Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Dincolo de evantai

#1
Prolog


Ma plimb pe coridoarele lungi, simtind norisorii de praf ce ies din covorul rosu.De cand ma stiu, casa aceasta mare, construita in stil victorian si mobilata asemenea, mi-a dat fiori.Ca si cum ai fi o fantoma din viitor si ai ajuns aici contind dupa o strada aglomerata.Pe fiecare parte a palierului sunt usi insiruite ordonat, asezate la distante simetrice.La capatul coluarului, fereastra acopera aproape tot peretele.Un domeniu intins, cu arbori grandiosi, se zareste cu usurinta prin sticla stravezie.Scarile de stejar, inca frumos lustruite, ca in timpurile de demult, urca spre etajul superior sau coboara catre parter.Ma indrept si eu in sus, simtind cum prima treapta se lasa sub greutatea mea.Scartaitul ei familiar nu ma mai infioara ca in copilarie, cand ma jucam cu ceilati, si fugeam sa ma ascund in vreo camera goala, ca sa nu ma gaseasca.

Vila Leona a fost mereu asa.Chiar copil mic fiind, era ciudat sa porti blugi intr-o astfel de casa si nu haine cu guler de dantela.Era ciudat sa razi, sa strigi in naivitatea ta puerila fara sa simti un fior de neliniste.Te asteptai sa apara o guvernanta inalta, cu parul prins in coc, cu o expresie severa, cu ochii inexpresivi, care sa te certe si nu dadaca batrana si grasa , deloc capabila de severitate, speriata ca i-ai intrerupt somnul doamnei.De la cinci ani de cand locuiesc aici, aceste sentimente nu-mi dau pace.Atunci, parintii mei au decedat, un accident le-a luat suflul vietii.Am venit sa locuiesc cu sora tatei ca un copil tacut, retras inchis in sine, ce nu voia sa iasa din carapacea sa.Lasat sa plutesc in aceasta stare, ignorat cand as fi avut nevoie de dragoste, am inteles ca nimeni nu avea sa ma iubeasca vreodata cum ma iubisera cei din Ceruri.

Familia mea adoptiva mai are doi copii.Sau mai bine zis unul.Pentru ca fiul lor cel mult prea rasfatat sa nu fie singur, si pentru ca inca o sarcina ar fi stricat cu siguranta silueta mamei sale, i-au luat de la orfelinat o surioara.Ea e altfel decat toti: o fiinta mica si tacuta, ce nu pare sa fie nascuta in secolul potrivit. Calma, blanda, independenta, nu imi arata indiferenta rece a celorlati.Cand ma priveste, o vad intrigata de persoana mea.Cand imi vorbeste o simt surprinsa de raspunsurile pe care i le dau.Mereu mi s-a parut potrivita pentru rochii cu crinolina.Chiar si dupa atata timp ea a ramas un mister pentru mine.Cand am vazut-o prima data, mi s-a parut indiferenta si increzuta.Cand am mai crescut am
inceput sa admir cu cata stapanire de sine si putere de caracter acest copil infrunta de la varste fragede ignoranta celor din jur.

Privesc in jur.Etajul acesta e identic cu cel inferior.Singurul lucru care difera este tabloul unei femei cu fata ascunsa in spatele unui evantai din dantela neagra.
Ochii arzatori de un verde profund par sa priveasca drept in sufletul tau de fiecare data.In fata ferestrei, o fata e ingenuncheata, cu o carte pe genunchi.
-Din nou citesti aici, Cosette? am intrebat incet, ca sa nu o tulbur.
-E liniste, mi-a raspuns ca o parere.A soptit, de parca in jur plutea o vraja
ce nu trebuia rupta.M-a privit o clipa, apoi a parut ca nimeni nu o intrerupsese.
-E liniste, i-am repetat cuvintele si m-am asezat pe podea, rezemandu-ma de zid.Ea citeste in continuare.Eu oftez si las tacerea sa ma cuprinda.




Capitolul 1


-Marco, doamna a zis sa vii in casa ! Vrea sa aiba o discutie cu tine!

