Cântec pentru tine

[Ekkaterinna]

Well,mi-am facut si eu un fic :-? E prima oara cand fac un fic la persoana I :D Si scriu si din perspectiva unui baiat >.< Trebuie sa ma obisnuiesc.Nu stiu cat e de bine,fiindca in viata mea am avut numai vreo 2 ficuri,pe care le-am lasat balta. Dar asta chiar vreau sa ma tin de el.So,fara alte prezentari,sper sa va placa fic-ul meu ^^

Capitolul 1

Ce se întâmplă când viaţa ta plictisitoare se schimbă în ceva diferit?Ce se întâmplă când peste noapte devii faimos şi nu mai poţi ieşi din casă din cauza fanilor?Eşti plăcut mulţumit sau te simţi arestat?

* * *

Era o seară rece de toamnă.Stelele străluceau ca mii de candele aprinse,iar luminile oraşului semănau cu mii de beculeţe colorate.Mă aflam în balcon,visând cu ochii deschişi şi gândindu-mă ce privelişte am în faţa ochilor,iar totuşi mie mi se pare un nimic.Blocul în care locuiam era la periferia oraşului,iar eu savuram fiecare clipă de linişte.Deşi nu eram un fan al gălăgiei,făceam parte dintr-o trupă.Heh,ce ironie! O voce mă trezeşte din visare,spunând:
- Hey,Jess! Ce faci?
- Păi...
- Hă?
- Las-o baltă,Robert.
Robert era un tip înalt,de vreo 1.80 cm,avea ochii de o nuanţă crudă de verde,care te făcea să te gândeşti la o pădure,şi părul castaniu,o nuanţă care te făcea să-ţi fie poftă de ciocolată.Mereu avea grijă de aspectul lui,dar nu o făcea într-un mod pretenţios,ci doar acorda mare atenţie lucrurilor care le purta,nu arunca orice haină din dulap pe el,spre deosebire de mine,care eram o fire leneşă când venea vorba de îmbrăcat.Era un tip amuzant,putea să facă pe oricine să râdă.Sau poate doar aşa mi se părea mie.
- Hey,Jess,te-ai gândit la numele piesei?
- Încă nu.
Da,eram prieteni şi colegi de trupă.O trupă cunoscută sub numele de "6th sense",formată din patru membrii,două fete şi doi băieţi.Eram la început,şi vroiam ca primele noastre cântece să fie pe placul publicului,aşa că noi chiar am ieşit pe stradă să întrebăm oamenii ce fel de muzică ascultă.Chiar nu înţelegeam de ce făceam asta,poate doar pentru că îmi plăcea muzica.Se pare că eram aşa de absorbit în gândurile mele încât Robert a trebuie să mă scuture un pic,ca să mă trezesc din visare:
- Jess,ce naiba faci?Pentru un moment am crezut că eşti hipnotizat.
- Eh,scuze,doar mă gândeam la ceva.
- Ah,înţeleg.Hai,trebuie să mergem la repetiţii,spuse el cu o voce vioaie,se vedea că îi place trupa.
- Bine.
Ies din balcon,îndreptându-mă cu paşi mici spre camera mea.Dacă Robert s-ar fi uitat la mine,ar fi zis că sunt ameţit.Ajung în faţa uşii,pun mâna pe clanţă şi deschid uşa larg.Intru în cameră şi închid uşa după mine,care se izbeşte puternic.Camera mea era una mică,în care aveam doar patul,un dulap pentru haine,şi biroul pe care deseori scriam cântecele sau căutam diferite chestii pe net.Robert mă strigă din cealaltă cameră:
- Jess,te-ai îmbrăcat?
- Mai am puţin,spun eu,care nici măcar nu începusem să mă schimb.
- Parcă eşti o fată,Jess.
- Taci!
Reuşesc să mă îmbrac repede,cu nişte blugi,un tricou roşu şi un hanorac gri.Las celelalte haine pe pat,ieşind din cameră şi ducându-mă direct în hol,ca să mă încalţ şi să mergem la repetiţii.Robert era deja încălţat cu nişte adidaşi Nike,iar eu îmi pregăteam încălţările marca Adidas.Am reuşit să mă încalţ aşa că ieşim amâdoi pe uşa apartamentului,iar eu am scos cheia ca să o încui.
În timp ce coboram scările ajungând de la etajul 3 la parter,am vorbit despre ce aveam de gând să cântăm,câte melodii aveam de gând să punem pe primul disc şi planuri de viitor.
Când ieşim din bloc,o fată cam de 17 ani,cu păr negru,lung până la fund,drept,ten deschis la culoare ca neaua şi ochi ciocolatii se apropie de Robert,afişând un zâmbet mare.Robert rămâne fără cuvinte,se uită la persoana din faţa lui,iar eu nu ştiu ce să fac,să-l trezesc din visare sau să îi aştept reacţia.Fata pare deranjată de faptul că Robert nu îi răspunde,zâmbetul ei acum transformându-se într-o faţă tristă.Durează câteva minute,dar fata spune cu teamă în voce:
- Nu mă mai ţii minte?Alice,acest nume îţi aduce aminte de ceva?
- Alice?Nu te-am mai văzut de mult,spuse Robert afişând un zâmbet inocent.Arăţi total schimbată!
- Tu eşti acelaşi ca acum 7 ani.Nu te-ai schimbat deloc,spune ea,afişând din nou un zâmbet larg.
Eu nu eram băgat în seamă,aşa că nu mi-am putut permite să le stric discuţia.Habar n-am despre ce au vorbit,dar ştiu sigur că după nu a mai spus nimic tot drumul.Curios fiind,am încercat să strecor subiectul prin discuţiile noastre,dar nu am avut nici o şansă.Într-un final,am ajuns la locul unde ne făceam repetiţiile, unde două fete,colegele noastre de trupă,ne aşteptau.Prima fată,înaltă de 165 cm,cu păr blond,lung până la piept,drept,şi cu ochi albaştrii,stătea întinsă pe toată canapeaua,în timp ce cealaltă,de 170 cm,cu ochi verzi şi cu părul roşcat,cârlionţat şi lung până la fund,stătea pe scaunul de lângă tobe,încercând să creeze un nou cântec.Când ne-a văzut,blonda s-a ridicat de pe canapea şi s-a apropiat de noi spunând:
- Aţi întârziat.Din nou.Credeţi că o să putem scoate albumul dacă voi o să întârziaţi mereu aşa?
- Haide,nu fi aşa nervoasă Carla,m-am întâlnit cu o cunoştinţă şi nu am putut să-i spun că nu am timp de ea,nu ar fi fost politicos.
- Hmm,ce poveste stupidă,Robert.Chiar crezi că o să credem minciuna asta?spune roşcata,uitându-se urât la el.
- Nu,Becky,e adevărat ce a zis el,pe bune,spun eu.
- Eh,în fine,spune Becky ridicându-se de pe scaunul de lângă tobe.
Am stat puţin să ne uităm la versurile create de mine,să modificăm şi să alegem numele pieselor,apoi ne-am dus fiecare la locurile noastre,pentru a repeta.Eu la chitara acustică,Robert şi Carla la voce,şi Becky la tobe.Fiecare dintre noi era gata să înceapă repetiţia.Am repetat toate cântecele de atât de multe ori încât am reţinut toate versurile,fără greşeală.Când am terminat,era deja ora 21.Toţi eram amorţiţi din cauză că am stat aproape nemişcaţi cântând,înafară de vocalişti,care au încercat câteva scheme cu microfonul.Am lăsat toţi instrumentele în apartamentul cu 1 cameră,numit de noi "studio",şi am plecat,Becky rămânând în urmă ca să încuie uşa.Apoi ne-am despărţit în două grupe: băieţii şi fetele.Fetele s-au îndreptat spre casele lor,în timp ce noi doi am plecat spre apartamentul nostru.

