27-02-2011, 11:04 PM
M-am gandit sa fac un fic, avand in vedere faptul ca eu critic foarte mult trebuie sa o primesc inapoi deci va astept cu bratele deschise orice fel de critica pentru ca nu ma supar. Doar din greseli invat si e doar alt fiction, so...
Am ales un titlu in romana pentru ca ficul e in aceasta limba -limba romana-, desi nu suna bine se potriveste perfect cu ceea ce am in cap.
Nu deţin nici un personaj (în afară de cele pe care le-am creeat )din anime-ul/manga-ul Naruto care aparţin lui Masashi Kishimoto şi nu profit pe urma acestor personaje/întâmplări.
Am fost singuri mereu şi aşa credeam că o să fim tot restul vieţii. Eram doar noi doi, nu ne păsa de nimeni, de nimic.
Zâmbeam cu gura până la urechi, rădeam unul de celălalt şi alergam prin fiecare colţ al oraşului.
Priveam răsăritul împreună.
Capitolul I
Au trecut mulţi ani de la ultima revedere cu fratele meu, poate prea mulţi. Mii de ore, poate milioane, chiar miliarde. Cine ştie? Nu ştiu exact câţi ani au trecut. Tot ce ştiu e că timpul s-a scurs foarte greu. Dar poate nu îndeajuns încât să rămânem aceeaşi unul cu celălalt.
Şi iată-mă acum, în faţa casei în care am copilărit, în care am crescut. Cât de proastă am fost în trecut. Am plecat din New York, am ajuns în L.A. şi-acum vin înapoi.
Nu vreau să fiu modestă, aşa că eşti obligat să citeşti tot ce precizez. -doar dacă nu eşti un laş şi dai back-
Am trăit, trăiesc, şi-o să trăiesc în continuare foarte bine. La început pe banii părinţilor, apoi, pe banii mei. Cred că eram prin clasa a şasea când începusem să-l ajut pe tata şi Suigetsu cu munca. După doi ani mă obijnuisem să îi ajut dar...
Odată cu decesul părinţilor mei, toate greutăţile le-a cărat în spate scumpul meu frate, Suigetsu. Tata avea încă o bază a firmei în L.A., aşa că am decis să plec acolo, să mă ocup de ce este necesar şi din acel birou. Cu toate că fratele meu nu a fost de acord, eu am plecat. Aveam cincisprezece ani, deci, mă descurcam. Ajunsă acolo m-am cazat la unul din hotelele pe care le deţineam şi am trăit acolo pentru o bucată de timp. Apoi, mi-am cumpărat o vilă pe care am întreţinut-o. Tatăl meu era directorul unul lanţ gigant de hotele renumite, deci, era un om cunoscut. Aici, în New York, nu mai este o vilă cu un etaj sau două. Tata a decis să fie o vilă cu patru etaje, de culoare albă. Ştiu că tata nu se zgârcise când a hotărât să construiască vila.
Vrei să mă prezint? Orihime Hozuki, nouăsprezece ani, brunetă cu ochi albăstrii, foarte independentă. Asta e tot ce contează.
Porţile se deschid şi un domn vine să-mi ia bagajele. Grădina din faţă este plină de trandafiri roşii aşezaţi pe marginea unei alei care duce înspre intrare. Cuşca câinelui este situată în partea stânga, aproape lipită de gard. Scumpul meu câine, Casper. Deşi eu prefer să îi zic ``Ursu``, semănând cu unul, Suigetsu o ţine pe al lui. Surâd scurt, apoi păşesc pe alee.
Deschid uşa şi întru. Zâmbesc larg, văzând imaginea care mă întâmpină. Nimic modificat, absolut nimic.
-Mă scuzaţi, pe cine căutaţi? mă întreabă o servitoare zâmbind, vizibil curioasă.
-Pe Suigetsu. i-o arunc scurt, fiind iritată că m-a deranjat.
-Îmi pare rău domnişoară...
-Ascultă aici tanti, o întrerup brusc, vreau să-l văd pe Suigetsu alt fel mâine pleci la tine în casă!
-La etajul al doilea, pe scara din partea dreaptă, ultima pe stânga.
