Oare cât? (SasuHina)

[Abbeh.]

Păi Gabreilla, mă bucur tare mult că îţi place ideea mea, însă mie mi s-a părut că ţi-ai făcut puţină publicitate, sau nu ştiu cum să-ţi spun, dar pe mine una m-a cam deranjat că ai spus asta aici. Adică nu ştiu,aici vorbim despre ficul meu, îmi spui dacă îţi place sau nu, critici ficul, îmi dai sfaturi sau puteai să îţi iei inima în dinţi şi să postezi aşa zisul tău fic, iar la început spuneai că ideea îţi aparţine.. Însă vreau să te anunţ că şi eu am dat search pe google şi nu mi-a găsit nici un fic cu acest cuplu. :|
But, whatever, mă bucur că îţi place şi sper să mai treci pe aici >:D<

P.S. : Aş aprecia dacă mi-ai da sfaturi când mai vi pe aici, şi nu să vorbeşti despre ficul tău.

[Gabriella]

:chuu: Multumesc mult pentru invitatie,si imi cer scuze ca am facut publicitate,desi nici nu mi-am dat seama:( sper ca nu te-ai suparat deoarece nu am vrut te sa jignesc,din contra te admir foarte mult pentru acest fic :X:X:X.Si daca ai adus vorba de sfaturi,nu cred ca sunt apta pentru a da deoarece cred ca scrii mult mai bine ca mine.Totusi tu ai mentinat ca Hinata incepe sa se simnta atrasa de Sasuke.Ar fi fost super daca ai fi spus de ce,sa mentionezi alte insusiri ale baiatului inafara de cea exteriora,sa descrii ce crede ea ca are in comun cu el si ect;)

[Denny]

Ne, Gabriella, de cand ai tu 'putere' asuprea personajelor 'Sakura&Sasuke' ? Daca vrei sa stii, multe alte persoane au postat inaintea ta. Clar ? nu ai putere asupra lor, nici macar tu nu le-ai 'contruit' . Nu-ti mai atribui niste merite care nu iti corespund. ^^

[Zăpă]

Heya(*.*)


Ti-am promis ca vin si p`aci, si uite-ma.;))

Ei bine, am ceva de lucru la acest capitol, insa iti voi spune totul pe scurt.
Grabesti actiunea rau de tot, te rog las-o mai moale. Lucrurile s-au intamplat intr-un ritm alert si m-au dat peste cap. Descrierea este absenta; sentimente, lucrurile, locuri-- nimic din ce am mentionat. Te-as ruga ca pe viitor sa descrii cele mentionate. Dialogul a fost cam mult, putin sec, insa ai folosit celebra ta replica: "pufuletii mei"=)) si asta mi-a placut. :-wM-ai enervat ca in loc sa folosesti cuvintele "ridic" sau "trezesc", tu ai folosit "ma scol". A sunat banal si m-a zgariat pe creier. Nu ai inca o vorbire literara si folosesti vorbirea normala, ceea ce nu-mi place. Incearca sa citesti carti pentru a-ti dezvolta vocabularul si a face descrierii cat mai frumoase. Greseli de tastare sau exprimare [inafara de "scol"] nu am vazut, ceea ce este bine. Sper sa ti cont de cele metionate si sa nu te superi pe mine, caci este spre binele tau. Astept urmatorul capitol si mai repede decat acesta.

Ja ne`,dear!>:D<

[Abbeh.]

Helăău lume. Vă mulţumesc enorm că îmi citiţi ficul şi că îmi daţi sfaturi. Acum am venit cu nextul, care sper să fie ceva mai bun decât până acum.
Lectură plăcută!

