Lacatul unui inger razbunator

[LoLix]

Hello, pe mine numa deranjeaza nici ca are dialog la sfarsit si nici ca te-ai inspirat din film la urma urmei cred ca oricine se inspira din cate ceva nu? dar in schimb am vazut cateva greseli de tastare si ceva ce nu prea avea inteles dar m-am descurcat eu sa descifrez. In mare fie inspirata fie nu ideea e suuuuuuper adica mie imi place si vad ca ai inceput sa faci progrese fata de primul capitol pai cam atat am avut de spus si in rest spor la scris bye bye.

[Sasame]

salut , as fi trecut mai repede , dar am fost la tara si mi-am uitat leptopul , oricum sa ne intoarcem la fic . Dupa parerea mea tu ai acel ceva care starneste curiozitatea oamenilor , cum incep sa citesc parca nu ma mai pot opri :bv: .
cat depre partea in care zici ca te-ai inspirat din anime , film ... asta nu contaza atat timp cat ideea iti apartine , problema mea e alta => naratiunea e buna, dialogul imi place ca il folosesti, ideea e originala, dar nu ar strica sa faci si tu continuarile mai lungi :cry: adica cand e mai interesant totul se termina
astept continuarea si sper sa ma anunti :pls:

[Rose ^^]

Buna, scuze ca nu am venit, dar eu am fost plecata din localitate:P Asa sa incep sa-ti critic lucrarile.
Actiunea e ok, mai are momente cand fuge, dar remediezi situatia imediat. Descrierea, deci ma omori, adica ea ne omoare pe noi,. Tu incerci, dar nu e suficient. Stii unde gresesti? Ca nu te pui in pielea personajului si cat de cat ai sa simti un anumit sentiment si de acolo il scrii, incerci sa te axezi pe el. Incearca sa faci personajele dupa tine, nu stiu de ce, dar am impresia ca tu nu cunosti peronajul respectiv. Incearca sa il cunosti, sa il faci dupa tine, sa "dai" o parte din tine lui.
Greseli nu sunt. Ideea imi place. Devine intens, numai ca trebuie accentuat bine. Deci ai fictiune, pui si mitologie(pasiunea mea:X)
Cam atat. Sper ca nu te-am suparat, dar merita. Spor la scris. >:D<

[RinMi♫♪]

Capitolul IX
Biblioteca blestemata


Si iatama in aceasta minunata zi insorita stand si cotrobaind printe cartile din imansa biblioteca a case mele, incercand sa gasesc informatii despre trecutul meu.
Aceasta incapere este cat terenul de baschet. Norocul meu ca aceasta era bine organizata iar cartile de pe rafturi erau asezate in ordine alfabetica, asa ca incep de la litera "I" de la "informatii", desi mi-e greu sa cred ca voi gasi o una intitulata "Informatii despre familia Shiro".
In timp ce cautam am gasit tot felul de carti cu titluri ciudate cum ar fi "Nuferii negrii" sau "Iscoadele" dar cel mai mult imi atrase atentia una ce se numea "Portal". Cand am luato in mana, un fior rece imi cuprinse intreg corpul. Incep sa cred ca legendele legate de biblioteci sunt adevarate. O rasfoiesc putin si observ ca toate paginile sunt goale. Cand o inchid vad ca in jurul meu se asternuse o ceata deasa. Ceata intr-o biblioteca? Mi-e clar; acele legende sunt adevarate.
Din spatele meu se auzea cum fosneau niste pagini, ma intorc avand o oarecare ezitare. Atunci vad niste carti care zbutau miscandusi copertile si paginile precum aripile unor fluturi. Dintrodata acestea incepu sa se izbeasca de mine:
-Au! Hei! Incetati!
Vazand ca nu se opresc incep sa o iau la fuga printre rafturi dar ele ma urmareau. Ma simt ca intr-un labirint. Imi indrept privirea catre acea carte "Portal" si incep sa tip la ea:
-Tu m-ai bagat in asta, acum scoate-ma de aici!
Cred ca am luato razna, acum vorbesc cu o carte. Dar ma opresc. In fata mea aparuse un desert in care in loc de nisip erau pagini. Era clar ca nu ma mai aflam in casa, dar oare unde sunt? Din cauza ca m-am oprit cartile care ma urmareau m-au ajuns din urma si incepu sa ma loveasca iar:
-Opriti-va! Va ordon sa va opriti! Cenusa fac din voi! Atunci toate cartile cazu pe jos, iar acestea imi daduse o idee. Ma pun jos si apuc una din cele cazute cu scopul de ai rupe paginile pentru a aprinde un foc ca sa pot vedea ce scrie in cartea "Portalul". Poate ca paginile acesteia nu erau goale ci scrise cu cerneala invizibila care, din cate stiu eu, se poate vedea la caldura si ultraviolete.
Cand am vrut sa le rup, pe acestea aparuse scris cu majuscule "oprestete sau te lovesc iar!". Atunci speriata spun:
-Poti sa vorbesti, scrii, stii tu ce vreau sa spun?
-"Normal ca pot! Ce credeai? "
-Vrei sa-i spui prietenei tale "Portal" sa ma scoate de aici?
-"Nu."
-Nu? L-as ca vezi tu carte nenorocita!
Atunci ma intorc in "labirint" alergand dupa ea. Dar in fata mea aparuse Leon care parea cam prost dispus. El ma luase la intrebari si nu se opri pana cand nu am ajuns intr-un loc ce semana cu o intersectie. Mi-a spus sa inchid ochii si asa am facut, iar cand i-am deschis eram din nou acasa si in fata mea se afla o fata cu parul roz si ochii albastri care m-a luat la rost.
-Cum ai ajuns in biblioteca blestemata? Cine ti-a dat voie acolo? Ai idee ce greu ne-a fost sa te gasim avand in vedere ca eu nu pot intra acolo?
-Nu stiu, eu si nu.
-Cum am ajuns eu ce-l mai bun nufar negru sa o apar pe ticaloasa asta mica?
Isi plangea ea de mila. Probabil ea este Gina. Nu cred ca suntem prea bune prietene avand in vedere ca m-a facut ticaloasa. Ma uit prin jur si observ ca Leon plecase, poate a vrut sa ne lase sa discutam. Am sa-i onorez decizia.
-Si ai de gand sa-ti plangi de mila toata ziua sau vrei sa-mi spui si mie ceva?
-Mi-am irosit paisprezece ani din viata avand grija de tine si tu asa ma rasplatesti? Ceea ce mie mi se paru un lucru imposibil.
-Cati ani zice-ai ca ai?
-Trei sute! Asa ca mie sa mi te adresezi cu... Atunci ii tai moralul zicand:
-Babo.
-Se pare ca nu am ce discuta cu tine, la revedere printeso! Zise aceasta accentuind ultimul cuvant.
Sincer vroiam doar sa scap de gura ei. Ce voce iritanta are. Se pare ca totusi am descoperit ceva astazi, faptul ca nu-mi suport "badigardul". Si cum e posibil sa aiba trei sute de ani si de ce am nevoie de ea? Ce rau ar putea sa mi se intample fiind printesa a iadului? doar nu sunt o criminala o criminala urmarita de politie sau ceva de genul. Atunci imi venise in minte un cuvant legat de pozitia mea, ci anime "tronul".


