Obscurul vietii, traind in umbra.

[crazy little red]

hello, pai din cauza scoli care se pare ca ma inspira exceptional de tare am inceput un nou fic, initial am vrut sa-l pun la originale dar am zis ca urmatoarea idee sigur vine la Naruto, deci iata-ma
pai... nu sunt tocmai incepatoare, dar asta nu inseamna ca astept sa-mi ridicati fic-ul in slavi, defapt abia astept sa-mi spuneti unde mai am de lucrat, desi, momentan am scris doar prologul :P

tip critica: orice fel :P

Discalimer:nu detin nici un personaj din anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestora :D
va astept parerile :P

Prolog…

Voi nu stiti ce inseamna, ei nu stiu ce inseamna…
Ei doar numesc totul o “drama adolescentina”, pe cand eu… eu o numesc iad.
Te-ai intrebat vreodata cum e sa traiesti in umbra altei persoane, sau cat de multa ura ti-ar putea cultiva o astfel de experienta? Nu, nimeni nu o face…
Totul parea doar un joc, aceleasi culori stupid de vii imi inundau fiecare simt pe atunci. Si a fost tragic, cand am inteles in sfarsit ca ea avea sa aiba un impact atat de mare asupra a tot ce insemnam eu…
Si ma durea sa vad cum ea e mereu mai buna, si cat de usor ma pot rani cuvintele ei.
Desi, inca nu pot intelege… de ce? De ce trebuie sa fiu asa de… slaba. Iar cuvintele mele isi pierd asa usor din esenta, si se transforma doar in silaba balbaite, iarasi, din vina ei. Pentru ca doare atat de tare sa fi mereu pe locul doi, in ochii lor, pentru ca au avut mereu asteptari mari de la noi, parintii nostri…
Si ma ranesc la fiecare pas, pentru ca ma distruge, uneori e atat de greu sa-ti stapanesti gandurile…
Si atunci devin inevitabil una cu ele, iar proprile-mi cuvinte umplute de ura ma lovesc brutal. Si doare, iar ea e mereu aceiasi, indistructibila, lovindu-ma din toate partile, amintindu-mi mereu cat de ridicola sunt.

Stii? Ma dor aripile… nu te vei simti vinovata nici de data asta, stiu…
Am obosit, am obosit sa vad lucrurile in alb si negru. Doar ca mai apoi sa aflu ca nici macar acel alb atat de transparent nu exista cu adevarat, era doar o alta iluzie….
As vrea sa iau tot acest cosmar si sa-l lovesc de pamant, privind cum se sparge in zeci de bucatele, dar cioburile revin mereu la viata, taindu-mi pielea, transformandu-ma cu atata usurinta in propriul meu dusman.
Lacrimile n-au incetat inca sa curga, desi credeam ca intr-o zi vor seca, nu… inca sunt aici, pe chipul meu, amintindu-mi cat de mult sufar, din nou si din nou.
Imi prind suvitele negre intre degete si ma privesc in oglinda, aceiasi eu, aceleasi lacrimi nesfarsite. Mi-am promis de atatea ori ca “de maine voi fi altfel…”. Dar timpul a fost mereu aspru cu mine, iar acel maine nu a mai venit niciodata, sau poate a trecut si am pierdut din nou in fata ei…
Pentru ca la umbra unui stejar nu se poate inalta un altul…



scz de lungime, dar e totusi doar un prolog
in cateva zile cred ca vin cu primul capitol daca am timp :D
si sorry si de greseli....

[hiimera]

Deci te-ai hotărât într-un final să postezi noul fic. :>
Cam scurt prologul dar nu este nimica, oricum nu trebuie obligatoriu ca acest lucru să fie lung de zeci şi mii de km. . :))

Da, păi ai avut câteva greşeli de tastare şi de exprimare:
* "Voi nu stiti ce inseamna, ei nu stiu ce inseamna…" - sună ciudat şi fără logică, mai bine scriai altfel. Un ex: "Voi nu veţi ştii ce înseamnă şi niciodată nu veţi ştii" - cred că mai bine aşa. Acel ei nu..., nu prea merge şi na derutează.

