15-06-2011, 10:14 PM
Bună, bună. Probabil o surpriză, nu ? Ei bine, eu şi scumpa mea Kira am început un fic. Da, e original * surprizăă * . Heh, sperăm să vă placă şi aşteptăm comentarii cât mai multe. Primul capitol e scris de mine, aşa că să-i dăm drumul ^^ .
Ce am face noi toţi fără artă ? Ce am realiza fără pasiunea de a făptui mereu ceva nou şi de inegalat, ceva abstract dar totuşi frumos ? Nimic. Lumea ar fi seacă şi lipsită de viaţă. Probabil toate culorile ar dispărea iar noi am trăi într-un univers alb-negru. Ce s-ar întâmpla cu frumuseţea naturii primăvara, când toate parcă revin la viaţă ? Mă întreb cum ar fi să nu mai pot privi culorile fascinante ce împânzesc bolta cerească pe timp de seară. Probabil lumea ar deveni tristă şi pustie, fără viaţă.
Linişte. Camera era plină de studenţi dar toate zgomotele erau parcă încătuşate. Nici un sunet nu îndrăznea să se facă auzit în întreaga încăpere. Înmoi pensula în amestecul de culori de pe paleta din mâna stângă, atingând apoi fin planşa ce stătea pe şevaletul din faţa mea. Diferite linii nesemnificative prindeau contur, reuşind să realizeze împreună un peisaj de toamnă târzie, pe la sfârşit de octombrie. În pictură apăreau şi câteva personaje, desenate în cadrul mai îndepărtat al paginii, arătând că se află undeva în depărtare, între teii plantaţi pe alee.
- Edward, scumpule, acest desen e magnific. Sincer, nici nu mă aşteptam la altceva din partea ta. Aş vrea să mi-l laşi pentru expoziţia pe care liceul nostru o pregăteşte pentru zilele oraşului.
Vocea doamnei Anne era cel mai plăcut sunet din întreg liceul de artă şi poate din întreg New York-ul. Femeia aceea mereu ştia să mă facă să mă simt bine, indiferent de circumstanţe. Deşi o ştiam doar de doi ani şi ceva, era ca şi o mamă pentru mine. Mereu mă lăuda în faţa profesorilor că sunt cel mai bun elev de la secţia de arte plastice din toţi cei patru ani, şi ştiam asta din surse sigure.
Mi-am întors capul spre ea, privindu-mi reflecţia în ochii ei negri, şterşi. Mereu făceam aşa şi dădeam fetele pe spate, deşi eu nu făceam altceva de cât să mă privesc. În tot universul acela ce se ascundea în spatele ochilor săi, îmi vedeam mie ochii albaştri aprins cum licăresc de mândrie.
- E în regulă. am murmurat, luându-mi geanta de jos şi salutând-o politicos.
În capătul celălalt al colidorului se afla cel mai bun prieten al meu, Aiden, ce aştepta bătând nervos din picior. Un zâmbet viclean îmi apăru pe chip instantaneu. Acelaşi zâmbet ce îl aveam mereu şi la care fetele leşinau la loc comanda. Mă opresc puţin în faţa unei oglinzi de pe hol, trecând mâna prin părul negru ce îl aveam, reuşind să îl răvăşesc uşor, aranjând tot odată bretonul ce cădea pe partea dreaptă a feţei.
Da, aveam un aspect de emo, adevărat. Nu puteam spune însă că nu sunt o persoană emotivă, totuşi. Aveam pe mâini răni adânci, provocate de lame. Răni provocate de mine însumi, la furie sau la supărare.
Un tuşit cât se poate de fals mă anunţă că ar trebui să îmi continui drumul spre ieşire şi să termin cu privirea propriului meu chip. Zâmbetul nu îmi pierii nici un moment de pe buzele uşor lineare.
Abia aşteptam să ies din curtea liceului şi să îmi aprind o ţigară. Încă puţin. Încă puţin şi … libertate ! Scot pachetul de ţigări din buzunarul blugilor şi aprind una. Trag lacom din ea şi fumul se ridică uşor în aer, făcându-se nevăzut. Iubitele mele ţigări. Mereu reuşeam să mă simt bine după ce trăgeam dintr-una. Senzaţia ce se trezea în interiorul meu era puternică şi de inegalat.
Mă las uşor pe iarba parcului central, continuând să trag lacom din ţigara bine făcătoare. Ce noroc şi cu liceul acesta. Chiar la intrarea în parc. Când fugi de la ore ai unde să te ascunzi măcar. Păcat de ăia care au liceele în mijlocul oraşului şi pot să meargă doar în cafenelele de lângă institutul respectiv. Asta da nasol.
