Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestionar: Ce compunere merita locul 1 ?
Fulgi de gheata
6.06%
2 6.06%
Amintiri
6.06%
2 6.06%
Amnezia lui Mos Craciun
6.06%
2 6.06%
Fetele iernii
6.06%
2 6.06%
Inima- Copil este legenda
33.33%
11 33.33%
Stralucirea iernii
27.27%
9 27.27%
Mormantul nebuniei
6.06%
2 6.06%
De Craciun a ploua cu lacrimi
3.03%
1 3.03%
Imi vreau iarna
6.06%
2 6.06%
Total 33 vot(uri) 100%
* Opțiunea ta. [Arată Rezultatele]

FOTM - Decembrie - Lucrarile

#1
1.Fulgi de gheata

Lacrimi care ar trebui sa fie fierbinti curgeau pe obrajii mei, inghetandu-i. Vantul rece ma lovea din plin insa nu il bagam in seama. Nimic nu conta la acea ora, nimic. Mergeam de cateva ore bune, plangand, pe acea carare acoperita de zapada moale ce continua sa cada din cer. Dar aveam un scop, o da, aveam un scop. Trebuia sa il duc la indeplinire, trebuia sa ma razbun, sa imi regasesc astfel fericirea pe care mi-o oferea iarna.
Totul in jur era alb, era pur, inghetat in eternitate la fel cum ma simteam eu in acele clipe. Inghetata in eternitate. Frigul m-a ajuns din urma si mi-a amortit sufletul. Asta mi-am dorit, sa nu mai simt pentru ca sentimentele ma copleseau, ma sufocau, ma ucideau incet fara nici o considerare pentru sufletul meu plapand.
Te uram! Inca te urasc si acum.
A stricat acest anotimp pe care eu il indrageam atat de mult, a stricat frumusetea acestei paduri albe cu cuvintele lui pline de venin. Nu trebuia sa il ascult, nu trebuia sa ii ofer inca o sansa... nu puteam sa nu ma gandesc la faptul ca daca nu imi inchideam ochii, atunci m-as fi bucurat ca in alte dati de zapada moale ce acoperea totul.
Nu stiu daca puteti sa intelegeti acest sentiment pe care eu il traiam atunci cand era iarna. Cum ma simteam cand vedeam prima furtuna care aducea fulgii mari, pufosi de zapada peste micul satuc in care locuiesc. Era atat de frumos... sa vezi cum totul era acoperit de albul pur al fulgilor, cum totul era transformat intr-o mare alba, gata sa te aline, sa te incante, sa te faca sa vezi frumusetea pura a acestui anotimp atat de crud, atat de aspru.
Da, imi amintesc acea fericire pe care o simteam de fiecare data cand paseam in zapada lasand in urma mea dovezi. Prima data cand pasesti in acea patura moale auzi cum strivesti fulgii de gheata si iti incanta auzul cu melodia lor specifica si mai pasesti o data pentru a retrai acea senzatie si apoi satul de aceasta experienta te arunci in cel mai mare deal facut din acest material. In jurul tau zboara inca o data fulgii inghetati doar pentru a se aseza din nou peste trupul tau imbracat in materialele ce iti tin de cald. Te bucuri de senzatia pe care ti-o ofera primul fulg ce se aseaza pe nasul tau, topindu-se incet din cauza caldurii emanate de tine. Dar este o bucurie pe care o poti simti doar atunci, doar iarna.
Asta simteam si eu.
Iarna inzapezita era visul, era dorinta mea cea mai mare, iar el l-a distrus cu durerea pe care mi-a provocat-o. Cum a putut sa faca asa ceva? Cum a putut sa distruga acest anotimp atat de pur cu propriul meu sange?
Da, propriul meu sange pentru ca in urma mea patez plapuma alba din zapada... murdaresc totul cu durerea mea... transform acest anotimp in ceva groaznic un lucru pe care niciodata nu mi-am dorit sa il fac...
Iubesc iarna! De ce ma faci sa fac asta? De ce ma obligi sa transform totul in rosu? Nu puteai sa imi lasi macar atat? Trebuia sa imi furi si ultimul lucru care aducea fericire si bucurie in viata mea! Te urasc! Te detest!
Dar am castigat in final, da am castigat pentru ca eu sunt libera sa ma bucur de acest anotimp in continuare in timp ce tu stai aici inghetat pe vecie.
Poate ar trebui sa iti multumesc, sa iti dau drumul pentru ca fara tine nu as fi ajuns craiasa zapezii, nu as fi devenit tocmai ceea ce iubeam, dar nu o sa o fac pentru ca nu meriti. Nu vreau sa mai vad si altii suferind din cauza ta, distrugandu-le visurile. O, nu, ghiocel, vei sta aici inghetat in palma mea pentru vecie, iarna va domni peste acest tinut fara aparitia ta pentru a vesti primavara. Nu ma mai poti rani, ghiocel, nu ma mai poti goni...
***
Si afara incepe furtuna care aduce fulgi mari de gheata peste tinutul fantastic al inconstientului unei fetite ce viseaza la o iarna alba, pura, frumoasa, dormind linistita in patura ce ii tine de cald, ferind-o de frigul de afara.


2.Amintiri

Totul e acoperit de o nuanta alba, nedescrisa. Fulgii invaluie orice. Case, masini, blocuri, copaci, banci, totul. Multi se bucura. Iarna inseamna pentru ei zapada din belsug, jocuri cu prieteni, sanie si multe altele. Frigul care provoaca imbujorarea copiilor, saniile care aluneca parca trase de cai pe derdelusurile alunecoase, bataia cu bulgari. Totul iti provoaca cate un zambet larg care exprima veselie. Acele amintiri de care ti-e dor. Acum nu mai poti trai acele clipe. Acum stai caruntit si imbatranit pe o banca in parc amintindu-ti. Amintindu-ti cat de frumos era. Nu mai poti regreta nimic. Totul a fost perfect. Totul va ramane intiparit in acel loc dinauntrul tau. Acel loc numit inima.
Daca ar fi fost altfel? Daca acele amintiri nu-ti provoaca zambete? Acele amintiri cu tine stand in casa, privind pe geam cum ceilalti se bucura de iarna. Cum stateai singur si te jucai cu zapada, facand un om din omat care urmatoarea zi se topea intristandu-te. Saniuta ta sta si acum ruginita, in garaj asteptand sa vii si sa o salvezi din acel loc prafuit si intunecos. Manusile si ele sunt ca noi. Nu le-ai folosit, iti simt lipsa si ele.
Nu ai vrea sa dai timpul inapoi? Sa traiesti din nou acele clipe. Sa fii fericit. Dar nu mai poti cumpara fericirea ce bani. Acum regreti ca nu ti-ai trait clipa. Ca acum nu mai poti sa atingi zapada cu delicatete si apoi sa o mototolesti in palmele tale inghetate apoi arungand-o cu putere. Nu mai poti face absolut nimic. Acum esti intr-un scaun cu rotile asteptand acel moment in care nu vei mai sufla.
Dar orice vei face, acestea sunt amintirile tale.


3.Amnezia lui Mos Craciun.

Iarna, anotimpul in care trebuie sa fi mai bun, sa ierti si sa daruiesti cadouri speciale persoanelor dragi; anotimpul in care este Craciunul, ziua in care s-a nascut Iisus. Florile de gheata imbraca suptil geamurile reci ale caselor, iar fratii lor, fulgii de nea, se astern asupra Pämantului formand un covor alb, pur. Parca ii aud cum imi spun de fiecare data sa am mila, sa nu-i calc in picioasre. Totul pare asa de calm si linistit, dar oare cine sunt eu? Oricat m-as stradui, nu-mi pot amintii cine sunt, daca am o familie sau o casa. Mintea imi este tulbure si gandurile amestecate, mici frimituri din amintiri pe care nu le pot destinde si care-mi sunt neclare imi inunda mintea dandu-mi dureri de cap ingrozitoare.
Vad i fata mea o casa decorata cu multe beculete colorate.Asta este casa mea? Sau poate aceasta. Imi spun alergand spre o alta casa impodobita la fel de frumos. Intr-un sfarsit bat sfios la o usa rosie deschizandu-mi o femeie in varsta, cam de cinzeci si cinci de ani. Ma pofteste politicos in casa, vazandu-mi nasul si obrajii rosii, imi da o ceasca cu ceai aburind si imi zambeste cu cea mai mare caldura posibila. Chipul ei usor imbatranit de problemele crudei vietii emana o lumina puternica, angelica. Am oftat ca pentru mine, am dat ceaiul peste cap si am pornit din nou prin frig, cautandu-ma pe mine.
-Nick, stai !
Acea voce, o stiu, dar cine este aceasta persoana? Intorcandu-ma uimit o zaresc alergand spre mine, imi sare in brate si ma saruta apasat pe buze de parca m-ar fi cunoscut de o viata intreaga.
Acum imi amintesc totul, eram Mos Craciun si trebuia sa-mi fac datoria, iar acea fata era sotia mea Krishty cea mai minunata si buna sotie pe care putea sa o aiba cineva si care se pare ca norocosul de mine a castigat-o.
Luand-o de mana ne-am urcat in sanie si am pornit sprea a imparti cadouri tuturor copiilor cuminti. Va urez un Craciun fericit, sa aveti parte de tot ceea ce va doriti si multa sanatate. Cu dragoste Mos Craciun.

4.Feţele Iernii –Jurnalul unui luptător

Un fulg. Doar atât! Un fulg şi nimic mai mult. Şi ce reprezintă acest fulg? Un început, dar şi un sfârşit. Aşa e orice poveste. O lacrimă îngheţată cade din cer, iar lumea se transformă, poate în bine, poate în rău, poate în ceva superficial de adorabil.
Iarna mereu ne rezervă surprize, mereu crează contraste şi mereu ne distrează, sau ne face să plângem. Sunt atât de multe feţe la acelaşi anotimp încât nu mai ştiu ce să cred. Am auzit atât de multe poveşti cu ea, fie ele bune sau rele, mereu cu acelaşi final. Dar cum ar fi dacă v-aş spune o poveste despre o iarnă de care nu aţi mai auzit? De o iarnă feroce, o vrăjitoare în straie albe care îşi schimbă măştile după dispoziţie? V-ar mai plăcea atunci? Aţi mai adora-o dacă aţi ştii că a luat vieţi fără ca măcar să clipească?
Eu nu aş paria pe nimic, căci totul e relativ. Iarna e o crăiasă, iarna ni-l aduce pe Moş Crăciun, iarna ne spală de păcatele adânci ale unui suflet obosit. Sau cel puţin aşa am auzit eu, de când mă aflu pe acest pământ şi până acum. Dar nimeni, absolut nimeni, nu se uită dincolo de oglindă. Nimeni nu încearcă să înlăture stratul gros de fard şi sclipici de pe faţa iernii ca să o demaşte.
Aşa că am făcut-o eu, deşi nu am tras de tot cortina. Recunosc! Mi-a fost frică, iar ghearele ei ascuţite şi îngheţate nu m-au ajutat deloc. Am înlăturat acel machiaj numai ca să vad o bătrână zbârcită, sătulă de ceea ce se întâmplă în jurul ei, în lume chiar, saturată de violenţe, dar fără să admită că şi ea le provoacă.
Ea a ucis copii, muşcând din trupurile lor fragede fără milă. Din cauza ei s-au rătăcit atât de mulţi oameni în nămeţi şi au murit în atât de multe şi oribile feluri. Numai ea e de vină pentru avalanşe, valuri întregi de zăpadă acoperind suflete omeneşti. Dar nimeni nu spune asta. Nimeni nu o acuză pentru că nimeni nu are curajul suicidal de a o face.