Hai ca am reusit sa ies din criza de idei si am reusit sa scriu si acest capitol.
Ca tot veni vorba am un anunt in legatura cu fic-ul meu, urmatorul capitol va fi scris de catre Venus-Roseta (daca v-a avea timp), am decis sa colaborez cu ea de acum inainte si astept comentarii.

[Rose ^^]

Am venit cu nextu. Scuzati de greseli [daca sunt] l-am corectat de multe. Sper sa va placa. Lectura placuta

Cap IX
Tinutul de foc. Adevarul capata contur partea 1.

LEON:

Stau si o privesc pe Gina cum se plimba dintr-o parte in alta, mai are oleaca si face gaura in podea. Sicer, si eu sunt cam la fel. Cine a pus-o pe Nicky sa intre in “biblioteca blestemata”. Defapt ea nici nu isi inchipuie in ce pericol se afla si ca sa fie colac peste pupaza si-a ofensat si “garda de corp”, iar Gina e mai incapatanata de felul ei si se supara cam repede, deci nu ma mir.
- Inceteaza, ca faci gaura in podea.
- Leon, nu te inteleg. Cum poti sa stai asa linistit? Adica fatuca aia, printesa Iadului, e intr-un pericol. Sa nu uitam ca mai are un frate, ce mai vrei. Puterea orbeste, eu am fost pusa sa am grija de ea, daca i se intampla ceva cine va fi de vina? Eu, logic ca eu. Doamne cu ce am gresit?
- Vrei sa spui ca fratele ei ar fi in stare sa o provoace la o lupta?
- E vorba de putere, deci da si luam in calcul si faptu ca nu prea se suporta… mai vrei raspunsu?

Am dat negativ din cap. Deci micutul frate vrea sa o provoace, interesant, dar si periculos. Nicky nu stie nimic de putere, ar putea deveni controlata si chiar sa ajunga sa-si ucida fratele sau viceversa. Cand esti dominat de putere nu mai gandesti, ai impresia ca toti te urasc si comiti greseala de a lua viata unor persoane nevinovate. De aceea puterea e sigilata: o parte o am eu, si o parte ea. Lacatul si cheia, reprezinta un dezatru daca se da drumul la toata puterea, nici nu am de gand sa-i dau cheia fetei. Trebuie sa fiu cu ochii pe ea, iar pe Gina trebuie sa o conving sa uite de acel incident. Sentimente de neliniste pun stapanire pe mine, deja imi imaginez tot felul de lucruri infioratoare. Nicky intr-o balta de sange si controlata de putere. Nu…

