” deprindere...si oricum, adevarul e ca era momentul „perfect” sa fac asta. Aveam in fata cea mai importanta persoana din viata mea. Pe care o iubeam atat de mult...

Stateam de vreo zece minute la usa...

-A...intra, a spus ezitant pe o voce calda si un pic ragusita.

Christine PDV:
Eram foarte incantata (pe de o parte) de prezenta lui, de ceea ce urma sa ii spun...sau sa-i raspund. Mi-au dat lacrimile. De parca se putea fara. M-am intors cu spatele si am ramas la usa in speranta ca nu va observa.
Il iubeam atat de mult...da, il iubeam, Satine m-a facut sa inteleg asta. A durat ceva, dar cu ea de o parte si cu Violet de cealalta parte, a fost cam dificil.
De cand el disparuse din viata mea, aceasta devenise neagra; uneori, desi foarte rar, capatand si usoare nuante de gri.
Imi era un dor imens, nemarginit, sa-i spun cat il iubesc. Imi era dor sa stau pe pieptul lui si sa ma „inveleasca” cu bratele lui de „urs”, mari si calduroase, unde gaseam mereu alinare...imi e dor sa simt saruturile lui pasionale...mana lui intr-a mea...
NIMIC nu se compara cu asta. Raiul e divin, dar asta e putin spus in comparatie cu cu iubirea si starea de extaz in care ma aflam mereu atunci cand eram cu el. Iubirea nu are nevoie de perfectiune, pe langa rai, iubirea are frumusetea si farmecul ei. Ea este mai presus de toate si de toti!
Era inevitabil sentimentul asta, chiar si pentru unu` ca el.

Nu ma interesa ce va face sau ce va spune, nu ma intereaseaza daca va vorbi mult, daca va face ceva major sau nu. Imi ajungea sa ma stranga in brate, sa imi spuna ca ma iubeste sau sa ma sarute...de asta aveam cea mai mare nevoie! In lipsa lui am fost un fulg purtat de apa si de vant undeva departe, spre nicaieri...

M-am intors din nou cu fata spre el. Era mai aproape de mine decat credeam. Chiar in spatele meu. Iar eu, eram prea preocupata sa port monologul ala tampit de care, (din pacate) nu ma plictisesc niciodata. Probabil mi-a auzit suspinele...mi-a sters lacrimile cu delicatete (desigur, uitasem si de asta; oare puteam face vreodata ceva fara sa observe cel de langa mine? De ce eram atat de imprastiata? ...alt gand total lipsit de sens avand in vedere situatia data, nici nu vreau sa ma mai gandesc!), iar apoi mi-a soptit:
-Sunt aici iubito, totul va fi bine.
M-am cutremurat. Intreg corpul mi-a fost invadat de fiori. In sfarsit a rupt tacerea...am fost distrasa de un zgomot tampit, dar l-am ignorat nu stiam ce (si daca) cazuse ceva, nu stiam ce se auzise, si nici nu imi pasa...fiind acolo cu el, lumea mea, incet-incet, prindea culoare. Mai intai nuante pale, apoi foarte aprinse.

A intins spre mine cosul cu flori.
-Pentru tine.
Am inceput din nou sa lacrimez (proasta de mine!)...nu stiu cum, dar am reusit sa rostesc „Te iubesc!”
M-a strans tare intr-o imbratisare calda, si mi-am dat seama ca si el ma iubea...mi-a luat cam mult timp sa-mi dau seama ce simte pentru mine, si mai ales, ce simt eu pentru el...

-Jack Elson, nimic nu fi va bine daca tu esti si vei fi aici!
Violet. Se putea sa nu-mi fie alaturi in cea mai frumoasa zi din viata mea? Nu, nu se putea.
Asculta si privea probabil de ceva vreme, acumulandu-si cat mai multi nervi. Acum, nu, pe bune, de ce nu vroia nimeni sa-i dea un Sanax? In ultima vreme am tot avut izbucniri din astea, si e din ce in ce mai rau. Oare chiar nu vrea sa inceteze sa se mai bage atat in viata mea? Chiar nu vrea sa ma vada fericita?
-Vio, nu cred ca ar trebui sa te mai bagi intre noi. Inceteaza sa te mai impotrivesti. Ne iubim!
-Niciodata nu o sa incetez, niciodata! Iubirea nu exista!
Mi-am luat geaca pe mine, (la fel si Jack). Ne pregateam sa plecam. Totusi, inainte sa ies, am intrebat-o:
-Atunci tu ce simti pentru mine?

