Răspunsuri: 85
Subiecte: 4
Data înregistrării: Jun 2009
Reputație:
45
Zupi: 995 z
Buna!
Se pare ca trebuie sa repun ficul, dar nu-i nimic.
Sper sa il cititi in continuare.
Citat:Disclaimer: Nu detin nici un personaj, toate apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac/profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
“O viata nestemata, un lucru de neapreciat in veci, asta ar insemna existenta intr-un loc rigid si rece. Oare de ce nimeni nu intelege ca si lucrurile mici pot face diferenta? Dar acum nu mai conteaza, totul s-a terminat, fie s-a schimbat. Totul este rece, singuratatea perinda prin locurile sfinte ale vietii mele, dar nu pot face nimic, nu am pe nimeni care sa ma ajute. Merg prin intuneric si vad doar trecutul meu pus ca un film in fata ochilor. Minunat!â€
1 Octombrie 2009
Merg ca un robot ce stie drumul acesta ca pe propria palma. Merg din instinct pe o cale ce ar trebui inchisa. Inchisa caci linia ei este ca o taieruta adanca pe tot trupul si viata mea. Ochii imi sunt mai tulburi decat cel mai adanc abis, pentru ca acolo m-au aruncat prietenii. “Prieteniâ€, foarte hazliu, chiar si eu am ramas cu acest tic deranjant.
Acum am crescut, copilul din mine s-a baricadat intr-o camera obscura. Acolo unde nimeni nu are voie sa intre. A ramas singur, asa cum a fost mereu. Chiar daca a fost inconjurat de multi asa-zisi prieteni, intotdeauna a fost singur in sufletul sau.
Poate ca a venit vremea sa uit cele intamplate si sa incerc sa merg mai departe. Ce poate fi mai rau? Singuratetea déjà ma sfasie de viu, ce ar mai trebui sa se intample sa pot spune ca oficial viata mea nu mai are nici un rost? Acestea sunt doar intrebari fara raspuns, pentru ca nu am nici un interes sa il gasesc, probabil. Imi este mai bine asa. Mereu respins si singur. Asa incepe o noua etapa in viata mea.
Sa va spun mai multe despre mine. Nu stiu cat va va interesa aceste amanunte, dar ma vad obligat sa o fac, atata timp cat va voi povesti viata mea din acest moment mai departe.
Numele meu este Sai si sunt acel baiat ciudat din vechea si fosta echipa 7. De ce veche si fosta? Pai veche pentru faptul ca acum un an, s-au incheiat oficial antrenamentele si examinarile, devenind majoritatea jounini. Dupa toate aceste sacrificii, antrenamente si examinari, a venit vreme fiecaruia de a-si alege o specializare in viata. Tocmai de aceea, eu acum ma indrept spre noul meu punct de studiu, facultatea. Am ales sa fac “Desen si arte plasticeâ€, datorita talentului meu deosebit la aceste materii. Si deasemenea pentru ca imi place foarte mult sa imi exprim sentimentele desenand diverse situatii imaginare, in care m-as putea afla, eu sau alte persoane.
Drumul este destul de aglomerat. Avand in vedere ca in Konoha nu exista decat 3 facultati, va dati seaman ca este inevitabil sa ma intalnesc cu fosti colegi,â€prieteniâ€. Dar eu, ca intotdeauna, trec neobservat, sau daca sunt observant, sunt aratat cu degetul ca fiind “ciudatulâ€. Niciodata nu m-am putut acomoda cu cei din jurul meu, mereu sentimentele mele au fost reprimate de situatiile in care ma gaseam. Acum insa, coincidenta face ca facultatea mea sa aiba sediu comun cu cea de medicina si cea de fizica. Nu intamplator am spus acest lucru, ci pentru faptul ca fostii mei colegi din echipa, sunt inscrisi la acestea doua. La medicina, bineinteles este Sakura, acea fata zambitoare, cu parul si ochii de culoarea obrajilor imbujorati, acel trup zvelt si bine proportionat, duritatea personalitatii sale accentuandu-se din infinitele ore de antrenament alaturi de Hokage-ul Konohei. Acesta fiind, bineinteles, in continuare, doamna Tsunade, una dintre cei 3 sanini legendary. In cele din urma, s-a inteles de ce le era asa de teama celorlalti doi sanini de ea. Nimic nu o putea omora si plus de asta, un pumn al sau era moarte curate pentru adversar.. deci acum, ce nesabuit ar veni la ea sa o provoace la o lupta? Aaa.. da, poate doar Naruto, el intotdeauna face asta. Acel baiat cu parul valvoi ce reflecta duios razele blande ale soarelui. Ochii lui de albastrul cerului sunt tot timpul pusi pe farse. Trupul bine conturat, la o inaltime aproape perfecta de 1,85 m, este probabil alegerea gresita, fiind un copil in continuare si fara a da vre-un semn de maturitate pus in acel corp bine pronuntal, aproape adult. El a ales fizica, de ce? Habar nu am, nu are nici cea mai mica legatura cu el, dar eu nu prea pot spune nimic.