NICKY:

Stau intinsa pe pat in timp ce ma gandesc la ceea ce sunt: o printesa a Iadului cu un badigard de trei sute de ani dupa mine, ca cica nu imi pot purta de grija. Ce prostie. Cine ar fi in stare sa ma provoace? Dar de ce trag concluzii asa pripite? Totul e posibil, multi vor tronul, deci nu m-as mira sa fiu provocata.
Fara sa vreau mintea imi zboara la Leon, la acel blondin ce ma salvat din biblioteca aia, care mi-a deschis ochii in privinta a ceea ce sunt, puternic, amuzant si frumos. Stai la ce ma gandesc, doar nu..neah nu are cum. Dar daca da? Nu, gata Nicky gandesti prea mult.
Biblioteca, acea carte portal. Ma intreb daca ma duce unde vreau eu. In acest moment mi-a trecut prin minte o idee cam nebuna, dar ar merita incercat. Cred ca e timpul sa-mi cunosc regatul, acel loc care trebuie sa-l conduc.
Intru din nou in aceasta biblioteca blestemata si caut acea carte portal. Merg la raftul de unde stiu ca am luat-o, dar am surpriza sa vad ca nu e acolo. Incep sa cutreer tot, dar nici urma de ea.
- Pe cine cauti?-Ma uit in stanga: nimic, in dreapta: nimic. Pot jura ca am auzit o voce sau e doar imaginatia mea. Ma indrept spre alt raion de carti, insa din nou acea voce se face auzita.- Daca o cauti pe “portal” te anunt ca nu ai sa o gasesti –ciudat, de unde stie ea ce vreau eu.
- Cine esti? Arata-te odata, nu stii cu cine te pui. –nervozitatea se putea observa usor in vocea mea, dar si teama era prezenta si ea. Nici macar nu stiam cu cine vorbesc. Poate vorbeam singura, daca da atunci am innebunit. Inima incepe sa-mi bata cu putere de se aude de la kilometri departare. Ce dracu? Doar sunt printesa Iadului, de ce m-as teme? Poate ca nu stiu nimic de puterea mea, da mi-am raspuns singura la intrebare. Ar trebui sa iau premiu Nobel-
- Ooo, da stiu cine esti si cu cine mai pun. –am dat sa spun ceva, insa replica mi-a fost taiata de acel/ acea misterios/ misterioasa persoana- Nu sunt o persoana. Nu incerca sa o faci pe dura, ca nu-ti iese, stiu tot ce gandesti asa ca taci din gura, dar vad ca ai o mare vointa in tine, asa ca iti voi arata cine sunt. Uita-te in spatele tau.

In sfarsit. Ma intorc cu pasu melcului, parca dorind ca prelungesc acel moment la nesfarsit. Simt o oarecare frica de a vedea cine mi-a vorbit pana acum. Corpul incepe sa-mi tremure involuntar, iar inima a “plecat” din artere si vene care o “tineau captiva” acolo, cine stie unde e acum. In fata mea mi se afiseaza o carte cu coperta rosie, iar pe margine o dunga argintie. Rasuflu usurata, ma gandeam la nu stiu ce monstru sau ma rog.
- Stai calma ca nu iti fac nimic. Sunt doar o carte, ce as putea sa-ti fac? –ma uit la ea cam ciudat, stie de ce, sper.- Ok..ok recunosc ca putem sa va facem ceva. Deci o cauti pe “portal”. Te anunt ca nu e aici. A plecat intr-o mica excursie sa spun asa.

Deci cand am nevoie de ea, nu o gasesc. Ce carte ciudata. O intreb pe mica carte cine e si cum de stie tot ce vreau eu.
- Draga mea, eu sunt cartea cunoasterii. Stiu tot ce gandesti si multe alte informatii. E cam complicat sa-ti spun asa, adica tu abia ai descoperit toata aceasta magie, dar revenind la ce te intereseaza. Stiu, ca vrei sa ajungi in “Tinutul de Foc”, regatul tau. Eu, te sfatuiesc sa stai aici, nu ai de ce sa te duci acolo.

