Pain and Pleasure [yaoi, +18] DeDal N. & Midnight Mistery

[Addeh]

Hey sisters! >:D<
"De când am ajuns să fiu eu cel vânat când tot ce făceam era să alerg după el? Eram eu cel vinovat de transformarea lui?" - Pai da, cred ca este vina lui Aaron. [-( El l-a adus in starea asta. :[[
But, atata timp cat e yaoi , cred ca nu ma deranjeaza. Well, I know, sunt o sadica. : ))
Btw, nu ii prea inteleg pe tipii astia... Parca sunt atat de diferiti, dar in acelasi timp, asemanatori. Astept nextul, girls! Succes amandurora. :*

[Kayla.]

Hey!
Am trecut intr-un sfarsit si eu pe aici. Capitolul a fost destul de lung, ceea ce mi-a placut, am avut ce citi. De aceasta data ai avut cam multe greseli de tastare, unele cuvinte le-ai pus in plus, iar diacriticele le-ai ratat sau le-ai pus unde nu trebuie. Vezi ce faci cu acest aspect pe viitor. Actiunea mi s-a parut cam trasa de par, fara suparare. Descrierea a fost buna, desi mai puteai sa descri putin sentimentele lui Ai. Asezarea a fost buna, desi puteai sa mai lasi spatiu intre unele paragrafe. So, bafta cu next D. Lady si poate ma anunti si pe mine cand il pui.

[SnowFlake.]

Vă anunţ în exclusivitate că acest capitol este scris de DeDal, dar din anumite motive, nu-l poate posta ea. Enjoy ^^. I hope you like it.

Capitolul treisprezece - Refolosind amintiri

Nici nu ştiu de cât timp stăteam unul în braţele celuilalt. Parcă trecuseră ani întregi şi totuşi parcă doar câteva secunde.
Mi-am ridicat capul curios, căutând cu privirea ceasul de pe noptieră. Nici nu îmi venea să cred că era deja atât de târziu. Speriat, am sărit din pat, aruncând pătura cât colo prin cameră. Uimit, Aaron se ridică în fund şi mă întrebă uimit.
- Ce faci?
M-am oprit o clipă pentru a-l privi. Acelaşi gând îmi apăruse în minte, parcă vedeam o păpuşă veche, mânuită de un maestru. Dar era doar el, doar Aaron care aştepta un răspuns.
Dintr-un motiv anume, nu ştiu care, am simţit un imens sentiment de bucurie, parcă unic, de care ştiam că nu o să mai am parte prea curând. Mânat de el, am sărit pe pat lângă roscătel şi i-am luat faţa în mâini. Acesta îşi acoperi corpul mai mult, de parcă se temea că o să îi fac ceva.
- Aaron, ascultă-mă. Am lipsit cam mult timp de la muncă şi îmi e frică să nu ajung acolo prea târziu. Aşa că trebuie să mă grăbesc.
Spunând acestea l-am sărutat apăsat apoi am coborât din pat şi am început să mă îmbrac.
- Dar, spuse acesta confuz, tu eşti directorul firmei, nu? Parcă tu nu trebuia decât să...
- Decât să dau ordine? Păi, îmi pare rău să te dezamăgesc puişor, dar de data asta e diferit.

Pe drum spre firmă, nu puteam uita expresia de pe faţa roscatului când îşi auzise numele de alint. Stiam că odată ajuns acasă, aveam să plătesc pentru cum îndrăznisem să îl fac să roşească dar satisfacţia pe scurtă durată meritase tot efortul. M-am privit pentru o clipă în oglindă, încercând să îmi aranjez câteva şuviţe de păr rebele. Însă nu aveam cum să nu observ rănile ce îmi acopereau faţa. Oricât de mult aş fi încercat să le ascund, nu era de mare folos aşa că le-am dat pace.
Ajuns, am coborât din maşină gemând. Doamne, nu puteam să cred că după tot acest timp durerile de spate nu îmi trecuseră. Am acceptat şi acel fapt şi cu greu am reuşit să întru în clădire, simţind o urmă de zâmbet pe chipul meu.
- Bună dimi...
M-am intosc, căutând cu privirea persoana care mă salutase pe jumătate. fără nici o problemă, îl găsisem. Era Dan, un subaltern, unul dintre cei mai valoroşi până la urmă.
- Neaţa Dan. S-a întâmplat ceva?
La modul cum arătam, fapt care se bătea cap în cap cu expresia de voioşie la care nu puteam să renunţ, nu vream să ştiu ce gândea bietul băiat despre mine. Ochii lui mari şi negrii, acoperiţi de câteva fire de păr erau parcă hipnotizaţi de chipul meu angelic, la modul retoric.

