[ COMPLETED]Sa ramana intre noi "In familie "[yaoi / shounen-ai][16+]

[Yaku-chin]

In sfarsit trec si eu pe aici. Scuze k asa de tarziu, insa aseara nu am rezistat sa mai dau si un coment.
AM o parere superba fata de acest fic si fata de modul tau de a scrie
Sunt fericita ca in sfarsit relatia dintre Sora si Ryu s-a schimbat si in sfarsit pot fi si ei fericiti:X
Acum astept sa vad ce le pregatesti lui Maki si Shoichi, sper sa fie ceva frumos:X
Hmm...as mai avea o rugaminte...mi-o potzi da mie pe masa lui Ryu sa o bag oleak prin smoala apoi sa o dau prin pene si sa o bag in ocean apoi sa o arunc intr-o pestera sa o tin bine acolo vreo 3 ani fara apa si fara mancare apoii dak mai e vie sa o ingrop in pamant si dak nu e vie sa o tai bucatzele si sa o dau la rechini de mancar( dar saracutzi cred k vor face indicestie:D )
Pai tot ce pot sa iti zic e : Spor la scris si astept nexul:X:* kissu:)

[Lithium-Angel]

guys..... daca va plac povestile mele cat de cat...va rog sa votati in poll-ul de la thread...i need to know despre ce sa scriu in urmatoarea poveste.
sper sa nu se ajunga la egalitate..... doar una poate fi aleasa. mie mi-ar placea sa mai impart ideile mele cu voi si am sa adopt o schimbare semnificativa in felul meu de a fi pentru a imi imbunatati modul de a scrie.
sper sa doriti sa mai cititi povesti scrise de mine si sa votati.

Mousy: Am sa astept cu nerabdare sa citesc opinia lui Dan. cat despre tine..be careful ce faci :D mwahaha
Namine: acesta e un capitol pe placul tau..garantat
Heroin : poti sa faci ce vrei cu mama lui Rui!