Capitolul 5:
Ce simt eu de fapt? Nu ştiu. Mă simt atât de confuză, încerc să mă schimb, să mă trezesc la realitate, dar am impresia că trăiesc într-o lume paralelă, total necunoscută mie. Mă simt de parcă aş fi fost răpită de extratereştri şi obligată să rămân pe planeta lor.
De mică am fost o plângăcioasă. Ochii mei nu au exprimat niciodată nimic. Adică, Dumnezeule mare, ce ar putea exprima nişte ochi lila decoloraţi? Nimic.
Mă tot întreb de ce nu o invidiez pe Sakura... Nu o pot invidia, deşi este mult mai frumoasă ca mine. Ochii ei verzi ca veninul, părul roz precum florile de cireş, formele pline, sunt visul oricărui băiat. Bine, trebuie să recunosc, am şi eu forme, dar o văd pe ea mai frumoasă decât pe mine.
Ce fac acum? A, da, mă plâng. Din nou!
Bine, deja mă enervează comportamentul meu stupid. Am început să vorbesc cu propriul meu subconştient. E total aiurea, dar măcar aşa nu o mai înnebunesc pe Sakura cu toate prostiile mele, pe care ştiu sigur că ea le va contrazice, şi că va găsi o replică pentru orice i-aş spune.
Mă tot întreb ce este viaţa până la urmă? O luptă?
Pentru că eu aşa consider. Trebuie să lupţi ca să supravieţuieşti. Să fi cineva în ziua de azi este foarte greu, iar foarte greu aproape cade in extrema imposibilului.
Mă uit cu stupoare la ceas şi văd că deja este ora douăzeci şi trei. Mâine la ora şapte idioţenia aia de ceas va suna. Deci, gata, ori dorm, ori mâine trag chiulu’. Şi cum mie nu-mi prea place ultima variantă pentru că mâine dau extemporal la biologie, ar fi mai bine să dorm.
Printre perdelele crem am putut vedea cum luna tronează peste toate miile de steluţe, făcându-le să pară atât de mici pe lângă ea.
Mi-am simţit pleoapele tot mai grele, până „s-a rupt filmul” şi nu am mai ştiut nimic, pentru că lumea viselor m-a ademenit ca pe un copil.
Când visam şi eu mai frumos stupizenia aia de ceas a sunat provocând un zgomot îngrozitor în toată încăperea.
Pe moment nu mi-am dat seama că este doar ceasul şi am sărit ca arsă din pat. Am oprit alarma, apoi m-am îndreptat leneşă către baie. După un sfert de oră de răsfăţ mi-am dat seama că dacă nu ies voi întârzia. Am luat micul dejun, apoi mi-am luat geanta şi am pornit către liceu. Speram să merg singură, dar m-am întâlnit cu Naruto şi Sakura.
-Hinata, s-a întrerupt aseară. Ce tâmpit, a reuşit să-ţi facă ceva? M-a întrebat Sakura îngrijorată.
-Nu a reuşit să-mi facă nimic, şi aş aprecia tare mult dacă nu aţi mai aduce vorba despre acel eveniment care pe mine nu m-a făcut să mă simt prea bine.
Mai era ceva de mers până la liceu, însă am apreciat la cei doi amici ai mei că au fost tăcuţi şi că mi-au respectat intimitatea. I-am supărat cu ce am spus? Asta este. Şi ei m-au supărat pe mine de multe ori şi nici măcar o dată nu şi-au cerut scuze. Aşa că, dacă ei aşteaptă o scuză de la mine în acest moment, pot să aştepte până la paştele sfintelor şniţele, pentru că asta nu se va întâmpla.
Sunt rea? Eu? O, pe bune?
Deci pot! Sigur, orice e posibil pe lumea asta. Bine măcar că e vineri. O, Doamne. Ieri Temari m-a invitat la clubul Ganessa, iar eu nu m-am mai dus, deşi am spus că merg...
Lasă, nu e nimic, toţi uităm, în fond e omenesc, nu?
Sigur, doar nu sunt android, sunt un simplu om care face umbră pământului cu un scop pe care încă nu îl ştiu. Cred că o să mi se facă rău de la atâta gândire. Dacă iese fum nu e nevoie să chemăm pompierii, o să-mi fumege numai capul de la atâta gândire inutilă.
Am ajuns la liceu în sfârşit şi am constat cu stupoare că toţi trei am întârziat. Ah, Hinata, aşa îţi trebuie dacă stai un sfert de oră sub duş dimineaţa.
Ne-am cerut scuze de la profesoara de biologie, si am cerut să ne dea şi nouă câte o lucrare. După părerea mea nici nu se putea mai uşor. Am scris tot ce am ştiut apoi am predat lucrarea, luându-mi şi lucrurile cu mine. Nu mai am chef de ore.
Părăsesc curtea liceului şi mă îndrept către veşnicul loc în care merg când nu sunt în apele mele.
În parcul de lângă casa mea....

