Scurtatura spre infinit [vampires]

[D@n@]

Hey, salut!
Imi place povestea. Ortografia si exprimarea sunt OK, la fel si naratiunea, descrierea si dialogul.
Din cate vad nu ai mai postat asa de des si eu abia astept continuarea.
Ce legatura au lupii aceia cu Gia?
Sper sa nu renunti,
:bye::bye::bye:

[Sarra]

Capitolul treisprezece: Aproape de prapastie


Iritata, am fumat tigara rapid, luand din cand in cand o gura de cafea. Imi aminteam seara trecuta...si ce vazusem. Cand am atins lupul argintiu, cred ca am patruns cumva in mintea lui; diverse imagini imi invadasera mintea, unele dintre ele aratand vampirii in timp ce se hraneau: pareau posedati, sfasiindu-si victima pentru a ajunge la lichidul rosu cu miros metalic. Auzeam chiar si tipetele de durere ale celor blestemati de soarta, si un marait venind din interiorul vampirilor, pe care il auzisem si la Louis. Bateam din picior aratand starea mea de nervozitate, din cand in cand aruncand cate un ochi la vampirul meu, care sprijinea peretele unu zid. Aud telefonul din sufragerie; ma ridic, apoi cu un pas grabit ma indrept catre acesta.
- Da, raspund nervoasa.
- Gia, draga mea...
Era tata. M-a tinut la telefon jumatate de ora, amintindu-mi din cinci in cinci minute cat de mult imi simtea lipsa. Mintea de inghetau apele, neacordandu-i prea multa importanta, pana in momentul in care m-a anuntat ca mi-a trimis o suma de bani pe contul meu, ca sa-mi iau bilet de avion. Prima data nu intelegeam, pana cand a venit Louis in camera si mi-am amintit ca el acceptase o oferta in locul meu. Nici macar nu stiu despre ce era vorba, dar in timp ce ii vorbeam tatei, Louis mi-a spus ca va veni cu mine. M-am mai linistit si l-am anuntat pe tata ca voi veni chiar daca vreau sau nu. Dupa convorbirea obositoare m-am ridicat din fotoliu cu intentia de a spala vase. Cand acestea au fost curate, Louis se afla inca in sufragerie.
- Louis, spune-mi, chiar nu ai auzit lupii aseara?
- Nu, m-a raspuns el calm.
In momentul urmator am auzit sunetul farfuriilor spargandu-se si l-am vazut pe Louis in usa, avand chipul inlemnit si maxilarul inclestat.
- Nu am nimic, l-am anuntat eu. Am scapat farfuriile.
O alta minciuna; nu le scapasem din greseala, a fost mai mult un mod de a-mi descarca furia, dar si un gest necontrolat totodata...un impuls. A plecat repede in seara aceea, mi-a spus ca doreste sa cumpere el biletele si sa imi fac un mic bagaj. Am ajuns in baie si am lasat apa sa curga pana a ajuns la jumatatea cazii. Am intrat in cada incet, apa calda trimitandu-mi fiori pe sira spinarii. Aburii se ridicau incet catre tavan iar aromele gelurilor de dus imi inundau narile. Brusc toata placerea mea a fost spulberata de urletul lupilor. "Ce naiba, sunt la fereastra mea?" mi-am zis in gand. Sunetul venea din apropiere. Am iesit din apa, lasand-o sa se scurga pe mine, apoi m-am sters rapid cu prosopul. M-am imbracat cu ce am nimerit si am iesit afara. Zgomotul se oprise, dar un betiv mi-a taiat calea. Mirosul alcoholului imi inducea o stare de greata si de scarba. S-a apropiat de mine dar i-am zis:
- Sa nu ma atingi. Am incercat sa ma intorc in bloc dar acesta imi bloca accesul.
- Hai...nu fi atat...de rece, spuse printre sughituri. Eu vreau sa....ma distrez, tu vre....vrei sa te distrezi continua in acelasi stil. Deci hai sa ne... ne distram impreuna.
In momentul urmator m-a apucat de umar si m-a lipit de perete. Desi avea in jurul a cincizeci de ani era foarte solid si puternic. Am incercat sa scap, dar in zadar, asa ca am ales ultima solutie: sa strig dupa ajutor. Louis m-ar fi auzit si de la capatul pamantului...cred. Mi-a pus mana la gura sa nu imi mai incerc evadarea, iar ochi lui ma studiau din cap pana in picioare. Presupun ca a vrut sa ma sarute, dar nu a avut sansa. Un tanar brunet isi facu aparitia si il indeparta de langa mine. Se uita cateva secunde la el la care betivanul pleca.
- Esti bine?
Vocea lui era putin ragusita.
- Da, am raspuns privindu-l.
Era un tanar bine facut, parul nearanjat dandu-i un anumit farmec. Ochii lui albastri se vedeau perfect, chiar si la lumina felinarelor, facandu-ma sa ma pierd in ei.
- De ce esti singura pe strada, mai ales la ora asta?
- Am auzit lu... am auzit ceva, si am vrut sa vad ce este. Oricum, multumesc.
Cuvintele erau sincere. Presupun ca daca m-ar fi sarutat "omul strazii" as fi vomat cateva zile. Credeam ca ma va considera nebuna dar l-am intrebat:
- Ai auzit in ultimele zile lupi urland?
M-a privit mirat pret de o secunda:
- Da. Tu i-ai auzit?
- Da...e ceva rau? Adica nu sunt nebuna daca i-ai auzit si tu.
- Nu...nu e bine ca i-au auzit. Trebuie sa plec. Ai grija.
A luat-o pe prima strada laturalnica, dar cand am ajuns, disparuse. A doua dimineata m-am trezit bine dispusa, iar Louis se afla deja in casa mea.
- Ai luat ce-ti trebuie?
- Da, i-am raspuns urmarind fumul care iesea din tigara.
- Atunci hai sa mergem.
- Acum? Credeam ca plecam maine, i-am zis mirata.
- Vreau sa iti arat ceva inainte sa ajungem acolo, bine?
In pragul usii m-am oprit si l-am apucat de maneca.
- Louis, vreau sa te intreb ceva. Vreau sa fii sincer, ok?
A aprobat din cap.
- Tu esti fericit cu mine?
- Ce intrebari sunt astea? Evident. Esti tot ce mi-am dorit vreodata, dar intelegi ca nu putem avea altfel de relatii pentru ca sunt cea ce sunt.
- Atunci vreau sa fiu ca tine...ca sa fiu cu tine.
- Nu cred ca este momentul sa discutam despre asta, a adaugat el cu intarziere. Tot ce trebuie sa stii este ca fara tine viata mea nu are sens. Daca vreodata vei pati ceva nu mi-o voi ierta niciodata.
Spre surprinderea mea nu am plecat cu avionul ci cu masina. Ne-am oprit intr-o zona in care nu era nimic altceva decat camp si iarba. Am mai mers putin si am zarit o mica locuinta, in care mi-a spus ca venea el cand vroia sa uite de tot. Ne-am continuat drumul si am ajuns in zori. Ne-am cazat la un hotel, care spre surprinderea mea apartinea familiei lui. Era chiar un lant de hoteluri despre care niciodata nu as fi banuit ca erau in proprietatea sa. In seara aceea mi-a spus ca este un casting pentru un film, dar eu planuisem sa joc cat se poate de prost pentru a ma intoarce acasa si sa stau cu el. Presupun ca mituise tot juriul, care m-a acceptat pentru noua pelicula. Era de dragoste, iar eu eram prietena cea mai buna a personajului principal. Nu mi-am dat prea mult interesul, dar cu timpul m-am obisnuit si eram chiar buna. Eram personajul perfect pentru rolul meu: severa, independenta si fara sentimente. Nici macar cea mai trista scena nu ma facea sa vars o lacrima. Tata era mai mult decat fericit ca fiica lui il urma in lumea aceasta, iar Louis zambea tot timpul...presupun ca planuia ceva. In urmatoarele luni nu am mai auzit lupii, cea ce m-a facut mai fericita. Aylin si Cedryc erau inca impreuna, iar noul meu statut ii dadea mai multe ocazii sa vina la cumparaturi. Timpul trecea si brusc am realizat faptul ca eram aproape de finalul filmului, care avea sa se termine dramatic, cu o nunta in care mirele murea...cam neoriginal, cred ca il mai vazusem undeva.
Intr-o seara am facut o greseala care aproape m-a costat viata, m-am apropiat prea mult de Louis, iar acesta nu a mai putut sa se controleze, lasandu-mi ca amintire cateva zgarieturi destul de adanci pe mana stanga. Ochii lui erau mai agitati ca niciodata, iar corpul ii tremura la vederea sangelui meu. Ma privea mirat si nu stia ce sa faca: mirosul meu il ademenea, dar vroia si sa se asigure ca nu am patit nimic.
- Pleaca! am strigat eu.
Nu l-am mai vazut o saptamana, timp in care am primit o noua oferta, pe care am acceptat-o. Nu trebuia sa fac prea multe, eram din nou un personaj secundar. Imi placea lumea aceasta, dar nu mai auzisem nimic de Louis. Intr-o seara l-am sunat pe Matt care mi-a spus ca nici el nu are mai multe informatii decta mine. Mi-am luat liber cateva zile si am mers pana la locul in care Louis imi aratase casuta. Cred ca si in momentul in care i-am zis sa plece a inteles-o altfel; nu vroiam sa plece din viata mea, ci doar sa se calmeze. Sper ca nu intelesese altceva.

[D@n@]

Vai, bietul Louis! Cred ca sufera enorm. Sper sa-l gaseasca Gia si sa se impace.
Asa, deci, greseli:
,, peretele unu zid''-aici nu am prea inteles, cred ca era ,,peretele unui zid''
,,alcoholului''-alcoolului
,,cea''-ceea
,, decta''-decat
In rest totul este bine. Sper ca urmatorul capitol sa-l postezi mai repede. :bye::bye::bye: si spor la scris in continuare.

[Sarra]

Capitolul paisprezece: In lumea uitarii


- Inca un pas si trag! am amenintat eu.
- Copilo, stai cuminte, nu face vreo prostie, ma ruga parca din priviri.
- Da-mi un motiv...da-mi un motiv sa traiesc, i-am spus mai mult tipand.
- Eu sunt motivul, mi-a raspuns zambindu-mi.
- Ma vei parasi, nu ma iubesti, esti un sarlatan, mereu ai fost. Adio!
- Nu! se auzi vocea lui, dar era prea tarziu.
- Si....stop! Perfect Gia, devii din ce in ce mai buna, felicitari, imi spuse Eniko, regizoarea filmului. Sa vina cascadorul, continua ea.
Gandurile mele nu imi erau la film, imi erau la Louis. Aveam cel putin cinci saptamani de cand nu il mai vazusem. Nu l-am gasit nicaieri. Simteam cum innebunesc. Il sunam pe Matt zilnic, dar mereu imi spunea ca nu avea nicio veste de la Louis, pana in ziua in care el m-a sunat pe mine.
- Buna Matt, ai aflat ceva?
- Da...Gia, nu stiu cum sa-ti spun...Louis s-a intors acasa.
M-am simtit usurata, in final se intoarse.
- Gia, a continuat Matt, Louis s-a intors, dar nu mai traieste.
Initial nu am realizat ce imi spuse, eram in soc, apoi am auzit-o pe Eniko strigandu-ma. Am scapat telefonul si am inceput sa alerg. Cu greu am reusit sa ies de pe platourile de filmat, dar cand am ajuns in strada nu am observat semaforul...sau nu am vrut sa il observ. Am trecut pur si simplu, apoi nu mai stiu nimic. M-am trezit la spital cu Aylin langa mine, care ma privea ca pe o masina straina. Nu m-a imbratisat din cauza ranilor pe care le aveam, dar in ochii ei vedeam lacrimi. Mi-am adus aminte de telefonul care ma aduse aici. Ochii au inceput sa-mi lacrimeze, iar mintea, mi s-a oprit. Nu am mai gandit nimic, eram in soc. Aylin s-a chinuit sa ma faca sa revin dar cand o priveam nu imi mai aminteam cine este. Nu imi mai aminteam nimic, niciun fel de durere. Nu mai stiam cine fusese langa mine ultimele luni si pe cine cunoscusem in acest timp. Dupa cateva saptamani de internare, Aylin era din ce in ce mai ingrijorata. Pe langa faptul ca nu mancam nimic, nu vorbeam si nu intelegeam nimic, tot ce faceam era sa plang de durere, dar lacrimile-mi erau in suflet.


____________________

Aylin
____________________


Pe langa faptul ca nu imi vorbea, starea ei fizica dar si psihica ma ingrijora. In ziare erau pagini intregi despre Gia, fiecare avand povestea lui, cum ca Gia ar fi sarit in fata masini si alte tampenii. Nu o credeam in stare de asa ceva. Da, mai mult ca sigura ca fusese un accident. Gia era indragostita, nu a fost atenta. Da asta era. In alte ziare erau informatii cum ca era stresata la locul de munca si lua pastile in exces, ceea ce ii afectase o parte a creierului, astfel rezultand aceasta stare a ei. Toate acestea erau barfe si inventii pentru a vinde porcariile alea. O cunosteam prea bine ca sa fie in stare de asa ceva. Si mai era ceva....tipul acela, Louis, niciodata nu mi-a placut, mereu era atat de...atent cu ea, atent intr-un sens rau, oricum ceva nu imi placea la el, si totusi, unde era acum, de ce nu era langa ea in acest moment?
- Gia, pisi, hai revino-ti.
Aceste cuvinte i le-am spus saptamani intregi. Chiar si Cedryc era ingrijorat pentru ea. Saracuta, nici nu verau sa imi inchipui cat suferise, dar se pare ca nu isi mai revenea, asa ca am facut cel mai greu lucru din viata mea, pe care il regret: am internat-o la un azil. Doctorii mi-au spus ca avea un soc datorat accidentului, si ca isi va reveni cu timpul, poate o zi, poate o luna, poate cativa ani, sau...niciodata. Am stat cu ea in prima zi, dar nu ma baga in seama. Asistenta ei, Felicia, era o doamna foarte draguta care se ocupa cu astfel de persoane, care suferisera socuri emotionale. Am continuat sa o vizitez in fiecare saptamana, dar nu parea sa i se amelioreze starea. Nu avea niciun semn din urma accidentului, dar ii ramasera cicatricile de la zgarieturile catelului, de pe mana stanga. Ce mi se parea ciudat era faptul ca erau foarte vizibile chiar si dupa atata timp. La un singur lucru reactiona; cand Felicia incerca sa-i scoata inelul cu diamante Giei ii apareau lacrimi in ochi si il privea foarte insistent, defapt mai tot timpul privea inelul, mai ales in razele soarelui.


____________________

Gia
____________________


De ce nu ma lasau singura? Asta e tot ce vroiam. Imi era frig, dar nu ma puteam incalzi. Era intuneric, iar eu vroiam sa vad lumina. Cineva ma striga, ii vedeam doar corpul dar niciodata chipul. In spatele lui mai erau cateva persoane...nu stiu cate, dar doua erau femei. Ii vedeam doar uneia chipul, celei brunete. Avea ochii frumosi si aurii, iar corpul era perfect, ca al unei zeite. Pielea ii era alba, dar imi intindea mana si imi zambea. Ma trezeam mereu si imi aminteam chipul ei candid. O doamna cu parul blond si ochi albastri, imbracata in alb, ma lua de mana mereu si ma ducea in diferite locuri. Cel mai mult imi placea cand ma ducea in locul verde cu miros frumos.
- Gia, eu sunt Felicia, iti amintesti?
Imi punea intrebarea asta mereu, dar nu stiam cine este.
- Vad ca iti place aici. Gradina azilului este superba in acest anotimp.
Vorbea mult si ma enerva. "Taci!" ii ziceam in minte. Ma enerva ca imi urmarea fiecare pas. In fiecare zi imi schimba florile din camera, pana intr-o zi in care a venit o alta femeie la mine cu niste flori mov.
- Gia, sunt Aylin. Am venit sa vad cum te mai simti, ti-am adus orhidei.
Am incercat sa pronunt cuvantul, dar nu am reusit. Seara, priveam pe geam luna rotunda, iar ziua admiram florile. In fiecare zi doamna blonda imi aducea aceleasi flori pe care mi le aduse si cea care venea la mine, cred ca observase ca imi plac. Zilele treceau iar eu ma plimbam pe holuri. Vedeam atatea femei imbracate la fel ca mine. Multe dintre ele se leganau in pat dintr-o parte in alta, iar altele vorbeau intre ele. Imi puneau si mie intrebari, dar nu le raspundeam.
- Si pe tine te-au crezut nebuna? Eu si Matilde suntem aici de cincisprezece ani si nimeni nu ne-a vizitat vreodata. Intelegi ce zic nu?
- Haide Lourenne, las-o in pace pe fetita, spuse alta doamna in haina alba. Haide sa-i dam Matildei pastilele.
Batrana tinea in mana o papusa cu parul roscat, aceea era Matilde, singura ei prietena. In acel loc eu nu aveam prieteni, asa ca intr-o zi am desenat pe o hartie un cerc, apoi am continuat facand o papusa. Am scris sub ea cateva caractere, sau mai bine zis linii. In mintea mea, pe ea o chema Liz. Imi placea de Liz, imi zambea mereu, iar seara urmarea impreuna apusul. Intr-una dintre seri luna nu mai avea culoarea alba ca a peretilor, ci mai degraba un portocaliu spre rosu ca parul lui Matilde. Era fantastica, dar aveam impresia ca o mai vazusem undeva. In acea noapte cineva m-a vizitat, un barbat brunet cu ochii verzi. Numele lui era Matt. Pe chipul lui se citea teama.
- Imi pare rau, imi spuse el printre suspine, imi pare rau ca te-am anuntat, daca nu eram eu nici tu nu erai aici. Gia, iarta-ma, te rog. E vina lui Louis, el mi-a zis sa-ti spun asta, a zis ca iti este mai bine fara el. Te rog, iarta-ma.
Plangea cand imi spunea acestea, dar nu intelegeam nimic din ce imi spunea. Seara a mai continuat spunandu-mi ca ocupatia pe care o aveam ma facea nu ma mai gandesc la cel de care imi tot zicea...nu i-am retinut numele. Mi-a mai spus ca acesta nu avea cuarjul sa dea ochii cu mine, ii era prea frica dupa ce facuse. Nu intelegeam chiar nimic din ce abera, asa ca m-am culcat, in timp ce el inca era in camera. A doua zi am avut alt musafir, o doamna pe nume Rossemarie. A fost prima data cand am vorbit, spunand un singur lucru. Am incercat sa-i pronunt numele, dar nu am reusit sa spun decat "Ross". Felicia, ii invatasem numele, aplauda dintr-o parte a camerei spunand ceva de un progres. Ross imi aduse cateva haine si vroia sa ma ia acasa. Nu stiam ce inseamna "acasa" asa ca am inceput sa plang. Zilele urmatoare a mai venit odata barbatul acela, cu inca cineva, presupun ca erau rude. Timpul trecea iar eu aveam din ce in ce mai multi vizitatori, pana in momentul in care a venit si unul blond. Imi aminteam de el. Imi aparea in vis. In camera mea erau acum cinci persoane. Patru barbati si Ross. Am inchis ochii o secunda, si am realizat ca toti imi apareau in vis. M-am dus catre ei, si le-am schimbat pozitiile in care stateau, astfel am putut distinge ca erau aceleasi siluete din visul meu, dar mai lipsea bruneta care imi intindea mana si inca unul care statea langa mine. Am incercat sa o desenez pe bruneta pe o foaie, iar blondul a exclamat:
- Rosalie!
Da, asta era ce vroiam. Numele acesta mi-l aminteam. Vroiam sa o vad pe bruneta, vroiam sa o vad pe Rosalie.

[D@n@]

Salut!
Cat p'aci sa lesin cand am aflat de asa zisa moarte a lui Louis. Cand am citit, SOC, :sry: amutisem. Dar cand am citit in continuare mi-am mai revenit. Mai aveam putin si plangeam :go:
Greseli nu ai ceea ce este bine.
Descriere si naratiune ai din plin.
Dialogul nu este sec.
Abia astept continuarea.:bye:

[Sarra]

stiu ca are unele asemanari cu twilight, da' nah :-j
mersi ca-mi citesti povestea, dana.

Capitolul cincisprezece: O noua prietena


Urmatoarele zile m-am simtit foarte rau, avand o durere de cap insuportabila. Felicia incerca sa ma linisteasca folosindu-se de calmante, dar ma zbateam mereu. Am ramas in aceeasi stare ca la inceput. Dupa ce ma vizita cineva deja uitam ca fusese vreodata acolo. Alergam pe coridor si am alunecat. Am cazut pe spate, lovindu-ma la cateva coaste, dar si la mana stanga cu care incercasem sa atenuez cazatura. Nu imi pasa de durere; m-am ridicat in maini si am ramas asezata pe gresia rece. Priveam zgarieturile de pe mana stanga si le cercetam. Le-am atins usor, dar am simtit o durere. Mi-am pus bratul intre genunchi si am inceput sa-l strang. Aveam impresia ca imi trece. Mi-am lipit spatele de faianta rece si am ramas asa cateva minute.
- Gia, haide, a venit cineva la tine, m-a anuntat Felicia.
Mergeam pe coridor inapoi catre camera mea, tinandu-mi o mana pe zona in care ma accidentasem. Am intrat in camera si am intalnit-o pe bruneta din vis, care era acum cu toti ceilalti. Am actionat fara sa gandesc si i-am sarit in brate. O strangeam tare si am inceput sa plang. Mi-a mangaiat parul incalcit iar corpul ei rece, imi transmitea caldura. Cand am deschis ochii cei din camera erau incremeniti. I-am admirat ochii aurii apoi i-am sarutat obrazul si mi-am lasat capul pe umarul ei. A facut un gest iar ceilalti au iesit afara, desi blondul a ezitat. Mi-a mangaiat rana de pe umar, dar de data aceasta nu am simtit durerea pe care mi-o provocasem singura cu ceva timp inainte.
- Stii cine sunt eu? m-a intrebat ea.
- Ro...salie, i-am raspuns eu dupa ce m-am chinuit sa-mi amintesc.
- Stii ce sunt eu, a continuat ea.
Am dat dezaprobator din cap.
- Stii de ce esti aici? m-a mai intrebat ea.
Au mai continuat cateva intrebari la care am raspuns cu nu doar din privire. Nu stiam despre ce vorbeste. Mi-a spus ca ma va scoate de aici cand ma voi simti mai bine si imi voi aminti mai multe lucruri. Mi-a mai spus ceva de un barbat, Louis. Povestea foarte frumos despre el, dar nu stiam cine este. Durerea de cap mi-a revenit, asa ca s-a dus sa o cheme pe Felicia. Din nou m-am speriat cand am vazut seringa si am vrut sa fug, dar Rosalie m-a prins. Mi-a luat mana si seringa de la Felicia, introducandu-mi acul in vena. Eram fascinata de ochii ei asa ca nu am realizat ce imi facea. Dupa ce a scos acul si mi-a pus un plasture a respirat din nou. Nu imi aminteam nimic din trecut, traiam doar in prezent. Cu timpul am inceput sa cunosc mai multe persoane, retinandu-le numele mult mai usor. Peretii albi incepeau sa ma innebuneasca; vroiam sa vad altceva decat ceea ce era. Vroiam sa zbor. Vroiam sa inot. Vroiam sa...nu tot ce vroiam era sa-mi amintesc. In cateva saptamani am fost externata. Am intalnit o alta femeie, Eniko. Mi-a spus ca are noi oferte, si desi ii parea rau de accidentul meu se bucura ca in acea zi filmasem ultima scena in care apaream eu. Tata mi-a cumparat un apartament foarte mare asa ca am rugat-o pe Rosalie sa vina cu mine. Doar in ea aveam incredere. A acceptat dupa cateva momente. Vorbea foarte mult la telefon si asta era exasperant; auzeam diferite nume Lex, Damian, Matt, Andrew, Aro, Rossemarie, Louis, Carol si altele. Intr-o zi, in timp ce discuta cu cineva am auzit ciocanituri in usa, asa ca m-am dus sa deschid. Un tanar blond cu ochii albastri sprijinea tocul usii.
- Iar ai intrat in probleme, pisicuto. Ti-am zis sa ai grija.
Era fermecator. Felul in care vorbea si felul in care ma privea ma facea sa zambesc. La un moment dat am auzit-o pe Rosalie apropiindu-se:
- Gia, de ce ai deschis? ochii ei aurii erau acum rosii.
- Mai, mai, pe cine avem aici, spuse tanarul, Gia, imi cer scuze, daca stiam ca ai musafiri nu veneam.
I-am privit pe amandoi.
- Cine esti, l-am intrebat eu.
- E un nimeni, mi-a raspuns Rosalie. Pleaca! Nu esti bine venit.
Satenul a ignorat-o.
- Sunt Isack. Ce s-a intamplat cu tine? Chiar nu iti mai amintesti nimic?
- Las-o in pace! ia spus Rosalie apropiindu-se de el.
- Rosalie, lasa-l, am rugat-o eu. Nu, nu imi aduc aminte nimic. Te-am intalnit undeva?
- Mai auzi lupii? m-a intrebat el serios.
Am ramas o secunda blocata.
- Da, raspunsul venindu-mi fara sa-l gandesc.
- Asta e tot ce vroiam sa stiu. Ne mai vedem.
Inainte sa pleca l-am prins de maneca. S-a intors brusc, dar i-am dat drumul repede.
- Ai grija, i-am spus eu cu zambetul pe buze.
Erau aceleasi cuvinte pe care mi le spuse si el. Imi aminteam de el. Stiam cand l-am cunoscut. Era seara si un borfas se luase de mine. Da, atunci l-am cunoscut. Rosalie ma privea suspicioasa si a ramas socata cand i-am zis ca imi aduceam aminte de el. Am dormit in aceeasi camera cu ea, dar de dimineata nu mai era acolo. M-am imbracat si am iesit la o plimbare. La fiecare strada laturalnica ma uitam in urma pentru a ma asigura ca-mi aduc aminte drumul. M-am oprit la un chiosc de ziare si mi-am vazut poza. Am cumparat ziarul si am inceput sa-l rasfoiesc. Titlul mare ocupa prima pagina:


"Gia Milan, accident sau nebunie?
Sunt doua posibilitati de luat in calcul: prima ar fi neatentia iar a doua nebunia. Dupa aproape jumatate de an de internare intr-un spital pentru oameni cu probleme psihice, Gia se intoarce pe platourile de filmat."

Am mototolit ziaru si l-am aruncat la cosul de gunoi.

[D@n@]

Cu placere. Nu degeaba sunt o mare fana a ficului tau. Chiar te admir pentru imaginatia ta.
Ca de fiecare data ficul este impresionant. Dovada fiind impletirea modurilor de expunere, iar de greseli nici nu mai vorbesc, nu am gasit nici una.
FELICITARI!!!
Abia astept nextu'. :bye::bye::bye: and kiss you:*:*:*:*

[Sarra]

Capitolul saisprezece: Singuratatea cere prieteni


"We're driving slow through the snow on 5th Avenue/ And right now ra..." Am oprit melodia exasperanta apasand pe tasta verde. De obicei imi suna altfel. Am dus telefonul la ureche, dar nu era nimeni. Poate este o greseala...o greseala acre se repeta de cateva saptamani.
- Gia, ce spui de rochia asta, ma intreba Zoya.
Zoya era noua mea partenera de film, noi doua fiind cele mai bune prietene, dar ambele avand secrete infioratoare din trecutul nostru. Zoya, in film, Kim Katrall, era fosta Miss America, care spre nenorocul ei a fost ucisa dupa cateva zile de la castigarea concursului. Eu eram Jannine Jason, o tanara linistita care in timpul noptii avea viziuni despre Kim. Filmul era inspirat dintr-un caz real, iar Jannine are obligatia de a descoperia adevarul. Cred ca si acest lucru il mai vazusem odata, de aici tragand concluzia ca Hollywood-ul nu mai are idei.
- Deci care iti place, continua ea.
- Cea rosie, am raspuns prompt.
- Dar mie imi place cea neagra, a adaugat ea.
- Atunci ia-o pe cea neagra.
Deja era enervanta; vorbea prea mult iar eu nu aveam chef de discutii inutile.
- Dar vreau sa aud parerea ta.
Am fost intrerupte de zgomotul telefonului meu, chiar daca nu vorbeam cu nimeni, ma scapase de o discutie despre moda la care nu as fi vrut sa iau parte.
- Trebuie sa raspund, m-am scuzat eu.
- Bine, bine, du-te. Vorbim dupa aceea, mi-a raspuns putin iritata.
Am iesit pe usa si am raspuns. Din nou nimic. Cineva se tinea de glume proaste.
- Nu ma mai suna, cretinule! am tipat in difuzor, apoi am inchis.
Am evitat sa ma intorc la cabina de proba, pentru a o evita pe Zoya, cel putin pana isi gasea o rochie. M-am decis sa arunc o privire asupra scenariului. Desi nu imi aminteam prea multe retineam totul foarte usor. In timp ce imi atinteam privirea asupra cuvintelor, Eniko m-a anuntat despre premiile de Screen Actors Guild Awards din Los Angeles, si despre faptul ca a fost nominalizata la categoria "Cel mai bun regizor". Am fost anuntata ca si-ar dori sa merg cu ea, pentru ca multumita mie si interpretarilor mele a primit aceasta nominalizare. Am acceptat, stiind ca nu voi avea ce face in acea perioada.
M-am intors acasa pe la ora saptesprezece dar nu am gasit-o pe Rosalie, ci pe Matt. Ma imprietenisem cu fratele brunetei si imi era simpatic. Acesta venise sa stea cu mine atat timp cat Rosalie era plecata cu cateva "treburi importante". Mi-a pregatit o cafea. O tacere mormantala se lasa in camera. Zidul de liniste a fost spart de zgomotul cioburilor cazand pe gresie.
- Scuze, am spus eu.
- Te simti bine, m-a intrebat acesta.
- Da.
M-am asezat in genunchi si am inceput sa strang cu grija cioburile.
- Lasa-ma pe mine, mi-a spus el.
- Nu, nu este nevoie, ma descurc, am continuat el.
- Doar sa nu te tai.
Am aprobat din cap si mi-am continuat activitatea. Un zambet imi aparuse pe buze. Nu scapasem cana din greseala, ma speriasem de urletul lupilor care venea de sub geamul meu. Dupa ce am aruncat cioburile la gunoi, am coborat pentru a-i vedea. Nu mai erau acolo, in schimb era Isack.
- Lupii...
- Au plecat, m-a anuntat el.
- Si tu?
- Am grija de tine, mi-a raspuns el.
Matt ne privea din usa casei. Privirea parca ii trimitea fulgere lui Isack. L-am privit cateva momente pe Matt, dupa care acesta s-a apropiat e noi. M-a luat de brat si a venit in fata mea.
- Sa nu te mai apropii de Gia, clar?
- Ce o sa-mi faci? O sa-mi bei sangele, a intrebat Isack foarte amuzat.
Nu m-am putut abtine si am ras si eu. Ce prostii vorbeau? Matt s-a intors catre mine furios, apoi s-a calmat si mi-a zambit.
- Nu, nu vreau sa ma infectez, a continuat Matt pe acelasi ton, dar si putin ironic.
Isack l-a privit cu ura si eram sigura ca este gata sa il loveasca pe Matt, dar nu a fost asa. L-a dat pe Matt la o parte din calea lui si a venit catre mine. M-a privit in ochi cateva secunde apoi mi-a sarutat buzele. Nu m-a socat gestul lui, dar pe Matt sunt sigura ca da. "Sa-ti aduci aminte de mine..." mi-a spus Isack, dar pe o alta cale decat cea verbala. Parca mi-ar fi spus prin minte.
- Ai inteles? m-a intrebat de data aceasta cu vocea.
- Da, i-am raspuns zambind.
Imi placea cantecul lupilor si ce se intampla cu mine. Eram ca intr-un film cu nebuni supranaturali, dar regia s-a oprit in momentul in acre Matt m-a luat de brat si m-a tras catre casa. Nu a adus aminte de nimic din ce se intramplase mai devreme.
Mi-a venit ideea ca eram prea singura si vroiam un animal, dar nu orice animal ci un caine si nu orice caine ci unul lup. I-am spus si lui Matt, prima data stramband din nas apoi fiind de acord. Inainte sa-mi iau un animal trebuia sa fac pregatiri, dar m-am gandit sa profit de ocazi plecarii mele in L. A. pentru a-mi lua de acolo unul. Am asteptat cu nerabdare ziua, si cand in cele din urma a sosit, in timp ce Eniko se aranja eu am decis sa cutreier orasul. Am intrat intr-un magazin, unde am vazut o persoana de care aveam impresia ca imi aduceam aminte. M-am dus catre el si i-am pus mana pe umar. S-a intors catre mine zambind, apoi a fost socat. L-am privit cateva secunde dupa care am spus:
- Imi cer scuze, te cunosc de undeva?
A continuat sa ma priveasca inmarmurit.
- Presupun ca nu, scuze.
Semana destul de mult cu unul dintre fratii Rosaliei, cu Damian cred, daca nu ma insela memoria. M-am departat de el, dar m-am mai intors odata pentru a-l privi; avea aceeasi privire socata chiar si dupa ce aveam ceva distanta fata de el. "Oamenii sunt ciudati" am gandit eu. De ce naiba se mai holba inca la mine? Am iesit din magazin cat am putut de repede si am plecat mai departe. Am gasit intr-un final si un magazin de animale, unde am vazut diferite rase de caini si bineinteles lupii...cainii-lup. Era atat de mic si simpatic incat l-am vrut. Avea cateva luni, dar deja era destul de mare. In secunda in care l-a scos din cusca s-a atasat si el de mine...am simtit asta.
Pentru a ma intoarce la hotel a trebuit sa iau un taxi pentru ca uitasem drumul. Si lui Eniko i-a placut animalutul meu, si m-a intrebat cum il cheama. M-am gandit cateva minute si am raspuns Aamon. Nu stiu ce-mi venise dar imi placea numele.
In seara aceea Eniko a trebuit sa se multumeasca doar cu locul doi, dar a fost un premiu foarte bun pentru o experienta de trei ani pe care o avea aceasta. Totusi a castigat premiul intai pentru cel mai bun scurt-metraj.
Tanarul pe care il intalnisem in magazin era dragut si semana exagerat de mult cu Damian.
Drumul pana la Hollywood l-am dormit alaturi da Aamon. Rosaliei nu prea i-a placut micuta necuvantatoare avertizandu-ma ca daca se apropie de ea "sacul de purici" o sa-l arunce pe geam. Am izbucnit in ras dar Rosalie parea sa fie serioasa. Am schimbat subiectul:
- Rosalie, tu ai alti frati in afara de Lex, Damian, Matt si Andrew?
M-a privit o clipa serioasa.
- Nu te mint...am mai avut un frate, dar s-a prefacut ca moare pentru a salva pe cineva...de el. Este complicat.
- Dar inca traieste?
- Da.

[D@n@]

Offf, da amorezii astia doi (Gia si Louis) nu mai au de gand sa se impace???
Sunt nerabdatoare.
Greseli:
,,acre''-care
,,descoperia''-descoperi
,,e''-de
Cam atat cu greselile. Nu sunt multe.Si cred ca am mai observat ceva. Ai cateva greseli de punctuatie, dar n-are nimic.
:bye::bye::bye: si astept next.

[Elina]

Zici ca e nebuna:))...dar imi place...original...dupa me
Aia doi nu s emai impaca...si Louis...asta fircos..baiat...dak o iubeste sa mearga si sa nu mai aiba scapari din astea:))

Greselile au fost mentionate...
Descrierea ta e superba...ai descris totul in detaliu...dar un an ma...un an la azilu de nebuni?=))
Deja exagerezi>.<
Dialogul nu e sec...lai folosit foarte bn
Cam atat...spor la next..:bye: