Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Sângele tău este cerneala mea

#21
Vă mulţumesc pentru comentarii şi critici ! De asemenea, mă bucur că vă place ficul şi, desigur, Ace. Cred că-i personajul meu favorit, deşi mă străduiesc să nu "favorizez" pe nimeni * laughs * .
Am venit cu capitolul trei şiii.. vă aştept părerile.
Lectură plăcută.



3





Ziua următoare a venit destul de rapid, iar modul în care am fost trezită m-a afectat destul de mult. Când am deschis ochii, m-am trezit faţă în faţă cu Ace. Şi nasul său se afla la maxim un centimetru de al meu. Oftă şi îmi luase geana de pe faţă. Să nu-mi spui că asta dorea să facă ! Era exasperant tipul acesta ! A zâmbit în felul său special şi şi-a îndreptat spatele. Purta un tricou negru şi pantalonii săi de trening. O pijama perfectă, deşi preferam să-i văd abdomenul. Dacă mă uitam la corpul său, atunci evitam să mă uit la faţă şi să-l văd cum îşi schimbă expresiile zilnic. Era precum vremea de afară: se schimbă zilnic şi rareori rămâne la fel două zile la rând. Şi era enervant ! Dacă nu se schimba măcar puţin, aş înnebuni sau, mai bine, aş pleca de acasă.

-Hai, e duminică şi mai e puţin şi se face ora doişpe. Alicia mai avea puţin şi făcea o criză de nervi. Dorea să vină şi să-ţi toarne o găleată de apă-n cap.

A zâmbit mândru, imaginându-şi cum aş arăta udă din cap până în picioare. Totuşi, eu am fost mai afectată de faptul că Ace a fost atât de bine primit în familia noastră. Era de două zile aici şi mama se înţelegea aşa de bine cu el încât îi permisese să o strige pe numele ei. Într-un anumit fel, lucrul acesta mă deranja destul de mult. Lent, m-am ridicat din pat şi l-am privit urât. Am vrut să-i spun ceva, dar nu aveam cheful necesar să-i ascult replicile tâmpite. Ce? Acum se crede mama ? am gândit, timp în care strângeam în pumni aşternutul. Voiam să părăsească încăperea pentru a mă schimba, numai că el avea o privire de genul : Haide. Schimbă-te odată ! Nu am toată ziua la dispoziţie. Chiar era genul de replică idioată pe care ar fi dat-o el. Oftând, am coborât jos alături de Ace unde ne aştepta mama. În timp ce ronţăiam un baton Musli – fiindcă nu-mi era prea foame – Alicia ne-a întrebat ce doream să facem astăzi. Eu am ridicat din umeri, iar băiatul nici nu s-a sinchisit să facă vreun gest. Oftând, mama a spus :

-Cât interes ! Mergeţi în parcul de distracţii, am auzit că atracţia zilei este Demonii. Chiar ar trebui să mergeţi, având în vedere că păreţi hotărâţi să rămâneţi în casă toată ziua şi să vă uitaţi la o prostie de film.


Am oftat când mama ne-a trimis milităreşte în camerele noastre pentru a ne schimba. Ace nu a comentat deloc, dar trebuia să facă cineva circ ! Iar acea persoană eram eu. Numai că mama nu accepta niciodată comentarii la adresa deciziilor ei considerate perfecte. Dacă nu aş fi ştiut că Alicia era în zodia leu, m-aş fi întrebat de ce se considera aşa de perfectă, dar ştiindu-i zodia, era de aşteptat. Eram pasionată de semnele zodiacale şi era interesant să le studiez.

După jumătate de oră, am coborît jos unde mama bătea din picior nervoasă. L-am căutat pe Ace cu privirea, dar, pare-se, el nu coborâse încă. M-am privit în oglinda mare, din hol, gândindu-mă dacă aveam să merg aşa îmbrăcată. Purtam o pereche de jeanşi albaştri, un maiou destul de decoltat roşu sângeriu, un pulover lung, cu nasturi, în dungi negre şi gri şi o eşarfă în pătrăţele albe, albastre şi verzi. Îmi stătea destul de bine, iar eşarfa mă făcea să par în ton cu moda şi, totodată, acoperea decolteul imens. Mi-am pus nişte tenişi negrii, din piele în picioare şi m-am aşezat turceşte pe canapeaua din piele, aşteptând. A trecut încă jumătate de oră şi el nu venise încă. Începusem să mă enervez şi am hotărât să mă duc să văd ce naiba era cu tipul ăsta. Chiar nu ştia că nu-i frumos să laşi o doamnă – ce nu eram – să aştepte ? Ce neruşinat era !

Am zăbovit puţin în faţa uşii de la camera sa, neştiind dacă să bat sau să intru direct. Am ales a doua opţiune, vrând să văd dacă aveam curajul. Am intrat rapid, lăsând uşa deschisă în spatele meu. În mijlocul camerei, cu spatele la mine, era Ace. Purta un tricou negru şi nişte jeanşi gri strâmţi şi îşi freca mâna dreaptă, sâsâind ca şi cum l-ar fi durut. M-am apropiat rapid, ştiind că nu m-a observat că am intrat. Când am ajuns lângă el, am rămas şocată de ce mi-a fost dat să văd. Mâna lui dreaptă era zgâriată toată de la cot în jos. Avea o linie ce pornea din centrul palmei şi se învârtea în jurul braţului până la cot. Imediat ce a sesizat că eram în cameră, şi-a acoperit braţul cu un tricou de pe pat, prefăcându-se că nu are nimic. Totuşi, cu coada ochiului am observat ceva negru trecând prin faţa geamului şi dispărând. Acel lucru a fost văzut de Ace care a tresărit la fel ca în seara trecută. Mie, chestia aia neagră mi se părea extrem de cunoscută, de parcă aş mai fi văzut-o vreodată.

- Ce ai păţit ? Ce naiba ai la mână ? În tonul meu se vedea enervarea şi exasperarea.

Păream mai şocată decât mi-aş fi dorit să fiu în prezenţa lui. Dar ce mai conta acum ?

-Nimic, doar m-am lovit puţin.

Răspunsurile sale seci, da-te în sictir, m-au făcut să expledez. Nervii acumulaţi în acea zi au contribuit mult la reacţia mea vulcanică.

-Tu chiar mă crezi proastă ? Poţi să-i serveşti unei ţigănci care nu are minte chestii din acestea, dar eu nu cred nici o iotă. Răspunde-mi, am cerut.