Ceva ascunde, stiu asta si de ce a zis “Tinutu de Foc”. Vreau sa ajung acolo cu orice pret, aceasta dorinta nebuneasca a mea de a ajunge acolo nu ma lasa in pace. Simt cum in interiorul meu se face din ce in ce mai cald, iar respiratia devine din ce in ce mai accentuata. Parca as avea o flacara ce tocmai a fost aprinsa, dar cum si de ce?
Corpul incepe sa-mi tremure, iar capul sa ma doara ingrozitor. Cad in genunghi in timp ce un tipat de ajutor iese din gura mea. Ce naiba sta cartea aia acolo? Nu poate sa ma ajute?
Simt ca am luat foc, mainile mele maseaza usor tamplele in speranta ca va fi mai bine, dar din parti. Simt ca innebunesc aici, ca ma prabusesc.
Cad intr-un abis al dureri, nu mai am speranta. Vreau sa ies, vreau sa scap de tot. Incep sa ma zbat ca nebuna pe acolo in speranta ca totul va trece, ca va disparea, dar nu, durerea se accentueaza cu fiecare secunda trecuta. Bun, daca timpul e de vina, atunci de ce nu se opreste. Lacrimi incep sa iasa din ochii mei, dar sunt fierbinti. Una cate una cad pe podeaua maronie, iar pupila mea se mareste de uimire. Plang, dar cu..cu lacrmi de sange, in acel moment am vazut cum picaturile varsate de mine s-au aprins. M-am dat inapoi cativa pasi, insa acea flacara parca ma atrage spre ea, iar durerea mea a disparut.
Intind mana si ating acea flacara “uriasa”. Nu m-a ars, nu m-a ranit. E chiar placut.
- Daca vrei asa mult sa ajungi in tinutu tau treci prin acea flacara. –ma uit ciudat la “cunoastere” insa raman socata sa vad o persoana in locul ei. Cum e posibil? Dau sa spun ceva, insa mi-o ia inainte.- Ne vom mai intalni, asta e sigur. Acum du-te.

Incet acea persoana dispare, tot ce mai vad e doar zambetul cald de pe buzele sale. In acel moment o lumina puternica a strabatut toata incaperea. Imi duc mana la ochi, iar cand ii redeschid oberv ca sunt singura, din nou, in acest labirint al cartilor, iar in fata mea acea flacara devine din ce in ce mai mica.
Inchid ochii pentru o clipa, iau o gura mare de aer si o dau inapoi afara. Ochii mi se deschid treptat, iar pe fata mea se poate observa hotararea. Pasesc prin acea flacara, iar in urmatoarea clipa ma aflu intr-un loc…greu de descris. Rosu, orange si galben predomina zona.
Plutesc usor in acest abis rosiatic, fara a gasi vreo cale de iesire. Inchid ochii si ma las purtata de “val”. Nu stiu unde merg, dar undeva trebuie sa ajung.

In fata mea apare un copil mic cu parul usor rosu si cu zambetul pe buze. Rochita lunga, rosie zboara la fiecare pas facut de micuta faptura. La umbra unui copac se afla o femie cu parul auriu cu tenta de rosu deschis pe alocuri si cu un tranafir in parul ei.
Insa cand fericirea celor doua e mai mare, totul se intuneca iar in fata lor apare o femeie cu parul roz inchis, iar ochii sa-i movi exprimau doar ura fata de cele doua fiinte.
- Rika nu te voi lasa sa faci ce vrei. Nu-mi vei lua copilul.
- Lilia nu trebuie sa mi-l dai. Pot sa-l iau si cu forta.
Cele doua incep sa se lupte de se cutremura tot ce e in jur. Trandafirii rosii sunt pe jos, copacii incep sa-si piarda viata. Totul se intuneca si devine din ce in ce mai sinistru. In timp ce mica copila priveste acea lupta crancena de dupa un arbore.
Insa totul se sfarseste cand mama sa, Lilia, cade la pamant. Micul copil iese din ascunzatoare, mare greseala, Rika a avut sansa perfecta sa o prinda. Creatura incepe sa se zbata, in speranta ca va fi eliberata.
Cu ultimele forte, mama fetei arunca o sabie formata din foc in corpul inamicei, iar cele doua femei cad la pamant, insa ultimele vorbe ale blondei au fost adresate fetei.

Lacrimile au inceput din nou sa-si faca aparitia. De ce plang? De ce? Dar simt ca are legatura cu mine, vreau adevarul. Nu mai support, simt ca traiesc o minciuna, multe lucruri mi se ascund. Am deschis ochii iar in fata mea sa afisat un tron impodobit cu trandafiri negri si rosii, iar spinii erau nelipsiti de pe tulpina. Copacii fara viata, nimic nu era viu in acest loc. Totul intunecat. Cate o briza imi strapungea corpul.
Cunosc locul e.. insa totul se sfarseste cand vad cum o sageata din gheata trece milimetric pe langa capul meu. Ma uit la persoana vinovata si nu pot sa cred cine e in fata mea….

Lilia
Rika

~cam atat. Nextu vom vedea noi:P astept orice, critica, sfaturi..orice~

[Katniss]

Hello dear Moxxy is here.
După cum am promis am venit şi pe aici. Îmi place cum ai descris, dar cred că ar mai fi mers. Dialogul a fost ok, la fel şi acţiunea şi naraţiunea. Am văzut câteva semne de punctuaţie puse aiurea şi că tot veni vorba de asta nu se pune virgulă înainte lui ,,şi'' decât în cazuri excepţionale. Am văzut şi câteva greşeli de tastare şi exprimare, ceea ce ma deranjat a fost:mai are oleaca, acel oleacă ai fi putut să îl înlocuieşti cu puţin s-au mai ştiu eu ce ar fi arătat mult mai bine. Deasemenea ai fi putut împărţi capitolul în mai multe paragrafe asta ar fi fost mul mai uşor de citit. Cam atât aştept nextu spor la scris bye, bye.