* "...pe cand eu… eu o numesc iad" - acele puncte de suspensie nu îşi au locul acolo. Sincer trebuia să pui virgulă mai bine şi dacă puneai virgulă renunţai şi la acel "eu" care urmează după puncte, puncte.

* "Iar cuvintele mele isi pierd asa usor din esenta, si se transforma doar in silaba balbaite, iarasi, din vina ei" - "Iar cuvintele mele işi pierd treptat esenţa, şi se transformă în silabe bâlbâite, iarăşi, din nou vina ei." - acolo nu mai mergea să pui "aşa..." - nu merge şi pe lângă asta ai folosit de prea multe ori cuvântul "aşa" şi am mai schimbat eu acolo un cuvânt ca să sune cum trebuie şi mai bine.

Cred că atâtea am observat. Dacă mai este una sau două să o spună şi alţii, eu le-am enumerat pe cele care mi-au sărit mai mult în ochi. :-)
Fiind scurt, e destul de ok. Ai deschis bine, dar totuşi parcă mai trebuia. Am înţeles în mare parte despre ce e vorba... cred, totuşi s-a creat o comfuzie printre rânduri şi a trebuit să citesc încă odată ca să pricep. Şi totuşi de ce ai scris cu bolt, puteai doar cu italics? În fin`.:-j
Next time fi mai atentă. :P În rest îmi place.

[Katniss]

Hello. Am văzut că ficul este la început şi am zis să trec cu un reply. Nu am mai comentat de ceva vreme, dar sper să pot să trec mai des pe aici. În fine. Titlul este destul de drăguţ. Despre idee nu am încă o opinie sper să mi-o formez în următoarele capitole, la fel şi despre personaje. Văd că de greşeli s-a ocupat Kt. Kat, aşa că nu mai are rost să le mai menţionez şi eu. Într-adevăr s-a creat o confuzie într-o oarecare măsură, dar am înţeles până la urmă. Mai trebuia ceva descriere pe ici pe colo, pentru că unele ,,propoziţii'' au fost lăsate în aer, ca să zic aşa, adică le-ai dezvotat mult prea puţin. Sper că înţelegi tu. Ne vedem data viitoare. Dacă te-a supărat comm-ul meu îmi zici şi se rezolvă. Bye.

[crazy little red]

thx de parere fetelor >:D<
pai, next-ul, I know is short and it sucks, but enjoy it :))
promit ca urmatorul e mai lung si mai reusit.... promiiit

Capitolul 1
~Hinata~

Lacrimile-mi sunt la fel de reci ca intodeauna, lipsite de orice sentiment, chiar si de durere. Sunt goala, sunt atat de goala pe dinauntru incat uneori ma intreb daca am fost vreodata ceva mai mult decat o marioneta fara suflet. Doar un obiect atarnat pe vreun raft pentru a creea amuzamantul copiilor. Dar nici macar atat, eu sunt doar atarnata de o viata dezgustatoare, agresata mereu de soarta.
Imi privesc reflexia in oglinda cu un interes neobsnuit mie, acelas chip alb pare sa ascunda si ultimul strop de viata din mine. Parul negru pare sa ma aduca de pe alte meleaguri, lipsite de adevarata intensitate a culorilor.
Oftez fara vlaga, aproape indescifrabil si imi scot din dulap un tricou lejer si destul de lung de un bleo marin inchis asortat la aceleasi bratari albastre si blugi negri.
Imi pun pe umar geanta alba de scoala si ies din camera coborand scarile pana la bucatarie in viteza, nerabdatoare sa ies odata din casa asta.
Cand dau sa cobor si ultima scara dau nas in nas cu ea, sora mea mai mare. Parul rosu si drept ii atarna desfacut pe umeri, poarta o rochie de vara verde in timp ce vesnici ochelari ii acopera un machiaj perfect facut.

