Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestionar: Cum vi se pare ficul?
imi place...e chiar bun
58.82%
20 58.82%
asa si asa...
23.53%
8 23.53%
mai trebuie sa lucrezi
17.65%
6 17.65%
Total 34 vot(uri) 100%
* Opțiunea ta. [Arată Rezultatele]

Dincolo de limitele intunericului si luminii(Naruto)

#11
Am revenit cu cap. 11...scuze ca nu este bun,inspiratia bat`o vina!...mersi mult de tot de comentarii si sper ca si la acest capitol sa fie asa...
Lectura placuta!

Capitolul XI

"Stau intinsa in patucul meu caldut,gandurile melancolice invandadu-mi mintea pierduta,cand intr-un sfarsit da pe dinafara si simt cu capul imi explodeaza.Incerc sa gasesc cheia vietii mele,ce pare a fi fara sens,dar nu-i cu putinta,caci mintea mea a luat-a razna si vad cum viata imi scapa incetul cu incetul printre degete.Am incercat din rasputeri sa-mi gasesc rostul in viata,ca doar nu`s facuta sa fac umbra pamantului,si mi se intampla deseori sa gasesc indicii considerabile,dar deodata ma panichez si le pierd incetul cu incetul...
Caut adanc in mintea-mi pustie in incercarea disperata de a gasi cheia ce va deschide cufarul vechi al mintii mele incuiate.Alerg prin nimicul ce mi deschide in fata ochilor de-un verde aprins,nu ma gandeam ca am o minte asa de sinistra.Privesc in jurul meu si tot ce pot distinge sunt imagini cu mine...amintiri dure la care am luat parte fara sa vreau.Ma simt ca o intrusa in propria-mi minte,vreau cu disperare sa fug de acolo si sa scap de aceste chinuri infernale ce au pu stapanire pe mine.Caut cu privirea din ce in mai incetosata o portita de scapare,dar intunericul nepatrunzator puse stapanire,iar eu am fost cuprinsa in infernul negru al mintii mele.Alerg,ma impiedic,cad,privesc in jur,nu vad nimic,ma panichez.Inima si ea bolnava,incepe sa simta ce simt si eu,iar o durere patrunzatoare puse stapanire pe mine,incat deabia mai respiram.Imi ridic capul greoi si privesc drept in fata cautand drumul spre realitate.Un punctulet usor luminat apare in imensul intuneric in care eram captiva si fug catre el cu o dorinta uriasa de scapare.Alerg si tot alerg,dar parca luminita ce imi luminase mintea intunecata nu se apropia deloc,era din ce in ce mai departe.Ma opresc dintr-o data si incep sa vad lucrurile si mai incetosate.Aud un sunet strident,ca un ecou,erau sunete ale pasilor.Simt prezenta cuiva,este la o anumita distanta de mine,cred ca ma urmareste.Incerc sa fug de acolo,dar fara succes,caci nu-mi puteam misca picioarele.Eram paralizata in acest loc.Am incercat sa scot un strigat de ajutor,in speranta ca cineva ma va auzi,dar nu se auzea nimic.Eram muta.Apoi simt mii de lovituri puternice cum imi invadeaza corpul ce putea ceda in orice moment din cauza oboselii.Dupa asta disting cu greu cinci kunaie ce se indreptau spre mine cu o viteza arzatoare,dar eu nu aveam nicio sansa...nu ma puteam misca.Kunaiele erau din ce in ce mai aproape de mine,iar cand unul dintre ele era sa-mi strapunga inima suferinda,am realizat ca..."
-A fost doar un cosmar!Huuh...
Respir usurata ca am trecut cu "brio" de cosmarul avut.Ma asez in mijlocul patului,asternuturile caldute infasurandu-le in jurul meu,in semn de protectie.Imi ridic mana lenes si imi duc doua degete la tampla stanga,masandu-le usor;aveam dureri groaznice de cap.Ma ridic apoi obosita din patul ce imi da siguranata si ma indrept spre bucatarie ametita si inca influentata de cosmarul ce-l petrecusem,incat uitasem de tablurile vechi ce acompaniau "pilctisite" peretii inchisi la culoare ale holurilor lungi,ce conturau armanois trasaturile unei casa pustii,chiar bantuita,ar spune unii.Florile ce se localizau pe coridoare erau neingrijite si vestejite,frunzle uscate cazand pe podeaua rece din piatra cenusie,formand un covor trist de frunze.Era mult praf si o dezordine de nedescris ,nimeni nu trecea pe aici,iar eu nu eram in stare sa-mi curat camera,dar in toata casa?!
Ajung si la bucatarie intr-un sfarsit de unde imi administrez calmantele pe care nu le luasem,greseala mea,caci ma ajutau sa dorm mult si bine.Imi prepar apoi un ceai cat mai fierbinte de tei.Eram inca dezorientata;cosmarul petrecut imi ravacise gandurile,si alea destul de pierdute.
