Oarba, dar inca te pot simti!

[Ely1496]

Capitolul 1
As vrea sa incep cu ,,A fost o data ca-n povesti...``, dar nu ar fi corect pentru ca ar trebui sa se termine cu ,,Si asa au trait fericiti...``.
Povestea mea incepe acum multi ani in urma. Defapt... adevarata poveste incepe cand aveam 14 ani. Cel mai rau an din toti ani cei grei pe care ii dusesem pana atunci. De atunci viata mea luase o schimbare completa... Si cu greu am dus povara ce-mi se dase.
Era intr-o zi ploioasa de vara. Din start mi-am dat seama ca nu va fi de bine. Ploaia mereu aduce ghinion. Sau, cel putin mereu cand ploua, mie mi se intampla cate ceva rau. Ori luam o nota proasta la mate, ceea ce se intampla rar, ori mi se uscau trandafirii pe care ii aveam in micuta gradinuta din spatele casei. Ei bine, sper sa nu ma afecteze prea mult. Am luat o inghititura de aer, si mi-am deschis umbrela. Eram in fata scolii, ma indreptam spre umila noastra casa. ,,Noastra``- ma refer la eu si mama. Mama este singura persoana care mi-a mai ramas,si singura persoana de care stiu ca sunt legata prin sange de ea. Sa va zic de ,,tata``? Adevarul este ca nu stiu cum e sa ai un tata. Defapt... niciodata nu am stiut cum e sa ai un tata. Stiu doar din ce vad la scoala, in fiecare dimineata unii copii vin de mana cu un tata. Mama niciodata nu mi-a povestit despre el. Iar de fiecare data cand aduc vorba de el sau cand pronunt cuvantul ala, ea incepe sa planga. Asa ca mai mereu evit discutia asta. Desi, odata si o data tot am sa aflu ceva despre el. Chiar de-ar fi sa strabat tot pamantul. Sau chiar de-ar plange mama cu jale. Deocamdata am 14 ani, mai las sa cresc. Atunci voi avea dreptul sa aflu.
O data ajunsa acasa, ma asez la masuta din bucatarie si imi fac temele. Ca de obicei, mama nu e acasa. Mai mereu, ea lipseste, si nu apuc sa o vad decat dimineata devreme cu pungi de cearcane sub ochi. Mereu o intreb daca se simte bine, iar ea imi reaspunde decat cu o imbratisare stransa si cu cateva lacrimi. Lucreaza foarte mult. In fiecare seara intra pe fuga in camera mea, ma saruta pe frunte si mereu imi soptes-te ,, Te iubesc``, apoi iasa. Singurul mod prin care comunicam mai des este telefonul mobil. Este singurul lucru scump din casa. Nu ne permitem prea multe. De aceea ne vedem asa rar. Dar cand prindem cate o zii impreuna facem tot ce ne trece prin cap. Ne batem cu frisca, ori ne udam cu furtunul in spatele casei.
Facandu-mi tema la matematica, ma deranja picaitul stropilor de ploaie pe acoperisul de tabla. Dar parca imi alina singuratatea prin care treceam. La un moment dat, tot zgomotul deveni ca un cantec. Incepeam sa bat cu pixul in masa, acompaniand si eu cu un ritm de neinteles. Dar daca asculti cu atentie iti vei da seama sensul. Imi place sa cant foarte mult la pian. Desi nu am unul, la scoala la care ma duc, au unul. Profesoara ma invata dupa ore. Gratis. Mereu imi spunea ca ma pricep si ca odata voi deveni cineva. Desi, nu trageam concluzii la cele spuse. Erau doar niste incurajari ireale pentru mine. Poate pana la urma nu e asa rea ploaia. Gandeam in sinea mea, cand distractia mi-a fost intrerupta de soneria telefonului. Am raspuns fara sa mai vad cine e.
-Alo!
-Alo! Domnisoara Russou?
-Da!
-Buna ziua si scuzati-ne de deranj. Sunam de la urgente si avem sa va dam o veste proasta...
Una dintre asistente continua sa vorbeasca intruna, incepeam sa pierd legatura cu ea incetul cu incetul. Dintr-o data scapand telefonul din mana. Corpul incepuse sa vibreze, ochii incepeau sa se umezeasca incetul cu incetul pana cand umplusem caietul de lacrimi. Mi-am pus mainile in cap incepand sa trag de firele cele blonde. Nu putea fi adevarat ce auzeam. Sigur e doar un cosmar. Da! Probabil adormisem in timp ce imi faceam temele. Vroiam sa ma asigur ca e doar un vis. Si vroiam sa ma trezesc mai repede, pentru a putea sa o vad pe mama. Sa ma asigur ca e vie. Am iesit incet, tremurand, din casa. Inca ploua. Ploua incet cu niste raze de soare printre, pana cand se formase un curcubeu. Era asa de real. Puteam simti cum stropii reci imi stergeau lacrimile calzi, curatandu-mi fata infierbantata. Am cazut in genunchi pe iarba verde, dandumi seama ca nu e doar un vis.