- Si pare bine dispusa, Camille? am intrebat usor amuzat.

Femeia din fata mea m-a privit aproape ironic. Lucra de doi ani pentru noi si recunosc ca are o rabdare de inger. Cum altfel poate cineva sa suporte atata timp aerele scumpei mele matusi si sa nu isi asigure inca un bilet catre spitalul de nebuni ? Majoritatea servitoarelor isi iau talpasita de la noi dupa nici doua luni. Ultima care a plecat a facut-o in plina criza de isterie, urland din rasputeri ca urmatoarea persoana care ii va spune ca apa nu e fiarta fix cinci minute si jumatate va face o excursie pe lumea cealalta. Chiar si atunci cand eram mic, doicile plecau una dupa alta, fie innebunite de mofturile varului meu , fie socotind ca pretentiile mamei sale nu valorau cat salariul primit. Ca de obicei, Camille pare sa-mi intuiasca gandurile

- E ea vreodata bine-dispusa? Dar in orice caz, nu cred ca urmeaza o calamitate naturala.

A suras si a plecat. Intre noi, adica eu , Camille si Cosette, obisnuim sa numim astfel reactiile “doamnei” in ceea ce ne priveste. Cred ca ea ar spune ca pur si simplu are probleme cu nervii, dar cum acestea nu se manifesta decat in preajma noastra nu e greu de tras o concluzie.

Am zambit la randul meu cerului albastru. Asa e mereu in casa asta. Familia mea adoptive e sufficient de amabila cat sa-mi aminteasca tot timpul ca ma intretin de la cinci ani. Servitoarele stiu destule despre conditia mea cat sa nu considere necesar sa-mi asculte nici macar rugamintile. Imi fac singur curat in camera, imi iau singur ceva de mancare, dar imi place asa. Nimeni nu se baga in viata mea, iar eu nu o deranjez pe a nimanui. Sper…

Oftez si ma indrept spre casa. Intru in sufrageria cu mobile vechi, elegante, de culoare inchisa.Draperiile grele, din catifea de un mov pal dau un plus de solemnitate incaperii. Pentru o secunda imi imaginez pe canapeaua tapitata o femeie in rochie lunga, cu crinolina , ce serveste linistita ceaiul, in timp ce la biroul elegant din lemn de nuc sotul isi citeste cu atentie corespondenta. In locul acesteia, in incapere e o femeie satena, inalta, ce poarta un costum elegant din doua piese. Ma priveste indiferent, ca pe un lucru care ii strica viata perfecta. Ma reazam de tocul usii si astept ce va urma. Ceva placut nu, cu siguranta.

-Sotul si fiul meu vor sosi maine . Vreau sa fii acasa, aratand potrivit cu ceea ce am planuit. De preferabil, poarta un costum. E timpul sa tinem acel bal mascat
pe care il planificasem de atata timp. Incearca sa te porti cat de cat prezentabil si sa nu ne faci de rusine. Nu pentru asta te-am crescut.

O privesc in continuare aproape absent. Dupa cum o cunosc, sub pretextul unei petreceri de bun-venit va organiza o adevarata serata, la care vor fi invitate o multime de persoane din “lumea buna “. Ceva extravagant, cat mai costisitor posibil, sa impresioneze si sa faca valva. Nu conteaza banii, isi permit asta si inca multe. Firma de constructii a unchiului meu prospera pe zi ce trece, afacerile tinandu-l departe de casa. O mare parte din timp si-o petrece Londra, alaturi de fiul sau, care isi face studiile acolo. Mai mare cu doi ani decat mine, Rafael e deja in primul an de facultate, motiv pentru care da rar pe aici. Nu pot spune ca ma plang, oricum nu ne-am placut niciodata. Iar faptul ca maine seara va trece pragul vilei Leona , la fel de ingamfat ca de obicei, mostenitorul de drept al acestei averi, asa cum are grija sa-mi reaminteasca de fiecare data, nu-mi trezeste sentimente prea fericite.

