20-11-2007, 11:46 PM
Aceasta poveste este o poveste dura, scrisa din adancul sufletului meu. Va rog frumos sa nu va speriati de continutul ei, dar in ultima perioada nu mai povesti de acest gen pot sa scriu. Sper doar sa iasa ceva frumos din aceasta poveste.
Va doresc lectura placuta si astept critici.
Recomand ca aceasta poveste sa fie cititta de userii care au peste 16 ani. Continutul este foarte dur.
Dragii mei parinti,
Aceasta este ultima scrisoare pe care v-o trimit si sper ca macar de data aceasta sa o cititi si sa nu o ardeti asa cum ati facut cu celelate patru. Mihail, avocatul pe care voi v-ati obosit sa il angajati si care nu face nici doi bani pentru ca, dupa parerea mea, este cel mai incapabil avocat in viata, mi-a povestit cum ardeti scrisorile de fata cu el, iar cenusa o puneti intr-o pungulita si mi-o trimiteti in bataie de joc. Cata cruzime din partea ta, mama! Cata rautatea se ascunde in spatele unei femei care este mereu amabila cu cei din jurul sau, multumind pe fiecare in parte! Pun pariu ca prietenele tale nici nu stiu ca fiica ta mai mare este in inchisoarea rugandu-se ca viata sa i se sfarseaca repede. Dar cum ai putea sa le spui? Ar rade de tine si te-ar exclude din cercurile lor plictisitoare. Ti-ai strica imaginea, iar barbatii nu te-ar mai placea. Probabil le-ai spus ca sunt intr-o calatorie de reabilitare in societate. La minciuni nu te intrece nimeni. Ai putea primi Oscarul, nu gluma! Pentru voi, am fost mereu oaia neagra a familiei. M-ati considerat intotdeauna ciudata, ma inchideati in camera atunci cand aveati musafiri ca lumea sa nu afle ca familia Popescu are o fiica nebuna. Pentru voi, a existat intotdeauna Ana, fiica perfecta. V-ati ocupat de educatia ei, studiind mereu la cele mai bune scoli, facandu-si o multime de prieteni. Era mandria voastra, ce mai! In schimb eu, eu a trebuit sa traiesc in umbra Anei. Desteapta si frumoasa Ana. Nu aveti idee prin ce am trecut atunci cand ati hotarat (o idee proasta, ce-i drept) sa ma mutati la aceeasi scoala cu Ana. Ce a fost in mintea voastra? Va gandeati ca acasa nu sufar destul si a trebuit sa sufar si la scoala? Sa stiti ca ati reusit de minune. Scoala aceea a dublat suferinta. Nu am putut sa imi fac nici un prieten pentru ca lumea ma considera (din nou) ciudata, nu am putut sa vorbesc cu profesorii pentru ca si ei, la fel ca voi ma comparau cu Ana. �-Mira, cred ca ar trebui sa inveti mai mult daca vrei sa o intreci pe Ana. Ea invata mai bine ca tine.� sau �-Mira, felicitari, ai luat un 9, dar sora ta mai mica a luat 10 la acest test. Straduieste-te mai mult data viitoare.� Si tot asa. Chiar daca luam o nota mare, tot eram comparata cu Ana. In acel moment imi venea sa o omor pe sora mea. Stiti cine este responsabila ca Ana a stat in coma o saptamana? EU. Da, mama, eu. I-am pus cianura in ceai si crede-ma, nu regret deloc. Era mai bine daca murea. Asa, poate ieseam si eu din umbra.
V-ati intrebat vreodata de ce stau de trei ani in inchisoare? Nu cred ca v-ati obosit sa va ganditi la acest lucru, dar va spun eu. Mi-am ucis prietena cea mai buna. Am injunghiat-o de patru ori in inima cu cutitul pe care mi l-a daruit Mark de ziua mea. A tipat foarte tare atunci cand prima lovitura de cutit i-a intrat in inima. Sangele a inceput sa curga abundent, murdarindu-mi mainile demonice. Mi-a spus sa incetez, dar eu am continuat cu inca trei lovituri. Dupa a patra lovitura, si-a dat duhul cu zambetul pe buze. Nu inteleg nici pana in ziua de azi de ce a zambit. Zambetul ei este inca un mister pentru mine. Cand am vazut-o intinsa pe jos, murdara de sange, am inceput sa rad, m-am apropiat de ea si i-am sarutat obrazul plin de sange. Nu am plecat de acolo ci am stat la capatut ei fredonand melodia noastra preferata. Politia a venit la zece minute dupa incident. Nu stiu de unde au aflat de intamplare. Am fost foarte surprinsa sa va vad pe voi cu domnii politisti, dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost faptul ca atunci cand v-a intrebat detectivul daca ma cunoasteti, voi ati raspuns ca nu, ca sunt o fata de pe strada. Halal parinti am avut! Macar ati avut bunul simt, daca l-ati avut, sa imi trimiteti un avocat, cica cel mai bun din oras.
Inchei aceasta scrisoare anuntandu-va ca peste cateva zile ma vor condamna la moarte si mi-ar placea daca ati asista la executia mea. Mi-ar face o deosebita placere sa va vad pentru ultima data si sa speram ca ne vom intalni in Iad.
