Seven Lights ~Shounen-ai/Yaoi~

[Yaku-chin]

Fir-ar sa fie iar mi s-a sters ficu;))Ok, dak e sa nu se fi sters( ceea ce nu e posibil fiindca l-am cautat, dar e o posibilitate sa fiu chioara) imi pare rau k il postez din nou:)) Dar eu sunt sigura ca s-a sters din nou, asa ca il postez din nou. Am mai facut modificari la el....

Ultima picatura:

Ne iubesc? Ne plac? Ne idolatrizeaza?.....Ce patetic! Nici nu ne cunosc, nici macar nu ne stiu numele adevarate. Nu stiu nimic , si totusi ne iubesc spun ele, ne venereaza, ne adora si ne slavesc, ce idioate. Imi provoaca scarba. Vin cu miile numai ca sa ne vada, numai ca sa ne atinga, sa respire acelasi aer pe care il respiram si noi, sa calce pe aceiasi suprafata pe care calcam si noi , vor doar sa primeasca o singura privire de a noastra, un singur autograf, un singur zambet, un singur gest, o singura vorba . Cata ipocrizie! Numai cand le vad zbierand ca niste fiare salbatice numai sa ne atraga atentia mi se face rau, nici nu pot sa le privesc. Nu sport sa ma sufoce toate cu prezenta lor, sa ma surzeasca cu glasul lor, cu declaratiile lor prostesti, sa ma laude. Nu sport! Cand le vad imbulzindu-se inaintea noastra varand astfel sa ne opreasca din mers, sa admiram frumosetea lor , sa le bagam in seama, sa le vorbim, sa le atingem, imi provoca greata. Nu pot sta sa le privesc, le bruschez vrand sa ies din multimea ce se creeaza in jurul nostru, insa inutil sunt prea multe, sunt prea disperate. Daca chiar as sti ca nu fac asta din interes , si ca ar simti cu adevarat poate, dar spun doar poate nu as avea atatea resentimente fata de ele. Dar sunt false, patetice...Uneori am prefera sa nu avem atata faima, uneori parca am vrea sa fim simpli oameni, sa nu fim cunoscuti, sa fim....doar noi.Asa se intampla la fiecare eveniment. Mereu...mereu la fel. Insa, asta a fost visul nostru. Uneori visele se pot transforma in cosmaruri, si pe de alta parte ce ar fi viata fara vise ?Nimic..Dar chiar si cu vise viata e tampita, nimic nu e roz, mov...e numai cenusiu. Sau cel putin asa vad eu.....
*
-Axel ce creatii ne pregatiti pentru sezonul de vara? Nu credeti ca studiile vor fi o piedica in munca voastra? Ce poti sa ne spui despre ceilalti membrii ai echipei? Este adevarat ce se zvoneste despre Zen si Yukio ca ar fi intre ei ceva mai mult decat prieteni ?
Miile de fete ce se imbulzeau asupra lui Axel de fiecare data cand intra in curtea liceului nu ezitau sa isi faca prezenta simtita, la fel si reporterii ce lucrau la Revista Barfei ce intotdeauna gaseau cate ceva ce sa ii atace pe cei 7 tineri designeri. Axel nici cel mai tanar, dar nici cel mai invarsta dintre ei, era prezent in acea dimineata , fapt ce ii umise si pe reporteri. Era insusi Axel, unul dintre tupeistii echipei. Singurul ce isi arata nemultumirea fata de tuturor, singurul ce nu ii pasa de ceilalti. Indiferent, arogant, nesimtit si totusi cel mai venerat si adorat dintre cei sapte tineri ce au facut furori in mii de tari.
-Axel nu ai degand sa imi respunzi? Intreaba unul dintre reporteri. Acelasi reporter ce incepuse ploaia de intrebari acum cateva secunde.
In afara reporterilor insistenti , colegele lui nu ii dadeau pace. Cochetarerile lor il lasau rece.
