Pierdut in intuneric

[Yaoi Queen]

Ah! Geez! Numai acum reusesc sa postez @_@ trebuia sa o fac mai devreme, dar deh! scoala asta >.<
So here's next ^^
Kissez sweethearts >:D<

Capitolul VI

Vocea hotarata si puternica a profesorului roscat atragea cu usurinta atentia asupra sa cand ne vorbea, iar totul ma ademenise intr-un mod special. Ascultasem fiecare cuvant in parte si devoram fiecare litera pana cand acesta anuntase ca urma din nou o pauza de jumatate de ora.
Eu ramasesem in banca, insa imediat ce domnul roscat iesise, Shar se ridicase la fel de zgomotos ca data trecuta, si pleca, probabil spre acelasi loc.
Continuam sa privesc usa. Eram atat de curios sa stiu ce anume facea in acel loc in care mergea mereu, incat as fi fost in stare sa ignor spusele amicului meu.
Imi sprijinisem capul in mana dreapta si oftasem descurajat. Ce ar fi terbuit sa fac?
Ceva parca ma impingea de la spate sa merg, insa altceva ma oprea... Ma hotarasem totusi sa ma ridic in picioare si sa raman pe loc, iar intr-un moment de sclipire, fugisem din clasa, fara niciun anunt.
Ajunsesem afara, insa incotro? Cuibul Cobrelor nu era nici in dreapta universitatii, nici in stanga si nici in fata, deci mai era o singura optiune. Fiind mult prea mult de ocolit pentru a ajunge pe partea cealalta, hotarasem ca cea mai rapida si mai usoara cale pentru mine erau aripile.
Le lasasem libere, infatisandu-se maiestoase si stralucitoate, avand marimea dubla fata de propiul meu trup. In acel moment erau transparente, ca niste forme create de un fum alb, care, insa nu isi aveau inceputul din carnea sau pielea mea, ci, ca si cum nu imi apartineau, o mica portiune era invizibila, nefacand legatura cu trupul meu.
Fiind astfel, ele ma asigurau ca ma aflam in siguranta, asa ca ma inaltasem cu ajutorul lor, incet. Tot ce auzeam era zgomotul lent, insa constant al baitaii aripilor mele si inima trepidandu-mi puternic. Eram emotionat... Adoram sa descopar lucruri noi. Ma ridicasem atat de mult de pe pamant, pana cand privirea mea ajunsese sa vada peste universitatea imensa, in spatele careia se infatisa acea padure... "Cuibul Cobrelor".
Inghitisem cu greu inainte sa inaintez, dar zambisem in sinea mea si ma apropiasem incet de acel loc cand auzisem vocea disperata a lui Lerim, strigandu-ma.
-Ciryl! Nu merge acolo! Vino inapoi!
Privisem in spate, la unul din geamurile factultatii. El imi facea agitat semne cu mana sa ma intorc si ma striga in continuare, dar eu eram deja prea aproape de padure si nu voiam sa renunt.
-Stai linistit, Lerim! strigasem eu cu toata puterea, intorcandu-mi chipul in directia lui. Voi fi bine! Promit!
Il auzisem apoi strigandu-ma din nou, ca un protest impotriva incercarii mele de a-l linisti, insa eu imi continuasem drumul.
Ajunsesem aproape de copacii imensi a caror frunze mari, de un verde crud faceau ca vederea pamatului sa fie imposibila. Nu puteam sa observ nici macar trunchiurile, de sus, unde ma aflam eu. A trebuit sa cobor pe pamantul uscat pentru a-mi putea continua drumul, insa de indata ce picioarele mele atinsera suprafata solida, o usoara teama ma cuprinse. Totusi, am facut cativa pasi, mergand printre trunchiurile groase ale copacilor.
Pareau la o distanta destul de mare unul fara de celalalt, insa coroanele lor erau atat de mari, incat farama de nisip sau iarba nu se putea vedea din cauza lor, motiv pentru care nu fusesem in stare sa vad nimic atata timp cat zburasem.
Lumina nu prea reusea sa patrunda printre acea masa imensa de frunze, de aceea, oriunde priveam, era intunecat... si indeajuns de sinistru incat sa ma infioare puternic. Era un loc urat... de ce si-ar fi petrecut Shar timpul acolo?