Capitolul 5 partea întâi
O reuniune neaşteptată

Să descopere programul şi preferinţele brunetului erau două dintre cele mai uşoare lucruri de făcut din întreaga lume . Sora părea ciudat de fiecare dată când îl întreba pe Maki unde se duce, dar reuşea să se justifice destul de bine când era întrebat de ce e curios. O nouă problemă apărea la orizont şi anume cum avea să îl aducă pe Shoichi în locurile elegante şi costisitoare prin care se învârtea prietenul roşcatului.
- Shoichi, eşti sigur că vrei să faci asta? a fost întrebat blondul, probabil pentru a douăzecea oară de când a ajuns la apartamentul celor doi porumbei.
- Sunt sigur. Voi aţi fost siguri când aţi făcut pasul ăsta? era răspunsul stas pe care îl oferea, ştiind că amândoi aveau să dea din cap, negând, apoi spunând că relaţia lor pur şi simplu s-a întâmplat.
Şatenul părea să fie încântat de ceea ce se întâmpla. Exceptând faptul că nu avea să intre într-unul dintre cele mai frumoase şi respectate restaurante din oraş, totul îl făcea să se simtă precum Cupidon. Avusese grijă să găsească costumele cele mai potrivite, să le aranjeze pe cei doi zburliţi, dar ceva tot nu era în regulă. Lui Sora nu i se potrivea deloc papionul şi îl făcea pe Shoichi să arate ca un tâmpit. Băiatul a oftat adânc, s-a dus până în sufragerie şi s-a întors în holul mare împreună cu o cutie destul de greoaie în care se aflau zeci de cravate. A ridicat gulerul roşcatului şi l-a aşezat după cel al sacoului, apoi a făcut nod la o cravată bleumarin şi a agăţat-o de gâtul lui. Pe cel al blondului nu l-a aşezat, ba chiar a deschis primul nasture pentru ca linia gâtului să iasă în evidentă, cravata devenind complet inutilă. I-a întors pe amândoi şi i-a examinat din cap până în picioare, apoi şi-a dat acordul ca cei doi să plece. Se duceau la o petrecere stilată unde puteau intra doar persoanele la costum aşa că i-a transformat pe băieţi în cei mai stilaţi oameni posibili.
- Perfect! a gângurit de îndată ce şi-a observat opera.
- Rui...vino şi tu..., s-a rugat roşcatul, strângându-l pe şaten în braţe, gata să îl sărute.
- Nu ştiu...seara asta e despre Shoichi, a răspuns uşor evaziv.
- Exact. O să dispară cu Maki şi eu am să rămân singur. Nu mă descurc lăsat de izbelişte. Te rog... te aşteptăm...bine?
Băiatul a ezitat câteva momente, dar a acceptat să meargă cu ei. Era ciudat. Nu făcea mare lucru, dar se simţea foarte obosit şi lipsit de energie de parcă undeva în jurul lui exista o lipitoare ce îl storcea încontinuu. Nu era vina lui Sora. Roşcatul renunţa de multe ori a se culca cu el pentru că îl vedea istovit, însă amândoi au presupus că era doar stresul. Asta trebuia să fie. De îndată ce începea şcoala şi lucrurile intrau pe făgaşul normal, starea lui ciudată trebuia să dispară. Aşa avea să se întâmple, a gândit şatenul în timp ce se îmbrăca.
- Cum ai obţinut invitaţiile? a întrebat blondul, şuşotind pentru a nu fi auzit de prietenul lui.
- Păi, i le-am cerut. I-am spus că vreau să îl duc pe Rui undeva frumos. Două invitaţii mi le-a dat el, pe a treia am luat-o de pe biroul lui fără a îi spune, a mărturisit roşcatul, purtând o expresie buclucaşă pe chipul său.
- Înteleg. Cum crezi că va reacţiona?
- Păi...cred că primul gând va fi să fugă, apoi să fie răutăcios.
- Nu mai şuşotiţi şi ieşiţi odată, s-a auzit şi vocea înceată a şatenului, mai mult ironizându-i pe cei doi, dar nu batjocorindu-i.
Ştiau că brunetul era deja plecat, Rui avusese grijă să fie atent pentru a auzi când se deschide uşa de la apartamentul lui. Era aproape zece noaptea, dar asta era în regulă. Shoichi stătea la prietenul său, rămânea peste noapte, asta era declaraţia oficială. Părinţii lui au aflat ce se întâmplă între Rui şi Sora de la însăşi roşcatul, însă nu s-au întors împotriva lor. Rui rămânea tot Rui, prietenul cel mai bun al fiului lor iar Sora era, mai nou, iubitul şatenului. Ştiau şi că Shoichi e îndrăgostit de un bărbat, dar nu ştiau încă despre cine era vorba.
Drumul a fost scurt, mai ales din cauza băiatului care continua să îşi muşte buzele şi să încerce să îşi mânânce unghiile. Şatenul se chinuia să îl facă pe prietenul său să se oprească, însă reuşea doar să stârnească amuzamentul roşcatului care nu se putea abţine din a îl sorbi din ochi pe iubitul său.
Restaurantul era încredibil, însă nu se putea compara cu recepţia ce avea loc înauntrul lui. Toţi erau îmbrăcaţi la costum. Unii erau îmbrăcaţi la frac, alţii purtau veston, majoritatea părând a avea mai mult de 30 de ani. Blondul a căutat cu privirea până când a reuşit să îl vadă pe brunet.
Arăta atât de minunat şi de perfect aranjat încât îi amintea de o anume persoană pe care o văzuse cu mult timp în urmă, dar cu care nu a reuşit să vorbească niciodată. S-a îndreptat înspre una dintre mesele mai retrase şi s-a sprijinit cu fundul de ea, încercând totuşi să nu o răstoarne. Şatenul a fost tras de braţ şi scos din vizorul mai multor bărbaţi ce se uitau în direcţia lui. Sora nu părea deloc încântat de felul în care acei oameni se uitau la partenerul lui, dar asta îl făcea pe băiat să se simtă măgulit.
Amândoi aşteptau să vadă ce anume avea să se întâmple între brunet şi blondin, dar asta nu însemna ca nu aveau să se bucure de petrecere.
Shoichi trebuia să recunoască că Maki arăta minunat. Părul îi era prins în coadă întocmai cum nobilii anglicani o făceau, cămaşa îi era albă şi ornamentată la bază, acoperită cu un veston negru ce îi scotea în evidenţă trupul slab şi bine făcut, pantalonii de stofă se mulau perfect pe picioarele lui, scoţând puţin în evidenţă fundul lui. Nimic nu era pus la întâmplare sau lăsat să iasă de sub control. Văzându-l pe brunet, a înţeles de ce Rui a insistat atât ca cei doi să se îmbrace frumos şi să încerce să nu îşi boţească hainele.
Uşa principală a restaurantului s-a deschis larg şi înauntru a intrat un bărbat blond, de aproximativ 35 de ani, ce şi-a dat jos paltonul şi a păşit galant înauntru. S-a uitat de jur împrejur până când privirea i s-a oprit asupra unei persoane anume. Shoichi se uita curios la el, îl recunoştea pe acel bărbat, era Kito Minori, jucătorul profesionist de tenis ce a plecat în străinătate pentru un mega contract. Tânărul a încercat să vadă după cine se uita bărbatul, dar a rămas uşor derutat când a observat că persoana respectivă era insăşi brunetul pe care îl privea şi el.
Maki a observat prezenţa blondului, a încercat să îl ignore, dar nu a reuşit decât să se arate vulnerabil. Şi-a cerut scuze de la cei cu care vorbea, şi-a aşezat paharul pe masă şi s-a îndepărtat de ei, preferând să se ducă până la baie pentru a se răcori. Chiar dacă îşi uda chipul şi se ştergea cu prosopul pufos agăţat în cui, continua să rămână surprins. Şi-a închis ochii şi a inspirat adânc, încercând să îşi adune sufletul şi să se calmeze. Nu ştia ce anume căuta acel individ acolo, însă spera să nu vină să vorbească cu el pentru că nu avea chef să îşi amintească trecutul. A deschis ochii larg şi a inspirat adânc numai după ce a simţit o mână fermă, aşezându-se pe şliţul pantalonilor săi. Se putea vedea în oglindă, nu era nevoie să îşi întoarcă capul spre agresorul lui. Mâna dreaptă a blondului stătea aşezată lejer pe umerul brunetului, cealaltă continua să coboare şi să îşi modifice cursul, buzele bărbatului atingeau pielea gâtului celui mai tânăr, dar asta nu îl făcea pe Maki să simtă ceva important.
- Ce cauţi aici? a întrebat în timp ce a oprit mâna blondului ce dorea să ajungă undeva pe fundul lui.
- E pură întâmplare că te-am regăsit aici. Nu ne-am mai văzut de mult, a răspuns Kito, continuând să îl sărute pe brunet.
- Lasă-mă în pace, s-a răzvrătit tânărul, lovindu-l peste mână, reuşind să se dea înapoi şi să se lipească cu spatele de una dintre uşile din lemn din toaletă.
„ Ţi-am zis să îmi dai drumul!” a auzit blondul de îndată ce s-a apropiat de uşă şi a încercat să asculte. Auzea vocea brunetului, uşor mai stinsă decât de obicei, dar foarte supărată. Băiatul a deschis uşa încet şi a rămas cu gura căscată când a văzut ceea ce se întampla.
Mâinile bărbatului îl atingeau pe Maki de parcă îi cunoştea deja trupul şi trebuia doar să îşi amintească pentru a fi fericit. Cel lipit de uşă dorea să fie eliberat şi să plece de acolo, dar nu putea să îl lovească şi să stârnească un scandal. Privirea i s-a ridicat spre oglindă, apoi spre uşa de la intrare unde l-a observat pe Shoichi. A inspirat adânc, apoi şi-a mişcat buzele, spunându-i acestuia să plece şi să închidă uşa. Băiatul s-a oprit şi a continuat să privească scena stupidă ce se derula chiar în faţa lui. Nu putea asculta de ceea ce îi spunea brunetul, nu dorea să o facă şi nici nu intenţiona să se uite ca un idiot.
- Nu! a rostit tare şi clar pentru ca blondul să îl audă şi să se oprească. A reuşit ceea ce şi-a propus, însă asta doar l-a enervat pe Maki şi l-a făcut să se uite urât în direcţia lui. Bărbatul s-a oprit şi s-a îndepărtat puţin de victima lui, apoi a început să meargă încet înspre adolescent.
- Lasă-l în pace!
În doar două secunde, brunetul s-a aşezat în faţa fostului său antrenor şi l-a privit pe acesta cu furie şi hotărâre. Nu putea permite ca mâinile bărbatului să atingă trupul inocent al lui Shoichi, indiferent care era motivul.
- Makimoto...
- Nici un Makimoto. La nivelul la care te afli acum, nu cred că va fi bine pentru cariera ta strălucită să mă trezesc eu să declar presei că am ajuns să mă culc cu oricine îmi iese în cale din cauza traumei cauzate de antrenorul meu de tenis ce m-a violat când eram doar un adolescent.
- Ştii că nu e adevărat....ah...bine, a oftat bărbatul. Ştiu că eşti în stare să faci asta. Ne mai vedem..., a zâmbit înainte de a deschide uşa de la toaletă şi a se îndepărta.
- Maki..., a vrut să spună băiatul, dar mâna puternică a celuilalt l-a prins de încheietură şi i-a ridicat-o până aproape de chipul său.
- Ce naiba crezi că faci? Ţi-am zis să pleci..., a răcnit, făcându-l pe tânăr să se cutremure puţin, dar să şi uimească. Tipul ăsta....el s-a culcat cu mine când aveam doar 16 ani. O făceam o dată inainte şi o dată după. Chiar mă plimba pe la meciurile lui, motivând că sărbătoream după pentru a putea să se culce cu mine. Când îţi să pleci, pleci. La naiba.
Brunetul a înjurat, apoi i-a dat drumul băiatului şi a început să meargă înspre uşă. Privirea din ochii lui îi părea cunoscută blondului, putea băga mâna în foc că a mai vazut-o undeva chiar dacă nu putea spune exact unde. A exitat câteva momente, apoi a alergat până aproape de Maki şi l-a strâns cu putere în braţe.
- Vreau să vorbesc cu tine, s-a rugat Shoichi, refuzând să îi dea drumul.
- Nu ÅŸtiu ce am putea vorbi aÅŸa ..
- Am greşit, bine?! După atâţia ani era normal ca mintea mea să creadă că îl iubesc pe Sora deşi v-am văzut pe amândoi. A fost nevoie să mă culc cu tine pentru a îmi da seama că de fapt de tine mi-a plăcut încă de la început. De ce trebuie să fii ca „ băiatul de porţelan”? lasă-mă să mă apropii de tine..
- Ce băiat..., a vrut să intervină brunetul, dar tânărul a continuat să vorbească.
- Era un băiat când mă duceam cu tata să vedem meciuri de tenis. Mereu îmbrăcat la patru ace, mereu tăcut. Atât de aproape încât puteam să îi vorbesc oricând, dar părea mult prea distant pentru a îmi aduna curajul necesar pentru a îndrăzni. Era exact ca tine.
Cuvintele tânărului nu prea aveau sens, dar îl făceau pe Maki să se îmbujoreze şi să îşi simtă inima bătând din ce în ce mai tare. Îl avea atât de aproape încât i-ar fi luat doar două secunde să îl îmbrăţişeze şi să îl sărute pătimaş. Într-un minut l-ar fi putut face al său şi să îl iubească cu forţă, ar fi putut face orice, dar a preferat să îi mângâie chipul cu gentileţe şi să îl privească călduros.
- N-am nici cea mai mică idee ce vrei să zici, a mărturisit acesta, zâmbindu-i băiatului.
Privirea blondului s-a schimbat complet. Şi-a lăsat mâinile să îi cadă pe lângă trup şi şi-a îndreptat coloana, afisând o expresie hotărâtă şi o strălucire aparte în ochi.
- Am să adopt atitudinea lui Rui. Am să stau aproape de tine ca o lipitoare şi am să te fac să mă iubeşti. Vei deveni iubitul meu! a declarat acesta, zâmbind mult prea fericit pentru situaţia dată.
Maki a făcut ochii mari şi a început să râdă deşi situaţia nu putea fi considerată tocmai una hilară. Era atât de amuzat de ceea ce auzea încât mai avea doar puţin până să cadă la pământ şi să lovească podeaua fără a se controla. Se simţea atât de vioi şi de fericit încât nu l-ar fi deranjat să îl îmbrăţişeze pe băiat chiar dacă nu avea voie. Purta cel mai larg zâmbet de până atunci, ochii îi străluceau mult mai puternic decât înainte, devenind negri complet şi trupul i s-a relaxat.
- Nu râde! Eu vorbesc serios! s-a supărat blondinul, gata să plângă din cauza atitudinii brunetului. Maki se comporta de parcă tocmai auzise o idioţenie şi acum trebuia să îşi bată joc şi să îl facă pe celălalt să se simtă ca un adevărat cretin ce habar nu avea ce spune. Era dureros să vadă cum persoana iubită îl ia peste picior şi se amuză când el îi vorbise serios şi i-a declarat dragostea ce i-o poartă.
- Ştiu, a răspuns bărbatul, încă râzând. Ştiu, a repetat, continuând să râdă.
Shoichi era pregătit să îl lovească pe brunet peste umăr şi să încerce orice pentru a îl opri, dar mâna lui a ajuns doar până la câtiva centimetri depărtare înainte de a fi prinsă de cea a celuilalt şi să îl tragă aproape. Maki stătea ghemuit la pământ, râzând şi de îndată ce l-a prins pe blond în braţe, l-a tras la pământ lângă el şi nu i-a mai dat drumul. Mâinile lui au înconjurat mijlocul băiatului şi i-au strâns capul la pieptul lui, apoi i-au atins chipul, obligându-l să se uite direct în ochii lui.
- Să înţeleg că mă iubeşti? a întrebat râzând.
- Da, asta..
- Eu, ştii...eu m-am culcat cu mulţi şi nu există nici o garanţie că mă voi opri acum, a rostit brunetul. Ba mai mult, pentru un tânăr sănătos ca mine un singur partener e posibil doar dacă, doamne fereşte, ajung mai sărac ca oricare chelner de aici. Te rişti?
- Cred că pot să te fac să mă iubeşti..
- Nu iubirea e problema. Dacă vrei să fii cu mine, o vei face când am eu timp liber. Uneori poate fi şi noaptea. Dacă vreau să mă culc cu tine, o să o faci? Chiar dacă asta înseamnă să pleci la miezul nopţii, să îţi minţi părinţii şi să chiuleşti de la ore?
- Aş putea. Vreau să încerc. Poate reuşesc eu să te conving să vrei să fii cu mine şi să faci şi tu sacrificii, nu? a întrebat, zâmbind, deşi nu era prea sigur că va reuşi să facă asta.
- Cred că am făcut destule sacrificii, a şoptit brunetul. Eşti sigur că vrei asta? a întrebat mult mai tare, obţinând întreaga atenţie a blondului.
- Nu ştiu la ce te referi. Eu te vreau doar pe tine, a răspuns Shoichi, îmbujorându-se ca o fată mare în timp ce şi-a coborât privirea spre podea.
Maki s-a ridicat în picioare şi a început să îşi aranjeze hainele, căpătând din nou aerul de snobism şi eleganţă. Şi-a recâştigat încrederea şi s-a oprit din râs, a devenit mult mai serios, dar şi ceva mai cald decât era înainte. Privirea îi era schimbată complet. Nimic din nesiguranţa sau senzaţia că trebuie să se îndepărteze, nici măcar o urmă de indiferenţă şi răceală nu se mai putea citi pe chipul lui. Shoichi s-a ridicat la rândul său, neînţelegând ce însemna schimbarea bruscă de atitudine şi a vrut să îl oprească din nou pe bărbatul ce tocmai apăsa pe clanţă.
- Nu pot pleca încă de la recepţie. Aşteaptă câteva minute după ce plec eu şi ieşi afară din restaurant. Maşina mea e chiar după colţ, a murmurat Maki, sărutându-l pe băiat pe obraz.
A deschis uşa fără prea mari probleme, apoi s-a întors printre ceilalţi invitaţi şi a continuat să interacţioneze cu ei. Shoichi a rămas nemişcat, încă încercând să asimileze cele întâmplate, dar foarte fericit că i s-a acordat şansa de a câştiga inima brunetului. Acum...totul avea să fie bine. Iubirea lui trebuia să deschidă calea spre o relaţie minunată şi indistructibilă. Doar ca să fim clari : trebuia.

[I hate maths.]

Well, well ca sa vezi:d In sfarsit ceva bun de citit.M-am hotarat ca in lipsa soricelului sa iti las eu comm.

