Stand in intuneric

[Redhead Rules]

Stând în întuneric

Prolog

Stau închisă într-un loc mult prea strâmt pentru mine. Mă simt captivă şi uneori simt că mă sufoc. Lucrurile sunt….Nu ştiu cum sunt. Nu mai ştiu nimic. Mă simt absorbită în lumea asta superficială. Mă simt plină, confuză. Nu mai ştiu ce gândesc. Mă încurc în gândurile mele. Am prea multe idei, prea multe vorbe de spus care ajung ca oricare altele să nu fie spuse niciodată. Ele rămân doar acolo…în mintea mea. Asta mă înnebuneşte. Simt că mintea mea e prea plină, că nu mai e loc de altceva.
Vreau să evadez. Sau cel puţin să scap de aglomeraţia asta din capul meu.

Capitolul I

Într-o suburbie a oraşului New York, o suburbie plină de oameni bogaţi şi cu lucruri scumpe, ziua începe ca deobicei. Cu primele raze de soare locuitorii acestei lumi superficiale îşi iau micul dejun şi se pregătesc pentru serviciile lor importante.
Printre numeroasele vile aflate în această suburbie, în casa familiei Woods, dimineaţa începe ca oricare alta. În bucătărie, Anna şi Harry, un cuplu de aproximativ 40 de ani stau împreună la masă şi îşi planifică ziua.
Anna, stând la masă şi bând o ceaşcă de cafea, îşi dă la o parte câte o şuviţă din părul ei blond şi scurt. Ochii ei albaştri şi-i plimbă când la soţul ei când la tigaia de pe aragaz, care pregătea câteva clătite.
- Kate, hai la masă! Strigă tatăl acesteia, un om înalt şi bine făcut, în timp ce citeşte ziarul de dimineaţă.
- Acum. Se aude răspunsul singura fiică acestuia.
O adolescentă în vârstă de 16 ani, coboară liniştită scările dinspre dormitorul ei. Aceasta era îmbrăctă într-o uniformă de culoare albastru închis, fiind formată dint-o fustă până la genunchi şi o cămaşă albă, pe care se afla emblema unei şcoli particulare. Ajungând în bucătărie, aceasta se duce direct la tigaia pusă pe aragaz. Îşi ia clătitele şi se aşează la masă, lângă părinţii ei.
- Ţi-am spus să îţi prinzi părul când eşti la masă. Spuse Anna, văzând că părul lung şi şaten al fiicei ei cade în farfuria cu clătite.
Kate ascultă şi îşi prinse imediat carul ei uşor ondulat într-o coadă bine strânsă.
Nu peste mult timp după ce şatena îşi termină micul dejun, din faţa casei se auzi un claxon destul de puternic. Era autobuzul şcolii.
Kate se ridică alene de pe scaun şi se îndreaptă spre autobuzul şcolii. Intră în autobuzul cel galben şi se îndreptă spre singurul loc liber din spatele automobilului mare, acolo unde se află, ca deobicei, Alice, prietena ei cea mai bună.
Alice, o fată slăbuţă, cu părul lung şi şaten, se uită cu ochii ei mari şi negri spre Kate, întâmpinând-o cu un mic zâmbet.
- Katelynn, ia loc! zise aceasta surâzând.
Şatena se aşează lângă aceasta şi încep să povestească, aşa cum făceau în fiecare dimineaţă în drum spre şcoală.
Autobuzul opri în faţa instituţiei. Fetele coborâră din autobuz şi se îndreptară spre orele de curs.
- Zi tu că Ryan nu e drăguţ. Spuse Alice făcându-i cu ochiul aceluiaşi băiat înalt cu ochii albaştri şi cu părul tuns scurt de culoarea razelor soarelui.
- Da, e drăguţ! Şi cred că te place.
- Serios? Zise prietena ei cea mai bună entuziasmată.
Clopoţelul sună. Toată lumea intră in clasă.


Imediat cum clopoţelul anunţă terminarea cursurilor pentru acea zi, elevii au nu au stat pe gânduri şi au plecat spre casă in cel mai rapid mod cu putinţă.
Nimic nu era neobişnuit. Totul se petrecea la fel în fiecare zi, nimic nu era ciudat. Era un oraş plictisitor şi fără nici un pic de spontaneitate. Kate a decis să meargă pe jos până acasă, fără să mai ia autobuzul, iar Alice o însoţea cu plăcere pe şatenă.
Mergeau liniştite pe trotuarul alb şi neted în timp ce bârfeau vesele lumea de la şcoală. Ochii albaştri ai lui Kate, ce semănau atât de bine cu ai mamei ei, se uitau când la prietena ei, când la drumul pe care îl aveau pe parcurs. Încet, încet, acestea au ajuns în faţa casei lui Alice. O vila, mai bine spus. Era o casă imensă, cu 3 etaje, cu piscină interioară şi cu trei impresionante maşini ce tronau în faţa vilei, cerând parcă respect pentru frumuseţea lor răpitoare şi scumpă.
Prietenele îşi luaseră rămas bun, sărutându-se pe obraz.
Kate îşi continuă drumul până acasă. Deşi nu erau decât câteva case ce le despărţeau pe cele două prietene, Kate se opri brusc şi se uită în gol. Vederea i se înceţoşă şi simţi că începe să se clatine. Fata se prinse repede de gardul cel alb din stânga sa. „ Nu acum!” gândi şatena panicată. Această stare se terminase aşa de repede cum venise, iar adolescenta îşi continuă drumul de parcă nu ar fi păţit nimic.
Puţin timp după incident, Kate ajunse acasă. Îşi lăsă ghizdanul pe holul casei şi urcă liniştită pe scările ce duceau spre camera ei. Camera ei avea pereţii violet iar pe peretele pe care se afla o mică canapea alba, de piele, era pictat o floare de liliac, florea ei preferata. Ea se aşeză pe patul ei mare cu baldachin, de un lila deschis şi aşternuturi de aceeaşi culoare şi uşor parfumate. Se întinse pe spate şi închise ochii. Era obosită.
Când deschise ochii era deja întuneric. Crezuse că deja era dimineaţă, dar când se uită la ceasul de la telefonul ei constată ca era doar 19:15. Văzând cât este ceasul, se gândi să facă un duş.
Se ridică din pat şi se îndreptă spre baia de lângă camera ei. Brusc se opri şi privi în gol. Privirea i se înceţoşă treptat până când nu mai putu vedea deloc. Fiind obişnuită cu aceste „ simptome” adolescenta nu le băgă în seamă şi merse să se relaxeze cu un duş fierbinte.
După ce ieşise din duş, având pe ea un halat scurt roz se duse în camera ei şi începe să butoneze telefonul mobil, până aproape de miezull nopţii.
- Ce repede a trecut timpul! Îşi spuse ea în timp ce îşi puse telefonul pe noptieră şi în acelaşi timp băgându-se sub plapuma ei moale şi violetă.