Eram doar eu si mama. Eu la suprafata, ea in pamant. Eu vie, ea moarta. Ma simteam asa vinovata. As da orice ca sa fi fost eu aia care cazuse de la etaj. As fi dat orice ca sa schimbam acum rolurile, sa poata vedea cum e sa suferi. Dar as fi vrut ca acum eu sa fi fost aia moarta. Sa nu se poata simti singura acolo, in frig si umezeala. Ci sa fie aici. La caldura. Printre oameni. Ma tot intrebam. Ce o sa se faca acolo? Cu cine o sa mai joace ea de-a prinselea? Dar eu? Cu cine o sa ma mai bat cu frisca?
Timp de o saptamana, stateam langa ea non-stop. Acum aveam tot timpul din lume sa ni-l petrecem impreuna. Ii spuneam tot ce facusem la scoala. Dintr-o data ma credeam nebuna. Cum stateam toata ziua pe bancuta din fata mormantului plin cu trandafiri rosii, albi si roz. Ii placeau la nebunie florile. Cateodata o mai intrebam ce face, cu speranta de-ami putea raspunde.
Ploua din ce in ce mai des. Incepeam sa urasc ploaia din ce in ce mai mult. Incercam sa ma feresc de rele si sa stau in casa, asteptand sa iasa soarele. Ziua ce-a mare sosise. Era o zi innorata de 8 august. Ziua mea preferata. Ziua in care ma nascusem. Asteptam sa fie frumos toata ziua. Degeaba! Asteptam macar dimineata sa fie putin soare, pentru a putea sa ii fac o vizita mamei. Degeaba! Am asteptat toata ziua, mai spre seara, nimic nu ma putea tine departe de ea. Trebuia sa ii fac o vizita. Cred ca a stat singura toata ziua. Nevand pe nimeni inafara de mine. Asa ca mi-am luat umbrela si am pornit spre cimitir. Tot drumul mi-a fost frica. Am fost foarte atenta. Intr-un final am ajuns la ea. Nu imi venise sa cred ce vedeam. Poate ori era groparul. Dar asta in nici un caz. Era un domn inalt, destul de bine imbracat. Statea in dreptul mormantului, fumand o tigara. Dupa care o arucase pe mormant si strivind-o lasand o urma. Ce facea? Nu are putin bun simt? In spatele lui aparu un tanar. Imbracat in negru. Aruncase o privire asupra florilor din imprejur, apoi domnul de prima data se indepartase. Vazusem cum iesea din cimitir, apoi l-am pierdut. Mi-am intors privirea inapoi la tanar. Care si el ma privea cum stateam dupa un copac. Am inceput sa tremur de rusine si am iesit incercand sa-mi acopar fata cu umbrela. El se indrepta spre mine. Incepeam sa scotocesc prin cap gandindu-ma la o replica care sa ma apere. Cum se apropia de mine mai tare, inima incepea sa o ia la fuga. Nu o condamn! Si eu as fi facut la fel! Dar nu e politicos. M-am trezit si am luat o infatisare mai dura. Se apropie, trecu-se pe langa mine soptindu-mi un ,,La multi ani!``. Apoi se duse inainte in spatele meu. Se indrepta spre iesire. M-am intors mirata si totodata speriata. De unde stia el ca azi e ziua mea?
-Stai! Am strigat la el!
El se intoarse spre mine, incepand sa ranjeasca. Nu am mai avut curajul sa zic ceva, asa ca am ramas mai mult cascata. Tanarul se intoarse iesind din acel loc care incepuse sa-mi dea fiori. M-am intors repede la mormantul mamei. Am vorbit vreo 10 minute cu ea. Incepuse sa se intunece asa ca am plecat. Am iesit rapid din cimitir. Ma simteam urmarita. M-am intors de frica si am observat ca nu era nimeni decat o pisica neagra. Uhhh... nici nu vreau sa ma gandesc. Incepea sa ploua din ce in ce mai tare. Mai erau cateva stradute pana la casa mea cand deodata, in fata mea aparu doua luminite. In urmatoarea clipa simteam cum asfaltul cald ma inghitea. Umbrela, acum era la o distanta destul de convenabila fata de corpul meu, care era asaltat in partea opusa masini de care tocmai ma izbisem. Am incercat sa ma ridic, dar simteam cum picioarele ma lasau. Nu mai simteam nimic, decat cum ma desprindeam de realitate. Am deschis speriata ochii, incercand sa mai prind firul. Am observat in ceata doua persoane care, pareau a nu se chinui sa ma ajute. Stateau deasupra mea, aplecati, ii vedeam cum dadeau din gura, dar nu auzem nimic. Lacrimile se contopeau cu ploaia.
- Ajutati-ma! Va rog! Incepeam sa soptesc cand observasem ca durerile imi strabateau corpul. Nimeni nu ma ajuta. Strigam in gand dupa ajutor. De ce stateau si se uitau la mine? Avem nevoie de ajutor. Nu mai puteam percepe ce se intamplase. Simteam cum subt mine se adunase o balta de sange. Vedeam din ce ince mai rau cum un parau de sange se indrepta in josul soselei. Am intors privirea spre cer. Simteam cum pierd legatura. Doar asta era tot ce-mi doresc. Am inchis usor ochii plini de lacrimi, pe care cadeau stropii de ploaie. Mii de imagini intortocheate din trecut se jucau acum cu mintea mea. Ma simteam parca pusa pe pauza, asteptand verdictul mortii. Dar ceva ma impingea afara. Afara din acel intuneric combinat cu lumina care avea sa-mi fie prietena pe viata. O simpla propozitie imi trecu acum in minte, pe nevrute ,,La Multi Ani!``.
M-am trezit dintr-o data respirand greu, de parca eram sufocata iar acum aveam dreptul sa respir. Incepuse sa ma doara capul ingrozitor, si niste batai puternice imi duduiau capul. Era normal sa-mi se zbata capul? Am incercat sa-mi misc corpul. Parca eram batuta-n cuie. Nu puteam sa fac nici o miscare. Am hotarat sa deschid ochii. pe care i-am desprins cu greu. Incepusem sa disting culorile, dandu-mi seama ca sunt intr-o camera. Dar asta tinute nu mai mult de 10 secunde, dupa care totul devenise alb. Inima incepuse sa-mi bata si mai tare. Incepusem sa respir greu si tremurand. Am strans mai bine din ochii deschizandu-i din nou. Acum nu mai puteam distinge nimic. Decat o luminita alba. Totul era alb. Ma agitam mai tare strangand din maini. Faceam atatea incercari de a deschide ochii, dar nu vedeam nimic. O usa se auzi deschizand.
-Calmeaza-te! Te rog! Vocea unei femei. Care ma prinse cu ambele maini de corp. Incepusem sa ma agit nervoasa ca nu vedeam nimic.
Am mutat capul spre locul de unde venea sunetul voci femeii.
-Ce-i cu mine? Am tipat speriata.
-Doar calmeaza-te... spuse cu o voce gingasa, facandu-ma sa ma linistesc. A simtit cum un ac imi strapungea bratul drept. Ahhh... uram acele.

* * *
,,Doar calmeaza-te!``. Astea a fost singura propozitie pe care am primt-o! Nimeni nu mi-a zis ca am orbit. M-au lasat sa aflu singura. Si nimeni nu ma reparat. Timp de trei ani am stat la ,,matusa``mea Anete. Nu stiam ca exista asa ceva. Ma refer la ea, o femeie foarte severa. E sora ,,tatei``. Ea ma tinut pana la 17 ani. Mai un an si voi scapa de infernul asta. Dar... mai rau ii fara rau. Cred ca as fi zacut si acuma in casa de copii daca nu ar fi fost ea. In toti acesti ani m-am descurcat greu. Cu greu am invatat sa ma deplasez doar intr-o casa. Nu ma lasat sa ies de acolo. A angajat pe cineva care sa se ocupe special pentru orbi. Doamna Jhonson. E o femeie uimitoare. Ea ma invatat sa citesc. Era ca o a doua mama pentru mine. Cand vin musafiri se comporta de parca as fi o printesa, dar cand suntem singure...
Viata mi se complica intr-o alta zi de iarna. Eram in ianuarie si matusa nu ma anuntase ca vom avea musafiri.