Nu mai suport, aud intruna numai: „ Axel iti plac ochii mei? Axel vrei sa iesi cu mine? Axel te iubesc ! Axel te rog nu stai azi la ore cu mine? Axel imi dai numarul tau de telefon? Axel faci o poza cu mine? Axel imi dai un autograf? „ M-am saturat, daca m-ai aud o data A...”
-Axel ce vrei sa ne spui despre.....
Vorbele reporterului au umplut ultima picatura!
-Ajunge! Duceti-va dracu’ cu toti, cu intrebarile voastre cu tot. Iesiti din calea mea, daca mai aud pe unu sau una strigandu-mi numele il omor cu mainile mele, nu ca ar fi prima data cand as face asa ceva, gandi el.
-Dar ....vruse unul dintre reporteri sa il intrebe. Insa privirea de gheata a tanarului il oprise.
Ardea de nervi. Era oare asa ceva posibil? Cum putea exista atatia prostii in jurul lui? Geanta cu cateva caiete si pixuri atarna pe umarul drept al tanarului. Plictisit, isi tara picioarele spre intrarea in liceu. In fiecare dimineata era la fel, fetele sareau pe el, reporteri la fel, de ce tocmai pe el mereu?Defapt nu era mereu asa, fiindca isi facea aparitia destul de rar, iar din cauza asta era si mai rau.
Blugi cu turul lung, dar stramti pe coapse , tricou de aceeasi culoare cu blugi, negru, ce se mula pe abdomen, punandu-i in evidenta fiecare particica a corpului sau, facandu-te sa salivezi il faceau in ochii miilor de fete sa para baiatul perfect . Mergea fara graba spre sala de clasa, stia ca deja intarziase si va intra cam pe la jumatatea orei, insa nu ii pasa. Apasase pe clanta, trantind usa de perete producand astfel un zgomot puternic ce atrase privirile tuturor. Cu aceiasi forta si nervozitate o inchise la loc provocand un zgomot tot atat de puternic, se indrepta lin spre banca sa ce se afla in fundul clasei. Mersul lui gratios le innebunea pe tinerele colege,fiecare lucru ce il definea pe colegul lor le innebunea pur si simplu. Chiar si prin simplul fapt ca le respingea brutal, fiind nepoliticos cu ele , acestea il priveau ca un zeu.
-Ai ceva de zis in apararea ta Axel? Intreaba profesorul de geografie, ce ii era si ceva mai mult decat atat. Proful fiind un tanar de 24 de ani, frumos , inalt, cu un corp atragator, un barbat fin, elegant , cu bun gust si foarte manierat, insa la fel de pervers , poate chiar mai pervers decat Axel il atinti cu privire, vrand sa primeasca un raspuns de la elevul sau.
-Pentru ce? Tonalitatea plictisita a lui Axel il provoca pe prof foarte mult, ii provoca foarte multa placere si totusi il enerva. De ce nu putea si Axel sa fie un elev normal, constiincios, si de ce era in acea dimineata arata atat de provocator?
„Revinoti , azi esti la scola, esti profesor. Unde iti sta mintea? Calmeaza-te...Respira”
Cei doi se privira un moment. Niciunul nu avea de gand sa cedeze, Axel nu voia sa isi ceara scuze, iar proful nu voia sa treaca cu vederea acest incident. Lui Axel insa nu prea ii pasa, el si proful se cunosteau bine, poate prea bine.
-Pentru a gasi o scuza destul de plauzibila pentru a te ierta, pentru ca ai lipsit aproape 3 saptamani si pentru a nu te tine dupa ore? Mai vrei motive?
„Sa vad iubire ce imi raspunzi acum daca vrei asa mult sa ma enervezi, asa cum o faci acum...placerea va fi de partea mea sa te pedepsesc. „
-Am spus eu ca vreau motive? Si daca vreti neaparat o scuza, am sa v-o zic. Partida de aseara a fost obositoare .
Parca nu ai stii...