- Uite-te pe unde mergi pitico. Mi se adreseaza Karin cu o oarecare superioritate totusi retinuta dupa care trece pe langa mine lasand o urma de parfum excesiv in spatele ei.
Stramb din nas deranjata de parfumul mult prea dulce pentru gustul meu si imi dau ochii peste cap plictisita.
Macar daca ar stii…
Intru in bucatarie unde o gasesc pe mama mea, ma priveste de sus pana jos cu ochii critici si deja stiu ce urmeaza.

- Ce-i cu tinuta asta baietoasa, de ce nu poti si tu sa…?

Trantesc usa inainte sa aud si restul frazei, “de ce nu poti sa fi ca sora ta?” am auzit replica asta de sute de ori si inca ma raneste atat de mult. De ce nu ma lasa pur si simplu sa fiu eu? Daca ar incerca macar sa ma inteleaga…
Dar nu, in ochii lor exista doar ea, “fica perfecta”. Simt ca o sa incep din nou sa plang si-mi strang ochii respirand de cateva ori adanc pentru a-mi reveni si spre fericirea mea are efect.
Urc scarile pana la etajul trei la fel de plictisita ca intodeauna si intru in clasa aruncandu-mi geanta pe banca printr-un gest atat de specific mie.
Ma las sa cad pe scaun si imi inchid ochii pentru cateva secunde incercand sa ma relaxez.

- Hinaaa!
Ii aud vocea Sakurei bruscandu-mi neuroni fara mila. Sare direct pe scaunul de langa mine si vrea sa ma stranga in brate de buna diminiata, un obicei atat de prost dupa mine si atat de dragalas pentru ceilalti. O las sa ma zgataie putin prefacandu-ma adormita.

-Hinaaa, spune-mi te rog ca sora’ta nu a smuls si ultimul fir de viata din tine!
Imi spune cu o voce de copil plangacios si atunci ma hotarasc sa o bag in sfarsit in seama. O ciufulesc putin stiind cat de mult detesta asta si imediat dupa incep sa-i analizez tinuta. Poarta o rochita neagra pana deasupra genunchilor cu ceva funde albe, in cap avand agatata o funda asemanatoare. Intodeauna a fost interesata peste masura de cum arata, dar desi e un defect pe care il are in comun cu scumpa de Karin, la ea nu pare sa ma deranjeze prea mult acest aspect.
Orele par sa treaca destul de repede astazi, fiecare minut fiind umplut de vocea mult prea plina de entuziasm a prietenei mele. Se pare ca iarasi si-a intalnit “baiatul visurilor ei”. Odata i-am propus sa-si faca o lista cu toti baieti de care s-a indragostit nebuneste, dar mi-a trebuit mult prea mult timp sa o conving ca a fost doar o gluma ca sa mai incerc sa-mi vars “amuzamentul” meu pe ea.
Merg spre casa fara nici un chef, stiind ca ma asteapta aceiasi atmosfera atat de deplorabila.
Ajungand in camera mea ma arunc pe pat fara nici un pic de mila pentru trupul meu. Privesc spre tavanul galben si ajung sa-mi simt pleoapele extrem de grele. Imi inchid ochii usor, ferindu-i de lumina din camera, hotarandu-ma sa ma odihnesc pentru restul zilei.
Tresar si ma ridic mecanic in sezut atunci cand aud usa de la camera deschizandu-se brusc, aproape trantita. O privesc pe Karin cum se uita prin camera mea cu dezgust oftand regulat la cateva secunde. Nu ma obosesc sa o intreb ce ii mai trebuie de data asta. Stiu ca o sa aflu chiar si daca nu vreau.