-O să-ţi povestesc. Dar nu trebuia să plecăm ? E târziu şi, din câte îmi dau seama, Alicia o să facă o criză de nervi dacă nu mergem. Se vede clar că sunteţi rude fiindcă amândouă staţi prost cu nervii, adăugă, mai apoi, încet.

Am oftat ştiind că avea dreptate – bine, nu şi cu partea cu nervii. Cât de mult detestam când se întâmplau lucruri de genul ! L-am bandajat rapid şi el şi-a pus o bluză cu mânecă lungă, albă pe sub cea neagră pentru ca să nu se vadă bandajul. Apoi, am ieşit amândoi val vârtej din casă. Drumul până la carnaval a fost oribil ! Niciunul dintre noi nu vorbea şi tăcerea era prea apăsătoare pentru mine. Mă stresa şi nu puteam să fiu atentă la drum din această cauză. Şi trebuia neapărat să fiu atentă fiindcă mama avusese încredere în mine şi mă lăsase, după mii de rugăminţi, să conduc. Dacă tot îmi dăduse voie, trebuia să mă ridic la nivelul aşteptărilor, nu ? Adică, o adolescentă normală nu s-ar fi gândit la lucruri de felul acesta, dar Cheyl Victoria Parker trebuie să se ridice peste nivelul aşteptărilor.

Ajunşi la locul stabilit, am parcat maşina departe de intrare fiindcă nu mai era nici un loc liber. De parcă toţi oamenii s-au hotărât să meargă astăzi acolo ! Ace a luat-o înaintea mea spre intrare, iar eu a trebuit să alerg pentru a ţine pasul cu el. Prezenţa lui în preajma mea mă înspăimânta şi mă făcea să tremur în acel moment. După mers, parcă se ducea la război, nu la un simplu parc de distracţii, iar atitudinea sa era rece şi distantă. Am stat să mă gândesc la aceste lucruri atât de mult încât am ajuns să mă împiedic de o bordură. Ace m-a prins de mână, stabilizându-mă. M-am întors pentru a-i mulţumi, numai că el nu schiţă nici un gest.

-Ştii cumva ce era chestia aia neagră de mai devreme ? Am întrebat când intram în parcul de distracţii.

A oftat, atingându-şi uşor mâna rănită.

-Ce chestie neagră ? Cred că începi să înnebuneşti fiindcă n-am văzut niciuna.

Asta clar a fost o jignire, iar eu nu acceptam aşa ceva. Niciodată.

-Uite, am văzut-o, iar tu ai tresărit. Ce dovadă în plus ai vrea să am? Doar nu tresari când nu vezi nimic. Sau poate eşti tu atât de nebun încât tresari la ore fixe – deşi nu prea cred această frumoasă variantă. Aşa că nu te mai ascunde atât şi nu te mai da pe interesantul, că nu-ţi merge cu mine.

-Ai auzit de Luna Sângerie ? A întrebat.

Am clătinat din cap în semn că nu, iar el a început să râdă zgomotos. Mi-a spus că nu avea ce să-mi povestească despre chestia neagră dacă eu nu ştiam ce era Luna Sângerie. Pentru mine, semăna cu numele unei formaţii necunoscute, de rock alternativ sau punk. Şi, în plus, ce era cu tupeul acesta pe el ? Ce naiba, doar locuia în casa mea ! Nu îi era frică că o puteam ruga pe mama să-l dea afară ? Desigur, nu puteam face asta căci Alicia nu m-ar fi ascultat niciodată. De fapt, ce mamă şi-ar asculta copilul în privinţa unor cereri mai… serioase ? Presupun că nici una.

Ne-am aşezat la coadă la un montagne russe – Demonii, aşa se numea – care era cel mai vestit din întregul parc. Şi pe amândoi ne tenta ideea de a merge la o viteză uriaşă pe cele mai mari pante şi să ne dăm peste cap într-o maşinuţă. Chiar tentant pentru mine, eu fiind o mare amatoare de senzaţii tari. Cât stăteam la coadă, Ace privea pierdut înspre montagne russe, iar eu îmi scosesem iPodul şi ascultam liniştită şi plictisită muzică. O oră a durat să ajungem în faţă, timp în care am început să am dureri de spate şi am purtat o scurtă conversaţie cu el. Mă rog, l-am întrebat cum îi mai era mâna, iar el mi-a răspuns simplu. Într-un final, ne-am aşezat pe la mijlocul montagne russe-ului şi Ace a tras bara de siguranţă în timp ce eu îmi prindeam centura de siguranţă. Apoi, maşinăria a pornit, iar eu m-am încordat, strângând puternic în mână metalul rece din care era făcută bara aceea. Spre deosebire de mine, Ace stătea relaxat, de parcă ar fi călătorit cu trenul personal, care merge cu treizeci de kilometri pe oră. Când maşina urca o pantă destul de abruptă, am văzut o pată roşie pe cer, de aceeaşi formă cu luna plină şi, pe şina pe unde mergea trenuleţul, s-a oprit o chestie neagră. Parcă stătea şi privea cum aparatul avea să o calce. Am ţipat cât de tare am putut, m-am înfiorat şi tremuram toată. Inima îmi bătea nebuneşte şi urletele mele nu se mai opreau. Ace îşi trecuse o mână după umerii mei, mă strânsese în braţele sale, îmi şoptise că totul o să fie în regulă, dar nimic nu funcţiona. Cuvintele sale nu ajungeau la mine, eram prea speriată. Parcă înnebunisem. Când cursa s-a terminat, am constatat că eram, practic, terminată fizic şi psihic. Nu îmi mai puteam mişca nici un membru şi, Ace realizând acest lucru, m-a scos târâş din maşinuţă. Nu m-am opus ştiind că singură n-aş fi izbutit să merg, ci m-aş fi împiedicat şi aş fi căzut morman pe jos. M-a aşezat pe o bancă din apropiere, iar el s-a uitat la mine atent. Tremuram. Nu era din cauză că îmi era frig, dar întâmplările precedente m-au şocat. Brusc, mi-am amintit de luna roşie. Am sărit ca arsă de pe banca din fier forjat şi m-am uitat înspre cer. Nu mai era nici o lună roşie, ci vedeam doar beculeţele colorate care împodobeau întregul bâlci. M-am strâmbat fiindcă luminiţele erau atât de puternice şi clipoceau enervant. Am simţit cum pământul îmi fuge de sub picioare şi două mâini puternice m-au apucat de umeri, stabilizându-mă şi m-am aşezat pe bancă, strângând geaca de piele pe lângă corp fiindcă îmi era frig. Nu a trebuit să spun nimic căci geaca lui Ace mi-a acoperit umerii şi am simţit parfumul său îmbibat în material. Şi ce frumos mirosea ! Mai aveam puţin şi mă cufundam în nişte vise interzise şi mult prea perverse pentru a fi gândite. Dar ce mai conta acum ? Eram total năucită şi iraţională. Oricine putea să facă orice cu mine în momentul de faţă.