[Erina Ozaki]

Nextu si revin: ;;)
Am gasit ceva care la finalul ficului ma ingrozit. Evita sa mai folosesti expresii proprii in ficuri. Ca de ex: ''până la paştele sfintelor şniţele'' :)) Este ridicol, adica este un fic. Aceasta forma/ expresie se poate folosi in parodii pentru a da un aer comic, dar tu in capitolul asta vorbesti despre starea Hinatei care este trista si cu moralul la pamant.
Am mai gasit un gen de expresie, dar nu ma atras la fel cum a facut asta.
Naratiunea se impleteste cu descrierea, este okz. Actiunea este in final fugarita de gaste rau :)) trebuia sa o lasi mai moale putin. Puteai sa mai descrii atitudinea profesoarei si scena cand cei 3 au intarziat macar cu cateva randuri.
Dialogul este aproape inexistent. Of of!
Singurul lucru de caresunt multumita 100% este estetica. Faptul ca ma atrage si este ingrijita.
Sper sa nu te deranjeze commu meu, dar miam spus parerea. Ast nextu si sa ai muuuulta inspiratie si bafta. :x :*

[Abbeh.]

Oke girls, pentru că suntem numai fete p'acilişa, nu? :]] Am venit cu nextu' , nu un next foarte strălucit după părerea mea, căci mă balansez între a scrie şi între a mă juca Piticot cu soră'mea, but asta e altă poveste.
. So. nextu'.



Capitolul 6 :
Stăteam pe bancă şi priveam visătoare cerul. Cât putea fi de frumos la acea oră, aşa de albastru cu acei norişori pufoşi şi moi. Părea ireal, ăsta este adevărul. Mă gândesc ce poate face natura, ce lucruri uimitoare, fir-ar să fie. Totul e aşa încurcat în capul meu, nici nu pot gândi ca lumea.
Ce liniştit este parcul la ora asta. Logic, la ce îmi este capul? Nu toată lumea chiuleşte cum fac eu, sau alţii au serviciu. E abia unsprezece şi treizeci şi şapte de minute şi cred că m-am plictisit. Adică, cred că trebuie să-mi revin, să ies din starea asta ciudată care mă face să mă simt aiurea.
Iau telefonul din buzunarul de la blugi şi intru la creare mesaj. O rog pe Sakura să vină până în parc, în fond avea istorie, ştiu că urăşte materia asta. Nu mi-a răspuns, ştiam că vine. În decurs de zece minute era în dreptul meu.
-S-a întâmplat ceva? M-a întrebat aceasta gâfâind.
-Nu, sigur că nu. Ce te face să crezi că s-a întâmplat ceva?
-Nu ştiu, poate că m-ai chemat aici.
-Mă plictiseam . i-am răspuns râzând
Apoi s-a aşezat lângă mine şi am tot vorbit, de fapt ea a vorbit. Cred că îi era dor să stea de vorbă cu cineva. Să se plângă mai exact. Mă enervează, sunt conştientă că şi eu am fost aşa, dar e stresant, zău aşa.
Au trecut treizeci de minute, oh frate, nu-mi vine să cred că încă vorbeşte, ce mama naibii are? Totul e aşa plictisitor, nu zice nimic din ce m-ar interesa pe mine, adică serios, ştiu că acum câteva luni eu eram cea care se plângea într-una şi chestii din astea, dar m-am schimbat şi consider că asta ar trebuie să facă şi ea, adică până acum nu se plângea şi începe acum. Mă enervează....Cred că...
-Hinata, mă asculţi? Unde îţi este capul?
-Da, te ascult. Nicăieri, eram atentă la ce spuneai tu.
-Oh, serios? Åži ce spuneam mai exact?
-Păi, te plângeai. Mai ceva ca mine.
-Nu. Vezi? Eşti tu dusă cu pluta. Îţi spuneam de tipul ăla nou care s-a mutat la noi în clasa. La istorie ni l-a prezentat, ţi-a ars ţie să tragi chiulu’.
-Hai mă, că exagerezi. Ce dracu poate fi aşa frumos la el?
-E perfect .mi-a răspuns ea visătoare.
-De câte ori vrei să-ţi mai repet că nu exista băieţi perfecţi? Mereu vor fi ceva, care la un moment dat ne va supăra. Şi tu ştii asta prea bine.
Apoi a tăcut. Ştia că am dreptate. Sunt sigură că ştia, dar nu voia să recunoască. E o încăpăţânată. Mă uimeşte, uneori e mai ceva ca mine. Mereu a fost mai ceva ca mine, deşi acum se plânge, ştiu că mereu mă va surprinde cu ceva nou.
Sunt absolut sigură.

