15-04-2010, 09:08 PM
Am revenit cu cap. 11...scuze ca nu este bun,inspiratia bat`o vina!...mersi mult de tot de comentarii si sper ca si la acest capitol sa fie asa...
Lectura placuta!
Capitolul XI
"Stau intinsa in patucul meu caldut,gandurile melancolice invandadu-mi mintea pierduta,cand intr-un sfarsit da pe dinafara si simt cu capul imi explodeaza.Incerc sa gasesc cheia vietii mele,ce pare a fi fara sens,dar nu-i cu putinta,caci mintea mea a luat-a razna si vad cum viata imi scapa incetul cu incetul printre degete.Am incercat din rasputeri sa-mi gasesc rostul in viata,ca doar nu`s facuta sa fac umbra pamantului,si mi se intampla deseori sa gasesc indicii considerabile,dar deodata ma panichez si le pierd incetul cu incetul...
Caut adanc in mintea-mi pustie in incercarea disperata de a gasi cheia ce va deschide cufarul vechi al mintii mele incuiate.Alerg prin nimicul ce mi deschide in fata ochilor de-un verde aprins,nu ma gandeam ca am o minte asa de sinistra.Privesc in jurul meu si tot ce pot distinge sunt imagini cu mine...amintiri dure la care am luat parte fara sa vreau.Ma simt ca o intrusa in propria-mi minte,vreau cu disperare sa fug de acolo si sa scap de aceste chinuri infernale ce au pu stapanire pe mine.Caut cu privirea din ce in mai incetosata o portita de scapare,dar intunericul nepatrunzator puse stapanire,iar eu am fost cuprinsa in infernul negru al mintii mele.Alerg,ma impiedic,cad,privesc in jur,nu vad nimic,ma panichez.Inima si ea bolnava,incepe sa simta ce simt si eu,iar o durere patrunzatoare puse stapanire pe mine,incat deabia mai respiram.Imi ridic capul greoi si privesc drept in fata cautand drumul spre realitate.Un punctulet usor luminat apare in imensul intuneric in care eram captiva si fug catre el cu o dorinta uriasa de scapare.Alerg si tot alerg,dar parca luminita ce imi luminase mintea intunecata nu se apropia deloc,era din ce in ce mai departe.Ma opresc dintr-o data si incep sa vad lucrurile si mai incetosate.Aud un sunet strident,ca un ecou,erau sunete ale pasilor.Simt prezenta cuiva,este la o anumita distanta de mine,cred ca ma urmareste.Incerc sa fug de acolo,dar fara succes,caci nu-mi puteam misca picioarele.Eram paralizata in acest loc.Am incercat sa scot un strigat de ajutor,in speranta ca cineva ma va auzi,dar nu se auzea nimic.Eram muta.Apoi simt mii de lovituri puternice cum imi invadeaza corpul ce putea ceda in orice moment din cauza oboselii.Dupa asta disting cu greu cinci kunaie ce se indreptau spre mine cu o viteza arzatoare,dar eu nu aveam nicio sansa...nu ma puteam misca.Kunaiele erau din ce in ce mai aproape de mine,iar cand unul dintre ele era sa-mi strapunga inima suferinda,am realizat ca..."
-A fost doar un cosmar!Huuh...
Respir usurata ca am trecut cu "brio" de cosmarul avut.Ma asez in mijlocul patului,asternuturile caldute infasurandu-le in jurul meu,in semn de protectie.Imi ridic mana lenes si imi duc doua degete la tampla stanga,masandu-le usor;aveam dureri groaznice de cap.Ma ridic apoi obosita din patul ce imi da siguranata si ma indrept spre bucatarie ametita si inca influentata de cosmarul ce-l petrecusem,incat uitasem de tablurile vechi ce acompaniau "pilctisite" peretii inchisi la culoare ale holurilor lungi,ce conturau armanois trasaturile unei casa pustii,chiar bantuita,ar spune unii.Florile ce se localizau pe coridoare erau neingrijite si vestejite,frunzle uscate cazand pe podeaua rece din piatra cenusie,formand un covor trist de frunze.Era mult praf si o dezordine de nedescris ,nimeni nu trecea pe aici,iar eu nu eram in stare sa-mi curat camera,dar in toata casa?!
Ajung si la bucatarie intr-un sfarsit de unde imi administrez calmantele pe care nu le luasem,greseala mea,caci ma ajutau sa dorm mult si bine.Imi prepar apoi un ceai cat mai fierbinte de tei.Eram inca dezorientata;cosmarul petrecut imi ravacise gandurile,si alea destul de pierdute.
