10-07-2009, 11:57 AM
Da, ştiu că l-am mai postat odată, dar a dispărut de la faza cu hack-ul...
Capitolul 1 - Vampirii
"Oamenii... fiinţe imperfecte, cu emoţii puternice şi uneori greu de stăpînit, care nu gîndesc raţional decît atunci cînd restul posibilităţilor s-au terminat... Totuşi, cu ce le sunt superiori vampirii?"
Încă din antichitate, lumea era plină de astfel de creaturi ale nopţii. Contrar legendelor, părerea mea este că aceşti asasini sunt mai vulnerabili decît oamenii. Nu înţeleg, cum poţi să îi spui „perfectă†unei creaturi care este defapt un suflet păgîn, închis într-un corp puternic, frumos şi totuşi mult mai uşor de distrus decît un copr uman. De altfel, vampirii sunt forţaţi să bea sînge, să omoare, să se izoleze din cauză că lichidul vital al oamenilor îi face să ia razna. Singurul lucru cu care noi suntem superiori este gîndirea logică, pînă şi în situaţii de criză, fiind mult mai longevivi decît oameni.
Da, ÅŸi eu sunt una dintre ei. Mă numesc Alyssa, care în greaca veche înseamnă „raÅ£ionalăâ€. Locuiesc aproape de Atena, dar nu aparÅ£in unui polis anume. Sunt doar eu ÅŸi pajiÅŸtea. De fapt, sunt aici ca o simplă servitoare a lui. El, un vampir perfect, care se naÅŸte doar o dată în o mie de ani. Scăpase ÅŸi de povara băutului de sînge, se hrănea cu cereale ÅŸi cu carne fragedă, exact ca oamenii. Cu toate acestea, era indestructibil, foarte inteligent ÅŸi raÅ£ional ÅŸi nemaipomenit de puternic; el era Sclipirea.
De mică, fusesem luată de la ai mei ÅŸi adusă aici de către stăpînul meu, care pentru mine era totul. Om fiind, atunci nu înÅ£elegeam însemnătatea cuvîntului „vampirâ€, dar el m-a învăţat tot ce ÅŸtiu, mitologie, matematică, ÅŸtiinÅ£e exacte, greacă. TotuÅŸi, pe atunci mi se părea că se apropie mult prea tare de mine, ba chiar mă îmbrăţiÅŸa ÅŸi mă săruta pe frunte, în semn că era mîndru de mine. Abia după ce m-a făcut vampir, în jurul vîrstei de ÅŸaptesprezece ani, mi-a povestit legenda cu Sclipirea, ÅŸi mi-am dat singură seama că el era unul dintre ei.
Acum locuiesc în casa lui perfectă, albă, cu un etaj, ceva în stilul caselor egiptene de pe atunci. Ferestrele erau acoperite cu perdele fine de mătase pură, pe atunci nefiind folosită sticla, decît la oglinzi. Fiecare cameră aparţinea parcă unui alt secol. Odaia în care îmi petreceam eu cea mai mare parte a timpului, fiind că nu se putea spune că dorm în ea deoarece eu nu dormeam niciodată, avea ceva din stilul roman, care pe mine mă încînta de cînd eram mică. Pereţii erau umpluţi deja de baso-reliefuri pe care eu le sculptasem de-a lungul timpului, din plictiseală, şi reprezentau pur şi simplu scene din viaţa mea. Într-un colţ, sub fereastră, aveam o adunătură de pături, cam şase la număr, unde învăţam sau citeam în cursul după-amiezii. În partea cealaltă, aveam o măsuţă mică din lemn, unde îmi erau înşirate cărţile de studiu, precum şi lucrările, eseurile pe care le făcusem pentru stăpînul meu.
Terminînd lecţiile, m-am întins pe pături, încercînd să îmi dau eru singură o impresie că dorm, dar vocea lui m-a trezit din visare.
-Alyssa, draga mea! Mă strigă el, din camera lui.
Am înaintat pe holul alb, pînă în capăt, unde am dat de perdeaua fină, de mătase argintie. Am intrat sfioasă, dar el mă aştepta deja cu o băutură pe masă şi cu un morman de cărţi cu coperte roşii. Mi-a întins paharul cu lichid alb-gălbui, plasmă pesemne, componentă a sîngelui care ne sătura setea. L-am luat încet, ducîndu-l încet la gură. El rîse de ezitarea mea. Părul lui brunet, ceva mai lung şi ochii negrii... atît de perfecţi. Dacă ar exista măcar un termen cu care să-i compar... pînă şi perfecţiunea pălea în faţa frumuseţii lui. Îmi observă privirea pierdută şi zîmbi. Ştia mult prea bine la ce mă gîndesc; mă citea întocmai ca pe o carte deschisă. Îmi retrăsesem privirea, ruşinată.
-Iubita mea copilă, mi se adresă el, foarte elegant, cum ţi se pare această casă? Nu ai vrea să vezi ce e dincolo de aceşti pereţi de piatră albă? Nu am să te izgonesc de aici! spuse, intuind gîndul meu. Vreau doar să ştiu dacă aici ai tot ce-i trebuie unei copile ca tine!
Am rîs, neştiind ce să spun. Simţeam o urmă de îngrijorare în vocea lui, dar era aproape insesizabilă, aşa că nu m-am mai gîndit mult la asta. Am plecat din camera lui imediat ce mi-am terminat băutura din vasul de lut, îndreptîndu-mă spre odaia mea.
M-am aÅŸezat în colÅ£ul meu, sub fereastră, luîndu-mi în mînă cărÅ£ile de studiu. Pe coperta primei cărÅ£i scria cu majusule: „ΒÏυκόλακας νÏχτα, 500 Ï€Ïιν από τον ΧÏιστόâ€. Era cartea scrisă de stăpînul meu ÅŸi, teoretic vorbind, manualul meu de introducere în tainele vampirilor. Titlul însemna, în greacă, „Noaptea vampirilor, 500 înainte de Cristosâ€, scrisă recent. Nu am înÅ£eles niciodată, nici chiar acum, cine este acel Cristos, dar el mi-a spus să am răbdare, mai sunt doar cinci sute de ani ÅŸi voi afla.
Am deschis cartea, iar un urlet de groază mi-a ieşit pe gură. Nu obişnuiam să îl strig pe numele său, dar de data asta m-am panicat atît de tare, încît am ţipat cu toate puterile mele:
-Alec!
Într-o secundă a fost lîngă mine, cercetîndu-mi privirea terifiată. Nefiind în stare să vorbesc, i-am arătat mijlocul cărţii, unde aproape douăzeci de pagini acoperite cu caligrafia lui de clasă nu mai erau. Ştiam prea bine la ce se referă acel capitol... Încă cineva mai aflase de Strălicire!
Capitolul 2 – Inimă de gheaţă –-partea întîi--
"Sincer, eu niciodată nu am văzut noaptea ca pe ceva extraordinar. De cînd mă ştiu nu am privit stelele, nu mă interesau, ba chiar mi se păreau malefice. Aşa cum am mai spus, vampirul este un suflet rătăcit într-o lume mult prea mare. Încet, încet, defectele noastre ne duceau undeva în pragul nebuniei şi apoi muream, ca oricare alt om... Dar procesul era unul lung şi dureros, putea dura şi o mie de ani..."
Un strop de ploaie s-a izbit de mîna mea întinsă prin scobitura din piatră şi am tresărit uşor. Instinctiv, mi-am îndreptat privirea spre bolta cerească. Norii de furtună se apropiau ameţitor de repede. Într-un fel mă bucuram: era prima zi furtunoasă de la începutul anului pînă acum. Totuşi, chiar acest sentiment de fericire mă făcea să cred că ceva nu se potriveşte... eram prea entuziasmată. Din spatele meu se auzi o voce joasă, pătrunzătoare, care spuse:
-Pregăteşte-ţi hainele cele mai bune, Alyssa! Avem oaspeţi...
M-am întors, dar el nu mai era acolo. Pe masa din lemn era întinsă o rochie de Å£esătură fină, pesemne mătase, prinsă pe umărul drept cu o broşă de aur sculptată cu chipul unei zeităţi. Am îmbrăcat-o repede, punîndu-mi sandalele de sărbătoare, din piele de căprioară. Am alergat apoi pe holul lung, căutînd acea bucată de sticlă pe care o numeam „oglindăâ€. M-am privit o clipită, admirînd rochia primită. ÃŽmi venea excelent pe corpul măsliniu, cu forme bine definite. Nu era prea lungă, dar nici prea scurtă, ajungîndu-mi pe la genunchi. Apoi, privirea mi s-a îndreptat spre faţă. Aveam aceeaÅŸi ochi albaÅŸtrii, ca două picături de apă, umbriÅ£i de gene lungi. Părul lung, creÅ£ ÅŸi brunet îmi era prins într-o coadă.
Nu am apucat să mă privesc mult în oglindă. În spatele meu a apărut Alec. Corpul lui avea aceeaşi culoare ca al meu şi era acoperit de o tunică subţire, tot din material alb, fin. Mă apucă cu o mînă de talie şi mă conduse spre uşa casei. Din gesturile lui, îmi puteam da seama că ceva nu este în regulă. Stătea foarte aproape de mine, mă îmbrăţişa mereu şi îmi spunea că îi e dor de mine.
Nu trecu mult timp, iar din spatele uşii apăru o fată, ceva mai mare decît mine. M-am înspăimîntat, căci necunoscuta părea un monstru, chiar şi prin ochii mei de vampir. Era...complet albă. Părul îi era întins şi lung, aproape pînă la călcîie, cu toate acestea nu era des. Culoarea pletelor era aceeaşi cu a ochilor ei mici şi inexpresivi...violet. Haine nu avea, corpul ei fiind acoperit doar de şuviţe drepte.
-Bine ai venit, scumpă zeiţă! Spuse Alec, după care făcu o plecăciune, trăgîndu-mă uşor şi pe mine. I-am urmat gestul.
Femeia ignoră gestul nostru de politeţe, ţintindu-şi privirea pe ochii mei. Cînd mă uitam la ea apetitul meu creştea, îmi era din ce în ce mai sete; am început să mă concentrez pe gîtul ei lung, gîndindu-mă la modul în care voi ataca. Pe cînd să fac primul pas, Alec întinse o mînă spre braţul meu drept. Nu apucă să mă atingă, căci eu m-am oprit. Îl respectam prea mult pe stăpînul meu ca să îl înjosesc cu un asemenea comportament inadecvat.
-E energică creatura! Spuse necunoscuta, cu o voce piţigăiată, pătrunzîndu-mă cu privirea. Păcat că a fost crescută inadecvat şi acum are un comportament nepotrivit, Alec. Poate că ai avut dreptate! Un deceniu petrecut cu mine nu i-ar strica!
enjoy it!
Capitolul 1 - Vampirii
"Oamenii... fiinţe imperfecte, cu emoţii puternice şi uneori greu de stăpînit, care nu gîndesc raţional decît atunci cînd restul posibilităţilor s-au terminat... Totuşi, cu ce le sunt superiori vampirii?"
Încă din antichitate, lumea era plină de astfel de creaturi ale nopţii. Contrar legendelor, părerea mea este că aceşti asasini sunt mai vulnerabili decît oamenii. Nu înţeleg, cum poţi să îi spui „perfectă†unei creaturi care este defapt un suflet păgîn, închis într-un corp puternic, frumos şi totuşi mult mai uşor de distrus decît un copr uman. De altfel, vampirii sunt forţaţi să bea sînge, să omoare, să se izoleze din cauză că lichidul vital al oamenilor îi face să ia razna. Singurul lucru cu care noi suntem superiori este gîndirea logică, pînă şi în situaţii de criză, fiind mult mai longevivi decît oameni.
Da, ÅŸi eu sunt una dintre ei. Mă numesc Alyssa, care în greaca veche înseamnă „raÅ£ionalăâ€. Locuiesc aproape de Atena, dar nu aparÅ£in unui polis anume. Sunt doar eu ÅŸi pajiÅŸtea. De fapt, sunt aici ca o simplă servitoare a lui. El, un vampir perfect, care se naÅŸte doar o dată în o mie de ani. Scăpase ÅŸi de povara băutului de sînge, se hrănea cu cereale ÅŸi cu carne fragedă, exact ca oamenii. Cu toate acestea, era indestructibil, foarte inteligent ÅŸi raÅ£ional ÅŸi nemaipomenit de puternic; el era Sclipirea.
De mică, fusesem luată de la ai mei ÅŸi adusă aici de către stăpînul meu, care pentru mine era totul. Om fiind, atunci nu înÅ£elegeam însemnătatea cuvîntului „vampirâ€, dar el m-a învăţat tot ce ÅŸtiu, mitologie, matematică, ÅŸtiinÅ£e exacte, greacă. TotuÅŸi, pe atunci mi se părea că se apropie mult prea tare de mine, ba chiar mă îmbrăţiÅŸa ÅŸi mă săruta pe frunte, în semn că era mîndru de mine. Abia după ce m-a făcut vampir, în jurul vîrstei de ÅŸaptesprezece ani, mi-a povestit legenda cu Sclipirea, ÅŸi mi-am dat singură seama că el era unul dintre ei.
Acum locuiesc în casa lui perfectă, albă, cu un etaj, ceva în stilul caselor egiptene de pe atunci. Ferestrele erau acoperite cu perdele fine de mătase pură, pe atunci nefiind folosită sticla, decît la oglinzi. Fiecare cameră aparţinea parcă unui alt secol. Odaia în care îmi petreceam eu cea mai mare parte a timpului, fiind că nu se putea spune că dorm în ea deoarece eu nu dormeam niciodată, avea ceva din stilul roman, care pe mine mă încînta de cînd eram mică. Pereţii erau umpluţi deja de baso-reliefuri pe care eu le sculptasem de-a lungul timpului, din plictiseală, şi reprezentau pur şi simplu scene din viaţa mea. Într-un colţ, sub fereastră, aveam o adunătură de pături, cam şase la număr, unde învăţam sau citeam în cursul după-amiezii. În partea cealaltă, aveam o măsuţă mică din lemn, unde îmi erau înşirate cărţile de studiu, precum şi lucrările, eseurile pe care le făcusem pentru stăpînul meu.
Terminînd lecţiile, m-am întins pe pături, încercînd să îmi dau eru singură o impresie că dorm, dar vocea lui m-a trezit din visare.
-Alyssa, draga mea! Mă strigă el, din camera lui.
Am înaintat pe holul alb, pînă în capăt, unde am dat de perdeaua fină, de mătase argintie. Am intrat sfioasă, dar el mă aştepta deja cu o băutură pe masă şi cu un morman de cărţi cu coperte roşii. Mi-a întins paharul cu lichid alb-gălbui, plasmă pesemne, componentă a sîngelui care ne sătura setea. L-am luat încet, ducîndu-l încet la gură. El rîse de ezitarea mea. Părul lui brunet, ceva mai lung şi ochii negrii... atît de perfecţi. Dacă ar exista măcar un termen cu care să-i compar... pînă şi perfecţiunea pălea în faţa frumuseţii lui. Îmi observă privirea pierdută şi zîmbi. Ştia mult prea bine la ce mă gîndesc; mă citea întocmai ca pe o carte deschisă. Îmi retrăsesem privirea, ruşinată.
-Iubita mea copilă, mi se adresă el, foarte elegant, cum ţi se pare această casă? Nu ai vrea să vezi ce e dincolo de aceşti pereţi de piatră albă? Nu am să te izgonesc de aici! spuse, intuind gîndul meu. Vreau doar să ştiu dacă aici ai tot ce-i trebuie unei copile ca tine!
Am rîs, neştiind ce să spun. Simţeam o urmă de îngrijorare în vocea lui, dar era aproape insesizabilă, aşa că nu m-am mai gîndit mult la asta. Am plecat din camera lui imediat ce mi-am terminat băutura din vasul de lut, îndreptîndu-mă spre odaia mea.
M-am aÅŸezat în colÅ£ul meu, sub fereastră, luîndu-mi în mînă cărÅ£ile de studiu. Pe coperta primei cărÅ£i scria cu majusule: „ΒÏυκόλακας νÏχτα, 500 Ï€Ïιν από τον ΧÏιστόâ€. Era cartea scrisă de stăpînul meu ÅŸi, teoretic vorbind, manualul meu de introducere în tainele vampirilor. Titlul însemna, în greacă, „Noaptea vampirilor, 500 înainte de Cristosâ€, scrisă recent. Nu am înÅ£eles niciodată, nici chiar acum, cine este acel Cristos, dar el mi-a spus să am răbdare, mai sunt doar cinci sute de ani ÅŸi voi afla.
Am deschis cartea, iar un urlet de groază mi-a ieşit pe gură. Nu obişnuiam să îl strig pe numele său, dar de data asta m-am panicat atît de tare, încît am ţipat cu toate puterile mele:
-Alec!
Într-o secundă a fost lîngă mine, cercetîndu-mi privirea terifiată. Nefiind în stare să vorbesc, i-am arătat mijlocul cărţii, unde aproape douăzeci de pagini acoperite cu caligrafia lui de clasă nu mai erau. Ştiam prea bine la ce se referă acel capitol... Încă cineva mai aflase de Strălicire!
Capitolul 2 – Inimă de gheaţă –-partea întîi--
"Sincer, eu niciodată nu am văzut noaptea ca pe ceva extraordinar. De cînd mă ştiu nu am privit stelele, nu mă interesau, ba chiar mi se păreau malefice. Aşa cum am mai spus, vampirul este un suflet rătăcit într-o lume mult prea mare. Încet, încet, defectele noastre ne duceau undeva în pragul nebuniei şi apoi muream, ca oricare alt om... Dar procesul era unul lung şi dureros, putea dura şi o mie de ani..."
Un strop de ploaie s-a izbit de mîna mea întinsă prin scobitura din piatră şi am tresărit uşor. Instinctiv, mi-am îndreptat privirea spre bolta cerească. Norii de furtună se apropiau ameţitor de repede. Într-un fel mă bucuram: era prima zi furtunoasă de la începutul anului pînă acum. Totuşi, chiar acest sentiment de fericire mă făcea să cred că ceva nu se potriveşte... eram prea entuziasmată. Din spatele meu se auzi o voce joasă, pătrunzătoare, care spuse:
-Pregăteşte-ţi hainele cele mai bune, Alyssa! Avem oaspeţi...
M-am întors, dar el nu mai era acolo. Pe masa din lemn era întinsă o rochie de Å£esătură fină, pesemne mătase, prinsă pe umărul drept cu o broşă de aur sculptată cu chipul unei zeităţi. Am îmbrăcat-o repede, punîndu-mi sandalele de sărbătoare, din piele de căprioară. Am alergat apoi pe holul lung, căutînd acea bucată de sticlă pe care o numeam „oglindăâ€. M-am privit o clipită, admirînd rochia primită. ÃŽmi venea excelent pe corpul măsliniu, cu forme bine definite. Nu era prea lungă, dar nici prea scurtă, ajungîndu-mi pe la genunchi. Apoi, privirea mi s-a îndreptat spre faţă. Aveam aceeaÅŸi ochi albaÅŸtrii, ca două picături de apă, umbriÅ£i de gene lungi. Părul lung, creÅ£ ÅŸi brunet îmi era prins într-o coadă.
Nu am apucat să mă privesc mult în oglindă. În spatele meu a apărut Alec. Corpul lui avea aceeaşi culoare ca al meu şi era acoperit de o tunică subţire, tot din material alb, fin. Mă apucă cu o mînă de talie şi mă conduse spre uşa casei. Din gesturile lui, îmi puteam da seama că ceva nu este în regulă. Stătea foarte aproape de mine, mă îmbrăţişa mereu şi îmi spunea că îi e dor de mine.
Nu trecu mult timp, iar din spatele uşii apăru o fată, ceva mai mare decît mine. M-am înspăimîntat, căci necunoscuta părea un monstru, chiar şi prin ochii mei de vampir. Era...complet albă. Părul îi era întins şi lung, aproape pînă la călcîie, cu toate acestea nu era des. Culoarea pletelor era aceeaşi cu a ochilor ei mici şi inexpresivi...violet. Haine nu avea, corpul ei fiind acoperit doar de şuviţe drepte.
-Bine ai venit, scumpă zeiţă! Spuse Alec, după care făcu o plecăciune, trăgîndu-mă uşor şi pe mine. I-am urmat gestul.
Femeia ignoră gestul nostru de politeţe, ţintindu-şi privirea pe ochii mei. Cînd mă uitam la ea apetitul meu creştea, îmi era din ce în ce mai sete; am început să mă concentrez pe gîtul ei lung, gîndindu-mă la modul în care voi ataca. Pe cînd să fac primul pas, Alec întinse o mînă spre braţul meu drept. Nu apucă să mă atingă, căci eu m-am oprit. Îl respectam prea mult pe stăpînul meu ca să îl înjosesc cu un asemenea comportament inadecvat.
-E energică creatura! Spuse necunoscuta, cu o voce piţigăiată, pătrunzîndu-mă cu privirea. Păcat că a fost crescută inadecvat şi acum are un comportament nepotrivit, Alec. Poate că ai avut dreptate! Un deceniu petrecut cu mine nu i-ar strica!
enjoy it!
아름다운 미녀를 좋아하면 ê³ ìƒí•œë‹¤
Heart aches when you fall in love with a beauty...
Heart aches when you fall in love with a beauty...