Ma intorc in camera mea,incercand din rasputeri sa nu privesc picturile ce ma insoteau mereu pe holurile lungi si inguste ale castelului meu.Intru in camera,iar scartaitul usii vechi cu care nu m-am obisnuit,imi da fiori reci pe sira spinarii.Ma indrept apoi buimaca catre fereastra prafuita si privesc adanc tulburata privelistea nocturna ce mi se deschidea in fata ochilor mei de-un verde patrunzator.Imi trec mana prin parul foarte incurcat incercand sa-l aranjez;nu mai facusem asta de mult timp.Imi aranjam in continuare parul rozaliu fara sa realizez ca-l pieptan de mai bine de cincisprezece minute.Eram adancita in ganduri fara sens si simteam cum inima ce parea fara vlaga isi grabeste bataile;se da o lupta seriosa intre mine si mintea mea.Incercam din rasputeri sa gasesc acea cheita afurisita,pentru a deschide acel cufar vechi si sa aflu ceva,dar totusi...ce naiba vreau sa aflu?
"Cand viata nu are rost pentru tine,nu mai incerca sa cauti lucruri inutile si sa-ti obosesti mintea".Asa mi s-a spus,si daca este asa,eu de ce imi mai bat capsorul cu "lucruri inutile"?Sunt atat de confuza.
Ma intind in pat cu capul spre tavan,incercand sa pierd sirul gandurilor si intr-un final sa adorm.
Noaptea trecu greu,parca trecuse un an,caci pleopele nu au vrut sa se inchida si sa dea frau liber somnului,asa ca am stat treza toate noaptea,batuita de ganduri reci.Ma ridic din pat mai obosita decat inainte sa dorm si ma indrept cu lene spre baie.Imi spal fata,iar cand imi ridic privirea exaltata,imi observ in oglinda chipul indurerat si dezhidratat de atata suferinta si durere.In timp ce-mi mangaiam fata palida,am fost intrerupta de enervanta sonerie de la usa.Ma indrept cu repeziciune catre usa,dorind cu o ardoare extrema sa stiu cine este.Cine ma poate vizita pe mine?
Ajung la usa si de nerabdare nici nu mai privesc prin ochean si deschid usa,trantind-o puternic de perete;dand nas in nas cu...
-Hyuuga...ce naiba cauti aici?spun eu total dezamagita de vizita.
-Neata` si tie.spune el,enervandu-ma la culme.
-Termina si spune-mi ce te-aduce pe aici?
-Bine,bine.Calmeaza-te!Ciudato!Asculta...
Si asa imi povesti mica sa poveste plictisitoare pe care a spus-o in cel mai plictisitor mod posibil.
-Asteapta!Vin imediat.spun eu dupa care fug de acolo intr-un suflet.
Se pare ca Jiraya-sensei ne-a chemat pentru a ne spune ceva important.Asta imi mai lipsea acum!
Dupa ce termin ceea ce aveam de facut,ies din casa si plecam spre locul mentionat de Hyuuga mai devreme.Pe drum linistea mormantala a domnit si mergeam pastrand o anumita distanta considerabila intre noi;parca nici nu eram colegi.
Ajungem intr-un sfarsit la locul stabilit,spre nemultumirea mea,caci acolo se afla si marele narcisit,Uchiha nu stiu cum.Era intins pe iarba asemenea ochilor mei cu privirea cea abisala indreptata spre bolta cereasca de-un albastru deschis,acel albastru ce-mi amintea de dragul meu prieten.Apoi melancolia puse stapanire pe mine,dar privirea mea inca nu se clintise de pe Uchiha.Ochii sai de-un negru sinistru emiteau mici sclipiri orbitoare,datorita razelor provenite de la soare.Parul sau de culoarea ochilor sai era purtat usor de adierea rece de toamna.Scoase apoi un mic ranjet,aproape invizibil,apoi isi duse doua degete la tampla masandu-le cu miscari circulare.Ciudat copil.
In timp ce eu deabia ma abtineam sa nu rad,dar sincer nu puteam sa rad,caci semanam cu el la comportament, perversul meu sensei isi facu aparitia intr-un nod neobisnuit,vrand sa ne impresioneze cu miscarile sale absolut "mirifice".Ne asezam apoi toti pe iarba verzuie si ascultam spusele senseiului nostru ca si cum ar scoate pe gura perle aurite,sau cel putin asa parea.Nu am fost prea atenta,caci mintea mea era plecat niciunde,dar am inteles ca in curand vom pleca intr-o misiune de recunostere a organizatiei Akatsuki.A mai trancanit dupa aceea timp de o ora,dar nu-l luam in considerare.Apoi totul se termina,spre bucuria mea,si ne-am indreptat toti spre casele noastre.Pe drum linistea a dominat din nou,dar s-a oprit atunci cand mi-am luat un "ramas bun" fara cuvinte de la colegi si m-am oprit undeva unde nu mai fusesem de ceva vreme...aveam nevoie sa fac asta.