Ma intorc in camera mea,incercand din rasputeri sa nu privesc picturile ce ma insoteau mereu pe holurile lungi si inguste ale castelului meu.Intru in camera,iar scartaitul usii vechi cu care nu m-am obisnuit,imi da fiori reci pe sira spinarii.Ma indrept apoi buimaca catre fereastra prafuita si privesc adanc tulburata privelistea nocturna ce mi se deschidea in fata ochilor mei de-un verde patrunzator.Imi trec mana prin parul foarte incurcat incercand sa-l aranjez;nu mai facusem asta de mult timp.Imi aranjam in continuare parul rozaliu fara sa realizez ca-l pieptan de mai bine de cincisprezece minute.Eram adancita in ganduri fara sens si simteam cum inima ce parea fara vlaga isi grabeste bataile;se da o lupta seriosa intre mine si mintea mea.Incercam din rasputeri sa gasesc acea cheita afurisita,pentru a deschide acel cufar vechi si sa aflu ceva,dar totusi...ce naiba vreau sa aflu?
"Cand viata nu are rost pentru tine,nu mai incerca sa cauti lucruri inutile si sa-ti obosesti mintea".Asa mi s-a spus,si daca este asa,eu de ce imi mai bat capsorul cu "lucruri inutile"?Sunt atat de confuza.
Ma intind in pat cu capul spre tavan,incercand sa pierd sirul gandurilor si intr-un final sa adorm.
Noaptea trecu greu,parca trecuse un an,caci pleopele nu au vrut sa se inchida si sa dea frau liber somnului,asa ca am stat treza toate noaptea,batuita de ganduri reci.Ma ridic din pat mai obosita decat inainte sa dorm si ma indrept cu lene spre baie.Imi spal fata,iar cand imi ridic privirea exaltata,imi observ in oglinda chipul indurerat si dezhidratat de atata suferinta si durere.In timp ce-mi mangaiam fata palida,am fost intrerupta de enervanta sonerie de la usa.Ma indrept cu repeziciune catre usa,dorind cu o ardoare extrema sa stiu cine este.Cine ma poate vizita pe mine?
Ajung la usa si de nerabdare nici nu mai privesc prin ochean si deschid usa,trantind-o puternic de perete;dand nas in nas cu...
-Hyuuga...ce naiba cauti aici?spun eu total dezamagita de vizita.
-Neata` si tie.spune el,enervandu-ma la culme.
-Termina si spune-mi ce te-aduce pe aici?
-Bine,bine.Calmeaza-te!Ciudato!Asculta...
Si asa imi povesti mica sa poveste plictisitoare pe care a spus-o in cel mai plictisitor mod posibil.
-Asteapta!Vin imediat.spun eu dupa care fug de acolo intr-un suflet.
Se pare ca Jiraya-sensei ne-a chemat pentru a ne spune ceva important.Asta imi mai lipsea acum!
Dupa ce termin ceea ce aveam de facut,ies din casa si plecam spre locul mentionat de Hyuuga mai devreme.Pe drum linistea mormantala a domnit si mergeam pastrand o anumita distanta considerabila intre noi;parca nici nu eram colegi.
Ajungem intr-un sfarsit la locul stabilit,spre nemultumirea mea,caci acolo se afla si marele narcisit,Uchiha nu stiu cum.Era intins pe iarba asemenea ochilor mei cu privirea cea abisala indreptata spre bolta cereasca de-un albastru deschis,acel albastru ce-mi amintea de dragul meu prieten.Apoi melancolia puse stapanire pe mine,dar privirea mea inca nu se clintise de pe Uchiha.Ochii sai de-un negru sinistru emiteau mici sclipiri orbitoare,datorita razelor provenite de la soare.Parul sau de culoarea ochilor sai era purtat usor de adierea rece de toamna.Scoase apoi un mic ranjet,aproape invizibil,apoi isi duse doua degete la tampla masandu-le cu miscari circulare.Ciudat copil.
In timp ce eu deabia ma abtineam sa nu rad,dar sincer nu puteam sa rad,caci semanam cu el la comportament, perversul meu sensei isi facu aparitia intr-un nod neobisnuit,vrand sa ne impresioneze cu miscarile sale absolut "mirifice".Ne asezam apoi toti pe iarba verzuie si ascultam spusele senseiului nostru ca si cum ar scoate pe gura perle aurite,sau cel putin asa parea.Nu am fost prea atenta,caci mintea mea era plecat niciunde,dar am inteles ca in curand vom pleca intr-o misiune de recunostere a organizatiei Akatsuki.A mai trancanit dupa aceea timp de o ora,dar nu-l luam in considerare.Apoi totul se termina,spre bucuria mea,si ne-am indreptat toti spre casele noastre.Pe drum linistea a dominat din nou,dar s-a oprit atunci cand mi-am luat un "ramas bun" fara cuvinte de la colegi si m-am oprit undeva unde nu mai fusesem de ceva vreme...aveam nevoie sa fac asta.
cam atat...astept comentarii...ja`:*
Lectura placuta!