Apoi, acest bal mascat pe care scumpa mea matusica are de gand sa-l organizeze… Cand eram mai mic, erau des astfel de evenimente in aceasta casa.
Vila e perfecta pentru acest fel de evenimente, datorita interiorului victorian. Atmosfera de ev mediu da un asemenea aer de autenticitate incat majoritatea oaspetilor poarta costume de epoca. Dar in acest an am de gand sa intrerup traditia familiei de a purta haine renascentiste si voi fi eu insumi. In ceea ce priveste insistenta de a purta un costum, ei bine voi purta chiar si o cravata, dar nicidecum camasa dantelata si haina de matase rosie.

-Ce faci? Iar visezi cu ochii deschisi? Ai fost atent la ceea ce ti-am spus?

Glasul ei imi intrerupe reveria. Aprob cu o miscare scurta din cap, desi nu am fost atent la tot ceea ce a spus. Cumva, esentialul reuseste sa fie mereu acelasi:
“ Nu sta in calea noastra. Incearca sa te porti normal. Nu ne fa de rusine, te-am crescut mai bine de atat. Ar trebui sa fii recunoscator”. Oftez, dar din fericire acest lucru trece neobservat.

-Spune-i Cosettei sa vina aici. Trebuie sa vorbesc si cu ea.

Am ascultat-o, iesind din incapere. Tot ceea ce-mi spusese mi se invartea in cap in drumul meu spre etajul trei. Stiam exact unde aveam s-o gasesc pe Cosette. Sprijinita de zid, citind in oaza ei perfecta de liniste.

#2
Salut! :D

am "aruncat" si eu un ochii pe aici si pot sa afirm ca este o idee destul de interesanta^^
pentru inceput ai un titlu destul de inspirat, promite multe si am vazut o usoara legatura cu acel tablou, sunt foarte curioasa de ce ficul tau se numeste astfel.. cat despre idee, la general, as putea adauga din acest prim capitol ca este destul de originala si am asteptari destul de mari :D
modurile de expunere se impletesc intr-un mod estetic, descrierea este o armonie de cuvinte placuta cititului si totusi voiam mai multe amanunte despre infatisarea personajelor, dialogul contine replici bine alese, iar actiunea nu este nicidecum grabita, bravo!
hmm... fii atenta la excesul de virgule, cel putin eu m-am cam pierdut in ele ^^" si am gasit cateva greselute de tastare, sa recitesti mai cu atentie:
coluarului = culoarului
adoptive = adoptiva
sufficient = suficient

astept nextul cu nerabdare, multa inspiratie pe viitor! :*>:D<
:bye:
My fic:
Predestined paths : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13338
[naruto]Teenagers : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13050 (finish 4)

[Imagine: anime-kiss.jpg]
I wish to meet you again next time
Love is more selfish the deeper it gets
until you want to tie each breath down
unreasonable, yet...

We climb a spiral of light
the red memory is a poisonous tattoo
a tattoo that shows the future's chaos
if we're together, until we shatter

#3


Capitolul 2



Nu stiu ce a vorbit matusa cu Cosette. Nu stiu nici macar cand a trecut timpul, ultimele douazeci si patru de ore in care urma sa am liniste. Poate ca liniste nu e chiar cuvantul potrivit, dar din momentul in care varul meu pune piciorul in casa asta nu o sa am parte nici de aceasta masca pe care o poarta
din cand in cand ca sa imi faca pe plac.