cam atat...astept comentarii...ja`:*

#12
A venit si "mult asteptatul" capitol 12...mersi de comentarii si sper sa mai dati.Apropo:am o intrebare pentru userii de pe zup care citesc acest fic.Daca tot il cititi,de ce nu lasati si un coment?Evident ii exclud pe cei care au facut asta.En fin.
Lectura placuta!


Capitolul XII Poate


Ma oprisem in drumul spre casa mea intr-un loc plin de durere si suferinta nemarginita,un loc unde visele se incruciseaza si se zdrobesc,lasand in urma lor doar un praf argintiu.Inaintez pe poteca batatorita cu o privire serioasa,incercand sa-mi ascund durerea ce-mi strapungea inima singuratica.Privesc cu blandete chipurile angelice ce pareau atat de vesele in poze,insa erau de departe fericite.Ma opresc instinctiv la locul unde vroiam sa ajung.Ma asez in genunchi pe pamantul rece,iar cateva firicele de iarba imi gadilau picioarele obosite.Imi duc mainile pe piatra cenusie si rece si o sterg usor de praful ce se asternuse ca prima zapada.Privesc fotografia stearsa cu lacrimi in ochi,in timp ce amintirile nedorite napusteau fara niciun deranj in mintea mea bolnava.Ma ridic lenes si ma indrept cu greutate catre un copac din apropiere,privirea mea insa nu se despartise de fotografia ce-mi trezise atatea amintiri crude.Ma asez usor langa trunchiul scortos al copacului,si in scot fara sa realizez o foaie alba si mototolita din buzunar si un creion cu varful tocit.Incepe sa ma cuprinda un sentiment nemaitalnit,ca si cum as trai in alt loc, parca decat unde sunt acum.Priveam uimita cum mana imi umbla libera pe foaia albiciosa si cand desenul meu a inceput sa prinda contur,privirea mea speriata inghetase de-a binelea.Era un desen complicat,intr-o culoare inchisa,predominand negrul.In imagine se deschidea un copac,cu un trunchi gros si o coroana mare si bogata.Incerc sa-mi dezlusesc desenul creat,insa nu pot.Privesc mai atent,si ce vad?!...Inima imi inghetase si sufletul da semne de slabiciune profunda.O silueta se afla langa copac si privea atent in fata.
Apoi privesc din instinct in spatele meu,simteam un fior rece ce-mi sufla in ceafa.Privesc mai atenta,insa nimic.Nu era nimic.Eram derutata si nu intelegeam ce naiba se petrece.Imi ridic privirea catre cer,ce parea a avea o nuanta inchisa si profunda de oranj,precum parul lui Sayumo.Imi dau o palma peste fruntea albicioasa dupa care rasuflu usurata.Trebuie sa nu ma mai gandesc la asta.
Pivesc apoi in fata mea si zaresc o silueta la o distanta cansiderabila.Privea in jos,in timp ce picioarele il purtau catre mine.Ma intreb cine este.Cred ca ar trebuii sa vad.Fug de acolo,parasindu-mi desenul langa copac.Ma apropii din ce in ce mai mult de persoana,insa nu trebuie sa ma vada.Ma ascund dupa un copac din apropierea locului unde se afla persoana respectiva.Nu stiu de ce , dar vroiam sa aflu mai multe despre acea persoana.Eram rezemata cu mainile de scoarta graosa a copacului si privirea imi era atintita catre tip.Deodata se opreste si...incepe sa planga?!Ce naiba?Ies din ascunzatoarea mea si ma apropii de persoana ce parea foarte afectata.Il bat incet pe umar in semn de consolare.Se intoarce catre mine imediat si raman uimita.Nu-mi venea sa cred.Ce naiba cauta el aici?!
-Haruno... ce vrei?imi spuse el dupa care isi intoarse privirea abisala si plina de ura catre piatra din fata sa.
-Nimic.Scuza-ma.spun eu dupa care dispar inmarmurita intr-un nor de fum.Trebuia sa dispar de acolo,altfel ar fi iesit rau.
Ma opresc apoi la lacul unde se afla desenul meu.Il ridic si ma indrept catre piatra de langa mine.
-Naruto... de ce naiba ai murit?
Spun eu cu o mare durere in suflet,vocea tremurand rasuna in tot cimitirul iar lacrimile faceau un mic ecou auzit decat de mine cand cadeau in voie pe pamantul uscat.Eram atat de slaba.Plangeam mereu,nu mai faceam fata la nimic.Incercam sa-mi opresc lacrimile inainte de a-mi inunda fata palida,insa fara succes.Imi stergeam lacrimile sarate un degetele amortite de frig si spaima.As fi vrut sa plec de acolo,caci intunericul abisal al noptii isi facu aparitia,insa nu puteam.Simteam nevoia sa petrec ceva timp acolo.Ma asez langa mormantul sau,privind punctuletele luminoase ce-si facura aparitia pe bolta cereasca.Priveam uimita cerul ce mi se deshidea armonios in fata ochilor blanzi,as fi vrut ca Naruto sa vada asta.Imi spijin apoi capul pe genunchi,privirea fiind indreptata involuntar catre un copac batran ,urias cu o coroana si mai uriasa.Privesc mai detaliat si observ o silueta ce ma privea drept fara niciun deranj.Am ignorat-o si mi-am indreptat din nou pivirea catre cer.Stiam cine este.Aud frunzele cum fosnesc;se apropie de mine.Ajunge in fata mea si se aseaza lanaga mine.Il privesc in ochii pentru cateva secunde,dupa care...Ochii mei isi schimba culoarea,iar niste imagini imi inunda mintea.Simt ca nu mai am aer iar inima nu mai functioneaza cum trebuie.Aud o voce groasa ce-mi rosteste numele,insa nu-mi pot da seama cine este.Vad totul in ceata,iar pamantul se misca cu mine.Imaginile se invartesc prin cap,dandu-mi dureri groaznice.Nu mai simt nimic,simt ca...
Ma trezec apoi,iar un alb ce ia privirea imi inunda ochii incetosati.Simteam cum o caldura imi invaluie sufeltul si o stransoare ce-mi ranea mana.Clipesc instinctiv de cateva ori, si reusesc sa dezlusesc ceva.Eram intr-o camera destul de luminoasa si curata.Privesc in dreapta si vad fereastra cu perdele visinii ce erau usor purtate de adierea dulce a vantului.Mai vad o vaza galbena cu mici modele florale si niste flori putin inflorite ce o acompaniau.Si o perfuzie?!Cred ca sunt la spital.Imi indrept apoi privirea in partea stanga si simt cum sangele imi ingheata in vene.Clipesc de cateva ori ca nu cumva sa fiu intr-un vis.Privirea ii era atintita catre mine iar cearcanele erau prezente.Mi-am privit apoi mana ce era invaluita de al lui.Nu intelegeam.Imi trag mana usor si il privesc in ochi.Incerca apoi sa isi mute privirea, insa fara succes,caci o urmaream cu uimire.Se ridica apoi de pe scaunul pe care era asezat langa patul si se indrepta catre usa cu privirea indreptata spre podea.Imi arunca o privire pierduta,dupa care iese din camera.Eu,nu ma mai simteam in lumea mea.Eram pierduta si din nou speriata.Mii de ganduri fara inteles se napusteaua asupra mea si nu voiau sa-mi dea pace.Apoi un sentiment ciudat imi invalui inima rece.Un ranjet micut imi aparu pe chipul blajin,atunci cand privesc pe fereastra de langa pat si vad persoana ce ma acompaniase toate noaptea.Era inca la poarta spitalului cu privirea indreptata catre camera mea.Eram fericita,dar nu stiam de ce.Incerc sa-mi amintesc ce s-a intamplat cu o seara inainte si am avut succes.Avusesem din nou o prezicere ce ma facea sa zambesc,dar in acelasi timp sa ma intristez.


cam atat...va rog lasati si voi comentarii...please:pls:
Ja ne`

#13
a venit si capitolul 13.mersi de coment>:D<...si va mai astept p`aci;;)
Lectura placuta!