Cine oare s-ar arunca în faţa unui tigru flămând, doritor de sânge, fără nici un fel de armă sau protecţie? Nimeni, înafara celor câţiva extremişti doritori de aventură... şi a mea. Nu mi-e ruşine să admit un dezastru provocat de propria-mi persoană, iar această ultimă decizie nu a fost tocmai cea mai înţeleaptă. Am înfruntat tigrul feroce numai ca să mă trezesc muşcat de fund, rupt în bucăţi şi azvârlit în cel mai adânc puţ. Cazne, vă spun eu! Iar ce a fost mai rău e faptul că nimic din toate astea nu s-a terminat. Ea continuă să se răzbune, poate chiar mai vârtos ca înainte.

Dar continui să sper că, o dată şi o dată cineva va veni pe urmele mele, sătul de fanfaronada iernii, doritor de adevăr nu de aventură, şi îi va spune gândurile celor câteva mii de oameni care cred în aceleaşi lucruri, la fel ca mine. Da! Va veni cineva, iar când o va face, iarna îşi va lepăda figura şarmantă şi se va arăta la fel de slută cum e în realitate: cu părul alb, lung până în pământ, bătrână şi sfrijită, încotoşmănată în blănurile ei, strângând mereu în ghearele, ce le are pe post de degete, sufletele celor inocenţi care se aflau în locul şi momentul nepotrivit acestui anotimp, uitându-se urât cu ochii ei mici şi înfundaţi în orbite la cel care îndrăzneşte să o înfrunte. Ştiu sigur că îi va zâmbi cu superioritate, că îl va face să regrete, dar poate – şi sper din tot sufletul meu asta – că el nu va da înapoi, aşa cum am făcut eu. Nu se va lăsa impresionat de zâmbetul plin de colţi lungi şi ascuţiţi, pătaţi de-a lungul timpului de vaietele victimelor sale. Sper, căci speranţa moare ultima!

Dar eu voi fi mort demult, iar singura rămăşiţă a acestui suflet pierdut în caznele unui iad îngheţat, va fi un jurnal amărât, a cărui ultimă pagină, după cum pot vedea cu proprii mei ochi, se pătează cu sânge. Mi-e silă de starea mea, dar dacă nu aş fi dat piept cu iarna atât de mult adorată de toţi, poate că nu aş fi realizat cât de putrezită, moartă chiar, e pe dinăuntru.

Nimic ce pare frumos, îngeresc, primitor şi cald, nimic ce inspiră, pentru doar două săptămâni, acel spirit de împăcare şi beatitudine, nimic din acest fiasco colorat nu e real. Numai noi îl facem aşa, numai noi creem iluzii pe care continuăm să le conservăm, fără să auzim râsul malefic, sardonic, al vrăjitoarei numite Iarna, în fundal.

Oh, şi ea ne urmăreşte mereu, căutând prilejuri să atace, căutând breşe în securitatea surorilor ei. Stă la pândă chiar în acest moment, râzând în sinea ei şi aşteptând să îmi dau sufletul.

Către cel care citeşte acest ultim mesaj: nu te lăsa înşelat. Luptă cum voi lupta şi eu, şi nu adormi atunci când minunatele ei cântece vor încerca să te pună la pământ. Doar un ultim sfat! Atât îţi poate oferi acest biet muritor care a înfruntat balaurul gerurilor, dar care nu a învins decât pe jumătate.

5.Inimă-Copil este legenda

Culorile însufleţite se stingeau pe rând şi eu îmi doream să-i şoptesc cuvinte de iubire, să-i spun doar că este toamnă albastră. Mi-am acoperit inima cu frunze arămii şi cu umbra închisă a decepţiei. Am stat ascuns sub cerul fumuriu mult timp, am aşteptat în declin o iubire ireală, plăsmuită de mintea mea frământată neîncetat.

Am aşteptat asfinţitul într-o armonie imperfectă, graţioasă. Oare cât timp figitiv trecuse de atunci ? O zi, două, trei... nu mai ştiam, le pierdusem şirul mut cu mult timp în urmă. Înăuntrul prăpastiei visam să-i ascult vocea melodioasă. Ea arunca cuvinte spre mine, dar ele nu ajungeau niciodată la destinaţie, nu mă încălzeau cu înţelesurile lor enigmatice.

În acea zi a nins iar cu fulgi scânteietori şi măreţi în sufletul meu. Râurile au fost uşor îngheţate, câmpiile şi dealurile acoperite de zăpadă intensă, iar copacii aproape au dispărut sub îmbrăţişarea rece a iernii.

Ştii, ea întotdeauna a fost iarna mea. Ea, Winter, fetiţa inocentă cu ochii adânci şi zâmbet candid, ea era înzestrată cu splendoare şi vanitate. Tabloul infatuat şi măreţ, portretul ei desăvârşit nu a privit niciodată în jos către mine. Mereu am adorat-o şi am divinizat-o într-o tăcere stingherită de cenuşa ce urma să devin după ce mă privea.

Când încercam să le şoptesc copacilor sau pământului umed, să gust mirosul florilor de iarnă, ea elibera norii şi stropi cristalizaţi cădeau peste mine, mă acopereau cu o mantie arginitie a nefiinţei inutile, îmi loveau uşor trupul firav. Lacrimi amare îmi lăsau urme ruginii pe faţă, apoi se transformau în bucăţi neînsemnate de plumb şi chihlimbar.

Cerul nu mai era de azur, vântul rezervat şi rece mă înfrângea impasibil, picăturile îngheţate cădeau ca şi aluminiul pe pieptul meu unde inima nu mai bătea ritmul păcii. Şi m-a privit fiinţa cerească cu ochii ei feerici şi tainici, dar a aruncat cu uitare în mine. Şi aşa a început să ningă şi mai dens.

Nu ştia cine sunt eu, dar eu o cunoşteam negreşit, Inimă-Copil am numit-o. Sorbind-o din priviri, închinându-mă la ea ca la o divinitate celestă, am reuşit să înţeleg ce trebuia să fac. Trebuia să mă eliberez de acel delict, să alung amintirile în abisul vast.

Întuneric, şoptesc cufundat în gânduri. Doar atât îmi amintesc din noaptea aceea. Am admirat pentru ultima dată tabloul nuanţat care-mi confirma cu ardoare că Winter nu era doar o fantasmagorie a minţii, apoi am aruncat tabloul umil în foc aprins.

Şi am privit în delir cum tot ce am iubit eu odată a fost ruinat de valuri roşii, pătimaşe de căldură. În acel moment am simţit căldura pentru prima dată în interiorul meu, la incinerarea ei. Inima nu-mi mai ticăia dură, respiram fire de viaţă, simţeam stropi călduţi de eternitate încântând-mi chipul surâzător.

„Te-am pierdut, Inimă-Copil, dar m-am găsit pe mine însumi", mă convingeam singur. Am privit ceasul ticăind din nou, florile delicate dansând elegant, norii jucându-se cu Soarele pasionat şi am ştiut că a venit primăvara. Ea s-a apropiat sfioasă de mine şi mi-a şoptit însufleţită să o aştept pe Summer, fata menită mie.

Mi-am îngropat adânc durerea şi strigătul, am uitat ceasul, iar noaptea s-a scurs pe zidul înalt. O priveam pe Summer păşind uşor spre mine ca şi cum ar fi fost pe clape. Vibram şi simţeam cum mă dizolv lent în molecule. Începeam să călătoresc în ochii ei neîntinaţi şi o îmbrăţişam puternic, aprins, mut.

Pe ea o aşteptasem atâta timp, pe îngerul cu aripi din pene albe şi curate. Iar în acel moment răsăritul şi asfinţitul se prelingeau între două răsuflări. Acolo unde drumul pitoresc se amesteca cu pământul mascat de fire de iarbă fragedă şi cu flori vii care emanau un miros specific, puternic, acolo ne duceam viaţa şi stropi de eternitate picurau pe felurite pietre, iar Inimă-Copil era legenda.


6.Strălucirea iernii

Într-o zi de la mijlocul lui ianuarie, mă aflam la ţara, la bunici. Soarele nu îşi mai trimitea spre pământ mănunchiul de raze, însă nu mă întristează. Un vânt rece, care te face să tremuri chiar şi din reflex, şi-a făcut apariţia mutând cantităţi mici de zăpadă dintr-un loc în altul. Am pornit spre mărul bătrân din fundul grădinii şi m-am aşezat sub acesta pe zăpada moale şi pufoasă. Ridic privirea spre cer scrutand orizontul plină de speranţă, dorind să înceapă ninsoarea. În jurul meu merii şi perii se bucurau de atingerea calmă a vântului. În scurt timp, fulgi de nea, care după ştiinţa mea suferă un proces de transformare acolo sus, datorită presiunii scăzute a aerului şi a proprietăţii apei de a-şi schimba starea de agregare, au început să cadă lin pe pământ. Mă uit atentă, absorbită de jocul lor. Sunt la fel de gingaşi ca nişte albinuţe. Se lovesc cu violenţă de geamurile casei, lăsând urme interesante. Pe uliţă au ieşit foarte mulţi copii, care mai de care mai încântat de magia iernii. Este vremea în care totul este armonios şi incredibil de strălucitor, iar timpul îşi pierde dimensiunile. Spun asta pentru că nu mi-am dat seama când au zburat clipele frumoase petrecute în grădina care păstrează toate secretele mele de când eram la grădiniţă şi până acum. Nu pot să cred că m-am trezit din acest vis liniştitor, care aş vrea să nu se încheie niciodată.