[Kayla.]

Hello! :] Fiindca aveti putine comentarii m-am gandit sa sparg gheata eu si sa comentez. In primul rand am citit tot fic-ul, si pot spune ca e o idee destul de buna, sunt curioasa cum o dezvoltati in continuare. Acum sa revenim la capitol. A fost un capitol destul de lung si din fericire am avut ce citii. Ai avut mici greseli, dar nu le-am dat prea mare importanta. Naratiunea a fost buna, descrierea si dialogul la fel. Nu prea mai am ce zice, decat bafta si sa ma anuntati cand puneti next.
Spor la scris! >:D<

[Rose ^^]

vai au trecut secole de cand nu am postat. Imi cer scuze, dar nici vacanta nu am timp. Lectura placuta si scuzati daca sunt greseli :D

Cap X
Tinutul de Foc. Adevarul capata contur partea a 2-a

NICKY:

Ma uit la persoana vinovata si nu pot sa cred cine e in fata mea…. Era...era chiar fratele meu si nu arata prea fericit, ba chiar se putea ura in ochii lui.
- Ce cauti aici, Nick?
Nici un raspuns, sta si se uita la mine cu ochii plini de ura si dorinta de a vedea sange. Ce sa intamplat cu el? Nu l-am vazut in viata mea asa, e prea ciudat chiar si pentru mine.
- Surioara, surioara, mare greseala ai facut ca ai venit aici, pentru ca te-ai condamnat la moarte.
- Nick ce-i cu tine? Raspunde-mi, revinoti! Inceteaza odata, ma sperii.
- Te sperii? Ciudat, parca tu mereu erai fata curajoasa. Mereu eu am trait in umbra ta si te-am suportat. Ma rugam de tine zile intregi pentru o favoare, dar tu aveai inima prea rece ca sa ma ajuti, din clipa in care eu m-am nascut tu ai devenit geloasa. Credeai ca mama nu o sa te mai bage in seama, eu am avut nevoie de tine, vroiam sa ne impacam ca doi frati ce suntem, dar tu nu...tu erai prea ocupata ca sa te uiti la o insecta ca mine.

Imi plecasem capul, iar ochii mei priveau pamantul negru. Sincer ma uitam in gol in timp ce mintea mea depana amintiri exact ca batrana ce torcea de zori. Asa este...am devenit geloasa pe el. Am crezut ca odata cu nasterea lui eu voi fi pusa pe locul doi si nu mi se va mai oferi atentia. La inceput ma linistise mama, ma obisnuisem cu ideea si chiar ma jucam cu el. Insa, timpul trecea, clipele se scurgeau ca nisipul din clepsidra, iar fratele meu crestea. Trebuia invatat si asa foarte mare atentie sa oprit asupra lui. Era doar un pui la inceput de drum, trebuia indrumat, trebuia sa fia ajutat sa-si ia zborul.
In acel moment sentimentele de gelozie reveneau, incepeam sa fiu rece cu el, iar ceea ce mi-a pus capac a fost o gafa facuta de el. A spart vaza de cristal a mamei, iar eu eram acolo si logic ca vina a picat pe mine. Incepusem sa simt sentimente de ura, doream razbunarea si uite unde sa ajuns. Poate trebuia sa incetez, eu ca fiind mai mare trebuia sa-i fiu un exemplu, dar de unde..