[Me�al.]

Am citit ficul tău fiindcă titlul m - a atras și mă gândeam că - i ceva despre o formație ( și asta a fost ! : )) ) . Deci, titlul mi - a plăcut. E chiar interesant și pot să pariez că e ceva de dragoste. Oricum, e genial : D .
Descrierea e bunicică, dar trebuia puțintel mai multicică. Știu, ai descris cu lux de amănunte aspectul lor fizic, dar n - ai prea descris cum arătau locurile prin care au trecut, vremea și , cel mai important, sentimentele tipului, ce crede.
Acțiunea pare cam fugărită. Capitolul nu este prea lung, iar descrierea nu prea multă și de aceea acțiunea este grăbită. Adaugă multă descriere și asta o să lungească capitolul și o să facă acțiunea să decurgă mai lent. Adică, stă pe balcon, hop o întâlnesc pe aia, hop la studio, hop acasă. Prea repede.
Dialogul este bunicel. Totuși, mi s - a părut că este prea sec pe alocuri. Discuția dintre Jess și Rob mi s - a părut cam seacă, mai ales cu replicile gen : „Bine.” În rest e bine.
Nu cred că mai am ce comenta căci mi - a plăcut. Scrii destul de bine din perspectiva unui băiat, chiar dacă este pentru prima dată. Mă întreb cine o fi tipa aia cu care s - a întâlnit Robert și ce o să se întâmple - n continuare.
Succes!

[Yuki Onna]

Let's see... Pe mine sincer m-a atras titlul. Imi imaginam ca va fi o poveste cu o formatie si cu muzica, lucru ce nu ma deranjeaza deloc. Sa incepem cu inceputul:

Descrierea~ Trebuie sa spun ca nu prea ma incanta. Descriind felul in care arata un om, nu inseamna sa faci descriere. Si chiar si aici, o persoana nu are numai ochi, par si... inaltime. Sa stii ca te ajuta faptul ca scrii la persoana I. Inteleg ca e primul tau fic de acest gen ( eu nu cred ca as putea sa scriu din perspectiva unui baiat : )), desi poate as incerca) , insa trebuie sa-ti dai silinta. Eu nu am simtit sentimentele lui Jess. Chiar deloc. Aveam impresia ca e o marioneta care nu are trairi.

Dialogul~ Nu pot sa spun ca e foarte sec. Intr-adevar sunt unele replici ( la inceput) care mai bine nu le puneai. Cu toate astea, am senzatia ca dialogul exista numai ca sa fie pus si el.

Actiunea~ Sincer: plictisitoare. Mi s-au parut atat de monotoni copii astia. S-au imbracat, s-au intalnit cu o veche prietena, s-au dus la repetitie, au cantat si au plecat acasa, fiecare in drumul lui. Haidee! Putina actiune : )) Hai totusi sa spunem ca pentru primul capitol e destul de bine, desi nu m-ai facut sa-mi doresc sa citesc in continuare. ( o sa citesc sa stii ^^)


Cam atat : - ? Aaa! Incearca la sfarsitul povestii sa pui putin suspans si mister. Asta cu siguranta ar inebuni cititorul ^^ Povestea ta nu e urata, chiar e ok, doar ca trebuie putin cizelata, ca sa spun asa : ))
Vreau sa vad ce o sa se intample cu baietii si care e treaba cu Alice :- ? : >
Astept urmatorul capitol! Spor la scris si sa ai multa inspiratie! ^^