21-03-2011, 05:03 PM
LuNa AmaRa - multumesc ca ai trecut pe aici. Am tinut cont de ceea ce mi-ai zis si sper ca de aceasta data sa fie ceva mai bine. Imi pare rau ca trebuie sa spun asta, insa mai ai de asteptat pana ai sa intelegi rostul replicii aleaia.
Fata imi e inundata de lacrimi. Simt cum mi se preling usor pe barbie, apoi pe gat si continua sa coboare pana cand sunt absorbite de materialul tricoului. Cum de am ajuns asa? O sa va povestesc...
Era o zi frumoasa de toamna, vantul adia usor, copacii animau atmosfera cu nuantele calde ale coroanelor lor, iar soarele incerca sa isi faca simtita prezenta, trimitand din cand in cand cate o raza pentru a mai incalzi putin pamantul.
In curand ultimul an din facultate trebuia sa inceapa. Eram studenta in anul sase la medicina. De mica imi dorisem sa ajung medic, pentru a putea ajuta oamenii, iar cand am fost pusa sa aleg dintr-o "balta" plina de facultati am zis: " De ce nu?". Asa ca iata-ma, am reusit sa intru, chiar daca dupa numele meu era trecuta o linie si apoi cei care au picat. Nu ma pot mandri ca am intrat cu niste note exceptionale, insa cel putin reusisem ce mi-am dorit.
Primii ani de facultate au fost destui de grei, cel putin primul a fost o teroare pentru mine. Lasasem acasa tot ce aveam mai drag: familia, prietenii si catelul meu. Nu mi-a fost permis sa il iau cu mine, cel putin nu in primii trei ani, pentru a ma putea axa mai mult pe studii si sa nu imi pierd timpul plimband cainele prin parc. Parintii mei au avut dreptate. Am experimentat tot felul de lucruri noi in anul acela: am vazut primul meu cadavru - trebuie sa recunosc ca reactia mea nu a fost una din cele mai bune, am lesinat si m-am trezit dupa cateva minute in cabinetul medical al facultatii -, m-am jucat cu organe - asta a fost in scop stiintific, desi a fost partea mea preferata -, mi-am facut o multime de prieteni noi, ba chiar aveam si un admirator. Totul a mers bine pana cand a venit prima sesiune. Prima mea sesiune... La primul examen am crezut ca o sa mor de frica, ca o sa ma panichez si o sa uit tot ceea ce invatasem, mai ales cand l-am vazut pe domnul Constantinescu uitandu-se la mine pe deasupra ochelarilor lui patrati, frecandu-si barba si dand din cap, nu intr-un mod prea placut, la fiecare propozitie pe care o ziceam. Insa, multumesc celui de sus ca am reusit sa trec de acest prim examen cu frumoasa nota 7. Nu a fost rau pentru inceput.
Incepusem sa ma acomodez cu ritmul de lucru, cu tot. Nu eram chiar cea mai buna din grupa insa ma mentineam printre primii sapte din clasa. Asa a fost toti cei cinci ani.
Din anul trei lucrurile au devenit si mai frumoase. Aveam sa lucram in spital. Tot ce invatasem pana atunci puteam sa punem in practica. Imi placea in spital. Ma simteam ca acasa. Anii in care am fost facut practica in spital au fost cei mai intensi, am avut de-a face cu tot felul de oameni. Este incredibil sa vezi cata putere poate avea un om. Am fost profund marcata, in anul cinci, de o fetita care suferea de cancer cancer pulmonar aflat in metastaza. Era ca o fantoma vie. Era slabita, palida, iar parul ii cazuse de tot. Singurul mod in care se putea deplasa era cu ajutorul scaunului cu rotile. In ciuda problemelor tot timpul am vazut-o numai cu zambetul pe bune, incerca sa comunice cu alti pacienti si le ridica moralul. Chiar daca stia ca nu mai are mult de trait, mereu zicea: "O sa fie bine, stiu asta." Din pacate a murit repede, dar cu zambetul pe buze. Din toate cazurile pe care le vazusem de cand faceam practica acesta m-a afectat cel mai mult, insa pe o parte m-a ajutat sa ma intaresc.
Era 1 octombrie iar scoala avea sa inceapa peste doua zile. Dupa plimbarea linistitoare din parc alaturi de cainele meu, Sasha, pe care din anul patru l-am luat la mine, am hotarat sa ma duc sa imi cumpar macar jumatate din manualele care aveau sa imi trebuiasca si acest an. Eram convinsa ca nu o sa fie usor, ultimul an e intotdeauna mai greu.
Chiar langa blocul in care stateam inca din primul an, se afla o librarie. Vanzatoarea, tanti Maria, era ca o a doua mama pentru mine. Ne intelegeam bine, uneori ieseam la cumparaturi impreuna, ba chiar mai venea din cand in cand sa bea o cafea impreuna cu mine. Inca din primul an m-a ajutat foarte mult pastrandu-mi carti de care aveam nevoie si refuzand alti cumparatori cu replica: "S-au vandut toate." Imi placea mirosul din librarie, peste tot mirosea a carte noua. Cred ca daca nu as fi vrut sa ma fac medic sigur m-as fi facut bibliotecara sau pur si simplu as fi ales sa lucrez intr-o librarie. M-a dus si am salutat-o pe tanti Maria. Mi-a facut cu mana scurt fiind ocupata cu o coada de cumparatori care incepeau sa se infurie din cauza femeii aflata acum la casa, aceasta tinand coada pe loc deoarece nu reusea sa se hotarasca de care radiera sa ii cumpere fetitei: alba sau roz. Am inceput sa rad in sinea mea si m-am dus in spate pentru a-mi recupera "instrumentele" necesare anul acesta. Era un teanc destul de mare: doisprezece carti si aceasta doar pentru inceput. Le-am luat usor de acolo si m-am indreptat cu ele spre casa. Fata mea era acoperita de ele, noroc ca stiam libraria ca propria mea casa. Mergand si incercand sa nu intru in nimeni am reusit totusi sa ma izbesc de cineva. Acum toate cartile mele erau pe jos. Nu m-am sinchisit sa vad cine era persoana pe care o lovisem, asa ca am zis un "Scuza-ma" rapid si apoi m-am aplecat pentru a-mi aduna cartile.
Eram atat de preocupata sa le strang mai repede, incat nu observasem ca persoana din fata mea deja stransese o parte din ele.
- Da-mi voie sa te ajut.
Orice sfat/critica este bine venit(a).
Capitolul II (a)
Fata imi e inundata de lacrimi. Simt cum mi se preling usor pe barbie, apoi pe gat si continua sa coboare pana cand sunt absorbite de materialul tricoului. Cum de am ajuns asa? O sa va povestesc...
Era o zi frumoasa de toamna, vantul adia usor, copacii animau atmosfera cu nuantele calde ale coroanelor lor, iar soarele incerca sa isi faca simtita prezenta, trimitand din cand in cand cate o raza pentru a mai incalzi putin pamantul.
In curand ultimul an din facultate trebuia sa inceapa. Eram studenta in anul sase la medicina. De mica imi dorisem sa ajung medic, pentru a putea ajuta oamenii, iar cand am fost pusa sa aleg dintr-o "balta" plina de facultati am zis: " De ce nu?". Asa ca iata-ma, am reusit sa intru, chiar daca dupa numele meu era trecuta o linie si apoi cei care au picat. Nu ma pot mandri ca am intrat cu niste note exceptionale, insa cel putin reusisem ce mi-am dorit.
Primii ani de facultate au fost destui de grei, cel putin primul a fost o teroare pentru mine. Lasasem acasa tot ce aveam mai drag: familia, prietenii si catelul meu. Nu mi-a fost permis sa il iau cu mine, cel putin nu in primii trei ani, pentru a ma putea axa mai mult pe studii si sa nu imi pierd timpul plimband cainele prin parc. Parintii mei au avut dreptate. Am experimentat tot felul de lucruri noi in anul acela: am vazut primul meu cadavru - trebuie sa recunosc ca reactia mea nu a fost una din cele mai bune, am lesinat si m-am trezit dupa cateva minute in cabinetul medical al facultatii -, m-am jucat cu organe - asta a fost in scop stiintific, desi a fost partea mea preferata -, mi-am facut o multime de prieteni noi, ba chiar aveam si un admirator. Totul a mers bine pana cand a venit prima sesiune. Prima mea sesiune... La primul examen am crezut ca o sa mor de frica, ca o sa ma panichez si o sa uit tot ceea ce invatasem, mai ales cand l-am vazut pe domnul Constantinescu uitandu-se la mine pe deasupra ochelarilor lui patrati, frecandu-si barba si dand din cap, nu intr-un mod prea placut, la fiecare propozitie pe care o ziceam. Insa, multumesc celui de sus ca am reusit sa trec de acest prim examen cu frumoasa nota 7. Nu a fost rau pentru inceput.
Incepusem sa ma acomodez cu ritmul de lucru, cu tot. Nu eram chiar cea mai buna din grupa insa ma mentineam printre primii sapte din clasa. Asa a fost toti cei cinci ani.
Din anul trei lucrurile au devenit si mai frumoase. Aveam sa lucram in spital. Tot ce invatasem pana atunci puteam sa punem in practica. Imi placea in spital. Ma simteam ca acasa. Anii in care am fost facut practica in spital au fost cei mai intensi, am avut de-a face cu tot felul de oameni. Este incredibil sa vezi cata putere poate avea un om. Am fost profund marcata, in anul cinci, de o fetita care suferea de cancer cancer pulmonar aflat in metastaza. Era ca o fantoma vie. Era slabita, palida, iar parul ii cazuse de tot. Singurul mod in care se putea deplasa era cu ajutorul scaunului cu rotile. In ciuda problemelor tot timpul am vazut-o numai cu zambetul pe bune, incerca sa comunice cu alti pacienti si le ridica moralul. Chiar daca stia ca nu mai are mult de trait, mereu zicea: "O sa fie bine, stiu asta." Din pacate a murit repede, dar cu zambetul pe buze. Din toate cazurile pe care le vazusem de cand faceam practica acesta m-a afectat cel mai mult, insa pe o parte m-a ajutat sa ma intaresc.
Era 1 octombrie iar scoala avea sa inceapa peste doua zile. Dupa plimbarea linistitoare din parc alaturi de cainele meu, Sasha, pe care din anul patru l-am luat la mine, am hotarat sa ma duc sa imi cumpar macar jumatate din manualele care aveau sa imi trebuiasca si acest an. Eram convinsa ca nu o sa fie usor, ultimul an e intotdeauna mai greu.
Chiar langa blocul in care stateam inca din primul an, se afla o librarie. Vanzatoarea, tanti Maria, era ca o a doua mama pentru mine. Ne intelegeam bine, uneori ieseam la cumparaturi impreuna, ba chiar mai venea din cand in cand sa bea o cafea impreuna cu mine. Inca din primul an m-a ajutat foarte mult pastrandu-mi carti de care aveam nevoie si refuzand alti cumparatori cu replica: "S-au vandut toate." Imi placea mirosul din librarie, peste tot mirosea a carte noua. Cred ca daca nu as fi vrut sa ma fac medic sigur m-as fi facut bibliotecara sau pur si simplu as fi ales sa lucrez intr-o librarie. M-a dus si am salutat-o pe tanti Maria. Mi-a facut cu mana scurt fiind ocupata cu o coada de cumparatori care incepeau sa se infurie din cauza femeii aflata acum la casa, aceasta tinand coada pe loc deoarece nu reusea sa se hotarasca de care radiera sa ii cumpere fetitei: alba sau roz. Am inceput sa rad in sinea mea si m-am dus in spate pentru a-mi recupera "instrumentele" necesare anul acesta. Era un teanc destul de mare: doisprezece carti si aceasta doar pentru inceput. Le-am luat usor de acolo si m-am indreptat cu ele spre casa. Fata mea era acoperita de ele, noroc ca stiam libraria ca propria mea casa. Mergand si incercand sa nu intru in nimeni am reusit totusi sa ma izbesc de cineva. Acum toate cartile mele erau pe jos. Nu m-am sinchisit sa vad cine era persoana pe care o lovisem, asa ca am zis un "Scuza-ma" rapid si apoi m-am aplecat pentru a-mi aduna cartile.
Eram atat de preocupata sa le strang mai repede, incat nu observasem ca persoana din fata mea deja stransese o parte din ele.
- Da-mi voie sa te ajut.
Orice sfat/critica este bine venit(a).
We mortals have many weaknesses; we feel too much, hurt too much or too soon we die, but we do have the chance of love.