*
Deja am ajuns acasă. Cred că nici nu am mai salutat-o pe Sakura, în fond, tot drumul şi-a ţinut gura. Prea bine, am nevoie de linişte. Mi-am aruncat cheile pe unde am apucat, apoi am păşit oarecum temătoare în camera mea. De ce? Habar nu am, eventual de proastă, pentru că în casă nu avea cine să fie, doar locuiesc singură; ce Dumnezeu.
Prostii de-ale mele. Intru în cadă şi mă rasfăţ cu toate aromele...Bine, mint. Nu toate, dar tot mă răsfăţ cu ce apuc. Mirosul de orhidee îmi inundă nările în cel mai fascinant mod posibil.
În timp ce fredonam o melodie, un zgomot m-a trezit din visare; am tresărit. E doar telefonul. Mă ridic cu greu din cada cu apă fierbinte şi parfumată şi îmi învelesc trupul într-un prosop de bumbac.
-Da?întreb eu plictisită.
-Hinata Hyuuga la telefon?
-Mda. Cine e?

[Erina Ozaki]

Iar pe aci >:)
pai in capitolul asta povestea este iarasi banala, dar dragutsa. Imi place ca ai bagat si ceva descriere pe acolo, dar tot mai trebuie lucrat. Oricum fata de capitolele anterioare este ceva mai bun. Naratiunea se impleteste cum ar trebui cu descrierea. Estetica este foarte buna si nu ma dezamagit nici akum si nici inainte.
Actiunea ...pai decurge lent si frumos pana la final. Ai obicei si o grabesti la final, am vazut ca ai incercat sa faci sa decurga incet, dar nu ai rezolvat nimic tot ai fortsato.
Dialogul este bun, putin dar putin si nu sec. Asta iarasi ma multumeste. Actiunea fii atenta la final sa no fortsezi so strangi de gat.:))
In rest am vazut ca ai mai progresat putsintel, dar mai ai drum de mers..Oricum este un lucru bun. Ast nextu si bafta! Bravo! :* :-h

[Sângerica :3]

Deeeci..... S-o luam cu inceputul,ok ^_^ ?

Sa luam partea buna, caci asta e frumos :>:> : stii bine ca ma bucur ca ai dezvoltat un fic pe ideea combinarii SasuHina, si te felicit pentru asta, pentru ca am impresia ca esti prima si poate chiar singura.

Acum, partea mai putin frumoasa: Nu Mai Grabi Actiunea |-_-| . Mie ciuda cand vad ca ai idei si le irosesti asa usor in capitole. Mai dezvolta, mai descrie, mai povesteste, mai prezinta imprejurimile, dar ...nu o mai grabi chiar asa de tare, caci nu sunt singura care a zis asta :)). Acum, un al doilea aspect mai putin frumos ar fi faptul ca ai greseli gramaticale, pe care te-as sfatui sa le revizuiesti.. nu e chiar asa de bine sa fii smuls din cursul povestii cand vezi greseli ( cel putin mie asa mi se intampla :-??)

Sper sa nu fi fost prea dura sau alte chestii, dar imi place sa ma exprim ceva mai "fresh" :D .
Spor la inspiratie si astept nextul, my L.B.G ;) !

[Abbeh.]

@Denissu, iți mulțumesc că încă citești ce scriu eu având în vedere că am fost cam bătută în cap și am fugărit acțiunea aia ca pe nu știu ce... :)). Sper să citești în continuare.
@Sephorra, nu ai fost dură, exact asta vreau, exact așa cum i-am spus și lui Denissu, am fost bătută în cap cu acțiunea. :)). Sper să citești în continuare.
Si acum, nextul.

Capitolul 7:

-Hinata Hyuuga la telefon?
-Mda. Cine e?
-Sunt Ayuka Nashimiki, de la spitalul județean. Te-am sunat în legătură cu postul acela.
Oh, da. Am uitat cumva să menționez? Sigur că am uitat, doar asta s-a întâmplat acu, destul de mult timp. Mda, o liceeancă să lucreze la spital. Mai mult ca sigur că va omorî pacienții. Ei bine, nu. Cum am spus și acum ceva vreme, locuiesc singură, deci trebuie să am grijă de mine și de viitorul meu. Sunt în ultimul an de liceu, așa că m-am interesat la ce facultate aș putea intra. Am optat pentru cea de psihologie, unde voi intra cu brio, la notele mele. Ei, un chiul mic n-are nimic. Profesorii știu că sunt imprevizibilă, dar cu toate astea sunt o elevă bună. Așaa, și directoare facultății mi-a spus că va fi nevoie sa fac și ”practică”, așa că am avut ambiția de a începe chiar de acum. Și m-am interesat, dar nu credeam că voi primi postul de ajutor de psiholog, așa că am preferat să tac din gruă decât să mă amăgesc singură.
-Oh, sigur! Mă bucur că m-ați sunat.
-Păi, de fapt, te-am sunat să te anunț că ți-am trimis si un mail, și în caz că nu aveai timp să îl citești, am decis să te anunț telefonic că ai primit slujba.
-O Doamne! Vă mulțumesc enorm. La revedere.
-La revedere.
Uh, mă simt atât de euforică. Nu îmi vine să cred că am primit slujba, e minunat. Mă îndrept către baie și dau drumul la apă să se scurgă din cadă. Nu mai am chef de baie, am s-o sun pe Sakura să sărbătorim. Doar noi două, așa cum era mai demult. Va fi minunat. Mă îndrept către dulap de unde îmi iau o pereche de blugi gri, un tricou lung până sub fund galben și un hanorac negru cu mici steluțe galbene pe el. Îmi iau adidașii mei atât de simpli, mobilul, cheile, și ies.
Pe scări încerc să o sun pe Sakura, dar nu răspunde. Mai sun o dată:
-Alo, ce faci Saku?
-Eu bine, tu?
-Bine, păi voiam să ieșim în oraș, dacă poți veni.
-Cu ce ocazie?
-Păi, am o slujbă.
-Serios? Asta e grozav, dar nu pot veni. Îmi pare rău, am o înâlnire cu Itachi chiar acum.
-Nu e nimic, sărbătorim altă dată. Distracție plăcută.
Apoi am închis. Minunat. De când până când asta cu Itachi? Probabil că vrea să se apropie de mitocanul de Sasuke prin Itachi. Și Itachi vrea numai s-o fută. Uneori e tare idioată fata asta. Uneori? Eh, doar când e vorba de Sasuke.
Mă îndrept spre terasă și mă așez la o masă oarecare. Un chelner vine și îmi ia comanda. Îi spun că doresc o înghețată de banane cu toping de ciocolată și o apă minerală, apoi pleacă. După jumătate de oră în care am tot înjurat, mi-a adus comanda. Bine de știut: nu mai vin la terasa asta. Savurez înghețata de parcă ar fi ultima, plătesc consumația și îmi iau apa minerală cu mine. De plictiseala am decis să fac ”curățenie” prin telefon, așa că nu prea eram atentă la drum. Și, buf!
-Tu nu te uiți pe unde mergi?
-Helăău, ești chior? Nu vezi că eram cu ochii în telefon?
-Oh, serios? Atunci scoate-i naibii de acolo.
-Idiotule!
Doamne, era Sasuke. Băiatul psta mă scoate din minți. Dau să plec și mă prinde de mână.
-Hei, nu ai vrea să bem un suc?
Am început să râd. Dar un râs isteric.
-Copile, te-ai lovit la cap?
Se strâmba la mine și îmi răspunde:
-Voiam să fiu politicos! Doar și tu voiai să sărbătorești.
-De unde știi?
-Sakura mi-a spus. E la întâlnire cu frate-miu.
-Mda știu. Cred că deja o și fute.
-Eu cred că deja dorm.
-Ce? L-am întrebat râzând.
-Adică deja i-a tras-o. Hai să bem un suc, te rog, în calitate de colegi.
-Bine.
M-am dus cu el la suc. Și am vorbit câte-n lună și în stele. Apoi am decis că e târziu și am plecat acasă. Am refuzat oferta lui de a mă conduce.
Am urcat treptele și am intrat în apartament. Foame nu-mi este, așa că nu mănanc. Mă duc să fac duș. Timp de cincisprezece minute mi-am răsfățat întreg trupul și am încercat să cânt pentru a-mi alunga gândurile ciudate ce îmi tot inundau mintea.
Cred că Sasuke e chiar de treaba, dar nu-l plac.
Ei nu? Pe cine încerc eu să păcălesc aici? Mă simt atrasă de el. Ce aiurea. Eu sunt doar o simplă colegă pentru el, plus că probabil o fi ca fratesu....