Pei sa vedem: de la primul capitol pana aici totul e ok.Trebuie sa iti spun ca imi schimb constant parerea despre personaje:-? Cred ca sunt cam dificil.La inceput mi se parea foarte tare cuplul Sora&Shoichi, dar mai apoi mi-am zis ca mai bine ar fii Sora cu Rui iar Shoichi cu Maki.Apoi mi s-a parut interesanta idea ca Rui sa fie impreuna cu tipu' ala Ran.Dar din nou m-am razgandit cand Rui s-a dus la Sora.Pana la urma nu stiu cum o sa raman cu cuplurile.Momentan ma multumesc Sora&Rui and Maki&Shoichi.Unele personaje imi sunt chiar antipatice cum ar fii mama lui Rui, dar in fiecare fic trebuie sa fie unu/una care sa ma scoata din pepeni.Presupun ca vom mai auzi si de parintii lui Rui(totusi tacsu pare de treaba)
Acum despre noul capitol:
Heh, ca sa vezi s-a intors antrenorul:yes: Ma gandeam io ca avea sa apara in peisaj.Totusi nu atat de curand.
Mama, Rui i-a imbracat pe toti la patru ace:)) Se pricepe no comment:-p Ma bucur ca Shoichi nu renunta la planul lui de al face pe Maki sa-l iubeasca(dah nu ca mine)Totusi...sunt constient ca va reusi dar pun parius ca nu scapa fara un viol, doua:)) Oricum mie mi se pare genial ficul.Cred ca il va intrece pe MTBL.Povestea e interesanta si felul tau de a scrie e incredibil.Te pricepi sa descrii o scena de sex fara sa o faci scarboasa(sunt curios cum descri o scena d-asta in 3=)))
Cred ca in urmatorul capitol vom mai vedea o partida intre Maki si Shoichi.Abia astept desi nu o sa pot sa iti spun parerea mea pentru ca oricum sunt convins ca Andra ma omoara cand vede ca am lasat eu comm.
Greselute nu am depistat in acest capitol.Sincer nici nu m-am prea uitat dar in mare nu sunt.Ficul tau mi se pare foarte interesant si il voi citi in continuare desi nu o sa iti las eu comm la fiecare capitol.

Cam atat:d Sper sa pui repede nextu.Mult noroc la scris.See ya!

[Lithium-Angel]

Nu am sa o mai lungesc mult. Probabil inca vreo 5-6 capitole si am terminat si cu asta.
am sa dau un reset la modul meu de a functiona si am sa ma reinventez.
cat despre "il va intrece pe MTBL" cred ca daca fac un sondaj...majoritatea o sa aleaga MTBL inaintea celorlalte. truth to be told... MTBL e special :X

ok. so... sa intram in paine. remember: enjoy reading and fell free to post a comment
Cineva mi-a zis ca ii e prea rusine sa posteze ca nush ce...people.... parerile voastre conteaza. Ca sunt rele sau bune...ele sunt bine venite...asa ca next time... fiti sinceri si postati opinia voastra..chiar daca vi se pare prea critica...prea dulceaga...sau va rusineaza. Kiss to ya all.

Capitolul 5 partea a doua
Iubirea noastră împlinită?

Inima începea să îi bată din ce în ce mai tare, aşteptând momentul promis în care brunetul avea să plece şi să îl aştepte în maşină pentru a pleca undeva, împreună. Până şi palmele îi transpirau de fiecare dată când se gândea la ce se poate întâmpla după ce rămân singuri. Spera, într-un mod inocent, să îi simtă din nou căldura trupului şi să fie mângâiat de mâinile mari ale lui Maki. Se declara mulţumit dacă primea măcar un singur sărut.
În jurul său era atâta mulţime şi se vorbea despre orice, nici măcar Sora şi Rui nu se simţeau cu adevărat în largul lor, dar continuau să îl sprijine moral pe blondul ce aştepta cu nerăbdare să rămână singur cu viitorul, poate chiar actualul, iubit.
Clipele treceau mai greu ca niciodată. Fiecare minut care trecea nu reuşea decât să mai adauge un strop de nelinişte şi de nerăbdare în inima blondului. Credea că e singurul care se simte aşa, că pentru bărbat trebuie să fie ceva normal, ceva ce nu îi putea stârni agitaţie, dar se înşela. Maki prelungea timpul în mod intenţionat. Nu era încă sigur că face ceea ce trebuie, că e decizia cea mai potrivită, nu pentru el ci pentru băiat. Se comporta ca un adolescent căruia îi era frică să facă primul pas sau să se ţină de mână cu cel pe care îl iubea, era uşor stupid cum inima îi bătea necontrolat, dar asta îl făcea să se simtă şi puţin fericit. Era prima oară în mult timp când putea spune fără a minţi că trăieşte şi că simte ca toţi ceilalţi.
Nu a putut suporta anxietatea prea mult. A lăsat paharul pe masă şi s-a scuzat, apoi practic s-a grăbit pentru a părăsi cât mai repede localul. Shoichi a tresărit şi a început să se înroşească. Simţea furnicături pe toată mâna, urcând din ce în ce mai sus, reuşind să se transforme într-un adevărat fior ce îi cutremura întreg trupul. Băiatul s-a uitat în direcţia prietenilor săi, i-a văzut zâmbindu-i, apoi a înghiţit în sec şi a început să meargă înspre ieşire. Nu a reuşit să se ascundă de privirea bărbatului blond de dinainte care l-a observat atât pe el cât şi pe Maki părăsind localul şi a zâmbit fericit.
Adolescentul s-a oprit în faţa întrării şi s-a uitat în jurul său. Maşina brunetului trebuia să fie exact după colţ, însă în care direcţie? Blondinul şi-a muşcat buza inferioară şi a început să se plimbe dintr-o parte în alta pentru a vedea o maşină în genul celora pe care Maki le-ar fi condus, însă fără prea mult succes.
O maşină albă, un Mercedes, a oprit în faţa restaurantului, apoi portiera de lângă şofer s-a deschis larg, dându-i de înţeles băiatului că trebuie să urce şi a prins viteză în doar câteva secunde, reuşind să se îndepărteze suficient de mult în doar câteva minute.
- Maki, unde mergem? a întrebat tânărul, zâmbindu-i celui de lângă el.
Brunetul a oftat uşor, a apăsat pe frână şi a oprit maşina fără a semnaliza că intenţionează să staţioneze.
- Unde vrei să mergem? a rostit calm, dispus să se îndrepte oriunde şi-ar fi dorit blondul.
Shoichi s-a gândit timp de câteva momente în timp ce chipul său căpăta nuanţe roşiatice şi se îndepărta de privirea curioasă a bărbatului. Ar fi vrut să spună că vrea să meargă înapoi la apartamentul lui Maki, dar era mult prea jenat pentru a rosti fiecare cuvânt în parte.
Atitudinea lui nu a trecut neobservată. Maşina a fost pornită din nou, a rulat în viteză pe şosea şi a început să se îndrepte direct spre complexul de apartamente unde locuiau şi Rui şi Sora. Uşa de la apartamentul său s-a deschis, sacoul şi vestonul au fost aranjate pe scaunul din holul mare, apoi cheile au fost aruncate undeva pe măsuţa din colţ.
Ambianţa era foarte similară cu cea a unei prime întâlniri în care cuplul ajunge acasă la băiat şi acum amândoi trebuie să se gândească la ce au de gând să facă în continuare. Niciunul nu era dispus să facă primul pas, să îşi expună punctul sensibil, însă lucrurile aveau să se schimbe rapid.
- Vrei să bei ceva? a întrebat brunetul, întrând în sufragerie.
Blondul l-a urmărit şi a realizat că apartamentul bărbatului semăna destul de mult cu cel în care locuia Rui. Din sufragerie se ajungea în bucătărie ca şi cum nu existau două camere separate ci una mare împărţită în două. Maki s-a îndreptat direct spre bar şi a scos dintr-un sertar ascuns două pahare înalte, mai potrivite pentru şampanie decât pentru apă minerală.
- Ai apă minerală? a întrebat uşor ezitând, neştiind dacă avea să fie considerat un copil mic.
- Nu chiar. Am vin, ÅŸampanie ÅŸi.... burbon.
- Ce e burbonul?
Brunetul a zâmbit uşor mulţumit de întrebare şi a scos o sticlă în interiorul căreia se afla o substanţă asemănătoare whisky-ului. Shoichi a băut puţin, apoi şi-a lins buzele, simţind un gust dulce acrişor destul de plăcut ce părea să nu îl ameţească la fel de mult ca şampania. Maki a umplut paharul şi şi-a pus şi lui puţin alcool. Era mai interesat să vadă cum avea să reacţioneze băiatul decât să se îmbete şi să adoarmă. Curând, a început să chicotească şi să îl privească pe adolescent cu o oarecare simpatie pe care nu o mai simţise pentru nimeni altcineva. Avea în faţa lui un copil inocent ce primea cu braţele deschise toate paharele pline cu alcool pe care i le oferea fără a se gândi măcar la cât de caraghios poate să ajungă după numai câteva înghiţituri.
- Eşti bine? a râs brunetul, încercând să fure paharul din faţa băiatului care începea să semene a copil de cinci ani ce refuza să dea drumul la acadeaua cumpărată de părinţi.
- Pelfelc...t! a răspund blondul, reuşind să stârnească amuzamentul bărbatului de lângă el. Maki s-ar fi tăvălit de râs dacă demnitatea nu ar fi stat în calea adevăratei sale firi.
- Dă paharul, a zâmbit mai apoi, ridicând obiectul de pe suprafaţa mesei din sufragerie.
Shoichi stătea aşezat pe podea, lângă masa joasă în stil tradiţional japonez, cu coatele lipite de margine, privind paharul foarte intens pentru a se asigura că nu o să plece nicăieri. Când brunetul a dat să îl ridice de pe masă, blondul i-a prins încheietura cu ambele mâini şi a început să îi zâmbească, foarte aiurit şi cu o expresie tâmpă pe faţă.
- Dacă îmi dai paharul...îţi dau ceva în schimb, a vorbit Maki, pe un ton liniştit ca şi cum avea de a face cu un copil mic.
- Ţce? a întrebat tânărul, încă refuzând să îl elibereze.
- Păi...ce vrei? a rânjit bărbatul, aşezându-se mult mai comod. Stătea picior peste picior pe canapea, cu mâna întinsă pe braţul drept şi cu cealaltă prinsă între mâinile blondului.
- Hm...., a lungit băiatul, ducându-şi unul dintre degete în dreptul buzelor. Pup, a răspuns în final, reuşind să îl amuze din nou pe celălalt.
- Pup? Ce e aia? a întrebat retoric, profitând la maxim de comportamentul lui Shoichi ce devenea din ce în ce mai alintat şi mai adorabil.
Adolescentul s-a uitat urât înspre Maki, a rânjit, apoi s-a ridicat în mâini pe canapea şi şi-a apropiat buzele de cele ale brunetului. Limba blondului, deloc inhibată, s-a strecurat printre dinţii bărbatului şi a căutat-o pe a celuilalt pentru a o simţi, a o linge şi apoi s-a îndepărtat numai pentru a şterge buzele roşiatice ce nu au făcut nimic pentru a îl opri.
- Ăsta nu e „pup”, a râs din nou, trăgând trupul băiatului până în braţele sale, reuşind să îi lipească trupul de al său şi să îl îndepărteze de pahar.
- Hei..dă..
- Altceva. Ce mai vrei? a continuat să întrebe, mişcându-şi mâna până pe dosul celui beat, permiţându-le astfel degetelor sale să se strecoare pe sub materialul pantalonului şi să ajungă între fesele lui Shoichi.
- Mak..., a început, dorind să spună numele bărbatului. Mak, mak, mak..., a început să râdă, descoperind că numele iubitului său suna ca sunetul produs de o raţă.
Brunetul s-a oprit din orice mişcare şi a început să râdă zgmotos, reuşind să îl facă pe băiat să se uite ciudat la el şi să pună bot.
În câteva secunde, bărbatul l-a ridicat pe Shoichi în braţe şi a început să mergă înspre dormitor. Nu intenţiona să profite de o persoană beată, dar avea să devină în curând victima. Blondul rânjea în continuare, punând la cale un plac ce i se părea minunat şi numai bun pentru a pune mâinile pe cel pe care îl iubea.
A fost aşezat pe pat şi lăsat acolo în timp ce, întocmai ca un gentleman, Maki şi-a scos cămaşa din pantaloni şi a dat să o scoată de pe el pentru a o aşeza pe scaun. Era întuneric beznă afară, ceasul indica ora 2 şi jumătate noapte, nici măcar maşinile nu se mai auzeau de la balcon, totul era liniştit şi la locul lui.
Gata să ridice cearceafurile de pe pat pentru a îl înveli pe Sho-chan, a simţit mâinile acestuia urcându-i pe umeri, apoi coborând, una pe pieptul lui şi cealaltă pe prohap. A aşteptat să vadă ce intenţiona băiatul să facă, dar a descoperit cu stupoare că era pipăit şi asaltat de cineva mult mai tânăr ca el. Degetele adolescentului reuşiseră să îi deschidă fermoarul, să se strecoare în pantaloni şi să atingă bărbăţia brunetului în timp ce mâna dreaptă se plimba în largul ei pe pieptul său şi îl făcea să intre în starea necesară pentru a se culca cu tânărul buclucaş.
- Sho-chan, fii cuminte, a şoptit uşor supărat că trebuie să îl oprească.
Blondul şi-a retras mâinile şi a aşteptat ca Maki să se aşeze lângă el pentru a continua din nou.
- Vleau ţză dau pup! aproape a ţipat, împingând trupul bărbatului pe pat pentru a se urca deasupra lui.
Nu a fost oprit, nici măcar nu i s-a spus ceva. Trupul mare şi greoi s-a întins cu totul pe suprafaţa patului, mâinile s-au aşezat în jurul capului, picioarele s-au îndepărtat puţin, apoi s-a lăsat o linişte destul de ciudată. Tânărul era liber să facă orice îşi dorea pentru că nimeni nu intenţiona să îl oprească.
Realizând că e pe cont propriu şi că nu avea să fie nici ajutat, dar nici îndepărtat, a zâmbit larg şi şi-a ridicat mâinile pe abdomenul brunetului, pe piept, apoi pe gât pentru a ajunge la firele de păr lungi ce stăteau libere fie peste urechi, fie pe pat. Şi-a apropiat buzele de cele nemişcate şi şi-a strecurat limba printre ele, apoi s-a retras şi a început să dezmierde puţinele firicele de păr de pe pieptul brunetului. Limba lui s-a făcut văzută din nou, dar nu s-a mai îndreptat înspre buzele lui Maki. A coborât pe abdomen şi s-a oprit în apropierea bărbăţiei şi a aşteptat. Mâinile jucăuşe ale micului beţiv au tras de pantaloni până când au reuşit să îl îndepărteze complet, şi-au făcut loc printre chilot şi s-au oprit.
Pe chipul blondului a apărut un alt rânjet, urmat de o roşeată puternică şi o expresie jenată. Alcoolul îi ajunsese de mult la creier şi îl făcea să reacţioneze ciudat, dar o urmă de decenţă tot se mai putea face simţită printre gândurile perverse.
- Sho-chan, mai bine te culci, a chicotit brunetul.
Era perfect conştient de efectul burbonului şi de motivele pentru care băiatul se comporta în felul respectiv, însă nu reuşea să se convingă să asculte de propria conştiinţă şi să îl oblige pe tânăr să se oprească. O parte din el dorea ca scena să prindă o amploare mult mai erotică, pe când cealaltă continua să insiste să îl oprească pe blond cu orice preţ.
- Nţu..., a răspuns scurt şi clar, apucând cearceaful de pe pat între degete. Limba blondului a ajuns pe bărbăţia lui Maki, reuşind să îl facă pe acesta să se ridice în fund şi să privească uşor speriat în faţa lui.
- Serios acum, opreşte-te, a vorbit încet şi cald pentru a nu îi da senzaţia că îi displace ceea ce se întâmpla între ei. Nu e nevoie să faci asta şi nici nu vreau să faci ceva de care nu vei fi conştient după ce te vei trezi. Nu am să profit de cineva beat, a continuat la fel de dulceag, atingând chipul frumos al băiatului.
- Nu, dacă treaz...nu am curaj....
Vocea adolescentului era atât de scăzută şi de plăpândă încât inima bărbatului a tresărit şi a început să bată mult mai rapid. În ochii lui, Shoichi era atât de adorabil şi de inocent încât numai sărutatul acelor buze roşiatice era un păcat de neiertat, să nu mai vorbim de sex.
Tânărul a fost brusc îmbrăţişat şi strâns la pieptul celuilalt. Mâna mare şi gentilă i-a urcat pe gât până aproape de bărbie unde a mângâiat zona obrazului drept, buzele calde au ajuns pe mărul lui adam şi a continuat să coboare până ce au ajuns pe abdomen, braţul puternic a înconjurat mijlocul firav în timp ce picioarele lungi s-au îndepărtat şi i-au făcut loc fundului micuţ al blondului, apoi l-au înconjurat.
- Mă obligi să fac ceva ce nu vreau..., a şuşotit brunetul, înspirând adânc, pregătit să îl ţintuiască pe băiat de pat şi să îl lege cu ceva pentru a nu se mai mişca.
- Nu...vrei...pe mine? a gângurit „beţivul”, privind atât de trist încât ar fi rupt inima oricui.
O ruptură a avut loc în interiorul celui ce era obişnuit să se culce cu persoane ce nu aveau să îi cauzeze probleme după. Realiza că avusese dreptate când a bănuit că relaţia lui cu Shoichi avea să fie complet diferită de orice altceva, că nimic nu avea să folosească drept model comportamental şi că acum era, pentru prima oară, adolescentul nervos ce experimenta prima dragoste şi, de ce nu, singura.
A vrut să spună ceva, însă chipul trist al băiatului l-a făcut să se răzgândească. Vorbele nu puteau fi întotdeauna modalitatea cea mai bună de a lămuri o situaţie, în momentul de faţă un sărut pasional, arătând ca cea mai bună soluţie posibilă. A lipit trupul firav de al lui, apoi a sărutat buzele tremurânde ce încă purtau gustul alcoolului băut. Şi-a lăsat mâinile să coboare pe fundul blondului, şi-a strecurat câteva degete printre fesele lui şi l-a pătruns rapid, mişcându-le înauntru pentru ca partenerul lui să se obişnuiască cu senzaţia aceea cutremurătoare.
Intenţiona să ofere acestuia o noapte relativ romantică, una în care prioritar nu era actul sexual ci sentimentele ce păreau să îi unească. Ei nu erau singurii care doreau să facă asta. Cândva, în jurul orei patru dimineaţa, doi alţi tineri intrau în apartamentul lor foarte fericiţi.
Roşcatul zâmbea, bucuros că a reuşit să petreacă o noapte minunată alături de iubitul lui, în timp ce şatenul căsca din când în când şi se lăsa îmbrăţişat de Sora. Privirea i-a căzut asupra unui plic pe care brunetul îl adusese cu câteva zile înainte ce a rămas nedeschis.
- Sora, când vei citi ce scrie acolo? a întrebat curios, întinzând mâna spre urechea dreptă a bărbatului.
Şi-a trecut degetele printre firele scurte de păr, apoi şi-a apropiat buzele de ale lui şi i-a oferit un sărut dulce şi nevinovat.
- Am să citesc..., a răspuns oftând, îmbrăţisându-l pe adorabilul băiat.
Plicul de pe măsuţa aflată la intrarea în apartament era uşor şi sigilat, întocmai ca documentele secrete sau scrisorile trimise prin poştă. Numai eticheta comportamentală a brunetului în momentul în care a adus plicul era mai mult decât suficientă pentru a lăsa impresia că ceea ce se afla acolo, orice ar fi fost asta, era foarte important pentru roşcat.
Conţinutul lui le putea schimba viaţa amândorura, însă nu el era problema. Sora şi Rui deveniseră un cuplu, Maki reuşise, după multe încercări, să îşi exprime sentimentele în timp ce Shoichi începea să scoată la iveală o nouă parte a lui, una uşor perversă şi pe placul brunetului. Crăciunul trecuse cu bine, revelionul era aproape, însă la fel erau şi intrigile unei persoane căreia nu îi convenea situaţia.
Chiar mai mult de atât, viaţa le pregătea tuturor o surpriză de zile mari ce avea fie să îi distrugă fie să îi unească mai mult. Oare vor fi împreună până când moartea îi va despărţi? Cine ştie, poate chiar moartea va sta în calea fericirii lor.

