Obscurul vietii, traind in umbra.

[crazy little red]

mersi mult de comentarii, chiar nu ma asteptam ca fic-ul sa aiba atatea comm-uri :D
aaa, va surprins ideea asa de mult :))
dar, o daa, am alte idei in cap, va spun doar sa nu va atasati prea mult de Shino :))

Capitolul 3

~Hinata pov. ~

Mi se pare ciudat, privind-mi imaginea in oglinda, realizand ca inca zambesc, desi nu am dormit toata noaptea iar cearcanele nu se indura sa ma scuteasca de prezenta lor.
Totusi, nu insist la a-mi analiza prea mult reactile, am zis intodeauna ca atunci cand sunt intr-o stare buna, nu are rost sa-i gasesc motivele, ci mai bine doar sa ma bucur de ea. Nu ca ar fi mare filosofie in momentul de fata, simplul fapt ca ma gandesc in fiecare minut la el, explica cu o usurinta dureroasa totul.
Cobor scarile in fuga aproape sarind pe vesnicul scaun dn varful mesei, reusind astfel sa atrag usor atentia celorlati membri ai familiei.
Se pare ca astazi nu esti tu in centrul atentiei, Karin…

Zambesc aproape dement, cateodata ma sperie chiar si pe mine cat de mult o detest pe fata asta. De unda atata dorinta de distrugere pentru propria-mi sora? As zice ca e ceva cultivat de ani buni, inca de cand am reusit sa fac primii pasi iar acest lucru nu parea sa aiba nici o importanta in fata realizarilor ei.

-Hinata, poate ne explicit si noua cauza starii tale de spirit extrem de buna .
Zambesc privind in directia mamei mele fara sa-i spun insa nimic pentru cateva secunde, stiiind ca curiozitatea ei creste cu fiecare clipa. Totusi, nu am de gand sa-i spun adevarul, mi s-ar parea mai mult decat aiurea…

-E indragostita, nu e destul de evident? Cred ca-l stiti pe acel Shino, in locul vostru n-as lasa-o sa se mai apropie de el…
Vocea rece si superior a lui Karin imi intrerupe gandurile, zdrobindu-ma in totalitate, stiind ce are sa urmeze, deja imi simt ochii intepandu-ma, gata sa-mi elibereze furia.

-Hinata, e adevarat ce spune sora ta? Sper ca constientizezi ca inca nu esti destul de matura si nu vreau sa faci vreo gresala.
Imi spune mama mea cu o voce plina de autoritate, atat de serioasa, aproape dandu-mi fiori pe sira spinari. Fara sa-mi lase nici o cale de a riposta, de a nega spusele sorei mele. Cat de usor ti-a fost sa-i manipulezi, sa-i joci pe degete, fara sa-ti pese macar pentru o secunda de mine...

-Multumesc pentru incredere…
Le spun aproape soptit, simtind furia in tot trupul, incepand sa tremur necontrolat. O privesc pe Karin cu ura, gata sa-i sar la gat. Nici macar nu-mi mai pasa de ce face toata astea, vreau doar sa o vad jos, plangandu-si de mila, suferind atat cat am facut-o eu din cauza ei.
Ma ridic de pe scaun brusc, facand picioarele scaunului sa se frece de gresie, creand un sunet deplorabil, asurzitor. Privirile pline de mustrare a parintilor mei inca ma fixeaza, parca strigandu-mi un urechi dezamagirea lor. In timp ce Karin zambeste, zambetul acela specific invingatorilor, mandrii de reusita lor. Reusind sa faca situatia sa ma scarbeasca chiar mai tare.
Ma intorc cu spatele la ei si ies din casa trantind usa in spatele meu. Noroc ca ma pregatisem de inainte sa ies, parca presimtind ca se va intampla ceva de genu.
Imi scot telefonul din buzunar si caut printre numerele de telefon pana dau de numele lui. Sakura mi-a facut rost de numarul lui cu saptamani intregi inainte dar niciodata nu am indraznit sa ma folosesc de el. Dar acum toata acea nesiguranta a disparut, am nevoie de el, stiu ca e singurul care mai poate sa ma linisteasca, sa ma scape de starea asta deplorabila.
Astept sa sune de patru ori pana sa-I aud vocea la celalalt capat, linistindu-ma imediat, uitand parca de tot ce sa intamplat inainte.

-Shino, sunt Hinata. Puteam sa ne vedem?