7.Mormantul nebuniei

Ma uit speriata in jur si tot cea ce vad este zapada alba care nu imi da pace. Cat vad cu ochii nu pot sa ies din nonculoarea asta pura si luminoasa. Nu vreau sa vad copacii care sunt imbracati cu fulgii de nea, vreau sa vad si altceva, sa vad orasul plin de masini, sa ies din padurea in care am intrat cu atata usurinta. Calcand si uitandu-ma in jur parca inebunesc, simt in adancul sufletului o apasare care nu ma lasa sa traiesc. Imi este frica, parca simt prin aer ca ceva nu este in regula, vreau sa ies din acest loc.
Dar dintr-o data cad la vale intr-o groapa care nu are sfarsit, incerc sa ma prind de ceva dar omatul rece este singurul lucru pe care il simt. In cele din urma ating cu picioarele zapada de la capatul gaurei, care spre surprinderea mea are cu adevarat un sfarsit. Cred ca frica care se afla in sufletul meu se sperie si ea la randul ei, nici un organ nu rezista, parca toate nu stau locului. Imi plimb vederea poate gasesc ceva de care sa ma prind, sa pot iesii din acest abis plin de cristalele zapezii. Prin cautarea mea zaresc o gaura mare si inconjurata de zapada, seamana cu o usa care duce spre un coridor intunecat. Fara sa ezit intru in acel tunel, poate gasesc o scapare, o iesire din acest loc, dar si din nebunia in care am intrat.
Cu fiecare pas simt si mai mult frica, iar panzele de paianjen imi ajuta si mai mult sufletul sa inebuneasca. Acest tunel este atat de opus cu exteriorul, dar singurul lucru pe care ii aseamana este zapada, pana si aici sunt inconjurata de alb. Si tot mergand prin intuneric ajung la o usa care pare a fi din ghiata. Incerc sa ma intorc dar tunelul a disparut, drumul pe care l-am luat ca sa ajung aici nu mai exista, acum sunt pietre. Pana acum cateva clipe inebuneam cand vedeam albul zapezii, acum inebunesc din cauza tunelului care a disparut, si ca totul sa fie mai frumos a aparut si aceasta usa din ghiata.
Oftez indurerata si imping usa , iar aceasta se misca din loc cu atata usurinta, parca mi-ar cere sa intru inauntru. Ma uit in camera si inima mi se opreste, spaima creste, iar sufletul izbucneste in plans, tot ce detine corpul meu este terminat de aceasta priveliste. Toata camera este plina cu oase, sange si sabii manjite cu lichidul vietii, o camera care nu este foarte primitoare.
Oasele sarmanilor oameni ma terminara, putreziciunea si mirosul imi intoarse stomacul pe dos, toata mancarea se intoarse pe esofag pana am simtit in gura. Sangele era imprastiat peste tot, nici macar peretii nu au scapat sa fie manjiti cu lichidul vietii. Culoarea sangelui inchegat deschide spaima sufletului meu, iar mirosul acestui ma face sa iubesc parfumul sconxului. Iar sabile ascutite parca mi-au incoltit inima, e ca si cum asi simti lama ascutita a acesteia cum este la gatul meu. Clipe groaznice imi mananca sufletul, asi vrea sa vad soarecii care se urca pe piciorul meu, dar nu aceasta camera. Imi este sila sa ma uit prin ea, sa imi plimb vederea prin groaznica incapere a mortii.
Deodata se ridica niste oase imbracate in haine, isi misca piciorul si sunetul ingrozitor a trosnirii acestora ma infioara. Ma uit la cadavru cum se ridica, iar fiecare miscare era urmata de sunetul atingerii oaselor, si in cele din urma se auzii si rasul acestuia. Fara sa mai stau pe ganduri ies din camera, vreau sa inchid usa dar a disparut.
Asi vrea sa vad albul fulgilor de nea, sa mor in chinurile nebuniei. Cata dreptate au aceste ganduri ale mortii, sa ajung sus in rai, sau in iadul arzator, sa-mi pied viata. Ma arunc in peretele coridorului, acel perete care nu era, acel perete care acum a devenit cauza mortii mele. Ma arunc in zid si ma inec in zapada, acea piatra a devenit o stare de agregare a apei. Daca nu pot sa mor atunci sa traiesc, ma strecor prin fulgii de nea, zapada a umplut si gaura asa ca pot iesi cu usurinta. Dar inainte ca sa scap trebuie sa trec prin zapada alba a iernii, sa inot prin ea ca si cum ar fi apa. Ma simt prinsa in ea, parca nu pot sa respir cum trebuie, frica a disparut, dar acum simt ca tot ce este in jurul meu ma strange, nu ma lasa.
Stop, stop, cineva ma prins de picior, simt niste oase care imi inconjoara glezna, si niste sange care ma umezeste. Incerc sa scap, ma rasucesc, ma trag, dar totul este in zadar, mi-am pierdut puterile. Strang cu putere fulgii de nea care se afla in mana mea si zapada se topeste, inor intr-o apa rece si sangerie. Ma aflu intr-un lac de sange, inor in sange, traiesc in sange.
Incepe un vartej, cadavrul este prins de puterea acestuia, iar dupa el ma ia si pe mine. Srang cu putere apa din mana mea si lacul de sange devine zapada rosie. Mortul viu a murit, iar eu am fost prinsa de zapada asa ca traiesc. Atat de bucuroasa sunt ca traiesc, dar mai ales pentru faptul ca anul acesta iarna va fi rosie, nu albul care m-a adus in disperare. Dar fericirea mea s-a dus, iar este zapada alba, deja simt fiorul nebuniei cauzat de iarna.
Trec de alb si ajung la suprafata, dar mai bine nu ajungeam, iar vad nonculoarea puritatii. De ce trebuie iarna sa fie alba? Nu mai exista si alte culori? Merg ceva timp si iar dau de disperare peisajului, al iernii pline de zapada, ghiata, frig si alb. Mi-asi dori sa nu mai existe iarna, sa sara peste ea, sa vina direct primavara.
Nu mai rezist si cad la pamant sfasiata de propria minte. Incep sa sap prin zapada o groapa, o groapa mare si adanca, atat de adanca incat sa vad maroul pamantului. Sap pana la pamant, il pot vedea atat de bine, atat de viu, atat de puternic.
Dar nu si eu, cad in groapa pe care am sapat-o, in mormantul pe care l-am facut fara sa-mi dau seama. Corpul imi este stana de piatra ca si usa de ghiata, rece ca si racoara lacului sangeriu, si prins intre zapada ca in zidul tunelului. Inima a inghetat de atata nebunie, parca si acum vad albul zapezii de iarna, anotimpul care m-a terminat pe viata. Mintea mai este treaza, dar iarna a potolit-o si pe ea, acum merg in alta viata, sus sau jos, in alte chinuri. Totul s-a terminta, gerul vietii mi s-a oprit, iarna ma inebunit, si tot ea ma omorat.
La revedere iarna

8.De Craciun a plouat cu lacrimi

A venit acea zi din an. De la prima ninsoare stiu ca ea este foarte aproape. Fulgii ca niste zane argintii danseaza in ritmul colindelor alaturi de vantul puternic, care le poarta deasupra tinutului pana pe pamantul inghetat. Pomii dezmiarda cerul fumuriu cu crengile lor dezgolite de vantul rece. Natura este lipsita de viata si peste tot pare pustiu. Ceva lipseste din tabloul vietii omenesti, ceva ne lasa goi pe dinauntrul sufletului, totul ingheata. Se spune ca acest peisaj inghetat este frumos, iar eu cred acelasi lucru, desi nu-l pot privi cu bucurie. Oamenii desi se intorc cu trupul infrigurat si cu sufletul usor temator de pustietatea de afara, in casele tuturor atmosfera Craciunului si a sarbatorilor ii incalzeste. Fericirea ii arata inimii ca pustietatea este un lucru linistit si frumos. Dar ce faci cand nu exista fericire? Ce faci cand peisajul alb nu iti provoaca bucurie?
Poti doar sa stai si sa astepti ca acest anotimp sa se termine, eu asta fac pentru ca alta modalitate de a scapa de aceasta stare nu am gasit. Dar ceva mai rau mi se intampla atunci cand este Craciunul. Iarna imi vesteste doar ca aceasta sarbatoare se apropie si imi da fiori gandul ca ziua de 25 decembrie este in fiecare an, iar azi este din nou aceea data blestemata. Inima mea asta imi spune, ca aceasta zi este una care nu merita sa o retraiesti pentru nimic in lume. Si doar amintirile mele pot dezvalui ce s-a intamplat in aceasta zi in urma cu cinci ani...
Era seara minunatei zile de 25 decembrie. In fiecare casa familia era adunata in jurul mesei imbelsugate, numai eu primisem acordul ca in aceasta seara sa ma plimb cu dragul Daniel, iubitul meu. Parintii aveau incredere deplina in el, iar daca noi ne doream sa ne plimbam impreuna de Craciun, de ce sa nu o facem? Ne tineam de mana plimbandu-ne pe o strada ingusta de la marginea orasului, in timp ce Daniel imi fura cate un sarut. Linistea serii era bantuita de rasetele noastre, in timp ce fulgii alunecau alene pe pamantul inghetat. Ce isi mai putea dori o fata? La 17 ani deja credeam ca am totul: o familie fericita, un viitor stralucit si cel mai dulce si grijuliu iubit pe care il iubeam nespus.
La un moment dat ne-am oprit in mijlocul strazii, in timp ce Daniel imi tinea mainile in ale sale si ma privea adanc in ochi, iar buzele lui mi-au soptit:
-Te iubesc, Elisa!
Atunci ceva se aude din spatele nostru. Un barbat cu o masca neagra pe chip alerga nebuneste. In spatele lui erau vreo sapte oameni care il urmareau plus doua masini de politie cu sirenele pornite. Amandoi am ramas incremeniti in fata peisajului desprins din filmele americane. Cand acel om a ajuns la noi, ne-a dat laoparte cu brutalitate, pe fiecare pe cate o parte a strazii. La contactul cu mana lui puternica, eu, fiind mai firava, am cazut pe sosea. Daniel s-a trezit din visarea de acum cateva clipe si a inceput sa alerge dupa acel barbat. Vazandu-l, m-am imbarbatat si m-am ridicat de jos, luand-o la fuga, desi eu eram deobicei ca un iepure, ma speriam si de umbra mea, Daniel era curajul meu, ma completa, era ca piesa lipsa din puzzle-ul vietii mele. In timp ce alergam dupa Daniel, il stigam si nici acum nu-mi pot explica de ce. Vroiam sa-l prinda pe acel bandit, dar de ce totusi il strigam? Probabil am intuit ce se va intampla, am avut un presentiment care din pacate s-a adeverit...
Dragul Daniel a reusit sa-l imobilizeze pe hot, sarind pe el si punandu-l la pamant. Am zambit stiind ca acel om va ajunge la inchisoare, dar m-am bucurat prea repede. Banditul a scos din geaca un pistol. La vederea lui, Daniel s-a ridicat cu mainile la vedere, speriat. Eu am impietrit si am tipat, aproape plangand, sa fuga. A fost prea tarziu, ticalosul a apasat pe tragaci, nimerindu-l fix in inima. Ingersul meu a cazut jos, sangele sau patand plapuma alba a iernii. Lacrimile mi-au invadat chipul si am simtit un gol in stomac. Am fugit cat de repede am putut si am cazut in genunchi la capataiul sau. L-am strigat si l-am zguduit, dar minunatii lui ochi caprui refuzau sa se deschida. Am simtit ca ceva din interiorul meu se destrama in o mie de bucatele. O parte din politisti au continuat sa-l fugareasca pe nenorocit, cativa sunand la salvare. Dar a fost prea tarziu, chiar daca Daniel a ajuns la spital, doctorii nu au mai putut face nimic pentru el, impuscatura i-a fost fatala...
De cinci ani port aceste amintiri si le voi purta pana la sfarsitul vietii, niciodata nu ma voi mai putea bucura de ziua de 25 decembrie cum o faceam alta data. Acum ii privesc mormantul unde aduc foarte des flori si vorbesc singura, sperand ca si el ma aude. Defapt nu sper, ci cred din toata inima ca el ma aude, ca e undeva unde ma vede si nu m-a uitat. Il voi iubi pana cand voi ajunge langa el si chiar dupa aceea. Am atatea amintiri cu el, iar totul s-a terminat atat de repede. Si chiar daca la mormantul lui nu mai plang de trei ani, asta nu inseamna ca nu simt fiori reci in intreg corpul. Incerc sa cred ca nu m-a parasit cu totul, chiar daca trupul nu mai este langa mine, eu ii simt prezenta, sufletul...
Astazi mi-am promis ca o voi lua de la capat, ca voi trece peste, ca il voi pastra langa mine fara sa mai afisez aceea privire goala si acel zambet fals. Mama mea stie ca inca nu mi-am revenit si ma doare sufletul ca nu mai pot zambi asa cum faceam cand eram doar un copil. Nu cred ca Daniel si-ar fi dorit ca eu sa fac asta, cred ca-si doreste sa o pot lua de la capat. Mereu imi spunea sa fiu puternica si sa am incredere in mine pentru ca el ma va sprijini indiferent de ce fac si cred ca si acum o face. Il simt alaturi de mine, aici langa mormantul sau, stand pe omatul rece, il simt cum ma roaga sa o iau de la capat si sa zambesc.
O lacrima imi curge pe obrazul drept, in timp ce in colturile gurii apare un zambet, unul sincer... Incep sa rad, de parca Daniel mi-ar fi spus o gluma, asa cum obisnuia sa faca. Ma simt atat de plina de viata, de vie, sunt din nou fericita ca traiesc. Ma ridic si incep sa fac piruiete privind cerul. Sunt singura in cimitir si chiar daca nu as fi fost, ma simt prea bine ca sa nu fac asta. Deodata ma opresc si ii privesc piatra mortuara, poza de pe aceasta este atat de frumoasa, eu o alesesem. Iar inainte de a pleca am sarutat-o. Cand buzele mele au facut contact cu poza rece, am simtit un fior cald in intreg corpul. Apoi mi-am retras chipul de langa fotografie si am soptit zambind:
-Te iubesc si te voi iubii mereu!
Aceea zi m-a eliberat si m-a lasat din nou sa traiesc asa cum obisnuiam inainte de moartea lui. Desi a murit, simt ca e alaturi de mine in continuare si ca va fi mereu. Iar viata mea se ghideaza acum dupa citatul preferat al lui Daniel: “Viata nu inseamna sa astepti ca furtunile sa treaca. Ci sa inveti sa dansezi in ploaie” .