-Vin imediat, se scuză Ace, dispărând rapid de pe bancă.

M-am întrebat unde s-o fi dus, dar ştiam că nu m-ar fi lăsat acolo singură – sau m-ar fi lăsat dacă nu eram într-o stare atât de... proastă. Sau, măcar, s-ar fii întors după geaca de piele, dacă nu pentru mine. În orice caz, începusem să mă încred în el sau să încerc acest lucru. Nu îmi părea rău intenţionat şi, sinceră să fiu, după toate cele întâmplate, chiar îmi doream o persoană care să mă asculte necondiţionat, un prieten. Nu că Lizzy nu mi-ar fi o prietenă, dar ea nu era bună la ascultatul oamenilor sau consolări. Trebuia să-mi aduc aminte de lucrurile întâmplate în ultimele săptămâni în acel moment ! În public ! Îmi venea să-mi dau palme căci nu voiam să simt iarăşi durerea, tristeţea...

-Hei, eşti bine ? A întrebat el, întinzându-mi un pahar de plastic cu ciocolată caldă.

Lichidul mi-a încălzit mâinile îngheţate şi am încetat să mă mai prefac. Lacrimile au început să-mi curgă pe obrajii înroşiţi. Mă simţeam penibil, dar nu mai puteam, sincer ! Ace rămăsese blocat şi mă privea şocat. Era pentru prima dată când îl vedeam aşa şi era relativ amuzant. În alte circumstanţe, m-ar fi bufnit râsul. Când şi-a revenit, mi-a şters lacrimile şi m-a luat în braţe, strângându-mă la pieptul său. Era o senzaţie atât de plăcută...

-De la un timp, viaţa mea a început să se destrame, am spus printre suspine.

-Nu trebuie să-mi povesteşti dacă nu doreşti. Nu vreau să te văd cum suferi spunându-mi, Cheryl. Mai bine păstrează această parte pentru tine momentan şi, dacă vei vrea vreodată să-mi spui, te voi asculta cu mare plăcere.

Cât de înţelegător era ! Acest lucru m-a făcut să-l apuc şi mai strâns de tricou şi să mă lipesc de trupul său. Brusc, Ace începuse să-mi placă destul de mult. Era... altfel. Nici nu ştiam cum să-l descriu căci era cea mai neclară persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Totuşi, am dorit să aflu ce era luna roşie pe care am văzut-o şi ce era cu chestia aceea neagră. Şi, sperând că-mi va răspunde, am întrebat şoptind, trăgându-mi nasul.

-Of, Cheryl, a şoptit şi m-a strâns în braţe. Îţi promit pe orice lucru existent că îţi voi spune, dar tind să cred că acesta nu este momentul potrivit. Haide, mai bine, să mergem acasă fiindcă văd că parcul de distracţii nu a fost o alegere favorabilă.

Aparent calmă, i-am acceptat propunerea şi am luat o ultimă gură din paharul de plastic alb, apoi l-am strâns în mână, acesta făcând un zgomot deranjant când s-a rupt. Am început să mergem pe aleea pavată cu pietre cubice rozalii către ieşire, iar băiatul a continuat să îşi ţină mâna după umerii mei, vrând parcă să se asigure că nu aveam să mă prăbuşesc. În mod normal, schimbarea sa – referindu-mă numai la comportament – m-ar fi şocat şi m-ar fi pus pe gânduri, dar în acel moment nu era atât de importantă. Am ajuns la maşină destul de rapid, iar Ace şi-a strecurat mâna în buzunarul gecii mele de piele, luând cheile. Nu am obiectat în nici un fel, deşi aş fi dorit să par tare în faţa lui. Dar ce ar mai fi contat dacă el ştia deja că eram praf ? M-aş fi chinuit degeaba. În timp ce maşina se depărta de parcul de distracţii, priveam în oglindă luminile colorate ce se pierdeau în depărtare. Şi îmi dorisem şi eu o zi normală înainte de şcoală ! Pe tot parcursul drumului nu prea lung, nu am vorbit deloc, băiatul fiind concentrat la condus, iar eu privind vitezometrul al cărui arc rămânea fixat la viteza de şaizeci de kilometrii pe oră. Şocată am fost de memoria lui Ace fiindcă reţinuse drumul perfect până când a trebuit să trecem podul peste Tamisa. Apoi, m-a uimit faptul că el a condus pe nişte scurtături de care nu pomenisem niciodată, nu mersesem pe ele alături de el şi nici nu avea de unde să le ştie. Totuşi, preferam să-mi bat capul cu acele lucruri mai târziu.

La opt şi jumătate am ajuns în faţa casei mele, iar Ace a parcat pe alee. Am privit lemnul elegant cu care era acoperită locuinţa şi am observat că toate luminile erau închise, numai cea de pe verandă stătea şi păzea casa precum un cavaler. Probabil că mama se culcase mai devreme fiindcă avea avionul devreme a doua zi. Până pe verandă, adolescentul m-a ţinut de talie, asigurându-se că nu aveam să păţesc nimic, iar gesturile sale m-au făcut să mă întreb dacă grija sa excesivă era din cauza faptului că ţinea la mine sau din cauza vorbei: „băieţii sunt nişte cavaleri”. Imediat ce am intrat în casă, i-am spus să mă aştepte în sufragerie, iar eu am intrat repede în mica baie de la parter. Neonul puternic m-a orbit şi m-am uitat la gresia albă puţin timp pentru a mă obişnui cu lumina. Apoi, am privit faianţa albă cu modele roz ce împodobea întreaga baie. M-am aplecat şi am dat drumul la apă, umezindu-mi chipul şi calmându-mi usturimea ochilor. Voiam să discut cu Ace şi trebuia să fiu „în formă”. Rapid, m-am demachiat şi, văzându-mi pijamaua pe micul dulăpior, m-am îmbrăcat în ea. Mă simţeam mult mai comod şi îmi plăcea foarte mult. Pantalonii erau mov, cu capete de mort negre, iar tricoul era mulat – chiar prea mulat – şi negru. Ajunsă în sufragerie, l-am văzut pe Ace stând pe canapea şi jucându-se cu o brăţară de-a mea pe care o găsise pe masă. Era una pe care scria într-o engleză perfectă : Un înger coborît din rai. M-am făcut comodă pe un fotoliu moale şi mi-am strâns picioarele sub mine. În lumina difuză dată de o lampă, ochii săi păreau mov, iar faţa îi era foarte palidă şi inexpresivă.

