27-10-2009, 12:02 AM
Buna tuturor. Dupa cum vedeti, am venit cu un nou fic, care sper din tot sufeltul sa va placa :D. Este facut in colaborare cu sysu meu Aliss_anime si de aceea capitolele vor fi postate alternativ. Adica eu pun unul si ea il pune pe urmatorul. Munca este in egala masura din ambele parti. :D, deci sper ca va iesi ceva frumos.
Acum despre fic: primele capitole nu vor fi foarte sugestive, abia in urmatoarele actiunea va incepe mai pe indelete. Este dupa cum se vede din titlu un shounen-ai combinat cu yaoi (nu stiu exact in ce masura dar va contine si yaoi). Oricum actiunea cred ca se va concentra in jurul romanticului, nicidecum al sexului brutal, cum se poate interpreta din titlu.
Titlul nu este ales la intamplare, el sugereaza puterea dragostei dintre cei doi :D.
Enjoi on read and kiss you :*:*:*
1. Propunere neasteptata
E toamna tarzie. Ma plimb singuratic printre copacii goi de frunzele moarte, presarate pe aleea din parcul liceului la care invat de ani buni. O briza racoroasa se strecoara nestingherita printre particulele goale din textura tricoului meu, iar parul lung, lasat sa-mi cada discret pe fata, se flutura in bataia lenta a vantului. Imi este putin cam frig, dar nu ma plang de asta. Ma simt ca la munte, unde aerul curat si linistea isi spun cuvantul. Astazi am venit cu doua ore inainte de inceperea cursurilor, din pricina unei greseli existente in orar. Imi schimb traiectoria indreptandu-ma spre un loc neexplorat de mine pana atunci, o straduta aparent pustie, pe care decorul frunzelor vestejite nu a ocolit-o. Observ o bancuta rupta si scorojita care parca imi spune "Fie-ti mila si aseaza-te pe mine!". Ma indrept catre ea si o scutur de praf, asezandu-mi corpul lenes si secat de puteri pe suprafata ei. Imi scot din ghiozdan un creion si o foaie pe care incep sa astern chipuri umane bine conturate, incercand sa le ofer posibilitatea de a transmite un mesaj copilaresc, ludic, oricarei persoane care le priveste. Dupa ceva timp petrecut acolo, privesc cu admiratie rodul muncii mele si ma bucur in sinea mea de rezultat. Telefonul imi suna insistent in buzunar, anuntandu-ma printr-un mesaj de la o colega, ca trebuie sa ma indrept catre scoala.
In sala de clasa, profesoara de chimie isi face simtita prezenta prin obisnuitul salut binecunoscut e oricine "buna ziua" si incepe sa predea dintr-un manual vechi, cu foile abia atarnand de cotor, noua lectie pe care o scriu fara sa-mi dau seama in caietul stufos de pe banca. Toamna bate in geamurile zgariate de trecerea anilor, cu degete de ploaie ce-si lasa amprenta cristalina pe suprafata rece, vrand parca sa ajunga in incaperea unde creta scartaie pe tabla si sa se plictiseasca si ele odata cu elevii. Langa mine se afla prietenul meu din copilarie, David, ce pare sa fie absent si de aceasta data, cutreierand in taina lumea viselor numai de el cunoscuta. Priveste tavanul parand fermecat de ceva anume, insa nu ceva material, iar in ochii de safir i se poate citi entuziasmul unei noi descoperiri beletristice. Inteligenta de care da dovada este uimitoare, dar din pacate este prea prins intr-o alta lume pentru a-si pune neuronii la munca, in stiintele exacte. Se pare ca iar are o sclipire literara. Niciodata nu mi-am putut inchipui cum poate avea atat de multa imaginatie incat in fiecare zi creeaza versuri si romane de-ti iau rasuflarea. Il scanez cu privirea de cateva minute, plictisindu-ma de atatea buchii neintelese pe care le-am transcris pe caiet pana acum. Incerc sa-mi imaginez ce ganduri il bantuie, dar nu reusesc. Am citit atatea povesti scrise de el, incat nici nu le mai tin minte numarul, si totusi, oricat as incerca, nu pot patrunde in intimitatea trairilor lui interioare. La un moment dat, observa incercarea mea nereusita de a-i citi gandurile si imi arunca o privire strafulgeratoare, pe care nu am mai vazut-o pana atunci, dupa care imi zambeste copilareste scotand limba, semn ca acea privire de dinainte fusese doar o gluma. Soneria care anunta pauza suna acum mai frumos ca niciodata, a inceput sa-mi placa deja acest cantec pe care il voi uri din nou peste zece minute, cand va anunta inceperea unei ore la fel de plictisitoare ca aceasta si la fel de neinteleasa, matematica.