9.Îmi vreau iarna înapoi

Ahhh! Un strigăt, un urlet ce se chinuie să iasă.
Sunt aici, între patru pereţi nenorociţi ce se micşorează, mă închid ca într-o cuşcă. Mă zbat ca o pasăre în colivie. Inutil!
Fug. Repede, cât mai repede, încerc să scap, dar cad în puţ. Afară e cald, mult prea cald... E decembrie. Diseară, e Ajunul şi eu mă sufoc în oraşul ăsta aglomerat din California, fără fulg de zăpadă, fără pic de frig, fără strop de iarnă.
Ce proşti! Împodobesc un palmier! Cât de idiot trebuie să fi pentru a-l confunda cu un brad. Cel mai mare, cu siguranţă.
Fug din nou. Parc, copaci, umbră, dar e în zadar, Căldură mă copleşeşte. Nici măcar o creangă verde de conifer, nimic... Nimic! Doar câteva decoraţiuni din palstic, bune de aruncat la gunoi şi moşi Crăciuni de zăpadă ce zâmbesc şi îţi urează ‚‚Sărbători fericite!’’ şi în gând te înjură că nu le dai mai mulţi bani.
Unde e spiritul Crăciunul. La naiba cu Crăciunul! De ce toată lumea a uitat adevărata semnificaţie? De ce nimeni nu mai ştie că reprezintă Naşterea Mântuitorului? Nu, toţi se gândesc doar la cadouri. Ipocriţi! Minconoşii! Profitorii!
Vreau iarnă. Dar nu exemplarul acesta de mâna a doua de California, ci iarna mea de acasă, de demult, cu părinţii mei în viaţă... cu zăpadă, brad împodobit de mine şi de mama, miros de cozonac şi brad, cu sunetul lemnelor trosnind în şemineu şi cu cadouri făcute din inimă, nu din interes.
De ce? De ce nu pot fi lucrurile ca înainte? De ce trebuiau să moară chiar în ziua de Crăciun? De ce naiba n-am murit cu ei? De ce sunt blocată într-un orfelinat infect fără nici o bucăţică de tradiţie? De ce nu sunt liberă să merg până la Polul Nord doar ca să simt zăpada rece cum se topeşte în mâinile mele, să mă arunc în grămezi de omăt şi să amorţesc încetul cu încetul, să îngheţ, să mă ud, să răcesc, dar să zâmbesc. Da, să zâmbesc pentru că e iarnă, o adevărată iarnă.
Temperatura e prea mare! Mă topesc, mă sufoc, chiar şi apa mării clocoteşte! Îmi vreau iarna înapoi!
Fut, tot fug, dar la ce folos? Sunt prinsă ca-ntr-o cuşcă, ca un animal de la zoo. Scări idioate! Iar m-am împiedicat... Întru în baie. Aburii îmi iau până şi ultima răsuflare! Pornesc duşul, nu-mi mai pasă. O răceală iarna, ceva normal, obişnuit.
Ce bine se simte! Apa rece în contact cu pielea mea fierbinte! Totul se umple de aburi, nu mai văd nimic, dar nu trebuie. E suficient şi fărâma asta de ‚‚iarnă’’, decât nimic. Parcă mă trezeşte, mă aduce din nou pe pământ, dar nu vreau. Şi totuşi... Unde e iarna mea? În mormânt părinţilor mei...
Îmi vreau iarna înapoi...
[Imagine: wqymg0.jpg]

#2
S-au trimis destul de multe lucrări( trebuia să laşi un spaţiu mai mare între ele, îmi fug ochii pe menitor). Dar să revin...

Lucrarea 1 - Fulgi de gheata

Titlul: se potriveşte cu textul, da, însă este atât de folosit şi răsfolosit că îşi pierde mai tot farmecul. Poate aş fi preferat ceva mai... ăăă, indirect, cred.

Aspectul textului: este o lucrare încărcat, foarte compactă şi care nu oferă ochiului o structură concretă. Ar fi trebuit să delimitez paragrafele* dacă nu pe fiecare, măcar unele dintre ele, care făceau o trecere mai importantă*.

Ortografie: nu cred că ai avut greşeli, deşi ţi-au cam lipsit uneori virgulele. Evită să faci propoziţii prea lungi, de câteva rânduri( ex: " Prima data cand pasesti in acea patura moale auzi cum strivesti fulgii de gheata si iti incanta auzul cu melodia lor specifica si mai pasesti o data pentru a retrai acea senzatie si apoi satul de aceasta experienta te arunci in cel mai mare deal facut din acest material " --- enorm de lungă, dacă mă întrebi pe mine. Nu ai nici măcar o virgulă în ea şi în plus exprimarea cam lasă de dorit. Învaţă să pui punct unde trebuie). Un alt lucru important- nu ai diactritice( ştiu că nu sunt obligatorii, da, dar totuşi... Nu este atât de greu să scrii cu ele). De asemenea, este acolo un amalgam de timpuri verbale care nu dau bine deloc.

Originalitate: o idee cât de cât drăguţă, a fost interesant felul în care ai văzut unele conexiuni dintre anumite elemente naturale, deşi faptul că ai menţionat la sfârşit că este un vis face tot conceptul cam fumat.

Descriere: ai potenţial, ai idei, doar că nu prea ştii cum să te foloseşti de ele. Treci cam repede de la un sentiment la altul şi nu-i dai timp cititorului să se obişnuiască cu ceea ce vrei să transmiţi. Mai ai de lucrat la exprimare, uneori este cam ciudăţică şi zgârie pe creier.

Impresie personală: sinceră să fiu, nu mi-a transmis mare lucru lucrarea ta- poate chiar nimic, dacă stau să mă gândesc mai bine. Se vede că mai ai de lucrat şi trebuie neapărat să scapi de stilul ăla de 'olimpiadă' cu tone de descriere inutilă şi clişeică.


Lucrarea 2 - Amintiri

Titlul: apreciez că nu ai folosi în titlu cuvinte care te duc cu gândul direct la iarnă. Nu am nimic de obiectat, este unul potrivit.

Aspectul textului: o lucrare foarte scurtă care ar fi arătat cât de cât acceptabil dacă lăsai spaţiu între paragrafe.

Ortografie: nu pari să ai probleme la acest capitol- cu semnele de punctuaţie stai destul de bine, propoziţiile nu sunt nici prea scurte, nici prea lungi- în schimb, nu ai diactritice.

Originalitate: la început nu prea ştiam la ce să mă aştept şi mă bucur că nu a fost eterna poveste despre domnişoara x care se desparte de domnişorul y şi care acum se lamentează pe o bancă, în parc, iarna. Mi-a plăcut asocierea bătrâneţii cu iarna, dat fiind că ambele sugerează sfârşitul.

Desciere: au fost unele părţi care chiar au fost minunat expuse, însă marea majoritate a descrierii a fost cam... Ei bine, plată. M-am simţit ca şi cum aş fi citit un articol din ziar, iar dacă nu ar fi fost unele părţi mai 'altfel', cred că într-adevăr ar şi sunat ca unul. Nu ai reuşit să surprinzi sentimentul de regret în toată complexitatea lui- mai degrabă te-ai rezumat la ceva de suprafaţă.