-Unde si in cat timp?
Atat de direct, la fel cum il stiu inca de cand l-am vazut prima data. Pot sa simt totusi entuziasmul in tonul vocii lui. Ii indic un parc de care stiam cu siguranta ca a auzit inainte, acesta acceptand imediat promitandu-mi ca va ajunge acolo cat de repede poate.
E atat de atent. Chiar daca inca nu sunt sigura de tot ce s-a intamplat aseara, totul pare mult prea dintr-o data, de parca totul ar fi fost organizat. Sau poate doar analizez eu prea mult lucrurile.
Ajung in parc inainte sa realizez acest lucru si spre surprinderea mea el e deja aici, privindu-ma cu un zambet micut, parca retinut, pe fata. Ma apropi incet de el, constientizandu-I privirea care ma analizeaza din cap pana in picioare cu un ochii de critic multumit. Poate ca am avut dreptate, si el chiar este altfel…
Ma asez langa el pe banca pe care sta si privesc inca in fata, evitandu-i privirea ce inca ma fixeaza. Simt ca zambeste si imediat mana lui imi atinge chipul, intorcadu-ma cu fata la el. Stateam pasiva in mintea mea derulandu-se din nou scena de diminiata. Shino ma priveste cu ochii tristi intrebandu-ma din priviri ce se intampla. Ii zambesc incercand sa-l conving ca nu are de ce sa se ingrijoreze dar stiu ca nu o sa scap asa usor asa ca trag aer in piept si incerc sa-i explic motivul starii mele.

-Sora mea nu vrea ca noi sa fim impreuna, iar parintii ii dau dreptate. Cel mai probabil o sa-mi interzica sa te mai vad.
Ii pot citi dezamagirea in ochii, priveste in jos pentru cateva secunda ca mai apoi sa vina mai aproape de mine strangandu-ma in brate si ingropandu-si chipul in suvitele mele brunete. Ma simt atat de linistita langa el, aparata, de parca nimic nu ar reusi sa ma atinga, devenind un intreg indistructibil.
Imi sopteste un “o sa fie bine” plin de caldura spulberandu-mi si ultima urma de indoiala.
Ma desprind din bratele lui intorcandu-ma in asa fel incat sa fim fata in fata si imi apropii chipul de al lui, lasand-mi caldura respiratiei sa-i atinga buzele, constientizand ca ma joc cu dorinta lui.
El se apropie de mine mai tare vrand sa-si uneasca buzele cu ale mele insa ma dau in spate instantaneu nelasandu-i dorinta sa ma atinga. Ma priveste confuz si ii zambesc cu subinteles imediat, dandu-i de inteles ca a fost doar o gluma din repertoriul meu. Mai apoi ma apropi de el sarutandu-l plina de incredere, simtind gustul buzelor lui ca un drog. Stiu ca cat de curand am sa devin dependenta de gustul lui, dar de data asta nu-mi pasa, simt ca are sa fie mereu aici, langa mine…
Restul zilei ne-am petrecut-o impreuna. Pentru prima data ma simt ca o adolescent normala care poate sa guste din placerile vietii, sau mai degraba poate sa simta gustul persoanei iubite. Iar el a ajuns sa conteze atat de mult, chiar daca doar cu o zi inainte nici un om normal nu mi-ar fi dat o sansa. Acum stiu ca e aici, tinandu-mi mana strans, zicandu-mi ca ii e frica sa nu ma deparez de el sau ca ma va pierde.
Ma doare stiind ca trebuie sa ne luam la revedere, de altfel stiu ca dorinta mea idioata de a ramane cu el in fiecare secunda e total deplasata de realitate asa ca ma resemnez repede.
Intru in casa dupa ce buzele mele tremurande le mai ating o data pe ale lui. Un sarut lung care-mi invaluia intregul trup intr-o senzatie placuta, ciudata… si o imbratisare stransa de copil din partea mea, dorindu-mi sa-i mai simt mirosul inca o data.
Deschid usa incet imediat ce Shino s-a indepartat de casa mea. Inauntru sunt lovita de o bezna totala, asta dandu-mi pentru cateva secunde speranta ca voi scapa de gurile lor. Dar soarta doar se joaca cu mine si imediat privirea imi e inunadata de lumina puternica a becului. Imi inchid ochii dupa care ii deschid incet in fata mea aparand Karin cu un zambet care-mi spunea ca am incurcat-o.

-Parintii te asteapta la tata in birou.
Atata imi spune asteptand sa merg cat mai repede ca sa inceapa distractia pentru ea. Imi dau ochii peste cap incercand sa par plictisita de situatie dupa care merg cu pasi mecanici, fortati catre birou. Deschid usa incet, in incapere e doar un soi de lumina obscura, singura sursa luminoasa fiind lampa de pe birou. Imediat le intalnesc privirile reci ale parintilor si fara sa piarda timpul cu introduceri tata intra direct in subiect.

-Poti sa ne spui si noua unde ai fost? Nu ca ar mai conta asta acum, singurul lucru pe care vreau sa-l respecti e decizia mea si a mamei mele de a-ti interzice sa te vezi cu baiatul ala.

-Dati-mi un singur motiv pentru care a-ti luat decizia asta si poate o sa ma gandesc sa o iau in considerare. Ii spun rece, dandu-i de inteles ca nu o sa accept prostiile lor ca un catel ascultator.

-Karin ne-a explicat ca Shino nu are o reputatie prea buna, in plus e mai mare ca tine, ai doar saptesprezece anii.

-Cand o sa incetati sa credeti minciunile ce vi le spune Karin, chiar asa de naivi sunteti?