- Vezi ca maine seara trebuie sa mergem la o petrecere cu colegii de lucru a tatei, incearca doar sa nu ma faci prea tare de ras. Crede-ma, o rochie mai colorata nu o sa te intepe sau ceva…

Doar atat imi spune si iasa din camera, de ce m-as stradui macar sa arat bine pentru asa ceva? Ca sa nu o fac pe ea de ras? Iata un motiv care nu ma entuziasmeaza absolut de loc.
Si oare de ce inca incerca sa-mi bage pe gat acest stil atat de dezgustator al ei, cu cinci culori diferite pe ea?
Ca intodeauna, intrebari care nu-si au rostul. Ma intind la loc pe spate lasandu-mi trupul sa se odihneasca pentru un timp mai indelungat.
Hmmm, o petrecere, un singur lucru ar putea sa o faca mai interesanta…



sorry si de greseli :P

[Ada]

Heeei :*.

Nu m-am putut abţine să nu citesc un alt fic de la tine ;)).
Nu mai stau acuma să comentez dialog, naraţiune etc. pentru că totul mi se pare perfect. O singură greţeluţă:
“fica perfecta”- fiica perfectă.

Îmi place noua Hinata pe care ai creat-o. Poate că altora li se pare la fel, acea Hinata care vrea să evolueze, dar eu mă regăsesc foarte mult în pielea personajului. Evident, nu am o soră a naibii de "perfectă", dar mă-nţelegi tu :)).

"Mi-am promis de atatea ori ca “de maine voi fi altfel…”. Dar timpul a fost mereu aspru cu mine, iar acel maine nu a mai venit niciodata." La faza asta din prolog chiar ai atins o coardă sensibilă.

Anyway... Aştept nextul (mai ales că ai lăsat supansul ăla la final. Sadico :))) şi să mă anunţi şi pe mine >:D<.

[crazy little red]

ms ms ms de comentarii >:D<>:D< (astazi imbratisez pe toata lumea:)))
si next-ul, chiar imi cer scuze pentru greseli dar vroiam sa-l postez astazi si nu mai am timp sa-l corectez inca o data :|
sper sa va placa :*

Capitolul 2

~Hinata pov~

Niciodata nu mi-a placut ziua de sambata, si nu pentru ca de obicei sfarseam prin a-mi pierde ziua “in familie”, mai degraba pentru ca orice activitate alaturi de ei isi pierdea stralucirea imediat. Si telefonul Sakurei care s-a trezit, din nou, cu noapte in cap mi-a dat de veste ca ziua asta va bate recordul cu privire la cele mai dezagreabile zile din viata mea. De ce? Pentru ca odata cu evident cea mai plictisitoare petrecere, adica intrunire, pentru ca ar fi o aberatie sa o numesti cu adevarat o petrecere, va avea loc si probabil cea mai grozava petrecere la care am lipsit vreodata.
Injur printre dinti scarbita de toata aceasta situatie si privesc spre ceasul de deasupra biroului, ora noua. Casc inca somnoroasa lungindu-mi mainile cat pot de mult.
Cobor in bucatarie cand aud pentru a doua oara vocea iritata a mamei mele. Ah, nu am inteles niciodata cu ce o deranjeaza pe ea daca eu particip sau nu la micul dejun “in familie”. Mi s-a parut mereu un obicei prostesc, desi tind sa cred ca simt asta mai mult din cauza lor si nu din cauza obiceiului in sine, de altfel ar putea sa fie chiar placut…
Au inceput deja sa manance cand in sfarsit imi iau si eu locul obisnuit la masa. Hmmm, parinti nu par sa-mi observe prezenta. Din nou, sunt prea ocupati sa-i asculte povestile ei despre cum a castigat, din nou, cine stie ce condus, de dans din cate am inteles.
O privesc ca sa-i intalnesc aceiasi privire rece ca intodeauna, taindu-mi orice apetit cu usurinta. Imi dau ochii peste cap si ma prefac ca nu ma afecteaza prea mult situatia. Karin isi continua poveste linistita, acaparandu-le tot mai mult atentia parintilor cu fiecare propozitie. N-am negat niciodata talentul ei, dar povestile ei par mereu atat de exagerate, de parca tocmai le-ai scos din ceva carte. Si, dupa mine, cineva care sa fie perfect in toate domenile nu exista.
Nu mananc mai nimic si urc inapoi in camera mea, luandu-mi cartea deschisa de pe noptiera si incepand sa citesc.