[I hate maths.]

Well am sa iti las si eu un comm pentru ca la celalalt capitol a lasat dragutul de Dan comm:-w

Despre primul capitol: a fost super:x Dar sper ca antrenorul ala o sa stea cuminte la locul lui si nu se va baga intre Sho si Maki.Acum, dupa mintea lui Dan, stiam ca va vrea si un viol.Dar sper ca Sho-chan nu va avea legatura cu el:( Desi constientizez ca nu va scapa nici el de un viol:(Bietul meu Sho!Te rog sa fii blanda cu el(nu-l lua in seama pe Dan, a gandit cu mintea lui de pervers cand a spus ca vrea vreo cateva violuri)
Cat despre scena in 3...sper ca nu in ficul asta.
"- Păi, i le-am cerut. I-am spus că vreau să îl duc pe Rui undeva frumos. Două invitaţii mi le-a dat el, pe a treia am luat-o de pe biroul lui fără a îi spune, a mărturisit roşcatul, purtând o expresie buclucaşă pe chipul său."=>Mama Sora se pricepe in a sustrage obiecte fara a da de banuit=))
Acum capitol asta: Foarte tare:d Lithy te iubesc!Iti iubesc ficurile:x
Sho-chan e asa un scump si un dulce cand e beat:)) Si e si pervers.Nu-i d emirare ca Maki nu i-a putut rezista(cine i-ar putea rezista)Parca e un copil micutz.Cred ca acest comportament il inebuneste si mai mult pe Maki.
Totusi oare ce o fii in plicu ala?Are legatura cu ceea ce a citit tatal lui Maki:-? In fine, lasam asta.
"Chiar mai mult de atât, viaţa le pregătea tuturor o surpriză de zile mari ce avea fie să îi distrugă fie să îi unească mai mult. Oare vor fi împreună până când moartea îi va despărţi? Cine ştie, poate chiar moartea va sta în calea fericirii lor."=>Ce ai vrut sa spui cu asta?Cine moare:(? Ne, sper ca nimeni.Am glumit cand am spus ca vreau sa moara Rui.Shoichi cu atat mai putin.Sora si Maki nici asa.
Greseli...nu am vazut:)