-Unde ti-e respectul? Vezi, deja te influenteaza negativ baiatul, nu mai ai voie sa-l vezi si punct.
Imi spune tata pe un ton deja exagerat de iritat. Imi dau ochii peste cap incercand sa nu par intimidata si ma intorc iesind pe usa. Aud ca un ecou vocea mamei care imi spune ca isi fac griji pentru mine insa nu ma opresc, intru direct in camera mea trantind usa si inchizand-o cu cheia.


scz de greseli :D

[Saravis]

Nu ai de ce sa te scuzi, nu am vazut greseli :D Si.... Oh, Doamne! Cat de .... ( nu-mi gasesc cuvintele) e acest capitol. Karin aia e asa de rea si enervanta. Dar I'm so happy ca Hinata s-a intalnit cu Shino si ca a avut si ea momentele ei de fericire. Nu as fi crezut vreodata ca mintea mea va accepta acest cuplu, dar deja am imaginile in cap :)). Oricum, mie tot nu-mi place cuplul si o sa tin cont si de sfatul tau sa nu atasez prea mult de Shino ( nu ca as fi facut-o) dar cine stie cum ne furi tu inima cu vreo scena adorabila, sau ne faci sa-l uram.... O sa vedem, toate la timpul lor, doar curiozitatea a omorat pisica. Abia astept urmatorul capitol, sa nu renunti la obiceiul de a ma anunta cand postezi! Ah si in legatura cu avatarul, habar n-am... doar ca mi-a placut imaginea mult :D Si sper ca ti-ai dat seama ca in acele "... "vroiam sa pun niste adjective la superlativ absolut :D Si eu cam banuiesc ce urmeaza, dar sunt sigura ca o sa ne surprinzi. >:D<

[tamoshiku]

Nu am observat greseli, ai fost foarte atenta cand ai scris:D.... Ce sa spun, e un capitol cam trist.... Parinti se baga mereu unde nu le fierbe oale.... Imi place poveste pentru ca imi aminteste de mine si sor`mea, doar ca e e mai mica, dar tot ca Karin cea inventata de tine e...
Imi place mult modul tau de a descrie sentimente, desi mai mergea descrierea artistica, peisaje, oameni etc... Asa, ma bucur ca folosesti mai mult naratiunea decat dialogul, asa ca dialogul nu este mult si sec.
Astept nextu... Ja ne! :bye:

[Mina-chan]

Hi.
Deci o fata mai rea ca tine, nu am mai intalnit, glumeam, doar ca iti place sa ne uimesti, cel putin pe mine m-ai lasat cu gura cascata.
A fost un capitol foarte frumos, actiunea nu s-a grabit deloc, dialogul a fost okey, nu a fost deloc plictisitor iar descrierea ca de obicei exceptionala.
M-ai surpins destul de mult cu acel sarut, dar nu sunt obisnuita cu Shino, tot nu pot sa mi-l imaginez... Deabea astept sa iasa din peisaj, sper ca asta se va intampla cat mai curand.
Sa pui repede nextul si sa ma anunti. Spor la scris si multa imaginatie.
Bye.

[Anna]

Deci iubire....ma abtin sa nu injur,ca ma cunosti prea bine,asa ca ma reduc la faptul ca parintii hinatei sunt niste oameni cu un psihic dereglat,si karin o tipa ce frecventeaza mult DN1-ul.
Revenind...crede-ma mi-am abtinut deomnii sa nu urle.E greu stii prea bine asta.
Oricum,ficul m-a incantat,desi Shino m-a lasat rece.I mean...Shino?Anyway,faza cu o sa fie bine,parca era tuflita gen:ar trebui un hug...nu doar o sa fie bine.Ca doar nu joaca Steaua si cu Liverpool,ce naiba?:))
Ma tii in suspans,pentru asta te admir,haide ca astept nextul,iar eu pe tine...in patul meu:)):>,glumesc,te astept pe mess.
si inca ceva:
Hello,my name is Anna,and i'm from Satan's crew.We don't allow stupid people to join us.We see that you are have something interesting and i want you to join us.come to the dark side,your honey is waiting:>
Astept nextuuu!:X

[crazy little red]