***

Imi ridic ochii din paginile cartii uitandu-ma la ceas. Doar unu…
Inchid cartea fara sa retin numarul paginii la care am ramas si o pun inapoi pe noptiera. Aceiasi poveste tipica de dragoste, de ce si-ar dori cineva macar sa treaca prin asa ceva? Oftez plictctisita si-mi las trupul amortit sa se odihneasca intins pe pat. Imediat incep sa-mi simt pleoapele grele, ochii mei inchizandu-se singuri, lasandu-ma sa ma odinhnesc pentru o perioada.

Deschid ochii atunci cand niste batai puternice in usa ma zgarie pe creier nalasandu-mi posibilitatea sa ma bucur de somn pentru inca cateva minute macar.
Raspund cu un “da” incet dar iritat si usa se deschide imediat lasand chipul mamei mele sa se iveasca de dupa ea. Imi zambeste gingas cand imi vede fata probabil extrem de adormita si ma anunta ca ar trebui sa ma pregatesc. Ii dau aprobator din cap, fara sa-i ofer insa vreo reactie mai puternica si imediat se retrage din camera mea.
Ma ridic lenesa din pat intrand direct in baie. Imi arunc pe chip cativa pumni de apa rece care reusesc sa ma revigoreze imediat. Ma privesc in oglinda si incerc sa-mi aranjez oarecum parul ciufulit, fara sa se vada insa inbunatatiri prea mari si ma reintorc in camera deschizand dulapul. Pimb putin umerasele fara sa ma uit insa prea atenta la hainele ce stau agatate pe ele. Privirea imi este atrasa doar de o rochie neagra ce nu am mai purtat-o cred de vreo doua luni. O scot din dulap facandu-i o analiza mai detaliata din priviri. Destul de simpluta, fara bretele, doar cu o bata sub piept si un fel de matase agatata de materialul propriu zis care ii da un aer mai elegant.
Imi privesc incaltamintea si ochii imi sar direct pe vesnici mei bascheti negri, un zambet ciudat imi apare pe fata insa renunt la el destul de repede. Nu sunt chiar atat de nesabuita…
Imi iau in picoare niste pantofi rosii simpli cu toc si imi prind parul intr-un coc lasandu-mi doar bretonul si cateva suvite sa-mi atinga chipul palid.
Cobor jos unde parintii mei deja sunt gata asteptandu-ne, si, ca de obicei, Karin ultima care-si face aparitia. Ii privesc pe parinti mei cum ii admira tinuta eu devenind din nou doar o parte din decor. Oftez resemnata cu ideea si urc in masina asteptandu-i linistita si pe ceilalti. In scurt timp langa mine se urca sora mea si pornim la drum.
Ea poarta o rochie de un verde sclipicios care deja ma dezgusta, asortata si la un machiaj in aceleasi noante. In dou ochii peste cap fara sa comentez nimic si doar astept sa treaca timpul cat mai repede ca sa ma pot refugia din nou in camera mea. Ma sprijn cu capul de geam si tocmai cand incep sa mi se inchida ochii observ ca masina a oprit, semn ca am ajuns la destinatie.
Cobor prima, deja satula de parfumul surori mele si iau cateva guri de aer curat. Intre timp coboara si ceilalti si discuta intre ei cateva amanunte neimportante pentru mine dupa care pasim intr-un final inauntru. O sala mare, mai mare decat eram obisnuita, plina de oameni care mi se par vag cunoscuti, am avut intodeauna o problema cu retinerea figurilor oamenilor pe care ii vedeam doar rar. Muzica de pe fundal e destul de draguta, cateva melodii mai vechi dar care nu si-au pierdut insa din farmec.