Un râset cristalin îmi atrase atenţia de undeva din dreapta mea. Ridicând ochii, am reuşit să îmi izbesc privirea de un grup de tinere ce stăteau pe bancă. Însă, am fost impresionat de cea din mijloc. Tânăra părea cam de aceeaşi vârstă cu mine şi Aiden. Roşcată, cu părul lung şi creţ, şi cu nişte ochi verzi superbi. Combinaţia fatală.
Odată ce i-am prins privirea cu a mea, nu a mai reuşit să şi-o schimbe. Simţeam că sunt hipnotizat de frumuseţea acelor ochi ce rar îi întâlneai. Am ridicat uşor colţurile gurii, arătând din nou zâmbetul meu cuceritor, privind cum faţa ei primea o culoare roşiatică, excepţională. Nu ştiu de ce, dar inima începu să îmi bată ca unui puştan la prima iubire. Un nou sentiment îmi invada întreg trupul, ajungând chiar şi în cea mai mică celulă, reuşind să o invadeze.
Am ieşit din acea ’transă’, când fata a fost scuturată de una din cele două prietene ale sale.
- Hai, Eddy, ne aşteaptă Michael şi Justin în Tom. Să nu-i lăsăm să aştepte. spuse Aiden când văzu că încep să fiu vrăjit de tânăra roşcată.
Mă ridic de pe jos, scuturându-mi blugii negrii şi aşezându-mi cămaşa albastră în carouri. Păşind uşor pe alee, trec pe lângă cele trei tinere împreună cu blondul de lângă mine. Ştiam că mă străpungea cu privirea, simţeam asta pe spatele meu.
Tom era, ca de obicei, plin ochi. Nu era chiar un bar, ci mai de grabă o terasă, deschisă la începutul primăverii şi închisă cândva toamna, spre sfârşit, înainte de prima ninsoare. Mesele erau, cum era de aşteptat, pline până la refuz. Exceptând masa noastră obişnuită, la care stăteau doar două persoane. Iau de la bar un cola de la gheaţă, îndreptându-mă spre cei doi amici ce tocmai primiseră un pachet de cărţi de joc.
- Eddy, omule, credeam că nu mai ajunge-ţi! Sau ce ? Profa de pictură iar a ţinut o predică întregii clase cât de bun eşti ? începu Justin să râdă, făcându-mă iar, să zâmbesc.
M-am aşezat singur, pe banca din faţa celor doi, aruncându-mi ochii prin lume, încercând să recunosc pe cineva sau, să cunosc o eventuală nouă pradă.
- Auci. am auzit brusc, ca şi cum cineva l-ar fi înjunghiat pe Michael. Îndreptându-mi privirea spre locul ce îl privea el, am rămas şocat. Cele trei domnişoare din parc stăteau lângă poarta terasei, privind după o eventuală masă liberă pentru ele. Intru în acţiune. adăugă roşcatul şi se ridică fără să-mi dea şansa să ripostez.
Michael se îndrepta spre cele trei, invitându-le să stea cu noi la masă. Pe măsură ce roşcata înaintă spre mine, sentimentul ce îmi invada mai devreme tot trupul iar începea să mă bântuie. În faţa ochilor mi-a apărut o mână albă, cu nişte unghii îngrijite de culoare roşie.
- Nicole. a fost tot ce am putut să aud când fata mi se prezenta cu zâmbetul pe buze şi uşor rumenă în obraji. Am putut să observ că era mai scundă decât mine cu un cap. Vocea îi era plăcută ca melodia a o mie de viori pe aceeaşi partitură.
- Edward. i-am apucat mâna, iar un fior rece dar plăcut reuşi să îmi străbată într-o clipă corpul.
Nu ştiu cât timp am stat acolo, pierdusem cu tot noţiunea timpului. Cert era că toată atenţia pe care o aveam se îndrepta spre persoana ce stătea aşezată în stânga mea. Nici nu mă uitasem la prietenele ei, tot ce mă interesa era să aflu mai multe despre fata asta.
În capul meu erau amestecate atâtea lucruri şi sentimente, încât nu reuşeam să le dau de capăt. Pentru prima oară îmi era frică să nu fiu respins, să nu dau greşi. Tot ce ziceau prietenii mei îmi intra pe o ureche şi ieşea pe cealaltă. Eu, doar aprobam tăcut din cap, zâmbind uneori ca şi cum chiar aş fi fost atent la ce vorbeau ei acolo.