Auzisem fosnetul frunzelor si m-am intors brusc spre acel sunet, dar nu vazusem nimic. Chiar si asa, inima mea isi grabise ritmul. Continuasem sa ma adancesc in padure si de multe ori avusesem impresia ca auzeam ceva, insa nu vazusem absolut nimic.
Totusi, continuasem sa cercetez prin acele locuri si, nedescoperind nimic, am decis ca ar fi trebuit sa ma intorc la universitate, dar imediat ce ma intorsesem, zgomotele devenisera puternice si dese, indeajuns incat sa imi faca trupul sa mi se cutremure de spaima.
Inlemnisem, ochii mi se marira terifiati, iar inima parca mi se oprise atunci cand am zarit una din acele creaturi despre care ne-a fost povestit in clasa. Imaginea ingrozitoare a unui sarpe de patru metri, cu ochi rosii, stralucitori, cu siguranta nu facea parte din cautarea mea. Perechea de colti era usor de observat, fiind chiar mai lungi decat gura sarpelui si erau lasati la iveala. Pe langa ei, mai avea alti doi care porneau din partea de jos a gurii sale, fiind mai scurti decat ceilalti, insa in niciun caz nu erau mai putin periculosi.
Picioarele aproape imi cedasera cand tremuratul trupului meu devenise vizibl, iar atunci sarpele scosese un sasait infernal, care parca imi zgariase timpanele, apoi se indreptase spre mine vijelios. Cazusem cand incercasem sa fac un pas inapoi, si terifiat, imi acoperisem chipul cu ambele maini, inchizandu-mi ochii strans.
In acel moment uitasem de cel mai mare protector al ingerilor: aripile. Totusi, ele nu au uitat de mine. Au aparut albe, opace, inconjurandu-mi intreg trupul cazut. Culoarea lor arata intensitatea pericolului, iar albul acela nu il mai vazusem niciodata.
Expirasem intreg aerul adunat, insa trupul inca imi vibra speriat. Auzeam sunetele ascutite scoase de acea creatura si loviturile care le primeau aripile mele care formau in jurul meu un fel de scut... insa nu puteam sa vad sau sa simt absolut nimic din actiunile ei... Tot ceea ce conta, era ca ma simteam in siguranta.
Am decis sa raman asa. Oricum aripile nu ar fi disparut decat daca nu mai eram pandit de pericol, insa in scurt timp loviturile incetasera a veni spre aripile mele... Chiar si asa, inca auzeam sasaitul groaznic al sarpelui. Ce ce intampla?
Aripile imi deveneau din ce in ce mai transparente, incat reuseam sa vad prin ele. Pericolul in care ma aflam nu mai era asa mare...
Creatura se lupta cu ceva si nu reusisem sa vad cu ce anume. Era mult mai mic decat sarpele, poate doar putin mai mare decat mine si se invartea dintr-o parte in alta cu viteza, parca vrand sa ameteasca fiinta imensa care il urmarea de jur-imprejur, dar, saturat de jocuri, aceasta isi miscase coada repede, prinzand cu usurinta ceea ce il deranja. La o privire atenta reusisem sa observ chipul celui captivat. Era Shar.
Din propria mea dorinta, aripile mi se retrasesera si ma ridicasem in picioare, privindu-l neajutorat pe brunetul suspendat, care se agita sa scape din stransoarea mult prea puternica.
Il auzisem injurand printre dinti, cand devenise mult prea dureros, insa isi aruncase privirea incruntata spre mine.
-Dispari de aici! Ordona el pe un ton marait.
Dar cum as fi putut? Sa il fi lasat singur in fata acelei creaturi? Adevarat, nu aveam puteri, dar macar puteam sa distrag atentia.
Inghitisem cu greu inainte de a ma inalta la nivelul sarpelui a carui privire ma fixase. Si din nou scosese sasaitul acela care observasem cat de mult il deranja pe Shar a carui auz era foarte ascutit.