Capitolul 4

~Hinata pov.~

Poate totul are sa schimbe intr-o zi, poate ei vor invata sa ma inteleaga, poate ea nu va mai fi langa mine, distrugandu-mi atat de usor fiecare clipa ce pare ca mai are vreun sens, fiecare moment de fericire care ma imbata nebuneste ajutandu-ma sa uit pentru o clipa de tot.
Sau poate visele sunt doar iluzii efemere, care nu influenteaza cu nimic realitatea, care te tin in viata dandu-ti speranta de care ai nevoie pentru a nu te debarasa pur si simplu de tot ce inseamna materie.
Ma ridic din pat brusc, incercand sa-mi scot din cap acele ganduri care m-au tinut treaza toata noaptea. Nici macar nu ma uit la ceas, privesc in gol spre usa care desparte camera mea de restul casei. Camera asta e ca un refugiu pentru mine, mereu a fost asa. Un refugiu care sa ma tina departe de vocile lor impunatoare, de privirea ei rece, plina de ura.
Casc ducandu-mi din instinct mana la gura si intru la baie. Potrivesc apa la dus lasand-o parca mai calda ca altadata si intru sub el lasand stropii sa-mi ude parul brunet si trupul amortit dupa o noapte nedormita.
Ies de sub dus dupa mai putin de zece minute deja sufocata de aburul strans in intreaga baie. Imi infasor un prosop in jurul trupului meu firav si intru in camera cautandu-mi printre haine.
Imi iau pe mine un tricou lung de un rosu coral cu ceva scris negru pe el, blugi negri si baschetii alb cu negru ce au doua inimioare desenate cu rosu de catre Sakura.
Imi usc parul lasandu-l desfacut, ca de obicei de altfel si ies din camera oprindu-ma pentru o secunda inainte de a cobora scarile. Aud doar liniste asa ca imi continui rutina incantata ca ceilalti inca dorm.
Ajung in bucatarie si uitandu-ma prin frigider realizez ca nu am nici o pofta de mancare asa ca imi iau geanta in spate si ies pe usa pornind spre scoala.
Privesc spre cer, cel mai probabil o sa vina ploaia… grabesc pasul dorindu-mi totusi sa ajung uscata la scoala. Ajung in fata liceului si din fericire portile erau deja deschise. Intru in curte de data asta incetinind pasul ca mai apoi sa o iau pe scari in sus.
Cand ajung la etajul trei deja simt o durere slaba in picioare, nu am reusit sa ma obisnuiesc cu scarile astea nici dupa atata timp.
Intru in clasa deja tarandu-mi parca picioarele dupa mine, imi arunc privirea prin clasa ca sa ma conving ca e asa cum ma asteptam… goala. Imi arunc geanta pe banca si ma duc direct spre geam deschizandu-l si inspirand cu putere aerul de toamna. Ma relaxez instantaneu paca gasind in aer ceva care nu am reusit sa gasesc tot drumul inspre scoala.
Ma sprijin pe pervazul geamului aruncandu-mi privirea undeva in departare, parca pierdandu-ma intr-o alta meditatie fara sens.
Stau asa minute bune pana cand sunetul usi de la clasa sa-mi bruieze gandurile. Totusi, nu-mi schimb pozitia, prefer sa ignor pe orice coleg care, ca si mine, probabil ca nu a avut somn. Nu-mi pasa, chiar acum prefer singuratatea decat sa-mi impuie cineva mintea cu niste prosti care de fapt sa nu ma intereseze de nici o culoare.
Tresar atunci cand doua maini se incolacesc in jurul abdomenului meu neputand sa mai ignor prezenta celeilalte persoane. Ma intorc brusc si-i intalnesc privirea intunecata a lui Shino. Il privesc putin confuza fara insa sa-mi pot retine un zambet ce se strecoara pe chipul meu inevitabil.
Il privesc pentru cateva secunde ca imediat sa ma intorc cu spatele la el lasandu-l totusi sa ma tina in brate in continuare, continui sa privesc pe geam, undeva in gol. Ii simt respiratia calda atingandu-mi umarul ca mai apoi sa-i simt buzele calde facand contact cu pielea mea. Ma incord involunar inchizandu-mi ochii pentru cateva secunde.
Ma intoarce cu fata spre el fara sa am sansa sa reactionez. Buzele lui incinse le ating pe ale mele pentru o clipa ca mai apoi sa ma ridice in sus, punandu-mi talpile peste picioarele lui si ma duce asa pana la cea mai aproapiata banca in timp ce eu imi facusem culcus la pieptul lui, parca cautand siguranta, alinare…
Ma aseaza in fund pe banca mai apoi apropiandu-se de mine facandu-ma sa ma las putin pe spate sprijinindu-ma de maini. Isi da o mana pe dupa spatele meu cu cealalta sprijinindu-se si el de banca. Ma face sa-mi depratez picioarele venind si mai aproape de mine, spatiul dintre noi devenind aproape inexistent, imi dau mainile pe dupa gatul lui. Fruntile noastre se unesc privindu-ne in ochii pentru secunde bune, simt ca am rosit dar de data asta nu ma simt rusinata ca am facut-o.
Imi plimb o mana prin parul lui ciufulit facand tot mai multe lucruri sa ne lege, pana buzele noastre se unesc din nou, de data asta pentru mai mult timp. Buzele lui aproape zdrobindu-le pe ale mele, ma lasa sa simt cat de mult isi dorea sa-mi simta gustul iarasi. Si eu la fel, gustul dulceag al buzelor lui parand sa ma duca mereu pe alte meleaguri, mereu diferit si mereu acelas. Rupem sarutul atunci cand nu mai puteam respira nici unul, lasand doar placerea ce inca o mai simt in intreg trupul.
Ma strange in brate inca o data si iasa din clasa exact atunci cand Sakura intra pe usa. Eu inca stau cocotata pe aceiasi banca pe care ma asezase satenul, cel mai probabil avand pe fata un zambet de copil, plin de fericire. Sakura ma priveste ironica apropiandu-se de mine pana ajungem sa stam fata in fata.