Urc scările indicate de femeie. Se pare că bro poartă o discuţie aprinsă cu cineva. Vocea lor se izbeau cu putere de pereţii biroului. Bat la uşă şi o deschid. Îl văd pe Suigetsu cu ochii în acte, citind nişte foi şi pe un brunet cu o ţigară în gură, stând pe unul dintre cele două scaune din faţa biroului.
-Bun venit acasă surioară! spun ironic,văzând că nu sunt observată.
Suigetsu se uită la mine, apoi se ridică şi îşi poziţionează corpul în faţa mea. Obrazul meu face cunostiinta cu palma lui puternică şi nu e de mirare. O meritam din plin. Îmi lipeşte corpul de al său apoi mă strânge în braţe.
-Să nu mai pleci de lângă mine cât trăieşti!
Zâmbesc. După ce îmi dă drumul, brunetul se ridică de pe scaun, zâmbind dulce.
-Uchiha Sasuke.
Vocea lui calmă dar groasă se aude în încăpere. Numele acesta îmi e cunoscut. Cred că mă înmoi. Mă priveşte fix. Probabil am roşit. Atât Sasuke cât şi bro sunt îmbrăcaţi ``la patru ace``. Mai exact, Suigetsu are un costul alb, iar brunetul, unul negru. În final, reuşesc să spun :
-Orihime Hozuki.
-Ce chestie Orihime! Chiar să nu realizezi cine este? Chiar atât de uitucă eşti? zice bro zâmbind ironic.
-Da! Trebuia să îl cunosc? Abia mai ştiu cine eşti tu, ``prinţe``. Vrei să visez toţi papagalii tăi?
Aici am greşit. Nu trebuia să îl numesc papagal. Fac ochii mari, realizând încă o dată cât de proastă sunt. Cum am putut să îl uit tocmai pe el?
Am ales un titlu in romana pentru ca ficul e in aceasta limba -limba romana-, desi nu suna bine se potriveste perfect cu ceea ce am in cap.
Nu deţin nici un personaj (în afară de cele pe care le-am creeat )din anime-ul/manga-ul Naruto care aparţin lui Masashi Kishimoto şi nu profit pe urma acestor personaje/întâmplări.
Prolog
Am fost singuri mereu şi aşa credeam că o să fim tot restul vieţii. Eram doar noi doi, nu ne păsa de nimeni, de nimic.
Şi zâmbeam.
Zâmbeam cu gura până la urechi, rădeam unul de celălalt şi alergam prin fiecare colţ al oraşului.
Åži asta nu e tot.
Priveam răsăritul împreună.
Åži totul s-a schimbat...
Capitolul I
Revederea
Au trecut mulţi ani de la ultima revedere cu fratele meu, poate prea mulţi. Mii de ore, poate milioane, chiar miliarde. Cine ştie? Nu ştiu exact câţi ani au trecut. Tot ce ştiu e că timpul s-a scurs foarte greu. Dar poate nu îndeajuns încât să rămânem aceeaşi unul cu celălalt.
Pentru că ne-am schimbat.
Şi iată-mă acum, în faţa casei în care am copilărit, în care am crescut. Cât de proastă am fost în trecut. Am plecat din New York, am ajuns în L.A. şi-acum vin înapoi.
Nu vreau să fiu modestă, aşa că eşti obligat să citeşti tot ce precizez. -doar dacă nu eşti un laş şi dai back-
Am trăit, trăiesc, şi-o să trăiesc în continuare foarte bine. La început pe banii părinţilor, apoi, pe banii mei. Cred că eram prin clasa a şasea când începusem să-l ajut pe tata şi Suigetsu cu munca. După doi ani mă obijnuisem să îi ajut dar...
Odată cu decesul părinţilor mei, toate greutăţile le-a cărat în spate scumpul meu frate, Suigetsu. Tata avea încă o bază a firmei în L.A., aşa că am decis să plec acolo, să mă ocup de ce este necesar şi din acel birou. Cu toate că fratele meu nu a fost de acord, eu am plecat. Aveam cincisprezece ani, deci, mă descurcam. Ajunsă acolo m-am cazat la unul din hotelele pe care le deţineam şi am trăit acolo pentru o bucată de timp. Apoi, mi-am cumpărat o vilă pe care am întreţinut-o. Tatăl meu era directorul unul lanţ gigant de hotele renumite, deci, era un om cunoscut. Aici, în New York, nu mai este o vilă cu un etaj sau două. Tata a decis să fie o vilă cu patru etaje, de culoare albă. Ştiu că tata nu se zgârcise când a hotărât să construiască vila.