Capitolul XIII


Eram intinsa pe patul moale ce ma relaxa complet,privind nelamurita omul ce inca nu se clintise de cinsprezece minute din fata spitalului.As fi vrut sa-l intreb ceva,sa aflu mai multe despre el,sa ne cunoastem mai bine,.Aveam un sentiment ciudat ce ma indemna incontinuu sa fac asta,dar in acelasi timp ceva ma oprea.Nu stiam de ce,dar simteam ca viata mea incepuse sa se schimbe si odata cu asta poate voi incepe sa traiesc din nou.Viata merge inainte si cu ea ar trebuii sa inaintez si eu si nu ma mai las prada durerii,sa pot intelege omenirea si sa ma avant in neant,sa-mi traiesc viata asa cum vreau eu.Poate ca ar trebuii sa uit de tot,sa calatoresc si sa uit ca odata viata mi-a pus piedica si chiar daca incercam sa ma ridic, nu puteam.Sa incerc sa uit...Hmpf...pe cine pacalesc eu?Asta este imposibil.Incerc sa fac pe eroina insa in zadar.Cum as putea sa uit eu de tot ce mi s-a intamplat si sa-mi las destinul la voia intamplarii?Cuvinte usor rostite,insa imposibil de realizat.Nu-mi vine sa cred cate tampenii am putut spune.Si asta doar pentru ca am simtit ceva ce-mi invaluia inima,in semn de protectie.Acel sentiment,nu stiu ce este.Imi este imposibil sa descifrez asta,deci mai bine trec usor peste tot si uit ce mi s-a intamplat acum cateva minute.
Ma ridic usor din pat si ma indrept catre fereastra ce acompania frumos perdele visinii ce se asortau armonios cu florile inflorite de pe noptiera din lemn vechi.Mai trag o privire repezita catre poarta spitalului,cautand cu privirea persoana care ma vizitase,insa nu era nicio urma de ea.Ma intristez deodata,si sincera sa fiu nu inteleg de ce.Ce bine ar fi daca as...
Dar sirul gandurilor imi fu intrerupt de o voce pitigaiata,ce-mi spargea timpanele.
-Sakura,Tsunade-sama te cheama!
Era Shizune,nesuferiata ce o acompania pe Tsunade oriunde si purta cu ea un porcusor ninja.Era o fata destul de priceputa in ale vindecarii si era un fel de purtator de cuvant a lui Tsunade,plus ca ii era si asistenta.Asta nu-i viata.Hmpf...eu vorbesc,de parca viata mea este mai buna.Un ranjet micut aparu pe chipul meu,ce ma facu sa-mi dau seama ca sunt mai ciudata decat credeam.Imi trec mana usor prin par iar apoi ma indrept catre Shizune ce parea foarte grabita.Iesim din spital si ne indreptam cu repeziciune pe starzile prafuite si intortocheate ale Konohai.Ajungem intr-un sfarsit la biroul lui Tsunade.Intram pe poarta uriasa ce inchidea zidul ce inconjura cladirea.Ajungem si in biroul lui Tsunade unde o vad pe ea si inca doi tipi;pareau foarte adanciti in ganduri.Ma intreb ce s-a intamplat.Privesc apoi peretii cenusii si crapati pe la colturi,biroul din lemn vechi si scaunul pe care era asezata Tsunade.Pixul ce-l clatina involuntar in semn de neliniste,ceasul ce atarna pe perete singur scotea un sunet sacaitor, vatul suierand nechibzuit,linistea ce se abatuse peste noi,toate astea imi dau dureri de cap.
-Deci...de ce m-ai chemat?spun eu nervoasa ca linistea patrunzatoare din acea incapere nu se mai termina.
-Sakura...
Insa nu apuca sa termine,caci pe usa intrara doi tipi bine facuti.Ii privesc plictisita si acelasi timp curioasa.Ce naiba se intampla aici? O privesc apoi nedumerita pe Tsunade ce avea ochii maronii atintiti pe mine.Simt ca ceva rau s-a intamplat.
-Sakura,o sa-ti spun tare si raspicat!Trebuie sa te apropii de Uchiha si sa afli ce pune la cale.Avem banuieli ca ar fi mana in mana cu Akatsuki,insa nu aveam dovezi considerabile.De aceea esti tu aici!
Am inghitit in sec si am inceput sa-mi rod unghiile de nervi.Nu intelegeam de ce trebuia sa fac eu asta.Si asa,eram prea obosita pentru a ma opune si a incepe o cearta cu Tsunade,la care as fi pierdut sigur.Deci mai bine tac si-mi vad de drum.Ma indrept catre usa iar unul dintre tipi ma priveste serios.Imi pune un deget pe frunte si ma impinge usor,zicandu-mi cu un zambet idiot pe fata:
-Sa n-o dai in bara fetito!Soarta satului depinde de tine,tine minte asta!
Cum puteam sa uit.Asta mi-a fost sarcina de cand m-am nascut.Cu cine crede tipul asta ca vorbeste?Ies pe usa verzuie din lemn de fag si incerc sa caut iesire din aceasta caladire imensa;parca ar fi un labirint.Ies intr-un final si privesc cerul nemarginit si soarele ce isi trimitea razele jucause pe fata mea albicioasa.Nu puteam sa uit spusele babei,si totusi ce naiba mai are si Uchiha?Apoi imi amintesc ce s-a intamplat mai devreme,inca zaresc acei ochi abisali ce ma priveau necontenit.Parca imi vegheaza drumul si ma ajuta sa trec peste tot.Dar simt ca mai mult ma pierd in ei si nu gasesc nicio portita de scapare.Sunt la fel de infioratori ca si mintea mea.Asta este ciudat.Scot un mic ranset la auzul spuselor mele idioate si ma gandesc la o tactica de a pune mana pe niste informatii.Nu stiu de ce,dar simteam nevoia sa fac asta,si in plus cred ca o sa ma distrez putin.Dar lasand la o parte toate aste,cum sa fac eu sa ma apropii de el,avand in vedere cat de distant este?Sau poate trebuie sa ma prefac ca-s pe moarte si el sa ma salveze?Ha ha...ce idioata sunt.Nu-i timp de ras acum.Trebuie sa ma concentrez.Altceva.Ahhh...fir-ar,nu-mi vine nimic in minte pe moment.
Ma indreptam fara directie pe strazile Konohai in timp ce mintea imi fugea nebuna iar eu o cautam disperata.Habar nu aveam unde vreau sa ajung,dar picioarele ma purtau catre ceva anume.Ma intreb ce.Dar mai bine nu mai ma gandesc la asta.Cred ca ar trebuii sa merg acasa si sa dorm.Maine va fi o zi lunga si voi avea mult de munca,deci mai bine las plimbatul si plec.Ar trebuii sa uit de asta si sa ma linistesc.In fond,de ce tot imi fac atatea griji?!Maresc pasul si ajung intr-un sfarsit acasa.Deschid usa si pasesc hotarata in incaparea intunecoasa,insa dupa primul pas am fost oprita de un glas gros si usor perturbat de sosirea mea acolo.
-Ce naiba cauti in casa mea,Haruno?


scuze de capitol ca este scurt,dar nu prea mai am inspiratie...astept comentarii...pls:pls:

#14
ti-am promis ca o sa citesc fic-ul tau, dar nu ma asteptam sa fie un fan fic cu sasuxsaku, sincer este primul fic de acest gen pe care il citesc si nu pot sa spun ca este original sau nu, pentru ca nu stiu despre ce sunt celalalte fic-uri si cum sunt ele realizate.
pot spune insa ca imi place. greseli de exprimare nu am vazut, desi greseli de tastare exista, dar asta nu este o asa de mare problema.
App, tine minte ca eu comentez acum toate capitolele tale nu doar ultimul capitol postat de tine.
Te sfatuiesc sa o lasi mai moale cu postatul capitolelor, macar acum la inceput. este mai bine sa pui un capitol pe saptamana. asa au timp toti sa citeasca si poate sa lase si un coment.
acum descriere ai dar este loc si de mai bine, am vazut ca ai si niste expresii si metafore destul de frumoase. Dialog ai si nu este sec ceea ce este bine si naratiunea nu este grabita.
Este ok, daca mai lucrezi la el sunt sigura ca o sa devina ceva foarte bun.
Oricum sper ca o sa citesc ceva original scris de tine, nu fan fic-uri.