Seara a sosit mult prea repede, ca si invitatii de altfel. Sala cea mare in care cu siguranta s-au mai tinut si in alte timpuri astfel de petreceri geme de lume. De peste tot te privesc contese tinere si baroane, ale caror rochii fosnesc la fiecare miscare. Hainele elegante sunt asortate cu bijuterii stralucitoare si cu extravagante, impodobite cu flori sau cu pene. Barbatii au intrat la randul lor in atmosfera medievala. Oriunde te uiti zaresti camasi cu gulere de dantela si haine albastre ca marea sau rosii ca sangele. Unii dintre ei si-au prins la sold si sabii cu lame lungii de otel, cu manere frumoase de argint pe care stralucesc micute opale. O lume atat de diferita este inchisa intre peretii acestei camere fata de ceea ce se intinde dincolo de padurea ce impresoara vila, incat te poti crede in mijlocul unui basm. O poveste in care s-a adunat fiecare personaj pe care l-ai intalnit vreodata intre filele unei carti doar pentru a dansa pentru o seara cu baroana de Macumer sau cu incantatoarea Renee de L’Estorede. Nici sala insasi nu e mai prejos. Tapiseriile cusute cu migala impodobesc peretii, ferestrele sunt marginite de draperii de atlaz , aranjamente florale delicate sunt raspandite peste tot. Apar din cand in cand pe o masuta, starnind placere si reusind sa smulga murmure de admiratie de pe buzele doamnelor. Sfesnice in care ard lumanari inalte, subtiri, alatura lumina calda imprastiata de acestea celei electrice, dar mult mai reci raspandita de becurile ajustate candelabrului.

Unul dintre lucrurile care nu se potriveste atmosferei sunt in mod ironic eu. Port un costum negru, simplu, desi de curand am renuntat la sacou in favoarea camasii de aceeasi culoare. Ma sprijin de perete, privind printre pleoape marea de dansatori, aproape plictisit. Muzica suava care curge imi alimenteaza visele, inflacarandu-mi imaginatia. Aceasta pluteste pe aripile valsurilor lente, purtandu-ma in vremuri pe care nici unul dintre cei prezenti nu le-a trait, in care fetele care chicoteau prin colturi nu portau costume ieftine, ci erau tinere domnisoare din inalta societate, ce ii priveau cochete pe fiii instariti si intelectuali ai societatii de atunci. Aud parca sunand un orologiu, prind vocea unei copile numarand timida bataile, ii pot simti inima zbatandu-i-se in piept, in timp ce usa se deschide chinuitor de incet. Aproape pot percepe speranta ce i se desprinde ca o soapta de pe buzele palide, tremurande, aceea ca persoana ce intra in incapere sa fie el si nu altul. Vad lacrimile care ii tasnesc din ochi, scaldandu-i obrazul si exclamatia inabusita de bucurie cand recunoaste fiinta atat draga. Si murmurul celor din jur, care ii urmaresc socati reactia, ce scade in intensitate pe masura ce zarva din jurul meu creste.

Intrerupt brutal din fanteziile mele, imi ridic nemultumit privirea. In incapere intra varul meu, privind mandru in jurul lui, ca si cum ar sti cu siguranta ca fiecare persoana este acolo pentru el. La fel ca mine poarta haine normale, dar de un alb stralucitor, mult mai potrivite cu parul lui blond si ochii aceia uimitor de albastri, ce au insa un luciu de gheata. Isi imbratiseaza mama, ce il priveste cu adoratia ce i-o arati unicului copil, singurul tau motiv de a merge mai departe. Tipic! Daca macar un strop din acea netarmuita iubire s-ar fi abatut si asupra noastra, cu siguranta viata ar fi fost mai usoara. Dar in acesti ani am invatat ca nu e bine sa fii lacom cerand ceva ce nu poti avea.

Ii zambeste matusii, facandu-i complimente pentru felul in care arata. Recunosc in sinea mea ca are dreptate. Desi in acest an a atins varsta de patruzeci si doi, ea ramane totusi de o frumusete si o gratie surprinzatoare. Rochia crem, stralucitoare pe care o poarta ii pune in valuare talia fina si ii scoate in evidenta parul lung, saten deschis, asemanator cu mierea. Chipul oval, incadrat de suvite matasoase si pielea alba ii fac ochii caprui si mai scanteietori. O femeie incantatoare, intr-adevar, pe care as aprecia-o si mai mult daca uneori nu ar fi o scorpie fara cusur. Dar nimeni nu e perfect.