-Deci, cred că ar trebui să vorbim, dar aş prefera să îţi aflu problemuţa întâi, a spus. Ştii, doar pentru ca să ştiu că nu numai eu îţi încredinţez secrete.

Am aprobat, deşi nu-mi doream să vorbesc despre mica mea problemă. Era o chestie ce mă durea enorm. Totuşi, fiecare lucru are un preţ, iar eu aveam de gând să-l plătesc.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#22
Hey Me†al ^^ Ms ca m-ai anuntat.
Pai da, si mie imi pare ca numele Luna Sangerie se aseamana cu vreo trupa rock sau punk...:-?
Revenind, ficul devine din ce in ce mai interesant. Vad ca Ace prinde mai mult curaj daca doreste sa-i impartaseasca lui Cheryl toata treaba asta cu zgarieturile de pe mana si tot misterul asta. Cred ca povestea asta poate fi definita in doua cuvinte : Secrete si mister. : |
Acum sunt si mai curioasa ca inainte, chestia aia neagra pare sinistra daca a speriat-o pe Cheryl. Sper sa-i spuna ce se intampla lui Ace, dar bineinteles, in acelasi timp, vom afla si noi. : ))
Well, te descurci. Succes in continuare. <3

#23
^^ Hey , merci ca m-ai anuntat de noul capitol [ sincera sa fiu nu as fi observat nici in 100 de ani , avand in vedere multitudinea de mesaje noi aparute pe zup ; nu stiam unde sa ma uit mai intai =]] ]

Interesant capitol , parca mai ceva ca precedentele si foarte lung [ pe gustul meu ]. Ai cateva greseli de exprimare , dar nu tin cont de ele acum. Nu ma deranjeaza ca ai adus si ceva ce pare sa duca catre fictiune in viitorul apropiat , dar te-as ruga sa fii mai " delicat " [ sa zic asa ] cu exprimarea. " Chestie neagra " nu suna foarte bine -_-. Ai fi putut zice " O forma neregulata neagra " sau " fantasma neagra " , etc. Gaseai tu ceva mai bun.

In general tu nu prea ai grija cu exprimarea , ceea ce e deranjant. Lasa " patratele " de pe haina [ carouri ] , " doispele " , etc. si scrie mai " delicat " [ vorba mea -_-"' ]. E importanta exprimarea si tu mai ai ceva de lucrat.

Acum , parca simt nevoia sa zic ceva si referitor la poveste xD.

Acest capitol , cum am mai spus , mi s-a parut interesant si consider ideea foarte bune , originala. Imi place personalitatea lui Cheryl [ seamana cu plangacioasa de moi =]] ] si abia astept sa-i aflu " problemuta ".
Ace e un tip interesant , cu o personalitatea complexa. [ cel mai probabil il vei prezenta in evolutie , pe parcurs ] ...

Interesant , astept next-ul si te rog sa ma anunti in continuare ! ^^



#24
Buna.. scuze ca nu ti-am comentat si citit ficul mai devreme, dar nu prea am avut timp. Banuiesc ca stii cum e:)).
Anyway, ficul mie se pare foarte interesant. Mai ales ca si eu sunt fana a chestiilor deastea misterioase, cu vampiri, romantism si sf-uri in general. Ideea mie se pare mult mai originala , fata de ce am vazut pana acum. Personajele, in special Ace, sunt foarte complexe si se potrivesc perfect in aceasta poveste. Sincer , nu stiu cum ai reusit sa le faci asa:)).

So, astept urmatorul capitol, spor la scris si te rog sa ma anunti knd il postezi.:).
Bye:))

#25
Îmi aduc aminte că-mi rezervasem locul. Hm, poate că mi s-a părut. Eniuei.
Bună *hugs* !
Am citit tot capitolul, şi sinceră să fiu ce m-a bucurat foarte-foarte mult a fost că l-ai făcut luung şi ai adăugat multă descriere şi acţiune, that`s good. Ştii, nici eu n-am auzit de Luna Sângerie, dar sunt sigură că voi afla în capitolul viitor *smile* . Aşa.
Dialogul nu a fost sec, a fost chiar ok şi interesant. Îmi place de Ace <3 ! Are un comportament atât de sweet, uneori e rece, alteori e super-drăgălaş. Adică, you know...cald : )) .
Iar Cheryl e tare simpatică când i se face frică, aşa m-ai băgat în suspans şi de abia aştept să aduci next-ul. Cam atât am avut de spus. P.s , să mă anunţi şi pe mine când aduci continuarea.
Spor la scris şi multă imaginaţie !
*hugs*
The stolen kisses are always the sweetest

[Imagine: 15heo49.png]
Thx, MimiÅŸor <3

True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.







#26
Buna! ^ ^ Treceam si eu pe la profilul tau si numele fic'ului mi sa parut interesant ...

Ideea este chiar interesanta, adica pe mine chiar m'a caprivat : )). Imi place mult ca te pui in pielea unui personaj feminin, este interesant, si pe deasupra, descrii detaliile foarte bine ^ ^ Personalitatea lui Ace este captivanta, schimbatoare si in acelati timp atat de cute <3. Bun, am nu vazut greseli de tastare in nici unul din capitole, or' fi dar nu cred -.-

Revenind la capitolul acesta, a fost foarte interesat si foarte lung, lucru care imi place enorm ^ ^ Ai foarte mult mister in fic-ul acesta si cred ca asta face cititotul sa isi doreasca sa vada mai mult. Zgarieturile acelea de pe maini imi aduc aminte de vreo' doua episoade din 'Fenomene Stranii' : )). Vad ca o sa fie si destul de multa fictiune, interesant.