Impresie personală: nu pot spune că mi-a fost total indiferentă lucrarea, dar nici cine ştie ce sentiment măreţ nu mi-a transmis. A fost ceva mediocru.


Lucrarea 3 - Amnezia lui Mos Craciun.

Titlul: să fiu sinceră, prima dată când l-am citit am avut următoarea reacţie: " Ha? ", iar apoi m-a pufnit râsul. Am fost sigură că este o parodie- hell, chiar mă aşteptam să râd- dar m-am înşelat* a fost rău, foarte foarte rău*

Aspectul textului: din nou o lucrare relativ scurtă, căruia i-ar fi trebuit neapărat spaţiu între paragrafe.

Ortografie: ah, nimic măcar nu ştiu cu ce să încep. Ai probleme la semnele de punctuaţie, uiţi să pui verb sau conectori, ai făcut şi câteva greşeli de ortografie cam nepermise, nu ai diactritice. În plus, parcă unele părţi chiar, dar chiar aveau nevoie de ceva italic pe acolo. Un dezastru, ce mai.

Originalitate: ideea este, trebuie să recunosc, chiar originală. Dar doar atât.

Descriere: chiar la început mi-ai dat vechea descriere de compuneri de clasa a patra, în care îneci textul în metafore ce la un moment dat par chiar ridicole, iar mai apoi ai trecut la o descriere plată, care transmite chestii neinteresante şi irelevante pentru cititor. Ai de lucrat; mult- şi de citit, printre altele.

Impresie personală: nu vreau să fiu rea şi ticăloasă sau mai ştiu eu ce, dar chiar nu mi-a plăcut deloc. Parcă a fost doar un amestec incoerent de propoziţii care aparent se legau oarecum între ele, însă care nu exprimau mai nimic.


Lucrarea 4 - Feţele Iernii –Jurnalul unui luptător

Titlul: am remarcat încă de acolo diactriticele* mi-ai făcut o mare bucurie*. Titlul parcă este unul de film, nu de lucrare, dar cred că nu sunt eu obişnuită cu aşa ceva. Dar merge...

Aspectul textului: cineva care delimitează paragrafele. M-am simţit bine citind, mulţumesc pentru plăcere.

Ortografie: amintesc iar diactriticele, nu pot să nu le remarc. Nu ai avut greşeli, nu ai probleme la capitolul semne de punctuaţie sau timpuri verbale.

Originalitate: frumoooos- sincer chiar a fost interesant de citit şi am parcurs lucrarea relativ repede- imaginea iernii, de vrăjitoare rea şi urâtă, strigă practic 'basm'.

Descriere: ai un vocabular destul de ampul, astfel încât nu ajungi să te repeţi. Descri bine, unele pasaje au fost chiar foarte reuşite, însă mai ai mici scăpări pe ici pe colo- nu ar fi o problemă dacă ai încerca să nu mai îmbini figuri de stil foarte pompoase cu limbajul uzual; este foarte nesuferită această asociere.

Impresie personală: până acum mi-a plăcut cel mai mult. A fost amplă şi interesantă, deşi se putea parcă şi mai bine.


Lucrarea 5 - Inimă-Copil este legenda

Titlul: văd acea 'formulă' ca şi în lucrarea de dinainte; plus diactiticele. Poate nu tocmai potrivit titlul, dar merge.

Aspectul textului: foarte frumos, cu paragrafe bine delimitate ÅŸi foarte 'aerisit'.

Ortografie: ai avut, mi se pare, o singură greşeală care cred că a fost din neatenţie, mai degrabă. În rest nu am nimic de comentat- doar diacriticele*laughs*

Originalitate: frumoasă idee, frumoas expusă şi pot spune că a fost o plăcere să citesc.

Descriere: descri foarte, dar foarte frumos. Ai capacitatea aceea pe care nu toţi scriitorii o deţin şi anume faptul că poţi să compui figuri de stil fără să le faci anoste şi imposibil de pompoase. Ai un mod plăcut de a scrie şi ţin să te felicit. Singura chestie care nu prea mi-a plăcut au fost numele anotimpurilor. Ştiu, înţeleg de ce le-ai pus acolo, dar parcă pe mine tot mă deranjează.

Impresie personală: aceasta este lucrarea cu care am să votez prin simplu fapt că este net superioară celorlalte. Am decis să aleg doar una, chiar dacă şi lucrarea 4 a fost destul de aproape.


Lucrarea 6 - Strălucirea iernii

Titlul: încă de aici mi-am dat seama că o să fie ceva foarte comun şi folosit, deşi titlul chiar se potriveşte* oricât mi-ar fi mie de neplăcut*

Aspectul textului: pare ca o uriaşă frază fără paragrafe şi chiar nu a fost una dintre cele mai estetice lucrări- plus că este cam scurtă; sunt convinsă că puteai să dezvolţi.

Ortografie: greşeli de ortografie nu ai avut- au apărut şi diactiricele, ceea ce este bine- dar parcă mai putea să existe pe acolo ceva virgule.

Originalitate: ăăă, nu, nu prea este. Pare o idee care ţi-a venit aşa, într-o doară şi pe care nu prea poţi să o numeşti 'idee'.

Descriere: ştii de ce mi-a amintit? Acum câteva zile am fost la vărul meu acasă şi din întâmplare i-am văzut tema pentru ora de română. Şi ghici ce? A început exact la fel ca tine( ţin să menţionez că vărul meu este abia în clasa a patra). Se vede că ai nevoie, în primul rând, de multă, dar foarte multă lectură, iar asta pentru a-ţi îmbogăţi vocabularul. Abia apoi vine exerciţiul şi treptata ceva experienţă. Ce m-a deranjat cel mai tare? Păi, partea cu apa care-şi schimbă starea de agregare... Crede-mă toată lumea ştie asta şi în plus o asemenea idee nu are ce căuta într-un text literar* chestia aia cred că o găseşti prin cartea de chimie, dacă nu mă înşel*.

Impresie personală: dacă ai 12 ani sau sub, îţi înţeleg incapacitatea de a scrie foarte elevat. Însă dacă eşti mai mare, te sfătuiesc să pui mâna să citeşti, se pare că ai nevoie.


Lucrarea 7 - Mormantul nebuniei

Titlul: cred că acesta mi-a plăcut cel mai mult dintre toate- este mai... Nu ştiu, altfel, cred.

Aspectul textului: lasă de dorit. Un text foarte lung care are nevoie disperată de ceva paragrafe bine delimitate.

Ortografie: ai o groază de greşeli de ortografie. Poate făcute din grabă, poate din neatenţie sau pur şi simplu poate din neştiinţă( verbul ' a înnebuni' se scrie cu doi de 'n', iar 'gheaţă' se scrie cu 'e', nu cu 'i' - astea sunt doar câteva greşeli care s-au tot repetat). Plus, nu ai diactritice.

Originalitate: poate dacă ar fi fost expusă altfel, ideea ar fi avut potenţia; aşa pare doar... Altceva.

Descriere: te grăbeşti, nu permiţi cititorului să asimileze bine informaţiile pe care i le dai şi în plus ai momente în care nu eşti coerent/ă deloc. Ţi-aş recomnda să citeşti cu atenţei textul, să vezi contextele care nu prea sună bină, iar astfel poţi evita şi repetiţiile alea enervante.

Impresie personală: după cum am spus, dacă era formulată altfel, lucrarea ar fi avut ceva mai mult potenţial. Dar aşa chiar nu impresionează cu nimic* poate doar cu scenele uşor morbide*


Lucrarea 8 - De Craciun a plouat cu lacrimi

Titlul: hmm, ceva între. Cred că este destul de mediocru, deoarece nici nu prea impresionează, dar nici nu este un dezastru.

Aspectul textului: un alt text lung care are nevoie disperată de aer...

Ortografie: ai avut unele greşeli, nu ai pus diactritice şi poate mai lipseau ceva virgule. În rest, destul de bună din acest punct de vedere.

Originalitate: măi, oricât de emoţionantă ar fi fost povestea, eu tot o văd clişeică şi comună. Îmi pare rău, dar chiar este prea folosită.

Descriere: mai ai de lucrat, se vede, însă te descurci destul de bine. Sunt unele părţi în care chiar te-ai exprimat frumos, şi sunt altele la care ai dat cu bota în baltă. Acţiunea a fost uşor grăbită, nu ştiu de ce, dar înţeleg că ai avut de respectat un număr de rânduri- totuşi, dacă ştiai că nu prea te poţi încadra, mai bine formulai altfel şi dezvoltai sentimentele personajului.

Impresie personală: ţi-am spus, este un text foarte emoţionant şi destul de bine scris, dar nu atât de bun încât să mă facă să-l votez.


Lucrarea 9 - Îmi vreau iarna înapoi

Titlul: mă duce cu gândul la un cântec, nu ştiu sigur care şi nici nu ştiu de ce. Dar sună destul de bine- nu foarte bine, ci doar 'destul'.

Aspectul textului: foarte compact şi întrerupt în mod ciudat de unele semne de punctuaţie; la prima vedere pare neîngrijit.

Ortografie: ai avut câteva greşeli, ai cam abuzat de punctele de suspensie, însă remarc şi apreciez diactriticele.

Originalitate: aceeaşi idee cu drama de Crăciun. Nu ştiu, prea mult pesimism în utima vreme. Aş fi vrut ceva mai 'proaspăt'.

Descriere: prima dată personajul mi-a dat senzaţia unei tipe pline cu bani care este prinsă, din cauza serviciului, în California. Îmi amintea de începutul unei cărţi pentru adolescente imposibile care au de-a face cu probleme existenţiale şi chiar a avut un aer de superficialitate. Apoi vine chestia cu 'drama'. Nu ai pus un prea mare accent pe sentimentele de frustrare/melancolie/tristeţe şi ai grăbit acţiunea. Ai o exprimare cam... Nu ştiu, de zi cu zi, cred.

Impresie personală: l-a început m-a făcut să zâmbsc, apoi farmecul a trecut cu totul. Dacă era abordată altfel şi ideea puţin cizelată era mai bine.



În sfârşit am terminat- mi-a luat secole*laughs*- deja începe să mă doară spatele. Prin urmare, lucrarea pe care o să o votez este lucrarea 5 - Inimă-Copil este legenda.
She is a living existence of selfishness.


#3
In primul rand vreau sa spun ca nu imi pasa daca va suparati, eu nu stiu ce lucrare este a voastra, deci lasati-ma cu tampenile voastre. NU imi pasa acum.