Cu toate aceste ganduri, nu am observant ca eram déjà in curtea facultatii iar drumul se deschisese in fata mea, ceilalti colegi facandu-mi loc, parca ferindu-se de mine sa nu ii musc. Nu ca nu as vrea asta, dar totusi, nu pe toti odata. Trecand peste aceste moment neplacute, am ajuns in fata scarilor si m-am oprit pentru a-l asculta pe cel ce avea sa ne informeze cu cele ce trebuiau luate la cunostinta, inainte de a intra in salile corespunzatoare.
- Stimati studenti! Va urez un calduros Bun venit si va doresc multa rabdare, pentru ca veti avea nevoie de ea in acesta prima zi. In primul rand, va trebui sa mergeti ordonati pana in salile de clasa corespunzatoare, iar acolo veti fi preluati de tutorele dumneavoastra oficial in cadrul facultatii. Veti fi ajutati sa va completati dosarele, veti semna contractul scolar si apoi veti primi orarul pe acest semestru. Dupa toate acestea, veti fi liberi sa plecati, pentru a va pregati in privinta inceperii cursurilor . Acestea vor incepe luni, 5 octombrie 2009. In consecinta va urez bun venit si mult success in continuare.
Sakura_night_girl
Vizitator
20-09-2009, 01:49 PM
(Ultima modificare: 04-10-2009, 01:42 PM {2} de Denny.)
Ok ... Pai sunt prima : YUPIII !!!!!!!!!
Am postat si data trecuta , inainte ca ficul sa fie sters . Am sa-l comentez si acu' desi stiu ce urmeaza .
Ideea e originala . Nu am mai vazut pe nimeni sa povesteasca din perspectiva lui Sai . Majoritatea persoanelor se axeaza pe Sasuke si pe Sakura .
Actiunea nu e grabita , din contra ! Ai descris foarte bine sentimentele lui Sai . Te-ai pus pe tine in pielea personajului si ai reusit sa-i descrii sentimentele foarte bine .
Greseli de tastare nu am observat . Asta e bine . In fine , nici data trecuta nu am vazut . Asta e un lucru foarte important . Bravo ! Daca un singur cuvant nu e la locul lui , sensul propozitiei se schimba imediat .
Descrierea exact cum am mai spus , ai descris fiecare detaliu in parte si scuze ca ma repet din nou dar : Ai descris foarte bine sentimentele lui Sai . Te-ai pus pe tine in pielea personajului si ai reusit sa-i descrii sentimentele foarte bine .
Dialogul nu este sec deloc . Este chiar uimitor ! Ai facut o treba grozava ! Spun asta pentru ca stiu urmatoarele capitole . Daca as presupune ca nu le stiu as putea spune ca nu imi dau seama cum este deocamdata .
Fata de data trecuta ti-am lasa un com mult mai mare/lung . Spre fericirea mea . Sper sa pui mai repede urmatorele capitole . Scuze daca am greseli de tastare in comentariul meu . Imi pare rau . Ficul este superb si ma bucurc ca il pui din nou . Te pup si abia astept nextu desi stiu ce urmeaza .
Răspunsuri: 85
Subiecte: 4
Data înregistrării: Jun 2009
Reputație:
45
Zupi: 995 z
Capitolul 2
Un nou inceput!
Nu foarte multi sunt cei ce au talent la desen, asa dar, nu eram foarte multi inscrisi la facultatea de “Desen si arte plasticeâ€. Pentru mine, poate ca era mai bine asa. Nu avem chef sa fiu tot timpul deranjat si sa vad mutrele a zeci de studenti curiosi, ce sa se delecteze din tinuta si postura mea rigida. Asa dar, era si ceva bun totusi in acest inceput al meu.