-Sterge-ti zambetul ala tamp de pe fata, spune-mi ca nu i-ai cazut deja la picioare.
O privesc bulversata pe prietena mea, parca neintelegandu-i cuvintele, sau nevrand sa le inteleg. Imi aplec putin capul zambetul meu pierdandu-si esenta instantaneu.

-De ce esti impotriva noastra?… chiar si tu.

-Hina, te rog, nu esti corecta, stii ca-ti vreau binele. Imi spune pe un ton ce se vroia intelegator, poate trist.

-Nu mai stiu… Ii spun pierduta si cobor de pe banca pe care stateam aseazandu-ma pe vesnicul meu scaun. Imediat clasa se umple cu colegii mei, nelasandu-i Sakurei posibilitatea sa continuie discutia.
Orele au trecut prea repede si nu-mi doresc inca sa ajung acasa, sa dau piept cu ei, cu privirile lor dezaprobatoare, dezamagite. Cu zambetul ei victorios, plin de ea, fericita ca m-a putut dobora din nou. Si cata ura pentru aceasta fiinta mai pot strang in mine pana nu o sa mai rezist, pana o sa uit de mine si toate acele dezagrabile sentimente vor iesi afara.
Ajung acasa parca mai repede ca niciodata, poate grabindu-ma sa nu mai dau fata in fata cu Sakura. Am detestat intodeauna sa fug, sa ma ascund ca o lasa, poate pentru ca m-am folosit mereu de asta…
Intru pe usa si aproape ma lovesc de Karin care se vedea ca abia ajunsese acasa si ea. Pivesc in jur si nu mai vad pe nimeni asa ca ma uit la sora mea intrebator.

-Suntem singure acasa pentru cateva zile pitico. Incerca sa nu ti-o iei in cap prea tare.
Desi stiu ca nu o sa pot face mai nimic, totusi nu pot sa-mi retin un zambet micut. Karin se incalta cu niste ghete negre, M-am inselat se pare, pleaca, nu vine. O chestie care ma incanta de altfel, chiar daca nu pot face mai nimic, macar ma scutesc de prezenta ei.



scz de asezarea in pagina si greseli, dar nu mai am timp si am vrut neaparat sa postez astazi :P

[Mina-chan]

Deci vin si eu pe aici, ce-i drept cam tarziu.

A fost un capitol dragut, dar parca se putea si mai bine, cred ca sti la ce ma refer. Descrierea a fost buna dar parca sentimentele nu au ajuns la mine, ori am citit eu prea repede, actiunea nu e grabita, iar in ceea ce priveste dialogul.. l-ai folosit doar cand ai avut nevoie.
Povestea decurge intr-un mod placut si chiar imi place, la inceputul capitolului parca am avut un mic dejavu, imi si imaginam mersul la scoala. :))
Ai zis sa nu ma obisnuiesc cu Shino, nu ca as face-o dar nu stiu ce sa zis chiar nu imi place caracterul lui. Hmm, cine stie ce ascunde tipul asta?
Si chiar m-ai facut curioasa, ce vroia sa ii zica Sakura? Oricum sper ca in capitolul urmator sa ne lamuresti tu.

[crazy little red]

deci next-ul, trebuia sa vina si capitolul in care sa va stric parerea despre Shino :)))
asa, stiu ca-i scurt, de data povestesc din persppectiva lui :P
scuze de greseli daca sunt, am corectat cam aiurea adica inceputul de vreo trei ori si restu nu mai stiu :)))