-Esti tampit?! Am zis sa dispari de aici! striga Shar, mai tare, cand sarpele facu o miscare brusca inainte spre mine, insa nu ajunsese indeajuns se aproape incat sa ma atinga.
Atunci prinsese viteza. Iar eu nu avusesem de ales decat sa inaintez mai repede decat putea el, incercand sa evit copacii care mi se iveau in cale. Cu siguranta nu era de bine pentru Shar care era tinut cu putere de coada sarpelui.
Nu puteam continua la infinit, insa spaima care ma cuprise nu imi lasa alta optine. Nu stiam ce altceva ar fi trebuit sa fac, pana cand, auzisem un alt zgomot, unul puternic: un raget, apoi din nou, sasaitul sarpelui.
Ma intorsesem brusc, privind scena dinaintea ochilor mei.
Shar se transformase. Leopardul alb, mai mare decat as fi crezut, se infatisase cu o privire infuriata, pregatita de infurntare. Amutisem vazandu-l atat de maiestos, de frumos, insa tot atat de temut... Inaltimea lui nu o intrecea pe cea a sarpelui, era doar cu putin mai mic... dar nu parea deloc descurajat de acea diferenta. Scosese inca un raget puternic, aratandu-si coltii albi, apoi atacase, fara avertizare. Prinsese sarpele de gat, infigandu-si coltii cu putere in carnea lui, blocandu-i astfel orice atac. Coada creaturii se incolacise in jurul piciorului din spate a lui Shar, tragandu-l puternic. Felina, insa nu isi pierduse echilibrul si stransese mai tare de locul muscat pana ce sfasiase in totalitate gatul sarpelui ce nici macar nu mai reusise sa faca un zgomot in plus inafara unui sasait slab. Cazuse la pamant, dar fara cap. Imaginea ma facuse a-mi acoperi ingrozit ochii si sa-mi simt inima grabindu-si ritmul mai mult decat era posibil. Sangele incepuse a picta pamantul, siroind din creatura cazuta, insa blana leopardului nu fusese patata nici macar cu o picatura rosie.
Daduse drumul capului fiintei omorate, apoi isi indreptase privirea spre mine. Atat imi mai lipsea in acel moment: sa fiu atacat de ceva care a reusit sa omoare sarpele. Facuse pasi lenti inspre mine, lansandu-ma sa il observ in intregime. Era atat de mare, incat doar capul sau singur era cat intregul meu trup... Insa, privindu-mi aripile, ele devenisera din nou transparente. El nu reprezenta un pericol.
Ochii lui ramasesera la fel... Atat de frumosi si totusi infioratori. Dar ceva imi lasa impresia ca nu era Shar cel dinaintea mea.
Curiozitatea mea ma impinse a-mi intinde mana spre el. Ma simteam hipnotizat, dar nu imi era teama. Ii atinsesem incet blana moale si deasa, atat de alba care era colorata pe aclocuri cu pete rotunde, gri sau negre. Ma fermecase.
Palma imi era asezata putin mai jos de ochiul sau stang, si nu parea ca avea de gand sa riposteze, dar in scurt timp se intorsese, mergand in directia opusa. Eu ramasesem pe loc si dupa ce facuse cativa pasi, se oprise din drup, apoi ma privise, parca asteptandu-ma.
Nu am ezitat sa il urmez in zbor, reusind sa il ajung din urma pentru a ma lasa condus spre locul in care dorea. Imediat incepuse a fugi, iar eu ma chinuiam sa tin pasul cu el. Abia dupa multe minute de zburat in urma sa, Shar se oprinse. Nu imi venea a crede cand lumina ma lovise atat de puternic incat a trebuit sa imi inchid ochii, iar pentru a realiza unde ne aflam a trebuit sa astept cateva secunde pana ce privirea mi se obisnuise.
Era o oaza, inconjurata de verdeata, de viata si culori... in mijlocul acelui infern, era paradisul.
Leopardul se intinsese la baza unui trunchi gros de copac, iar eu ma apropiasem de el fara a ezita... Asta era ceea ce dorea ca eu sa vad? Locul parea demn de o poveste, iar cu Shar stand acolo, era magic...
____________