Imi invart ochii prin incapere si desi mi-e greu sa recunosc, stiu ca ma uit dupa el.
Si e aici. La una dintre mese cu tatal sau si inca ceva persoane care nu-mi par cunoscute.
Ma duc la o masa mai retrasa, totusi apropiata de cea la care se afla el. Il analizez cu atentie pentru cateva secunde, de parca acum il vad pentru prima data. Poarta doar o pereche de blugi negri, simpli si o camasa gri care pare sa i se potriveasca perfect, in rest acelas el, misterios, de nepatruns. Totusi, pentru o seara renuntase se pare la vesnici lui ochelari si puteam sa-i vad in sfarsit acel izvor negru din privirea lui, aceea profunzime care-mi da frisoane in tot trupul.
Il vad cum se apropie de locul unde stau eu si cand doar vreo doi metri ne despart simt o mana care ma trage, o mana usor de recunoscut din cauza unghilor lungi si albe in intregime. Karin…
Cand se opreste din mers realizez ca suntem deja langa parintii nostri, asta obligandu-ma sa ma opresc din a face o scena.
Se pare ca tatal nostru vrea sa ne prezinte unor oamenii de pe aici. Ah, isi intra din nou in rolul de “tatic”, detestam aceasta fata a lui, pentru ca stiu ca e doar o masca in momentul asta, toate grijile pe care si le face pentru noi, doar absurditati…
Stiu totusi ca nu pot sa fac nimic, doar sa ma resemnez, sfarsind astfel stand minute in sir langa oamenii aceia, caci nu le-am retinut numele si nu am fost atenta la statutul lor. Cand in sfarsit am reusit sa ma dezlipesc de aceea discutie m-am scuzat mintind ca nu ma simt prea bine si ca ma duc sa iau o gura de aer.
Ies pe mansarda, privind in gol, parca uitand chiar si sa respir…
Iar el apare de nicaieri parca, doar afisandu-se in fata mea, fara a reusi insa sa-mi trezeasca o reactie imediata. Doar il privesc pierduta, de parca nu ar fi nimic mai mult decat aer. Desi este, este el, Shino, singurul baiat care a reusit sa-mi trezeasca altceva decat dezgust intr-un mod mai mult decat prietenesc. Realizez ca am inceput sa respire sacadat, semn ca trupul meu era agitat, totul din cauza prezentei lui. Se apropie de mine, cu siguranta stie ca abia mai reusesc sa-mi pastrez calmul. Ma priveste in ochii iar eu nici nu incerc macar sa-i evit privirea, mi s-a parut mereu un lucru prea injositor pe care l-as putea face.
Isi pune o palma pe obrazul meu, mangaindu-l usor si simt placerea in tot trupul. Mana lui e calda, extrem de calda, desi afara e destul de rece, primele semne ale toamnei simtindu-se cu usurinta.

- Esti superba in seara asta!

Imi spune in timp ce-ti apropie capul de gatul meu, lasandu-si respiratia fierbinte sa-l incalzeasca, ca mai apoi sa-l sarute. Incet, suav, plin de caldura, buzele lui imi ating pielea sensibila a gatului si simt cum abia mai pot sa-mi tin echilibrul.
Tresar destul de tare atunci cand vocea surori mele strica tot momentul iar Shino se indeparteaza brusc de mine.

- Hinata, te-am cautat peste tot, mergem acasa.