Haa' la inceput, zau ca Cheryl mi se parea genul de fata retrasa si la faza cu rock'ul nu ma asteptam, adica mi se pare ca are o personalitate dubla : )). Cat despre Ace, personalitatea lui e foarte schimbatoare si plina de mister <3

Bun, descriere ai cat cuprinde, dar nu lipseste dialogul ceea ce este chiar foarte okay ^ ^ Naratiunea este si ea okay, anyway nu prea am ce sa critic, dar pot sa zic ca imi place ^ ^

Sper s'o tii tot asa si as vrea si eu sa ma anunti cand pui capitolul urmator, chiar m'ai facut curioasa : )). Pa'pa ^ ^
we all have our horrors and our demons to fight, but how can i win when i'm paralyzed?

#27
Vă mulţumesc pentru comentarii ! Chiar mă bucur că vă place. Also, ţin să precizez că acest fic nu este cu vampiri, dar tot fantasy este. Oricum, rămâne să vedeţi în continuare :] .
Lectură plăcută !



4



Am tras aer în piept, încercând să mă conving că totul avea să fie bine. Am fixat cu privirea o fotografie veche, ce stătea înrămată pe un raft din lemn negru. În ea se vedeau două persoane: o fetiţă mică şi un bărbat tânăr – zâmbeau. M-am cutremurat când amintirile mi s-au întors atât de vii în minte.

-Era cea mai frumoasă zi de vară pe care o văzusem de mult timp în Marea Britanie. Soarele strălucea, păsările ciripeau, iar mireasma florilor ne inunda nările. Era ziua de naştere a tatei şi îi organizasem o mică petrecere în oraşul său natal, Manchester. Mama plecase mai devreme pentru a aranja totul alături de bunicii mei, eu urmând să merg împreună cu el, cu maşina. Am plecat pe la amiază din Londra. Pe înserate, eram aproape de Manchester, când, într-o curbă, s-a întâmplat. Lacrimile au început să-mi curgă pe obrajii înroşiţi, iar corpul îmi tremura, dar am continuat să povestesc: Am văzut o femeie în rochie neagră, cu o coasă în mână şi cu o sfoară legată de gât. Stătea pe parapet, aproape plutind, şi ne fixa cu privirea. Categoric nu era umană. Am ţipat cât de tare am putut, iar femeia a sărit pe parbriz, dezvelindu-şi dinţii ascuţiţi. Şi-a băgat coasa prin sticlă şi i-a retezat capul lui tata, apoi s-a avântat aspura mea şi m-a prins de gât şi mi-a crestat mâna. Totuşi, nu m-a omorît, doar mi-a lăsat un semn în formă se stea pe mână. Nu ştiu ce s-a întâmplat după aceea căci am leşinat, dar tata...

Nu am mai putut continua. Lacrimile îmi şiroiau pe obraji şi îmi atingeam cicatricea de pe braţul stâng. Tot timpul am simţit că eu eram vinovată de moartea tatei. Numai eu... Respiram sacadat şi mă înnecam, iar Ace îşi trecu o mână pe după umerii mei şi m-a strâns în braţe. La pieptul său mă simţeam atât de bine, atât de protejată. Nu am vrut să mă depărtez de el, ci i-am strâns tricoul negru în pumni, lăsându-mi lacrimile să curgă libere.

-Îmi pare rău, a şoptit. Dacă aş fi ştiut despre ce era vorba, nu aş fi intenţionat niciodată să te întreb sau să te rog să-mi povesteşti. Sper să mă poţi ierta...

În general nu acceptam compătimirile prietenilor, dar în acel moment nu-mi mai păsa. Suferinţa era prea mare. Şi cui îi mai păsa de propriul orgoliu rănit în astfel de momente ? Mie nu. În plus, apropierea de el era prea plăcută pentru a o refuza. Parcă fantomele trecutului nu mă mai hărţuiau... parcă ele nu mai existau când Ace era în apropierea mea.

Nu ştiu cât am stat în braţele său, pe canapea, cu faţa afundată în scobitura gâtului său. Pur şi simplu suspinam neregulat şi îi respiram parfumul ameţitor. Eram într-o stare ciudată, diferită. Mă simţeam ca şi cum aş fi stat într-un glob de sticlă, ferită de toţi şi toate în braţele sale. De fiecare dată când doream să-mi ridic privirea şi să mă dau jos de pe el, femeia cu coasa revenea, iar amintirile îmi reapăreau atât de vii în minte, atât de dureroase.

-Mi-e somn... Am mormăit.

Automat, el se ridică în picioare şi i-am auzit paşii pe parchet. Mă ducea în cameră. Nu am îndrăznit să îmi ridic capul, dar îmi dădeam seama că mergea foarte repede fiindcă simţeam cum părul mi se foia neliniştit. Într-o secundă eram în camera mea. Am putut simţi mirosul de lavandă produs de beţişoarele parfumate. A dorit să mă pună pe pat şi când mi-a dezlipit faţa de umărul său, am ţipat, prinzându-mă de el precum o maimuţă. Văzusem din nou faţa femeii şi, când mi-am lăsat iarăşi capul pe umărul său, ea dispăruse. Parcă Ace era singura mea apărare împotriva stafiilor. Ştiam că era şocat, aşa că i-am explicat pe scurt ce se întâmpla şi el chiar înţelesese. El mă credea fără să pună întrebări, era perfect. Pe un ton rugător, am încercat să-l conving să stea cu mine în acea seară fiindcă mi-era prea frică. A acceptat foarte repede, de parcă şi el şi-ar fi dorit să facă acel lucru. S-a aşezat cu grijă pe patul moale, eu mişcându-mă în acelaşi timp cu el. Cu o mână, ne-a acoperit cu pătura, iar cealaltă şi-o plimba pe spatele meu şi îmi trimitea fiori prin tot corpul. Având întreaga faţă ascunsă în scobitura gâtului său, puteam să-i simt vena care-i pulsa şi, nu ştiu de ce, m-am înroşit toată. Acţionam atât de prostesc încât mă amuzam şi pe mine însumi, dar am pus totul pe seama oboselii şi mi-am închis ochii, dorindu-mi să dorm. Ace a stins lumina şi m-a sărutat pe păr, după care mi s-a tăiat micuţul filmuleţ.