Stau fata in fata cu el. Nu pot sa cred ca el e asa plin de ura. Aerul e din ce in ce mai rece in timp ce privirile noastre se ciocnesc, nimeni nu zice nimic. Stam in tacere, doar ne privim. Poate pentru el aceste priviri inseamna lupta, dar eu incerc sa caut raspunsuri. Ce doreste acum, e prea exagerat...il intelegeam in lumea muritorilor, dar acum? Acum ce doreste de la mine, de la lumea asta fara viata?
Isi indreapta mana spre mine si in urmatoarea clipa sunt atacata de sageti facute din gheata si foarte ascutite. Unele ma ranesc, iar sangele isi face aparitia imediat. Picaturile cad pe pamantul negru si rece provocand un sunet enervant, parca e facut in reluare.
Simteam ca innebuneam, am cazut in genunchi. Auzeam totul in reluare si sunetele erau prelungite. Tot ce auzeam acum este sunetul provocat de picaturile rosiatice ce se preling usor pe pielea alba si fina pana fac “poc” cu pamantul divizandu-se in mai multe si rasul fratelui meu. Un ras diabolic ce se auzea din toate partile. Eram ametita, cred ca aici imi este sfarsitul, pacat. Nici nu am apucat sa cunosc iubirea sau o parte din putere.
Fratele meu nu renunta, continua sa ma loveasca cu brutalitate cu gheata, eram toata vanata si plina da rani.
Nu m-am bucurat de viata. Stiu, patetic, ma las infranta de fratele meu, de piticania ce o uram si doream din toata inima mea sa ma lase, sa scap de el. Uite ca dorinta mi se implineste, dar din pacate eu voi pleca definitiv. Doream sa tip, sa ma ridic si sa-i ofer o lectie, cea mai mare lectie din viata lui, insa trupul meu era prea obosit.
Aveam impresia ca atarnau de el talangi ce ma tineau la pamant. Eram obosita, zici ca muncisem la camp fara oprire, dar nu mai aveam nici o forta in mine.
Eram pierduta, cadeam in intuneric si nu ma puteam opune. Imi voi petrece viata de apoi in acest abis plin cu spini, iar sangele imi va curge la nesfarsit, iar eu nu voi mai simti nimic.
Voi fi o marioneta a acestei lumi, nu voi mai gandi si nu voi mai putea spune nimic. Pentru prima data in viata voi tacea si de data asta pentru totdeauna. Nu ma voi mai da drept marea fata, voi asculta de regele acestui loc si daca mi se permite sa-l bantui pe fratele meu o voi face cu cea mai mare dragoste.
Hehe se pare ca inca am ganduri rele pentru el, asta e viata de familie: cu probleme, certuri si multe altele, dar in final totul se rezolva si se traieste in pace.
Numai intre noi nu se mai poate face nimic, noi doi nu vom trai niciodata in pace.
E ca si cum ai pune soarecele si pisica in aceiasi casa si doresti ca cei doi sa traiasca in pace si sa ai casa intreaga. Acest lucru e imposibil, nu le poti avea pe toate, trebuie sa spui mersi la ceea ce ai.
Dar eu? Eu ce am?
Viata mi-e pe sfarsite, totul se va incheia aici. Nu mai am nimic, renunt. Ma dau batuta, patetic si jalnic. Insa, acum chiar urasc lupta, nu vreau sa ma mai razboiesc.
E prea mult. Macar odata sa stau in pace, sa plec linistita.

In acel moment am auzit-o, o voce blanda si feminina, parca mai mult soptita. Numai ca sa aud eu, nimeni altcineva.
“- Nicky, lupta. Nu renunta, nu asa esti tu. Aduti aminte de cine esti. Cine trebuie sa fii, nu spune “stop” acestei vieti. Mereu vei avea cate o cazatura, dar trebuie sa te ridici si sa induri. O printesa nu renunta, ea lupta pana la final. Nu-l lasa pe fratele tau sa castige.”
“- Nu mai am forta necesara sa lupt. Toata puterea mea se scurge incet, iar cu fiecare picatura sfarsitul imi este si mai aproape. Macar odata nu vreau sa-i mai fac rau fratelui meu, macar acum cand sunt pe muchie de cutit...”
“- Prostii. Spui doar abureli, fratele tau are nevoie de ajutor. Este orbit de putere, daca tu nu faci nimic sa-l ajuti, atunci cine o va face? Doar tu il poti salva. Tine minte: o printesa nu renunta niciodata, ea lupta pana la capat, iar sfarsitul tau nu e aici. Mai ai mult de mers pana cand ciclul vietii tale sa se incheie”

Sa-l salvez, asta trebuie sa fac. Macar asa, poate asa voi reusi sa ma revansez.
Chiar cand se pregatea sa isi dea atacul final, mi-am ridicat mana si imediat un scut de foc si-a facut aparitia, iar o flacara ma invaluit facandu-ma sa-mi recapat fortele. Am atins incet pamantul rece, iar acum eram imbracata cu o fusta rosie, scurta in fata si lunga pana in pamant in spate. Bluza era decoltata si avea doar o singura maneca, avea forma unui corset, rosie cu dantela neagra, iar in picioare aveam o pereche de sandale aurii cu platforma si toc de cinsprezece centimentri.
Doua suvite din par erau impletite si prinse cu o clamita si pe cap aveam o coroana argintie cu un diamant rosu in mijloc.