Stăteam în biroul meu, pe scaunul meu, înconjurat de zeci şi sute de dosare şi acte ce trebuiau semnate cât mai repede posibil. Mi-am ridicat privirea spre Dan, care încercase să se scuze.
- Cât timp aţi lipsit am primit o grămadă de noi oferte şi fără acordul dumneavoastră nu puteam face nimic. Am încercat să vă contactez dar aveaţi telefonul închis şi...
L-am oprit cu o mişcare din mână şi am răsuflat obosit.
- Nu contează, nu eşti tu de vină. Măcar ai avut destulă minte încât să nu le refuzi pe motiv că nu dai de mine.
Acesta aprobă scurt din cap, luând apoi o privire buimacă, neştiind dacă ce tocmai spusesem era un compliment sau o simplă observaţie.
- Oricum, avem ceva de recuperat, aşa că ar trebui să ne punem pe treabă. Acesta aprobă de data aceasta sigur pe el. Simţeam că încetul cu încetul reveneam la rutina mea zilnică. Prca începeam iar să simt greutatea plăcută de care aveam parte de fiecare dată când auzeam cum un dulap plin cu acte se îmburda peste un nou-venit sau câte o înjurătură din partea altui muncitor, adresată vreunui copiator sau fax.

Timpul trecuse destul de repede, având mintea doar la afaceri şi la cele aproape zece cafele de care avusesem nevoie pentru a mă trezi complet. Dan rămase lângă mine pe tot parcursul zilei, ajutându-mă sau explicându-mi orice îmi era în neclar. Eram norocos că aveam angajaţi atât de buni.
Pe când mă pregăteam să plec şi îmi luam haina pe mine, am simţit privirea lui care mă cerceta atent.
- S-a întâmplat ceva?
Acesta negă scurt, apoi păru din nou atent la muncă. Însă ştiam că până la urmă va trebui să dau o explicaţie.
- Dan, ce s-a întâmplat, îl întrebasem eu din nou, pe când acesta scăpă un teanc de hârtii pe jos şi se chinuia să le adune.
- Nimic, doar că...mă întrebam ce s-a întâmplat. Îmi răspunse fără să mă privească iar eu încercam să formulez un răspuns cât mai scurt şi la obiect. Dineul, întâlnirea cu Aaron, moartea Saphirei şi noaptea noastră albă, toate mi se învârteau în minte.
- Nimic grav. Nu ai de ce să îţi faci griji.

[Addeh]

Ohh, de cand asteptam nextu`. :o3

- Nimic grav. Nu ai de ce să îţi faci griji.

Hehe.. Eu cred ca Ai nu este atat de bine precum spune. : | Sa fim seriosi! Toata treaba asta cu moartea Saphirei, cu Aaron il da peste cap definitiv. Si nu numai pe Ai , sunt sigura ca si Aaron s-a schimbat.. Hmm.. :-? Ca tot vorbeam de cei doi [ In fond, ei sunt subiectul cel mare ;]] ], eu tot nu stiu la ce sa ma astept! De fapt, fratilor!Eu nu stiu la ce sa ma astept niciodata... >.<"
Btw, n-a mai fost cam demult un yaoi p`aici.. :-w Well, mai bine astept cumintica... ;;) Si sper ca nu o a intarziati.. prea mult. ;-?
Va pupa curioara mai mica pe amandoua!! :* xD
* free hug *

[Vero]

Hey ^^" Dupa cum am promis am ajuns si eu pe aici xD. Mi-a placut capitolul desi nu s-au intamplat prea multe. As fi vrut sa se intample ceva interesant xD. Dar e bine si asa. Sper ca pe viitor sa fie mai multa actiune. Descrierea, dupa cum ne-ai obisnuit este frumoasa ^^. Naratiunea la fel, actiunea nu este grabita si dialogul nu este sec ceea ce e bine. Greseli de tastare am vazut doar una dar nu este grava. So, cam atat am avut de spus. Astept nextu` si nu uitati sa ma anuntati cand il puneti. Buh bye!