M-am asezat in banca a treia de la geam, caci primele erau déjà ocupate si am inceput a-mi complete si aranja dosarul. Am terminat relative repede, fiind dealtfel un tip foarte ordonat, nelasand niciodata lucrurile la intamplare. Aceasta era o trasatura aparte a celora ce le placea arta si aveau simtul estetic. Totdeauna, totul trebuia sa fie aranjat perfect, pentru a mentine un loc de creatie ce sa iti ofere multa inspiratie si relaxare.
Eram in jur de 20 de persoane in clasa imensa, iar vocea tutorelui nostru, rasuna ca un ecou in mintile noastre stresate de inceperea unui nou ciclu de invatamant. Dupa cateva ore de asteptare, acesta ne-a inmanat fiecaruia orarul pe primul semestru si ne-a permis sa mergem spre casa, asteptandu-ne bineinteles, luni 05 octombrie, la ora 07:00 am.
Drumul spre casa era la fel de monoton ca cel de dimineata. Nimic deosebit, il stiam asa de bine ca mergeam din instinct. Dar dintr-o data, linistea mintii mele a fost tulburata de o voce inalta si foarte suava.
- Saiii! Sai, asteapta! Spuse vocea de la o distant de cam 20 de metrii in spatele meu.
M-am oprit brusc si mi-am intors privirea catre cea ce ma strigase si am observant uimit ca acea fiinta, nu era nimeni altcineva decat Sakura.
- Buna Sakura! Am spus eu timid, imbujorandu-ma.
- Sai! Buna! Mergi spre casa? Ma intreba ea lasand privirea in pamant.
- Da, am terminat de completat dosarul si acum ma indrept spre casa, probabil sa ma odhnesc putin!
- Aaa, ok! Si eu merg acasa. Am terminat totul de predat si de luni incep cursurile. Tu ce parere ai? Iti place ca vom incepe facultatea? Nu imi vine a crede cat de repede a trecut timpul.
- Asa-i, a trecut ca intr-o clipita. Si da, imi place foarte mult ca incepem facultatea, in sfarsit pot face ceea ce imi place si la ce ma pricep foarte bine! Dealtfel, multe felicitari si tie ca ai intrat la medicina! Asta ti-ai dorit cel mai mult!
- Multumesc mult Sai! Si da, ai dreptate, intotdeauna mi-am dorit sa invat cat mai multe, sa pot ajuta cat mai multi oameni. Sa ajung sa vindec majoritatea bolilor posibile.
- Sunt absolut sigur ca asa va fi Sakura. Intotdeauna ai reusit in tot ce ti-ai propus Si acum va fi la fel.
- Sa speram ca asa va fi, eu oricum voi invata mult mult mult ca sa pot ajunge cel mai bun medic din lume.
- Mult success Sakura! Eu am incredere ca asa va fi!
- Multumesc Sai… iar acesta se opri in loc si isi indrepta privirea in pamant, lasand sa se vada foarte putin imbujorarea din obrajii sai.
Fara sa observ, ajunsese-m déjà in fata casei Sakurei, caminul meu fiind putin mai departe. Asa dar am lasat-o in fata portii si i-am urat success in continuare si un week-end cat mai placut.
Dupa despartirea noastra eu m-am indreptat linistit spre casa mea. Am ajuns repede si am intrat in camera afundata in umbra apusului. Mi-am aranjat lucrurile si am facut repede un dus, ca mai apoi sa ma intind in pat pentru a citi o carte. Oboseala si-a pus amprenata pe pleoapele mele, inchizandu-le aproape fortat, lasand loc in viata mea, cosmarurilor mult urate.
Totul negru, nici un sunet, nimic de atins si nimic de perceput… nimic palpabil, nimic vizibil… totul era doar abis… asa era cosmarul meu… oricat de mult incercam sa gasesc ceva acolo, niciodata nu aparea nimic. Eram doar eu… singur, eu si cu mine.
Toate aceste intamplari ma faceau dimineata sa ma trezesc si mai obosit decat ma culcasem, dar ziua de azi, avea sa fie diferita.