Spuse tanarul sec . Isi scoase un caiet din geanta si un pix si le asezase pe biroul din fata sa. Profesorul chiar daca vorbea el nu auzea, era deja prea obosit. Nu intelegea de ce venise la scoala cand putea sta foarte bine in patul lui Yaten dormind . Dar nu, Yaten insista ca azi sa vina la scoala, sa asiste la ore, si acum cand asista il lua la cearta. Ce iubit isi mai ales si el. Si parca nu ar stii de ce nu are chef de nimic in afara de somn. Proful continua sa preda, era sigur ca Axel nici macar nu il baga in seama si nu asculta ce preda. Ce pacoste de copil.
-Axel ce crezi ca faci? Deja era prea mult. Ce credea acest elev al sau, ca daca sunt mai mult decat atat crede ca la scoala il va ierta cu ceva? In niciun caz, Yaten stia foarte bine ca relatia lor de la scoala era stricta, nu avea de gand sa implice relatia lor sentimentala in asta.Si Axel in primul rand trebuia sa stie ca scoala chiar daca era ea plictisitoare nu trebuia trecuta cu vederea, insa cu cine te puteai intelge? Desi ar fi vrut sa ii tine o morala buna si meritata, nu putea , nici macar acum. Insa, cum putea sa rezista in fata unui asemenea demon, ce parca facea totul numai sa il intarate pe el.
-Stau....spuse tanarul plictisit.
„Ce mai are si asta acum? Chiar are chef sa ma cert cu el? Doamne , ce zi mi-ai dat! In afara faptului ca trebuie sa rezist unor disperate de fete si unor disperati de reporteri , mai trebuie sa ascul si predica lui. Ok, observ ca ma provoaca, vrei neaprat sa ne jucam iubi? Ok....tu ai vrut-o, dupaia sa nu dai vina pe mine. Tu ai vrut-o!Daca vrei sa faci pe soricelul destept, iubi, atunci eu voi face pe pisica nervoasa! „
-Deci stai...ce frumos. Ti se pare ca vi la scoala ca sa stai? Sprancenele incruntate dadeau de gol frustrarea profului. De ce oare acel copil il scotea din minti mereu, se intreba . Cum putea exista o astfel de fiinta ce te condamna sa faci numai pacate. Numai prezenta lui te facea sa te gandesti la nenumarate fantezi , care mai de care mai perverse. Numai prezenta lui te facea sa te incalzesti, sa nu mai ai aer. Vorbele sale parca iti faceau in ciuda, vrand defapt sa spuna altceva decat ce ar insemna ele defapt, ca si cum ar avea o intentie ascunasa. Buzele lui pline se arcuiau intr-un zambet pervers si totusi atat de seducartor, ce il innebunea. Si stia foarte bine ca nu era singurul ce era nebun dupa prezenta lui, erau mii si mii de alti ce ar fi vrut sa puna mana pe el. Dar el, acel pusti orgolios, mandru si arogant era numai al lui. Insa putea fi el sigur ca va fi intotdeauna asa?
- Daca ar fi numai cum as vrea eu nu m-ati fi vazut aici domnule profesor, stand si uitandu-ma la fundul dumneavostra cum se misca dintr-o parte in alta a tablei. Asa ca scutiti-ma va rog de asemenea intrebari pentru ca sunt sigur ca dumneavoastra stiti cel mai bine raspunsurile la intrebarbie voastre.Asta as puteau-o jura. Zambi dezvelindu-si dinti albi si drepti.
Profului ii venea sa rada. Cum putea spune asta? Si totusi ii placea replica tanarului. S-a intors cu fata spre tabla nemai spunand nimic, cine stie ce ar fi zis. Era clar, Axel nu stia ce spune. Daca auze vreun reporter ce spunea? Of....si totusi lui nu ii pasa de nimic, nici macar de colegi sai care se uitau la el uimitii.
Axel isi buse capul pe caietul de pe birou, vrand sa atipeasca un pic insa simtii o palma pe coapsa sa ce il pipaia mergand cat mai sus si mai sus, apoi jos. Ii amintea de mana lui Yaten, insa...