Fulgi de gheata~ Prima lucrare

Titlu: Acest titlu nu atrage, nu mi-a atras de loc atentia, mai mult m-a tras intr-o stare de obijnuinta. "Fulgi de gheata" este un titlu simplu care nu cere foarte multa gandire, trebuia sa alegi un titlu mai indirect, ceva care sa nu fie chiar atat de vag. Potrivirea cu lectura sincera sa fiu nu prea mi-a placut, se potriveste, dar nu cuprinde in ea toate sentimentele. In titlu se gaseste si sentimentele lucrari, daca compunerea ta este frumoasa ( sa zicem), dar titlul este acesta, cititori nu il citesc. Nu atrage din cauza ca el este foarte comun, si mai ales direct.

Ideea: Este o idee frumoasa, dar nu sti s-o faci, presupun ca este prima ta incercare. Nu sti cum s-o iei, ai descris ceva, dar nu ce trebuia. Ideea este foarte importanta, dar la fel ca si titlul ea trebuie sa atraga, nu mi-a atras de loc privirea, niste cuvinte care nu s-au potrivit. Ai incercat ceva pe acolo dar ai incurcat ordinea: nu ai pastrat o stare de spirit, naratiunea de multe ori pica peste descriere, si tot asa mai departe.

Descrierea: Este prezenta dar o cam tai, ai amestecat descrierea cu naratiunea si ti-a iesit terci, si unul care nu atrage. Sa spunem ca ai incercat sa spui sentimentele, eu una nu le-am simtit, nu este suficient sa spui cum este: trist, furios, bucuros ( bucuria nu a fost dar zic si eu ca sa intelegi). De multe ori la descriere ti se cere: sentimente ( nu ai decat cuvinte fara rost) si locatia ( nu se specifica dar nu era nevoie, s-a inteles perfect, daca citesti cu atentie). Nici nu vreau sa mi-l inchipui pe cel care citeste cu graba, nu o sa inteleaga nimic, daca nu este atent putin se pierde in labirintul cuvintelor pe care le-ai pus.

Ortografia: Cred ca daca mai citesc o data lucrarea o sa innebunesc. De multe ori se cere unei persoane sa caute in dictionar ( ca sa scrie corect), dar in cazul tau sa sti ca te rog sa intri intr-o carte importanta. Sti ce este aia virgula? Presupun ca da. Ori te-ai grabit, ori nu ai avut chief. Ai corectat lucrarea inainte s-o pui? Presupun ca somnul plictiseli te-a cuprins si ai trecut cu ochii pe langa ea. Nu prea cred ca nu sti ce este virgula, probabil ca nu ai observat. Dar asta nu este problema mea. Si ca sa te lamuresc in acea carte trebuie sa se gasesca regulile de ortografie. Citeste si dupa acea sa vi sa-mi spui daca nu am dreptate. Era cat pe ce sa uit, incearca sa desparti propozitile, puncte, virgula, orice. Mi sa uscat gatul la unele propoziti, fara punct si fara virgula, eu nu sunt morisca asa ca incearca sa inveti ortografia.

Parerea mea: Ai amestecat niste cuvinte atat de frumos incat mi-a trezit o pofta de somn, nu atrage nimic la ea. Titlul este atat de comun incat nici nu vreau sa-l mai citesc, nu trebuie sa cauti un titlu doar potrivit, trebuie sa fie si interesant. Amestecarea diferitelor sentimente cu naratiunea lasa un gust amar, cred ca si cateaua mea face la fel. Lasa mai mult timp inainte sa schimbi ceva, cititorul trebuie sa intre in lumea compuneri tale, eu mai mult am vreu sa ies. Nimic din ea nu mi-a atras atentia, ideea este frumoasa dar nu ai folosit-o cum trebuie.

Amintiri~ A doua lucrare


Titlul: Se potriveste dar este cam obijnuit, nu stiu in ce luna dar aceasta a fost tama: amintiri. Se potriveste, dar parca este...comuna, neinspirata, neatractiva, plictisitoare. Atat de bine se potriveste incat imi vine s-o scot, mergea sa pui nustiu cate titluri, poate nu se potriveau atat de bine, dar macar nu era ca acesta. Puteai sa te folosesti de scaunul de rotile ca sa realizezi un titlu, ceva care sa aiba indirectiunea intregi compuneri. Este atat de plictisitor si de comun incat nu vrei sa citesi, obligatia m-a facut s-o fac, altfel faceam altceva, sapam o groapa in curte unde sa ma bag. Nu atrage nici un mic, mai bine nu citeam si imi vedeam de viata. Parca din cer a cazut acest tilul pe foaie, fara sa gandesti cat de comun si de plictisitor este, mi-a mila de foaie.


Ideea: Clasa a IV-a. Compunerea ta imi aminteste de copilarie, de cat de slabe si de neinsemnate le faceam, atat de comune incat ma plictiseam. Incercat ma descriu natura fara sa-mi pese de originalitate, sa scriu ceva mai interesant, o idee care sa nu fie peste tot. Cati ani ai? In ce clasa esti? Astfel de compuneri faceam si eu cand eram mica, obijnuite fara pic de inspiratie. Daca nu era scaunul ala chiar ca spuneam ca sunt eu in copilarie. Poate chiar esti mica, atunci imi pare rau, dar nu cred. Trebuie sa gasesti o idee mai matura, ceva care sa nu ma duca spre copilaria mea in care compunerile samanau cu aceasta, orice.

Descrierea: Ai facut cum faceam si eu cand eram mica, ma uitam la suprafata si puneam pe foaie ce vedeam. Te-ai uitat la zapada si ai zis sa scri de ea, nu? Cred ca mai bine era sa pui o poza si apoi sa spui de suferinta omului. Casele, copacii, nici de ei nu ai scris, macar daca scriai si tu mai mult, ai crezut ca putin este bine, crede-ma ca in acesta lume nu exista maruntisuri. Sentimentele alea erau paralele, cuvinte care nici ele nu stiu ce cauta acolo. Din cer a cazit titlul, dar descrierea de de pe ce planeta a aterizat? Planeta fara suflet? Crezi ca daca scri niste cuvinte sentimentale cititorul o sa le simta? Realitatea este cam dura, si in aceasta lume reala compunerea ta este de clase primare. Repede ai treminat cu suferinta omului in carucior, nici nu am putut sa simt ceva ca ai terminat, aici chiar ca nu mi-a placut. Cred ca ai fi fost cea mai buna in clasa a IV-a. Descrierea de la suprafata ma face sa iubesc moartea, ceva care spre norocul meu este mai bine . Fara nici cea mai mica parere de rau am scris ce-am scris.

Ortografia: Nu ai probleme aici, se pare ca ai invetat bine in clasele primare, sau poate ai fost atenta la corectat, cine stie, ca eu sigur nu stu. Propozitile sut cam simple, de ,multe ori se termina, nici nu apuc sa simt ceva ca iar o ia la goana. Cuvintele erau dar fara rost, tot seaca este.

Parerea mea: Simpla, neatractiva, copilaroasa, negandita. Foarte simpla, nici nu ti-a luat mult, in cateva minute ai si terminat, sa sti ca nu asa se face. Cand vrei sa faci ceva se pune suflet, si cu adevarat vrei sa reusesti. Descrierea de suprafata atat a peisajului de iarna, dar in special al sentimentelor de trecere a timpului asupra omului, nu sunt bune. Nu m-a atras de loc. Sigurul lucru care mi-a placut a fost copilaria mea, m-ai facut sa-mi amintesc cat de prostuta eram atunci cand cautam decat subiecte comune.


Amnezia lui Mos Craciun~ Lectura trei


Titlu: Cand am citit acest titlu m-a prins un suspans enorm, am vrut sa citesc, mare greseala. De ce mi-a dat Dumnezeu minte daca nu o folosesc? Ca sa citesc o compunere care nu merita? A fost o parodie, si nu pentru ca ai scris tu, nu, pentru ca am fost atat de prosta incat am vrut s-o citesc. Atat de potrivit este titlul incat ma arunc de la geam, lasi un suspans atat de mare, si apoi K.O. Este atat de amuzant, iar compunerea ta este un dezastru. Dati-mi o racheta, sa ajung pe luna, si sa scriu acolo nu ca nu mi-a placut, nici daca ma impusti.

Ideea: Originala, bravo. Nu am mai intalnit-o, sa sti ca te felicit. Dar sa nu crezi ca asta o sa ma faca sa uit cat de mult mi-a placut titlul. Nu am de gand sa mai sciu nimic, am spus deja ca este originala. Nu mai are nici un rost sa mai spun si altceva.

Descriere: A avut cumva descriere? Cate sentimente am simtit, cred ca nu o sa ma mai culc, o sa stau toata noaptea si o sa plang ( ironia asta este realitatea compunerii tale). Stilul tau mi-a dat o senzatie de gradinita, cred ca si acolo stiam ce este descrierea, si cu siguranta nu ai tu asta. Tie ti se pare ca cuvintele pastreaza in ea sentimente? Nu ma face sa scriu cu litere mari ca nu sti ce reprezinte DESCRIEREA. Nici turcul nu ar fi scris o lectura atat de elaborata, cuvintele filozofice si impresionate (sarcasm pur) mi-a dat o senzatie de plictiseala. Ma mir cum de nu am adormit.

Ortografie: Doamne. Intra atat la dictionar, dar si intr-o carte de ortografie. Sti macar ce este aia virgula? Sti ceva? nu o sa mai scriu de la mine, si o sa scriu de la tine: "Florile de gheata imbraca suptil geamurile reci ale caselor, iar fratii lor, fulgii de nea, se astern asupra Pämantului ( nu ca asi vrea sa fiu necioplita dar sincer trebuia Pamant? In Egipt ninge? Si sa sti ca iarna nu este peste tot, acest anotimp nu este in acelasi timp in tot universul. Deci prin astea vreau sa spun ca ninge doar in spatiul pe care l-ai ales, nu toata Terra.) formand un covor alb, pur." , "Acum imi amintesc totul, eram Mos Craciun si trebuia sa-mi fac datoria, iar acea fata ( Ma mir cum de nu ai spus fetiscana. Mergea sa spui femeie, nu e mare lucru dar da o senzatie de tinerete.) era sotia mea Krishty ( Ai uitat ceva? Eu cred ca da.) cea mai minunata si buna sotie pe care putea sa o aiba cineva ( Ai cam uitat) si care se pare ca norocosul de mine a castigat-o. ( Morisca nu sunt, ai cam uitat de virgule)" Si mergea si italicul aici. Dar asta este viata, cine nu stie pierde.

