Seven Lights ~Shounen-ai/Yaoi~

[Yaku-chin]

Hey, Ms muuult Teh pt comm, da a fost Dante cel prezentat acolo, spirit mare de familie nu?:))En fin, si Axel tres sa aiba un nas nu?:)) Si logic k e Dante, doar el e sefu nu?:D Oricum, ma bucur ca ti-a placut
Capitolul urmator imi da dureri de cap:)) Nu stiu de ce, dar iar ma enerveaza, parca nu iese cumvreau eu:D En fin...


Minciuna din spatele adevarului


Am fost intotdeauna de acord cu toate sentimentele si hotararile mele, nu m-am plans ca am gresit, s-au ca as regreta pentru ceva anume. Pot spune ca propria –mi constiinta nu m-a impiedicat niciodata sa face ceva anume, era ca si cum nu ar fi existat, si nu exista. E un sentiment oarecum ciudat, sa sti, ca orice ai face nu te va afecata, nu iti va creea nici supararea nici bucurie, ca un om fara nimic in interiorul sau, ca un lucuru, fara suflet . Eram eu, si totusi nu voiam sa fiu eu, ma renegam, voiam sa o fac si totusi nu o faceam. Eram in contradictoriu cu mine, dar nu era asta o problema, treceam repede peste toate astfel de probleme, cum mereu trecusem in viata. Eram precum un peste ce inoata in mare si uneori e luat de val fara voia lui, dar se resemneaza, nu il deranjeaza, si chiar daca apa e murdara, sau rece, el continua sa stea acolo fara niciun deranj , fara nicio dorinta, controlat mereu de altcineva, de altceva, fara stapanire de sine.
Pot spune ca atunci cand faceam un lucuru nu tocmai bun, realizam, dar nu imi pasa, sentimentele imi erau congelate si sfaramate, nu aveam strop de parere de rau, eram crud, misel, un ticalos. Si ma minteam, imi facea placerea sa o fac, desi stiam ca nu are niciun efect asupra mea propria-mi minciuna, imi indulceam viata cu asa ceva, cu un flas ce ma alina si imi indeparta suferinta . Stupid. Acesta ar fi cuvantul care m-ar defini in totalitate, sunt un stupid, un patetic, dar nu imi pasa. Cel putin nu imi pasa, asta inainte sa fiu resuscitat. Insa chiar atunci cand imi doream si eu ceva cu ardoare, cand voiam sa obtin ceva, acea persoana, pe care cu adevarat o voiam, nu imi permitea, nu ma lasa sa ii demonstrez adevaratele mele intentii, si stiam prea bine de ce. Fiindca eu niciodata nu faceam ce spuneam ca voi face, eram un fals, o imitatie ce voia sa infatiseze perfectiunea , suprematia. Eram contrafacut .
As fi putut jura ca daca mi-ar fi spus cineva ca asa se va intampla , m-as fi amuzat copios, as fi ras intruna, dar acum? Inima imi e grea, si simt ca nu o sa o mai pot duce mult timp asa, tanjesc dupa persoana sa, dupa vocea sa, privirea , si tot ce tine de el. Si ajung, precum multi alti, la blestemata, inedita intrebare: de ce?
In ochii sai se putea vedea clar lipsa de interes si plictiseala ce il prinsese. Clar, nu avea chef de asa ceva , nu in acea zi , cand totul meresese atat de prost, insa putea el sa faca ceva sa impiedice asta? Raspunsul era nu, nu putea. Trase aer zgomotos si ofta inca o data. Ochii tinerei ii erau inlacrimati si tremura involuntar, dar el stia ca toate acele aspecte erau neadevarate. Momentan, nu comentase nimic, oricum stia ca daca avea sa isi deschida gura va spune numai vorbe urate si fara pic de zahar in ele, asa ca prefera sa ii lase pe prieteni sai sa faca asta, el nu avea dispozitia necesara. Se mai uita odata la tanara ce mergea pe podium pentru a mia oara repeta acelasi mers si degeaba, acele bete strambe numite picioare erau facute din beton si deabia se miscau, de parca erau paralizate, iar rochia albastra, un model facut de Mark, eleganta si sofisticata ii statea extrem de rau, incat pana si modelul ii se parea uracios. Isi indrepta ochii spre Mark ce era vizibil suparat ca propria rochie era purtata de o asemenea creatura.
Il observa pe Axel si Zen cum dispar din peisaj, iesind din incaperea unde tanara incerca sa defileze pe podium. Simtea si el nevoia de a iesi mai repede din acea incapere , insa stia ca mai avea de vazut inca vreo doispe’ tipe incercad sa faca pe fotomodelele . Nu cerea un model perfect, nu voia asta, spera doar o fata draguta, cu un corp acceptabil in care sa ii stea bine macar una din toate piesele vestimentare prezente. Insa , pana acum rezultatul eforturilo lor erau vraiste.
Cand tanara termina, baieti decise sa faca o mica pauza . Au iesit din incaperea mare, si in holul lung si spatios se putea observa lumina naturala ce patrunea prin sticla geamurilor.