Cu dragoste si ura, fiica voastra "draga", Mira.
Va doresc lectura placuta si astept critici.
Recomand ca aceasta poveste sa fie cititta de userii care au peste 16 ani. Continutul este foarte dur.
Prolog
Dragii mei parinti,
Aceasta este ultima scrisoare pe care v-o trimit si sper ca macar de data aceasta sa o cititi si sa nu o ardeti asa cum ati facut cu celelate patru. Mihail, avocatul pe care voi v-ati obosit sa il angajati si care nu face nici doi bani pentru ca, dupa parerea mea, este cel mai incapabil avocat in viata, mi-a povestit cum ardeti scrisorile de fata cu el, iar cenusa o puneti intr-o pungulita si mi-o trimiteti in bataie de joc. Cata cruzime din partea ta, mama! Cata rautatea se ascunde in spatele unei femei care este mereu amabila cu cei din jurul sau, multumind pe fiecare in parte! Pun pariu ca prietenele tale nici nu stiu ca fiica ta mai mare este in inchisoarea rugandu-se ca viata sa i se sfarseaca repede. Dar cum ai putea sa le spui? Ar rade de tine si te-ar exclude din cercurile lor plictisitoare. Ti-ai strica imaginea, iar barbatii nu te-ar mai placea. Probabil le-ai spus ca sunt intr-o calatorie de reabilitare in societate. La minciuni nu te intrece nimeni. Ai putea primi Oscarul, nu gluma! Pentru voi, am fost mereu oaia neagra a familiei. M-ati considerat intotdeauna ciudata, ma inchideati in camera atunci cand aveati musafiri ca lumea sa nu afle ca familia Popescu are o fiica nebuna. Pentru voi, a existat intotdeauna Ana, fiica perfecta. V-ati ocupat de educatia ei, studiind mereu la cele mai bune scoli, facandu-si o multime de prieteni. Era mandria voastra, ce mai! In schimb eu, eu a trebuit sa traiesc in umbra Anei. Desteapta si frumoasa Ana. Nu aveti idee prin ce am trecut atunci cand ati hotarat (o idee proasta, ce-i drept) sa ma mutati la aceeasi scoala cu Ana. Ce a fost in mintea voastra? Va gandeati ca acasa nu sufar destul si a trebuit sa sufar si la scoala? Sa stiti ca ati reusit de minune. Scoala aceea a dublat suferinta. Nu am putut sa imi fac nici un prieten pentru ca lumea ma considera (din nou) ciudata, nu am putut sa vorbesc cu profesorii pentru ca si ei, la fel ca voi ma comparau cu Ana. �-Mira, cred ca ar trebui sa inveti mai mult daca vrei sa o intreci pe Ana. Ea invata mai bine ca tine.� sau �-Mira, felicitari, ai luat un 9, dar sora ta mai mica a luat 10 la acest test. Straduieste-te mai mult data viitoare.� Si tot asa. Chiar daca luam o nota mare, tot eram comparata cu Ana. In acel moment imi venea sa o omor pe sora mea. Stiti cine este responsabila ca Ana a stat in coma o saptamana? EU. Da, mama, eu. I-am pus cianura in ceai si crede-ma, nu regret deloc. Era mai bine daca murea. Asa, poate ieseam si eu din umbra.
V-ati intrebat vreodata de ce stau de trei ani in inchisoare? Nu cred ca v-ati obosit sa va ganditi la acest lucru, dar va spun eu. Mi-am ucis prietena cea mai buna. Am injunghiat-o de patru ori in inima cu cutitul pe care mi l-a daruit Mark de ziua mea. A tipat foarte tare atunci cand prima lovitura de cutit i-a intrat in inima. Sangele a inceput sa curga abundent, murdarindu-mi mainile demonice. Mi-a spus sa incetez, dar eu am continuat cu inca trei lovituri. Dupa a patra lovitura, si-a dat duhul cu zambetul pe buze. Nu inteleg nici pana in ziua de azi de ce a zambit. Zambetul ei este inca un mister pentru mine. Cand am vazut-o intinsa pe jos, murdara de sange, am inceput sa rad, m-am apropiat de ea si i-am sarutat obrazul plin de sange. Nu am plecat de acolo ci am stat la capatut ei fredonand melodia noastra preferata. Politia a venit la zece minute dupa incident. Nu stiu de unde au aflat de intamplare. Am fost foarte surprinsa sa va vad pe voi cu domnii politisti, dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost faptul ca atunci cand v-a intrebat detectivul daca ma cunoasteti, voi ati raspuns ca nu, ca sunt o fata de pe strada. Halal parinti am avut! Macar ati avut bunul simt, daca l-ati avut, sa imi trimiteti un avocat, cica cel mai bun din oras.
Inchei aceasta scrisoare anuntandu-va ca peste cateva zile ma vor condamna la moarte si mi-ar placea daca ati asista la executia mea. Mi-ar face o deosebita placere sa va vad pentru ultima data si sa speram ca ne vom intalni in Iad.
Cu dragoste si ura, fiica voastra "draga", Mira.