Eram intr-o grea zi de iarna. Ora pranzului sosise, la masa ne-am asezat, ca de obicei, doar eu si matusa. Eram singur ele din casa, inafara de majordomul personal al matusi. Masa ne-a fost servita. Am gasit cu usurinta tacamurile. Asa nu era foarte greu, doar putin la inceput.
Pe parcursul mesei, matusa nu scoase nici un cuvant, pana la sfarsitul mesei.
- Ayleen! Draga mea?! Dupa ce terminam masa, as vrea sa te pregatesti... mai formal.
Spuse ea, cu o voce pe care niciodata nu am auzito. Una destul de dulce care ma ducea la culmea disperari. Stiam ca avea sa urmeze ceva in favoarea ei.
- Scuza-ma matusa pentru intrebare! Dar...pentru ce?
Am intrebato putin confuza in timp ce-mi luam lingurita cu zahar pentru a-mi indulci ceaiul.
- Nicidecum draga mea! Spuse ea atingandu-mi mana stamga. Vom avea musafiri, niste musafiri foarte importanti, in special pentru tine.
Ultimul cuvant il spuse cu atat entuziasm incat am varsat ceasca cu ceai peste masa.
- Ahhhh... nesuferito! Spuse matusa revenindusi la ,,ea`` cea veche.
-Iartamaa iartamaa te rog din suflet. Spun eu milogindu-ma.
- Iesi, sa nu te mai vad pana nu te chem. Acuuuma! Tipa ea cu vocea ei de privighetoare.
Am apucat de baston si am dat cu el de toti pereti pana cand am ajuns in camera mea. Care era la etaj in capatul holului. Parca imi daduse aceea camera intentionat pentru a ajunge cu greu. Mai greu imi era sa urc scarile. La inceput nu coborasem niciodata scarile fara sa nu-mi rup ceva. Asta cand nu ma tinem de balustrada. Dar nici acuma nu mie usor, doar ca sunt mai rapida.
Am ajung in camera mea. Am incercat sa ajung la dulap. Bineinteles! Trebuie mai intai sa ma impiedic de pat si sa-mi lovesc piciorul. Deja ma obisnuisem cu asta. Din dulap mi-am scos rochia de matase cea neagra. Imi stiam cum sunt asezate lucrurile. De aceea stiu ca mi-am scos ce trebuia. M-am schimbat cu usurinta, dupa care mi-am luat paltonul, fularul si caciula. Planuisem sa ma duc afara. Aveam putina nevoie de aer. Matusa imi interzise sa plec din fata casei, de aceea voi sta doar in curte. Am iesit fara baston. Uitasem unde l-am pus si nu am indraznit sa cer ajutorul matusi. Stiam ca avea sa zica ca nu are timp pentru balivernele mele si sa mi-l caut singura. Mai dadeam cu mana sa caut zidul, cateodata. Ma indrepatm cu grija si cu frica de a nu sparge ceva. Intr-un final am ajuns la usa. Am apasat pe clanta si am iesit. Frigul imi cutremura picioarele, facandu-mi corpul sa treaca printr-un tremurat intentionat. Am facut mai multi pasi in fata. Mi-am dat seama ca nu mai eram pe aleea din fata casei. Paseam pe ceva...care, scartaia. Un sentiment de fericire ma invalui cu totul. Incepusem sa zambesc amintindu-mi de bataile pe cinste care le primise mama de la mine. Batai cu zapada bineinteles! Imi amintesc cum ieseam la prima zapada din an si ne faceam noi legile.
Am ridicat capul catre cer. Imi imaginau cum cad fulgi cei inghetati, si incarcati pe fata mea. De i-as putea vedea inca o data. Cu siguranta m-as bucura. Am stat si am savurat momentul cateva minute. Dupa care m-am lasat sa cad pe zapada proaspat stransa. Am inceput sa dau din maini si din picioare ca o copila care abia cunoscuse zapada. Rasul meu deja prinse putere. Radeam cu pofta amintindu-mi de clipele de aur petrecute cu multi ani in urma. Distractia mi-a fost intrerupta de un ras care il acoperea pe al meu. M-am obrit brusc, dintr-o data se facuse liniste.
-E cineva aici? Am intrebat putin confuza,privind in gol. Nici un raspuns.
M-am ridicat si am inceput sa ma scutur devenind din ce in ce mai serioasa. Stiu ca cineva ma urmarea, am incercat sa gasesc drumul spre intrare. Deja ma udasem si imi mai era si frig. Cum pasisem inainte, m-am impiedicat de ceva, si cazusem pe gheata care se aflase in fata mea. Incercand sa imi simplific caderea, am intins mainile in fata, cazand pe ele. Am simtit o usoara pocnire in bratul stang. Am scos un ,,Auch``nervos. Cineva imi pusese piedica.
-Stiu ca e cineva aici. Am strigat inca nervoasa.
-Stiu! Dar de ce presupui?
Auzisem o soapta la urechea stanga. Era o voce masculina, destul de suava si...putin cunoscuta. Cum de ce presupun? Sunt oarba prostule! Aveam sa-i spun. Am hotarat sa-l ignor prefacandu-ma ca vad. M-am ridicat iar scuturandu-ma si luand-o inainte. Dupa cativa pasi am simtit cum un bulgare moale se turtise de fata mea...
-Ce naib....?
-Trebuia sa-l vezi! De ce nu te aperi? Acum imi vorbea din partea dreapta.
Tipul asta ma necajeste. Am scapat cateva lacrimi, care le-am sters rapid cu rusine. Mi-am sters fata de zapada si am continuat sa merg inainte. Am intrat in casa dandu-mi jos geaca punand-o pe cuier. Ce rau imi pare ca nu pot vedea. Ce ii faceam... am inceput sa plang de furie strangand din pumn.
-Ayleen?! Draga! Te simti bine?
-Da matusa... scuze. Spusei stergandu-mi lacrimile, si revenindu-mi.
Stai! ,,Draga``? De cand? Azi dimineata, acum! Ce se intampla cu ea?
-Bine! Acum vreau sa vii in salon. Am sa iti prezint pe cineva.
Ohhh! Perfect! Nu am nici un chef!
-Da matusa! Vin imediat. Abia astept!
A spus parand entuziastmata.
M-am dus repede pana la baie. De ce ma simt asa ratata? Nu pot face nimic. Pana la urma de ce mai traiesc? Am atatea cai... Doamne! La ce ma gandesc! Probabil scena de mai devreme ma deranjase atat de tare incat ma facuse sa gandesc astfel. Nu am sa las pe nimeni sa ma mai indemne astfel. Mi-am aruncat cu apa pe fata racorindu-ma. Un ciocanit se auzi in usa.
-Esti gata?
-Da!
M-am sters repede, deschizand usa. Matusa ma prinse de brat, intrebandu-ma:
-Esti gata?
De ce atata fericire in glasul ei? Am dat din cap incercand sa par bucuroasa, dar nu stiam pentru ce. Puteam simti vibratia din ea. Era fericita incat exploda. Ma tarase dupa ea pana intr-o incapere. Imi puteam da seama ca era salonul dupa drumul pe care il facusem cu emotii. Ce surprize mai facea acuma?
-Comportate normal! Imi soptise, parca o vad zambind.
Asta le intrecuse pe toate. Despre ce tot vorbea?
Mi-am smucit bratul indreptandu-mi privirea spre ea.
-Matusa... Ce se intampla?
-Ayleen....? Ce-i cu tine?
-Mai intai despre ce este vorba? Am spus ridicand vocea, putin mai mult decat ea.
-Ayleen! Nu fi nepoliticoasa! O sa ma faci sa apeleze la severitate din nou. Spuse matusa, nervoasa la randul ei, prinzandu-ma din nou de brat.
-Buna ziua!
O voce de barbat se adresase, mie, cred.
-Ayleen! Saluta-l pe noul tau stapan.
Spuse matusa din nou fericita. Stapan? Inima incepu sa-mi bata cu putere, incat incepusem sa strig ca sa-i pot acoperi zgomotul. M-am smucit din nou, revoltandu-ma.
-Ce? Matusa? Despre ce tot vorbesti?
Spusei incercand sa ma abtin din lacrimat.
-Draga! Lucrurile merg prost de cand ai venit aici. Nu te mai pot intretine. Asa ca. De acum in colo, te vor tine niste buni prieteni de familie.
Matusa era fericita. Puteam vedea prin glasul ei, cat de fericita era. Chiar nu si-a gasit un strop de mila pentru mine? Chiar nu tine la mine?
-Te rog...n...
-Ayleen! Termina cu porcariile. Pentru dumnezeu. Copila! M-am saturat de tine.
Aceste cuvinte ma raneau. Dar nu atat de tare decat cele care urmau sa le aud.
-Domnisoara! Veniti?
Imi spuse domnul acela, care-mi prinse mana usor.
-Nuuuuu! Nu ma duc nici unde! Matusa... cum imi poti face asta? Nu te credeam in stare de asa ceva. Sa ma vinzi ca pe un nimic? Cum nu-ti poti perminte? Asta nu o s-o cred in vecii vecilor.
Am strans mana la piept dandu-ma-n spate.
- As fi preferat sa te omor! Dar de ce sa-mi umplu mainile de sange? Nimic nu merita pentru un nimic ca tine. Spuse cu ura in glas apropiindu-se de mine, incat ii puteam simtii respiratia rece.
Cuvintele astea au pus punct la tot. Cu ce i-am gresit eu? Nu stiu. De ce ma ura asa tare? Normal! Pentru ca sunt oarba. Nu-i pot fi de folos niciodata. Asta mi-a spus-o intr-o vara. Cand incercam sa o ajut pe gradinareasa sa ude niste plante. M-a prins cand ma tot rugam de biata gradinareasa, si atunci imi spuse ca degeaba ma tot chinui. Nu-s buna de nimic. Si niciodata nu voi fi! Bineinteles! M-a durut enorm. Dar viata merge inainte. Si eu in urma ei!
- De ce n-ai zis? Poate incercam eu singura. Am spus aproape soptind, lansand capul in jos.
-Acum! Ori vii de bunavoie? Ori cu forta! imi spuse barbatul acela.
-De parca ar mai conta! Am spus din nou pe acelasi ton.
Am fost luata si dusa intr-o masina. Nici nu am auzit-o pe matusa luandu-si la revedere. Defapt. Aceea cearta a fost ultima pe care am auzit-o, pentru ca eram pierduta in gandurile mele. Ma tot gandeam, ce voi face acolo unde voi fi dusa? Daca voi da peste altii gen matusa? Nici nu vreau sa ma gandesc. Asta ar fi fost cea mai grea pedeapsa. Ajungand la cuvantul pedeapsa, ma tot gandeam ce am facut de merit toate astea. Eram o fata ascultatoare. Nu injuram niciodata. Intr-un moment am adormit pe drum, visand scena accidentului de acum 3 ani. La inceput l-am vazut pe tanarul ala care-mi zambea slab si-mi urase ,,La multi ani!``. Apoi o alta imagine cu cei doi oameni care stateau aplecati peste trupul meu care zacea intr-o balta de sange, asteptand verdictul. Dar acum imaginea era mai clara. Semanau foarte mult cu cei de la cimitir. M-am trezit brusc cand masina se oprise la fel, facandu-ma sa ma trantesc cu capul de scaunul din fata mea.