Rafael a dat mana si cu mine, dorindu-ne reciproc toate nenorocirile de pe fata pamantului si eventual o moarte in chinuri. A intrebat apoi mai mult decat nepasator despre Cosette, dar nimeni nu a stiut sa-i spuna de ce nu era acolo. A ridicat din umeri si a trecut mai departe printre musafiri, insotit de mama si tatal sau, care se strecurase in incapere in urma agitatiei provocate de fiu. Eu m-am intors inapoi la peretele meu, care se parea ca imi va tine companie restul serii si m-am sprijinit din nou de el, incercand sa-mi reiau iluziile.

Si atunci am vazut-o. Daca a fost aici inainte ca rudele mele sa soseasca n-as putea spune, dar cred ca as fi observat-o. Pentru altii putea sa para obisnuita, comuna, dar in ochii mei sarise imediat in evidenta. Si asta pentru ca era intruchiparea vie a femeii din tablou. Buclele ei ii cadeau perfect pe umerii albi. Gatul lung si delicat, ca de lebada, purta cel mai frumos medallion din lume : un trandafir sculptat, probabil de cuart, ce arunca reflexe violete. Buzele erau arcuite intr-un zambet seducator, nasul mic si delicat. Nu-i puteam distinge culoarea ochilor datorita mastii negre, impodobita in parte stanga cu minunate pene de aceeasi culoare cu raza medalionului. O parte din par prinsa intr-o coafura complicata, in asa fel incat doar cateva suvite sa-i atinga pielea umerilor. Rochia era copia fidela a celei din tablou. Fara maneci, identica la culoare cu masca, corsetul fiind impanzit cu un complicat model compus din floricele si frunza violacee, cat o gamalie de ac. Partea de jos era simpla, lunga, in falduri, fosnind
la ceea mai mica miscare. Avea manusi elegante, peste coate, si prins cu o bratara de argint de mana dreapta un evantai din dantela neagra.

Nu ma intreba cand am devenit expert in moda, pentru ca nu am nici cea mai vaga idee, dar toate acestea le-am inregistrat dintr-o singura privire. Si-a intins zambind mana catre mine si mi-a facut semn cu capul catre ringul de dans. I-am prins-o fara sa ma gandesc si am intrat amandoi in ritmul lent al valsului vienez. Dansa cu o gratie pe care nu o cunoscusem pana atunci. Vag, o parte din mine se intreba cine era femeia aceasta, atat de sigura pe miscarile ei, care parea atat de efemera prin simpla ei aparenta. Am tras-o mai aproape de mine si nu s-a opus. Am tinut-o strans, dar cand muzica s-a terminat a reusit cumva sa-mi scape printre degete. I-am prins bratul si am oprit-o. I-am zambit cat am putut de convingator:

-Nu-mi spui cine esti?

Si-a lipit brusc corpul de al meu si bratele sale mi-au impresurat gatul. I-am simtit rauflarea fierbinte pe piele si buzele ei langa urechea mea.

-Adelle…

A soptit acel nume cu cel mai dulce accent frantuzesc pe care mi-l puteam inchipui. Apoi a pierit ca o naluca printre ceilalti, lasandu-ma sa privesc pierdut in urma-i.


Her P.O.V.

Am trantit usa in urma mea si am intrat agitata in camera. Dintr-o miscare mi-am scos masca si am trantit-o pe birou. Mi-am desprins parul si m-am privit in oglinda. Cu exceptia buclelor, aceeasi eu din totdeauna. Am oftat si am inceput sa dezbrac rochia. Pacat, imi placuse sa o port din nou si sa fiu iarasi vechea “ eu” pentru o seara.

Imi placuse si sa dansez cu el. Speram ca nu a observat cat de tare imi batea inima si cat de speriata eram sa nu imi scoata masca in momentul in care ma smucise inapoi. Si de ce, Doamne iarta-ma!, i-am spus cine sunt sau mai bine zis cine am fost? Nu era acel capitol incheiat, nu am hotarat asta de acum cateva secole? Venisem inapoi pentru sansa la o viata proprie, normala si stricasem totul intr-o singura seara. Si asta doar pentru ca o vazusem pe ea. Si daca ii cadea din nou in mreje, ce? Cui ii pasa? Mie nu, naiba sa ma ia!