- Mai bine as pune-o pe bunica sa defileze, spuse Daitaro fara pic de chef si interes.
Putea pur si simplu sa nu spuna nimic, insa simtea ca se sufoca vazand ca nimeni nu spune nimic. Era o tacere absolut insuportabila. Era ca si cum ar fi fost certati, dar nu erau, ca si cum nu se cunosteau, dar nu era asa. Nimeni nu a comentat nimic la ce a spus el.
O luase incet pe coridor vrand sa iasa din cladire , vrand sa respire aerul curat de afara, se simtea prins intr-o cusca in care nu putea face nimic, nimic din ce isi dorea. Dar ce isi dorea? Ce voia sa faca? Nici macar nu stia . Stia doar ca nu mai poate sa suporte sa stea acolo fara nimic intradevar bun de facut, decat sa priveasca si sa constate, daca e bine sau prost. Pasi sai se auzeau atat de bine si clar incat il faceau sa se enerveze. Ar fi vrut, poate, sa fumeze , dar nu , prefera sa mearga precum un mort viu. Aflanduse la etajul unu al cladiri, o luase incet pe scari, pasind lenes pe cate o scara si coborand atat de lent incat ar fi dat impresia ca e un mos ce ar prefera sa stea in pat toata ziua. Si chair ar fi preferat sa o faca. Dar nu, cruda viata il aducea in pragul realitati, sumlgandu-l din halucinatiile somnului si aratandu-i propia soarta. O soarta atat de cruda incat il sfasia, si se intreba: de ce acum? De ce simtea ce simtea, si cum ar putea sa alunge acele sentimente. Ajunse intr-un sfarsit la parter si il vazu. Privirile lor se intanlira , si era dureros , putea spune chiar foarte dureros. Insa, de ce sa se vaite, nu voia sa isi planga de mile, si daca isi plangea, era propria lui treaba, nu trebuia sa afle nimeni. Trecu pe langa el , ii simti parfumul, usor dulceag si racoritor, simtea impulsul de al imbratisa, dar nu o facu. Oricum, ar fi fost respins. Isi intoarse putin privirea si il vazu in acelasi loc, cu spatele la el, nu avea oricum rost , acel sentiment trebuia distrus, omorat, nu avea nicio valoare. Desi nu stia pe ce drum sa o ia, era la ananghie. Ii spuse ce simtea, si degeaba. Incercase sa ii dovedeasca ca ceea ce simte e adevarat, ii repetase de nenumarate ori, si chiar se lasase de toate tampeniile si viciile pentru el. Stia ca nu o sa se dea batut, dar se intreba macar va exista un rezultat satisfacator, macar unul? Inconstient se opri, erau amandoi opriti, la o distanta de opt metri, amandoi gandindu-se la ceva anume, amandoi procupati de ceva anume, nici daca ar fi planuit sa se opreasca amandoi in acelasi timp, sa se gandeasca la acelasi lucru, poate ca nu ar fi fost atat de perfecta imaginea aceea. Yukio se intoarse primu-l vazundu-l si il striga:
-Hey, mergi inapoi in sala?
Desi deabia iesise de acolo, si se putea observa ca voia sa se duca afara, deci poate nu ii era atat de indiferent nu?
-Hm, voiam sa ma duc putin afara, sa iau o gura de aer, vi?
Inca nu se intoarse cu fata spre el, deci nu stia daca se apropie de el, nu ii stia reactia, privirea, expresia.
-Hai.
Singurul raspuns, si apoi tacere. Il observa mergand langa el, iesind amandoi pe usa, oprindu-se in fata cladiri. Isi aprinse o tigara si intinse pachetul spre baiat, insa acesta il refuza.
-Sti ca nu fumez.
Daduse din cap in semn ca da. Simtea o durere insuportabila de cap si o stare ciuata ce il cuprindea. Propria persoana pe care o doresti, pe care o iubesti, e langa tine, stie ce simti, si totusi nu face nimic, te refuza, e indiferent, e crud. Nu voia sa il priveasca si isi ferea privirea, acea zi era chiar stupida, nu avea chef de cearta cu nimeni, era in depresie. Gandul acesta il facu sa zambeasca putin, dar apoi isi reveni la starea de acreala care il stapanea. Isi simtea inima sangerand numai cand ii simtea mirosul , dapai atunci cand il vedea. Iar el, el era acolo, privindu-l in tacere, nestiind ce gandeste, nestiind ce simte. Termina repede tigara, iar apoi reintra in cladire.
-Esti tacut astazi.
Incerca degeaba sa faca conversatie, nu era in situatia necesara, mai ales ca era acolo in stadiul de coleg, de prieten. Nu de ce ar fi voit Daitaro, asa ca degeaba vorbea. Oricum o facea mai mult din datorie, nu ca asa ar fi simtit ceea ce il facea sa se simta si mai naol decat era . Nu cred ca intanlise o persoana care sa nu il doreasca, si sa il respinga constant, iar acum, cand nu era dorit, se simtea jalnic, foarte rau, un gust amar avea acea durere ce el o tinea in suflet. Pe deasupra tuturor acestor aspecte trebuia sa il vada si zilnic, si daca nu il vedea, simtea ca isi pierde mintile, in acea perioada se intreba cum de se schimbase asa mult? Unde era tipul arogant si infumurat, unde ii era demintatea, orgoliul, caracteru, propria personalitate? Se diluase cu toate?