Capitolul 5

~Shino pov.~

Ma atrage, privirea ei pierduta, zambetul nestiutor si pasiunea ce o regasesc pe buzele ei. As minti daca as spune ca am mai simtit asta si inainte, pentru ca nici o fata nu m-a facut sa simt atat de multe in doar cateva secunde, cand buzele noastre se ating, cand trupurile noastre se lipesc unul din altul, fara sa ne de-a posibilitatea sa mai gandim. Atunci totul pare rupt dintr-o alta poveste, pentru ca viata mea nu a parut niciodata atat de roz. Si stiu ca si ea sufera, chiar daca se chinuie din rasputeri sa ascunda lucrul asta de mine, o simt trista, dezamagita, ingrijorata. Mi-e frica ca paradisul nostru se va destrama intr-o zi, si atunci vom fi doar eu si ea, nu vom mai compune niciodata o entitate, nu vom mai fi niciodata personajele aceleiasi povesti.
Dar stiu ca singura sansa sa o scap de durerea ce i-ar putea-o provoca prezenta mea in viata ei e pur si simplu despartirea. Dar ma intreb daca as mai putea respira daca ea n-ar fi aici, as ma fi apt sa traiesc macar pentru o zi daca as stii ca am facut-o sa sufere si lacrimile ei s-ar prelinge pur si simplu pe sufletul meu, ranindu-l ca niste sulite.
Si atunci ce e de facut?
Cine ne-ar putea promite fericirea eterna, cine ne-ar putea garanta o iubire fara sfarsit. Caci mi-e atat de teama ca sufletul ei, pierdut in durere, ma va uita, si atunci voi redeveni singur. Voi fi doar eu, fara privirea ei care sa ma urmareasca, fara sarutul ei, fara nimic mai mult decat un gol imens…
Si de ce toti sunt impotriva mea? De ce nu pot intelege ca oameni se pot schimba atunci cand devin dependenti de o faptura atat de minunata cum e ea. Si pur si simplu singurul meu scop a ramas ea, singura mea clipa de placere, de fericire, e in prezenta ei.
Poate sunt dependent sau obsedat. Poate explozia asta de sentimente a ajuns sa ma controleze mult prea usor si am uitat de mine, am uitat de ceea ce eram inainte ca ea sa apara langa mine, tacuta. Totusi, zbierandu-mi parca in urechi niste sentimente de nedescris.
Ies din scoala cu doua ore mai devreme, deja nu mai suportam atmosfera din liceul ala. Am nevoie de liniste, sa gandesc, sa uit de tot pentru clipa, sa visez…
Dupa ce ies pe poarta scolii o iau la dreapta, in mai putin de vreo zece minute ajungand intr-un parc ce mi-l amintesc inca de pe vremea cand eram un prichindel. Veneam tot timpul aici, chiar daca era sa stau de unul simplu, pur si simplu reuseam sa ma regasesc in locul asta chiar si la varsta aia frageda.
Aud pasi in spatele meu inca de cand am iesit din scoala, dar nu ma intorc, doar ascult sunetul pasilor sperand poate sa fie ea sau daca e oricine altcineva sperand ca se va plictisi in curand sa se tina dupa mine.
Ma asez pe o banca, undeva mai in centrul parcului, un loc lipsit aproape in totalitate de oameni. Singura forma de viata fiind poate niste animalute mult prea mici si rapide ca sa le observi prezenta sau vreun batranel care a venit aici cu acelas motiv ca mine, sa se regaseasca…
Stau minute bune privind in gol pana simt pe cineva asezandu-se langa mine. Nu o privesc, stiu ca nu e ea, e alt miros, alta fata…
Ma atinge pe picior si tresar privind imediat in directia ei. Intalnesc o pereche de ochii rosi inexpresivi acoperti de doua bucati de sticla incadrate in niste rame negre, subtiri. Parul la fel de rosu i se varsa simplu pe umeri incercand parca sa-i de-a o nuanta vie acestei fiinte.
Stau nemiscat, fara sa schitez nici un gest, nici o expresie facial, asteptand sa-mi zica ce vrea. Ea tace, doar isi plimba mana in continuare pe piciorul meu incepand sa-mi dea o senzatie placuta. O privesc din nou in ochii de data asta gasind o altfel de expresie, genul de privire care emana siguranta de sine, iar zambetul de pe buze pare sa-i dea un alt farmec.
Nu ma atrage la propriu, chiar daca gasesc ceva ciudat la ea, inexplicabil, care ma face sa vreau sa stiu mai multe despre ea. Privesc mai jos de chipul ei, e imbracata destul de normal, as zice ca mai degraba doar culoarea neobisnuita a parului si a ochiilor reprezinta un punct interesant la aceasta fiinta. Si-mi pare cunoscuta, chiar daca mi-e greu sa o gasesc printre prea multe amintiri care-mi invadeaza mintea recent.
-Cum te cheama? O intreb aproape in soapta, parca glasul meu pierzandu-si din putere pentru o clipa.
-Karin. Imi zice simplu, zambind.
Stau o clipa privind fix in fata, spre nicaieri ca mai apoi un frison ciudat sa-mi cuprinda intreg trupul. Mi-o amintec, fusese si ea acolo in seara acea, ea e…
-Esti sora Hinatei? O intreb ridicandu-ma brusc in picioare, departandu-ma de ea. Nici nu vreau sa stiu care e planul ei, dar ea e cea care a incercat sa ma tina departe de bruneta, cel putin asta a lasat ea sa se inteleaga. Mereu aparea sora ei in discutie…
Imi zambeste micut, dulce, lasandu-ma sa inteleg ca se bucura ca mi-am amintit de ea.
Se ridica in picioare punandu-se fata in fata cu mine. E putin mai scunda ca mine. Ma priveste fix in ochii nelasandu-ma sa-mi retrag privirea din jocul ei.
Isi da mana pe dupa spatele meu si-mi da jos caciula ce abia mai statea agatata pe urechi ca sa le apere de vantul de toamna. Mai apoi ma ciufuleste putin bagandu-si degetele subtiri prin parul meu, dandu-i imediat un aer rebel. Nu-mi pot retine un zambet si ea profita de prima urma de slabiciune pentru a se ridica pe varfuri, ma trage de guler pentru a ma aduce la nivelul ei si-si zdrobeste imediat buzele de ale mele.
Isi intinde mana stanga pe dupa ceafa mea tragandu-ma tot mai aproape de ea, ea renuntand la a mai sta pe varfuri, in timp ce cealalata mana ii sta pe pieptul meu. Mainile mele ii inconjoara trupul subtire, mangaind-o usor cu mainile pe spate.
Sarutul dureaza cred minute bune, creandu-mi o placre ciudata, diferit de ceea ce simt atunci cand sunt cu Hinata. Hinata, nuuu…
-Nu. Aproape tip impingand-o brusc pe roscata de pe mine.
Imi frec buzele cu maneca geci incercand parca sa scap de gustul ei si o privesc scarbit.
-Cum poti sa-i faci asta surorii tale?
-Dar tu cum poti sa-i faci asta iubitei tale? Ma intreaba privindu-ma cu subinteles parca incercand sa arunce intreaga vina asupra mea.
Stau ca o stana de piatra aruncandu-mi privirea undeva in gol.Raman asa minute intregi, cand ma dezmeticesc Karin nu mai e deja langa mine. Rasuflu oarecum usurat si privesc in jur parca cautand sa aflu daca a fost vreun martor care sa-mi fi vazut gestul nagandit, necugetat, pana si eu ajung sa ma simt scarbit de propria-mi persoana.