Ne, cam atat.Sper sa vii repede cu Nextu.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[MaDyY]

Am revenit si eu pe aici.
Mi-am amintit ceva ce voiam sa-ti spun de mult... nu vad poza cu Maki :99:
Revenind la fic, mi-au placut mult ultimele capitole, reusesti sa ma surprinzi cu fiecare capitol. Totusi, ceva ma nedumireste Se pare că Makimoto are încă gusturi bune. Va trebui să îi spunem: domnişor de acum, a chicotit în timp ce a ridicat din nou foaia matriceală a lui Sora
Ce treaba avea el cu Sora, si cui sa-i spuna domnisor. Mi-a pleznit o idee si spune-mi, te rog, ca ma insel si ca Sora si Maki nu sunt frati :yada:
De la inceput am crezut ca Maki si Sora...:chuu: , dra nu-mi displace nice Maki&Sho si sper sa nu moara nimeni, poate doar antrenorul. Asta daca il face ceva lui Maki :die:

Am observat ca mai ai cateva greselute de tastare, micute, sar nu deranjeaza lectura.
Cam atat pentru moment. Astept nextu cat mai curand.
See Ya :bye:

[Hetalia]

Salut Lithium, tnk de coment.
Imi place mult ficul tau, e super si interesant. Critici nu am de ce sa fac pentru ca nu ma pricep la asa ceva si chiar nu am motive sa te critic.
Referitor la ultimul capitol pare destul de amuzant in special greselile de exprimare ale lui Shoichi (apropo, e atat de adorabil). Cea mai faina replica a fost asta "Vleau tza pup" sau faza cu mak mak mak.
Succes in continuare si astept urmatorul capitol, mai ales ca m-ai facut curioasa cu ultima fraza. Ja ne :-h

[Lithium-Angel]

Mousy ( and Dan): u will see!!!!!!!!!!!!!
MaDyY...well ..desi n-am dezvoltat ideea....chestia e ca sora rezulta a fi fiul din flori a unui tip ce conduce una dintre casele de ceai cele mai importante din Tokyo.si fiindca familiile de genul sunt tampite pentru continuarea traditiei, il accepta pe Sora cu bratele deschise, motiv pentru care urca cateva trepte pe scara sociala. De asta "domnisor"
ashya_love : sper ca sfaturile mele iti sunt de folos. Yes...Sho is funny! REN was even more funny when he got drunk! Sora is dangerous :P






Capitolul 6
După revelion


„Clang” şi uşile liftului s-au deschis larg, permiţând bărbatului să intre înauntru. Pantalonii lungi cu dunga pe mijloc, perfect aranjaţi peste pantofii negri daţi cu cremă, îi subţiau silueta deja mult prea finuţă şi se completau genial cu sacoul negricios pe sub care se afla o cămaşă albă prinsă cu cravată. Părul brunet era prins la spate, doar câteva firicele din breton rămânând libere, aşezându-se uşor peste ochii lui de fiecare dată când făcea un alt pas.
Trupul lui elegant, dar puternic s-a rezemat de peretele liftului, mâinile adăpostindu-se în buzunarele pantalonului în timp ce călcâiul drept s-a lipit de zid. Şi-a ridicat privirea spre neonul din interiorul cabinei, apoi a oftat adânc şi şi-a închis ochii. Nu era tocmai ceea ce îşi dorea să facă, nu avea de ce să se ducă până la biroul tatălui său, era chiar inutil să îl vadă în persoană când ştia în mare ce anume dorea acesta să îi zică. Probabil era vorba de recepţia de la acel restaurant când a plecat înainte de vreme, putea fi vorba şi de petrecerea de Revelion în cadrul căreia EA i-a fost prezentată. Oricare ar fi fost motivul, dacă era chemat să îl vadă, era serios.
Un piuit ciudat s-a auzit din buzunarul interior al sacoului, apoi s-a oprit. Bărbatul a ridicat mâna încet, a strecurat-o înauntru şi a scos aparatul mititel a cărui ecran încă strălucea. A deschis clapa înainte de a îl duce la ureche, imitând cea mai veselă şi lipsită de griji voce posibilă.
- Sora, s-a întâmplat ceva? a întrebat uşor curios, auzind zgomotele din fundal.
- Nu ai să crezi dacă îţi spun, a chicotit roşcatul, căutând să vorbească suficient de tare pentru a se face auzit prin acea gălăgie, dar nici să nu ţipe pentru a îi sparge timpanele prietenului său.
Maki a zâmbit uşor, şi-a muşcat buza inferioară, apoi a coborât telefonul ceva mai jos de ureche. Nu se simţea bine şi totul din cauza a ceea ce avea să se întâmple. Nu se putea minţi. Ştia exact ce anume dorea tatăl său să îi spună, putea jura că avea să ofere unul dintre ordinile lui temute şi să se facă auzit până la parter dacă era nevoie.
- Şi, ce s-a întâmplat? a vorbit din nou, după ce a inspirat adânc şi a dat din cap uşor.
- Ah...ştii tu....fratele ăla al meu..., a râs Sora.
- Da?!
- E de fapt sora mea, a izbucnit roşcatul în cele din urmă, dând de înţeles că se amuză enorm şi că se simte bine în compania familiei sale.
- Asta e bine, Sora, a răspuns brunetul, fără a şti că vocea lui sună foarte îngrijorată şi lipstită de amuzament. Probabil, dacă i-ar fi văzut chipul, s-ar fi înspăimântat.
- Maki? S-a...
- Scuze, Sora. Vorbim mai târziu.
Nu era politicos din partea lui să închidă telefonul sau să se prefacă doar că ascultă ceea ce i se spune, însă îi era imposibil să nu reacţioneze aşa când avea alte preocupări pe capul lui.
Uşile liftului s-au deschis, picioarele lui au reacţionat înainte ca creierul acestuia să le dea comanda, paşii înceţi au devenit mult mai alerţi în timp ce uşa biroului era din ce în ce mai aproape. A bătut de două ori, apoi a aşteptat să fie invitat înauntru.
Lucrurile mergeau bine, nu? Chiar dacă Sora a ezitat în a deschide plicul şi a afla cine erau părinţii lui adevăraţi, totul a mers bine. Mama lui fusese amanta a doi bărbaţi, însă unul era impotent aşa că mai rămânea o singură variantă pentru tatăl său. O casă de ceai, o tradiţie ce se dorea a fi continuată, asta era ceea ce conta cu adevărat pentru familia aceea. Că moştenitorul era copil născut din flori sau nu, avea puţină importanţă. Sora s-a dus acolo cu Rui, şi-a cunoscut familia şi a fost primită în ea pentru că e fiul al casei şi totul continuase minunat de atunci.
El, pe de altă parte, de Revelion a avut cea mai ciudată surprinză din viaţa lui când i s-a spus că are câteva candidate pentru o căsătorie şi că trebuie să aleagă una dintre ele. Lăsase deoparte asta şi îşi continuase relaţia cu Shoichi, însă se făceau aproape patru săptămâni de atunci şi venea momentul să dea un răspuns.
A păşit înauntru uşor temător. Lucrurile puteau lua o întorsătură ciudată dacă tatăl lui aflase despre blond, spera să nu fie aşa, dar tot se temea.
- Bună ziua, tată, a început să vorbească calm şi rar, de îndată ce i s-a făcut semn să se apropie de birou şi să ia un loc pe unul dintre cele două scaune din faţa lui.
- Makimoto, mă bucur că ai venit cât de repede ai putut, a venit şi replica fermă a bărbatului împunător.
Stătea în picioare, lângă una dintre ferestre şi privea în direcţia fiului său. Părul negru scurt îi dădea un aer autoritar şi serios, costumul perfect aranjat îl transforma în omul de afaceri serios care era, până şi hârtiile pe care le ţinea în mână completau ţinuta lui comportamentală.
- Pot să stau în picioare, tată? a întrebat brunetul, dorind să păstreze contactul vizual pe care îl iniţiase. Nu e frumos ca eu să stau joc în timp ce dumneavoastră staţi în picioare, a adăugat, realizând că replica lui putea suna oarecum ostilă şi să fie privită cu ochi răi.
Tatăl lui a aprobat, apoi s-a mişcat încet până a ajuns aproape de biroul său. Nu arăta ca un moş ramolit, ba din contra. Avea o viaţă sexuală activă, ştia asta Maki, prin urmare avea şi un trup bine făcut ce putea oferi şi primi plăcere.
- Am înţeles că nu ai luat în considerare propunerile mele aşa că mi-am luat angajamentul de a găsi un candidat potrivit. O candidată potrivită, a rostit, punând accent pe „O” de parcă dorea să dea de înţeles că ştia despre relaţia lui Maki cu acel băiat mai mic ca vârstă.
- Tată....
- Fata aceasta, a spus scurt, întinzând o foaie A4 înspre tânăr.
Brunetul a ridicat foaia de pe birou şi a început să citească. Nu avea de ce să se arate surprins pentru că chiar nu era. Ştia că tatăl său dorea să îl insoare şi cu cine putea face asta dacă nu cu altă persoană din cercul lor social? Poza ataşată trebuia să fie una dintre cele mai bune pe care le avea acea fată. Părul blond uşor cârlionţat îi cădea pe umeri, genele îi erau lungi, ochii mari şi drăgălaşi ca ai unui copil mic, buzele roşii şi pline, trupul slăbuţ, talia fină, pielea albă. Perfectă din toate punctele de vedere. Până şi sânii îi erau suficient de mari pentru a atrage atenţia oricărui bărbat. Cum putea refuza aşa ceva?
- Dar, tată...e tânără. Cât are? 19 ani? a rostit rapid, încercând să nu lase senzaţia că e dispus să accepte.
- De când te-a oprit asta?
Maki a înlemnit şi a înghiţit în sec. Spera să fie el paranoic şi doar să creadă că tatăl lui era la zi cu aventurile fiului său, pentru că dacă era adevărat şi el ştia, atunci avea să se întâmple exact lucrul de care se temea cel mai tare.
- Te-am întrebat ceva, a continuat acesta, uitându-se direct în ochii fiului lui.
- Nu, a răspuns scurt şi la subiect, fără a mai adăuga nimic altceva.
- În regulă.