#15
Ai lasat comm mie, am venit pe la tine ! Hihihi, am facut o rima:p
Sa vedem.....pai imi place cam tot ce-ai scris. De ce nu te-apuci de scris o carte? Chair, sa-ti zic ce tampanie ce mi-am imaginat-o . Erai tu, casatorica cu Taylor Launter, erai bortoasa si devenisei o scriitoare renumita. Si eu veneam pe la tine in vizita, si tu ma tot intimpinai cu prajiturele din ciocolata(delicios:D)
:))
Sa revenim la fic:p
Vreau sa muncesti pana incep sa te doara articulatiile degetelor, pana incepe mintea ta sa transpire:)) Doar asa vei deveni cea mai tare "comentarista" a mea(stiu ca nu exista cuvantul acesta:) De fiecare data cand vei pune un nou capitol eu o sa te bantui:D Chiar si in somn. Doar de-asta m-am angajat la Serviciul De Coementatori Fantome:))
Evoluezi pe fiecare zi, de-asta te ube:*
Sti care e prescurtarea serviciului meu: SCF. Eu sunt sefa si angajata:)) Si ma platesc singura......
Vinomai repede cu nextu ca altfel scot pusca(de jucarie) din geanta si te omor.
Am inebunetit=))

OlLa te Pwpiceste:*:*

#16
Eram intinsa pe patul moale ce ma relaxa complet,privind nelamurita omul ce inca nu se clintise de cinsprezece minute din fata spitalului.

=> patul sa inteleg ca era chiar langa fereastra si tu il vedeai pe tipu’ din fata spitalului direct din pat.Intinsa./:) Interesant.


As fi vrut sa-l intreb ceva,sa aflu mai multe despre el,sa ne cunoastem mai bine,.

=> asa brusc vrei sa te cunosti mai bine ? sari direct pe el din pat? :))


Ma ridic usor din pat si ma indrept catre fereastra ce acompania frumos perdele visinii ce se asortau armonios cu florile inflorite.


=> Am inteles ca doresti sa folosesti figuri de stil sa-ti imbogatesti modul de exprimare si e chiar okay, dar sunt si eu curioasa cum fereastra aia acompaniaza perdele visinii? Adica..in ce sens o acompaniaza? Le canta? Le face serenade? Si in plus poate perdelele acompaniaza fereastra , desi si asa suna ciudat.



=> Vezi ca te contrazici. Pentru ca de aici reiese ca nu mai stateai in pat cand te uitat pe fereastra la tipu’ ce statea neclintit in fata spitalului.Hotaraste-te de unde te uitai la el si unde te aflai in spatiu.



=> Plus ca exprimarea e tare greoaie. Si vezi cu perdelele alea acolo ca nu cred ca erau doar niste perdele, erau perdelele visinii. Daca tot ai vrut sa le evidentiezi, trebuia sa le si articulezi.

=> asorta armonios - A (se) asorta= a se afla în armonie perfectã; a fi în concordanþã deplinã; a se armoniza; a se potrivi; a cadra; a concorda. [ armonie armonioasa ? ]



=> florile inflorite - cred ca era suficient flori. Se subinteleg ca erau inflorite, ca doar nu te duci cu flori ofilite la cineva la spital.Sau mai stii, se poarta tulpini de ciulin mai nou.


Nesuferiata- nesuferita



Un ranjet micut- suna grosolan ranjet. Puteai folosi raset sau zambet.


vatul suierand- vantul


Ii privesc plictisita si acelasi timp curioasa.



=> ori esti plictisita, ori esti curioasa. Sau tu cand esti plictisita posezi o capacitate intelectuala deosebit de ridicata si prezinti un interes deosebit pentru ceea ce se intampla in jurul tau? Nu stiu, zic si eu..


Dar simt ca mai mult ma pierd in ei si nu gasesc nicio portita de scapare.

=> niciodata nu incepi o propozitie cu " dar"

=> dar simt ca ma pierd mai mult in ei. Nu crezi ca suna mai bine?


Scot un mic ranset la auzul spuselor mele idioate si ma gandesc la o tactica de a pune mana pe niste informatii.


=> poate schitezi un mic zambet. Ras / ranset mic n-am pomenit inca. :-?


...in timp ce mintea imi fugea nebuna iar eu o cautam disperata.


=> am recitit fraza asta de 3 ori. Si sincer chiar nu pot sa-mi dau seama cum poate sa-ti fuga mintea, ce trauma existentiale ale vietii putea sa sufere mintea ta incat sa o ia la goanna. Ce i-ai facut de ai speriat-o in halu’ asta? :))

Cred ca ar trebuii- niciodata nu ai sa vezi scris verbul “ a trebui “ cu doi i.




O alta chestie care bate la ochi e ca nu stii sa folosesti timpurile verbale.Acum scrii la prezent, apoi treci la imperfect, perfect compus,samd.Le-ai amestecat rau si abia daca pot sa imi dau seama cand anume se petrec actiunile descrise de tine.Ar trebui sa folosesti un singur timp verbal sau cel putin sa ramai pe aceeasi axa temporala. Scrii la trecut te folosesti de imperfect, perfect compus, perfect simplu si mai mult ca perfect si nu mai adaugi forme ale prezentului in ceva ce deja a avut loc.






In legatura cu exprimarea , well nu suna deloc a fic. Suna mai degraba a poveste de gradinita cand Ion si Maria mergeau linistiti si le-a picat un mar in cap.Invata sa formulezi mai voalat si sa jonglezi cu figurile de stil incat sa incerci sa creezi o atmosfera palpitanta si sa ne tii in suspans.Personal, m-am plictisit teribil citindu-ti ficul , iti pozitionezi actiunea pe atatea planuri incat la un moment dat nici nu mai stii de unde ai plecat si unde ai ajuns.




Daca stii sa apreciezi o critica, o sa inveti sa te perfectionezi. Daca nu, o sa-ti intre pe o ureche si o sa iti iasa pe cealalta.
Bafta! :)

#17
Da, eu si leptopul meu, iti scrisesem un comentariu urias ca sa acopar toate capitolele la care nu am lasat comm si cand sa dau "Posteaza mesaj" mi sa blocat calcu, ce ghinion, m-ai aveam putin si il aruncam pe geam de nervi ca nu ma chinuisem atata pentru a mi se bloca dragutul meu leptop si a distruge tot. In fine, mi-am facut curaj inca o data sa scriu un comentariu(nu la fel de mare ca nu am puterea phisica de a face asta din nou) la ficul tau. Asa ca sa inceapa critica, asteapta-te la ce e mai rau ca m-ai enervat la culme, creka am pus la "space" dupa virgule si puncte de mi sa acrit de ele. So......