Am pus rochia pe umeras si am ascuns-o in sifonier. Am facut lantisorul sa dispara in cutia cu bijuterii si mi-am imbracat camasa de noapte. Abia atunci am simtit mirosul de ars. M-am uitat disperata in jur si am vazut ca lasasem ondulatorul in priza. Am tras repede de cablu, bombanind. M-am trantit pe pat, simtind ca o meritasem. M-am ridicat brusc in sezut si m-am adresat furioasa reflexiei din oglinda:

-Esti atat de proasta!

M-am lasat nemultumita inapoi pe perne. Mda! uneori eu chiar uitam ca vorbeam cu propria persoana.

#4
Capitolul 3



Am iesit din cabina dusului si infasurandu-ma intr-un prosop m-am oprit in dreptul oglinzii. Mi-am privit chipul ce se uita la mine, intorcandu-mi propria expresie batjocoritoare. Eram mort de oboseala. Se vedea clar datorita cearcanelor vinete ca nu dormisem pana spre ziua. Si cand in sfarsit ma furase somnul blestematul acela de ceas sunase si sarisem imediat din asternuturi.

Am trantit usa de la baie in urma mea si am scos o pereche de blugi negri din sifonier. Mi i-am tras repede pe mine si m-am asezat pe marginea patului, trecandu-mi mana prin parul saten din care picura apa. Aceleasi ganduri care nu-mi dadusera pace toata noaptea ma bantuiau acum din nou. Am ridicat capul cand am auzit un zgomot. Camille intrase in incapere. A privit in jur critica si stiam ca expresia de pe chipul ei spunea mai mult decat clar : “ Baiatul asta…”

Adevarul era ca nu prea ma obosisem sa fac curat. Patura subtire era cazuta pe podea, cearsafurile ravasite, cat despre perne eram constient ca zaceau alandala pe saltea. Camasa si sacoul pe care le purtasem doar cu o seara in urma erau mototolite pe fotoliu. Cateva carti erau asezate pe un colt al biroului. Pe cea mai mare parte a acestuia erau raspandite zeci de creioane , pensule si acuarele in jurul unui bloc de desen. Pe una dintre paginile acestuia incepuse sa prinda contur portretul misterioasei Adelle. Am urmarit-o cu privirea pe Camille, care stand chiar langa scaunul din lemn negru se uita la ultima mea creatie. Nu am putut sa nu observ socul care i-a umbrit chipul pentru un moment. A zambit insa repede, atat de repede incat se poate sa mi se fi parut surprinderea ei, si s-a intors catre mine.

-Cine e ? a intrebat, si desi incerca sa para nonsalanta mi s-a parut totusi speriata. Parca si zambetul era usor fortat. Am incercat sa ignor acest lucru.

-O fata cu care am dansat aseara, am raspuns vrand la randul meu sa dau impresia nepasarii.

Defapt, eram departe de astfel de sentimente. Nu puteam fi deloc nepasator cand imi aminteam bratele ei in jurul gatului meu si respiratia sa fierbinte pe pielea mea. Si as fi incercat sa ignor efectul glasului ei dulce daca o data reintors in camera nu as fi simtit nevoia sa o pictez. Era singurul meu talent adevarat si unicul lucru pentru care simteam o placere deosebita. Rar o persoana ma impresiona suficient cat sa incerc sa o zugravesc pe hartie. Iar fata aceasta, fata aceasta pe care nu o cunosteam, cu care nu purtasem in viata mea o conversatie, careia nu ii vazusem niciodata chipul ma determina sa… Ei bine, sa-mi pierd noaptea cu un creion incercand sa surprind fiecare detaliu pe care mi-l puteam aminti despre ea.

-Nu ar fi fost mai frumoasa fara masca, Marco? Tonul iritat arata clar ca nu era prima data cand punea intrebarea.

-Nu stiu cum arata, nu si-a scos-o, am murmurat.

