20-09-2009, 02:32 PM
Ştiu că acest subiect este dezbătut, şi scris, şi rescris de prea multe ori, dar totuşi, îi dau o încecare.
Amuzant ca de fiecare dată, Aaron mă face să înnebunesc puţin câte puţin, la fiecare remarcă răutăcioasă a lui, dar şi când simt umbra lui omniprezentă peste sentimentele mele. Stau uneori, meditând, într-un colţ al pădurii - nu ştiu, nu ştiu unde exact - şi-mi las emoţiile să mă conducă - mă întreb, de fiecare dată, cum am ajuns aşa, iar cealaltă conştiinţă îmi răspunde, trezindu-mă din visare :
Şi nu cutez să înşir mai multe întrebări, dar totuşi le aude, pentru că îmi răspunde calm, la toate, dar formulează uneori răspunsuri prea lungi, mult prea lungi pentru mine ca să le pot aşeza la întrebarea potrivită - în majoritatea timpului, nu mai vreau să aud aceeaşi voce monotonă care repetă în nenumărate rânduri acelaşi enunţ, care mi se pare putred de la atâta nepăsare în vocea lui Aaron.
M-am ridicat de pe pământul umed, şi am inspirat adânc, lăsându-mi pleoapele să-mi acopere ochii, şi nu am început să văd cu simţul tactil, cu simţul olfactiv şi cu auzul, pentru a nu fi distrasă de către verdele-închis, putred, al pădurii din jurul meu. M-am mişcat înspre Sud, fără să fiu ispitită să deschid ochii, ştiam pădurea ca în palmă, deşi curiozitatea umană încă mă îndemna să văd unde mă aflu, dar mai slab decât înainte. Am simţit un miros vag de om, şi un zgomot prin apropiere - nu-mi dezvoltasem îndeajuns simţul mirosului ca să îmi dau seama că era pe-aproape un om. Am deschis ochii brusc, şi am văzut un turist care mă privea mirat, în faţa cortului său, ridicând un deget şi îndreptândul înspre arma care stătea agăţată de spatele meu cu nişte cureluşe de piele, care erau strâns legate de o vestă din piele, închisă cu un nasture la pieptul meu, peste pulover. M-am apropiat şi am şoptit, tresărind când mi-am auzit vocea prima dată după câteva zile :
- Salut.
Cu un glas răguşit, ignorându-mă în totalitate, Aaron continuă să întrebe banalităţi, în timp ce mă forţa să mă aşez aproape de turistul care părea mai puţin surprins decât înainte :
- ÃŽncotro e autostrada ?
Ochii verzi ai tânărului din faţa mea prinseră licăriri jucăuşe, şi i se aţintiră în spatele meu, în timp ce se juca cu bretonul lui negru, aşezându-l şmechereşte în sus, apoi acoperindu-l cu o şapcă roşie - nu părea impresionat de... drujba care era aproape nouă şi era agăţată de curele şi de spatele meu. Uram să port arme periculoase, să fiu excentrică sau superficială, dar recunosc, Aaron o cumpărase acum câteva luni, şi nu am folosit-o mai deloc, pentru că-mi era aproape ruşine să mă plimb pe streadă cu ea în spate. În timp ce pălăvrăgeam cu mine însămi, tânărul ridică o mână dădu a lehaminte din ea, în timp ce-mi spuse, într-o engleză stricată :
- Autostrada e în Nord.
Avea pielea mâinilor arsă, iar pieliţa feţei îi era mai negricioasă, în timp ce clipea frustrat de venirea mea pe nepregătite. Atunci, mi-am dezlegat cureluşele, am apucat zdravăn drujba, am pornit-o dintr-o mişcare şi am măcelărit turistul fără milă.
_______
Aştept critici, ştiu că e mediocră povestea :].
Prologue
Ackerly. De ce trebuie să trăiesc... prin tine?
Nu ştiu, Aaron, doar taci, nu vreau să-ţi aud conştiinţa în capul meu. Pocneşte deja.
Ce, creierul tău sau capul?
Nu ştiu, Aaron, doar taci, nu vreau să-ţi aud conştiinţa în capul meu. Pocneşte deja.
Ce, creierul tău sau capul?
Amuzant ca de fiecare dată, Aaron mă face să înnebunesc puţin câte puţin, la fiecare remarcă răutăcioasă a lui, dar şi când simt umbra lui omniprezentă peste sentimentele mele. Stau uneori, meditând, într-un colţ al pădurii - nu ştiu, nu ştiu unde exact - şi-mi las emoţiile să mă conducă - mă întreb, de fiecare dată, cum am ajuns aşa, iar cealaltă conştiinţă îmi răspunde, trezindu-mă din visare :
Este o boală, Ackerly.
Şi nu cutez să înşir mai multe întrebări, dar totuşi le aude, pentru că îmi răspunde calm, la toate, dar formulează uneori răspunsuri prea lungi, mult prea lungi pentru mine ca să le pot aşeza la întrebarea potrivită - în majoritatea timpului, nu mai vreau să aud aceeaşi voce monotonă care repetă în nenumărate rânduri acelaşi enunţ, care mi se pare putred de la atâta nepăsare în vocea lui Aaron.
Îţi voi explica de ce e o boală, Ackerly, pentru că tu te-ai născut aşa.
Noi nu suntem vampiri obişnuiţi, nu suntem transformaţi de vreo muşcătură sau de ritualuri străvechi. Nu, Ack, noi ne naştem aşa, iar din ce cauză, nu ştiu - dar nu suntem nemuritori, nu suntem frumoşi, nu avem nimic aparte faţă de ceilalţi oameni, trebuie şi să mâncăm ceva, dar variază - eu, unul, mi-am pierdut corpul, şi mi-am dat seama că nu pot trece bariera, cum nici tu, nici alţii nu pot - pentru că ne-a fost dat acest defect, nici dacă suntem botezaţi nu putem trece, e în sângele, în firea noastră. Trebuie să te obişnuieşti, Ackerly, deci, totodată, trebuie să mă suporţi o bună perioadă de timp, nu pot pleca de aici - mai bine te apuci să vânezi, simt cum îţi e sete, şi nu trebuie să-mi explici că nu poţi supravieţui cu apă...
Noi nu suntem vampiri obişnuiţi, nu suntem transformaţi de vreo muşcătură sau de ritualuri străvechi. Nu, Ack, noi ne naştem aşa, iar din ce cauză, nu ştiu - dar nu suntem nemuritori, nu suntem frumoşi, nu avem nimic aparte faţă de ceilalţi oameni, trebuie şi să mâncăm ceva, dar variază - eu, unul, mi-am pierdut corpul, şi mi-am dat seama că nu pot trece bariera, cum nici tu, nici alţii nu pot - pentru că ne-a fost dat acest defect, nici dacă suntem botezaţi nu putem trece, e în sângele, în firea noastră. Trebuie să te obişnuieşti, Ackerly, deci, totodată, trebuie să mă suporţi o bună perioadă de timp, nu pot pleca de aici - mai bine te apuci să vânezi, simt cum îţi e sete, şi nu trebuie să-mi explici că nu poţi supravieţui cu apă...
M-am ridicat de pe pământul umed, şi am inspirat adânc, lăsându-mi pleoapele să-mi acopere ochii, şi nu am început să văd cu simţul tactil, cu simţul olfactiv şi cu auzul, pentru a nu fi distrasă de către verdele-închis, putred, al pădurii din jurul meu. M-am mişcat înspre Sud, fără să fiu ispitită să deschid ochii, ştiam pădurea ca în palmă, deşi curiozitatea umană încă mă îndemna să văd unde mă aflu, dar mai slab decât înainte. Am simţit un miros vag de om, şi un zgomot prin apropiere - nu-mi dezvoltasem îndeajuns simţul mirosului ca să îmi dau seama că era pe-aproape un om. Am deschis ochii brusc, şi am văzut un turist care mă privea mirat, în faţa cortului său, ridicând un deget şi îndreptândul înspre arma care stătea agăţată de spatele meu cu nişte cureluşe de piele, care erau strâns legate de o vestă din piele, închisă cu un nasture la pieptul meu, peste pulover. M-am apropiat şi am şoptit, tresărind când mi-am auzit vocea prima dată după câteva zile :
- Salut.
Termină, Aaron, nu mă mai controla!
Cu un glas răguşit, ignorându-mă în totalitate, Aaron continuă să întrebe banalităţi, în timp ce mă forţa să mă aşez aproape de turistul care părea mai puţin surprins decât înainte :
- ÃŽncotro e autostrada ?
Ochii verzi ai tânărului din faţa mea prinseră licăriri jucăuşe, şi i se aţintiră în spatele meu, în timp ce se juca cu bretonul lui negru, aşezându-l şmechereşte în sus, apoi acoperindu-l cu o şapcă roşie - nu părea impresionat de... drujba care era aproape nouă şi era agăţată de curele şi de spatele meu. Uram să port arme periculoase, să fiu excentrică sau superficială, dar recunosc, Aaron o cumpărase acum câteva luni, şi nu am folosit-o mai deloc, pentru că-mi era aproape ruşine să mă plimb pe streadă cu ea în spate. În timp ce pălăvrăgeam cu mine însămi, tânărul ridică o mână dădu a lehaminte din ea, în timp ce-mi spuse, într-o engleză stricată :
- Autostrada e în Nord.
Avea pielea mâinilor arsă, iar pieliţa feţei îi era mai negricioasă, în timp ce clipea frustrat de venirea mea pe nepregătite. Atunci, mi-am dezlegat cureluşele, am apucat zdravăn drujba, am pornit-o dintr-o mişcare şi am măcelărit turistul fără milă.
Fraiere, tot eu am făcut-o.
_______
Aştept critici, ştiu că e mediocră povestea :].