- David... Daaviiiid! strig eu din ce in ce mai nervos ca David nu-mi raspunde.
- Daaa... imi sopteste in cele din urma cu cea mai mare plictiseala posibila.
- Hai afara, doar n-ai de gand sa stai aici toata ziua! Il apuc de incheietura mainii si il trag afara dupa mine. Coboram cu rapiditate scarile si mergem prin parc, desi bancile sunt pline de apa din pricina ploii, insa nu stica sa ne plimbam putin. Ma uit la el cateva secunde si observ ca poarta pe deasupra hainelor mulate, o jacheta subtirica de fas ce-i acopera doar spatele, nu si pietul. Picaturile de ploaie patrund prin micutul invelis textil facandu-l sa tremure din toate inchieturile.
- De ce nu ti-ai luat ceva mai gros pe tine? Doar stii ca esti sensibil si te imbolnavesti foarte repede, ii spun eu pe un ton dojenitor dandu-i jacheta mea ceva mai grosuta.
- Poftim, si altadata sa nu te mai prind imbracat asa, parca ai fi pe centura, nu la scoala! Ma restesc la el, fara sa-mi dau seama ca am ridicat tonul mai mult decat trebuia. Insa cred ca acele cuvinte, pe care le-am spus fara sa gandesc, l-au ranit mai mult decat intonatia. Ii privesc chipul palid cum se intristeaza, iar ochii lui albastri ca valurile marii incep sa-i lacrimeze ca unui copil mic caruia tocmai i s-a spus ca va fi dat la orfelinat. Ma priveste cateva secunde cu ochii mari ca de pisicuta ca si cum ar fi fost strapuns pana in adancul sufletului de cuvintele mele.
- Atunci tine-ti haina sau ce-o fi aia si lasa-ma-n pace! imi spune cu vocea tremuranda dandu-mi peste mana si fuge de langa mine, cu pasi mari si lacomi. Alerg dupa el pana il prind de mana firava si alba ca spuma laptelui si il trag spre mine.
- Imi pare rau ca ti-am spus asta, nu mi-am dat seama ca te voi rani. Iarta-ma! Ii soptesc tragandu-l ma aproape si punand jacheta pe el. Isi strange mainle la piept si incepe sa stranute.
- Uite, deja esti rece gheata si pe deasupra mai si stranuti. Data viitoare incearca sa te imbraci cu ceva mai grosut!
- Bine, asa voi face, imi raspunde ceva mai calm de data aceasta si pornim iarasi catre intrarea in liceu. Deodata observ langa o bacuta doua fete care vorbesc despre ceva anume uitandu-se la noi cu insistenta. La un moment dat una dintre ele vine spre David si il abordeaza intr-un fel un pic cam neobisnuit, intrebandu-l direct daca vrea sa fie iubitul ei. Pana acum nu am mai vazut fata aceasta, cred ca e noua in liceu. Ochii verzi si parul blond ii dau o alura superioara, iar tenul alb si neted ii confera un plus de rafinament. Prietenul meu ramane blocat pentru cateva minute, dupa care ii raspunde afirmativ la intrebare aproband din cap. Acum tremura mai tare decat mai devreme, dar nu-mi pot da seama daca din cauza frigului sau a emotiei. Sunt sigur ca s-a indragostit lulea de acea fata ce pare sa-i fi sucit mintile. Chipul palid de acum cateva secunde ii devine din ce in ce mai imbujorat, iar mainile ii tremura incontinuu. Ma apropii de el si ii pun urechea pe piept. Inima ii bate tare, parca vrand sa-i iasa prin piele si mai apoi prin haine, si sa se uneasca cu inima acelei fete, care privea uimita gestul meu.
- Eram sigur, s-a indragostit de tine, ii soptesc discret blondei, dupa care zambesc cu subinteles catre David.