Atât de obosit şi de sătul de viaţă şi asta numai după o conversaţie de câteva minute cu tatăl său. De ce trebuiau lucrurile să fie aşa? Ochi aceia pătrunzători continuau să îi dirijeze viaţa şi să îl împiedice să facă ceva ce îşi dorea. Era prima oară când îşi asculta inima şi se comporta întocmai cum dorea, dar părea că nici una dintre încercările lui de a fi liber nu aveau să reuşească.
A continuat să meargă, să meargă şi să tot meargă până când a ajuns la cafeneaua din interiorul spitalului. A dat să se aşeze, dar s-a oprit când aceeaşi persoană ca cea din poză s-a apropiat de el şi l-a salutat.
- Makimoto-sama, sunt încântată să te cunosc.
Vocea ii era fragilă, slabă şi joasă ca a unui copil mic, trupul mult mai atrăgător acum că o vedea în persoană. Părea atât de timidă încât probabil nici nu s-ar fi aşezat pe scaun dacă nu era invitată. A trebuit să îi facă semn să se aşeze pentru că altfel aceasta avea să stea în picioare, în faţa lui şi să aştepte.
- Spune-mi Maki, a răspuns brunetul, curios să afle de ce aceasta l-a acostat.
- Maki-san, a reînceput tânăra. Am auzit de la părinţii mei că eşti interesat să te...., s-a blocat puţin, apoi s-a înroşit şi şi-a coborât privirea spre podea. Că vrei să te însori cu mine...
Bărbatul a zâmbit călduros, apoi şi-a întins mâna pentru a o prinde pe a ei. În cele din urmă, tot avea să iasă cum îşi dorea tatăl lui, aşa că nu avea motive să încerce să scape de asta.



Cearceaful de pe pat nu acoperea în întregime trupul dezgolit al şatenului. Mâinile sale stăteau ridicate undeva deasupra capului în timp ce picioarele lui depărtate primeau doar o porţiune din materialul fin pe care mâna roşcatului continua să îl ridice. Degetele jucăuşe s-au strecurat pe sub acoperământ şi şi-au făcut loc până când au ajuns la bărbăţia băiatului.
Limba jucăuşă a roşcatului s-a ridicat pe pulpa piciorului tânărului şi a continuat să urce până când a dat de degetele lui ce încă strângeau acea bucată de carne ce pulsa. Buzele lui au ţintit spre cele ale lui Rui şi le-a acaparat fără prea multe probleme, reuşind să împărtăşească cu acesta un pic din gustul propriei sale pieli.
- Sora, încetează, a chicotit şatenul încercând să se abţină din a izbucni in râs pentru că se simţea gâdilat.
- Nu, nu şi nu! Fie e Maki, fie Shoichi, e suficient. Azi suntem doar noi doi, bine? a răspun uşor enervat.
De când el şi Rui au ajuns împreună, nu reuşeau să facă mai nimic pentru ei pentru că fie avea unul probleme, fie avea celălalt. Mai întâi s-au dedicat încercării de a îi aduce pe Maki şi Sho împreună, după ce au reuşit asta a trebuit să se ducă la adevărata lui familie şi să o cunoască, şi, tocmai când păreau să aibă timp doar pentru ei, începuse şi şcoala. Devenea enervant.
- Sora..., a murmurat şatenul, pe un glas dulceag şi plin de iubire, trecându-şi degetele printre firele de păr rebele ale roşcautlui. Doar noi doi? a întrebat curios, provocându-l pe Sora să îşi tină promisiunile sau , în cazul ăsta, ameninţările.
- Azi eşti numai al meu...din cap până în picioare, a chicotit bărbatul, trasând cu degetul drumul de la bărbia băiatului până pe pulpa piciorului lui.
A început cu buzele, unde a lăsat un deget să le mângâie, a coborât pe bărbie, apoi şi-a făcut drum pe gâtul lui Rui, coborând pe piept unde a încercuit ambele lui sfârcuri, apoi pe abdomen unde a făcut un mic ocol şi s-a îndreptat spre mijlocul lui, de unde a făcut o linie dreaptă până aproape de genunchi şi s-a retras pe partea opusă, ajungând între fesele băiatului.
Şatenul şi-a umezit buzele şi a înghiţit în sec, înjurând în sinea sa. Era obosit şi continua să se simtă aşa fără a înţelege de ce.



Nu mai era soare deloc. De fapt, începea o furtună. Câţiva fulgi de nea începeau să se coboare pe pământ în timp ce norii acopereau cerul din ce în ce mai mult. Maşinile treceau în viteză, nimănui nu îi păsa de nimeni. Portiera unui BMW negru s-a deschis, un bărbat îmbrăcat cu un palton elegant lung şi negru a păşit uşor afară din maşină, apoi s-a îndepărtat de ea.
Era în faţa unui complex de apartamente, urca scările până la un anumit etaj şi s-a oprit în faţa unei uşi specifice. A ciocănit de două ori, apoi a aşteptat să i se deschidă.
O femeie înaltă, cu părul castaniu şi ochii căprui a fost cea care i-a deschis uşa. Necunoscuta a privit persoana din faţa ei şi a început să clipească des. Părul negru era dat pe spate, probabil cu gel, numai câteva firicele rebele atârnau pe lângă urechi în timp ce perechea de ochelari negri îi acopereau complet ochii. Purta mănuşi, un palton elegant, până şi pantofii arătau de parcă costaseră câteva zeci de mii de yeni.
- Vă pot ajuta cu ceva? a întrebat uşor jenată, simţind că are în faţa ei o persoană importantă.
- Cred că da, s-a auzit şi răspunsul celuilalt. Bărbatul şi-a scos ochelarii cu o eleganţă greu de reprodus, a zâmbit, apoi a întins mâna spre cea a doameni şi i-a oferit un sărut scurt pe ea. Makimoto Fujiwara mă numesc, a adăugat.
- Ah....Bună ziua, a răspuns rapid, femeia, ştiind perfect cine era acea persoană. S-a înroşit câteva momente, apoi a aruncat o privire înauntru. Doriţi să vorbiţi cu Sho? a întrebat jenată, de parcă persoana din faţa ei nu era iubitul fiului ei ci un om super important care venea să discute afaceri.
- Dacă se poate, da. Aş vrea să vorbesc cu el.
- Puteţi intra înauntru, s-a oferit femeia, făcându-i loc pentru a intra.
- E în regulă. Îl aştept aici. Să pună ceva gros pe el, vă rog, a adăugat, coborând câteva trepte mai jos.
Femeia a aprobat din cap, apoi a închis uşa şi a urcat scările rapid pentru a ajunge în camera fiului ei.
Blondul practic a zburat din camera lui, luând pe sine doar un pulover pe nasturi, coborând scările cât de repede putea. Era cât pe ce să intre în Maki, confudându-l iniţial cu altcineva. Arăta mult prea superb, nu că brunetul nu arăta minunat de obicei, doar că de data aceea avea un aer mult mai impunător.
- Maki, a zâmbit imediat, gata să sară la gâtul lui.
Băiatul a îndrăznit să îi ofere un sărut chiar dacă erau în mijlocul străzii. Bărbatul l-a îmbrăţişat, a acceptat să primească limba tânărului în gura sa, apoi şi-a strecurat-o pe a lui, transformând sărutul în ceva mult mai pasional.
- Ce cauţi aici? a întrebat curios, continuând să îl îmbrăţişeze.
- Shoichi, trebuie să vorbesc cu tine ceva.
Nu era bine, tonul nu era potrivit. Îi spunea: Sho-chan, până atunci îi spusese mereu aşa. L-a privit pe brunet şi i-a observat privirea serioasă, lipsită de orice intenţie de a glumi, pe orice subiect.
Blondul s-a calmat brusc şi a început să îl privească pe celălalt, uşor uimit, dar şi destul de îngrijorat.
Maki a oftat adânc, apoi şi-a pus ochelarii în buzunar. Nu dorea să facă asta, nu şi nu, dar trebuia.
„ Îmi pare rău!” a spus în gând, pregătit să îi dea băiatului o veste îngrozitoare.

[I hate maths.]

Ne, ca apuc sa iti dau un comm;;)

Capitolu asta a fost foarte frumos.Stii, ma bucur ca nu ai descris cum a fost de Revelion sau Craciun ca ma apucam de colindat:))
Deci, am intuit ca tacsu ii pregateste o lovitura d-asta.Pei da, ce sa facem...se pregateste de nunta baiatu:)) Te rog pune o poza cu fata, ca vreau totusi sa vad daca e totusi frumoasa.Ce nu-mi place: se va despartii de Sho-chan si nu vreau asta!Pun pariu ca acum ii va spune blondinului ca nu mai pot fii impreuna.Desi nu imi fac griji, Sho nu va renunta asa usor(sa speram)Acum sa iti zic ce cred eu ca se va intampla: Sho nu va renunta la Maki, tatal sau se va enerva, si uite asa blondinu' nostru va fii violat(spunemi daca am dreptate=))) Asa daca vrei iti spun ce cred ca se va intampla si mai incolo desi...risc sa gresesc.Totusi daca Sho va fii violat sigur Maki va da totu naibii si se va intoarce la el cu orice pret, si in continuare ii va zice lu tacsu cateva, iar in cazu in care batranelului nu-i convine, Maki, ca un cavaler, renunta la toate pentru Sho-chan.Mama ce idei am in cap:))
Greseli am vazut una sau doua de exprimare desi nu mai stau sa le caut acum.Sunt sigur ca nu ai vrut sa le faci.

Pei, cam atat.Sper sa pui repede nextu.Mult noroc in continuare.See ya':bye:

[Lithium-Angel]

Soricelule: VOILA PENULTIMUL CAPITOL! sorry...dar sunt prea happy ca am reusit sa ajung pana aici incat sunt gata sa ignor no caps on rule...well...
penultimult capitol. astept parerile voastre, critice and stuff....si de abia apoi il voi posta pe ultimul. sper ca acest fic sa se termine glorios..cu comenturi care sa ma faca sa ma razgandesc din a il concluziona asa cum imi doresc.
kiss . read and comment. enjoy