Următoarea zi, telefonul mi-a sunat la ora şapte dimineaţa, iar eu am sărit din pat pregătită pentru rutina mea zilnică. Brusc, mi-am amintit toate cele întâmplate şi, disperată, m-am uitat după Ace. Nu mai era în camera mea, dar urmele aşternutului arătau clar că mai dormise cineva lângă mine. Deci nu visasem deloc ! Amintirile îmi reveneau în minte şi mă făceau aşa de feerică precum un copilaş care îşi vede pentru prima oară jucăria mult dorită. Totuşi, nu puteam să stau şi să visez fiindcă orele începeau la ora nouă şi eram sigură că aveam să întârzii. M-am îmbrăcat rapid cu o pereche de blugi albaştrii, un maieu mov şi un hanorac alb cu negru pe deasupra, apoi coborând în grabă treptele. În bucătărie l-am văzut pe Ace care stătea pe un scaun şi se juca cu o hârtiuţă ce semăna cu bonul de la un magazin. Lângă el, pe bar, am văzut un bol de cereale cu lapte şi, imediat, mi-am dat seama că era pentru mine.

-Mulţumesc pentru micul dejun şi pentru ce ai făcut aseară, am spus, aşezându-mă pe scaunul de la bar.

Şi-a ridicat capul şi s-a uitat înspre mine. Ochii îi erau injectaţi, albul devenind aproape în întregime roşu, iar cearcăne adânci, cu tente spre violet, îi apăreau pe sub ochi. În acel moment, m-am simţit extrem de prost şi, timp de cinci minute, am şoptit numai scuze fără a mă opri. Într-un final, când începusem să nu mai am aer, mâna lui mi-a acoperit gura şi s-a uitat urât la mine.

-Am înţeles. De ce trebuie să tot repeţi ? Mă doare capul... Când plecăm la şcoală ? Atitudinea sa era ostilă şi total schimbată faţă de seara trecută.

Începusem să tremur fără a şti din ce motiv şi, apărându-mi orgoliul, m-am uitat şi eu urât la el. Nu doream să mă considere o marionetă, deşi regretam că revenise la caracterul său misterios şi nepăsător.

-Ne ia Lizzy la opt şi jumătate, am spus fără pasiune în voce şi mi-am continuat micul dejun.

La opt şi jumătate fix, un claxon s-a auzit de pe aleea din faţa casei. Alături de adolescent, am ieşit pe uşă, el luând-o înainte în timp ce eu încuiam. Am verificat de două ori să văd dacă aceasta era cu adevărat închisă, apoi am fugit spre maşină. Fiindcă nu eram atentă, un lucru tipic mie, am călcat cu converşii într-o băltoacă, iar apa i-a murdărit puţin. De bine ce îi spălasem ! Lizzy m-a întâmpinat cu aceeaşi faţă zâmbitoare. Îşi ondulase puţin părul şi şi-l dăduse cu fixativ ca buclele să rămână perfecte. Conducea încet, de parcă şi-ar fi dorit să nu ajungă niciodată la ore. Dar cine nu îşi dorea ?

-Până la urmă, la ce cursuri o să intre Ace ? Am vorbit cu mama şi a zis că este imposibil ca el să intre la aceleaşi ore ca noi. Oh, şi câte fete o să pună ochii pe el ! Spunea Lizzy de parcă băiatul nu s-ar afla în aceeaşi maşină cu noi.

Am ridicat din umeri şi am întrebat-o de ce mi-ar fi păsat mie la ce ore avea să participe Ace. Îmi doream doar să nu pice la aceleaşi cursuri cu mine – sau, măcar, nu la toate. De asemenea, mi-am exprimat clar opinia că nu doream să mai vorbim. Priveam pierdută pe geam cerul înnorat, de culoare cenuşie, ce îmi era aşa de cunoscut. Firicele de lumină aurie, de la soare, treceau prin cortina groasă şi tristă luminând puţin oraşul atât de întunecat. În ciuda vremii, străzile londoneze erau foarte aglomerate, oamenii mergând la muncă sau la şcoală. Era un peisaj ce-l vedeam zilnic şi care încă mă fascina. Îmi plăcea să-i văd pe unii oameni îmbrăcaţi caraghios şi să râd alături de Lizzy pe această temă. Însă, în acea dimineaţă, nu am râs deloc cu ea în maşină. Prezenţa lui Ace mă făcea să mă simt rezervată şi să-mi doresc să ajung cât mai rapid la şcoală.

La nouă fără zece minute, prietena mea a parcat în locul ei de parcare. Am coborât din maşină şi am pornit tustrei spre clădirea veche, ce se profila în faţa noastră. Liceul fusese amenajat într-o veche catedrală ce fusese incediată acum mult timp şi din care mai rămăsese doar o cupolă. Zidurile de un alb spre gri erau înalte şi făcute din marmură. Liceul avea patru turnuri înalte, în mijlocul lor fiind o cupolă de sticlă prin care pătrundea lumina. De asemenea, acesta avea o curte imensă unde toţi elevii îşi puteau petrece pauzele în cele mai frumoase zile ale anului, care sunt destul de rare.

Când clopoţelul a sunat, noi tocmai intram în clădire. Ace a mers la secretariat, iar eu am fost însfârşit fericită că ne lăsa în pace. Eu şi cu Lizzy ne-am lăsat hainele în dulăpioarele multicolore – în şcoala noastră fiecare îşi alegea culoarea dulăpiorului – şi ne-am luat cărţile şi caietele de istorie. Spre bucuria mea, amândouă participam la aceleaşi cursuri şi la aproape toate orele eram împreună. Mergeam amândouă lent pe culoar, paşii noştri auzindu-se pe marmura albă.

-Şi pentru cine te-ai pregătit tu aşa frumos azi ? Pentru Josh McGinter ? Am întrebat privindu-i hainele. Purta o un tricou decoltat verde, pe deasupra lui un maieu turcoaz tăiat în diferite părţi şi puţin mai larg. În partea de jos a corpului am văzut o fustă neagră, până mai sus de genunchi şi de sub care ieşeau nişte bucăţi de plasă, ce-i dădeau un aer mai gotic. Pe sub fustă, purta nişte colanţi mov, rupţi pe alocuri şi era încălţată cu nişte bascheţi de la Converse mov cu negru. Îmi plăcea cum se îmbrăcase. De fapt, tot timpul purta haine geniale.