Capitolul XI
"Stau intinsa in patucul meu caldut,gandurile melancolice invandadu-mi mintea pierduta,cand intr-un sfarsit da pe dinafara si simt cu capul imi explodeaza.Incerc sa gasesc cheia vietii mele,ce pare a fi fara sens,dar nu-i cu putinta,caci mintea mea a luat-a razna si vad cum viata imi scapa incetul cu incetul printre degete.Am incercat din rasputeri sa-mi gasesc rostul in viata,ca doar nu`s facuta sa fac umbra pamantului,si mi se intampla deseori sa gasesc indicii considerabile,dar deodata ma panichez si le pierd incetul cu incetul...
Caut adanc in mintea-mi pustie in incercarea disperata de a gasi cheia ce va deschide cufarul vechi al mintii mele incuiate.Alerg prin nimicul ce mi deschide in fata ochilor de-un verde aprins,nu ma gandeam ca am o minte asa de sinistra.Privesc in jurul meu si tot ce pot distinge sunt imagini cu mine...amintiri dure la care am luat parte fara sa vreau.Ma simt ca o intrusa in propria-mi minte,vreau cu disperare sa fug de acolo si sa scap de aceste chinuri infernale ce au pu stapanire pe mine.Caut cu privirea din ce in mai incetosata o portita de scapare,dar intunericul nepatrunzator puse stapanire,iar eu am fost cuprinsa in infernul negru al mintii mele.Alerg,ma impiedic,cad,privesc in jur,nu vad nimic,ma panichez.Inima si ea bolnava,incepe sa simta ce simt si eu,iar o durere patrunzatoare puse stapanire pe mine,incat deabia mai respiram.Imi ridic capul greoi si privesc drept in fata cautand drumul spre realitate.Un punctulet usor luminat apare in imensul intuneric in care eram captiva si fug catre el cu o dorinta uriasa de scapare.Alerg si tot alerg,dar parca luminita ce imi luminase mintea intunecata nu se apropia deloc,era din ce in ce mai departe.Ma opresc dintr-o data si incep sa vad lucrurile si mai incetosate.Aud un sunet strident,ca un ecou,erau sunete ale pasilor.Simt prezenta cuiva,este la o anumita distanta de mine,cred ca ma urmareste.Incerc sa fug de acolo,dar fara succes,caci nu-mi puteam misca picioarele.Eram paralizata in acest loc.Am incercat sa scot un strigat de ajutor,in speranta ca cineva ma va auzi,dar nu se auzea nimic.Eram muta.Apoi simt mii de lovituri puternice cum imi invadeaza corpul ce putea ceda in orice moment din cauza oboselii.Dupa asta disting cu greu cinci kunaie ce se indreptau spre mine cu o viteza arzatoare,dar eu nu aveam nicio sansa...nu ma puteam misca.Kunaiele erau din ce in ce mai aproape de mine,iar cand unul dintre ele era sa-mi strapunga inima suferinda,am realizat ca..."
-A fost doar un cosmar!Huuh...
Respir usurata ca am trecut cu "brio" de cosmarul avut.Ma asez in mijlocul patului,asternuturile caldute infasurandu-le in jurul meu,in semn de protectie.Imi ridic mana lenes si imi duc doua degete la tampla stanga,masandu-le usor;aveam dureri groaznice de cap.Ma ridic apoi obosita din patul ce imi da siguranata si ma indrept spre bucatarie ametita si inca influentata de cosmarul ce-l petrecusem,incat uitasem de tablurile vechi ce acompaniau "pilctisite" peretii inchisi la culoare ale holurilor lungi,ce conturau armanois trasaturile unei casa pustii,chiar bantuita,ar spune unii.Florile ce se localizau pe coridoare erau neingrijite si vestejite,frunzle uscate cazand pe podeaua rece din piatra cenusie,formand un covor trist de frunze.Era mult praf si o dezordine de nedescris ,nimeni nu trecea pe aici,iar eu nu eram in stare sa-mi curat camera,dar in toata casa?!
Ajung si la bucatarie intr-un sfarsit de unde imi administrez calmantele pe care nu le luasem,greseala mea,caci ma ajutau sa dorm mult si bine.Imi prepar apoi un ceai cat mai fierbinte de tei.Eram inca dezorientata;cosmarul petrecut imi ravacise gandurile,si alea destul de pierdute.