urmatotul va fi mai lung :P... cred
scz din nou de posibilele greseli :D

[Twisty Emerald]

My mother will kill me but I can't resist ^^"
Ai o idee originala, sincer, sunt curioasa de ce ai zis sa nu ne acomodam cu Shino, probabil dupa aceasta intamplare va face Karin ceva mizerabil si o va rani pe Hinata. Chiar ma intristeaza ca e asa (Karin) si suspectez ca nu a fost asa si in copilarie - sau cel putin sper...
Ma roade sa intreb care-i cuplul de baza dar am presimtire ca nu ne vei spune asa ca ma abtin (defapt chiar asta am facut...)
Mi-a placut faza cu inimioarele pe baschetii :o3 Sakura e taaare draguta.

Capitolul dedicat lui Shino e induiosator TT_TT sper ca urmatorul sa fie ceva mai vesel (desi ma indoiesc ca va fi dar cine stiu? - tu stii -
In ultimul capitol ai zis ca, Karin este imbracata normal. Deci inseamna ca se poate imbraca normal!!
Ce vroia sa-i zica Sakura?? Dorinta ei de nestiinta ne afecteaza si pe noi, sa stii! (glumeam, defapt tu chiar asta vrei sa faci )

Atat pe ziua de azi - asta daca nu apare azi urmatorul capitol - iti urez multe idei si spor la scris - ai nevoie de el, sau cel putin eu am nevoie -_|| - si, normal, astept nextul :x
Bye bye

Twisty, transmisiunea s-a incheiat!

[crazy little red]

Capitolul 6

~Shino pov.~

Nu sunt cu nimic mai bun ca ea. Gandul asta m-a fustrat intreaga noapte. Gandul confesiei faptelor ma loveste cu o putere nestavilita. Inca am pe buze atingerea ei, ca o amprenta care te condamna la distrugere. Ma dezgust singur. Nu mai am dreptul la nimic decat respingere.
Dar iti voi cersi dragostea scumpa mea. Voi respinge orice sentiment in afara de iubirea pentru tine, caci tu esti singura care ma face sa ma simt intreg.