-Ei... A zis roşind. Bine, Cher, pentru Josh m-am îmbrăcat aşa. Ştii, am vorbit aseară pe Skype şi a zis că vrea să mă întâlnească fiindcă a zis că sunt foarte de treabă şi că i-ar face plăcere să ne vedem faţă în faţă. Aşa că, draga mea Cher, te voi părăsi în pauza de masă.

-Oh, trădătoareo ! Dacă o să-mi petrec toată pauza de masă cu deşteptele alea care sunt cu un an mai mari ca noi, o să-mi tai gâtul, am glumit. Totuşi, întreabă-l pe Josh dacă nu are vreun prieten drăguţ şi de treabă, am adăugat făcând nişte ochi de căţeluş.

-Dar tu îl ai pe misteriosul Ace ! Nu îţi ajunge băiatul ăsta ? Am văzut că s-a uitat la tine tot drumul până la şcoală.

-Nu... Am dat să spun ceva, dar profesorul Flught, cel de istorie, ne-a grăbit să intrăm în clasă.

Sala de curs era una mare, în care se aflau treizeci de bănci pentru o singură persoană. Pe peretele din faţă se întindea o talbă lungă, albă, iar în faţa acesteia era un birou ce servea drept catedră. Domnul Flught a intrat în clasă după câteva minute şi ne-a salutat politicos. Purta o cămaşă cu mânecă scurtă albă şi nişte pantaloni negrii. Părul său scurt şi brunet era pieptănat frumos, cu cărare într-o parte. A aruncat un dosar pe catedră şi ne-a spus să ne scoatem caietele.

-Unde rămăsesem data trecută ? Amanda, răspunde !

-Rămăsese să ne povestiţi despre cele două bombe atomice lansate de americani şi de piloţii kamikaze.

Profesorul a felicitat-o pe adolescenta cu părul şaten pentru răspunsul corect şi a început să ne povestească de bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, două oraşe din Japonia. Apoi, a continuat să ne vorbească despre piloţii kamikaze.

În tot acest timp, unii îşi notau anumite amănunte, alţii îşi aruncau bileţele de la unul la altul. Eram bucuroasă că Ace nu se afla în acea încăpere. Mă simţeam de parcă o greutate mi s-ar fi luat de pe umeri, de parcă fără el m-aş simţi mult mai bine. Şi, sincer, îmi era mult mai bine. Mă sâcâia doar amănuntul acela cu Luna Sângerie. Eram o fire curioasă şi îmi doream cu adevărat să aflu ce naiba era acel lucru. Brusc, o idee îmi străbătu mintea precum un fulger şi am ridicat mâna. Domnul Flught m-a întrebat imediat ce doream să zic, fiind extrem de bucuros că se arăta măcar un elev pasionat de ora lui. Simultan, Lizzy mă privi surprinsă.

-Nu prea are legătură cu lecţia, dar am o mică curiozitate. Luna Sângerie... ce este ?

În clasă se făcu linişte, de parcă aş fi pus cea mai interesantă întrebare. Profesorul se uită şi el uimit la mine, iar ochii i s-au mărit considerabil.

-Este o veche legendă legată ce această „lună” , dar nu îţi pot confirma nimic. Se spunea că atunci când o lună roşie va lumina pământul şi când umbrele se vor pogorî asupra lumii umane, parcă dorind să o distrugă, atunci se va naşte un războinic. Acel luptător, numit şi Eskela, va salva lumea alături de partenerul său, Breyr. Mă rog, este doar o legendă, nimic dovedit ştiinţific. O să se sune de pauză deci să nu uitaţi să vă faceţi proiectul despre războinicii kamikaze.

Clopoţelul a sunat după câteva minute, iar profesorul şi toţi elevii părăsiră clasa. În timp ce îmi strângeam caietele, Lizzy a alergat înspre banca mea şi şi-a pus mâinile pe ea cu putere. Mă privea pătrunzător şi în privire puteam să îi văd şi o urmă de şoc.

-Ce-i cu tine ? De când pui întrebări de genul ăsta ? Parcă nu îţi plăcea aşa de mult istoria.

Mi-am luat caietele în mână şi m-am îndreptat spre ieşire. Adolescenta mergea paralel cu mine şi încă îmi aştepta răspunsul. Era agitată.

-Nu îmi place, admit lucrul ăsta, dar Ace mi-a promis că avea să-mi spună ceva despre Luna Sângerie şi nu mi-a mai zis. Eram doar curioasă.

Şi nu minţeam chiar deloc. În timp ce ne îndreptam spre dulăpioare pentru a ne schimba cărţile, cineva mi-a dat o palmă peste spate şi nu m-am abţinut să nu scot un mic scâncet. M-am întors, dorind să-l lovesc pe „atacator”. În faţa mea, cu un zâmbet ironic pe chip, stătea Ace. Îşi ţinea mâinile în buzunar şi avea o atitudine de ce-şmecher-sunt-eu. Era urmat de încă doi băieţi, unul scund şi bondoc care îi ţinea toate manualele şi pe care, probabil, îl folosea drept cărător şi de Josh – şi el clar îi era prieten, nu cărător de cărţi. Tipul ce îi ţinea manualele deschise un dulăpior negru, cu două aripi albe imprimate pe el şi băgă cărţile înăuntru. Apoi, dispăru la semnul din mână al lui Ace. Josh îşi trecu mâna prin părul său şaten deschis lung şi uşor ondulat, de parcă ar fi fost cine ştie ce model celebru. Cât narcisism pe el !

-Iubire, ce faci ? Întrebă Ace, trecându-şi mâna după umerii mei.

În acel moment, toată activitatea de pe holuri încetă şi toţi elevii, mai ales fetele, se strânseră în jurul nostru. Toate mă priveau urât, de parcă ar fi vrut să mă ucidă cu o simplă privire, dar nu m-am lăsat intimidată. De fapt, abia le observam căci privirea mea era pierdută în ochii adolescentului ce căpătau reflexii mov. Eram şocată, cu adevărat şocată. Nu mă aşteptam să aud aşa ceva din partea lui în mijlocul culoarului şcolii.

-Poftim ? De când îmi spui tu, măi, iubire ? Mă vezi cumva vreo uşuratică ? Am spus încercând să par sigură pe mine, deşi inima îmi bătea cu repeziciune.

-Nu te mai preface. Pot să te fac a mea oricând şi oriunde, iar tu ştii asta.

