Ooook, sweethearts, aici e si nextul @_@ si sper ca ochii mei complet bagati in ceata si atat de terifiati din cauza filmelor horror, sa nu fi scapat
prea multe greseli :)) (Bine, filmeze alea nu m-au inspaimantat chiar asaaaa de mult :-")
Anywazyz, ca sa stiti pe unde ati ramas
Kissez ^.^
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`
Nu avusese nevoie de mai mult de o singura miscare, caci prin viteza pe care Lerim nici nu visase a o atinge, Shar prinsese de mana stanga a roscatului, sucindu-i-o la spatele atat de brutal incat in urmatorul moment, putusem sa aud scrasnitul oaselor, apoi trosnirile lor violente. Vocea lui Lerim care urla, infundata de durerea care ii pusese stapanire pe corp in mai putin de o secunda, fusese pentru mine ca un topor in mijlocul pieptului de cum realizasem ca nici macar nu imi dadusem seama cand totul se intamplase...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Capitolul XIII
Lerim cazuse in genunchi, sub privirea rece a brunetului care ramasese nemiscat fata de gemetele sale de durere, in timp ce eu ma grabisem inspaimantat spre roscat, care isi cuprinsese umarul cu mana stanga, scancind si respirand cu greutate.
-Dumnezeule! Lerim...! Lerim, esti bine? Intrebasem speriat, odata ce ma lasasem in genunchi inaintea sa, cuprinzandu-i chipul in palme. Insa el era deja palid, tremurand din cauza durerii pricinuite de brunet.
Il vedeam incercand sa isi retina sunetele care ii tradau suferinta si lacrimile ce amenintau sa ii curga pe obraji iar eu nu stiam ce ar fi trebuit sa fac... Ma simteam atat de inutil in fata prietenului meu ranit. Nu stiam daca trebuia sa il ating... De fapt eram mult prea ingrijorat pentru a ma gandi la ce trebuia sau nu facut. Pieptul ma durea atat de tare incat mi se pusese un nod in gat, iar ochii mi se incetosara.
-Cum ai putut sa faci asa ceva?! strigasem manios, ridicandu-mi privirea spre brunetul care ramasese nemiscat fata de evenimente.
-I-am prins mana si i-am intors-o la spate. Simplu! venise raspunsul sau ironic, privindu-ma plictisit.
Nu imi venea sa cred cat de nepasator era! Poate chiar ma inselasem in privinta lui... Era atat de crud...
-Oh, Doamne... rostisem pe un ton gatuit de lacrimile ce erau pe punctul de a-mi umezi obrajii. Lerim... Ce sa fac? spune-mi ce sa fac..! cerusem eu cand observasem starea deplorabila in care se afla.
-Nu plange, bine? Voi fi in regula... promit, rostise el cu o voce joasa, dupa care imi zambise indurerat, incercand sa ma calmeze astfel. insa cum puteam sa fac asta cand prietenul meu cel mai bun parca se scufunda in durerea tot mai necrutatoare? El devenea din ce in ce mai slabit, si ma panicasem... Nu stiam ce era de facut...
-Trebuie sa mergem. Sa ajungem la infirmerie! spusesem grabit, privind in jur.
-Mergeti pe poteca asta. Veti iesi imediat din padure, se auzise vocea brunetului care in urmatoarea secunda trecuse pe langa noi, adancindu-se din nou in padure.
-Cum poti sa pleci asa?!... Shar! strigasem in urma lui, simtind cum pe obraji incepura a mi se rostogoli lacrimi calde.
-Lasa-l, Ciryl. Nu am nevoie de ajutorul lui, intervenise Lerim, care voise a se ridica in picioare, insa reusise cu mare greutate, desi il ajutasem. Nu plange... ceru apoi, inconjurandu-ma cu bratul stang, tragandu-ma aproape de el. Un inger nu trebuie sa planga...
-Dar te-a ranit.Te simti rau din cauza mea. Iarta-ma... Te rog sa ma ierti ca nu te-am ascultat... Trebuia sa ascult... ma plansesem eu, incercand sa imi sterg ochii si obrajii umezi.