~Hinata pov.~

Nesiguranta raneste. Sentimente slabe, stinse, nu te pot conduce prin viata. Si cazi, cazi mai jos decat ai fost vreodata, lucrurile nu-si au sensul. Nu m-as sacrifice pentru tine, lipseste nobilimea sentimentului de iubire sau lipseste in intregime, nici macar nu stiu daca-mi mai pasa.
Nu ma atinge nimic, astazi sunt de piatra. Si cine ar fi crezut ca sentimentul de putere te poate ranii, te doare intr-un mod inexplicabil. Ai fost un punct pe care nu-l puteam atinge, acum esti doar o jucarie.
Imi lipesc fata de geamul aburit al tramvaiului, stiu fara sa privesc afara ca a inceput sa ploua, chiar daca vocile oamenilor nu ma lasa sa aud caderea stropilor. O simt, mai presus de orice, macar atata…
As vrea sa plang dar societatea ne invata ca pana si pentru aceasta exprimare simpla a emotilor exista un loc si un timp potrivit. Ma retin prosteste, stiu oricum ca nimeni nu-mi observa prezenta.
Cobor din tramvai atunci cand o fac majoritatea, fara sa ma asigur ca eram in locul potrivit. Nu mai ploua, mai bine asa.
Merg inca cativa pasi ghidata doar de sentimentul anost de obisnuinta.
Primul lucru care-mi atrage atentia cand pasesc in curtea scolii e el. Sta impietrit, parca inapt pentru scurt timp sa se miste. Ochii lui ma privesc tristi, parca ar vedea prin mine, facandu-ma poate sa cred ca am gresit cu ceva sau poate ca totul are sa se termine, acum, aici… cand de fapt totul e doar inceputul unei povesti mai lungi, sau nu asa trebuia sa fie?
Sau poate am simtit sfarsitul inca din prima clipa in care m-am trezit. Asta ar explica tot sau ar face lucrurile mai confuze. Nu mai stiu…
Ajung langa el mai repede decat voiam. Ma priveste o secunda fara sa intrebe nimic, fara sa zica nimic. Se apropie de mine si ma saruta. Il imping, gustul buzelor lui imi pare prea strain, pentru o secunda simtindu-ma o intrusa in bratele lui. Nu te mai vreau, simt ca ma ranesti neintentionat, dar nu te pot suporta.
Privesc in gol, el ma priveste pe mine. Simt ca cineva se freaca usor de umarul meu trecand pe langa mine. Imi mut privirea si-i intalnesc parul roscat, scuturandu-se in vant, in timp ce inainteaza in fata mea spre cladirea liceului. Instinctiv il privesc pe Shino. O priveste tot pe ea, pierdut…
Brunetul isi intoarce brusc privirea spre mine. Incepe sa tremure inclestandu-si pumnii, aratand o nervozitate ciudata,necunoscuta mie.
- La dracu…! Murmura privind in gol, inca tremura.
Il privesc fara sa stiu cum sa reactionez. Situatia mi-e strina, prea straina. Simt nevoia sa fug, nu-l vreau langa mine fara sa gasesc un motiv plauzibil pentru asta, totusi ma distruge.
Shino isi pune mainile pe umerii mei, strangand materialul bluzei cu degetele. E nervos, nervos pe el insusi.
- Am fost cu ea, am strans-o in brate, am sarutat-o, m-am pierdut… Imi spune soptit, fara sa ma priveasca in ochi, fara sa mai respire pentru cateva secunde ca mai apoi suflu sa-i devina sacadat, obosit.
Nu-l mai pot privii, trec pe langa el repede de teama ca voi afla mai multe, mai multe cuvinte care m-ar putea ranii. Ma intreb pe mine insami daca a fugii de adevar e cea mai buna solutie, dar din nou nu ma pot controla, din nou renunt la lupta. Am fost mereu asa, prea slaba ca sa lupt.
Shino ma prinde de mana, ma opresc fara sa vreau. Se apropie mai tare strangandu-ma in brate din spatele meu. De data asta ii recunosc atingerea, ma simt din nou protejata in bratele lui. Dar mandria? Chiar se poate uita totul atat de usor? Sau asta doar ar demonstra ca-i apartin in totalitate, ca nu mai exist individual.
Ii desfac bratele cu usurinta stiind ca nu se asteapta la asta.
- Aveau dreptate, esti doar un nimic!
- Hina, esti prea dura, e doar o gresala, ma pot indrepta…
- Sunt prea dura? Cu atat mai bine. N-am nevoie sa indrepti lucrurile, faptul e deja consumat. Nici n-ai avea cum.
- Spune-mi ce vrei sa fac!
- Din pacate am ajuns sa te iubesc, dar asta poate sa nu valoreze nimic. Ne vedem dupa scoala…
Ii spun repezit, de teama ca voi incepe sa plang. Merg cu pasi repezi spre intrarea in cladire si urc scarile ca un robot. Imi fac intrarea in clasa mai subtila ca niciodata. N-am nevoie de compasiunea nimanui care ar putea observa in ce stare jalnica am ajuns.
Orele trec repede, fara sa reuseasca sa-mi atraga atentia. Ma gandesc neincetat fara sa ajung nicaieri. Starea asta ma distruge tot mai tare, devin fragila.
De indata ce orele se termina ies in viteza din scoala. Nu vreau sa-l vad, mi-e indiferent ca stiu ca ma asteapta. Ajung in statia de tramvai si ma asez pe una din bancute, nu-i nimeni in afara de mine. Ma ridic in picioare imediat ce zaresc tramvaiul. Atunci cand usa se deschide in fata mea o vad pe ea, Karin.
Ce prostesc ar fi sa ma intorc, sa nu o privesc in ochi. Dar pot sa stau langa ea stiind ca m-a ranit si totusi nu arata nici cea mai mica urma de regret? De ce simt nevoia sa fug? Ca atunci cand eram mici si ma ascundeam sub pat de cate ori ma simteam incoltita, ranita…
Dar am crescut, si odata cu varsta am pierdut dreptul asta. A tine piept vietii ar trebuii sa fie ceva atat de dureros oare? Sau eu sunt singura care sfarseste nimicita in urma jocului…
Stau cu spatele la ea, la distanta de cativa metri. Am nevoie totusi sa nu las totul in aer, dar asta nu e momentul potrivit sa-i fac fata. Nu ei.
Drumul se termina mai repede parca decat sunt obisnuita. Coboram in acelas timp si pornim una langa alta spre casa.
- Nu ai de gand sa-mi spui nimic? Ma intreaba pe un ton batjocoritor.
- Nu, asta ar insemna sa ma cobor la nivelul tau…
- Deci nu o sa incerci sa ma opresti daca mai tarziu o sa-i fac o vizita lui Shino? De data asta tonul ei e confuz, nu se astepta sa reactionez asa.
- De fapt mi-ai face un serviciu daca ai face asta. Atunci o sa stiu sigur daca el chiar merita o a doua sansa sau nu…
Intru in casa inaintea ei. Parintii se pare ca nu au venit inca, cu atat mai bine. Ma arunc pe canapea epuizata si imi inchid ochii fortandu-mi mintea si trupul la odihna. Daca nu dormeam stiam ca o sa incep sa plang.