Mă lipise de zid şi îşi apropie faţa de a mea. În acel moment, credeam că o să mă sărute şi îmi doream cu ardoare să mă împotrivesc, să nu stau precum o păpuşă. Totuşi, nu am putut să mă mişc, corpul îmi era prea greu. Aşa că, fără să am altă opţiune, am închis ochii, strângându-i cu putere. Însă, nu s-a întâmplat nimic, doar i-am auzit vocea susurându-mi ceva la ureche:

-Ne vedem ora următoare pe terenul de sport fiindcă amândoi avem ora de educaţie fizică. Trebuie să discutăm.

Vocea sa era rece, dar puteam să îi simt căldura aerului pe care îl expira pe gâtul meu şi îmi dădea nişte fiori teribili. Însă, nu am putut să nu observ că pusese mult accent pe „trebuie”, lucru ce m-a făcut extrem de curioasă. Voiam să aflu cu ardoare ce era aşa de urgent de discutat şi presimţeam că nu era ceva foarte bun.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#28
In sfarsit apuc si eu sa las un coment aici. Cand am vazut ce ai scris, ca aces fic nu este cu vampiri chiar mi s-a luat o piatra de pe inima. Nu ca as avea ceva cu fic-urile cu vampiri, insa parca sunt prea comune de cand cu Twilight.
Fic-ul imi place la nebunie. Personajele sunt geniale, iar preferatul meu e Ace [normal, adica, cum sa nu iti placa de el?]. Schimbari astea brusc de atitudine sunt interesante. De abia astept sa vad ce se ascunde in spatele numelui asta si care e poveastea lui Ace.
Cheryl este exact cum ar trebui sa fie o fata [aproape exact]. Imi place ca trece foarte usor de la o stare la alta.

Revenind la capitolul acesta totusi: nu ma asteptam sa fi patit asa ceva, oh... in nici un caz. Mi-a placut ca el a stat cuminte si a ascultat-o, ba chiar a dus-o in camera ei. Ace asta poate fi un adevarat cavaler, insa si un magar - lucru ce l-a dovedit pe holul liceului. Insa tipul e de apreciat, imi place ca se impune [chiar nu ma asteptam sa aiba deja "servitori"].

Eu astept continuarea. M-ai facut curioasa curioasa curioasa.
Bafta in continuare

[Edit:] Sunt si prima. Ce fain 8->
We mortals have many weaknesses; we feel too much, hurt too much or too soon we die, but we do have the chance of love.

#29
Aşa. Mi-a luat cam mult timp să ajung, dar nu contează.
_______________
Eniuiei. Helău, dear.

Am citit to capitolul. Ce m-a bucurat a fost faptul că l-ai făcut lung şi chiar dacă nu au fost multe replici, acelea scrise au fost bune şi deloc seci.
Ai avut destulă descriere, chiar din plin , ai scris în aşa fel încât m-ai făcut să nu sar peste unele fraze, aşa cum fac la unele cărţi : )) .
Ace deja îmi face nervi. Adică-mi place de el, e un dulce şi. . . [ jignire ] buuut , mă enervează comportamentul său. E schimbător , dar totuşi , plăcut :-?? [ Am spus-o *laughs* ]
Iar Cheryl, hmm...La ea nu prea ştiu ce-aş putea comenta. Ea rămâne aceeaşi, ok. . . nu aceeaşi plângăreaţă şi copil tembel, ci începe să i se vadă personalitatea reală - mai puternică, în orice caz.
Eniuei. Se pare că m-ai lăsat în suspans. Why, why, why ? Ca eu acum să aştept până postezi tu. Of. *smile*
Cam atât am avut de spus. Să nu uiţi să mă anunţi, şi multă inspiraţie în continuare.

*h.u.g.s*
The stolen kisses are always the sweetest

[Imagine: 15heo49.png]
Thx, MimiÅŸor <3

True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.







#30
Bunăăă! Intai de toate vreau sa-ti multumesc ca m-ai anuntat ^ ^

Am o impresie vaga, 'chestia neagra' nu e cumva 'Moartea' aia pe care a vazut-o Cheryl? Adica, cel putin asa am dedus eu : )).

La tine trebuie sa caute omu' cu lupa si tot nu gaseste greseli de tastare : )) bravo!

De la 'nu-mi pasa de tine' trecem la 'iubire'? : ))Interesant : -? Imi place ca scrii mult la fiecare capitol, dar asta parca a fost cel mai lung ... Hăă! Chit ca intarzii la antrenament nu am putut sa nu citesc ^ ^. Descrierea a fost pretutindeni, bn asa :- ?, dialogul a fot mai mult ca de obicei, nu? : )) 20 de liniute de dialog : >. [Nebună, nebunăă va zic, n-am ce face si iti numar liniutele de dialog = ))]

Citat:'... de bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, două oraşe din Japonia ...'

Astea sunt date adevarate, pot sa jur : )) Am auzit la TV de ele : -? si ca tot eram la acest subiect, saracii japonzi : | but this is it ...

Well, cam asta am avut de spus, sper sa aduci nxtul cat mai repede alea, alea ...
Pa'pa ^ ^
we all have our horrors and our demons to fight, but how can i win when i'm paralyzed?



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] Bolnavii cronici de cerneala onu' 15 10.621 16-06-2013, 03:59 PM
Ultimul răspuns: HanniGram
  Scris cu sânge. Bubbles. 1 1.899 26-11-2011, 07:31 PM
Ultimul răspuns: SnowFlake.
  Rânduri sângerii Jelly 2 1.958 06-10-2011, 11:43 AM
Ultimul răspuns: Jelly
  Flori de cerneala . Biscu' iz back ^^ 7 4.139 26-07-2011, 01:33 PM
Ultimul răspuns: Moony691
  O pată de sânge în trecutul meu Rena 14 5.015 23-07-2011, 06:17 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Cerneala ramane chiar si dupa furtuna.[+18] Anna 15 7.880 18-07-2011, 09:09 AM
Ultimul răspuns: crazy little red
  [split] Sângele tău este cerneala mea sorynyk 2 1.755 15-07-2011, 12:47 AM
Ultimul răspuns: sorynyk
  Chemarea sângelui Raye 2 1.989 11-07-2011, 11:12 PM
Ultimul răspuns: Inocente
  AcelaÅŸi sânge LoloMark 7 3.892 06-06-2011, 11:13 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~
  Ultima picătură de sânge [ Nya & Metal ] Meal. 22 12.985 26-04-2011, 11:07 AM
Ultimul răspuns: Lust.


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)