Te rog frumos, si pentru binele tau dar si pentru binele manutii mele, pune space dupa virgula si dupa punct! Greselute ai avut, na, ce pot spune inafara de minunata ta replica(pe bune aku) " Greselute oricine are." ( nu este perfect copiata dupa spusele ei, de fapt este mai mult un rezumat :-P). Actiunea a fost buna, putin, pe ici pe colo, ba ai grabit-o, ba ne-ai lasat sa asteptam prea mult, dar la oricine se mai intampla, na, ce pot spune, nu suntem experti. Pana acum nu am zis asta crezand numai ca am impresia dar o lungesti prea mult cu descrierea aia, ca Biscuite are dreptate
Citat:Invata sa formulezi mai voalat si sa jonglezi cu figurile de stil incat sa incerci sa creezi o atmosfera palpitanta si sa ne tii in suspans.Personal, m-am plictisit teribil citindu-ti ficul , iti pozitionezi actiunea pe atatea planuri incat la un moment dat nici nu mai stii de unde ai plecat si unde ai ajuns.
Imi pare sincer rau dar chiar are dreptate. A fost in general binisor si mai ai de lucrat. Cam atata si acum hai inveseleste :ha: dupa critici ca esti tanara si sa nu faci riduri .

Zbye,
a trecut p'aci nebuna de Helen :crazy:
Uita-te in sus...
Uita-te in jos...
Acum uita-te la mine...
Fac misto de tine!!! 10

#18
Heya lume<3... Va multumesc tuturor de comentarii si va mai astept. Biscuite, iti multumesc foarte mult si o sa tin cont de sfaturile/ criticile tale. O sa evoluez, insa sa stiti ca nu prind viteza luminii, deci va rog sa ma luati usor:D
Lectura placuta!


Capitolul XIV


Inca eram captata de vocea ce rasuna necontenit in mintea mea. Eram confuza si incepusem sa ma simt pierduta. Nu intelegeam unde ma aflam si de ce el imi raspunsese. In minte isi facura aparitia imagini, imagini cu mine si el, imaginile de la spital, cand el ma tinea strans de mana. Trebuia sa cer explicatii pentru ce s-a intamplat atunci, iar acesta era momentul potrivit.Inca incercam sa deslusesc cuvintele ce-mi cutreierau mintea, insa fara succes. Am oftat, dupa care un zambet micut isi facuse prezenta pe chipul meu. Nici nu mai stiam unde locuiam. Imi ridic privirea catre locul de unde provenea vocea si am ramas stupefiata. Ochii sai abisali erau atintiti catre mine si la fiecare miscare pe care o faceam ma urmau hotarati.
-Poftim? intreb eu; o intrebare mai idioata ca asta nu cred ca exista.
Insa, nimic, nu am primit niciun raspuns. Incepusem sa ma enervez, iar inima aproape mi se oprise in loc. Ritmul respiratiei devenise grabit, iar ochii incepeau sa-mi lacrimeze. Un sentiment de neliniste si spaima incepea sa-mi invaluie mintea, iar asta ma face sa ma simt si mai pierduta. Nu intelegeam cum de ma aflu acolo si de ce ma simteam atat de slaba in fata sa. Oare era posibil asa ceva? M-am departat de persoana respectiva, dar privirea mea inca ii urmarea cu precizie fiecare miscare. A facut cativa pasi, oprindu-se la o distanta potrivita fata de mine. Ceva imi apasa inima, facandu-ma sa tusesc involuntar. Mi-am trecut mana prin par, dupa care am incercat sa-mi stapanesc sentimentele si m-am apropiat de tip. Ne desparteau doar cativa centimetri. M-a apucat de barbie si si-a apropiat capul de capul meu. Incepusem se ma simt infricosata, iar emotiile aveau frau liber in mintea mea. Si-a apropiat buzele de urechea mea, iar un aer rece se plimba in corpul meu. Mi-a soptit cu un glas cuceritor, iar asta incepuse sa ma enerveze:
-Stiu ce ai de gand, Haruno... si nu o sa-ti mearga!
Dupa care s-a indepartat de mine cu pasi mici si lenti, asa incat fiecare secunta si fiecare pas facut mi se pareau un veac. As fi vrut sa plec, insa ceva ma oprea, enervandu-ma la maxim. Un sentiment ciudat ma obliga sa-mi continui planul, plus ca acesta era momentul potrivit pentru asta. Am strans din pumn, asta facandu-ma mai serioasa si mai decisa decat inainte.
-Stai! tip eu cat ma tin plamanii.
S-a intors catre mine, privindu-ma rece si nervos. E bine, i-am atras atentia, dar acum ce fac? Cat de idioata puteam fi.Trebuia sa fac ceva, dar intrebarea era: ce anume sa fac? Am inceput sa alerg catre el ca o nebuna, iar cand incercam sa ma opresc, nu puteam, ceva ma impingea cu putere. M-a oprit in fata sa, iar respiratia sa rece ma facea sa tremur din toate incheieturile. Inima incepuse sa bata alert, iar cu fiecare bataie ma simteam si mai slabita decat inainte. Buzele incercau sa murmure ceva, insa nici macar eu, nu puteam descifra asta. Ma simteam pierduta, iar mintea imi stagnase pe moment. Un sentiment de teama isi facu loc in inima mea, iar emotiile adunate cu fiecare secunda imi facuse mainile sa transpire. O adiere calda de vant s-a ivit; pletele mele rozalii erau purtate usor, iar ochii mei aveau sa dea lacrimi cat mai curand posibil. Il priveam amutita in ochii intunecosi ce emiteau mici sclipiri orbitoare ce ma faceau sa- mi pierd controlul. Si apoi, printre toate emotiile distructive din mine, un firicel de hotarare isi facu aparitia, facandu-ma sa-mi restabilesc vointa de fier cu care am fost insusita.
- De ce m-ai salvat din cimitir? De ce nu m-ai lasat acolo? De ce ai venit la spital? De ce... de ce m-ai tinut de mana?
Ma privea la fel ca mai inainte, cu dispret si cu o privire plina de ura. Lacrimile au inceput sa-mi curga siroaie pe obrajii-mi imbujorati. Cum putea fi asa? Ce fel de om este el? Mi-am apropiat capul de capul sau, iar mainile mele ii strangeau cu putere bluza pe care o purta. Apoi mi-am facut curaj, am respirat adanc, mi-am trecut mana prin par, m-am apropiat usor de el si... l-am sarutat. Ma simteam bine, parca pluteam acompaniata de mii de pene albe printre nori pufosi. Simteam ca am descoperit ceva, ceva ce-mi bucura sufletul duapa atata timp de durere si suferinta. Era ceva ce nu mai incercasem pana acum. Simteam un gol in stomac, dar pana la urma acesta disparu, facand loc placerii. Ma asteptam sa ma respinga, insa, nu a fost asa. Buzele sale moi inca erau unite cu ale mele si asta imi da un sentiment de protectie. Nu ma mai simteam singura si pierduta, simteam ca am gasit acel ceva de care aveam mare nevoie. Mi-am deslipit buzele de ale sale, privindu-l direct in ochi. Ne citeam din priviri ca pe niste carti deschise. Buzele sale au inceput sa se miste, insa, inainte de a intelege ceva, am disparut intr-un nor de fum, lasandu-l pe Uchiha singur fara un raspuns plauzibil.
Eram in spatele unui copac, destul de aproape de casa mea. Stam intinsa pe iarba vestejita, iar crengile lungi ale copacului ma aparau de razele solare. Involuntar, gandul mi-a zburat la ceea ce se intamplase acum cateva minute. M-am intristat automat. Nu-mi venea sa cred cat de idioata am fost, insa, avand in vedere ce-mi spusese Tsunade, asta ar fi un plan perfect. M-am simtit atat de bine facand asta, ma simteam protejata si... fericita. Poate ca nu voi mai fi singura. Poate el ma va ajuta sa trec peste tot si ma va invata sa traiesc. Dar... ar trebui sa uit de asta. In fond, el este un tradator si nu trebuie sa uit de ce am facut asta. Trebuie sa pun mana pe niste informatii pretioase, iar apoi sa-l omor. Si totusi... asta era sigur ceea ce voiam sa fac?