Ori deveneam eu paranoic ori ea chiar parea usurata. Am analizat-o mai atent pe femeia din fata mea. Era neschimbata fata de prima zi in care venise sa lucreze aici. De atunci, avea mereu parul prins intr-o coada lunga si purta aceeasi rochie neagra ce le servea pe post de uniforma menajerelor. Era insotita de eternul aer imperturbabil si de sclipirea inteligenta si ironica a ochilor. Dar usoara incruntare a sprancenelor imi spunea ca nu era totul in regula. Ceva din camera asta o nelinistea. Sau cel putin asa credeam eu.

Am fost surprins cand am vazut ca se indreapta spre usa.

-Tu n-ai venit sa-mi spui nimic, Camille?

S-a intors mult prea repede ca sa-mi para un gest obisnuit. Pentru o secunda i-am surprins ochii mari, socati, dar cand si-a intors cu totul chipul inspre mine nimic nu mai parea in neregula. Parca ar fi inteles ceva ce mie imi scapa.

-Da, desigur. Rafael vrea sa prezinte familiei sale pe cineva. Doamna a insistat sa fii si tu de fata.

Acum faceam parte din familie…

-Si Cosette? am intrebat scotand o camasa din dulap.

-O doare foarte tare capul. M-a rugat sa o scuz.

Am oftat dezamagit. Sperasem sa am macar un aliat in mijlocul cuibului cu vipere, dar n-aveam eu atata noroc. Camille a iesit usor distrata. Am inchis nasturii camasii si am pornit in urma ei. Cand am ajuns in sufragerie mi-am gasit unchiul si matusa asezati pe cate un fotoliu. Pe canapea, langa dragul meu var statea una dintre cele mai frumoase fete pe care le vazusem in viata mea.

S-a ridicat si venind in fata mea mi-a intins mana. I-am prins-o cu delicatete, continuand sa o privesc. Cand si-a ridicat ochii inspre mine stralucirea lor albastra era aproape hipnotizanta. Chipul oval, frumos, era imprejmuit de plete de cerneala. Buzele ei trandafirii erau zugravite pe marmura fina a fetei. Glasul ei a rasunt vesel, cu un timbru prietenos.
-Imi pare bine. Eu sunt Jacklline de Coudray si in curand iti voi fi cumnata.

Vestea i-a surprins pe unchii mei. Matusa s-a aruncat asupra fetei, imbratisand-o si sarutand-o. Unchiul meu si-a exprimat incantarea in felul lui ursuz, mormaind ceva ce nu a auzit nimeni. Rafael zambea increzut, parand chiar mai mandru decat de obicei. Eu incremenisem. Nu ma soca faptul ca o fata atat de draguta se putea casatorii cu el. Varul meu era foarte dragut, numai ca nu cu mine. Nu eram uluit de excesiva fericire a mamei sale. Un singur lucru ma putuse aduce in starea aceea: veritabilul ei accent frantuzesc.

***

De-abia spre seara am putut ajunge in camera. “ Doamna” o descususe in amanunt pe tanara si hotarase de una singura ca are nevoie de audienta. Poate ceilalti se plictisisera, dar eu cu siguranta nu avusesem timp. Invartisem pe toate partile problema misterioasei frantuzoaice de aseara, tinand cont ca iubita varului meu se nascuse, din cate aflasem, la Lion. Rezultate nu aveam, dar cel putin puteam spune cu mana pe inima ca voi dormi bine la noapte din cauza oboselii. Fara sa mai aprind lumina m-am trantit complet imbracat pe pat. Simtind ceva incomod sub spate m-am ridicat si am pipait asternutul. Cand am gasit ceea ce cautam, l-am ridicat in lumina lunii. Tineam in mana un plic alb dinspre care venea un usor parfum de crini.

Her P.O.V.

Imi priveam scandalizata prietena ce statea in fata mea, uitandu-se la mine furioasa. Pletele roscate ii cadeau pe umeri, iar ochii ii sclipeau inspaimantatori. Imi amintea de una din acele pisici salbatice, hotarate sa isi certe puiul neascultator.

-Ani intregi in care ai spus ca nu-ti pasa, ca nu vrei sa stii, ca nu mai conteaza si acum ce faci? Strici tot ce ai obtinut cu mult prea multa usurinta, Adelle!