M-am trezit transpirat, sudoarea se rostogolea agale pe chipul si trupul meu palid. M-am ridicat din pat si m-am indreptat sfios spre baie. Un dus la o temperature ceva mai scazuta decat cea a corpului, avea sa ma dezmierde si sa ma aduca inapoi cu picioarele bine ancorate pe pamant. Iesind de sub picurii de apa, am revenit in camera obscura, alegand din dulap aceleasi haine commode si serioase. Un pantalon negru la dunga, o camasa bluemarin deschisa la cei doi nasturi de la gat, iar in picioare aceiasi pantofi sport de culoarea onixului. Aveam de gand sa ies din aceasta cusca ce devenise casa mea. Vroiam sa stau in aer liber si sa fac ceea ce fac eu cel mai bine, sa desenez.
Zis si facut. Mi-am pus rucsacul in spate, echipat cu tot ce aveam nevoie si am pornit catre padurea din josul raului, ce strabatea Konoha. Acolo aveam un loc in care ma simteam linistit, un loc in care gandurile rele dispareau si puteam sa desenez in pace.
Dar se pare ca acesta zi nu avea sa fie una objnuita. Acel loc il frecventam zilnic si niciodata nu am mai intalnit pe cineva, dar astazi, cand am ajuns cam la 100 de metri de rau, au simti 2 persoane. Amandoua imi erau cunoscute, dar nu stiam exact cine si nici nu reprezentau vre-un pericol sau ceva asemanator. Asa dar m-am indreptat sfios catre ele, iar cand am ajuns la copacul din spatele lor, am observant ca erau 2 fete. Una dintre ele era Sakura, iar cealalta era o foarte buna prietena a ei si anume, Hinata. Acesta din urma este o fata foarte timida, parul ei de culoarea apei intunecate ii atingea suav mijlocul, iar reflexiile de lumini din ochii ei liliachii, jucau haotic, lasand teama din sufletul sau sa iasa la iveala. Asa cum ma asteptam din partea Sakurei, m-a observant si m-am vazut obligat sa ies din ascunzatoarea mea. Mi-am cerut scuze inainte ca cele doua sa tipe la mine si apoi am lasat cu parere de rau, privirea in pamant.
- Sai! De cand stai acolo? Ma intreba Sakura furioasa.
- Nu de foarte mult timp. Acum cateva secunde am ajuns, doar ce am observant ca erau doua persoane si v-am identificat, iar apoi tu m-ai surprins. Asta a fost totul.
- Sigur nu ai auzit nimic?
- Nu! Ti-am spus, doar ce am ajuns.
- Bine atunci! Dar totusi, tu ce faci aici? Ma intreba rozalia curioasa.
- Vin in fiecare zi aici. Ma relaxes si desenez. Acum este prima data cand mai vad pe cineva in acest loc. Credeam ca il stiu doar eu.
- Se pare ca nu. Nu de foarte mult timp am aflat si noi de acest loc linistit si acum chiar aveam nevoie de o mica pauza.
- Ok atunci, imi cer mii de scuze, cred ca eu am sa plec sa puteti sta linistite.
- Nu! Sai, chiar voiam sa vorbim cu tine!
- Cu mine? Ce ati putea voi sa vorbiti cu mine?
- Tu esti unul dintre cei mai inteligenti si calculati baieti din Konoha si am avea si noi nevoie de putin ajutor pentru a intelege anumite lucruri.
- Cum ar fi? Am intrebat eu curios.
- Vino, hai sa stam comozi. Si acesta ma apuca suav de mana si ma trase dupa ea.
In acel moment am simtit ca vad negru in fata ochilor, sudoarea imi aluneca pe fruntea parca proaspat varuita, iar vocea mea nu isi mai gasea timbrul calm ce ma caracteriza. Mana ei fina si atingerea ei catifelata imi trezea fiecare por din trup si il facea sa vibreze. Era o senzatie minunata… insa a fost suficient de scurta pentru a nu ma scoate de tot din peisaj si a ma pierde de tot in acea senzatie, uitand de ce se intampla in jurul meu.
Răspunsuri: 85
Subiecte: 4
Data înregistrării: Jun 2009
Reputație:
45
Zupi: 995 z
Capitolul 3
Confuzia
Mi-am revenit destul de repede dupa acea senzatie… wow, ce senzatie, mi-a strapuns tot trupul… dar oare de ce?
Habar nu am.
In cateva secunde eram langa Sakura, stand pe iarba proaspata, orientat cu fata catre cele doua fete. Ragazul meu de meditatie nu a fost lung datorita interventiei rozaliei.
- Crezi ca ne poti ajuta?