Cam asta a fost tot, dragii mei. Va astept p`aci cu niste comentarii:pls:. Capitolul XV vine sapt. viitoare. Imi cer scuze ca nu este foarte bun, insa o sa evoluez cu timpul. Ja ne`!

#19
Heya, people... Am venit cu capitolul 15. Va multumesc tuturor de comentariile care au fost si va mai astept, dar sper sa nu mai dispara. Ma bucur ca va place si sper sa cititi in continuare.
Lectura placuta!


Capitolul XV


M-am asezat usor pe iarba vestejita, capul fiind indreptat catre mirobolantul peisaj al norilor ce mi se deschidea in fata ochilor. Era absolut mirific; eram vrajita de formele norilor si ma adanceam si mai mult in profunzimea lor, incercand sa las uitarii cele intamplate. Eram o proasta; oare cum am putut face asta? Ce a fost in capul meu? Firicelele subtiri si reci de iarba imi gadilau corpul si imi trezeau simturile cele mai ascunse, facandu-ma sa ma las prada uitarii si sa cad in lumea viselor. Insa, partea mintii mele, partea mai realistica m-a impiedicat sa fac asta si m-a fortat sa ma "delectez" cu cele mai mari greseli ale vietii mele. Fiecare imagine, fiecare glas, fiecare simt, fiecare secunda petrecuta in deplina fericire; aceste lucruri imi inundau mintea. Oftez si iar oftez, oare rezolva cu ceva asta?
Asadar, am trecut peste bariera ce-mi ascundea viitorul cu toate bucuriile si treistetile sale, cu toate fericirile visate. Simteam ca in fata mea s-a deschis o poarta, pe care aveam sa intru in imparatia mult asteptata. Insa, cheia, unde este cheia ce va deschide acesta imensa usa? Un aer blajin si induiosator ma curpinse, facandu-mi privirea sa devina blanda si trista. Cat am fost mica, nu eram draguta, nici zburdalnica, nimeni nu ma suruta, nimeni nu ma imbratisa, iar eu stam linistita si cuminte prin colturi, ca nu cumva sa supar pe cineva. De atunci am fost intodeauna sacrificata si am ajuns ce am ajuns. Lumea! Cum ar fi sa ma cunoasca si sa stie ce gandesc? Bizar.
Privesc trista imprejur. Doi copaci batrani se uscasera si, profitand de spartura facuta in bolta de frunzis, o ploaie de lumina se revarsa, incalzind pamantul rece, trezind la viata germenii ierbii vestejite, ai papadiilor si lianelor si deschizand o puzderie de flori mici si albe, usoare ca un abur, si digitalele ca niste focuri de artificii. Fluturi, albine, bondari indesati, tantari peste masura de mari, ca niste schelete de musca, mii de gaze zburatoare, umpleau fantana luminoasa si calda, sapata in umbra inghetata a frunzisului greu. Clipesc de cateva ori si raman stupefiata. Peisajul fascinant ce ma facu sa explodez de fericire, disparu ca un nor purtat de vant. Nu se intamplase asta niciodata, erau doar roadele imaginatiei mele impanzite. Soarele incepea sa se ascunda de lume, fancandu-si loc desupra norilor cenusii. Printre crengile lungi si groase ale copacului aparu o raza lunga si rasleata, incalzindu-mi fata si trezindu-ma din visare. Una cate una, razele solare se ascundeau si ele, facand loc norilor. Aerul deveni rece si bataia vantului incepea sa se inteteasca. Urma o furtuna.
Ma ridic usor si imi indrept privirea catre locul de unde am venit. Era ciudat. Ma simteam banal si aveam un mare gol in stomac. Am facut cativa pasi mici, dupa care am prins curaj si am fugit catre casa. M-am oprit involuntar in pragul usii si am privit lung covorul auriu ce acoperea dusumeaua rece. Am pasit hotarata si am simtit un fior rece ce mi se prelingea pe sira spinarii, facandu-ma sa tremur necontenit. Am marit pasul si am ajuns in camera mea.
M-am aruncat in pat si am incercat sa-mi eliberez mintea de toate cele ce le adunasem pana acum. Gandeam profund ai adanc tulburata. Priveam in gol, de parca as privi cele intamplate. Imi lipesc o palma pe frunte. Nu imi vine sa cred. Asta este planul perfect, iar eu am facut cel mai important pas fara sa vreau. Eram incredibila! Ha... ma simteam vinovata cand trebuia sa ma simt bine.
Imi misc privirea ba la dreapta, ba la stanga. Eram ametita si obosita. O durerea magnifica imi cuprinse capul; pamantul se invartea cu mine. Clipesc, dupa care cad pe podeaua din lemn vechi. Ochii mei verzui devin reci, de-un mov crud si patrunzator. Imagini imi invelesc mintea intr-o aura infricosatoare si nostalgica, facand ca lacrimi sarate sa se prelinga pe fata-mi gingasa. Ma trezesc din transa. Corpul imi tremura, iar lacrimile imi erau siroaie pe obraji, respiratia imi era sacadata, iar inima avea un ritm alert. Incerc sa ma ridic, dar puterile m-au tradat. Am cazut, lovindu-ma la cap. Priveam firicelul rosiatic ce provenea din capul meu. Suvitele-mi rozalii mi-au devenit rosii.
Priveam stupefiata "rauletul" de sange ce curgea necontenit pe podea, prelingandu-se pana la noptiera. Privirea mi-a devenit incetosata, apoi mi-am inchis ochii si...
Imi deschis ochii incet; o lumina slaba ce-mi incetosa privirea se ivi la contactul cu ochii mei. Priveam nedumerita si speriata in jurul meu, nu stiam unde ma aflu. Eram ametita, iar durerea de cap inca nu-mi daduse pace. Un aer sinistru si infricosator se simtea, iar asta ma facea sa-mi pierd controlul. Era o liniste derilanta si apasatoare; simteam nevoia sa aud ceva, ceva ce ma facea sa cred ca traiesc. Deschid adanc ochii si caut cu privirea un indiciu referitor la locul in acre ma aflu. Ating podeaua, poate imi voi da seama unde eram. Era alcatuita din bucati mari de lemn, usor crapate si umede; nu eram in casa mea. Am incercat sa scot un strigat, insa nimic. Era ca si cum nu as fi avut voce. Am incercat sa ma ridic si sa fug de acolo, insa am ramas ca si paralizata cand am auzit sunetul pasilor ce se auzeau undeva in apropiere.
Un scartait apasator se auzi, ce-mi deranja profund urechile. Un ranset oarecum malefic rasuna in inacapere, perturband linistea ce se asternuse. Sunetul pasilor se accentua cu fiecare secunda, facandu-ma sa simt persoana din ce in ce mai aproape de mine. Am inceput sa transpir, respiram din ce in ce mai greoi, iar inima isi pierduse controlul. Am dat frau liber emotiilor, iar lacrimi amare mi s-au prelins pe obraji, pana jos, pe gat, oprindu-se apoi in materialul bluzei. M-am dat putin in spate si am inecat sa ma apar; orice se putea intampla.
Am simtit apoi un fior rece ce mi se prelingea pe sira spinarii. Corpul imi tremura groaznic, iar maxilarul imi era inclestat. O mana calda am simt pe umarul meu. Am incercat sa o ating, insa nu ma puteam misca. Mi-a ridicat capul si am incercat sa privesc persoana din fata mea, insa intunericul abisal ma impiedica sa fac asta. Mi-am sprijinit capul pe mana sa si am incercat sa ascult suieratul linistitor al vantului.
Am scos un oftat si un zambet mi-a aparut pe chip. Oare ce se va mai intampla cu mine?