„Ce dracu? Doar nu imi imaginez acum ca m-a pipaie. Hei, dar chiar ma pipaie cineva!!!!! Ce?????”
Cand isi intoarce privirea spre palma de pe piciorul sau, observase cui ii apartinea. Era una dintre colegele sale . O blonda spalacita, cu un zambet cat casa de mare, cu silicoane mari , imbracate foarte sumar si cu prost gust.
- -Ce scarbos! I-ati mainile de pe mine! Da-te dracu de panarama! Esti obsedata femeie!
Spuse Axel scarbit, se uita cu repulise la fata. Insa aceasta era asa de fericita ca il putuse atinge pe Axel. Era cea mai norocoasa fiinta. Axel scarbit isi lua geanta si se indrepta spre usa. Proful observand asta se puse in fata lui, privindu-l intrebator. Axel nervos isi aruncase geanta pe jos provocand un zgomot.
-Asculta la mine, daca nu te dai din fata mea...
-Ce imi vei face? Spuse proful sfidandu-l cu privirea. Nu intrece masura! Ce ti-a facut sa reactionezi asa urat Axel?Ce Dumnezeu crezi ca faci? Vii la scoala dupa o gramada de timp si asa te comporti?
Ploaie de reprosuri il enerva si mai rau. Ce nu intelegea? Nu suporta sa il atinga panarame de genu asta, ce era asa de greu de inteles. Si el ar fi trebuit sa fie la fel de suparta! Dar el ce face? Ii reprosa de ce plecase. Ochii sai tradau furie, dezgust, suparare si nu in ultimul rand dezamagire.
-Ti se pare putin lucur ca ma pipaie in banga? Ti se pare putin lucur ca sunt hartuit la fiecare zece secunde? Ti se pare putin ca ma sufoca toate cu prezenta lor? Ti se pare putin toate aceste lucru? Se calmase intr-un final, insa era revoltat in sinea sa. Credeam ca tu ma intelegi.....spuse tanarul si iesise pe usa.
„Bravo Yaten, esti prost. Nu! Esti cel mai prost! De ce uiti? De ce nu il poti accepta asa cum esti? De ce nu te bucuri ca numai tu il poti atinge? De ce esti idiot?! Si doar stii de ce reactioneaza asa. Stii doar! De ce nu il poti intelege? De ce uiti? Of....meriti asta.Meriti acum sa te lase balta. Esti un idiot,cretin,imbecil, prost! Mai bine ramanea acasa, e numai vina ta Yaten, numai a ta. De ce i-ai zis sa vina la scoala? De ce? Idiotule....Acum cum o sa rezolvi asta?Daca as termina mai repede aici cu cazu asta....daca, dar chiar si asa, daca voi termina asta ar inseamna sa plec din viata sa.... „
Acum trebuia sa mearga acasa sa dea ochii cu ei si apoi sa se spele sa isi ia alte haine si sa isi arunce perechea de blugi preferati. Bravo! Acum ar fi trebuit sa se duca inapoi in clasa si sa o arunce pe spurcata aia de la etaj. Trebuia sa se calmeze, insa nu reusea. Asa se intampla mereu cand isi iesea din fire. Nu putea suporta panaramele, si acea fufa se numara printre una din ele. . Nu suporta gandul ca este atins de niste supurcate. Nu observase ca iese din liceu, nici macar somnul nu il mai ademenea acum. Era prea suparat, nu numai pe Yaten ce il enervase destul de mult, ci si pe el. Nu trebuia sa reactioneze asa, nu trebuia sa zica nimic. Mergea la pas alert, observase facultatea cu acelasi numa ca si liceu „Torajiro Akimoto” ce noroc pe el ca se aflau in aceeasi curte. Curtea fiind atat de mare incat ar mai fi incaput vreo cinci cladiri precum facultatea. Apoi mai era si internatul ce se afla in aceiasi curte . Cand sa iasa pe poarta o mana il trase. Recunoscuse imediat cine era acea persoana de la o simpla atingere . Nu avea motive sa se enerveze. De ce oare corpul lui reactiona asa urat la atingerile altora. In fine, acum nu mai conta.