- Depinde de ce anume este vorba.
- Iti vom explica pe indelete si apoi ne vei spune cum ai reactiona si ce decizie ai lua tu.
- Foarte bine, atunci va ascult.
Sakura se uita fugar la Hinata care statea inca cu privirea in pamant, iar mai apoi izbuti a imi expune cele intamplate.
- Sai, tu ai fost in situatia in care ai luptat de mic si singur pentru a deveni unul dintre cei mai buni oameni ai Konohei. Acest lucru ti-a adus multa suferinta dar si multe satisfactii. Dupa o copilarie aruncata in ghearele Maiestrului tau, ai renuntat la totul pentru a forma o echipa solida cu alte doua persoane. Ai ales libertatea, ai ales ceea ce ti-ai dorit si nimeni nu te-a judecat.
- In mare, da, asa este, dar nu este totul asa de simplu, nu este alba … dar nu am terminat de spus caci am fost intrerupt de rozalie, cu rugamintea de a o asculta pana la capat.
- Dupa tot ce s-a intamplat, ai luat o decizie pentru tine. Acum mai este cineva intr-o situatie asemanatoare. Tot ce mi-as dori de la tine este sa intelegi situatia ei si sa ne dai un indiciu de ce ar fi mai bine de facut. Hinata, aici de fata, este intr-o situatie dificila, are de ales intre a continua pe un domeniu diferit, cum ar fi Biochimia si intre obligatia morala de a continua stagiul de ninja si deci in consecinta de a-si onora obligatiile de aparator si purtator al liniei principale. Sau, de a ceda acest drept, celui ce il merita din plin, dupa parerea ei, acesta fiind Neji, care de altfel este interest in a continua ca ninja in slujba Konohei.
- Atunci sa o faca, sa nu stea pe ganduri. Daca ea considera ca asta este cel mai bine pentru ea, atunci sa lupte sa ii convinga pe cei ce nu sunt de accord.
- Eu imi doresc foarte mult sa fac aceasta facultate, dar toti din clan ma preseaza sa nu renunt la calitatea oficiala de ninja. Se raspunse timida Hinata.
- Dar nu trebuie sa faci mereu ceea ce vor ceilalti. Trebuie sa te gandesti si la tine, ii spuse Sakura cu o tonalitate mamoasa.
- Are dreptate Hinata. Este viata ta si trebuie sa lupti pentru ceea ce te face fericita. Si eu am avut de convins pe cineva pentru a ma lase sa fac ceea ce voiam, iar intr-un sfarsit, a acceptat vazand dorinta mea arzatoare. Daca nu incerci sa lupti macar, fi sigura ca nu vei reusi niciodata. Impune-te, tu esti momentan linia principal, deci decizia ta ar trebui sa fie sfanta. Profita de asta si mai ales, da-i posibilitatea varului tau sa faca ceea ce este creat sa faca. El este un lider innascut, iar perfectionalismul sau poate da roade intr-o comunitate asa de strica precum este clanul Hiuga. Dovedeste-le ca ceea ce vrei sa faci este mai important pentru tine si mai ales, dovedeste-le ca Neji, este cea mai buna alegere de conducator pentru ei.
Dupa tot discursul meu, ochii Hinatei erau inveliti de o patura umeda, picaturi sarate i se prelingeau pe obrajii imbujorati, iar tonusul ei era unul radiant. Stia ca aveam dreptate, stia ca asta trebuia sa faca, dar avea nevoie de o incurajare, avea nevoie de prieteni… prieteni? Am avut si eu odata, dar i-am pierdut pe parcurs si nu stiu din ce cauza. Asa cum Hinata trebuie sa lupte pentru telurile sale, asa si eu trebuie sa lupt sa ies din anonimat, sa imi regasesc personalitatea, sa lupt pentru prietenie si sa o tes cu fire de aur. Acesta poate fi un inceput pentru toti, din toate punctele de vedere.
Hinata se simtea plina de incredere, iar prietena ei cea mai buna ii era aproape, o inbratisa si ii oferea iesirea relaxanta de care avea nevoie. Asta inseamna un prieten adevarat. Multe felicitari fetelor, va meritati din tot sufletul.
Dar meditatia mea a fost intrerupta de acel ton inalt sisuav ce acum devenise gingas si jucaus. Era inconfundabila!