Bisous, Contagieuse.

[Kayla.]

Am ajuns si eu pe aici. Voi comenta acest capitol.

Vă anunţ în exclusivitate că acest capitol este scris de DeDal, dar din anumite motive, nu-l poate posta ea. Enjoy ^^. I hope you like it.

Capitolul treisprezece - Refolosind amintiri

Nici nu ştiu de cât timp stăteam unul în braţele celuilalt. Parcă trecuseră ani întregi şi totuşi parcă doar câteva secunde.
Mi-am ridicat capul curios, căutând cu privirea ceasul de pe noptieră. Nici nu îmi venea să cred că era deja atât de târziu. Speriat, am sărit din pat, aruncând pătura cât colo prin cameră. Uimit, Aaron se ridică în fund şi mă întrebă uimit.
- Ce faci?
M-am oprit o clipă pentru a-l privi. Acelaşi gând îmi apăruse în minte, parcă vedeam o păpuşă veche, mânuită de un maestru. Dar era doar el, doar Aaron care aştepta un răspuns.
Dintr-un motiv anume, nu ştiu care, am simţit un imens sentiment de bucurie, parcă unic, de care ştiam că nu o să mai am parte prea curând. Mânat de el, am sărit pe pat lângă roscătel(wtf, roscatel? cum vine asta. poate voiai sa spui roscat, in orice caz nu roscatel. si daca voiai sa spui roscatel il uitasei pe ''ş'') şi i-am luat faţa în mâini. Acesta îşi acoperi corpul mai mult, de parcă se temea că o să îi fac ceva.
- Aaron, ascultă-mă.(semnul exclamarii, fiindca e un ordin) Am lipsit cam mult timp de la muncă şi îmi e frică să nu ajung acolo prea târziu. Aşa că trebuie să mă grăbesc.
Spunând acestea (virgula)l-am sărutat apăsat apoi am coborât din pat şi am început să mă îmbrac.
- Dar, spuse acesta confuz, tu eşti directorul firmei, nu? Parcă tu nu trebuia decât să...
- Decât să dau ordine? Păi, îmi pare rău să te dezamăgesc puişor, dar de data asta e diferit.

Pe drum spre firmă, nu puteam uita expresia de pe faţa roscatului (ai uitat de ''ş'')când îşi auzise numele de alint. Stiam că odată (virgula)ajuns acasă, aveam să plătesc pentru cum îndrăznisem să îl fac să roşească (virgula)dar satisfacţia pe scurtă durată meritase tot efortul. M-am privit pentru o clipă în oglindă, încercând să îmi aranjez câteva şuviţe de păr rebele. Însă nu aveam cum să nu observ rănile ce îmi acopereau faţa. Oricât de mult aş fi încercat să le ascund, nu era de mare folos aşa că le-am dat pace.
Ajuns, am coborât din maşină (virgula)gemând. Doamne, nu puteam să cred(virgula că după tot acest timp durerile de spate nu îmi trecuseră. Am acceptat şi acel fapt şi cu greu am reuşit să întru în clădire, simţind o urmă de zâmbet pe chipul meu.
- Bună dimi...
M-am intosc(m-am întors, era defapt), căutând cu privirea persoana care mă salutase pe jumătate. (cu litera mare, ca doar e inceput de propozitie)fără nici o problemă, îl găsisem. Era Dan, un subaltern, unul dintre cei mai valoroşi până la urmă.
- Neaţa Dan. S-a întâmplat ceva?
La modul cum arătam, fapt care se bătea cap în cap cu expresia de voioşie la care nu puteam să renunţ, nu vream( este corect ''nu voiam'' in nici un caz ''nu vream'') să ştiu ce gândea bietul băiat despre mine. Ochii lui (virgula)mari şi negrii, acoperiţi de câteva fire de păr erau parcă hipnotizaţi de chipul meu angelic, la modul retoric.