Imi spune pe un ton usor ridicat dar totusi calm, de parca nu ar fi interupt nimic important. Si ce? Chiar ma asteptam sa se simta vinovata? Aceasta fiinta care in ochii mei nu pare sa arate nici cel mai nesemnificativ sentiment?
Sunt totusi fericita, si stiu ca zambesc desi parinti mei se intreaba despre starea mea de sanatate. Urc in masina si ma uit la ceasul de pe telefon ca sa realizez ca trecuse de unsprezece seara. Cand zburase oare tot acest timp…?
Cred ca e prima data cand sunt incantata de faptul ca o poveste e doar la inceput. Ranjesc singura, realizand totusi privirea suspicioasa a mamei mele care vrea sa ma incolteasca, fara sa reuseasca insa sa-mi atraga prea mult atentia macar.



ca tot am promis ca o as fie mai lung, desi mai bun nu stiu daca ii :)

[tamoshiku]

Deci ficul tău este: Original, original, original...Minunat, minunat, minunat.
Da, este incredibil, descrierea, narațiunea, dialogul, totul. Acum mă voi lua de personaje, un cuplu mai ciudat nici că-mi pot imagina, adică Hinata+Shino, super. Nu am citit un fic care să-l aibă pe "gândăcel" ca personaj principal, ai un punct în plus pentru asta.
Ce mai îmi place? Păi, voi spune că nu-mi place de Karin, fata perfectă, ce enervantă, HInata poate fi d 1000 de ori mai perfectă decât ea.
Aşa ,deci, să nu spui că mă iau doar de poveste. Îmi place modul îi care descri sentimentele, dar mai merge lucrat la peisaje şi personaje. Narațiunea este bună, dialogul nu este în exces şi nici plictisitor, ideea am mai spus e originală. Greșeli de tastare nu am văzut.

Cam atât aştept nextu :bye:

[Saravis]

Mersi mult ca m-ai anuntat :).Deci, revenind la motivul pentru care scriu, noul capitol este grozav, il iubesc :X.
Nu pot sa cred: Hinata si Shino!!!??? Nu am mai citit pana acum un fan fic cu acest cuplu, deci mor de curiozitate sa vad ce se intampla in continuare. Foarte interesant capitolul si nu pot sa cred, dar incep sa o urasc pe Karin din ce in ce mai mult. Chiar trebuia sa intrerupa acel moment?
Eh, ca sa inchei, eu nu am vazut greseli, si sincera sa fiu nici nu le-am cautat si bafta in continuare.

[Ada]

Genial.

Când ţi-am citit primul capitol eram sigură că era vorba de Naruto. Dar Shino... uau, nu m-aş fi aşteptat. Chiar mi-am format o altă imagine despre el şi e foarte interesant că e unul din personajele principale. Sunt curioasă cum îi vei contura personalitatea :-?.

În rest... stilul tău se îmbunătăţeşte de la un fic la altul. Cu modurile de expunere stai la fel de bine şi îmi place că nu mai pui accentul doar pe descriere, toate sunt echilibrate. Iar estetica e perfectă. Au fost doar câteva greşeluţe minore de tastare pe care deja le-am uitat :)).

Succes şi să mă anunţi când pui nextul >:D<.

[Mina-chan]

Hello.
Ti-am zis ca o sa-l citesc, pentru ca m-ai facut foarte curioasa.
Deci imi place mult atutudinea Hinatei, ai descris foarte bine sentimentele ei, ii conturezi un caracter destul de revoltator. Actiunea nu se grabeste deloc, parca merge totusi prea incet, dialogul a fost destul de putin si l-ai folosit numai cand simteai ca aveai nevoie de el.
Dar chiar m-ai socat ce naiba Shino? Imaginatia mea nu poate acepta decat un singur baiat, imposibil deci nu pot sa imi imaginez. x__X
Sunt sigura ca ne pregatsti tu ceva, nu stiu inca ce dar... vom afla.
Ahh, greseli gramaticale/tastaura nu am observat, deci cred ca esti in regula.
Sa ma anunti de next si multa imaginatie.