-Gata... Va fi bine... spuse incet, zambind din nou atat de chinuit. Hai sa mergem, ceru apoi, facand un semn din cap.
Inaintase, indemnandu-ma sa il urmez, incercand in acelasi timp a-mi sterge chipul cu antebratul drept si fiind atent la fiecare miscare pe care o facea, de teama ca nu cumva sa isi piarda echilibrul sau sa se intample ceva ce l-ar fi putut rani.
Stiam ca mana ii era rupta, nu piciorul sau alta parte a corpului, insa ingrijorarea fata de starea sa, imi preluase cea mai mare parte din ganduri...
Cealalta parte se afla la Shar, pe care in acel moment il condamnam pentru ca ii facuse un asemenea rau prietenului meu cel mai bun, insa nu aveam puterea necesara pentru a-l ura. Nu... acel sentiment, pentru
acea persoana era un subiect intangibil in mintea mea.
Dupa cum spusese brunetul, iesisem din padure urmarind acel drum, apoi, in cateva minute, intraseram in universitate, unde il acompaniasem pe Lerim pana la infirmerie.
El o salutase politicos pe acea doamna care il privise ingrijorata inca de cum pasiseram in incapere, apoi o informase in legatura cu motivul pentru care ne aflam acolo.
-Ciryl, du-te la restul orelor, spuse roscatul, asezandu-se pe un pat cu asternuturi albe.
-Dar vreau sa stau aici... Sa stiu ca vei fi bine, rostisem incet, coborandu-mi privirea spre podea.
-Voi fi bine... Vorbim dupa ce termini orele, si vei vedea ca va fi totul in regula, spuse, cu acelasi zambet pe buze ce ii trada chinul la care era supus.
-Esti sigur...? Intrebasem apoi, apropiindu-ma de el.
-Normal ca sunt, spuse hotarat, intinzandu-si spre mine bratul stang, si strecurandu-si mana in spatele gatului meu.
Ii urmasem indemnul de a ma apropia mai mult si a-mi aseza fruntea pe umarul sau.
-Iarta-ma. Te rog iarta-ma... Promit ca am sa te ascult.
-Bine, micutule. Du-te la ore si nu iti face griji. Vom vorbi dupa aceea.
Aprobasem ascultator, apoi iesisem din incapere pentru a ma indrepta spre camera mea de unde imi luasem caiete si un creion.
Cand ajunsesem in fata usii clasei mele, inspirasem adanc, stiind ca ora incepuse probabil de ceva vreme, si de asemenea pentru a-mi face curajul de a trece inaintea ochilor lui Shar fara a-l privi inapoi.
Intrasem dupa ce ciocanisem de doua ori, apoi imi cerusem scuze pentru intarziere.
Cu capul plecat, inaintasem pana in dreptul bancii mele si ma asezasem pe scaun, expirand usurat. Shar nu venise la ore, ceea ce ma relaxase, deoarece nu as fi stiut cum sa reactionez inaintea sa. Ceea ce facuse ma dezamagise, dar inca nu voiam sa le dau dreptate celorlalti. Adevarat, era violent, imprevizibil si foarte usor de enervat, iar acea combinatie nu mi se parea una ideala. Cu toate acestea, mintea mea refuza sa ii atribuie doar acele adjective, avand in vedere dupa modul in care se purtase cu mine acolo, in inima padurii.
Notam pe caiet fiecare cuvant al profesorului, insa totul era mecanic. Nu gandeam ce anume scriam, ci pur si simplu creionam literele fara a le mai intelege.
De putinul timp in care ma aflam la universitatea aceea, totul devenise altfel pentru mine. Invatam lucruri noi, cunosteam persoane din celelalte rase... fiecare atat de diferite, incat parca nu mai eram pe aceeasi planeta.