Nu stiu de ce, dar aveam un imbold sa o iau pe scari. Eram foarte nervoasa. In momentul ala, as fi vrut chiar sa fac parasitism. (Eu si parasutismul. Am ras in sinea mea. Toata viata am fost paralela cu sportul, cand eram mica nici macar nu obisnuiam sa ies pe afara, sa ma joc cu zapada, sa alerg...)
Il tineam foarte strans de mana, si, chiar daca ar fi incercat sa scape nu putea! (cel putin asa cred).
-Promite-mi ca nu va fi niciun obstacol intre noi, ca nimic si nimeni nu ne va sta in cale.
S-a uitat un pic confuz la mine. Ce spusesem? De ce sa fie confuz, surprins?
-Bineinteles ca nimic nu va sta intre noi, iti promit. Te iubesc!
Asta vroiam sa aud, asta trebuia sa aud, asta trebuia sa ascult...aveam nevoie sa il vad si sa il simt langa mine.

S-a oprit din coboratul scarilor, mi-a curpins usor talia, s-a aplecat deasupra mea (de ce trebuie sa fie asa inalt?!), si m-a sarutat...un sarut de neuitat, tandru...senzual, un sarut ce transmitea iubire. Buzele noastre s-au unit, s-au contopit...dovedindu-ne prin acest „simbol” dragostea pe care o simteam unul fata de celalalt.
Din pacate, insa nu ne aflam la locul potrivit. Ce naiba? Eram in scara unui bloc!
-Te iubesc, esti cea mai speciala fiinta din viata mea. Iubesc tot ceea ce tine de tine. Ochii tai si parul asta saten e tot ce imi trebuie pentru a fi fericit. Cand te sarut...inimia mea bate de trei ori mai rapid. Cand sunt cu tine plutesc. Esti aerul meu, datorita tie pot respira, iar daca pot respira, nu mai am nevoie de nimic. Daca tu esti aici, de ce altceva as mai putea avea nevoie? Esti raza mea de soare, esti lumina mea, inspiratia mea...iti iubesc zambetul, chipul trist, lacrimile, fericirea ta de copil...totul. Te iubesc pentru ca esti tu, pentru ca esti asa cum esti, pentru ca esti aici cu mine...ca imi oferi dragostea ta, in ciuda a tot ceea ce am facut. Iarta-ma! Iarta-ma pentru tot! Tu esti singura care imi da putere in fiecare dimineata sa ma ridic din pat si sa-mi continui viata. Tu esti singura care ma face sa ma gandesc ca si maine e o zi. Esti singura care imi invadeaza mintea, singura pe care o visez...la care visez. Singura pe care o simt, pentru care simt...obstacolele dintre noi nu ne vor sta in cale, nu vor fi o problema. Pentru ca iubirea exista. Invinge!

Jack PDV:
Si eu eram uimit de ceea ce zisesem, si mai ales, ca nu copiasem de undeva. Un zambet usor mi-a scapat. M-a imbratisat, si am continuat sa mergem....aveam de gand sa mergem la mine. Ne-am continuat drumul purtand discutii lipsite de importanta.
Am fost foarte dezamagit, suparat, sa aflu ca s-a apucat de fumat. Dar nu i-am zis sa inceteze, si nici nu aveam de gand...deocamdata.

Eram in mijlocul patului din dormitorul meu, si am cuprins-o tandru de talie...

[Monica Wksv]

Capitolul sapte: The taste of life
Christine PDV:
Stateam in mijlocul patului din dormitorul lui, eu pe o parte, iar el pe cealalta. Ne priveam adanc unul in ochii celuilalt transmitandu-ne toata iubirea si dorinta... M-a tras mai aproape de el, incepand sa ma sarute, mai intai usor, inocent, apoi eliberand toata pasiunea si frustrarea sexuala pe care am suferit-o cat am fost despartiti. Saruturile lui imi parasira buzele,coborand pe pielea mea, lasand saruturi pasionale. Ajunse la baza gatului unde dadu de esarfa mea. Mainile lui strangeau in continuare talia mea. Apoi au urcat, usor si tandru spre esarfa care-i statea in cale, in timp ce eu ii muscam excitata lobul urechii. O desfacu, tradang usor de ea, desfasurand toata matasea albastra, lasand-o sa cada, precum un fulg...
Nici puloverul meu (mult prea decoltat dupa parerea mea, dar ce sa fac eu cu Satine? Cand imi baga cate ceva pe gat...) nu a fost un obstacol pentru el, si nici camasa lui, care ii venea atat de sexy, pentru mine. De fapt, nici una din hainele mele nu l-a impiedicat sa ajunga unde vroia si, evident ca eu nu m-am lasat mai prejos. Desi ratiunea mea (care, uluitor, mai era acolo, in cantitati foarte mici, dar totusi), imi spunea ca o luam prea repede, cine o mai asculta, cand il simteam pe el peste mine, excitat, soptindu-mi numele...