Siiiiiiiiiii @_@ aici e o imagine cu un leopard pe care am editat-o putintel ca sa se potriveasca cu Shar transformat :))

[.Dudiii]

Greseli de tastare am vazut, dar cui ii pasa? Mie una nu! Oricum nu ma omor dupa chestile astea, uh... capitolul a fost destul de interesant, oricum ti-am citit si celelalte creatii si vad ca nu te opresti din uimit lumea, asta e de bine, bafta in continuare!
Shar,Shar,Shar, de la inceput personajul meu preferat. De ce? Pentru ca e rece, e doar el si lumea lui singur! Bine, singur a fost, acum ca a aparut printul sau mai bine zis "printesa" din povesti, lucrurile o sa se schimbe cu siguranta ;]
Uuu >.< Vreau si eu un Shar transfomat T^T e prea cute leopardul!!! Deci pana la urma Shar l-a salvat pe Cyril [crede-ma ca dabia pot sa-i pronunt numele, nici macar nu stiu daca l-am scris corect >.<"]

In mijlocul acelui infern, era paradisul.

aww ce super a sunat :X

[Beatrix LaVey]

@-) Cat ma bucur ca ne-ai adus continuarea @-) Binecuvantare pentru ochii mei adormiti *blushig*
Simpaticul de Ciryl *love struck* Nu s-a putut abtine sa nu mearga el dupa Shar, aah? La Cuibul Cobrelor *hipnotized* Incepe sa fie interesant =p~
Mi-a placut ca a zburat ingerasul <3 vreau si eu sa zbor cu el <3 Lerim ma cam calca pe coada cu ceea ce vrea el, nu-mi pasa! >:)
Si nu-mi vine sa cred ca a gasit un ditai sarpele-serpoi-serpulica-seprisor... [ Scuze, influente Vacanto... Marice :)) ] Si Shar.. Sa-l protejeze @-) Awww, asta a fost sweet din partea lui. Pana la urma nu e el chiar asa de gheata cum are chef sa ase arate, necredinciosu` :-j
Imi place mult cum vezi tu aripile si transpunerea acestora in foaie [ ma rog, document ], e absolut sweet! *love struck*
Si au gasit un paradis *love struck*
Ma uimesti pe zi ce trece, e uimitor <3 abia astept continuarea <3
:*

[Addeh]

Ah, ce bine ca ai postat! ^^ In sfarsit, am vazut actiune in acest capitol. :]]
Stiam ca pana la urma Ciryl o sa se duca acolo, in "cuibul cobrelor". Si sunt mai mult decat happy sa vad ca era si Shar acolo. Dar, fara el era imposibil capitolul. :))
Sau cel putin asa cred eu. o.o"
Btw, sunt curioasa ce se va intampla acum. Finalul capitolului m-a pus pe jar, cum ar veni. * laughs *
* Hug darling * >:D<

[Rain]

Capitol nou! Oh yeah ! A fost superb, mai ales felul in care l-ai descris pe Shar transformat in leopard ( multumim si pentru poza, arata superb ). M-a impresionat atunci cand aripile sale au devenit transparente cand Shar se apropiase de Ciryl, ceea ce arata ca el nu insemna un pericol pentru frumosul inger. Descrierea a fost multa, ceea ce e bine. Capitolul a fost superb, la fel ca celelalte. Am observat cateva greseli de tastare, dar nu-s grave :

factultatii - facultatii
vizibl - vizibil
se aproape - de aproape
optine - optiune
infurntare - infruntare
aclocuri - alocuri
pai jos - mai jos
drup - drum

Cam astea au fost greselile si vreau sa te felicit din nou pentru capitolul facut!!