Stăteam în biroul meu, pe scaunul meu(ai repetat ''meu'' de doua ori, nu isi mai avea sensul a doua ora, fiindca se intelege ca sta pe scaunul lui, doar nu putea fi scaunul vecinului), înconjurat de zeci şi sute de dosare şi acte ce trebuiau semnate cât mai repede posibil. Mi-am ridicat privirea spre Dan, care încercase să se scuze.
- Cât timp aţi lipsit (virgula) am primit o grămadă de noi oferte şi fără acordul dumneavoastră (virgula)nu puteam face nimic. Am încercat să vă contactez (virgula)dar aveaţi telefonul închis şi...
L-am oprit cu o mişcare din mână şi am răsuflat obosit.
- Nu contează, nu eşti tu de vină. Măcar ai avut destulă minte încât să nu le refuzi pe motiv că nu dai de mine.
Acesta aprobă scurt din cap, luând apoi o privire buimacă, neştiind dacă ce tocmai spusesem era un compliment sau o simplă observaţie.
- Oricum, avem ceva de recuperat, aşa că ar trebui să ne punem pe treabă. Acesta aprobă de data aceasta sigur pe el. Simţeam că încetul cu încetul(virgula) reveneam la rutina mea zilnică. Prca(parcă) începeam iar să simt greutatea plăcută de care aveam parte de fiecare dată când auzeam cum un dulap plin cu acte se îmburda peste un nou-venit sau câte o înjurătură din partea altui muncitor, adresată vreunui copiator sau fax.

Timpul trecuse destul de repede, având mintea doar la afaceri şi la cele aproape zece cafele de care avusesem nevoie pentru a mă trezi complet. Dan rămase lângă mine pe tot parcursul zilei, ajutându-mă sau explicându-mi orice îmi era în neclar(in neclar??, poate doar neclar, in nici un caz in neclar). Eram norocos că aveam angajaţi atât de buni.
Pe când mă pregăteam să plec şi îmi luam haina pe mine, am simţit privirea lui care mă cerceta atent.
- S-a întâmplat ceva?
Acesta negă scurt, apoi păru din nou atent la muncă. Însă ştiam că până la urmă va trebui să dau o explicaţie.
- Dan, ce s-a întâmplat, îl întrebasem eu din nou, pe când acesta scăpă un teanc de hârtii pe jos şi se chinuia să le adune.
- Nimic, doar că...mă întrebam ce s-a întâmplat. Îmi răspunse fără să mă privească (virgula)iar eu încercam să formulez un răspuns cât mai scurt şi la obiect. Dineul, întâlnirea cu Aaron, moartea Saphirei şi noaptea noastră albă, toate mi se învârteau în minte.
- Nimic grav. Nu ai de ce să îţi faci griji.

____________________________________________________________
Acum ca am terminat tot capitolul de comentat, imi voi spune parerea despre capitol. In primul rand aveti mult prea multe greseli si asta nu e bine. Incercati sa faceti ceva cu ele, altfel nu e de bine. In al doilea rand aveti prea mult dialog si e sec si plictisitor. Naratiunea e aproape la pamant, faceti ceva urgent cu ea, iar descrierea si-a luat vacanta. Ar trebui sa faceti ceva sa o convingeti sa se intoarca inapoi. Actiunea mi se pare cam trasa de par, incercati sa faceti ceva.
Cam atat am avut de spus. Sper sa tineti cont de sfaturi si spor cu next-ul.

[SnowFlake.]