Soapte de iubire, gemete, presarate cu expresii frantuzesti se amestecau...

***

A fost fermecator. (nu a fost prima data, dar asta nu schimba cu nimic situatia).
Unirea noastra a fost fierbinte si plina de dorinta.

Isi plimba degetele jucaus prin parul meu, cu intentia de a-l descurca, dar mai rau il incurca...
Razele soarelui de dimineata patrundeau prin fereastra inchisa a camerei lui.

Mi-am luat camasa lui (care imi ajungea pana aproape de genunchi) si m-am dus in bucatarie sa pregatesc ceva. As fi vrut ceva dulce, dar erau sanse minime sa gasesc ceva.
Si totusi...am gasit ceva (wow!), capsuni in decembrie? La Jack in frigider? Asta chiar ma speria! Am ras, el facand acelasi lucru.
-Ai o explicatie pentru asta? Nu accept nicio scuza! Am spus eu pe un ton sarcastic.
-Vroiam sa te inec cu ceva.
Mi-a raspuns inabusindu-si un ras.
Am luat o capsuna, si am muscat din ea cat de senzual am putut, incercand sa il fac sa intre in jocul meu. A zambit si s-a apropiat, luandu-mi toate capsunile...cea pe care o aveam in mana, automat a ajuns la el in stomac.
-Ma sperii, devorator de capsuni!
De data asta nu s-a mai abtinut sa nu rada. S-a apropiat de mine, strangandu-ma de talie si lipindu-ma de frigider.
-Data viitoare te devorez pe tine!
Deci avea intentii masochiste, deloc surprinzator.

M-am trezit la cruda realitate. Nu mai puteam ramane prea mult timp. Trebuia sa ajung la un examen tampit! De ce azi?
Am luptat cu senzatiile care imi invadau mintea, incercand sa le indepartez, dar era zadar. Incercam sa ma conving sa ma dezlipesc de corpul lui, si cand aproape reusisem, i-am simtit buzele miscandu-i-se pe gatul meu. Am incercat sa articulez cateva cuvinte, in speranta ca voi reusi. Dar nu am reusit decat sa tin gura usor intredeschisa. A simtit incordarea mea, si m-a intrebat:
-E totul in regula, iubito?
Nici nu pot sa explic cat de recunoscatoare am fost ca a spus asta!
-N..u. Trebuie sa plec. Am un examen azi...imi pare rau...
I se citea pe chip frustrarea si dezamagirea. Iar apoi, un zambet sadic i-a aparut pe fata. M-am indepartat de el, si m-am dus sa ma imbrac. Am vazut ora indicata de ceas: 11:30. La ora 14:00 trebuia sa ajung. Ma miscam in ritm alert. Trebuia sa ajung acasa, sa dau de Violet, sa o infrunt, sa ma pregatesc spiritual, sa imi iau ce-mi trebuia, iar apoi sa plec din nou.

M-am indreptat grabita spre usa, i-am dat un sarut scurt, dar pasional, iar apoi am plecat.

Jack PDV:Eram gata sa imi pun planul in aplicare. Nu trebuia sa afle nimeni (si in niciun caz ea) ce aveam de gand sa fac.

M-am asezat in fata laptopului, am sorbit din ceasca de cafea (chiar daca era de ieri tot buna era), am luat o poza cu ea, am pus-o pe un stik, m-am imbracat, iar inainte sa ies, am mai sorbit o gura din cafea si m-am indreptat catre cel mai apropiat centru de developat...

-Vreau treizeci de exemplare A4, tip afis, cu mesajul asta deasupra pozei (am scos biletelul pe care scrisem acel mesaj).
-Afisele sunt gata in doua ore.

La asta nu ma asteptam. Eram prea nerabdator, nu era corect! Trebuia sa imi umblu timpu` cu ceva...m-am dus sa cumpar scoci, iar apoi m-am pus pe asteptat.

Dupa ce am luat afisele m-am dus la universitatea in care Christine studia.
Ajuns acolo, am inceput sa lipesc afisele pe stalpii din zona.
M-am furisat in curte, si am strigat cat de tare puteam (speram ca destul de tare sa se auda in toata cladirea) :
„CHRISTINE, TE IUBESC!”

[Monica Wksv]

Capitolul opt : Memories will never die
Satine PDV:
20 decembrie...
Cea mai groaznica zi din viata mea, care imi trezeste cele mai dureroase amintiri pe care le-am trait vreodata!
In urma cu cinci ani, cea mai buna prietena a mea, Jaqueline, s-a stins...
S-a dus in vacanta in Brazilia....

A iesit in larg sa inoate, si nu s-a mai intors.
In fiecare an, pe 20 decembrie ma intorc in Franta, la mormantul ei...
Inca de cand eram mici, intre noi s-a infiripat o frumoasa prietenie, alegeam mereu sa-mi petrec timpul cu ea. Mi-am fost alaturi in fiecare clipa a vietii. Grea sau usoara, ea a fost intotdeauna acolo!
Era mereu vesela, plina de viata. Traia intens, traia fiecare sentiment in parte...
20 decembrie era, fara indoiala cea mai trista zi din viata mea. Chiar daca anii inaintau, ranile erau tot acolo, la fel de deschise si de adanci...20 decembrie era ziua care imi trezea cele mai dureroase amintiri pe care le-am trait vreodata.
Oare chiar era corect sa moara o persoana atat de deosebita cum era ea? E corect ca un copil inocent sa inceteze sa mai respire?
Nu, nu e corect. Dar viata insasi nu e corecta...nu pot sa nu gandesc in felul asta, nu vreau sa gandesc altfel decat in felul asta. Uneori ma incapatanez sa accept realitatea...
Poate pentru ca ea a murit, poate pentru ca era singura pe care nu vroiam s-o pierd cu adevarat. Ea e singura care m-a facut sa imi dau seama ca sunt speciala. Mi-a aratat viata dintr-un unghi placut. Nu s-a uitat de sus la mine decat atunci cand m-a ajutat sa ma ridic...persoana careia ii datorez atatea...si care nu mai e...

Christine PDV:
Stiam ca el urla, insa refuzam sa-l mai ascult. Ce naiba? Eram la un examen! Intamplator sau nu, vroiam sa-l si trec...cu o nota satisfacatoare!
Nu stiu daca observase, dar in facultate erau 11 femei, 11! Si chiar vroiam sa ma mentin printre ele.

Il iubeam si gestul lui era foarte frumos si foarte romantic, dar nu acum, nu aici! Nu puteam sa ma concentrez cand urla ca disperatu`.
E nebun!
Tocmai cand credeam ca o sa innebunesc si eu, ca o sa explodez de nervi, nu s-a mai auzit nimic...si nici macar nu credeam in telepatie!

Jack PDV:
Am simtit niste maini (multe maini) care ma trageau afara.
La dracu`, m-au prins! (ups).
Nu era corect, ce facusem?...atat de grav. M-au avertizat sa stau departe de locul ala, si cred ca asta aveam de gand sa fac. Ce naiba sa caut eu la facultatea de medicina? Pe Chriss, bineinteles. Dar in afara de asta, eram paralel cu biologia.

Am asteptat pana ce a iesit de la examen. Ma asteptam sa o bucure ceea ce am facut, dar probabil ca nu era chiar atat de fericita...sigur era din cauza examenului!
Venea spre mine cu o expresie nervoasa.
-Esti bolnav!
Am luat-o in brate si am sarutat-o cat de tandru am putut...iar ea s-a lasat prada senzatiilor. Mi-a raspuns la sarut. Stiam ca nu imi poate rezista.
Asta era o slabiciune de care profitam. Imi placea sa trisez. Adoram sa trisez.
M-a luat de mana si am plecat din locul ala...pe care nu am cuvinte sa il descriu.
-Ai noroc ca sunt multe fete care au numele „Christine”.

Christine PDV:
Peste tot erau afise cu o poza de-a mea, iar deasupra ei scria „O cunoasteti? E cea mai iubita femeie din lume!”.
La asta nu ma asteptam. Doua lovituri intr-o zi...
Avea acelasi zambet sadic, pe care il vasuzem si dimineata cand i-am spus ca trebuie sa plec.
-Deci asta era planul tau.
-Exact.
Un zambet mi-a aparut pe chip. Nu puteam sa nu zambesc. Intr-un fel, ceea ce scrisese el pe afise era adevarat. Ma simteam cea mai iubita si cea mai fericita femeie din lume.

-Siiiii...unde mergem? Am intrebat nerabdatoare.
-Imi pare rau...te conduc acasa, am ceva treaba...
-Mmmm, serios? Tonul meu era la fel de jucaus.
De data asta, insa nu mi-a mai raspuns, dar in schimb mi-a muscat buza de jos.
-Au!
Am inceput sa rad. Radiam de fericire. Eram cu el. Ma iubea. Il iubeam.
Nu credeam ca povestea mea se va termina frumos. In urma cu cateva zile gandeam: „Final fericit? L-am citit intr-o poveste...l-am vazut intr-un film.”
Dar viata bate filmul.

Satine PDV:
Decolarea avionului m-a trezit la realitate, aducandu-ma in prezent, interzicandu-mi sa mai bantui prin trecut.
O lacrima mi-a scapat pe obrazul rece, inghetat de timp.

Nu mi-am dat seama cum zbura timpul. M-am trezit dintr-o data la Paris.
Am luat pranzul cu parintii mei, iar apoi...urma adevarat scop pentru care venisem.
M-am dus sa cumpar frezii, floriile ei preferate, si am plecat catre acel loc pe care ea il ura atat de mult!

La mormantul ei, asa cum ma asteptam, mai era cineva. Era acolo sora ei, Michelle, care isi petrecea intreaga zi stand acolo si vorbind cu Jaqueline.
Chipul i s-a mai luminat putin cand m-a vazut.
-Satine, mi-ai lipsit!
-Si tu mie...
M-am dezlipit din imbratisarea ei calda, si am pus florile pe mormant. Un val de lacrimi mi-a acoperit fata palida...

[Zăpă]

Heya(*.*)

Nu ti`a dat nimeni coment?!Atunci eu voi fi prima care face asta;)

Acum sa trecem la fic si sper sa nu te superi pe mine,caci voi critica destul de dur.
In primul rand nu am intels mai nimic din acest fic,poate ca este vina mea ca nu am citit asa de profund,dar nu cred,cred ca este vina ta ca nu te`ai concentrat atat de mult pe detalii si ai lasat totul la voia intamplarii.Am mult de criticat aici,dar o sa`ti spun pe scurt.Descrierea este inexistenta,ai mai descris cate ceva pe acolo,trei alea si gata descrierea,nu?Ei bine,asta nu inseamna descriere.Descrierea inseamna exprimarea sentimentelor si conturarea prin insusiri a lucrurilor din jur,insa tu nu ai facut asta.Incearca sa folosesti mai multe figuri de stil in urmatorul capitol si ai sa vezi ca o sa fie mai bun.La naratiune pot spune ca este la fel ca la descriere,nu stii cum sa narezi.Amesteci lucrurile intre ele si iese o tocana de cuvinte fara sens.Mai incearca.Actiunea grabita,plictisitoare in mare parte si fara sens.Nu inteleg cam ce vrei tu sa ne explici noua in acest fic si in plus nu inteleg rolul lui Satine,am inteles ca este fosta iubita a lui Jack,dar nu inteleg de ce ii acorzi atata importanata.Ma rog.La dialog ai facut iar o boacana,este cam mult si in plus este sec,foarte sec.Daca nu stii ce este nu un dialog sec,iti explic.Uite,e ceva de genul:
-Buna,Angela!
-Buna,Maria!
-Ce faci?
-Bine.Tu?
-bine.Plec pe Marte[:))]
Asta este doar un exemplu,deci nu am folosit personaje reale.Greseli de tastare am vazut,dar asta nu`i cea mai mare problema aici.Te`as ruga ca pe viitor sa ti cont de sfaturile mele,pentru ca este spre binele tau.Si inca un lucru,tine minte ca am comentat ficul,nu pe tine,deci nu o lua in nume de rau.
Apropo,am uitat sa mentionez despre titlu ca este destul de bun si singurul care m`a facut sa citesc acest fic.

Ja ne` si multa inspiratie:*