[Tiusca]

pampam. daca tot fac o chestie, s-o fac pana la capat.
Imi place ca in ficul asta iti pui in valoare imaginatia. au spus si cei de deasupra mea chestia cu aripile. si mie mi-a parut interesanta. :d mai ales acea parte cu aparatul. era oarecum imun, dupa parerea mea. >.> avem si descrierea lucrata frumos.. si o luptaa o.o ehe, o ducem bine, nu? :)) interesanta si chestia cu acel loc din padure. deci pana la urma Shar nu se ducea acolo neaparat pentru a se lupta. iar faptul ca i-a aratat acel mic paradis ingerului, cred ca promite multe. xD Stii doar ca-mi place cum scrii. ^ ^ sa vedem nextuul*care sper sa nu ia o intorsatura urata.* kissu. :*

[Eve.]

Bun! Un fic chiar pe gustul meu. Cu ingeri si demoni:X Pasiunea mea.
Mor de nerabdare. M-ai lasat intr-un suspans, aoleo.
Greseli de tastare sau ortografie n-am vazut, sincer nici nu m-am uitat. Imi place ca imbini frumos descrierea cu dialogul. In plus, descrierea e din abundenta, si nu e trei paie intr-o caruta. Are tot ce trebuie.
Degeaba incearca Lerim sa il opreasca pe Cyril, deja s-a format legatura intre el si Shar. Pun pariu ca Shar i-a luat puritatea lui Lerim. Am eu presentimentul asta.

Cyril si Shar. Suna bine. Next!;;)

[Yaoi Queen]

Next sweethearts<3
And thank youuu 4 teh commz :o3
Kissez ^.^

Capitolul VII

Cu adevarat, bestia scoasa la iveala ma fermecase... Pe cat era de mare si puternica, pe atat era de frumoasa, iar faptul ca aveam posibilitatea de a o atinge, imi oferea un sentiment de multumire.
Coada lunga si groasa era asezata langa trupul arcuit intr-un semicerc, iar eu ma aflam la mijlocul corpului sau mare, stand in picioare pe pamant si manganindu-i blana moale a gatului si a capului. Parca nu ma mai puteam saturam.
Totusi, la un moment dat isi retrasese usor capul, indemnandu-ma sa incetez, apoi revenise, impingandu-mi trupul cu nasul si indemnandu-ma sa-i cad pe coada, cu spatele sprijinit de trupul sau.
Fusesem surprins, insa cand il vazusem asezandu-si barbia pe labele din fata, inchizandu-si apoi ochii, intelesesem ca dorea sa doarma.
Desigur, nu contestasem ideea. Nu reusisem sa ma odihnesc deloc in acea zi, si mi se parea deja atat de incarcata de evenimente, precum erau si ochii mei de oboseala...
Urmasem exemplul lui Shar, lasandu-mi capul pe moliciunea blanii sale albe.
-Deci pana la urma asta faci aici... rostisem eu parca numai pentru mine, insa eram sigur ca si el ma auzise.
Locul era ideal, ferit de acele creaturi, care stateau departe de apa, iar cunoscand acest lucru, Shar isi gasise linstea langa acea oaza atat de limpede si albastra.
Mi se paruse atat de interesant faptul ca el cauta pace, nu lupte, asa cum presupuneau ceilalti... si asa cum denota modul de a fi. Intr-adevar ar fi iesit o carte grozava. Sa studiez unul din putinii hibrizi care existau, pe deasupra un leopard alb, era cea mai rara ocazie, iar eu nu aveam de gand sa o irosesc.
Cu un sentiment de siguranta ma cuibarisem acolo, pe blana moale si am oftat multumit, coborandu-mi peloapele.