- Am uitat sa te intreb cum te cheama, eram prea dusa de val, ii spune vesela.
- D... David, sopti cu jumatate de gura, intinzand mana catre ea.
- Carla, incantata! Il lua in brate si ii saruta scurt buzele, apoi se duse inapoi la prietena ei, care parea sa fie foarte vesela si binevoitoare. Baiatul de langa mine a ramas stupefiat de gestul fetei, rosindu-se pronuntat in obraji. Nu-i vine sa creada ca tocmai a fost sarutat pentru prima oara. A ramas nemiscat cateva secunde, apoi scutura din cap si incepu sa urce scarile, fara sa ma mai bage in seama catusi de putin. Pasesc plictisit spre etaj, urcand alene scarile mari si late si ajung in cele din urma in fata clasei unde imi petrec majoritatea timpului. Profesorul de matematica intrase deja la ora, iar eu, stiindu-i obiceiul crancen de a nu lasa sa intre elevi dupa el, ma asez pe un scaun care probabil fusese uitat de femeia de serviciu pe coridor, si astept in liniste terminarea orei. Se pare ca David a intrat in clasa, si m-a lasat din nou singur ca pe un fraier. Cred ca era atat de aerian incat a uitat de mine. Cateodata imi vine sa rad de naivitatea lui, dar nu in sens ironic, ci pur si simplu ma binedispune oridecateori spune sau face un lucru copilaresc, ce-i intriga pe ceilalti. Are un stil aparte, un fel de a fi iesit din comun. Pe langa faptul ca se imbraca in haine mai tot timpul mulate si in combinatii ciudate de roz, mov si negru, transmite o finete deosebita atunci cand discuta cu cineva. Parul negru, drept si tuns intr-o forma seducatoare, ii scoate in evidenta micuta latura feminia ce-i zace in adancul nepatruns al mintii creative pe care o detine. Chipul lui serios emana o delicatete aparte, iar ochii plini de mister te fac sa te gandesti la tainele universului, oridecateori ii privesti. De deasupra sprancenei stangi rasare discret o alunita ce-i tradeaza intotdeauna sentimentele pe care le are pe moment, iar vocea blanda ii completeaza toate calitatile, facandu-l astfel identic doar cu sine insusi.
A trecut o jumatate de ora de cand astept pe hol sfarsitul orei ce pare sa nu se mai termine. Ma gandesc la tatal meu, care nu este langa mine si de care imi este foarte dor. Acum trei ani a plecat in Spania sa faca rost de bani pentru a pune la punct apartamentul in care locuim si pentru a cumpara o casa la tara, destinata fratelui meu mai mare, cu care locuiesc impreuna cu mama si cu sora mea mai mica. In toti acesti trei ani cat el nu a fost langa mine, viata mea s-a schimbat as putea spune radical. Din pustiul razgaiat si rasfatat care eram, am devenit o persoana matura, si am inceput sa invat mai bine, dar mi-a lipsit dragostea paterna de care aveam atata nevoie. M-am atasat foarte mult de mama care, desi ma iubeste enorm, a fost un pic mai severa cu mine si asta m-a ajutat foarte mult. Acum acea severitate si-a mai pierdut din amploare, deoarece rezultatele mele de la scoala sunt foarte bune. Eu si mama am devenit cei mai buni prieteni, si am ajuns sa-i spun toate problemele mele, mai putin cele legate de dragoste, care deocamdata nu au aparut. In ultimul timp, avand mai mult timp liber la dispozitie pentru ca programul de la scoala s-a mai scurtat cat de cat, mi-am descoperit o latura artistica de care nu stiam pana atunci. Inca de mic mi-au placut animeurile, mai ales cele romantice sau de aventura sau chiar cele cu samurai si ninja. Intr-o zi m-am hotarat sa incerc si eu sa desenez personaje anime, ca doar n-o fi asa de greu, si chiar n-a fost. Cu timpul mi-am dezvoltat un stil propriu si acum am in jur de peste o suta de desene pe care le pastrez intr-un loc numai de mine stiut, pentru ca fratele meu sa nu le gaseasca si sa spuna iarasi despre mine diverse lucruri ciudate, cum ca sunt cu capul sau ca nu am ajuns inca la maturitate si multe alte "calitati" pe care cred ca el le detine pe deplin.
Acum despre fic: primele capitole nu vor fi foarte sugestive, abia in urmatoarele actiunea va incepe mai pe indelete. Este dupa cum se vede din titlu un shounen-ai combinat cu yaoi (nu stiu exact in ce masura dar va contine si yaoi). Oricum actiunea cred ca se va concentra in jurul romanticului, nicidecum al sexului brutal, cum se poate interpreta din titlu.
Titlul nu este ales la intamplare, el sugereaza puterea dragostei dintre cei doi :D.
Enjoi on read and kiss you :*:*:*
1. Propunere neasteptata
E toamna tarzie. Ma plimb singuratic printre copacii goi de frunzele moarte, presarate pe aleea din parcul liceului la care invat de ani buni. O briza racoroasa se strecoara nestingherita printre particulele goale din textura tricoului meu, iar parul lung, lasat sa-mi cada discret pe fata, se flutura in bataia lenta a vantului. Imi este putin cam frig, dar nu ma plang de asta. Ma simt ca la munte, unde aerul curat si linistea isi spun cuvantul. Astazi am venit cu doua ore inainte de inceperea cursurilor, din pricina unei greseli existente in orar. Imi schimb traiectoria indreptandu-ma spre un loc neexplorat de mine pana atunci, o straduta aparent pustie, pe care decorul frunzelor vestejite nu a ocolit-o. Observ o bancuta rupta si scorojita care parca imi spune "Fie-ti mila si aseaza-te pe mine!". Ma indrept catre ea si o scutur de praf, asezandu-mi corpul lenes si secat de puteri pe suprafata ei. Imi scot din ghiozdan un creion si o foaie pe care incep sa astern chipuri umane bine conturate, incercand sa le ofer posibilitatea de a transmite un mesaj copilaresc, ludic, oricarei persoane care le priveste. Dupa ceva timp petrecut acolo, privesc cu admiratie rodul muncii mele si ma bucur in sinea mea de rezultat. Telefonul imi suna insistent in buzunar, anuntandu-ma printr-un mesaj de la o colega, ca trebuie sa ma indrept catre scoala.
In sala de clasa, profesoara de chimie isi face simtita prezenta prin obisnuitul salut binecunoscut e oricine "buna ziua" si incepe sa predea dintr-un manual vechi, cu foile abia atarnand de cotor, noua lectie pe care o scriu fara sa-mi dau seama in caietul stufos de pe banca. Toamna bate in geamurile zgariate de trecerea anilor, cu degete de ploaie ce-si lasa amprenta cristalina pe suprafata rece, vrand parca sa ajunga in incaperea unde creta scartaie pe tabla si sa se plictiseasca si ele odata cu elevii. Langa mine se afla prietenul meu din copilarie, David, ce pare sa fie absent si de aceasta data, cutreierand in taina lumea viselor numai de el cunoscuta. Priveste tavanul parand fermecat de ceva anume, insa nu ceva material, iar in ochii de safir i se poate citi entuziasmul unei noi descoperiri beletristice. Inteligenta de care da dovada este uimitoare, dar din pacate este prea prins intr-o alta lume pentru a-si pune neuronii la munca, in stiintele exacte. Se pare ca iar are o sclipire literara. Niciodata nu mi-am putut inchipui cum poate avea atat de multa imaginatie incat in fiecare zi creeaza versuri si romane de-ti iau rasuflarea. Il scanez cu privirea de cateva minute, plictisindu-ma de atatea buchii neintelese pe care le-am transcris pe caiet pana acum. Incerc sa-mi imaginez ce ganduri il bantuie, dar nu reusesc. Am citit atatea povesti scrise de el, incat nici nu le mai tin minte numarul, si totusi, oricat as incerca, nu pot patrunde in intimitatea trairilor lui interioare. La un moment dat, observa incercarea mea nereusita de a-i citi gandurile si imi arunca o privire strafulgeratoare, pe care nu am mai vazut-o pana atunci, dupa care imi zambeste copilareste scotand limba, semn ca acea privire de dinainte fusese doar o gluma. Soneria care anunta pauza suna acum mai frumos ca niciodata, a inceput sa-mi placa deja acest cantec pe care il voi uri din nou peste zece minute, cand va anunta inceperea unei ore la fel de plictisitoare ca aceasta si la fel de neinteleasa, matematica.
- David... Daaviiiid! strig eu din ce in ce mai nervos ca David nu-mi raspunde.
- Daaa... imi sopteste in cele din urma cu cea mai mare plictiseala posibila.
- Hai afara, doar n-ai de gand sa stai aici toata ziua! Il apuc de incheietura mainii si il trag afara dupa mine. Coboram cu rapiditate scarile si mergem prin parc, desi bancile sunt pline de apa din pricina ploii, insa nu stica sa ne plimbam putin. Ma uit la el cateva secunde si observ ca poarta pe deasupra hainelor mulate, o jacheta subtirica de fas ce-i acopera doar spatele, nu si pietul. Picaturile de ploaie patrund prin micutul invelis textil facandu-l sa tremure din toate inchieturile.
- De ce nu ti-ai luat ceva mai gros pe tine? Doar stii ca esti sensibil si te imbolnavesti foarte repede, ii spun eu pe un ton dojenitor dandu-i jacheta mea ceva mai grosuta.
- Poftim, si altadata sa nu te mai prind imbracat asa, parca ai fi pe centura, nu la scoala! Ma restesc la el, fara sa-mi dau seama ca am ridicat tonul mai mult decat trebuia. Insa cred ca acele cuvinte, pe care le-am spus fara sa gandesc, l-au ranit mai mult decat intonatia. Ii privesc chipul palid cum se intristeaza, iar ochii lui albastri ca valurile marii incep sa-i lacrimeze ca unui copil mic caruia tocmai i s-a spus ca va fi dat la orfelinat. Ma priveste cateva secunde cu ochii mari ca de pisicuta ca si cum ar fi fost strapuns pana in adancul sufletului de cuvintele mele.
- Atunci tine-ti haina sau ce-o fi aia si lasa-ma-n pace! imi spune cu vocea tremuranda dandu-mi peste mana si fuge de langa mine, cu pasi mari si lacomi. Alerg dupa el pana il prind de mana firava si alba ca spuma laptelui si il trag spre mine.
- Imi pare rau ca ti-am spus asta, nu mi-am dat seama ca te voi rani. Iarta-ma! Ii soptesc tragandu-l ma aproape si punand jacheta pe el. Isi strange mainle la piept si incepe sa stranute.
- Uite, deja esti rece gheata si pe deasupra mai si stranuti. Data viitoare incearca sa te imbraci cu ceva mai grosut!
- Bine, asa voi face, imi raspunde ceva mai calm de data aceasta si pornim iarasi catre intrarea in liceu. Deodata observ langa o bacuta doua fete care vorbesc despre ceva anume uitandu-se la noi cu insistenta. La un moment dat una dintre ele vine spre David si il abordeaza intr-un fel un pic cam neobisnuit, intrebandu-l direct daca vrea sa fie iubitul ei. Pana acum nu am mai vazut fata aceasta, cred ca e noua in liceu. Ochii verzi si parul blond ii dau o alura superioara, iar tenul alb si neted ii confera un plus de rafinament. Prietenul meu ramane blocat pentru cateva minute, dupa care ii raspunde afirmativ la intrebare aproband din cap. Acum tremura mai tare decat mai devreme, dar nu-mi pot da seama daca din cauza frigului sau a emotiei. Sunt sigur ca s-a indragostit lulea de acea fata ce pare sa-i fi sucit mintile. Chipul palid de acum cateva secunde ii devine din ce in ce mai imbujorat, iar mainile ii tremura incontinuu. Ma apropii de el si ii pun urechea pe piept. Inima ii bate tare, parca vrand sa-i iasa prin piele si mai apoi prin haine, si sa se uneasca cu inima acelei fete, care privea uimita gestul meu.
- Eram sigur, s-a indragostit de tine, ii soptesc discret blondei, dupa care zambesc cu subinteles catre David.
- Am uitat sa te intreb cum te cheama, eram prea dusa de val, ii spune vesela.
- D... David, sopti cu jumatate de gura, intinzand mana catre ea.
- Carla, incantata! Il lua in brate si ii saruta scurt buzele, apoi se duse inapoi la prietena ei, care parea sa fie foarte vesela si binevoitoare. Baiatul de langa mine a ramas stupefiat de gestul fetei, rosindu-se pronuntat in obraji. Nu-i vine sa creada ca tocmai a fost sarutat pentru prima oara. A ramas nemiscat cateva secunde, apoi scutura din cap si incepu sa urce scarile, fara sa ma mai bage in seama catusi de putin. Pasesc plictisit spre etaj, urcand alene scarile mari si late si ajung in cele din urma in fata clasei unde imi petrec majoritatea timpului. Profesorul de matematica intrase deja la ora, iar eu, stiindu-i obiceiul crancen de a nu lasa sa intre elevi dupa el, ma asez pe un scaun care probabil fusese uitat de femeia de serviciu pe coridor, si astept in liniste terminarea orei. Se pare ca David a intrat in clasa, si m-a lasat din nou singur ca pe un fraier. Cred ca era atat de aerian incat a uitat de mine. Cateodata imi vine sa rad de naivitatea lui, dar nu in sens ironic, ci pur si simplu ma binedispune oridecateori spune sau face un lucru copilaresc, ce-i intriga pe ceilalti. Are un stil aparte, un fel de a fi iesit din comun. Pe langa faptul ca se imbraca in haine mai tot timpul mulate si in combinatii ciudate de roz, mov si negru, transmite o finete deosebita atunci cand discuta cu cineva. Parul negru, drept si tuns intr-o forma seducatoare, ii scoate in evidenta micuta latura feminia ce-i zace in adancul nepatruns al mintii creative pe care o detine. Chipul lui serios emana o delicatete aparte, iar ochii plini de mister te fac sa te gandesti la tainele universului, oridecateori ii privesti. De deasupra sprancenei stangi rasare discret o alunita ce-i tradeaza intotdeauna sentimentele pe care le are pe moment, iar vocea blanda ii completeaza toate calitatile, facandu-l astfel identic doar cu sine insusi.
A trecut o jumatate de ora de cand astept pe hol sfarsitul orei ce pare sa nu se mai termine. Ma gandesc la tatal meu, care nu este langa mine si de care imi este foarte dor. Acum trei ani a plecat in Spania sa faca rost de bani pentru a pune la punct apartamentul in care locuim si pentru a cumpara o casa la tara, destinata fratelui meu mai mare, cu care locuiesc impreuna cu mama si cu sora mea mai mica. In toti acesti trei ani cat el nu a fost langa mine, viata mea s-a schimbat as putea spune radical. Din pustiul razgaiat si rasfatat care eram, am devenit o persoana matura, si am inceput sa invat mai bine, dar mi-a lipsit dragostea paterna de care aveam atata nevoie. M-am atasat foarte mult de mama care, desi ma iubeste enorm, a fost un pic mai severa cu mine si asta m-a ajutat foarte mult. Acum acea severitate si-a mai pierdut din amploare, deoarece rezultatele mele de la scoala sunt foarte bune. Eu si mama am devenit cei mai buni prieteni, si am ajuns sa-i spun toate problemele mele, mai putin cele legate de dragoste, care deocamdata nu au aparut. In ultimul timp, avand mai mult timp liber la dispozitie pentru ca programul de la scoala s-a mai scurtat cat de cat, mi-am descoperit o latura artistica de care nu stiam pana atunci. Inca de mic mi-au placut animeurile, mai ales cele romantice sau de aventura sau chiar cele cu samurai si ninja. Intr-o zi m-am hotarat sa incerc si eu sa desenez personaje anime, ca doar n-o fi asa de greu, si chiar n-a fost. Cu timpul mi-am dezvoltat un stil propriu si acum am in jur de peste o suta de desene pe care le pastrez intr-un loc numai de mine stiut, pentru ca fratele meu sa nu le gaseasca si sa spuna iarasi despre mine diverse lucruri ciudate, cum ca sunt cu capul sau ca nu am ajuns inca la maturitate si multe alte "calitati" pe care cred ca el le detine pe deplin.
Hetalia
Sa fii deschis nu inseamna sa fii receptiv la ce iti place tie, ci la ce este bine, atfel te numesti "om cu prejudecati", eticheta pe care oamenii din ziua de azi o pun numai celor demodati, dar nu se vad pe ei...
Sa fii deschis nu inseamna sa fii receptiv la ce iti place tie, ci la ce este bine, atfel te numesti "om cu prejudecati", eticheta pe care oamenii din ziua de azi o pun numai celor demodati, dar nu se vad pe ei...