Ma intorc in camera mea,incercand din rasputeri sa nu privesc picturile ce ma insoteau mereu pe holurile lungi si inguste ale castelului meu.Intru in camera,iar scartaitul usii vechi cu care nu m-am obisnuit,imi da fiori reci pe sira spinarii.Ma indrept apoi buimaca catre fereastra prafuita si privesc adanc tulburata privelistea nocturna ce mi se deschidea in fata ochilor mei de-un verde patrunzator.Imi trec mana prin parul foarte incurcat incercand sa-l aranjez;nu mai facusem asta de mult timp.Imi aranjam in continuare parul rozaliu fara sa realizez ca-l pieptan de mai bine de cincisprezece minute.Eram adancita in ganduri fara sens si simteam cum inima ce parea fara vlaga isi grabeste bataile;se da o lupta seriosa intre mine si mintea mea.Incercam din rasputeri sa gasesc acea cheita afurisita,pentru a deschide acel cufar vechi si sa aflu ceva,dar totusi...ce naiba vreau sa aflu?
"Cand viata nu are rost pentru tine,nu mai incerca sa cauti lucruri inutile si sa-ti obosesti mintea".Asa mi s-a spus,si daca este asa,eu de ce imi mai bat capsorul cu "lucruri inutile"?Sunt atat de confuza.
Ma intind in pat cu capul spre tavan,incercand sa pierd sirul gandurilor si intr-un final sa adorm.
Noaptea trecu greu,parca trecuse un an,caci pleopele nu au vrut sa se inchida si sa dea frau liber somnului,asa ca am stat treza toate noaptea,batuita de ganduri reci.Ma ridic din pat mai obosita decat inainte sa dorm si ma indrept cu lene spre baie.Imi spal fata,iar cand imi ridic privirea exaltata,imi observ in oglinda chipul indurerat si dezhidratat de atata suferinta si durere.In timp ce-mi mangaiam fata palida,am fost intrerupta de enervanta sonerie de la usa.Ma indrept cu repeziciune catre usa,dorind cu o ardoare extrema sa stiu cine este.Cine ma poate vizita pe mine?
Ajung la usa si de nerabdare nici nu mai privesc prin ochean si deschid usa,trantind-o puternic de perete;dand nas in nas cu...
-Hyuuga...ce naiba cauti aici?spun eu total dezamagita de vizita.
-Neata` si tie.spune el,enervandu-ma la culme.
-Termina si spune-mi ce te-aduce pe aici?
-Bine,bine.Calmeaza-te!Ciudato!Asculta...
Si asa imi povesti mica sa poveste plictisitoare pe care a spus-o in cel mai plictisitor mod posibil.
-Asteapta!Vin imediat.spun eu dupa care fug de acolo intr-un suflet.
Se pare ca Jiraya-sensei ne-a chemat pentru a ne spune ceva important.Asta imi mai lipsea acum!
Dupa ce termin ceea ce aveam de facut,ies din casa si plecam spre locul mentionat de Hyuuga mai devreme.Pe drum linistea mormantala a domnit si mergeam pastrand o anumita distanta considerabila intre noi;parca nici nu eram colegi.
Ajungem intr-un sfarsit la locul stabilit,spre nemultumirea mea,caci acolo se afla si marele narcisit,Uchiha nu stiu cum.Era intins pe iarba asemenea ochilor mei cu privirea cea abisala indreptata spre bolta cereasca de-un albastru deschis,acel albastru ce-mi amintea de dragul meu prieten.Apoi melancolia puse stapanire pe mine,dar privirea mea inca nu se clintise de pe Uchiha.Ochii sai de-un negru sinistru emiteau mici sclipiri orbitoare,datorita razelor provenite de la soare.Parul sau de culoarea ochilor sai era purtat usor de adierea rece de toamna.Scoase apoi un mic ranjet,aproape invizibil,apoi isi duse doua degete la tampla masandu-le cu miscari circulare.Ciudat copil.
In timp ce eu deabia ma abtineam sa nu rad,dar sincer nu puteam sa rad,caci semanam cu el la comportament, perversul meu sensei isi facu aparitia intr-un nod neobisnuit,vrand sa ne impresioneze cu miscarile sale absolut "mirifice".Ne asezam apoi toti pe iarba verzuie si ascultam spusele senseiului nostru ca si cum ar scoate pe gura perle aurite,sau cel putin asa parea.Nu am fost prea atenta,caci mintea mea era plecat niciunde,dar am inteles ca in curand vom pleca intr-o misiune de recunostere a organizatiei Akatsuki.A mai trancanit dupa aceea timp de o ora,dar nu-l luam in considerare.Apoi totul se termina,spre bucuria mea,si ne-am indreptat toti spre casele noastre.Pe drum linistea a dominat din nou,dar s-a oprit atunci cand mi-am luat un "ramas bun" fara cuvinte de la colegi si m-am oprit undeva unde nu mai fusesem de ceva vreme...aveam nevoie sa fac asta.
cam atat...astept comentarii...ja`:*