[hiimera]

Vezi ca titlul trebuia asa scris : "Oarba, dar inca te pot simti !"

Te felicit, cu toate ca ai avut greseli in a scrie anumite cuvinte.. dar in rest toul a fost interesant. :X
Pot spune ca ideea este originala, buna si interesanta, mi-a captat atentia titlul, dar cel mai mult continutul.
Modul tau de a scrie, pai nu pot spune ca este exagerat de minunat, este bun si frumos, te joci bine cu anumite cuvinte si reusesti sa introduci prin limbaj cititorul in tema.

La inceput chiar era sa bufnesc in plans, a fost asa de tragic accidentul, dar mai ales moartea mamei lui Ayleen [imi place numele :X].
Ai descris frumos, dar mai mergea sa mai descrii un pic sentimentele, sub o alta forma, daca mai foloseai si alte ficuri de stil, iti spun iesea foarte bine. :]
Actiunea nu este grabita, dar am observat ca in unele cazuri te desprinzi de actiunea propriu zisa, sari de la una la alta, insa actiunea nu se grabeste.
Adica odata ai povestit de de una si dupa aia, m-am pomenit cu o alta intamplare.. pot spune ca intr-un final nu mi-am mai dat seama cati ani avea tanara. :))
Dar povestea in sine e frumoasa, te marcheaza pe suflet.. :( :X
E trista, dar in acelasi timp incantatoare, abia astept sa vad ce se va mai intampla.. :X
Sa nu ma faci sa rabd.. >w<
Ceau !! :*

[Ely1496]

Vai Kt.Kat Mi-ai imbunatatit starea! :* Mersi de sfaturi, probabil le voi tine minte si in acelasi timp le voi si aplica. Bine ca ai observat greseala titlului :)) Ce ametita sunt. Si cam da, ai dreptate la partea cu saritul peste actiuni :)). Asta era si ideea, sa bulverseze putin cititorul, dar cred ca vam bulversat prea tare. Inseamna ca trb sa o i-au mai izzy :))Mersi inca o data pt ca esti rabdatoare si intelegatoare. Paste Fericit si Hristos a inviat!

[hiimera]

Cu placere >:D< da eu una sunt foarte rabdatoare.
Am sa astept sa vad ce noi capitole ai sa pui, sunt curioasa, fiindca sunt sigura ca au sa iasa frumos.
Da, legat de actiune pai sa ai grije, nu incerca sa o mai ti asa, descrie incet si concentreazate asupra textului. Daca este sa te rupi de un fir, incearca sa-l creezi pe celalat mai bine si sa nu para desprins din cer si pus unde nu ii este locul, sau asa de subit, sa apara de no where.. :))
Paste fericit si tie !! >:D<

[Ely1496]