Parerea mea: Pura mea parere este ca trebuie sa te uiti la televizor, lasa cartile ca nu se prind de tine. Stiu ca am fost dura dar sa sti ca nu mi-a placut. La inceput ai descris ceva, ai trecut in pierderea memoriei ( cam rapid nu crezi? ), fara sentimente si nimic. O naratiune atat de simpla si de stupida incat am avut senzatia ca citesc un anunt dintr-un ziar. Niste propoziti aruncate ca sa te ai in treaba, planeta ta este departe de reusita. Cand faci ceva trebuie sa simti, nu sa treci ca musca in lapte si sa spui ca ai scris. Nu asa este viata, iar tu ai pierdut pe langa compunere si parerea mea. Mi-a parut rau ca am gasit-o atractiva si interesanta. Mi-e mila de viata mea.


Feţele Iernii –Jurnalul unui luptător~ Lectura patru


Titlul: Imi aminteste de Frankenstein ( inceputul si sfarsitul. Daca l-ai citit sti ca este vorba de un capitan de vas la Polul Nord), Cremarea stabunilor ( tot in frig), Jurnalul unui capitan ( asta se potriveste). Da un aer de luptator, de K.O, ( adica o stare ca va avea loc o batalie), dar nu este asa, foarte putina lupta, care nici nu prea este. Am putea spune ca se potriveste ,dar tot nu cuprinde tot. " Feţele Iernii –Jurnalul unui luptător" parca ar fi dint-un film, dar in compunere nu este, nu da aceasta perere.

Ideea: NU este foarte originala, am enumerat niste povesti care se potrivesc, sau mai bine spus imi dau aceasta parere. Ai unit mai multe povesti si ti-a iesit asta, nu este o idee urata dar umpic obijnuita. Fiind adepta actiunii si a hausului pot sa spun ca am citit ceva asemanator, nu chiar la perfectie, nu spun ca este asta. Mai multe povesti. Am uitat sa le unumar pe cele din iarna ( adica la vrajitoare): sunt atat povesti cat si fileme ( nu enumar, imi trec cateva prin minte, dar spre rusinea mea le-am uitat numele).

Descriere: Ai descriere atat sentimentala dar si putin a decorului naturi. Poate nu atat de mult cat asi vrea, mai ales a luptei. Tinand cont ca titlul este format din :"Jurnalul unui luptator", ar fi trebuit sa fie si lupta. NU vreau sa fiu posaca dar nu are rost titlul, se potriveste dar descrierea nu spune asta. Cand am citit tilul am crezut ca o sa fie lupta, ca o sa ma tina in suspans, o actiune ridicata. Dar a fost decat sentimente si naratiune. Sunt bune dar nu inteleg de ce se numeste luptator daca nu lupta. Faptul ca el s-a dur la lupta, dar nu a facut nimic, s-a intimidat, asta? Nu. Imi place dar asi fi vrut lupta. Dintre toti a crezut ca o sa gasesc: actiune, drama si suferinta, dar totusi in final maret si neasteptat. M-ai dezamagit. Mortea luptatorului nu m-a fascinat, ma asteptam.

Ortografie: La aceasta nu ai probleme, m-am uitat cu atentie si nimic. Pot sa spun ca am citit de doua ori. De ce esti atat de rea? M-ai lasat sa caut cand nu era nimic. De ce nu ai gresit? Scuze dar am dreptate, vreau sa gasesc ceva, m-am plictisit. Descrierile tale ( fara actiune) mi-au dat o senzatie de placere, dar si de dezamagire. NU ai probleme nici la fragmente, sunt bine impartite, sa sti ca mi-a placut ortografia.

Parerea mea: Imi place deoarece: ai descriere, naratiune, o idee frumoasa ( am spus despre povesti), ortografie corecta. Dar in aceasi masura am in inima si o dezamagire, vreau sa citesc si suspans, mister, drama, haos. Compunerea ta nu mi sa potrivit. Acel titlu care se potriveste inca imi da dureri de cap, cu cat ma gandesc mai mult cu atat imi dau seama ca sunt trista, fara lupte parca mi s-a daramat cerul. La inscriere toata lumea a scris ca: " Nu o sa fac ceva fericit. O sa scriu ceva diferit".Unde este asta? Pana acuma numai deastea am gasit. Putin triste dar nu perfecte in drama. Am spus si o sa mai spun inca o data, daca in titlu este luptator, de ce nu este lupta ( sau cel putin mai descrisa. Ai descris tot dar tocmai asta nu.)?


Inimă-Copil este legenda~ Lucrarea a cincea

Titlul: Nu prea m-a atas, nu mi s-a parut chiar atat de perfect. In special mi-a placut sentimentul, cand am citit mi-am dat seama ca este ceva bland, bulce, si totusi putina tristete, exact asa a fost lucrarea. Descrierea lenta se potriveste cu titlul, chiar foarte bine. Tot nu inteleg de ce ai pus "-". M-am gandit si tot degaeaba. Nu isi are rostul. Da in special un neinteles, pe langa blandetea pura.

Ideea: Cand eram mica m-am gandit la ceva de genul asta, nu chiar atat de aproape, eram mica asa ca nu gandeam atat de sus. Nu imi trece prin minte nici o carte, asi putea spune ca este originala. Cam toata lumea se gandeste si la asta, dar nimeni nu a scris cum ai scris tu. Poate o sa ti se copie ideea, la fel ca la cele "Trei spirite ale Craciunului". Nimeni nu stie ce se intampla in viitor. Dar cat despre idee pot sa mai spun ca este originala, mi-a placut ideea dar tot nu am gasit si actiune ( mi-a ramas de la cae din fata ta), nu ca la tine ar fi nevoie.

Descriere: Blandetea care a luat nastere prin cuvinte a ajuns pana la sufletul meu, nu pot sa uit dragalasenia. Nu cred ca asi mai citi-o inca o data din cauza miscarilor lete, nu este stilul meu. Dar chiar daca nu imi place, sau mai bine spus nu ma dau in vant dupa simpatie, pot sa spun ca mi-a placut. Diferitele cuvinte care mereu aveau cate un sinonim, au ajuns usor pe pagina. Chair asi vrea sa merg pe planeta de unde au cazut aceste cuvinte, mi-ar face placere.
Cu racheta mea
Cu dragostea ta
Pe planeta ta
Cu dragostea mea


Ortografie Am vazut o greseluta, dar cui ii pasa, puritatea ma facut s-o uit. Nu mi s-a parut o asezare rea: aerisita, bine impartita, si daca o persoana ramanea in urma era pierdut ( glumesc, pe jumatate). Nu mai sciu nimic deoarece nu ai greseli, sa sti ca mi-a placut.

Parerea mea: Mi-a placut. Nu este stilul meu, sau cel putin nu acum. Si mie imi plac dulcegariile dar tot mi s-a parut o actiune lenta. Actiunea nu este grabiota deloc. Cuvintele mereu erau inlocuite cu sinonime. O asezare aerisita si perfecta. Descrierea duloce si nevinovata. Un final frumos care inspira tristete ( si pentru ca sa terminat compunerea). Mi-a placut. Am mai spus asta dar cred ca nu gasesc cuvinte, nu ca nu mai stiu sau ca imi e greu, pur si simplu nu am stare. Asi vrea sa spun mai multe, ceva parca nu mi-a placut, dar nu stiu ce, poate...nu stiu.

Strălucirea iernii~ Lucrarea a sasea

Titlul: "Stalucirea iernii" este un titlu cam plictisitor, nu atrage deoarece este foarte simplu. In titlu ai bagat tema "iarna" ca sa evidentiezi ca esti pe tema, si "stalucire" ca sa-i o frumusete, un plus ca sa zic asa. Cu alte cuvinte titlul este vag, da un mesaj direct pe care toata lumea il stie. Senzatia pe care o ai cand il citesti este pur si simplu asta: " Mda", fara suparare dar trebuia sa alegi alt titlu. Daca in titlu doreai sa pui substantivul "iarna" trebuia sa gasesti alta parte de vorbire, sa pui un adjectiv este prea copilaresc. Gandeste-te la poezie, fiecare vers da un sentiment aparte, asa ar trebui sa fie si titlul ( Asta nu inseamna ca trebuie sa pui un vers dintr-o poezie).

Ideea: Asta chiar ca imi aminteste de clasa a IV, fara suparare dar este ceva plictisitor. Fiecare persoana incearca sa gaseasca ideei originale, un lucru neintalnit. Omul mereu doreste sa gaseasca noi mistere ( in cazul nostru noi idei de povesti), un lucru cunoscut se cam duce. Fiecare poveste se repeta, nu mai exista originalitate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa scri ceva de mult realizat.

Descriere: Se poate vedea viziunea ta despre iarna, dar asta este trecuta, ceva ponosit. Chiar daca vrei sa descri natura asta nu inseamna ca trebuie sa scri ceva copilaresc, asa se facea inainte. Incerci sa descri iarna fara sa te gandesti la sentimente. Descrierea nu este doar decorul unui spatiu al naturi ( sau a unei camere, dar la compunerea ta nu este nevoie) ea represinta si acea putere din inima, sentimentele pe care le simte o persoana. Toata lumea a incercat sa faca ceva unic ( mai mult sau mai putin), dar tu te-ai axat pe un lucru trecut.

Ortografie: Sincera sa fiu nu prea am fost atenta, mi-am strecurat putin ochii dar nu am obsrrvat, imi cer scuze daca ai dar nu prea imi sta gandul. In fuga mea nu parea sa ai, inca o data mi de scuze. O sa citesc dupa ce termin de criticat toate si o sa vad daca ai, si daca ai o sa editez.

Parerea mea: Un sfat care spre ca o sa te ajute: "Incearca sa te gandesti in viitor, nu cauta sa scri despre lucruri care nu se mai scriu. Chiar daca esti mica asta nu inseamna ca trebuie sa descri pur si simplu. Gaseste sentimentele si punele pe hartie, simte tot cea ce scri. Cauta originalitatea, chiar daca nu este pur si simplu unic, dar macar ceva care sa nu se intalneasca mereu. Daca faci asta o sa-ti dai seama cat de bine o sa fie.". Asa cum am spus incearca sa gasesti o idee unica, captivanta, uimitoare, stalucitoare.


Mormantul nebuniei


Titlul: Ai unit nebunia care este la inceput cu mormantul care este la sfarsit. Este captivant si interesant, atrage privirile deoarece potrivirea cu compunerea exista, dar nu este directa. Te-ai gandit la mormant ca la o scapare din viata, de asemanea nu ai scris un mormant in adjective sau chimie. Te-ai referit pur si simplu la fericire, dar in acelasi timp la pieiire. Dar cel mai important este ca: atrage, se potriveste, nu spune chiar tot ce se intampla, nu este prost realizat, etc. Singurul lucru care mi-a atras atentia este faptul ca in titlu se gaseste "mormant", spui ca ea moare, dar cu ajutorul "nebuniei" nu mai da aceasi senzatie de moarte.

Ideea: Mi se pare cunoscuta, s-au cel putin asa mi se pare: tunelul si camera imi aminteste de "Internatul", iar cadavrul de "Frankenstein", dar nu perfect, pur si simplu ma duce la acest gand. Desi nu este o idee colosala, dar atrage cititorul prin mistere. Dar pana la urma ce era cu zapada, tunelul, usa? Cum au disparul toate astea? Oare ea si-a inchipuit? Mi-a placut moartea ei, trista ca a vazut iarna, dar fericita ca a vazut alta culoare.

Cred ca esti buna, dar ca regizor, lasa scrisul ca rupi foaia. Asta este o idee de poveste nici de cum de compunere, ai exagerat enorm. In acelasi timp ( compunere) s-a intamplat: a cazut intr-o groapa, a intrat intr-un tunel, a vazut o usa de gheata, a intrat intr-o camera, cadavrul s-a ridicat, usa a disparut, tunelul a disparut si acum e zid, piatra a devenit zapada, omatul sange, lichidul vietii zapada rosie, a iesit la suprafata, si-a sapat un mormant. Esti la curse? Incearca sa mergi si cu viteza intai, cred ca ti se ia mereu permisul. Mai opreste-ti imaginatia ca ia foc. Asta este idee de poveste, e frumoasa dar nu poate fi puas in cateva randuri.

Descriere: Nu prea pot sa spun multe, doar atat: mai citeste. Nu ai avut destula descriere,din cauza faptului ca este o idee de poveste nu ai avut timp sa scri si altceva. Ai incercat sa cuprinzi anumite lucruri dar nu ai putut, sau cel putin nu ti-au iesit. Exista un lucru care mi-a placut: "Oasele sarmanilor oameni ma terminara, putreziciunea si mirosul imi intoarse stomacul pe dos, toata mancarea se intoarse pe esofag pana am simtit in gura. Sangele era imprastiat peste tot, nici macar peretii nu au scapat sa fie manjiti cu lichidul vietii. Culoarea sangelui inchegat deschide spaima sufletului meu, iar mirosul acestui ma face sa iubesc parfumul sconxului. Iar sabile ascutite parca mi-au incoltit inima, e ca si cum asi simti lama ascutita a acesteia cum este la gatul meu. Clipe groaznice imi mananca sufletul, asi vrea sa vad soarecii care se urca pe piciorul meu, dar nu aceasta camera. Imi este sila sa ma uit prin ea, sa imi plimb vederea prin groaznica incapere a mortii. ", aici ai avut descrire, camera aceasta este sinistra, in cateva randuri ai spus despre ea, ar fi trebuit mai mult. Prin ce ai vazut mai sus iti dai seama ca poti, dar problema este ca ai ales o tema de poveste.

Ortografie: In ce clasa esti? Tu ori nu esti atenta, ori nu sti. Dar ce este scris este scris, nu poti sa faci nimic. In caz ca nu sti gheata se scrie asa, nu cum faci tu. Ai gresit de mai multe ori, deci exista doua variante: esti oarba sau prosta. Alta greseala mai este si cuvantul impresionant:innebunit. Tu ai facut la scoala derivarea? Da? Nu mai spune, nu mi-am dat seama. Mai enervat la lacrimi, virgulitete alea cred ca sunt de decor.

Parerea mea: Parerea mea care nu este si a altei persoane este urmatoarea: "Mda". Sa ti minte acest sfat: " Daca vrei sa faci o poveste nu te gandi la un film sau la o carte. Compunerea este scurta nu uriasa cum ai facut-o tu. Incearca sa intelegi ca viata este roz doar in vise, in realitate ce ai scrsi tu este...complicat de lung. Chiar daca ai incercat ceva nu ti-a iesit, o actiune atat de exagerata este prea magica. "

Recunosc ca mi-a placut ideea, tot acel mister si magia nebuniei a fost uimitoare. Incearca sa relizezi altfel, alt stil de expresie, si foloseste o singura drama, asa o sa reusesti. Descrie mai mult si lasa mistere pentru ceilalti, ca sa atragi gandeste-te la titlu. Daca scri atat de bine cum este titlul o sa reusesti. Incearca si data viitoare, poate o sa ai succes. Sper sa nu-ti recunosc stilul, daca este asa o sa comentez mai dur ca la toate.

De Craciun a plouat cu lacrimi~ A opta lucrare

Titlul: NU prea pot sa-mi dau cu parerea aici. Este un titlu foarte complicat deoarece potrivirea cu lucrarea este prezenta dar lasa un gust aiurea, nici dulce, dar nici acru. Este foarte comun din masura cuvintelor folosite, "a plouat cu lacrimi" este foarte frumos dar totusi mediocru. Si "De Craciun" lasa o plictiseala deoarece prezinti timpul. Faptul ca ai relizat din sarbatoarea Craciunului, care este foarte vesela, ceva tragic inspira o speranta ca lectura sa fie buna. Este un titlu care nici nu atrage, dar nici nu lasa un gust amar.

Ideea: Nu este foarte originala, este intalnita. Ceva in genul ei am realizat si eu, nu este chiar mandrie faptul acesta. Tristetea cauzata pentru cel iubit nu arata nici un pic de schimbare, toate cartile si filmele au la mijloc acest lucru ( nu trebuie neaparat sa moara). Fiind destul de intalnita nu mai atrage cititorul, in urma nu lasa decat un sentiment folosit si uzual. Acesta este adevarul.

Descriere: Pot sa spun ca ai destula descriere, la inceput dar pe parcurs se cam pierde. Inceputul este foarte important, dar in aceasi masura si sfarsitul, de multe ori oamenii isi amintesc decat sfarsitul, nu le mai pasa de inceput O introducere frumoasa dar te pierzi pe urma, nu te-ai gandit sa revi la ce ai facut la inceput? Sentimentele pe care le-a simtit femeia nu le-am trait, nu prea ai spus despre ele. Incearca sa stai unde este mai important, momentele care sunt in durere trebuie scrise in multe randuri, dar cu alte cuvinte ca sa lase o impresie deosebita. Ai trecut prea repede de tot ce s-a intamplat, nu ai descris ce se intampla, graba aceasta nu lasa cititorul sa savureze toata intamplarea.

Ortografie: NU prea am fost atenta, dar asa cum am putut am observat ca nu ai greseli. Nu mai scriu ca sa nu plictisesc. Sper ca nu ai greseli deoarece nu vreau sa se supere alti.

Parerea mea: Incearca sa ramai mai mult la un subiect, ideea de multe ori este buna dar nu trebuie sa fie uzata. Graba strica treaba, deci ai grija. Descrie mai mult sentimentele, decorul este important dar in aceasi masura este si trairile din sufletul omului ( poate mai importante sunt sentimentele).


Îmi vreau iarna înapoi~ Lucrarea noua


Titlul: NU mi se pare foarte interesant, pur si simplu o idee de moment. Cititorul nu este atras, este format din cuvinte obijnuite care nici nu au o atractie indirecta. Daca tie ti se pare ca atrage te rog sa ma scuzi, dar nu prea cred asta. Puteai macar sa gasesti cuvinte mai deosebite, si sa le unesti. De multe ori titlul este ales din doua cuvinte ( sau mai multe) care sa se contrazic, sa nu se potriveasca chiar atat de bine. Nimeni nu stie care este titlul cel mai atractiv, dar incearca prin diferite mijloace. Si inca un lucru despre titlu este si potrivirea cu lectura. Chiar la sfarsit se gaseste "Imi vreau iarna inapoi", nu arata bine. Ai realizat asta ca sa conturezi apropierea titlului de lectura. NU era nevoie deoarece se intelege.

Ideea: Nu mi se pare foarte interesant. Este o idee foarte folosita mai ales in povestile de pe zup. Fata care isi doreste ca oamenii sa intelegea aceasta sarbatoare este...obijnuita. De multe ori oamenii incearca sa readuca traditia, este adevarat ca nu mai este ca in vremurile de demult, dar tot nu este o idee buna. Groaza pierderii parintilor este foarte comuna, atat in povesti cat si in realitate.

Descriere: Nu am simtit nimic, totul a fost trecator. Incearca sa te pui in personaj, sa intri in pielea lui, doar asa o sa sti ce sa scri la descriere. Cuvintele erau foarte obijnuite, nici formularea nu dadea vrun interes. Sentimentele trebuie sa curga prin inima cititorului, ci la tine asa nu s-a intamplat. Incearca sa pui mai multa descriere.

Ortografie: Au fost cateva greseli dar nu foarte mari. Nu mai scriu nimic deoarece nu prea mai are rost.

Parerea mea: Ce vreau eu sa spun este foarte banal, nu este foarte important dar are o importanta mare. Incearca sa intri in personaj, sa te gandesti la ce ar putea sa simta, asa o sa reusesti sa transmiti sentimente. Nu mai accentua legatura dintre titlu si lectura, arata urat si poate chear plictisitor, cel care nu isi da seama de legatura inseamna ca nu a fost atent. Foloseste cuvinte mai interesante,gaseste sinonime si in acest fel o sa fie mai interesant . Asezarea in pagina este cam dezordonata, incearca sa le structurezi mai bine. Sper ca o sa te ajute.

#4
Gosh, ediția următoare mai începe ? 22

*spamspamspamspamspam* vfjndsols,mnfcrieeeednsvfvnnxăneșcmbibfeiwșbenfrondwpmvrisnfurwăqc
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.





Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  FOTM - Ianuarie - Lucrarile Nya. 9 5.051 03-02-2012, 10:18 PM
Ultimul răspuns: Nya.
  FOTM - Decembrie - Rezultate Nya. 0 2.071 08-01-2012, 01:05 AM
Ultimul răspuns: Nya.
  FOTM - Decembrie - Lucrarile Aly 2 3.010 22-12-2011, 03:02 PM
Ultimul răspuns: crazy little red
  FOTM - Decembrie - Inscrieri Aly 12 8.411 11-12-2011, 08:38 PM
Ultimul răspuns: BloodyInnocence
  FOTM - Noiembrie - Lucrarile Aly 3 3.472 30-11-2011, 04:40 PM
Ultimul răspuns: Aly
  FOTM - Octombrie - Lucrarile Aly 8 5.347 01-11-2011, 10:40 PM
Ultimul răspuns: Aly
  FOTM - Septembrie - Lucrarile Unia 2 4.491 29-09-2011, 08:56 PM
Ultimul răspuns: Teh
  FOTM - August - Lucrarile Unia 5 3.924 28-08-2011, 01:41 PM
Ultimul răspuns: crazy little red
  FOTM - Mai - Lucrarile Unia 3 3.701 08-06-2011, 04:02 PM
Ultimul răspuns: Unia
  FOTM - Aprilie - Lucrarile Unia 4 4.022 30-04-2011, 05:54 PM
Ultimul răspuns: Dragonz Eyez


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)