- Multumesc frumos Sai! Multumim amandoua. Intotdeauna am stiut ca esti un prieten pe care te poti baza, un adevarat prieten si mai ales la nevoie!
Acesta cuvinte ma patrundeau prin toti porii, percepeam mesajul prin tot corpul, urechile devenind doar organe de simt al orientarii sonice. Simteam ca drumul si telul meu incep sa prinda contur si toate acestea, pentru simplul lucru de a fi sincer si a oferi tot ce este mai bun din tine. Cand faci ceea ce iti doresti, totul vine natural.
- Si eu va multumesc mult si ma bucur nespus ca am putut fi de folos. Oricand aveti nevoie, eu voi fi alaturi de voi.
- Stiu asta Sai, intotdeauna ai fost alaturi de cei dragi, de prieteni, dar se pare ca ei ti-au intors spatele… imi spuse Sakura pe un ton deprimat.
- Nu mai conteaza asta acum. Important este sa mergem mai departe, toti, sa facem ceea ce ne dorim cel mai mult, toti, sa ne simtim bine in pielea noastra, toti.
- Esti un prieten minunat! Isi lasa Hinata sufletul liber si vorbele sentimentelor sale sa iasa la iveala.
Dupa toate aceste destainuiri si discutii placute, a venit momentul ca fiecare sa mearga spre casa. Din politete, m-am oferit sa le conduc. Fiind cea mai departe, am ales sa o ducem prima pe Hinata si astfel ii puteam ura amandoi mult succes, pentru ca va avea nevoie in momentul in care va pune problema sa in fata clanului.
Acesta ne-a multumit politicos, iar in momentul in care a deschis poarta curtii, a fost intampinata de varul sau, Neji. Privirea lui era foarte ciudata, ochii lui hipnotizanti o admirau pe Hinata, venerand-o ca pe o regina divina. Privirea lui nu era una obisnuita, cel putin nu a unui var oarecare… ceva nu era in regula in delectarea lui. Dar isi reveni destul de repede, crezand ca nu va da de banuit nimic. Ne-a salutat prieteneste, ne-a urat o seara cat mai placuta, iar apoi gestul lui a fost surprinzator. A invitat-o pe Hinata sa il ia de brat, apoi s-au indepartat impreuna, Neji nescapand-o din privirile admirative… sau altfel?
Nu prea puteai intelege reactia lui, era mai degraba reactia unui baiat simplu, nicidecum a varului ei. Ceea ce era destul de ciudat avand in vedere conotatia familiala.
Dar totul disparu in spatele portii, iar in noaptea plumburie se gaseau acum doar doua finite. Eu si ea. Doar noi sub clarul hypnotic al lunii.
Nu am indraznit insa a spune nimic pentru a nu strica momentul. Insa apasarea linistii au determinat-o a ofta incet, instigand parca la deschiderea unei discutii. Acela bineinteles am fost eu, de teama reactiei sale in cazul in care nu aveam curajul sa vorbesc.
- Se pare ca se simt bine impreuna, nu crezi? Am intrebat eu uitandu-ma spre padurea deasa.
- Da, ai dreptate, este ceva foarte ciudat, nu stiu ce anume, dar de fiecare data cand ii vad impreuna, amandoi sunt fericiti, indifferent de ce se intampla in jurul lor.
- Asa-i. Dar este mai bine asa! Decat sa fie nefericiti, mai bine sunt fericiti impreuna.
La spusele mele, Sakura a reactionat foarte ciudat. Privirea ei m-a tintuit, iar nelinistea din ochii ei ma nedumerea. Si ea simtea acelasi lucru, dar ii era frica sa recunoasca pana si ei acest lucru.
Hinata era cea mai buna prietena a ei si tot ce isi dorea era sa fie fericita. Indiferent cum, unde si cu cine.
Răspunsuri: 1.943
Subiecte: 126
Data înregistrării: Sep 2008
Reputație:
824
Zupi: 30.743 z
Foarte dragut, cu sentiment, felicitari pentru fic.
Ai un fic diferit, simplu, dar unul cu o idee buna si
care poti sa tragi concluzii si invataturii din el.
Este un fic foarte bun, parerea mea cred ca o stii...imi place cum descrii, imi pare
rau ca nu am ajuns pe la fic [ prin timpul erori cred daca nu ma lasa memoria ] dar in fine, m-am si lenevit prea tare si am uitat sa mai las comentariu.
-
|