Capitolul 7
Drumul spre pierzanie


De ce? Când s-a întâmplat asta?Mult prea curând şi cu siguranţă mult prea sfâşietor. Cât timp a trecut de era normal să se întâmple lucruri de genul? Amândoi alergau spre intrarea în spital, cautau cu privirea un salon anume fără ca măcar să se gândească să întrebe una dintre asistente unde se afla acesta. Căutau, se opreau, apoi porneau din nou, amândoi ca nişte gâşte pierdute ce nu se puteau coordona pentru a ajunge împreună în acelaşi loc. În cele din urmă, amândoi s-au oprit în faţa unui salon privat. Uşa era întredeschisă, prin geamul enorm se putea vedea înauntru, asistentele se mişcau dintr-o parte în alta, doar o singură persoană stătea în picioare, privind drept în jos, ca o stafie, nu un om în toată regula. Paltonul negru era murdar, la baza se putea observa noroi şi pietriş, în zona abdomenului era sânge, până şi mâinile ce se întindeau pe lângă corp erau complet acoperite de substanţa roşie. Şatenul a trecut rapid pe lângă acel bărbat şi a intrat în salon, oprindu-se ceva mai încolo de intrare, aproape de un dulap din salon. Roşcatul a rămas afară, privind înspre cel ce nu reacţionase nici măcar după ce cei doi au ajuns acolo într-un suflet.
- Maki, a început Sora, întinzând mâna înspre brunet pentru a îl trezi din propria lume în care se afla şi a îi da de înţeles că ei se aflau acolo şi că totul avea să fie bine.
- Am...am dat-o în bară rău ...rău de tot..., a rostit rar, calm, mult prea calm, continuând să privească podeaua. Vocea lui era joasă, aproape stinsă şi de o nostalgie ce se arăta a fi dureroasă. Sora, a adăugat ceva mai târziu, prinzând mâna roşcatului, dorind să îi spună ceva numai pentru ca mai apoi să se răzgândească.
- E în regulă..., a vorbit la fel de stins şi celălalt, ştiind că nu poate fi nici prea entuziasmat, dar nici prea demoralizat. Nu ştiau încă care era starea lui deci nu puteau face previziuni.
Şi-a întins mâna spre brunet şi i-a făcut semn să vină cu el. Rui era în salon şi părea mult prea preocupat de siguranţa prietenului său, nu avea să observe că cei doi s-au îndepărtat. Maki a acceptat şi a mers împreună cu acesta la baie, locul unde în final şi-a scos paltonul şi a reuşit să se spele pe mâini. Îi era scârbă de persoana sa, de modul în care ajunsese şi mai ales motivul pentru care era aşa.
Ce încercase să prevină? Ah, da. Situaţia tipică. Tatăl copilului rătăcitor decide să se răzbune pe iubitul acestuia pentru a îi da o lecţie. El încercase să împiedice o întoarcere de situaţie în care tatăl lui decidea să se răzbune pe Shoichi, prin răpire, viol sau etc, şi a ales calea cea mai uşoară prin care putea împiedica asta.
- Maki...
- Sora, lasă-mă...atât, a vorbit apoi, dând cu apă peste chipul lui pentru a se răcori puţin. Nu trebuia să se ajungă la asta, a adăugat imediat, sprijinindu-se cu ambele mâini de marginea chiuvetei. Nici nu ştiu exact cum s-a întâmplat. Tocmai terminasem de vorbit cu el, am trecut strada fără să mă mai uit înapoi, l-am auzit strigându-mă, apoi, când m-am întors, l-am văzut cum e lovit de maşină şi a căzut la pământ.
Sora, a rostit mult mai afectat, dând semne că dorea să plângă, m-a strigat şi m-a împins, înţelegi tu? Maşina aia....ea trebuia să mă lovească pe mine..., a terminat de vorbit, începând să îşi piardă cumpătul şi să râdă ca un tâmpit.
- Maki...calmează-te, pentru numele lui Dumnezeu. Tu nu eşti atât de.... nu ştiu. Nu atât de agitat, oricum, a încercat roşcatul, dorind să îl liniştească deşi nu ştia exact cum.
- Nu înţelegi, Sora. M-am dus la el pentru a mă despărţi de el. Am ..am vorbit cu tata şi mi-a dat de înţeles că a aflat aşa că mi-am zis că pot să ascund asta de de el, apoi, înainte să plec, mi-a zis că e mai bine pentru mine dacă mă despart de el. Am preferat să fac asta în loc să îl supun la pedepsele tatălui meu şi el, în ciuda dorinţelor mele, a ajuns lovit de o maşină şi internat în spital.
Sora a înghiţit în sec şi şi-a coborât privirea spre pământ. Nu avusese ocazia să îi spună brunetului pentru a îi cere părerea, dar continua să se îngrijoreze. După ce a citit ce scria în acel plic şi s-a dus împreună cu Rui să îşi cunoască familia, băiatul s-a simţit rău şi aproape a căzut inconştient. Era din ce în ce mai palid, deşi mânca era slab, de fiecare dată când se întorcea acasă ,după o oră de sport sau nu, nu mai era în stare să facă nimic. Chiar şi când ei doi se culcau împreună, Rui părea să sufere deşi manifesta şi o plăcere suficientă pentru a îl determina să nu spună că suferă.
- Rui...cred că e bolnav.., a rostit în cele din urmă. E fragil şi dă semne de durere de fiecare dată când e atins ceva mai puternic, strâns sau bruscat. Nu vreau să mă gândesc că e aia, dar..... Ştiu că nu se compară, Maki, dar amândoi suferim, ei doi suferă, nu eşti singur oricum ar fi.
Brunetul şi-a ridicat privirea spre roşcat şi a rămas tăcut, deşi gura îi era întredeschisă, nu putea spune nimic deci nu avea să o facă. Înţelegea ce înseamnă „aia” pentru că amândoi studiau medicina, dar mai ştia că putea fi vorba de anemie sau de căderi de calciu.
- E ciudat, ştii..., a început să vorbească. Ochii mei au devenit negri clar de când am început să ies cu Sho, ai tăi sunt albaştri ca cerul când te aflii în preajma lui Rui. Uită-te la noi acum, ochii mei sunt gri şi ai tăi...nici eu nu ştiu ce nuanţă au...,a rostit pe un ton scăzut, ştiind că nu avea nici o legătură ce zicea el cu situaţia dată.
- Da...hai să ne întoarcem. Shoichi va fi fericit să te vadă acolo, a zâmbit Sora, întorcându-se spre uşă.
Continua să se gândească la ceea ce i-a spus brunetului şi apoi la Rui. Şatenul nu arăta bine nici înainte de a afla că Shoichi a avut un accident, devenise complet palid pe drum şi risca să se simtă şi mai rău dacă nu stătea jos sau mânca ceva.
S-au apropiat amândoi de salon şi au început să îl caute pe băiat cu privirea, neştiind unde anume au dispărut.
- Ne scuzaţi. Era un băiat şaten aici şi..
- Ah, da, a răspuns asistenta. A intrat în hiperventilaţie şi a fost dus la urgenţe, ceva mai încolo, pentru a fi tratat. Cât despre acest pacient, doctorul Fujiwara a acceptat să îl opereze deci va fi bine, a zâmbit tânăra, continuând să meargă mai departe, trecând pe lângă părinţii lui Shoichi ce ajungeau acolo.
- Makimoto-san! a încercat femeia să vorbească, dar nu a reuşit să se facă auzită de brunet.
- Shoichi va fi bine. Fujiwara-sensei va fi cel care îl operează, a vorbit roşcatul în locul brunetului, trăgându-l pe acesta de braţ pentru a ajunge amândoi la urgenţe.
Rui deja îşi revenea. Stătea în fund şi vorbea cu medicul de gardă deşi chipul lui e palid. Sora a vrut să se ducă şi să vorbeacă cu el, dar s-a oprit. Buzele băiatului erau aproape vinete şi nu se putea concentra pentru a fi atent în jurul lui.
Maki era pierdut din nou, gândindu-se că propriul său tată avea să îl opereze pe Shoichi. Nu îşi dorea asta, nu dorea ca el să fie cel ce îi operează iubitul, pentru că acesta putea să se răzbune lejer pe băiat şi să îl omoare dacă îşi dorea. S-a reîntors la salonul în care blondul trebuia să fie, dar era deja prea târziu. Trebuia să intre în operaţie aşa că a fost dus de acolo pentru a fi pregătit.
- Tată! a strigat de îndată ce a ajuns aproape de acesta, reuşind să îl oprească. A rămas uimit, nu era singur ci în compania celuilalt fiu al său, ce începea să îl privească cumva prea fericit.
A trecut pe lângă el şi i-a şoptit ceva la ureche: Tata nu va sprijini un fiu gay, dacă alegi să rămâi cu el, însă nu uita că mai suntem eu şi mama şi te putem ajuta, apoi şi-a văzut de drum şi a părăsit holul, îndreptându-se spre lift.
Brunetul nu se gândise la asta până atunci. Se simţea atât de ameninţat de tatăl său încât uitase că fratele său avea o afacere de miliarde, mama lui avea propria sa avere şi că el era suficient de inteligent încât să se descurce.
- Tată! a strigat din nou, de data asta hotărât.
Dacă trebuia să renunţe la numele său, la averea de care dispunea şi de relaţiile sus pus pe care le avea, dacă trebuia să ajungă ciuma înaltei societăţi, atunci era bine. El era inteligent, frumos şi cu un charm aparte deci...se putea descurca de unul singur, nu?
- Ce vrei, Makimoto?
- Sunt sigur că ştii. El e Shoichi cu care ieşeam eu. Am făcut ce ai vrut, m-am despărţit de el..
- Şi a încercat să se răzbune, împingându-te în faţa unei maşini.
- Ce?! Ce spui acolo? Nu. M-a împins din calea unei maşini şi a fost lovit în locul meu. Tată, ştiu că nu vei fi de acord cu asta, dar nu am ce să fac. Vreau să îi salvezi viaţa, însă asta nu înseamnă că renunţ. Îmi voi cere scuze şi, de data asta, îl voi ruga eu să îmi fie iubit. Îmi poţi lua orice vrei tu, dar eu rămân cu el. Te rog, tată. Fă-l bine.
Bărbatul a stat şi a ascultat tot ceea ce i-a spus fiul lui. Observa pe chipul acestuia expresii diferite, expresii noi ce până atunci rămăseseră ascunse undeva şi nu doreau să se arate. Maki părea cu adevărat fericit, devotat acelei persoane, gata să se sacrifice pe sine. A zâmbit pentru sine şi s-a întors la treabă, pentru a se spăla pe mâini şi a se pregăti de acea operaţie atât de importantă pentru fiul său.
Brunetul nu a primit nici un răspuns. S-a dus direct la cantină, s-a aşezat pe scaun şi şi-a amintit discuţia pe care a avut-o cu cea ce trebuia să fie logodnica lui.