Statea cu spatele la acea persoana. Dar stia prea bine cine era.
-Dante...spuse el cu un glas stins.
Ii privi ochii negrii ce il analizau. Il calma intotdeauna prezenta lui Dante. Il facea sa se simta bine mereu. Avea mereu o dispozitie buna, indiferent in ce problema s-ar fi aflat. Bratele lui il imbratisa.
-Ce ai patit frumosule? Ieri nu ai fost acasa...Ai fost la Yaten...Un glas vioi si sincer. Mereu in stare sa te purifice. Mereu alungandu-ti fiecare gand rau, fiecare suparare, fiecare procupare. Ma cam faci gelos. Spuse chicotind.
-Da...asa e, am fost la el. Trebuie sa plec Dante, nu sunt in cea mai buna dispozitie. Mai pe seara vin si eu acolo, dormim acolo?Hm.. . daca il intanlesti pe Mark zi sa ma sune.
-Da...Axel, ce Dumnezeu ai patit ? Te comporti ciudat...Ai problema cu..? Sau cu Yaten? Ce s-a intamplat?
Axel il fulgera cu privirea pe Dante, enerva cand toti se amesteca il viata lui, insa intelege ca Dante o face din grija pentru el si nu comentase nimci, doar ii raspunse pe scurt ce s-a intamplat.
-M-am certat cu o tampita...daca pot spune asa.
Dante incepuse sa rada. Mereu acelasi subiect. Fiecare fata inebunita dupa brutalitatea lui Axel trebuia sa primeasca cate ceva, ori o injuratura, ori o palma...depindea..
-Of...Apropo diseara trebuie sa ne vedem la TokioVip, si....tu esti invitatul de onoare. S te rog sa vii, nu ne putem permite sa plecam iar fara tine. Axel intelege te rog. Stiu ca nu iti place, dar ai lipsit prea mult timp. In plus suntem in urma cu lucrul. Si te rog nu te mai enerva pe fiecare timpa. Fi calm....te rog.In primul rand ar trebui sa invati cum sa iti stapanesti nervi si pentru diseara pentru orice eventualitate i-ati cateva camlante la tine. Incepuse sa chicoteasca. La opt , nu uita.
Incheiase totul cu un zambet. Spera ca Axel sa il asculte. In timp ce Axel se indrepta spre casa Dante intrase in cladirea facultati.
Trebuiau sa se pregateasca bine pentru in acesta seara, mai ales Axel. De ce oare avea sentimentul Dante ca fusese tras pe sfoara cu contreacul de la TokioVip ? Ceva era inneregula cu conditiile propuse de acestia, bibiografiile lor? Prea calculati erau...Avea sa se intereseze mai mult....Oricum acum nu mai putea anula nimic.
„Presimt ca nu o sa fie o emisiunea prea draguta. Oare de ce? Ce rau s-ar putea intampla?”
Asta urma sa afla si el incurand.
****
Reporteri erau imprastiati peste tot. In seara aceasta cei sapte designeri ce facusera furori in toata lumea cu creatiile lor urmau sa fie in direct in programul Tokio Vip. Fiecare reporter avand dreptul sa intrebe orice si despre orice. Iar tineri erau obligati sa raspunda, asa fusese cotractul. Urma sa le fie prezentata toata viata il fata camerelor de luat vedere. Insa oare tineri stiau despre asta? Stiau ca toata tara, dar nu in ultimul rand toata lumea vor afla totul despre ei??? Ce intrebari piperate aveau sa le fie puse celor sapte baieti? Asta urma sa afle ei in curand. Insa urmarile acestei emisiuni, va intari prietenia si imaginea lor sau o va distruge?