Wc^^>:D<
Capitolul 2.
M-am trezit fortat cand masina facuse o oprire brusca. M-am izbit de scaunul din fata ricosand inapoi in spate. O durere usturatoare napustise asupra capului meu. Asta o sa lase cucui. Spusei indreptandu-mi mana la cap.
-Am ajuns!
Spuse,soferul presupun. O multime de emotii navalira asupra mea. Asteptam umilirile care avea sa le primesc. Prieteni matusii mereu au fost asemeni ei. Plini de ura si indiferenta. Bogati intepati. De aceea mai des preferam sa stau inchisa in camera mea. Nu suport genul asta de oameni. Si nici nu vreau sa ii am prin preajma mea vreodata. Chiar daca stiu ca am locuit mereu in STUPUL lor. Stiam ca voi duce o viata grea aici, nici macar nu stiu cui ma dat. Nu auzisem niciodata de domnul asta. Vocea mi se pare total necunoscuta.
-Domnisoara! Sa va ajut!
O alta voce feminina, mai ragustita, dand semn de batranete, ma prinse de brat si ma ajutase sa ies. Emotiile abia acum isi faceau efectul. Totul deja parea schimbat, fata de locul matusii. Aerul. Atmosfera. Chiar si vantul batea cu o vanitate aparte. Totul! Dar parca simt ca schimbarea asta facea parte din mine. Din trecutul meu.
-Pe aici domnisoara!
Din nou aceea persoana, incercase sa ma traga. Imi dadusem seama ca ramasesem inghetata si cu privirea-n gol. Inca nu am facut nici o miscare, am ramas inca intepenita. Nu vroiam sa ma duc acolo. Imi era frica, si incepusem sa o strang de mana pe aceea femeie.
-Mie.... frica.
Am inceput sa murmur printre lacrimile care incepeau sa curga necontenite. Incercasem sa lupt cu partea care vroia sa moara. As fi preferat sa impietresc in acel loc, decat sa fiu umilita din nou. Cu greu am trecut peste clipele in care eram batjocorita, datorita poverii pe care o duc. Care, as prefera sa raman pe veci asa. Daca lumea este asa rea din auzite. Chiar nu as vrea sa o si vad.
-Te rog! Domnului, nu-i place sa astepte!
Din nou, aceea voce ragusita, parea umilita si ma rugase sa ma misc. Nu vrea sa mai complic viata si altor biete persoane. Asa ca m-am imbarbatat, si am inceput sa fac pasi, luandu-ma dupa aceea batranica. Drumul a fost unul lung. Dar as fi dat orice in acel moment, sa il pot tripla. Am simtit cum mergem pe un trotuar lung. Apoi, brusc niste scari aparura in fata noastra. Am urcat primele 5 trepte in speranta de a ajunge la capat. Dar parca nu se mai terminau, iar eu, incat si batranica de alaturi rasuflam cu greu. Dupa altele 6, am ajuns pe un teren drept. In sfarsit! Am facut o pauza pentru a putea sa ne odihnim. Dupa un minut am continuat sa tot mergem. Dintr-o data am simtit cum am ajuns intr-o casa.
-Pe aici!
Ma simtisem trasa brusc intr-o curba. Dupa nu mult timp, batranica ma servise sa i-au loc pe o canapea moale si ma rugase sa astept. Deja trecuse vreo 5-10 minute, si nimeni nu venise. Iar eu aveam nevoie la toaleta. M-am ridicat, si am inceput sa bantui prin aceea incapere ca nebuna, in speranta de-a gasi o iesire. Intr-un final am dat de una. Am iesit intr-o alta camera. Am strigat dupa cineva. Dar nimeni afara de ecoul meu. Parea sa fie destul de incapatoare. Am continuat sa merg inainte cu spaima dar cu aceeasi speranta. De-a gasi un om al casei sau pe altcineva. Oricine imi pria in momente ca asta. Continuam sa tot merg rugandu-ma sa-mi de-a Domnul pe cineva naibii o data. Dejadeveneam agitata si speriata cnd deodata auzisem cum se deschise o usa. Am tresarit intorcandu-ma inapoi.
-Ayleeeeen! Draga mea!
Intr-o clipa ochii incepusera sa-mi lacrimeze si inima incepuse sa pompeze din ce in ce mai tare, si zgomotos. Un zambet larg imi tresarira inconstient pe buze. Ma bucuram sa aud aceea voce, dupa atatia ani. Era singura voce favorabila dupa vocea mamei. Dintr-o data am simtit cum niste brate destul de puternice pentru o asemenea vartsa, imi cuprindeau talia, ridicandu-ma-n sus si invartindu-ma. Am inceput sa chicotesc la un moment dat, cand ametiseram.
- Domnule Wiley!
Am soptit incercand sa-l opresc. Deoarece m-ai un pic si dadeam tot din mine.
-Ayleen! Iarta-ma! Dar nu te-am vazut de atata timp. Ce-ai mai crescut! Cum ai dus-o? Anete a fost r...
- Va rog! Opriti-va!
Am spus razand cu pofta, vazandu-l ca nu se mai oprea.
-Si mie mi-a fost dor de dumneavoastra! Ma-ti dezamagit complet. Nu ma asteptam la asta din partea dum...
-Ayleen! Iarta-ma! Dar Anete a fost foarte incapatanata. Cu ideea aceea ,,stupida si o mare pierdere de timp``, a pus capat la tot. Mi-a interzis sa te mai vad, copila mea. Ma asteptam sa-ti spuna... dar am aflat ca tu erai complet nevinovata.
Spuse domnul Wiley cu o mare deamagire-n glas. Sa va spun despre ce este vorba. Era intr-o zi cand implinisem 15 ani. Dmnealui eran om fara cuvinte. E cel mai de gasca om de pe planeta. Niciodata nu-l puteai supara cu ceva, sau tu sa-l superi cu ceva. Dupa cum ziceam. Impliniseram 15 ani, iar Dl. W se gandise sa-mi tina o petrecere. El s-a gandit la tot. El s-a oferit sa plateasca tot, chiar si sa tinem petrecerea la dumnealui. Doar matusa nu a fost de acord. Si ne-am tinut de capul ei, pana i-au sarit tandarii. La jignit si pe mine, si pe dumnealui, care nu avea nici o vina. Decat egoismul meu si induioseala mea, care l-au facut si m-ai fericit de Dl W si nu se deat niciodata batut. Dar matusa e o scorpie fara inima.
-Ohh! Asa e! Nu mi-a spus nimic! Dar sunt foarte confuza. Te rog sa-mi expl...
-Mai intai vino la masa. Iti voi face cunostinta cu... jumatate din familia mea!
Spuse fericit mai intai, dar dupa ,,cu`` se intristase brusc. M-ai intai trbuia sa ma aranjez. Chiar si orbii au nevoie sa se aranjeze.
-Mai intai am nevoie la baie!
Incercasem sa zic pe un ton mai glumet. Pentru a putea sa-l induiosesc cat de cat.
-Desigur! Matilda? Draga? O duci pe domnisoara la baie te rog?
-Desigur!
Spuse tot aceea batranica, care parca aparuse din cer. Ma prinse din nou de brat, tinandu-ma strans. Eram asa ce bucuroasa, incat am strans-o la randul meu. Am inceput sa ne indreptam spre... baie.
-V-am zis D. ca aici va va fi mai bine!
-Dar de unde stiati?
Am spus putin surprinsa, dar inca zambind cu lacrimi in ochii.
-Ehh! Daca atii stii! D. W toata ziua vorbea despre DvsEra asa de incantat. Incat fredona toata ziua un cantec. Incepuse sa compuna un cantec despre dumneavoastra, spunand ca va regasit. Era asa de fericit. Dupa ziua in care matusa D....
-In primul rand. As vrea sa ma tutuiesti, daca as putea face la fel... Iar in al doilea rand. Nu am stiut ca D W tine asa de mult la mine. Asta chiar m-a surprins. Mereu l-am stiut ca un tata. Si asa voi face mereu. Asa ma bucur...
-Desigur Dddd... Ayleen! Sa va bucurati! D. W a tinut mereu ca la tine ca la o fiica... mai mica.
-Mai mica? Nu inteleg.
Am spus incepand sa par serioasa si spuspicioasa, ridicand o spranceana.
-Pai! Dumnealui mai are doi copii. O fata mai mare, pe nume Jasmine. E foarte rea. Am sa ti-o descriu. E inalta si blonda. Mereu e plecata cu afacerile. Mai nou. Ea va mosteni tot palatul asta.
Wooow! Palatul asta? Deci de asta era asa de lung drumul.
-Iar baiatul... va zic. E un tanar fara viitor. Pacat de frumusetea lui, care o va rispi in viitor. Noroc de Jasmine care-i mai da bani din mila. Oricum primea de la D. W. Noroc ca mai des e plecat. Dar daca cumva auzi de el sau dai ochii cu el, sa-l ignori mereu. Am auzit lucruri rele despre el. Dar nu-ti fa griji. Seara pleaca devreme cu baietii la club si ziua... unde rar mai sta pe acasa, sta si doarme.
-Pfu... Draga Matilda! Iti multumesc. Sincer! M-ai cam inspaimantat. Nu ma asteptam la asta. Dar ei nu au mama?
-Copila mea! Aveau o mama! Dumnezeu sa o ierte. Era o femeie minunata. Dar a murit acum multi ani...
-Te rog! Sa schimbam subiectul! Am spus oprindu-ma strangand din ochii! Mai avem mult?
- E aici pe dreapta!
-Te rog! Poti pleca! Ma voi descurca!
-Esti sigura?
-Da!
Spusei ragusita, incercand sa ma abtin de la lacrimat.
-Bine!
Si puteam auzit pasii Matildei cum se indepartau de mine. Am ramas putin incercand sa-mi revin. Am rasuflat de cateva ori si am urmat indicatiile Matildei. Am dat decolt. Iar cand sa-l fac, m-am izbit de pardoseala tare de lemn. M-am impiedicat de ceva. M-am ridicat verificand daca am vreo julitura si nimic. Am continuat sa merg m-ai departe. Am dat cu mana sa caut usa. Am gasit o clanta si am apasat pe ea. Dupa ce am apasat, o alta mana apasa peste mana mea. M-am oprit putin confuza, indreptandu-mi privirea la aceea persoana.
- Esti sigura ca asta-i baia?
Parca am mai auzit vocea asta undeva. Si nu acum mult timp.
-Tuuuuuuu!
-Da! Eu! Ori esti oarba ori nu asculti de indicatii?...
Spuse aceea persoana care-mi puse piedica si care ma lovit cu un bulgar. Da! Sunt sigura! Este acel tip care ma facuse sa ma simt cea mai jalnica persoana din lume.
-Ohhh! Nu e asta baia?
Am indreptat privirea spre clanta, punandu-mi cealalta mana la barbie. Nu-l lasam sa ma faca sa-i cad in plasa din nou. AM simtit o mana fluturand in fata mea. Stiu exact ce facea. M-am intors spre el. Nici nu stiu daca i-am nimerit fata.
-Ce faci? Nu-s oarba! Si stiu ca asta e baia. Matilda mi-a zis bine.
-Esti sigura ca nu esti oarba?
Spuse din nou chicotind.
-Da! Si acum i-a mana! Am nevoie la toaleta.
I-am spus cu o atitudine de dura, impingadul deschizand usa larg. Dupa care am inchis-o repede. M-am lasat pe usa, pentru a ma asigura ca el nu mai era aici. Dar nu auzisem nici un pas. Probabil a plecat. Dar ce cauta el aici? Fie! M-am intors, incercand sa caut chiuveta. Dar m-am izbit de geva tare, dar viu.
-Ce naib....
-Esti sigura ca nu esti oarba?
Nuuuu din nou!