Cand deschisesem ochii, realizasem ca trupul imi era asezat pe o suprafata tare... nu mai era atat de placut dormitul, asa ca imi deschisesem ochii, ridicandu-ma buimac in sezut in timp ce imi treceam dosul palmei drepte peste ochi, incercand sa alung lumina care ma lovise dintr-o data.
Privind in jur, nu-l observasem pe brunet. Ma intrebasem daca revenise la forma umana sau nu...
-Shar...? rostisem eu incet, cand nu reusisem sa dau sub nicio forma de el.
-Ce cautai in padure? intreba vocea lui rece, care insa nu stiusem de unde venea, pana cand nu privisem in sus, intr-unul din copacii apropiati.
El statea in picioare pe o craca subtire, sprijinit cu spatele de trunchiul copacului, si ma privea de acolo, incruntat.
-Eu... eram curios, am spus, incet, plecandu-mi privirea si intrebandu-ma totodata de ce atitudinea i se schimbase asa brusc fata de cum era ca leopardul alb.
Brunetul facuse cativa pasi pe acea craca, neavand probleme in a-si mentine echilibrul, apoi ma surpinse cand sarise de la acea inaltime, aterizand inaintea mea.
-Curiozitatea asta ne omoara, nu-i asa? spuse pe un ton ironic, aplecandu-se usor inspre mine.
-Pe mine nu prea are cum sa ma omoare...
-Ei bine, pe mine curiozitatea ta era sa ma lase fara jumatate din corp daca nu ma transformam! se rasti pe urma, la fel de incruntat, facandu-ma sa inteleg de ce anume era suparat.
Imi ferisem privirea de a sa, coborand-o in pamant cand imi simtisem inima galopand din cauza intensitatii privirii sale si a faptului ca se afla atat de aproape.
-Imi pare rau... Nu m-am gandit nicio clipa ca aveam sa fiu atacat. Cred ca cel mai mare noroc al meu e ca imi am aripile...
-Nu. Cred ca cel mai mare noroc al tau e ca nu cunosti viata!
Vocea lui nu scazuse din volum, insa el se indepartase de mine, asezandu-se la umbra copacului din care sarise.
-Ce anume ar trebui sa cunosc? intrebasem eu, usor confuz.
-Vezi? Alt motiv pentru care voi, ingerasilor sunteti patetici. Cu aripile voastre nenorocite traiti ca intr-un glob de sticla. Nimeni si nimic nu va poate rani. Durerea, frica si groaza fac toate parte din viata... Voi nu stiti ce e aia. Habar nu ai cum e sa iti fie frica pentru viata ta, sa simti durere si sa-ti vezi propriul sange curgand.
-Asta nu insemna ca nu voi invata toate astea. Va veni o vreme in care aripile mele vor disparea...
-Sper ca are sa iti placa pe urma... rostise el ironic, ridicandu-si ochii spre frunzele copacului.
-...Nu pareau a te interesa lucrurile astea cand erai transformat, rostisem eu incet, intorcandu-mi chipul spre oaza albastra.
Ii simtisem privirea aruncata brusc spre mine, insa nu voiam sa o intalnesc.
-Bestia aia nu sunt eu.
Cuvintele lu ma facusera sa ma incrunt curios si totodata foarte nedumerit.
-Cum sa nu...? Te-am vazut...
-Leopardul face parte din mine. Dar nu sunt eu... Nu il pot controla. Sau gandeste-te altfel: Shar si bestia sunt doua fiinte total diferite. Asa ca nu ne baga in aceeasi oala.
Desi explicatia lui fusese clara, pe mine ma lasase total in ceata. Nu reuseam sa inteleg. El era jumatate bestie si jumatate demon.. Nu avea logica. Leopardul facea parte din Shar. De ce sa fie o fiinta diferita?
Tocmai cand voisem sa deschid gura pentru a intreba, atunci imi venise o explicatie.
Lerim imi spusese ca puterile pe care Shar le avea chiar si sub forma umana, nu puteau fi controlate, de aceea nu puteau fi nici ascunse... Pe langa asta, brunetul spusese ca bestia nu putea fi controlata de el si ca sunt doua fiinte diferite. Era posibil oare ca bestia sa poata prelua controlul total, excluzand dorintele lui Shar? Ma simteam oareucm incurcat, insa tot voiam sa inteleg.
-Deci, practic, leopardul nu are nico legatura cu tine? Intrebasem apoi, ganditor.
-Exact, aproba el, privindu-ma plictisit.
-Si nu stii nimic din ce face el?
-Nu il pot controla, dar stiu tot ce s-a intamplat cat timp a preluat controlul. Oricum... De ce naiba mai esti aici? schimba el subiectul, parca iritat de intrebarile mele.
-Aaaaa... Nu pot sta? intrebasem, dezamagit... Iar asta pentru ca iubisem locul inca de cand il vazusem...