Nu a fost mare lucru, este doar primul capitol.
Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă.
Edgar Degas
Capitolul 1
Edward :
Ce am face noi toţi fără artă ? Ce am realiza fără pasiunea de a făptui mereu ceva nou şi de inegalat, ceva abstract dar totuşi frumos ? Nimic. Lumea ar fi seacă şi lipsită de viaţă. Probabil toate culorile ar dispărea iar noi am trăi într-un univers alb-negru. Ce s-ar întâmpla cu frumuseţea naturii primăvara, când toate parcă revin la viaţă ? Mă întreb cum ar fi să nu mai pot privi culorile fascinante ce împânzesc bolta cerească pe timp de seară. Probabil lumea ar deveni tristă şi pustie, fără viaţă.
~
Linişte. Camera era plină de studenţi dar toate zgomotele erau parcă încătuşate. Nici un sunet nu îndrăznea să se facă auzit în întreaga încăpere. Înmoi pensula în amestecul de culori de pe paleta din mâna stângă, atingând apoi fin planşa ce stătea pe şevaletul din faţa mea. Diferite linii nesemnificative prindeau contur, reuşind să realizeze împreună un peisaj de toamnă târzie, pe la sfârşit de octombrie. În pictură apăreau şi câteva personaje, desenate în cadrul mai îndepărtat al paginii, arătând că se află undeva în depărtare, între teii plantaţi pe alee.
- Edward, scumpule, acest desen e magnific. Sincer, nici nu mă aşteptam la altceva din partea ta. Aş vrea să mi-l laşi pentru expoziţia pe care liceul nostru o pregăteşte pentru zilele oraşului.
Vocea doamnei Anne era cel mai plăcut sunet din întreg liceul de artă şi poate din întreg New York-ul. Femeia aceea mereu ştia să mă facă să mă simt bine, indiferent de circumstanţe. Deşi o ştiam doar de doi ani şi ceva, era ca şi o mamă pentru mine. Mereu mă lăuda în faţa profesorilor că sunt cel mai bun elev de la secţia de arte plastice din toţi cei patru ani, şi ştiam asta din surse sigure.
Mi-am întors capul spre ea, privindu-mi reflecţia în ochii ei negri, şterşi. Mereu făceam aşa şi dădeam fetele pe spate, deşi eu nu făceam altceva de cât să mă privesc. În tot universul acela ce se ascundea în spatele ochilor săi, îmi vedeam mie ochii albaştri aprins cum licăresc de mândrie.
- E în regulă. am murmurat, luându-mi geanta de jos şi salutând-o politicos.
În capătul celălalt al colidorului se afla cel mai bun prieten al meu, Aiden, ce aştepta bătând nervos din picior. Un zâmbet viclean îmi apăru pe chip instantaneu. Acelaşi zâmbet ce îl aveam mereu şi la care fetele leşinau la loc comanda. Mă opresc puţin în faţa unei oglinzi de pe hol, trecând mâna prin părul negru ce îl aveam, reuşind să îl răvăşesc uşor, aranjând tot odată bretonul ce cădea pe partea dreaptă a feţei.
Da, aveam un aspect de emo, adevărat. Nu puteam spune însă că nu sunt o persoană emotivă, totuşi. Aveam pe mâini răni adânci, provocate de lame. Răni provocate de mine însumi, la furie sau la supărare.
Un tuşit cât se poate de fals mă anunţă că ar trebui să îmi continui drumul spre ieşire şi să termin cu privirea propriului meu chip. Zâmbetul nu îmi pierii nici un moment de pe buzele uşor lineare.
Abia aşteptam să ies din curtea liceului şi să îmi aprind o ţigară. Încă puţin. Încă puţin şi … libertate ! Scot pachetul de ţigări din buzunarul blugilor şi aprind una. Trag lacom din ea şi fumul se ridică uşor în aer, făcându-se nevăzut. Iubitele mele ţigări. Mereu reuşeam să mă simt bine după ce trăgeam dintr-una. Senzaţia ce se trezea în interiorul meu era puternică şi de inegalat.
Mă las uşor pe iarba parcului central, continuând să trag lacom din ţigara bine făcătoare. Ce noroc şi cu liceul acesta. Chiar la intrarea în parc. Când fugi de la ore ai unde să te ascunzi măcar. Păcat de ăia care au liceele în mijlocul oraşului şi pot să meargă doar în cafenelele de lângă institutul respectiv. Asta da nasol.
Un râset cristalin îmi atrase atenţia de undeva din dreapta mea. Ridicând ochii, am reuşit să îmi izbesc privirea de un grup de tinere ce stăteau pe bancă. Însă, am fost impresionat de cea din mijloc. Tânăra părea cam de aceeaşi vârstă cu mine şi Aiden. Roşcată, cu părul lung şi creţ, şi cu nişte ochi verzi superbi. Combinaţia fatală.
Odată ce i-am prins privirea cu a mea, nu a mai reuşit să şi-o schimbe. Simţeam că sunt hipnotizat de frumuseţea acelor ochi ce rar îi întâlneai. Am ridicat uşor colţurile gurii, arătând din nou zâmbetul meu cuceritor, privind cum faţa ei primea o culoare roşiatică, excepţională. Nu ştiu de ce, dar inima începu să îmi bată ca unui puştan la prima iubire. Un nou sentiment îmi invada întreg trupul, ajungând chiar şi în cea mai mică celulă, reuşind să o invadeze.
Am ieşit din acea ’transă’, când fata a fost scuturată de una din cele două prietene ale sale.
- Hai, Eddy, ne aşteaptă Michael şi Justin în Tom. Să nu-i lăsăm să aştepte. spuse Aiden când văzu că încep să fiu vrăjit de tânăra roşcată.
Mă ridic de pe jos, scuturându-mi blugii negrii şi aşezându-mi cămaşa albastră în carouri. Păşind uşor pe alee, trec pe lângă cele trei tinere împreună cu blondul de lângă mine. Ştiam că mă străpungea cu privirea, simţeam asta pe spatele meu.
Tom era, ca de obicei, plin ochi. Nu era chiar un bar, ci mai de grabă o terasă, deschisă la începutul primăverii şi închisă cândva toamna, spre sfârşit, înainte de prima ninsoare. Mesele erau, cum era de aşteptat, pline până la refuz. Exceptând masa noastră obişnuită, la care stăteau doar două persoane. Iau de la bar un cola de la gheaţă, îndreptându-mă spre cei doi amici ce tocmai primiseră un pachet de cărţi de joc.
- Eddy, omule, credeam că nu mai ajunge-ţi! Sau ce ? Profa de pictură iar a ţinut o predică întregii clase cât de bun eşti ? începu Justin să râdă, făcându-mă iar, să zâmbesc.
M-am aşezat singur, pe banca din faţa celor doi, aruncându-mi ochii prin lume, încercând să recunosc pe cineva sau, să cunosc o eventuală nouă pradă.
- Auci. am auzit brusc, ca şi cum cineva l-ar fi înjunghiat pe Michael. Îndreptându-mi privirea spre locul ce îl privea el, am rămas şocat. Cele trei domnişoare din parc stăteau lângă poarta terasei, privind după o eventuală masă liberă pentru ele. Intru în acţiune. adăugă roşcatul şi se ridică fără să-mi dea şansa să ripostez.
Michael se îndrepta spre cele trei, invitându-le să stea cu noi la masă. Pe măsură ce roşcata înaintă spre mine, sentimentul ce îmi invada mai devreme tot trupul iar începea să mă bântuie. În faţa ochilor mi-a apărut o mână albă, cu nişte unghii îngrijite de culoare roşie.
- Nicole. a fost tot ce am putut să aud când fata mi se prezenta cu zâmbetul pe buze şi uşor rumenă în obraji. Am putut să observ că era mai scundă decât mine cu un cap. Vocea îi era plăcută ca melodia a o mie de viori pe aceeaşi partitură.
- Edward. i-am apucat mâna, iar un fior rece dar plăcut reuşi să îmi străbată într-o clipă corpul.
Nu ştiu cât timp am stat acolo, pierdusem cu tot noţiunea timpului. Cert era că toată atenţia pe care o aveam se îndrepta spre persoana ce stătea aşezată în stânga mea. Nici nu mă uitasem la prietenele ei, tot ce mă interesa era să aflu mai multe despre fata asta.
În capul meu erau amestecate atâtea lucruri şi sentimente, încât nu reuşeam să le dau de capăt. Pentru prima oară îmi era frică să nu fiu respins, să nu dau greşi. Tot ce ziceau prietenii mei îmi intra pe o ureche şi ieşea pe cealaltă. Eu, doar aprobam tăcut din cap, zâmbind uneori ca şi cum chiar aş fi fost atent la ce vorbeau ei acolo.
Nu a fost mare lucru, este doar primul capitol.