finish.. astept comentarii si sper sa nu mai dispara. va mutumesc inca odata si va mai astept. sper sa va placa capitolul acesta. bye`:)

#20
Dupa cum m-ai rugat am trecut pe la ficul tau, din nou, de data asta cu un comentariu. Imi place mult cum descrii, cel putin mie, si te admir mult pentru asta. As vrea sa faci capitolele mai lungi ca le termin repde (de citit, desigur). Naratiune ai si e buna. Actiunea nu mi se pare deloc grabita, uneori ma cam plictisesc citind, dar e in regula per total. Dialogul, nu am ce spune despre el pentru ca nu ai avut si tousi sper ca in capitolul viitor vei avea. Greseli nu prea am vazut, stai bine la capitolul asta si m-am bucurat cand am vazut ca ai inceput sa pui space dupa punc si dupa virgula. In general capitolul e bun, chiar foarte bun am doar cateva chestii de specificat sau mai bine zis sa le mai menionez o data pentru ca am facut-o si mai sus:
1. Incearca sa nu o mai lungesti atata cu descrierea si restul ca uneori descrii bine nu tgrabesti actiunea dar nici nu o tii pe loc si altadata o tii pe loc o groaza si ma plictisesc ca pui unele lucruri care pe mine, ca cititor, nici nu ma intereseaza, iar alteori o grabesti si treci de la momentul in care se afla, sa zicem in prezent, direct la ce se intampla peste ceva timp. Ai grija cum descrii ca toata descrierea ta contine aceste trei "cazuri"(sa zicem asa).
2.Fa capitolele putin mai lungi ca le faci de fix 40 deranduri sau de 43 si este putin cam putin(scuze de repetitie), si nu numai asta dar fara sa numeri uneori pare ca ai scris mai putin de 40 de randuri. Si pentru noi, citiorii carora ne place ficul tau, care vrem sa citim mai mult nu asa de putin, eu, cel putin, stau cu sufletul la gura sa vad ce se intampla mai departe, ce o sa pateasca sau ce prostii o sa mai faca si in ce probleme o sa se bage.

Cam atat si inca o data bravo pentru capitol. Imbunatatesteti ce nu faci bine si fa si mai bine ce faci foarte bine. Noroc cu urmatorul capitol si abea astept sa il citesc. A! si scuze pentru ca la capitolul trecut nu am lasat comentariu.

Zbye,
a trecut p'aci nebuna de Elena
Uita-te in sus...
Uita-te in jos...
Acum uita-te la mine...
Fac misto de tine!!! 10



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dincolo de hartie si creion +18 Nywa 12 9.057 17-07-2013, 12:51 PM
Ultimul răspuns: aidutza
  [Yaoi] Dincolo de intuneric Yuki. 18 10.870 28-06-2013, 12:22 PM
Ultimul răspuns: hiimera
  [Naruto] Dincolo de tristete exista si fericirea. SakuraXLOVE 6 5.016 15-09-2012, 09:48 PM
Ultimul răspuns: KarinaD
  Dincolo de adevar Lanna 48 26.427 29-08-2011, 03:15 PM
Ultimul răspuns: Lanna
  Deseneaza Limitele Dragostei - [+18] Miky sweetie :3 32 24.538 01-08-2011, 07:51 PM
Ultimul răspuns: Innaa.
  In lumina Intunericului Mindy 3 3.660 19-04-2011, 11:11 AM
Ultimul răspuns: Abbeh.
  Dincolo de adevar( titlu inca nedefinit ) Lanna 0 1.971 25-10-2010, 10:30 PM
Ultimul răspuns: Lanna
  O iubire dincolo de lume Sibel. 7 4.364 25-10-2010, 07:41 PM
Ultimul răspuns: hiimera
  Dincolo de evantai coral 5 4.640 09-02-2010, 10:08 PM
Ultimul răspuns: coral
  Misterele intunericului [Renee x Yoko] starnight 65 34.157 10-01-2010, 09:19 PM
Ultimul răspuns: starnight


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)