Avea dreptate, binenteles. Dar acum, ca ea s-a intors oare chiar vreunul din lucrurile acelea mai conta. Imi reprimasem sentimentele prea mult timp ca sa nu izbucneasca. Aparitia scumpei mele surioare fusese ultima picatura. Vrusesem de mult sa ii spun lui adevarul, doar eram implicati amandoi pana la urma. Dar nu gasisem curaj si acum… Ei bine, chiar eram o proasta!

-Tu macar ma asculti?! Glasul urcase cu inca o octava daca asta era posibil.

-Da, da, am auzit, dar n-ai dreptate! Trebuia sa fii facut asta demult, cand nu aparusera complicatii. Dar am de gand sa merg mai departe. Macar o data vreau sa o inving. Sa iau ceea ce e al meu. Da, al meu. Nu obiectul , nu persoana, ci iubirea. Iubirea lui imi apartine mie. Si atunci, si acum, si vreau ca asta sa ramana asa.

M-a privit surprinsa. A clatinat din cap, s-a indreptat spre oglinda si si-a prins parul intr-o coada lunga. Si-a aranjat putin hainele si s-a intors spre mine.

-Te-ai schimbat, a murmurat. Dar sper ca stii in ce te bagi, Adelle!

Am afisat o expresie plina de hotarare. De data asta nimeni nu va avea nicio umbra de indoiala ca e al meu.

-Nu-ti face griji, am zis. Stiu exact ce am de facut.

Am asteptat sa iasa din camera si m-am lasat pe perne. Zambetul mi s-a topit. Doamne, fa sa iasa bine!

#5
Buna! Ma bucur nespus de mult ca ti-am citit povestea si astept cu nerabdare urmatoarele capitole. Cel mai mult mi-a placut, pe langa ideea ta geniala, stilul tau de a descrie ,un mod care nu iti da senzatia aceea de somnolenta , ci care iti deschide taramul visarii : e ca si cum ai lua parte la actiune , fiind unul din personaje.
Mult succes in continuare!

#6
Multumesc pentru comm, este placut sa stiu ca am si eu un cititor. Ma bucur mult si ca iti place stilul meu de a descrie, ca te atrage si ca simti ca iei parte la actiune alaturi de personaje. Nu este o idee geniala, este doar ceva care mi-a venit pe moment, si care s-a dezvoltat mai mult decat ma asteptam si decat credeam ca o sa se intample. Sper sa citesti in continuare!



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dincolo de hartie si creion +18 Nywa 12 9.020 17-07-2013, 12:51 PM
Ultimul răspuns: aidutza
  [Yaoi] Dincolo de intuneric Yuki. 18 10.833 28-06-2013, 12:22 PM
Ultimul răspuns: hiimera
  [Naruto] Dincolo de tristete exista si fericirea. SakuraXLOVE 6 5.014 15-09-2012, 09:48 PM
Ultimul răspuns: KarinaD
  Dincolo de adevar Lanna 48 26.265 29-08-2011, 03:15 PM
Ultimul răspuns: Lanna
  Dincolo de adevar( titlu inca nedefinit ) Lanna 0 1.969 25-10-2010, 10:30 PM
Ultimul răspuns: Lanna
  O iubire dincolo de lume Sibel. 7 4.349 25-10-2010, 07:41 PM
Ultimul răspuns: hiimera
  Dincolo de limitele intunericului si luminii(Naruto) :.:. Onytsa :.:. xOxO 19 15.716 12-05-2010, 03:09 PM
Ultimul răspuns: Elena.
  Dincolo de aparente Erina Ozaki 2 3.235 04-08-2009, 01:40 AM
Ultimul răspuns: Alisia-chan*
  Dincolo de Paradis karitz 1 3.533 13-12-2008, 12:11 PM
Ultimul răspuns: Pure Love
  Viata in lumea de dincolo Magica Bloom 4 5.036 26-04-2008, 04:09 PM
Ultimul răspuns: ~X~LoVeLeSs~X~


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)