-Pleaca. Sigur iubitul tau isi face griji si se da peste cap ca nu stie ce faci in padure, spuse pe un ton batjocoritor.
-Iubit? Ce iubit? intrebasem, cascand ochii la auzul acelei afirmatii.
-Habar n-am cum il cheama.
Trebuia sa fie vorba de Lerim. El era singurul langa care statusem mereu. Incepusem sa rad amuzat, insa brunetul nu schitase nici macar un zambet.
-Nu... el e doar un vechi prieten... incepusem eu, insa el ma intrerupse.
-Nu ma intereseaza ce e. L-am auzit strigand disperat sa te intorci. Deci probabil te asteapta. Du-te.
Era atat de rece incat sagetile lui de gheata ajungeau sa imi strapunga pielea. Cu siguranta nu era acelasi cu acel leopard alb, care fusese atat de bland cu mine.
-Dar... Pot sa ma intorc? Imi place mult locul asta si as vrea sa revin...
Auzindu-mi cuvintele, se incruntase. Probabil ca incalcase, teritoriul sau ceva de genul acela...Ii oservasem ezitarea, felul in care plescaise silentios din gura, apoi privise in jur, insa pe urma dadu de doua ori din cap in sens afirmativ.
Ii multumisem cu un semn din cap apoi privisem nedumerit in jur, incercand sa descopar pe unde anume ar fi trebuit sa plec.
-N-ar trebui sa iti iei zborul? intreba el, vazand ca nu plecasem inca.
-Da, dar... uite, rostisem eu, intinzandu-mi palma si privind in sus, cand picaturi calde de apa incepusera sa cada. Asta imi poate impiedica zborul, continuasem apoi, zambind stramb si nevinovat.
Daca as fi zburat, riscam ca ploaia sa imi indemne aripile sa se retraga. Acela era efectul apei in exces, iar eu nu stiam ce distanta trebuia sa parcurg zburand, insa eram sigur ca nu era putin... si pe deasupra, ploaia se intetise rapid.
Camasa alba incepuse a se lipi putin cate putin de trupul meu pentru ca nici macar nu incercasem sa ma adapostesc.
Shar se ridicase in picioare si privi dezgustat in jur.
-Ei, aici avem ceva in comun. Urasc ploaia.
Se apropiase incet de mine si se proptise in fata mea, varandu-si degetele mari in buzunarele din fata a pantalonilor.
-Bine, pai... ar trebui sa plec, spusesem imediat ce il vazusem langa mine.
El incepuse brusc a rade, lasandu-si usor capul pe spate, insa nu puteam sa inteleg ce anume il amuza.
-Si cum ai sa faci asta? Prin gura serpilor sau prin ploaie? intreba cand se oprise din ras.
-Bine, atunci cred ca voi ramane aici pana cand se opreste ploaia, dar trebuie sa ma adapostesc undeva. Ma imbolnavesc foarte repede.
El isi dadu ochii peste cap si apoi privirea sa ma fixa.
-Tine-te bine, rosti pe urma, facandu-ma sa fiu confuz pentru cateva secunde in care voisem sa il intreb la ce se referise, dar nu avusesem ocazia.
Ma trezisem brusc in intunericul padurii, cu totul trecandu-mi prin fata ca pe o banda rulanta rapida. Atunci realizasem ca ma aflam in bratele brunetului care fugea cu o foarte mare viteza, evitand fiecare obstacol ca si cum cunostea locurile pe de rost.
In acea secunda imi simtisem obrajii infierbantandu-se si inima vrand sa o ia la goana mai repede decat ar fi putut sa se miste picioarele lui. Ma simtisem norocos ca ochii lui priveau inainte si nu la mine, apoi instinctiv ma prinsesem de camasa lui, care observasem ca fusese schimbata... nu era tot rosie, ci era alba si abia atunci realizasem. Cum?... Cand facuse asta?
Imi amintisem brusc de faptul ca Shar se transformase in bestie si era imposibil ca hainele sa ii ramana intregi.
Rosisem si mai puternic atunci cand imi imaginasem trupul gol al brunetului si stransesem din ochi, scuturand rusinat din cap. De ce imi treceau asemenea lucruri prin minte?!
Cand imi revenisem din acea stare, fusesem uimit sa vad ca ma aflam in camera mea, intr-un timp atat de scurt. Fusese rapid.
-Pana aici a fost cursa, rostise el, lasandu-mi picioarele sa atinga podeaua.
-Multumesc si... imi cer scuze, spusesem eu, privindu-i nesigur camasa pe care i-o sifonasem destul de tare pentru ca o stransesem cu putere in pumni.
-N-o face, mormai el scurt, trecand pe langa mine, pentru a merge spre usa camerei mele.
Da... era ciudat! Dar eu simtisem o oarecare dezamagire cand plecase. Cred ca pana la urma si eu eram ciudat...

[MiraA]

Shar e ciudat...Ciryl e ciudat...amnadoi sunt ciudati...eu sunt obsedata si vreau macar un mic sarut acolo...nu zic nimic de yaoi inca...dar il astept si pe ala cu nerabdare (chiar daca imi plac aripile ingerului...nu poti face sa faca sex, dar sa le si pastreze:)) ) da stiu vreau prea multe, dar mno:P
Mi-a plcut capitolul la nebunie, se vede ca e gandit, pesonajul Shar e din ce in ce mai interesat, abia astept sa vad cum va evolua pe parcursul povestii si daca vor exista schimbari drastice in comportamentul sau sau nu.
Gagik eu te-am pupa si astept k de obicei nextul

[Beatrix LaVey]

Uh, lovee, are ya` here! :X
I'm here too to read what ya've post :-"

Incepe sa devina destul de pervers Ciryl *love struck* Ma cam face sa ma gandesc la prostii tot ce ai descris tu, iubito ("lunga si groasa") Cat de dulce e bestia insa! *hipnotized* Sweetheart, dac-ar fi toate bestiile cum le vezi tu... :X pacat ca Shar in forma sa umana e asa rau... *puppy eyes* Bietul ingeras, a cazut in gura unui demon *hipnotized* Sau in... Altceva al sau:))
Imi pare rau ca ii spune lucruri atat de dure... Insa totul e descris maginfic, ca la carte, intotdeuana frumos, cum tu asa ne-ai obisnuit de fiecare data<3
Ceva insa ma nedumireste: Shar si bestia sunt total diferiti sau nu vrea sa isi accepte acea parte? *confused*
A fost funny faza cu iubitul:)) Nu-l vad pe mititelul ingeras cu Lerim >.> Il vad doar cu Shar :-" Ciryl e atat de dulce si de naiv incat imi vine sa-l mananc cu fulgi cu tot! *evil laugh*
Sper insa ca se intoarce inapoi... @-)
Abia astept captiolul urmator, love! >:D<