Am aruncat spre fratele meu o flacara si cu toate ca el a incercat sa riposteze, nu a reusit. Incepusem sa ne batem amandoi fara a scoate vreun sunet, eu trebuia sa-l salvez si pana acum doar ma luptam cu el. Trebuie sa recunosc ca ma simtea foarte bine, dar nu asta era misiunea mea.
- Nick, oprestete! Nu vezi ca esti controlat de putere. Fratioare de ce faci asta? Renunta, o sa fie bine, crede-ma. Stiu am gresit, dar ma pot schimba asa cum stiu ca si tu poti lupta contra acestui monstru de putere ce te controleaza. Tu esti mai bun ca..
- TACI! “ma pot schimba” ma lasi? Tu vrei doar sa te salvezi, eu vreau puterea, vreau controlul celor doua dimensiuni opuse. Nu ma opresc pana cand puterea ta nu e a mea.
Puterea celor doua dimensiuni? Ce vrea sa insemne asta? Ce nu stiu eu? Da ca multe stiu, dar nu inteleg nimic. Spusele lui m-au lasat fara grai, iar eu ca proasta am lasat garda jos si Nick a avut ocazia perfecta sa ma atace. Vedeam cum o sabie se indreapta spre mine, dar nu ma puteam misca si asta datorita faptului ca eram inca in soc.
Totusi impactul nu a avut loc, mi-am ridicat privirea si atunci l-am vazut pe Leon si Gina. Leon ii parase lovitura lui Nick cu o sabie, iar Gina venise langa mine. Pana nu ma lovit de doua ori peste fata nu mi-am revenit.
- Esti bine? Ce cauti aici? Nu stii in ce pericol te-ai bagat. Esti idioata sau ce..
- Lasa-ma cu astea! Vreau adevarul si il vreau pe tot. ACUM!

Cei doi se uitau surprinsi la mine, dar in ochii lor se putea citi usor ca stiau despre ce este vorba. Ma uitam la ei de sus, parca ii provocam la o lupta. Da ii provocam la o lupta cu adevarul. Sa vedem cine castiga. Ce rost ar avea sa mai ascunda, deja fratele meu mi-a zis ceva ce ma determinat sa caut mai adanc pana descopar tot.
- Nu aici. Iti vom spune, dar nu aici. Oferai fratele tau o lovitura puternica astfel incat sa putem iesi de aici fara ca el sa ne urmareasca. –vocea lui Leon era una inceata ca abia il auzeai, dar l-am ascultat. Cu toate ca ma durea am facut-o.
Incepusem sa ma invart in jurul fratelui meu si in acelasi timp formam un gard din flacari din care se formau bile de foc ce il raneau.
Imi parea rau, dar acum ceea ce conta era adevarul. Am vazut o lumina puternica provocata de Gina si dupa m-am trezit in camera blondului.

Ma uitam la ei, parca cerand din priviri adevarul, iar cei doi au oftat. Pana nu am tipat la ei sa-mi zica mai repede ce se intampla nu s-a auzit nici musca.
- Foarte bine, daca asta e dorinta ta atunci..
- Lasa-ma cu introduceri, treci la subiect. De ce a zis Nick “cele doua dimensiuni opuse”? Mai e ceva ce eu nu stiu si vreau sa aflu ce. Macar sa am habar cu cine ma infrunt, cum sa-l inving. Vreti sa fiu conducatoare, dar cum daca nu stiu nimic, nu-mi cunosc parintii si mai nou o voce ma reinvie. Nu va uitati asa la mine, cand eram in acea dimensiune aproape muream, dar o misterioasa voce de femeie ma facut sa continui. Mai aflu ca fratele meu are puteri si nu focul ci gheata. Nu mai inteleg nimic.
- Nicky, povestea e una lunga, dar o voi scurta. Acum mult timp in urma existau doua regate, doua tinuturi. “Tinutul de foc” si “Tinutul de gheata”, amandoua puternice si opuse. Insa cu toate astea cele doua se intelegeau si nu au avut nimic de comentat in casatoria dintre mostenitori. Mama ta, Lilia mostenitoarea focului si tatal tau Helios mostenitorul ghetii. S-au casatorit si prima ai fost tu, cu puterea de foc, iar al doilea fratele tau cu puterea de gheata.
Cum aveati puteri deferite nu va puteati antrena in acelasi loc, asa ca tatal tau sa dus in tinutul ghetii si fratele tau si tu ai ramas cu mama ta. Cand erati mici era un risc mare ca puterile voastre sa se intalneasca. Insa, ceva ce nu stiu multi e faptul ca voi doi a-ti devenit si gardienii celor doi dragoni ce pazesc dimensiunile.
Odata cu cadarea tinutului de foc automat si dragonul a devenit captiv, valabil si pentru celalalt regat. Tu il poti trezi la viata, dar o diferenta mare intre voi: e ca tu ai puterea de a controla si dragonul de gheata la fel si elementul. Tu esti cu cea mai mare putere, de aceia eu am fost ales ca cealalta jumatate care sa duca puterea. Nu puteai singura, de aceea sa sigilat in doua corpuri.
Eu o pot suporta pentru ca fac parte din familia regala. Gina ti-a devenit gardiana sau cum spui tu, bagidard, de cand ai aratat semnele acestei puteri.
Cu privinta la acea voce, cel mai probabil e sa fie mama ta, nu stim multe despre asta. Nu stim chiar totul, dar e o sansa mare sa fi fost regina Lilia.
- Mama, tata...ce sa intamplat cu ei? Unde sunt? Vreau sa-i vad!
- Din pacate nu stim nimic de tatal tau, insa mama ta a murit acum multi ani. La confruntarea cu Rika...