Erau atat de multe persoane in acea universitate, insa nu intelegeam... De ce Shar? Cand dintre toti, Lerim ma averizase doar in privinta lui. Si nu il ascultasem. Ceva in mine implora sa stau in preajma brunetului, si nu doar curiozitatea de a ma documenta despre cei ca el.
Auzisem usa clasei trantindu-se zgomotos, ceea ce ma facu sa imi intorc brusc chipul spre acel loc. Shar intrase plictisit, fara a-si cere scuze profesorului, iar in timpul mersului sau imi atuncase una din privirile sale atat de sfidatoare pentru a se aseza imediat dupa aceea pe locul sau din spatele clasei.
Imi intorsesem cu rapiditate ochii spre geam, sprijinindu-mi capul in palma, iar cand vocea profesorului se facuse auzita din nou, imi indreptasem atentia asupra sa.
Puteam sa simt privirea ascutita a brunetului in spatele gatului meu si avususesem certitudinea ca nu avea sa se opreasca... La fel ca de fiecare data, de altfel.
Poate pe el nu il afectase cu nimic ceea ce facuse, insa pe mine da, si nu era vorba ca nu voiam sa il privesc... ci ca nu stiam cum sa o mai fac.
Orele trecura atat de greu, incat as fi crezut ca nu aveau sa se mai termine. Voiam doar sa il vad pe Lerim si sa stiu ca era bine, iar de cum ajunsesem in camera, imi asezasem caietele pe masuta, apoi voisem sa pornesc in cautarea amicului meu.
Nu fusese nevoie, insa. De cum imi deschisesem usa camerei, il vazusem pe el in prag. Mana drepta ii era infasurata cu ghips de la incheietura pana aproape de umar si suspendata cu o fasie de pansament care ii era prinsa de dupa gat.
-Lerim! Esti bine?... Cum te simti? Intrebasem alarmat, poftindu-l imediat inauntru.
-Sunt bine. Ti-am spus ca voi fi. E un lucru bun ca aici la infirmeria universitatii au toate instrumentele si cunostintele necesare.
Ma asezasem pe pat odata cu el si oftasem, indreptandu-mi privirea spre ochii sai verzi.
-Imi pare rau. Sincer... rostisem, plecandu-mi usor capul.
-Nu e vina ta... Poate ca nu ar fi trebuit sa merg acolo... A fost prea tarziu oricum, spuse cu regret in voce, intorcandu-si privirea spre un punct fix pe perete.
-Cum adica? Intrebasem confuz, incruntandu-ma la incercarea de a intelege.
-Te-a avut, nu-i asa? Ai fost al lui deja... iar eu nu am putut sa opresc asta.
-Cum? Lerim, nu inteleg ce vrei sa spui... Cum sa ma aibe? Am fost acolo, la oaza doar...
-Adica i te-ai daruit, Ciryl! replicase imediat, privindu-ma ochii aceia care parca ma condamnau, nevinovat fiind.
-Poftim?! Cum! Nu! Doamne... Nu! sarisem in picioare, surprins cand in sfarsit intelesesem la ce anume se referea.
-Cum? Dar el a spus...
-Tot ceea ce s-a intamplat acolo... Adica, el nu facea decat sa ma invete. M-a invatat sa... sa ma sarut, spusesem cand imi simtisem obrajii deja incalziti in amintirea acelor clipe.
-Sa te saruti! venira imediat vorbele sale neincrezatoare, cu o ridicare sceptica dintr-o spranceana. Deci pana la urma tot te-a atins!
-Cum altfel m-ar fi putut invata? Tu nu ai vrut, dar nu m-am suparat.... Shar a facut-o in locul tau...
Il vazusem expirand parca extenuat, asezandu-si apoi fruntea in palma stanga.
In acel moment, cand ma gandisem la diferenta dintre cei doi, ma bucurasem ca Lerim refuzase a ma invata. Imi placuse sa ii simt gustul brunetului... Dar nici macar imaginatia mea nu il putea aduce pe Lerim in acea pozitie de a ma invata astfel. Ideea ca buzele sa imi fie atinse de ale roscatului nu m-ar fi incantat...