[hiimera]

Un capitol frumos, imi place, dai ai destule greseli.
O sa te ajut sa le identifici. :]

Incearca sa recitesti din nou capitolul, nu il posta asa de repede.
Nu sunt foarte grave, insa sunt cam multe.
Ai greseli de exprimare, uite un exemplu:"a tinut mereu ca la tine ca la o fica".
Este gresit trebuia asa: "a tinut la tine, ca la propria lui fica." uite asa este corect, am mai vazut cateva, dar nu le mai dau importanta.. doar, sa ai grije, ok ? ^^
Descriere ai avut, mi-a placut, dar sa fiu sincera mai puteai adauga, sentimentele fetei au fost risipite, nici nu am vazut randuri in care sa descrii acest aspect.
Ficul tau necesita multa descriere sufleteasca, iar fata fiind si oarba, poti sa spui foarte, dar foarte multe despre ea.

Nu mai prescurta asa: D W, corect ar fi asa : Domnul W. sau Doamna X. sa spune..[sincer am uitat prescurtarile de la : domnul si doamna.. :)) scuze.]
Alte greseli nu mai stiu, sa fiu sincera deja le-am uitat, oricum mi-a placut capitolul, iar ultima parte, mama ce am mai ras.. =)) =))
Nici nu-ti poti inchipui, am ras cu hohote. ;;)
A fost amuzanta. :))

[Ely1496]

Kt. Kat
Merci! Dap...povestea o am facuta de mult, chiar dinaite sa ma mai prefectionez in toata treaba asta cu scrisul, si probabil de asta am greseli. In plus era si tarziu cand am postat capitolul asa ca nu am mai bagat de seama, cunosti sentimentul, cred. Si la partea cu greselile gramaticale nu stiu ce sa intamplat ca daca stergeam un cuvant se egau toate si nu le mai puteam separa ca altfel iesea o ciorba stricata....fie. Mersi ca ai revenit cu comul tau infloritor. Cred ca astazi o s amai postez un capitol, si am sa-l retusez neaparat. :*:*:*

[madalyna_girl]

Hei ! Am trecut si eu pe aici .
Imi place povestea , este foarte originala , n-am mai citit nimic de genul asta .
Saraca Ayleen , prin cate a trecut si ce enervanta ii matusa ei , o prefacuta . Si baiatul ala , cred ca el ii orb ca nu isi da seama de ea , ii enervant dar banuiesc ca o sa imi placa mai incolo .
Imi place titlul , m-a atras si numele fetei ii interesant nu l-am mai intalnit .
Deci astept urmatorul capitol , spor la scris !
:bye:

[Ely1496]

Ola ^^
Capitolul 3.

,,Tu sigur nu esti oarba?`` Aceasta era intrebarea lui ironica dupa care ma prinse de brate scuturandu-ma.
- Cum naiba ai intrat aici? Am intrebat cu nervi deja la pamant, incercand sa ma indepartez de el. Am mutat privirea-ntro parte, cu speranta ca a mea sa nu o intalneasca pe a lui. Practic ideea mea a fost sa nu dezvalui problema care o am. Nu ii stiam intentiile, dar trebuia sa fiu bine pregatita pentru ce avea sa urmeze.
Acum nu ca i-as baga pe toti in aceeasi oala, dar cat timp am stat ma matusa Anette, multi ma batjocorau. Tin minte ca nu dupa mult timp ce ma luase in custodie, mi-a facut cunostiinta cu niste nepotii de ai ei, care venisera in vizita. De obicei nu eram tacuta. Eram ca orice adolescent-copil oarecare. Dar aceea zi ma facuse sa ma indepartez cu totul de viata mea sociala iar matusa ma ,,ajutase``oarecum. Dupa ce am facut cunostiinta cu acei copii aprope de varsta mea, ei s-au hotarat sa jucam un joc. Baba- oarba! M-au implorat sa joc cu ei. Mi s-au parut simpatici la inceput, dar dupa ce le-am descoperit intentiile, totul se destramase. Eu de la inceput nu am preferat sa particip la acel joc. Datorita orbirii, dar si datorita faptului ca nu imi place acel joc. M-au momit pana la un moment dat, cand m-au legat la ochi si m-au pus sa-i caut. Aiurea! Dar le-am facut jocul. Pana cand jocul devenea din ce in ce mai dureros si insuportabil. M-ai intai m-au batjocorit, razand si spunandu-mi sa acum chiar sunt ca o baba oarba, iar dupa m-au inchis intr-o incapere lagata la maini. Am tipat cat m-a tinut gura, dar nimeni nu imi raspunsese. Credeam ca e un alt joc de-al lor si m-am lasat dusa. Pana cand mi-am dat seama ca orele treceau iar eu ma simteam din ce in ce mai slabita. Imi era foame si sete. Strigam, dar nimeni nu-mi raspundea. Atunci, o durere-n suflet ma asalta. Nu eram compatibila cu aceea lume. Preferam moartea, decat sa mai trec din nou prin ce urma sa trec. Dupa cateva ore de strigate, plansete si dureri, din cauza stransorii cu care eram legata, cineva imi raspunse. Era matusa, care ma tachina si ma certa timp de 1 ora. Zicea ca nu sunt buna de nimic. Dupa multe alte cuvinte care-mi rupeau inima, imi interzisese sa ma mai joc cu altii copii. Pana la urma tot eu eram de vina, spuse ea pentru ca o fac de rusine. De atunci am ramas inchisa in casa, singura, in singuratica mea lume. Datorita ei eu nu stiu cum e sa duci o viata adevarata. Nu spun ca durerile nu lipsesc. Doar ai pare si de dureri in viata, dar eu nu stiu cum e sa traiesti adevarat. Am ramas doar gandindu-ma si amintindu-mi de acei 14 ani frumosi. O aveam doar pe mama si asta imi ajungea pe plan sentimental. Nu voiam mai mult. O iubesc si ma iubea. Doar un lucru o va mai aduce la mine, sau eu la ea. Moartea.
Am oftat si badaranul chicotise spunand
- Pai... sunt destul de sigur ca daca mai fi vazut ai fi orpit usa inaintre sa intru dupa tine... sau m-ai lasat sa intru intentionat?
La ultima propozitie, am simtit dintr-odata o adiere rece indreptanduse spre urechea mea. Era langa mine soptindu-mi acele cuvinte. Aveam idee la ce se referea, dar nu stiam daca este in stare de asa ceva. Imi era dea-dreptul frica acum. Nu stiam cum sa-i raspund pentru ca eram total intepenita. Pielea mi se facute ca de gaina si am prins curaj spunand hotarata
-Daa! Adica nu! Nu te-am observat. Dar te rog sa iesi asa cum ai si intrat. I-am spus aratand cu degetul in fata. Sper ca aratam bine, dar dupa nici 5 secunde degetul mi-a fost indreptat in directia opusa.
- Hmmm. Niciodata nu am fost refuzat. Interesant.
Spuse el plimandu-se cu degetul pe mana mea. Un alt fior imi parcurgea corpul. Simteam... frica. Niciodata nu mi-a fost mai frica decat in momentul asta. Nici nu stiam cu ce replica sa il acopar. Deoarece vocea imi era inghetata, si imi era si frica...
Deaodata niste strigate ragusite ma chemau. Era Matilda. Frica si rusinea ma faceau sa fierb. Uitasem de tot ce se intamplase inainte cand am inceput sa ma panichez. Ce o sa se intample daca vede ca sunt inchisa in baie cu un necunoscut? Nici nu vreau sa ma gandesc. Nu as vrea sa creada ca sunt o mironosita. Nu vreau sa fac o impresie proasta din primele oare. Nu vreau sa ma abandoneze si el... Nu vreau!
-Heiii! Linisteste-te!
Spuse scuturandu-ma din nou vazand cat de nelinistita sunt.
-Iesi! Ba nuuu... Ohh! Ascunde-te!
-Ayleeeen? Esti aici? Strigase Matilda batand in usa.
-Hahahaha! Tu trebuie sa glumesti. Nu?
Spuse el pe un ton sarcastic.
-Nu am timp de glume acum. Te roog! Dute undeva. Nu vreau sa se creada altceva.
Eu deveneam din ce in ce mai impacientata.
-Hello! Eu sunt stapanul casei!
... Wooow! M-am oprit brusc. Ce vrea sa zica? El? Stapan? Acum nimic nu mai are logica in mintea mea, dar m-am orpit brusc analizand.
-Asa ca stapaneste-te! Ce crezi? Ca o simpla servitoare ma va spune la tata? Poate nu ai auzit vestile. Dar eu cam controlez totul pe aici. Tuturor le e frica de mine.
Pana acum spuse totul razand, dar la ultimul cuvant devenise rece. Avertizandu-ma! A reusit decat sa ma sperie. Sa ma sperie asa de tare incat, nici nu am bagat de seama ca usa se deschizese, iar eu inca m-ai eram intepenita privind in gol.
-Hahh! Matilda?
Spusei tresarind.
-Domnisoara? Cu cine vorbeati?
-Cum...?
Am dat mana in fata. Nu mai era nimeni. Ce se intamplase? Disparuse?
- Vorbeati cu cineva?
Intrebase Matilda, putin confuza, indreptandu-se spre mine.
-Aaaa... As avea cu cine?
-Pai... nu! Scuzati-ma ca am intrat peste Dvs. dar m-ati speriat rau, cand am vazut ca nu ati raspuns.
-Aaaa... nu-i nimic. Siii! Matilda? Ce am vorbit noi doua?
-Poftim? Domnisoara! Nu stiu despre ce vorbiti.
-Uite! Ma numesc Ayleen! Te rog. Am hotarat ca ne vom tutui de acum inainte. Nu?
-Ohhh! Scuzatima d.... Ayleen! Am uitat.
-Nu-i nimic!
Am spus razand. Matilda ma duse pana intr-o sala, unde eram asteptata. Nu imi prea placea sa fiu in centrul atentiei in ultimul timp, dar daca trebuie o voi face pentru dl W. Tot drumul ma gandeam daca el putea fi ,,stapanul casei`` atunci daca era s afie asa Matilda il descrise bine. Oare cum o arata? Gandurile mi-au fost intrerupte de Domnul W.
-Aicii erai! Credeam ca ai fugit.
L-am auzit pe Dl. W. cum spuse cu o bucurie-n glas. Auzindu-l, mi-am imbunatatit putin dispozitia.
-Ma scuza-ti va rog! Nu credeam ca ma asteptati! Ma scuzati ca v-am intretinut de la masa.
-Nu-i nimic fata mea. Te rog! Vino langa mine. Am sa-ti prezint mica mea familie.
Spuse cu acelasi ton tragandu-ma langa el.
-Sper sa va intelegeti! Ea va va fi ca o sora mai mica.
Vorbise Dl. W cu persoanele din fata noastra. M-am rusinat putin. Stiind ca ma priveste cineva... Tipic mie.
-Ayleen! Aceasta este Crystal. Crystal, Ayleen!
Ma trase dl W spre capatul celalalt facandu-mi cunostinta cu o fata. Aceea fata, Crystal ma prinse de mana scuturand-o repede, dupa care a atruncat-o.
- Ndahh! Imi pare bine!
- Crystal?!
Spuse dl. W.
- Scuze!
- Biiine! Acum... ohh! unde e Patrick?
Intreba dl. W destul de dezamagit. Presupun ca acel Patrick e fiul?
- Huuh! Ca de obicei!
Spuse aceea Crystal cu indiferenta. Oare ce era? E vorba despre ce mi-a zis Matilda?
- Offf! Mi-a promis.
Spuse dl W. devenind trist. M-am inmuiat. Daca era el trist, eram si eu. Cum poate cineva sa-l faca trist pe un asemenea om? Consider aceea persoana norocoasa, pentru ca are langa el, pe dl W.
- Si am sa ma tin de cuvant.
Afirma o voce venind din spatele nostru. Era aceea voce, care ma facu sa-mi amintesc de scena de mai devreme. Unde disparuse?
- Fiule! Am crezut ca..
- DA da! Sa mancam. Mi-e foame!
Spuse cu acelasi ton. Rece si distant. Indiferent si un pierde-vara, dupa cum mi-a spus si Matilda.
- Mai intai sa ti-o prezint pe Ayleen Pearl Russou.
De ce trebuia sa zici si Pearl. Parca nu-mi placea numele ala. Am ramas cu capul in pamant ca de obicei.
- Ndeah! Oarba care nu e oarba!
Spuse dupa care incepu sa rada. Dupa care devenise din nou serios.
- Patrick! Chiar trebuie s ava facv observatie la toti de fiecare data?
Tipase dl. W. la el.
- da! Scuze!
- El este fiul meu. Patrick! Nu il vei vedea prea des.
-Imi pare bine!
Am spus putin rusinata si incercand sa nu-l privesc. Dupa ce am luat masa, care era ca la matusa. Linistita. Ne-am asezat intr-un salon. Eram doar eu si dl. W. care-mi povestise despre viata lui, cand deodata ii venise o idee.
- Ca sa iti fie mai usor, iti voi angaja pe cineva care sa fie mereu langa tine.
- O doica?
Am spus eu incepand sa rad.
- Fata mea. Nu ai nevoie?
- Domnule...
- Te rog! Tata. Imi poti spune tata.
,,TATA``. Am ramas intepenita pe canapea. Simteam cum acele cuvinte se zguduiau de urehiile mele. Aveam o senzatie de nedescris. Acele cuvinte ma emotionau deplin, incat ma facura sa trmur. Niciodata nu am avut un tata. Iar ca acum sa apara unul insemna foarte mult pentru mine. Aveam si fluturasi in stomac. E ceva nou pentru mine. Stiam ca dl. W. ma iubeste. Si eu la fel. Acum mi-a demonstrat cat de mult tine la mine. Iar acum trebuie sa ii demonstrez si eu lui.
- Tata!
Am spus sarindu-i la gat strangandu-l tare.
- Chiar daca nu ai avut unul. M-as bucura sa-ti fiu eu, fata mea.
Imi spuse cuprinzandu-mi tot spatele. Nu ma puteam abtine sa nu plang. Era ceva de neaasteptat de la dl. W.
- Si eu. Fiica ta!
Am spus strangandu-l!
- O sa fiu aici mereu! Daca te deranjeaza sau o sa te deranjeze cineva sau ceva, doar spunemi.
- Da! Promit ca am sa fiu o fica ascultatoare si tacuta. Nu am sa iti creez probleme.
- Ce probleme ai putea crea? Esti o fata atat de inocenta, pura, naiva. Ce probleme mi-ai puteaa crea?
- Ohhh tata! De ai stii ce-mi zicea matu...
- Gata! Sa nu m-ai pronuntam cuvantul ala. Aici e doar loc de dragoste si distractie.
Nu-mi venea sa cred. E atat de naiv. Il admir. Cum vede lumea. Atata speranta zace in el. Atata bucurie. Atat de optimist. Cum poate fi mereu asa?

[.Dudiii]

Cautam ceva de citit si uite ca am dat peste ceva mai mult decat interesant si fascinant.Nu stiu daca ma crezi, dar mie chiar mi-au dat lacrimile la fic-ul tau, eu deobicei, adica mai mereu, nu plang la povesti, insa eu am o problema, am vazut mai demult un film cu o fata oarba si de atunci m-am sensibilizat in problema asta T~T So.. ar trebui sa te cert ca mai facut sa plang si totusi ar trebui sa-ti multumesc ca ai creat o poveste minunata. Nu stiu ce sa fac, alege tu ;)
Faza este ca persoanele care au o problema ca aceasta [Orbii, surzii, mutii etc.] pot comunica in alte feluri, cred ca ar fi trebuit sa-i arati o calitate care i s-a creat in timp >.>
Imi place ca [,] capitolele tale sunt luuungi, foooarte luungi :X Oh si exista si amuzament printre lacrimi. Awww.... iubesc tot ce tine de acest fic :X:X:X
Am vazut cateva greseli, dar imi e sila sa le mai caut ><"
- Ndeah! Oarba care nu e oarba! pe bune, de ce trebuia sa fie asa rau? Adica mi s-a rupt mie sufletul cand am auzit asta, si totusi pare un tip de treaba, desi nu a aratat asta pana acum.
Oooo... tata ah? Misto, macar a pronuntat cuvanatul asta, in sfarsit!


Continua tot asa!!!!