Mana stanga ii era strans in pumn, ca si cum ar fi vrut sa distruga orice ii era in cale, dar nu o facea . Ochii ii erau obositi, parul revasit in toate partile si cateva suvite ii atarnau in fata, insa nu il interesa. Ajunsese intr-un final la etaj, unde Dante si Mark discutau intr-un colt, Giulian vorbea la telefon, iar Zen si Axel priveau pe geam total dezinteresati.
Fusesera salutati de ceilalti ca si cum nu se mai vazuse de ziua precedenta, dar defapt trecuse cateva minute, mai exact treispreze minute .
-Bai, Daitaro, dar ce naibi ai baut aseara de ai moaca asta in tine?
Intreba Giulian dupa ce inchise telefonul. Se apropie de el, vrand sa ii inchida camasa la nasturi desfacuti , insa acesta se indeparta.
-Nimic, doar apa, parca....
-Eh, lasa-ti mai, sufera din dragoste, ce stiti voi?
Spuse Axel sarcastic.
- Las’ ca trece.
Spuse Mark, intervenind in discutie vrand sa il incurajeze pe Daitaro.
-Uite cine vorbea, spuse Axel sarcastic, uite sti ca tin la tine, dar nu mai iti da cu parerea , fiindca cred eu , sti din propria parere ca nu trece asa usor nu? Sau sa iti reamintesc?
-Ce amuzant te crezi, dar fata de tine, care o iubesti pe Devond de cand erai un puradel, eu macar m-am resemnat, dar tu, chiar daca esti cu Taki acum, tot cand o vezi salivezi dupa ea si ea te refuza de fiecare data, si nici nu iti da sanse.
Spuse vizibil enervat Mark pe comentariile lui Axel. Deja se creea o stare de incomoditate intre ei, si Daitaro deja se enerva si el.
-Auzi-ti, terminati , acum nu trebuie sa ..
-Tu sa taci!
Spuse Axel vizibil nervos, daca ceva ce il deranja cel mai tare, era sa primeasca reprosuri legate de viata sa.
-Nu ti se pare ca intreci masura? Eu nu am dat nume, si nu ma fa sa dau. Ok? E problema mea, nu a ta.
Si ,deja, ca un pusti rasfatat ce e, se indrepta spre iesire. Mark ofta, si zambi si lunad-o incet spre Axel, urmarindu-l indeaproape. Astia doi se suparau intr-o secunda, si se impacau in jumate de secuda. Dar aici fiindca era Mark, cu Axel te puteai certa in jumate de secunda si nu te impacai in ani, stia si cazuri.
-Astia doi ar forma un clupu perfect.
Remarca Giulian zambind afecutos, vazandu-i cum vorbesc cei doi suparati ce se aflau mai departe de ei.
-Sti? Ii invidiez .
-Tu cand ai mai aparut in discutia asta? Intreaba Zen pe Dante
-Cand ai aparut si tu.
Acum fiecare se lua la harta mai in gluma mai in joaca.
-A? Presupun ca e vina mea. Spuse Daitaro pentru el ,crezand ca nimeni nu il asculta .
-Si poate am si eu vina in asta.
Vocea clara si limpede a lui Yukio se auzi. Il privi putin ciudat, cu ce sa aibe el vina in asta? Pana la urma doar el era indragostit de pusti, nu si invers, nu?
-Neah, vina mea, nu eu sunt pedofilu aici?
Facand referire la varsta sa, Yukio fiindca inca minor, avand doar 16 ani, iar el 21.
-Sa nu exageram. Spuse Yukio.
-Eu as exagera, dar ma abtin sa nu o fac.
- Si cine iti spune sa te abtii?
Se incrunta, cum? Adica ii spunea sa nu se abtina? Dar parca ieri ii spuse ca nu o sa il placa niciodata. Inca isi amintea imaginea de aseara cand il urmarise spre casa, iar el ii raspunse pur si simplu prin indiferenta sa . Stia prebine ca nici Yukio nu stia exac ce vrea, dar acum era imposibil sa nu isi dea seama ce ii spune. Oare, exista posibilitatea, ca sentimentul ce se afla in el sa fie impartasit? Desi de multe ori spusese ca si Yukio il place, si incerca sa para absolut convins de asta, nu era. Ii zambi sincer si il lua de mana urmandu-i pe ceilalti ce intrau in sala, reluandu-si „treaba” .
Se asezasera pe locul lor si in curand si cei doi fosti suparati isi ocupasera locurile, acum din nou aveau sa vad acelasi film prost in variante multiple. Oricum, cate fete mai aveau sa vada? Aa da, doar doisprezece, nu era un numar cine stie ce, inca vreo cinci ore acolo. Superb, o zi perfecta . Si totusi, nu era asa de rea, daca statea sa se gandeasca. O fi fost replica lui Yukio un imblod sau doar ii se parea ?