Capitolul paisprezece - Puţină suferinţă nu strică

Chiar trebuia să se ducă la serviciu? În fine asta e problema lui Ai. Întotdeauna am crezut că este responsabil, dar acum mi-a arătat-o. Totuşi " puişor "? Ce alint mai e şi asta? Zici că sunt femeie şi cu siguranţă în pantaloni am organ de bărbat. Trebuie să mă gândesc şi eu la o poreclă mai nesatisfăcătoare pentru el, dar îmi va fi greu, căci m-am obişnuit să-i spun pe nume. În fond numele său înseamnă iubire, dar eu chiar îl iubesc? Cred că da. Altfel de ce aş mai fi aici? De ce l-aş mai lăsa să mă atingă? Banii ar fi un motiv, dar trebuie să mai existe şi altceva. Nu sunt sigur dacă e dragostea sau nu, îmi voi da seama pe parcurs.

M-am urcat în maşină; am început să conduc disperat spre locul în care se află corpul Saphirei. Nu ştiu de ce o parte din mine încă vrea să o vadă, să o simtă, să o atingă. E greu de explicat.

Imaginile din acea seară mi se ilustrează în faţa ochilor pe bandă rulantă. Oare ce gândeam? Cum am putut să fiu aşa de idiot? Mai lipseau doar câteva luni şi ea ar fi devenit soţia mea, dar lăcomia pentru bani a ieşit la iveală. Vroiam să câştig averi stând în fund, uitându-mă la televizor şi spărgând seminţe. Planul ăla m-a adus la pierzanie. Când am citit titlul ziarelor am vrut să omor toate persoanele care-mi stau în cale, doar ca să ajung la ea şi să o fac să sufere pentru că m-a lăsat, dar totul s-a întâmplat din vina mea. Eu am pus-o să se ducă acolo, eu am scornit planul ăla cretin şi tot eu am devenit gelos când calculasem şi această posibilitate, ca ea să se îndrăgostească de Ai. De parcă ar fi contat, chiar dacă am socotit-o nu mă aşteptam să se şi întâmple, aşa că am devenit un fel de " cântăreţ " şi am încercat să mă apropi de ea la acel spectacol, după cum bine ştiam că iubea muzica clasică. Gelozia mea bolnavă ajunsese la extreme atunci şi nu m-am putut abţine să nu o rănesc, atât fizic cât şi moral. Adevărul ar fi că moral nu prea am avut cum, căci experienţa nu aveam, nu-mi place să vorbesc cu proştii pentru a le spune cu ce mi-au greşit sau alte prostii, eu folosesc violenţa în majoritatea cazurilor. Când am violat-o am încercat să mă simt bine şi chiar reuşisem, până când Ai apăruse în peisaj. Mi-am dat repede seama că el o uitase de când apărusem eu în viaţa lor şi probabil o şi ura. Atunci am simţit ceva ciudat, o sete de răzbunare, vroiam să văd sânge. Eram nebun în sensul rău al cuvântului. Am introdus cuţitul în ea cu zâmbetul pe buze chiar. Eram foarte fericit când am observat cum mă priveşte înspăimântată şi cu ochii plini de lacrimi, toată viaţa prelingându-se din ea. Oriunde ar fi acum aş vrea să mă ierte. Regret enorm de mult ce am făcut, dar întrebarea ar fi: mai contează? Nici pomeneală. Tot răul era deja făcut.

Pierdut şi adâncit în gânduri nu mi-am dat seama când ajunsesem la destinaţie; cert este că mă aflam acolo. Am privit în jur şi am coborât din maşină, trântind portiera cât de tare am putut. Am tras aer adânc în plămâni. Îmi plăcea acest loc înainte să se întâmple toată povestea aceea sadică şi lipsită de sentimente. Am început să merg spre locul în care se presupune că ar fi corpul Saphirei, şi chiar acolo era. Mă bucur că nu l-a descoperit nimeni, aşa nu vor afla cine a omorât-o sau cum şi nu voi păţi nimic; altfel puşcarie ar fi scris pe fruntea mea.

I-am luat trupul rece în braţe şi am strâns-o cât de tare am putut, şiroaie de lacrimi curgându-mi pe obraji. O iubeam încă cu toată puterea sufletului meu. Dacă mi-ar spune cineva că sunt idiot, tâmpit, nenorocit i-aş spune că ştiu deja asta şi să nu mai repete într-una căci doare. Cuvintele acelea dor. Acel " te iubesc " spus din buzele ei cândva calde îmi făcea inima să o ia razna, iar acum să îmi vină să-mi pun capat zilelor.