***
- Mă văd nevoit să îmi cer scuze, s-a auzit vocea calmă a bărbatului. Tata doreşte, într-adevăr, să mă însoare, dar, din păcate pentru el, am deja pe cineva pe care iubesc. Vezi tu, societatea în care noi doi trăim ne împiedică să fim fericiţi, nu?
Era o întrebare retorică ce putea avea un singur răspuns ce era mai mult decât evident indiferent de modul în care era privită situaţia. Fata l-a privit curios, apoi s-a înroşit puţin şi i-a zâmbit.
- Maki-san, mă bucur să aud asta. Adevărul e că şi eu am sentimente pentru cineva, a minţit, ridicându-se în picioare pentru a pleca. Logodna asta se poate anula foarte uşor, a adăugat înainte de a îşi cere scuze şi a pleca.
***
După acea discuţie s-a gândit şi a ales să se despartă de Shoichi înainte ca ceva rău să i se întâmple şi să îi provoace tânărului mai multă suferinţă. Nu îşi imaginase că blondul poate afişa o expresie atât de rănită în momentul în care avea să afle că nu mai pot fi împreună, dar nici nu anticipase că în ciuda răcelii sale şi a modului în care i-a vorbit, acesta avea să îşi rişte viaţa pentru el.
Ce îi spusese? Ah, da. Mi-am dat seama că nu pot fi împreună cu un copil. O relaţie cu tine m-ar împiedica în căutarea mea de a mă simţi bine. E drăguţ că vrei să fii cu mine, însă eu am nevoie de cineva mai matur care mă poate satisface aşa cum îmi doresc eu. Îmi pare rău, la revedere.
I-a spus aste pe un ton calm, apoi a coborât scările şi a început să meargă înspre maşina lui deşi Shoichi îl striga din urmă şi încerca să îl oprească. El s-a decis să nu îl audă, dar s-a întors când deja nu îl mai putea suporta pe băiat, strigându-l şi rugându-l să se oprească. Atunci a fost lovit.
Reacţia imediată a fost să rămână ţeapăn şi să se uite uimit, dar imediat a ieşit din transă, i-a aplicat primul ajutor, apoi l-a ridicat în braţe şi l-a dus în maşina lui pentru a porni spre spital.
Acum, Sho-chan al lui era gata să fie operat, Sora era îngrijorat pentru toţi trei şi Rui risca să aibă cancer osos. Ce dezvoltare minunată a vieţii lor, a comentat absent, aruncând ceaşca din mâna lui pentru a o sparge de podea.
Sora stătea neclintit şi asculta tot ceea ce i se spunea despre şaten. Temerile lui erau toate aprobate, tot ceea ce se temea că se poate întâmpla se întâmpla, Rui era bolnav şi avea nevoie de tratament.
- E în regulă, momentan. Analizele pot dezminţi acest diagnostic. Trebuie să sosească din clipă în clipă. Dacă e întocmai cum am zis, în funcţie de stadiul cancerului, putem începe cu medicamente sau alte tipuri de tratament, a asigurat medicul, zâmbind şatenului pentru a îl calma deşi vorbea cu roşcatul ce stătea neclintit în spatele lui.
- Am înţeles.., atât a murmurat Sora, mult prea nervos, trist, agitat pentru a mai spune şi altceva.
Doctorul a trecut pe lângă el şi i-a lăsat singuri, ştind că cei doi aveau multe de vorbit şi de lămurit.
- Iartă-mă, Rui. Dacă aş fi observat asta mai devreme, acum puteai fi deja sub tratament şi...
Nu ştia ce să facă şi începea să îl înţeleagă pe Maki. Amândoi trebuiau să fie la fel de pierduţi, să se simtă la fel de abandonaţi şi părăsiţi de Dumnezeu. Nu se putea opri din a se întreba dacă de vină era el. Dacă, pentru că a vrut să fie cu Rui şi din cauza lui acesta s-a îndepărtat de familie, şatenul trebuia să fie pedepsit. Probabil brunetul se gândea la acelaşi lucru, la ce făcuse greşit pentru a fi pedepsit aşa.
- Nu e nimic, Sora. A zis că nu e sigur, nu? Poate nu am nimic, a răspuns iubitul lui, pe un ton fericit, încercând să nu se lase afectat de ceea ce auzise şi ce asculta venind din partea roşcatului.
- Rui, dar..
Băiatul s-a ridicat de pe pat şi s-a apropiat de bărbat, apoi l-a îmbrăţişat strâns şi şi-a lăsat capul pe pieptul lui. Era atât de bine acolo, se simţea protejat de orice, inclusiv de boli, de furia celor din jur, chiar şi de ura părinţilor săi.
- Vei fi alături de mine dacă am acea boală? a întrebat încet, continuând să îl ţină pe roşcat în braţe.
Sora i-a înconjurat trupul chiar dacă ştia că pe tânăr îl poate durea, apoi i-a mângăiat părul şi i-a zâmbit.
- Voi fi mereu alături de tine, ştii asta .
- Atunci nu am nimic , a răspuns Rui, după ce a auzit răspunsul lui Sora. Nu sufăr de nimic, a adăugat zâmbind, ridicându-se pe vârfuri pentru a îl săruta pe bărbatul înalt şi puternic ce avea să îl apere mereu.
Buzele lor s-au unit într-un sărut calm, mai mult din cauza roşcatului decât cea a şatenului. Nu dorea să rişte, să fie agresiv sau să îl rănească pe băiat, ţinea prea mult la el pentru a face asta. Nu ar fi suportat să îl vadă plângând, suferind, incapabil să meargă sau având nevoie de asistenţă pentru a mânca sau ridica din pat. Ar fi fost pură tortură, nu numai pentru el, dar şi pentru Rui.
- Să mergem, a zâmbit din nou, prinzând mâna roşcatului în a sa. Maki are nevoie de noi, Shoichi la fel.
- Da..., a răspuns calm deşi ar fi preferat să stea doar cu el, doar cu acel băiat ce continua să se gândească la cei din jur chiar şi după ce aflase că poate avea o boală, tratabilă ce e drept, care avea să îi distrugă tot sistemul imunitar şi să îl facă să sufere mai mult ca niciodată.
Amândoi au mers încet şi au ajuns la salonul unde avea să fie adus blondul de îndată ce operaţia se termina. Rui a fost aşezat pe scaun, primind ordine clare de la Sora să nu stea în picioare şi nici să nu facă prea mult efort, Sora rămânând în picioare lângă el, amândoi începând să vorbească cu părinţii rănitului.
Maki şi-a făcut apariţia într-un final şi le-a explicat părinţilor lui Shoichi că tatăl său va avea grijă de fiul lor şi că va ieşi cu bine din operaţie şi aşa a şi fost.
Tot timpul cât blondul a stat în spital, brunetul a stat acolo, lipit de patul lui, având grijă să îi reamintească că va fi acolo şi când acesta se va trezi.
- Sho-chan, trebuie să te trezeşti repede pentru a îmi putea cere scuze. Vreau să îţi spun că îmi pare rău, a rostit încet, sărutând mâna încă inertă a băiatului.
Uşa de la salon s-a deschis şi înauntru şi-a făcut apariţia doctorul ce a avut grijă să facă tot ce e posibil pentru ca blondul să îşi revină complet, tatăl brunetului.
- Chiar îl iubeşti. Recunosc, sunt uimit. Nu m-ai contrazis niciodată, în legătură cu nimic. Nu te pot sprijini financiar, dar vei rămâne fiul meu orice ar fi. Mă bucur că în sfârşit îţi aperi interesele. Shoichi se va reface complet.
Era drăguţ din partea lui să îi spună aşa ceva. Motivul pentru care tatăl lui avea aventuri era pentru că nu ar fi fost în stare să îi ceară soţiei sale să facă tot ceea ce îşi dorea el. Ar fi fost pervers din partea lui.
O săptămână a trecut uşor, două parcă au zburat. Maki se ducea la facultate, apoi ajungea la spital şi rămânea acolo până când se făcea dimineaţă din nou pentru a pleca la cursuri. Pentru Sora nu era la fel de uşor. Diagnosticul a fost confirmat de analize, însă medicamentele nu dădeau nici un rezultat. Rui era din ce în ce mai slab şi începea să petreacă mai mult timp în spital decât acasă. Vomita de mai multe ori la rând, uneori îşi pierdea echilibrul cu totul şi alteori rămânea cu ochii deschişi, privind în gol când de fapt el era inconştient.
Maki s-a simţit dator să aibă grijă şi de Rui, să îl ajute pe Sora pe cât de mult putea deşi acesta primea şi ajutorul adevăratei sale familii. Notele roşcatului coborâseră substanţial, Rui nu a mai putut merge la şcoală şi a fost internat, doar Shoichi dădea semne că îşi revine.
Începea să îşi mişte degetele, a devenit conştient şi a cerut şi apă, a ascultat ceea ce brunetul avea să îi spună, apoi i-a zâmbit şi a dat uşor din cap, semn că acceptă să fie iubitul lui Maki şi să îl ierte pentru că a vrut să îl abandoneze. Nu i s-a spus că Rui era bolnav, atât el cât şi roşcatul au fost de acord că e mai bine să păstreze secretul un timp.
- Maki, vreau să îl văd pe Rui. Ceva nu e în regulă. Şi nu îmi mai zi că a fost aici când dormeam, a adăugat blondul de îndată ce l-a văzut pe brunet gata să îi răspundă.
- Bine, ai să îl vezi dacă te ridici din pat, a ameninţat Maki, zâmbind mult mai fericit.
Băiatul se recupera rapid, devenea din ce în ce mai vioi, mai activ şi dădea semne că poate şi alerga dacă era lăsat să coboare din pat.
- Pot să cobor?! a întrebat foarte fericit, gata să sară jos, drept în picioare.
- Da, ai voie de la medic, a chicotit celălalt, uşor nedumerit. Nu auzise în acea dimineaţă de Sora. De obicei venea pe acolo şi mai vorbeau, înainte de a se întoarce lângă Rui.
Nu era cea mai bună zi pentru a îl vedea pe şaten şi aveau să descopere asta curând. De îndată ce s-au apropiat de salonul unde trebuiau să ajungă, l-au văzut pe Sora lovind cu pumnul în pervazul de la geam , mai furios ca niciodată, dar şi îngrozitor de trist.
Nici nu i-a observat pe cei doi apropiindu-se, pe Shoichi mult mai vesel, purtând pentru prima oară în săptămâni propriile sale haine, pe Maki mai roşiatic la faţă, bucuros că nu i se întâmplase nimic prea grav celui pe care îl iubea. Chiar i-a mărturisit acestuia că el era băiatul de care s-a îndrăgostit cu mult timp în urmă, a descoperit că şi blondul îl observase, declarându-l „băiatul de porţelan”, în fine, lucrurile căpătau altă formă şi cei doi se apropiau mai mult decât o făcuseră înainte.
- Sora, unde e Rui?! a întrebat Shoichi, destul de speriat după ce a observat reacţia roşcatului.
Bărbatul a tresărit şi şi-a întors privirea spre cei doi, apoi s-a încruntat şi a înjurat. Din salonul din spatele lui, un medic a ieşit rapid şi s-a apropiat de el.
- Se pare că medicamentele nu dau rezultate. E inutil să continuăm acest tratament. În ritmul acesta va intra în comă şi apoi va muri. Sunt variante, însă şi acestea destul de periculoase. Putem încerca chimoterapia, e cea mai folositoare în acest stagiu, a rostit rapid înainte de a se îndrepta spre o asistentă şi a pleca.
- Sora, cum adica...Ce a ..., a vrut să întrebe blondul, dar Maki l-a oprit.
- Sho-chan, Rui era mereu obosit după ora de sport, nu? Ar fi putut fi o anemie, dar a rezultat în a fi ceva mai grav. Suferă de ceva numit cancer la oase, e la fel de periculos ca oricare alt tip de cancer.
- Fii serios, Maki! s-a auzit şi vocea furioasă a roşcatului. Chimoterapia e mult mai obositoare şi îl poate distruge complet. În starea lui de acum, nici nu va putea sta treaz prea mult. Îşi poate pierde părul şi, dacă mai slăbeşte câteva kilograme, riscă să facă alte complicaţii. Nu îl pot supune chimoterapiei, nu pot!
- Ce vrei să zici? a întrebat blondul, complet confuz şi speriat. Sora şi-a ridicat privirea spre ei, apoi a murmurat ceva, mai mult pentru sine. „ Îmi pare rău, Rui.”
[align=justify]