Vrei să mă prezint? Orihime Hozuki, nouăsprezece ani, brunetă cu ochi albăstrii, foarte independentă. Asta e tot ce contează.
Porţile se deschid şi un domn vine să-mi ia bagajele. Grădina din faţă este plină de trandafiri roşii aşezaţi pe marginea unei alei care duce înspre intrare. Cuşca câinelui este situată în partea stânga, aproape lipită de gard. Scumpul meu câine, Casper. Deşi eu prefer să îi zic ``Ursu``, semănând cu unul, Suigetsu o ţine pe al lui. Surâd scurt, apoi păşesc pe alee.
Deschid uşa şi întru. Zâmbesc larg, văzând imaginea care mă întâmpină. Nimic modificat, absolut nimic.
-Mă scuzaţi, pe cine căutaţi? mă întreabă o servitoare zâmbind, vizibil curioasă.
-Pe Suigetsu. i-o arunc scurt, fiind iritată că m-a deranjat.
-Îmi pare rău domnişoară...
-Ascultă aici tanti, o întrerup brusc, vreau să-l văd pe Suigetsu alt fel mâine pleci la tine în casă!
-La etajul al doilea, pe scara din partea dreaptă, ultima pe stânga.
Urc scările indicate de femeie. Se pare că bro poartă o discuţie aprinsă cu cineva. Vocea lor se izbeau cu putere de pereţii biroului. Bat la uşă şi o deschid. Îl văd pe Suigetsu cu ochii în acte, citind nişte foi şi pe un brunet cu o ţigară în gură, stând pe unul dintre cele două scaune din faţa biroului.
-Bun venit acasă surioară! spun ironic,văzând că nu sunt observată.
Suigetsu se uită la mine, apoi se ridică şi îşi poziţionează corpul în faţa mea. Obrazul meu face cunostiinta cu palma lui puternică şi nu e de mirare. O meritam din plin. Îmi lipeşte corpul de al său apoi mă strânge în braţe.
-Să nu mai pleci de lângă mine cât trăieşti!
Zâmbesc. După ce îmi dă drumul, brunetul se ridică de pe scaun, zâmbind dulce.
-Uchiha Sasuke.
Vocea lui calmă dar groasă se aude în încăpere. Numele acesta îmi e cunoscut. Cred că mă înmoi. Mă priveşte fix. Probabil am roşit. Atât Sasuke cât şi bro sunt îmbrăcaţi ``la patru ace``. Mai exact, Suigetsu are un costul alb, iar brunetul, unul negru. În final, reuşesc să spun :
-Orihime Hozuki.
-Ce chestie Orihime! Chiar să nu realizezi cine este? Chiar atât de uitucă eşti? zice bro zâmbind ironic.
-Da! Trebuia să îl cunosc? Abia mai ştiu cine eşti tu, ``prinţe``. Vrei să visez toţi papagalii tăi?
Aici am greşit. Nu trebuia să îl numesc papagal. Fac ochii mari, realizând încă o dată cât de proastă sunt. Cum am putut să îl uit tocmai pe el?
Vreau să-l stiu fericit şi să ştie că atunci când o să fie pregătit, o să fiu mereu acolo pentru el. Îmi pare rău amice! Mi-aş fi dorit să fi văzut că ai luat-o pe poteca greşită. Te voi iubi mereu pentru ce ai făcut pentru mine. Multumec! Mi-aş fi dorit totuşi să fiu eu aceea micuţă prietenă a ta pe care să o iubeşti şi nu de care să te îndrăgosteşti.
Cu un suflet infantil, pierdut în întuneric, micuţa ta mereu cu capul în nori.
![[Imagine: touhou-sayori-works-23662058db_large.jpg]](http://data.whicdn.com/images/24449349/touhou-sayori-works-23662058db_large.jpg)