Ştiam că e un izvor prin apropriere aşa că am decis să o car până acolo; târâtul ieşea din discuţie, nu-i puteam face una ca asta. Am auzit cântecul duios al păsărelelor, dar nu puteam să-l sufăr. Vroiam să le fac să tacă din gură. Am zărit izvorul în faţa mea şi am lăsat-o pe Saphira acolo, pentru a putea curentul să o ia. Am zâmbit plângând şi mi-am ridicat faţa spre cer ţipând cât de tare am putut pentru a elimina durerea pe care o simţeam.

Telefonul m-a trezit din transă şi mi-am dat seama că la celălalt capăt al firului era Ai.
- Unde eşti Aaron? Am ajuns acasă şi nu te-am găsit aici, îmi făceam griji pentru tine.
Patetic. Nu vreau şi nu pot să-i dau explicaţii.
- Ajung imediat acasă şi stai liniştit sunt bine, am spus sec închizându-i telefonul în nas.
Şi aşa am început să mă indrep spre viaţa mea falsă, în mare parte.

[Vero]

Hey ^^ Multumesc ca m-ai anuntat ^^. Mi-a placut nextu ^^ Unele paragrafe mi le-ai dat pe mess =P. Oricum a fost frumos. O singura intrebare: Saphira nu ar fi trebuit sa fie in state de putrefactie acum? :)) Doar a murit de ceva vreme. Oricum, nu e asa important. Cu descrierea stai bine, la fel si cu naratiuneaa. Actiunea nu e grabita, nu s-au intamplat prea multe dar e ok. Dialogul nu a fost sec dar nu ma deranja daca nu exista. Greseli de tastare nu am vazut deci e bine. Astept nextu si va rog sa ma anuntati cand il puneti. Buh bye! :*

[.Dudiii]

Deci... si eu pe aici :| Sincer m-a impresionat povestea, e minunata! Nu credeam ca voi vedea in vre-un fic yaoi masochism :| Eram WTF? IT'S so crazy... and so cool :X:X:X Cand a inceput faza cu papusa controlata de papusar, ceva de genul asta m-am dus cu gandul la Sasori xD Ei bine... ce-i drept n-am vazut mai mult de 10 episoade din Naruto si alea de 100 de ori in reluare O__O
Gata! Termin cu povestitul, sper ca Aaron sa-si dea seama ca-l iubeste prea mult pe Ai ca sa-l omoare, da chiar! Partea cu ucisul lu'.... am uitat cum o cheama, ma rog, [nu tin minte numele personajelor neimportante, ce nu ma atraga >.> ] a fost putin sadic, dar mi-a placut, mai ales eu care sunt obsedata de sadism :]]
Mult succes in continuare fetelor!! >:D<

[Addeh]

WTF ?! O.O
Imi cer scuze ca nu am dat comm aseara, dar se pare ca avea ceva probleme zupu`. :_S Well, acum vad ca e totul in regula.. xD
@Snow`, ti-am zis aseara parerea mea despre acest capitol, ma rog, doar ca o parere generala:

Puţină suferinţă nu strică

Si e clar, iti place sa scrii chestii triste. Capitolul .. a fost la fel de trist ca si personajele. ;[
Ma rog ... Aaron este .. distrus parca. Se vede ca el chiar a iubit-o pe Saphira. Eu nu am nimic impotriva ei [ nu aveam cand era in viata ], dar acum ... E moarta ... :|
Eh, recunosc, nu ma asteptam ca o asemnea relatie " amoroasa " sa fie de la bun inceput intre Ai, Saphira si Aaron., dar iata ! Acum cel putin nu mai e un triunghi de dragoste. Ramane de vazut cum va actiona in viitor Aaron, la fel si Ai. ^^'
Fetelor, e clar ca astept nextu`. Fara nicio discutie. [-9
* big hug 4 you 2 *