Rika, ea e femeia ce mi-a aparut atunci in fata mea. Ea mi-a ucis mama, daca ar trai as ucideo si eu fara pic de mila. I-as scoate inima si as da-o leilor sa o savureze cu cea mai mare placere. Nu mai ascultam ce zicea Leon, eram prea abosorbita in gandurile mele, mult prea socata. De asta fratele meu a zis ca vrea puterea mea, inseamna ca si el stie de asta, iar un razboi a izbucnit intre noi, intre cele doua dimensiuni.
Ceva ce nu am reusit sa fac a fost sa mentin pacea, parintii nostri sunt mai mult ca sigur dezamagiti de noi. Ce au realizat ei e distrus, iar totul e in mainile mele.
Ale unei adolescente, o tanara la inceput de drum. Nu stiu nimic, nici de puteri nu stiu cum sa le folesesc si ce avantaje am cu ele, ca sa nu mai spun de aceste haine de pe mine.
Prea mult, acum imi doresc sa fiu o tanara obisnuita, sa nu fiu speciala.
Sunt atat de confuza, gandurile imi sunt amestecate ca legumele din ciorba, incerc sa ies din tot acel labirint de cuvinte, insa nu pot. La orice pas aud: “parintii tai” “puteri opuse” “gardienii celor doi dragoni” sau “ai puterea de a controla dragonul de gheata, valabil si pentru element”
Doream din toata inima mea sa ies, sa scap din inchisoarea in care eram, insa lanturile formate din acele cuvinte erau prea dure, prea reci si parca indestructibile. Cine sa ma salveze? Cine o va face pe eroul pe cal alb si ma va scoate sa vad din nou lumina aurie a soarelui cazand incet pe pielea mea?
Oare voi mai avea timp si de alte lucruri sau doar voi petrece timpul sa ma antrenez?
Mii de intrebari imi bantuiau mintea. Antrenamente...de azi sau maine trebuie sa ma antrenez, iar cea mai buna persoana e Leon sau Gina, ei doi stiu destul de multe.
- Nicky esti bine? Am impresi ca vorbesc singur de la un timp.
- Ce? Unde? Aaa, Leon, imi cer scuze, doar ca e prea mult. Prea multe pentru mine pentru o zi. Trebuie sa-mi salvez fratele din ghiarele puterii si multe altele. Unde e Gina?
- A plecat acum doua minute, avea ceva treaba. Hei, tu ai vrut asta. Nu ai cum sa fugi, trebuie sa infrunti totul.
- Cum? Nu stiu nimic, ma mir cum de am reusit sa ma apar azi. De ce au aparut aceste haine pe mine? Si inca ceva, daca nu era fratele meu, voi nu-mi spuneati adevarul.
- Calmeaza-te, in primul rand eu si Gina te vom ajuta cu puterea, cu hainele e simplu: esti printesa acelui loc, e normal sa apari si cu vestimentatia specifica tie. Ai observat, banuiesc ca si fratele tau avea haine specifice. In al doilea rand noi am incercat sa te protejam, speram ca fratele tau sa nu afle sau sa se intoarca impotriva ta si nu erai pregatita. Asculta-ma, eu sunt aici.

Vocea lui ferma, dar totusi calma e fost o funie ce ma scos la suprafata, insa ceea ce era prea deranjant, as putea spune e faptul ca eram mult prea apropiati. Ne priveam adanc in ochii, sincer nici nu stiu de ce. Eu ma innecam in marea din ochii sai, acum il vedeam cu alti ochii. Era pentru mine un zeu, o adevarata frumusete, era soarele meu. Incetul cu incetul ne apropiam unul de altul....

[Kayla.]

Hello :] Am trecut si eu pe aici. Sorry pentru intarziere, doar ca n-am prea fost pe acasa in ultimul timp... So, sa revenim asupra next-ului. A fost dragut, chiar mi-a placut si apreciez ca a fost lung, spre fericirea mea am avut ce citii. Ideea incepe sa fie din ce in ce mai originala, sunt foarte curioasa daca Nicky va reusi sa-si invinga fratele. Modurile de expunere imi plac, in special descrierea si naratiunea, actiunea n-a fost grabita si n-am vazut greseli de tastare. So, that\'s all, i guess. Spor la scris si nu uitati sa ma anuntati cand postati next! Multa inspiratie! >:D<

[Sasame]

Saluuuuuut! :3 Scuze ca nu am trecut mai repede dar sti cum e mai bine mai tarziu decat niciodata ;) . Oricum ca de obicei mai lasat cu gura cascata, intodeauna reusesti sa ne surbrinzi cu cate o idee dea ta geniala :bv: Dabia atept sa vad continuarea si sper ca Nicky sa isi invinga fratele . Despre naratiune, dialog si descriere chiar nu am ce spune pentru ca sunt sigura ca te-ai plictisit si tu sa afli ca sunt perfecte .
Spor la scris si bai bataie ! Si te rog sa ma anunti cand pui continuarea :pls:
:bye: