Scrisoare de adio

[RaYnutza]

“Time after time, I walk the fine line but something keeps bringing me back ! I don’t know which way I need to go”

Sufar, din nou. M-am saturat de starea asta de tot cacatul. Cine sunt? Ce am ajuns? Eu nu eram asa. O alcoolica, o panarama, fara pic de respect de sine, fara onoare, fara demnitate. Viitor? Ce e viitorul pentru mine, o carte de proasta calitate,in care intamplarile nu au nicio cursivitate. Scriu si ma intorc in acelasi punct de unde am plecat, adica nicaieri. Mi s-a repetat intruna ca as merita ce e mai bun din viata asta, dar eu nu vad lucrurile asa. Mi s-a dat sansa de a face ceva, de a excela, dar eu am pierdut timpul cu baieti ascultandu-le povestile in speranta ca vor obtine ceea ce vor, facandu-ma pe mine sa ma simt mandra, dar fara sa realizez ca de fapt nu am pic de respect fata de mine si cad usor.
“Esti mare om daca reusesti sa incepi de la zero de fiecare data cand cazi”, imi spunea odata unica persoana pentru care am cel mai mare respect din lume, iubitul meu, amantul meu, prietenul meu. El reprezenta pentru mine tot ceea ce isi poate dori cineva alaturi. L-am dezamagit, l-am tradat, am cazut de atatea ori incat s-a plictisit sa-mi deschida ochii, sa ma ridice, sa ma faca sa ma maturizez. Niciodata nu voi uita tot ce a incercat sa faca pentru mine. La inceput am crezut ca il iubesc. A fost o perioada de doua luni in care “ne-am iubit” destul de patimas, dar ne-am dat seama ca nu este asa. Niciunul dintre noi nu a cunoscut iubirea mai mult de o data. Cu totii suntem marcati de iubire o data si odata, dar asta se intampla o singura data in viata, care pentru mine si el a trecut. In schimb ne-am dat seama ca exista totusi ceva intre noi, o scanteie, o chimie cum spunea el, de care eu ulterior mi-am batut joc. Ce fel de om spune “ai incredere, nu te voi trada niciodata, in mine poti gasi acea prietenie neconditionata la care ravneste toata lumea” , pentru ca apoi celalalt sa sufere si sa ramana cu un gust amar cand realizeaza ca sunt cea mai nemerituoasa persoana in care poate avea incredere?
Iar plang, nereusind sa inteleg. Tare mi-as dori sa o fac. Am aproape tot ce isi poate dori cineva, libertate, serviciu, scoala, parinti iubitori, si cu toate astea sunt una dintre cele mai nefericite persoane. Imi bat joc de mine si totodata si de ceilalti. Ce imi trebuie ca sa ma maturizez si sa incetez cu prostiile ?
“dar te gandesti si la ceilalti?
nu neaparat ca esti egoista, si nu te intereseaza, dar ar avea altii de suferit care nu sunt amestecati...
e o chestie principiala, in tot ce faci trebuie sa existe o doza de onoare
si tie iti lipseste...
te doare in cur de oricine altcineva...
si nu e vb de mine, eu ma descurc, cu toate ca mi-ai spus ca pot sa am incredere in tine, dar sunt si altii la mijloc...”
Doamne cat de tare m-a durut asta !!
Tot el mi-a spus ca egoismul primeaza, dar se pare ca am lasat egoismul sa mearga mult prea departe. Am calcat ca proasta pe cadavre fara niciun scop, fara sa ma gandesc la ceea ce fac. Oriunde calc, pamantul moare sub mine, tot ce ating paleste, cuvintele sunt precum veninul, actiunile sunt fatale. Si totusi nu e indeajuns. Tot nu reusesc sa inteleg, sa realizez. De cate praguri de sus trebuie sa ma lovesc?
Am nevoie de tine, ma omoara incet lipsa ta, cum sa trec peste ce voi da mai tarziu fara tine? De azi inainte voi ramane cu un gol atat de mare inauntrul meu, unde o data a fost o inima, va fi intuneric si nimeni nu il va umple, decat TU ! Ma simt atat de singura. Pentru mine ziua aia, in care ai cunoscut din nou dezamagirea, reprezinta nu numai sfarsitul meu, ci sfarsitul nostru. Nu pot sa fiu atat de ipocrita incat sa te caut din nou, sa vorbesc din nou cu tine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu pot sa ma uit in ochii tai sa citesc criticile care ma sageteaza cu dispret. Merg pe strada si oriunde ma uit te vad, imi aduc aminte de momentele cand radeam unul de altu, sau mai degraba tu de mine, imi aduc aminte de momentele cand ma strangeai in brate si simteam o afectiune atat de mare. Nu e dragoste, e ceva mai presus de orice sentiment pe care l-am intalnit vreodata, ceva inexplicabil si pentru tine. Poate in viitor se vor mai descoperi definitii si denumiri pentru alte sentimente, iar ceea ce avem unul pentru altul isi va gasi in sfarsit rostul, o logica. Degeaba stau in fata calculatorului compunand povesti, cu sticla in mana, plangand si descarcandu-ma in toate modurile posibile in incercarea disperata de a te uita. Nu stiu ce se intampla, nu stiu cum sa revin la tine, nu stiu cum sa te recastig. Vreau sa plec de langa tine sa te uit sau sa te intorci in bratele mele. Sunt patetica, ma urasc.
In momentul asta simt ca mi-as da si viata pentru tine, poate asa voi ramane intiparita pentru totdeauna in mintea ta si te voi marca in acelasi mod in care m-ai marcat tu pe mine. Nu stiu cum sa fac sa iti arat cat de mult regret, desi stiu ca nu ar avea niciun rost. Mi-am facut-o cu mana mea si trebuie sa suport consecintele, nu-I asa? Prin urmare nu o sa ma asculti niciodata cu adevarat, faptele mele incetosandu-ti judecata. Vreau sa ma dau cu capul de pereti, urlu, te vreau langa mine. Oricum as intoarce foile din cartea asta idioata, toate pasajele ma aduc inapoi la tine. Tot ceea ce fac ma aduce inapoi. Pe ce drum sa o apuc? Ma plimb in nestire, in uitare, umbra ta urmarindu-ma cum cad din nou, si din nou, cum ma ponegresc ca persoana, si cum continui sa fac greseli din care am mereu impresia ca invat ceva, dar de fapt sunt atat de mica si proasta incat merg pe aceleasi carari. In fiecare ora deschid documentul asta pentru a-mi scrie disperarea, cu lacrimi in ochi, invinovatindu-ma de fiecare data pentru ce am facut. Te caut. Vreau sa te regasesc. Te vreau inapoi.
Cel mai dificil pentru mine e sa o iau de la inceput, sa gasesc puterea de a lasa totul in urma ca sa fie bine, sa te uit, sa incetez sa urlu ca sa nu surzeasca lumea din cauza disperarii mele. Daca ai citi randurile astea sigur ai fi plin de dezgust, sau ai pufni gandidu-te “si ce crezi ca obtii daca imi arati asta? Suporta consecintele si mergi mai departe, asta e, m-ai ranit, eu ma descurc, nu sunt in masura sa te judec”. Ar fi ultimile cuvinte pe care as vrea sa le aud, dar sunt constienta ca asta e adevarul si ai continua sa imi arati realitatea pentru ca asta esti tu. Esti realist, liber profesionist si cel mai important, ai fost facut pentru mine, stiu asta. Esti tot ce mi-am dorit vreodata. In schimb eu, ce reprezint? “cine esti tu, ma?” asta ar fi intrebarea. Doamne, relatia noastra ar fi fost perfecta si sufar mereu cand ma gandesc ca din nou ai avut dreptate, din cauza mea se poate termina totul si uite ca asa a fost. Daca tu ai o stare de tot cacatul, eu ma simt ca ultima taratura, si nu voi inceta niciodata sa ma invinovatesc pentru asta.
Din nou te vad, incerc sa te ating, sa te strang in brate dar sunt atat de departe, esti intangibil. Camasa asta rosie te prinde bine. Rosul cica ar fi asociat cu dragostea, dar eu il asociez cu sangele, razboiul. Asa vad eu lucrurile, toate culorile le asociez cu ceva rau, insa doar negrul ar fi ceva realist, pesimismul si rautatea in care traim cu totii. Ne scaldam in minciuni, parsivitate si inselaciune, pornind de la premiza ca toata lumea e asa, si trebuie sa ne adaptam. Daca nu stau lucrurile asa? Daca doar asta e o scuza pentru fiecare dintre noi, o justificare a faptelor savarsite, ne mintim unii pe altii cu nonsalanta pentru binele nostru. Ne facem rau voit, ne “mancam de cur” in lupta pentru putere si pentru bani. Suntem niste animale salbatice conduse de instinctul primar, acela de a ucide. “Divide and conquer” e motto-ul tuturor. Nu s-ar gasi cineva care sa se ridice deasupra turmei sa arate o alta perspectiva, sa ne conduca pe drumul cel bun, din frica, din lasitate, fiindca e o batalie atat de mare incat risca sa fie dat la o parte, asa ca prefera sa ramana in umbra sa mearga pe aceleasi conceptii ale majoritatii. In viata asta orbul conduce orbii si m-am saturat sa nu stiu de ce se intampla asta. Presupun doar ca asta e cursul povestii si nimeni nu o sa-si dea seama vreodata ca sunt si parti bune in viata asta, dar trebuie sa fie ceva mai bun in tot ceea ce credem ca exista.
Poate vreau sa arat ca tu ai fi cea mai potrivita persoana care ar putea schimba totul. Tu ai fi leader-ul de mult asteptat. Te vad cum te zbati, cum te macini pe dinauntru in lupta pentru supravietuire si te invarti in jurul cozii, pentru ca sunt altii care iti ameninta pozitia si risti sa fi dat la o parte. Ramai in spate, bagi pe altii la inaintare pentru ca asta e singura metoda de a ramane la suprafata, de a-ti lasa imaginea nepatata. De ce e o strategie in tot ceea ce ne propunem cand trebuie sa privim lucrurile cu atata simplitate? Ai nevoie de 12 oameni alaturi de tine si totul ar fi mult mai simplu. Am incercat sa iti arat ca eu pot fi cu usurinta unul dintre ei, dar nu mai conteaza acum, nu merit increderea ta, nu merit sa reusesc vreodata sa ma ridic la nivelul tau, pentru ca atunci nu as mai fi eul tau feminin, ci opusul tau distrugator. Oricum eu nu am fost niciodata numarul unu din punct de vedere profesional, au fost altii care au primat si altii pentru care ti-ai pune capu la bataie. Nu vreau sa iti arat prin asta cat de merituoasa as fi eu de fapt, poate ceilalti sunt si mai si, sau poate nu i-ai intalnit inca si nu ma deranjeaza asta, pentru ca tu esti capabil sa vezi omul exact asa cum e, sa-I cunosti limitele si valorile, dar ideea e ca tu poti face lucruri marete, trebuie sa iti gasesti curajul de a iesi in fata, pentru ca ai cel mai potrivit statut pentru chestia asta. As vrea sa fiu alaturi de tine cand vei reusi sa faci asta, dar stiu ca nu merit, si nu se va intampla niciodata, si iarasi ma intorc de unde am plecat. La regrete, durere, suferinta si disperare. Nu caut mila, nu caut sa te intorci doar fiindca imi doresc eu cu atata ardoare. Incerc sa te fac sa intelegi, tu ma cunosti cel mai bine dintre toata lumea, si as vrea sa gasesti un sens in tot ce am scris eu aici, desi e greu. Nu am cultura necesara, educatia sau talentul unei scriitoare. E un haos total ce se petrece in capul meu. Singurul lucru care imi da inspiratie e muzica. Sunt dependenta de ea, si in fiecare melodie incerc sa ne regasim. Da, ma gandesc la tine in orice moment, orice situatie, si DIN NOU ma intorc la subiectul NOI ! Toate drumurile ma conduc catre tine, la umbra a ceea ce ai fost odata si ma prind intr-o cusca careia mereu cand ii deschid usile ma astept sa te gasesc pe tine pe partea celalata, dar e doar intuneric. Pornesc iar la drum, pe cai necunoscute, vad luminita de la capatul tunelului abia cand simt ca imi pierd mintile, dar se pare ca nimeni nu e acolo, dincolo de luminita, nimeni care sa ma asculte, asa ca din nesiguranta iau iar aceleasi decizii gresite, care ma arunca din nou in intuneric, in trecutul dureros din care ma zbat sa scap. Poate voi reusi vreodata sa zambesc din nou sincer.
Nu stiu cat e ceasul, nu stiu ce vreme e afara, am uitat de tot ceea ce ma inconjoara, tu fiind singurul de la care nu reusesc sa imi iau gandul. Iarta-mi greselile de ortografie, exprimare, gramatica, dar nu in ultimul rand, iarta-mi indrazneala si nu privi cu indiferenta randurile astea. Nu astept sa te intorci la mine, la naiba, nu ma astept nici macar la un raspuns, nu ma astept la nimic, crede-ma. Vreau doar sa incerci sa ma intelegi, chiar daca poate nu are niciun sens ce am scris eu aici. Sufar dupa tine !