Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Când nimic nu este ceea ce pare a fi

#31
Am ajuns...(moment de cascat ochii)... Wow. :O
In primul rand, banuiam eu ce o sa se intample cu vraja aia, bietul Ryan, cum o fi sa-ti spuna fata pe care o placi ca nu te merita, fara ca macar sa stie ca ea e tipa in cauza? M-a bufnit rasul la faza aceea.
Visul a fost prea dragut, daca eram Alex cred ca in pijamale ma duceam la el, nu mai stateam o clipa ;;). Dar fata asta e prea aeriana, nu intelege nimic. Sunt curioasa totusi daca si ea il place, daca o sa-i spuna ca s-a prins, sau daca ii va zice ceva surorii ei.
Mama lor ma ingrijoreaza din ce in ce mai mult, oare ce pune la cale?/:) La fel si fetita aceea, pariez ca va mai avea de-a face cu ea.
Cred ca Ryan e cel mai dulce baiat, pardon, vrajitor in viata din ficul tau :X.
La capitolul sentimente/ descriere/ dialog/ greseli/ orice altceva nu am ce comenta, capitolul m-a uimit prea tare ca sa ma mai gandesc la altceva.
Anyway, in seara asta esti pe val :)). Tine-o tot asa, astept next-ul! ;)
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]

#32
:)) credeam ca sunt singura care are talentul uimitor de a se baga singura in rahat...
oricum, imi place capitolul, mi-a placut reactia ei intarziata, e cu adevarat aeriana :P
in rest, dialogul nu a fost in exces iar calitatea lui a fost relativ buna
descrierea, nu prea aveai ce sentimente sa descri daca ea nu-i singura pe ce simte, poate doar pe ideea de confuzie puteai sa insisti dar e bine si asa :D
actiunea, ma bucur ca am avut dreptate si vraja aceea a valorat mai mult decat se credea initial, astfel iau fost deschisi ochii lui Alex
" nu merita efortul" :)) poate chiar nu-l merita, sper totusi ca odata cu luminarea sa-si analizeze mai clar sentimentele :P
cam atat, spor la scris

:*
4

#33
Multumesc pentru comentarii :x Ma bucur ca v-a placut capitolul.
Asa, stiu ca acest capitol e cam scurt, dar n-am avut cum sa-l fac mai lung. Sper sa va placa >:d<



Capitolul 13


Duminică dimineaţă stăteam întinsă pe pat fixând tavanul cu ochii. Încă nu-mi venea să cred că ceea ce văzusem seara trecută fusese real. Chiar atât de zăpăcită eram încât să nu-mi pot da seama când cineva mă place? Poate că fusesem prea prinsă cu tot ceea ce se întâmplase, dar până şi eu ştiam că asta nu era o scuză. Ar fi trebuit să fiu mai atentă. Din cauza acestei aiureli, nu numai că nu-mi dădusem seama de acest fapt, dar era să-mi pierd şi viaţa în acea zi la şcoală. Şi, mai mult, dacă aş fi fost mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu, poate că aş fi putut realiza de la bun început că Andrews nu reprezenta nimic bun.
Mă durea capul de la toate astea.
Dar, cel mai important, nu ştiam ce ar trebui să fac cu această nouă informaţie. Nu ştiam ce simt pentru el. Aş fi vrut să-i pot răspunde la fel, dar acum nu eram sigură că pot. Îmi părea rău pentru el. Dar nici nu aş fi fost în stare să-l mint spunându-i că îl plac la rândul meu. După părerea mea, să fac asta era chiar mai rău decât să-i spun adevărul în faţă. Dar în momentul ăsta trebuia să-mi clarific sentimentele pentru că numai aşa puteam lua o decizie bună.
M-am surprins punându-mi tot felul de întrebări. De ce se îndrăgostise de mine? Dintre toate fetele şi vrăjitoarele de pe acest pământ de ce tocmai eu?
Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă consider urâtă sau cu cine ştie ce defecte sau alte asemenea. Nu. Dar nici nu pot spune că sunt minunată în vreun fel. Am o figură destul de comună, sau cel puţin aşa cred. Sunt de nivel mediu în aproape orice domeniu: înălţime, înfăţişare, note şi aşa mai departe. Singurul lucru cu adevărat deosebit la mine îl reprezintă faptul că sunt vrăjitoare.
Nu mă pot lăuda cu prea multe lucruri.
Nici măcar nu făceam vreun sport mai complicat aşa cum era cazul lui Chris.
Gândurile mi-au fost întrerupte de o bătaie în uşă. M-am ridicat şi am vazut-o pe Chris stând în prag.
- Starea ta de spirit minunată de astăzi se datorează visului pe care l-a avut Ryan ieri?
Nu avea rost să-i răspund. Ştia mult prea bine răspunsul. Era logic ca şi ea să fi văzut acel vis. Până la urmă acea legătură era între noi trei.
A venit şi s-a aşezat lângă mine pe pat. Avea o privire înţelegătoare. Întotdeauna ştiuse care e problema atunci când mă supăram sau mă simţem descurajată sau confuză. Şi ştia întotdeauna ce să facă pentru a mă înveseli.
- Ce-ai spune dacă am merge împreună la o mică plimbare? Şi putem discuta despre asta doar noi două.
Am acceptat, iar în zece minute eram gata de plecare. I-am spus tatei că ne ducem în parc pentru a mai lua nişte aer şi pentru a ne plimba.
Am ieşit din bloc şi am început să mergem cu paşi lenţi spre parc. Era o zi atât de frumoasă, nu era aproape niciun nor pe cer.
Am ajuns în parc şi am luat loc pe o bancă privind copii ce se jucau în jurul nostru. Asta mi-a amintit de vremurile în care obişnuiam să venim cu toţii aici când noi două eram doar nişte copii. Pe la vreo şase ani de-abia începeam să aflăm tot ceea ce puteam să facem. Ne duceam la lac şi, cum noi adoram să aruncă cu pietre în apă, învăţasem cum să folosim magia pentru a le arunca fără să le atingem. Asta a pus-o în încurcătură pe mama care nu mai ştia cum să facă pentru ca tata să nu observe.
Un zâmbet melancolic mi-a apărut pe buze. Părea atât de uşor pe atunci. Eram doar nişte copii şi nu ştiam că oamenii nu ar trebui să ne vadă folosind magia. Nu ştiam că dacă am fi fost văzute lumea ne-ar fi considerat nişte ciudate, poate chiar mai rău.
Mama ne-a spus la un momenta dat, pe când aveam vreo treisprezece ani cred, că anumiţi oameni ar merge până acolo încât să încerce să descopere cum funcţionează puterile noastre. La momentul respectiv nu am înţeles exact la ce se referea, dar îmi amintesc că m-a trecut un fior pe şira spinării.
Până acum totul mersese destul de bine. Încercam să ne integrăm în colectiv, ceea ce cred că ne-a ieşit destul de bine. Aveam prieteni cu care ne înţelegeam foarte bine şi cu care puteam discuta despre diverse subiecte. Ne distram împreună, făceam tot felul de prostii şi sfârşeam prin a râde mult timp pe seama acestor întâmplări. Era amuzant.
Dar uneori mă întrebam câţi ne-ar mai rămâne prieteni dacă ne-ar şti secretul. Câţi s-ar dovedi a fi prieteni adevăraţi? Câţi ne-ar accepta pentru cine suntem cu adevărat?
Poate că nici măcar unul...
În anumite momente uram faptul că trebuie să păstrez secrete faţă de gei dragi. Nici măcar nu eram sigură cum va reacţiona tata în momentul în care va afla. Dacă va afla vreodată. Oare mama îi va spune?
Mama. Asta mi-a amintit de faptul că de când cu toată povestea era mai mult plecată. Şi, de asemenea, era şi foarte seriasă. Oare punea ceva la cale?
Ce aiurea. Am ajuns să-mi bănuiesc propria mamă...
Gândurile mi-au fost întrerupte de vocea lui Chris.
- La ce te gândeai?
- La multe. La acest secret afurisit, la prieteni, la mama, la toată această poveste, la Ryan... Sunt confuză. Nu mai ştiu ce ar trebui să fac.
- În legătură cu primele lucruri nu prea avem ce să facem. Să sperăm doar că planul lui Ryan, dacă are vreunul, va funcţiona. Că tot veni vorba de Ryan, cred că aici tu ai o problemă. Puştiul te place destul de mult. Cred că devenise clar mai pentru toată lumea, mai puţin pentru tine, a zis cun un zâmbet pe faţă.
- Minunat. Până şi sora mea ştia. De ce nu mi-ai spus nimic?
- Am sperat că-ţi vei da seama la un moment dat. Bănuiesc că trebuia să mă aştept că nu o vei face.
- Aşa rău stau la capitolul ăsta? Şi acum ce ar trebui să fac? Crezi că ştie că i-am văzut visul?
- Mă îndoiesc că ştie. Cât despre ce vei face... Cred că îţi vei da singură seama. Mai dă-ţi puţin timp şi sigur îţi vei da seama ce simţi pentru el. Nu te grăbeşte nimeni.
Vorbele ei m-au făcut să mă simt mai bine. M-au făcut să realizez faptul că nu trebuie să mă grăbesc nicăieri. Până la urmă, aveam destul timp pentru a-mi da seama ce simt mai exact pentru el.
Totul va fi bine.
Voiam să cred acest lucru.
La o singură întrebare nu-mi răspunsese. La cea legată de mama. Ştiam că e o prostie să o bănuiesc tocmai pe ea că ar pune ceva la cale, dar nu mă puteam abţine. Până la urmă, era clar că ascunde ceva de noi. Nu înţelegeam de ce. Adică, doar aveam şaisprezece ani. Ne obişnuisem demult cu ideea că suntem diferite. Iar pe lângă Andrews şi încurcătura în care ne băgase nu credeam că ar fi putut şti ceva care să ne şocheze şi mai mult decât eram deja.

***

Pe atunci nu ştiam cât de mult mă înşelam. Nu ştiam că ceea ce urma să aflăm va schimba totul. Că singurul secret despre care mama nu vorbise cu noi încă avea să ne schimbe total vieţile... Că nimic nu va mai fi la fel...
Chiar dacă Andrews ar fi dispărut din vieţile noastre şi totul s-ar fi clarificat, de fapt noi nu ne vom mai putea întoarce la vechea noatră viaţă. La obişnuita rutină zilnică. Că nu ne vom mai putea interpreta acele roluri din toţi aceşti ani. Că piesa de teatru nu va reîncepe niciodată... Şi că totul luase sfârşit pentru todeauna în momentul în care el apăruse pentru prima oară în vieţile noastre.
Dar pe atunci nu aveam nici cea mai vagă idee despre ceea ce va urma...

***
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#34
Am ajuns. >:D<
Daca am fi pe Facebook as apasa butonul de like pana as obosi :">. Ma uimeste Alex. Prea aeriana, zau asa. Totusi, sper ca macar cu Ryan sa se termine bine, daca altfel nu se poate... Mama lor ma lasa in ceata din ce in ce mai mult. Cat despre ultima parte, ala e un suspans pe care trebuie sa-l respect cam cat timp?:D(sunt cea mai nerabdatoare persoana posibila)
Ce nu am inteles este daca propozitia cu "...in momentul in care el aparuse..." se refera la Andrews sau la Ryan, desi tind sa cred ca e prima varianta. Iar daca e a doua, sunt curioasa ce mai are pustiul. ;;)
Greseli am vazut vreo doua, nimic grav. Astept next-ul cu inima in gat! :*
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]

#35
imi place ca ai evidentiat mai mult confuzia ei, pe asta se bazeaza o mareparte din capitol pana la urma
din ultimele randuri sa inteleg ca inca nu ai ajuns la punctul culminant al povesti, cu siguranta sti cum sa faci oameni curiosi :D
"...când noi două eram doar nişte copii"- aici mergeam mai mult 'copile' dupa mine sau chiar 'copilite', mi-a atras atentia fraza asta ca nu-mi place cum suna....
nu era nevoie sa faci capitolul mai lung, ai fi intrat doar intr-o actiune pe care ai fi lasat-o in aer dupa, e mai bine asa :P

- descrierea e buna
- actiunea nu este grabita, chiar deloc...
adica, capitolul asta nu are asa multa actiune dar e totusi o parte vitala din fic, pentru a ajunge sa cunostem mai bine personajele
- dialog, nu a fost prea mult, ai ajuns sa cunosti cantitatea de dialog pe care poti sa o pui intr-un dialog
ti-am spus odata, cand faceai exces de dialg pe la inceput, sa reduci din dialog cat poti si intr-o zi o sa-ti dai seama singura decat este nevoie :P si cat e maximul, ca sa zic asa...
- greseli nu sunt, niciodata nu sunt la tine, ar trb sa-ti iau exemplul, pacat ca nu-s asa rabdatoare :|

oricum, spor la scris in continuare :D

:*
4

#36
Multumesc pentru comentarii :* Am venit in sfarsit cu continuarea, sper sa va placa.
Lectura placuta >:d<



Capitolul 14


Următoarea dimineaţă eram destul de buimacă. Toată noaptea mă gândisem dacă să-i spun lui Ryan despre acel vis sau să aştept să-mi mărturisească dragostea lui. Desigur, nu ajunsesem absolut nicăieri.
Când am ieşit din bloc şi l-am văzut acolo aşteptându-ne aproape ca mi s-a ridicat inima în gât. Asta spre amuzamentul surorii mele, pe care mai avea putin si o bufnea râsul. Nu-mi venea să cred. Eu treceam printr-o adevarată criză, iar ea se distra. Eh, dacă nu altceva, măcar acum ştiam sigur că acea vrajă funcţionase.
- Dar voi ce aţi păţit? Nu păreţi a fi în apele voastre.
Deci nu ştie că i-am văzut visul...
Nu ştiam dacă mă simt uşurată sau nu. Cert e că situaţia nu-mi convenea deloc. Şi mă mai simţeam şi nelalocul meu pe deasupra.
I-am răspuns că totul e în regulă şi că doar i se pare, deşi eu nu sunt tocmai cea mai bună mincinoasă şi am luat-o cu toţii din loc.
Am ales să merg în spatele lui Ryan, doar aşa, ca să mă asigur că dacă mi se urcă sângele în obraji el să nu observe. Încercam să mă uit la ceea ce se află în jurul meu, dar era zadarnic. Orice făceam ochii mi se întorceau în cele din urmă spre el. Sau mai exact spre spatele lui. Nu că asta ar fi contat prea mult pentru mine în acele momente.
De ce mă plăcea? Viaţa mea era mult mai simplă când nu ştiam asta. Dar, cel mai important, de ce nu-mi zisese nimic până acum?
După ce am ajuns în clasă ne-am dus fiecare la locurile noastre aşteptând ca ora să înceapă. M-am surprins privindu-l din nou.
Stătea cu capul sprijinit într-o mână şi privea pierdut pe geam. Ochii aceia păreau foarte concentraţi pe ceva anume. Câteva raze de sore îi picau pe faţă făcându-i ochii să strălucească. Avea un corp lucrat, dar nu foarte mult. Dacă nu te uitai cu atenţie nici măcar nu observai acest amănunt. Părea foarte serios, poate prea serios.
Gândurile mi-au fost întrerupte de Chris.
Te holbezi la el.
Mi-am întors privirea fixând-o pe tablă.
Nu mă holbez.
Poate nu acum, dar înainte o făceai.

Nu i-am răspuns. Nu înţelegeam rostul discuţiei, deşi nu puteam să neg că mă enerva puţin. În schimb m-am uitat la ea. Se uita la mine cu una din acele priviri şmechere, sau ştrengăreşti. Asta m-a pus pe gânduri. De obicei ea nu are astfel de priviri.
Ştii care e partea cea mai amuzantă?
De data asta tounul ei se schimbase. Nu mai era amuzat de întreaga situaţie. Părea melancolic, chiar trist oarecum. Am privit-o surprinsă neştiind ce aş putea să-i spun. Nu înţelegeam la ce se referea.
Cred că asta e prima oară când îl priveşti cu atenţie de când a început toată această poveste...
Asta m-a luat prin surprindere. Mi-am fixat privirea în poală gândindu-mă la ceea ce-mi zisese. Dar, oricât mă enerva acest lucru, trebuia să recunosc că avea dreptate. De când apăruse asta era prima oară când îl priveam cu atenţie.
El era doar o persoană care apăruse neinvitată în viaţa mea şi care, după ce ne ajuta să revenim la vieţile noastre obişnuite, ar fi dispărut la fel de brusc cum apăruse. Sau cel puţin asta ar fi trebuit să fie.
Şi atunci de ce au luat lucrurile o asemenea întorsătură?

***

După şcoală Ryan ne conducea acasă. Off, după ce că şi aşa nu ştiam cum să o scot la capăt cu toată povestea, acum mai trebuia să-l şi văd destul de des.
Când mai aveam vreo cinci sute de metri până la bloc Chris s-a oprit brusc, iar eu aproape că m-am ciocnit de ea. Ce o apucase să se oprească aşa?
- Tocmai mi-am amintit ceva. Ar trebui să mă duc la lecţiile de carate azi.
Ia stai aşa. Doar nu încerca să facă ceea ce credeam eu, nu-i aşa? Şi chiar dacă ar fi avut intenţia doar nu credea că sunt chiar atât de fraieră încât să îi permit acest lucru?
- Nu ai lecţii de carate azi, am spus pe un ton hotărât.
- Adevărat. Dar m-a sunat profesoara şi...
- Ba nu te-a sunat, i-am tăiat-o eu. Mergi.
Am început să o împing pe la spate ca să mă asigur că nu va încerca vreo şmecherie. Nu avea să mă lase singură cu Ryan. Nici gând!
Ce soră puteam să am şi eu. În loc să mă ajute ea voia să-mi complice şi mai mult situaţia.
Cred că săracul băiat nu mai înţelegea nimic. Ştiu asa pentru că a întrebat pe un ton cât se poate de nedumerit dacă totul e în regulă cu noi două. I-am răspuns repede un “Da!” sperând să mă creadă.
Am intrat în bloc, iar după ce ne-am luat la revedere de la el am luat-o repede în sus pe scări cu draga mea soră în spate.
Ce-a fost aia? Am întrebat.
M-am gândit să-l ajut puţin, atâta tot.
Mi-am dat ochii peste cap. Ieri mi se păruse că e de partea mea şi că încearcă să mă ajute, iar acum îmi făcea asta. Până la urmă, dacă Ryan chiar voia să-mi spună putea să o facă şi fără ajutor. Îmi venea să-i spun vreo două dragei mele surori pentru minunata ei intenţie, dar m-am abţinut.
Am intrat în apartament şi tocmai voiam să trâtesc ghiozdanul pe jos când braţul lui Chris m-a oprit. M-am uitat la ea nedumerită.
Avea o privire cât se poate de serioasă pe faţă şi părea că ceva nu-i convine.
Orice ai face, fă-o în linişte.
De ce? Ce s-a întâmplat?
Mama e acasă şi vorbeşte cu cineva.

La asta chiar că nu am mai ştiut cum să reacţionez. Şi, până la urmă, ce conta dacă mama vorbea cu cineva sau nu? Nu înţelegeam de ce devenise brusc atât de serioasă. Mai devreme aproape că o bufnea râsul.
Mi-am lăsat ghiozdanul jos încercâd să nu fac zgomot şi am urmat-o până la uşa camerei părinţilor. Uşa era închisă, aşa că a trebuit să ne lipim urechile de uşă pentru a putea auzi ceva cât de cât.
La început nu am putut înţelege mare lucru, dar apoi am auzit vocea ridicată a mamei.
- Nu mă interesează ce trebuie să faci! Fetele mele au dat de belea din cauza faptului că tu nu ai fost destul de atent la Andrews. Ştii ce e cel mai enervant? Faptul că te-am şi avertizat cu privire la el.
Părea destul de supărată. Nu o mai auzise vorbind pe un asemenea ton de când ne prinsese cu cartea de vrăji în mână pe când abia îl întâlnisem pe Andy.
Deci era vorba de Andrews. Dar cu cine vorbea oare?
Următoarea voce pe care am auzit-o aparţinea unui bărbat.
- Ştiu şi îmi pare rău. Este şi vina mea că lucrurile au luat o asemenea întorsătură. Ar fi trebuit să fiu mult mai atent. Dar îţi promit, totul se va rezolva. Ai discutat cu ele despre... ştii tu.
O linişte aproape sinistră a domnit în toată casa înainte de a se auzi din nou vocea mamei. În tot acest timp eu deveneam din ce în ce mai curioasă. Voiam să aflu mai multe.
- Nu încă. Nu ştiu. Nu cred că e o idee bună, având în vedere tot ceea ce li se întâmplă.
- Va trebui să le spui odată şi-odată, ştii asta. Iar la cum evoluează lucrurile nu ştiu cât vei mai putea trage de timp.
Nu mai înţelegeam nimic. Deci mama ascundea ceva de noi? Dar de ce ar face aşa ceva? Ce putea fi atât de important încât să nu ne poată spune acum? Aş fi vrut să intru acolo şi să aflu cu cine discuta şi despre ce anume ar fi trebuit să ne vorbească.
Dar nu am reuşit pentru că brusc am auzit vocea tatei.
- Ce faceţi voi două aici?
Mai aveam puţin şi săream în sus din cauza faptului că fusesem luată prin surprindere. Mi-am întors privirea şi l-am văzut pe tata stând în picoare şi uitându-se la noi nedumerit. Nu ştiam ce să zic. Nu-mi venea nimic în minte în acest moment.
Chris i-a zis o explicaţie conform căreia noi două exersam pentru o piesă de teatru pe care o pregăteam la şcoală. O comedie sau ceva de genul.
A părut că ne crede şi ne-a rugat să ne dăm la o parte deoarce el ar vrea să-şi scimbe hainele. Am executat ordinul lipindu-ne de peretele opus.
Nu ar trebui să-l oprim? Am întrebat.
Sub ce pretext?
Aici aşa era. Ce am fi putut să-i spunem? Ne-am privit una pe alta temându-ne pentru ceea ce va urma. Tata a apăsat pe clanţă şi a deschis uşa. În acel moment am simţit un fior trecându-mi prin tot corpul.
Dar, spre surprinderea amândurora, am observat că în cameră nu se afla decât mama. M-am uitat de jur împrejur, dar nu am văzut pe nimeni altcineva. Iar la cum era camera mă îndoiam că ar fi avut unde să se ascundă.
Oricine fusese persoana cu care vorbise mama mai devreme părea că dispăruse pur şi simplu. Nici măcar eu nu înţelegeam cum era posibil aşa ceva.
A spus că se duce în bucătărie şi a ieşit din cameră salutându-ne ca şi cum nimic nu se întâmplase.
Tata ne-a zâmbit spunându-ne că de-abia aşteaptă să vadă acea piesă de teatru pe care o pregătim.
Ce ironic. Scuza folosită de Chris fusese despre o piesă de teatru. La cât de bine învăţasem să minţim şi să ne prefacem eram convinsă că am fi nişte actriţe minunate.
Mi-am lăsat ochii în podea şi am ieşit din apartament neştiind exact unde anume voiam să ajung. Fără să-mi dau seama paşii m-au purtat spre parc. Mai exact am ajuns la lac. Am luat loc pe iarbă încercând să procesez tot ceea ce auzisem.
Deci, mama vorbise cu cineva reproşându-ifaptul că nu fusese mai atent cu acel Andrews. Apoi mai aflasem că ea ar fi trebuit să vorbească cu noi despre un anumit lucru, dar nu o făcuse. Despre ce anume era vorba şi de ce era atât de iportant? Eram curioasă să aflu, dar, e asemenea, nu eram sigură că doream să ştiu despre ce era vorba. Nu ştiam câte veşti aş mai fi putut suporta. Voiam ca totul să revină la normal. Să mă pot trezi dimineaţa şi să ştiu că totul luase sfârşit şi că totul va vi fi la fel ca înainte. Fără complicaţii. Fără alte minciuni.
Minciuni. Tocmai îi spusese Chris una tatei acum câteva minute. Oare cât va mai dura toată tărăşenia? Nu voiam să mai trebuiască să-l mint pe tata. Aş fi vrut să-i pot spune tot adevărul. Dar, desigur, nu puteam face acest lucru. Mai ales acum.
Am privit cerul întrebându-mă ce urma să se mai întâmple acum.
Oare lucrurile pot deveni ÅŸi mai rele?
Mă îndoiam sincer. După un timp am decis că poate ar trebui să mă întorc totuşi acasă. Înainte ca tata să intre la cine ştie ce bănuieli.
M-am ridicat scuturându-mi blugii de praf şi tocmai când voiam să mă îndrept spre ieşirea din parc am auzit o voce mult prea bine cunoscută venind din spatele meu.
M-am întors pe călcâie pentru a-l vedea pe Andrews stând sprijinit de un copac, privindu-mă cu genul ăla de ochi ce sugerau faptul că deja a învins.
- Te grăbeşti undeva?
Nu-mi venea să cred. Ce naiba căuta aici? Şi, pe deasupra, cu acea privire. Mă scotea din sărite. Îmi venea să-l transfor într-o broască râioasă şi să-l trimit pe lună.
- Ce vrei?!
- Vai, dar ce supărate suntem astăzi. Şi eu care nu voiam decât să discut puţin cu tine.
A zis toate astea pe genul ăla de ton pe care adulţii îl folosesc pentru a le explica ceva evident copiilor lor.
Şi-a ridicat o mână trimiţând mai multe pietre în direcţia mea. Mi-a ridicat mâinile la timp pentru a forma un scut care să mă protejeze.
A râs înfundat spunându-mi că am nişte reflexe destul de bune. A mai adăugat că acest lucru nu mă va ajuta cu nimic totuşi.
În acel moment am auzit paşi venind din spatele meu şi i-am văzut pe Ryan şi Chris. Deci aflaseră că dădusem de bucluc şi veniseră pentru a mă ajuta. M-am bucurat că nu eram singură împotriva lui.
Ryan era destul de furios. Mă temeam că ar putea face ceva prostesc.
- Las-o în pace, Andrews! A ţipat el.
- Vai, ce curajoşi suntem. Dar nu va ţine. Nu cu mine, cel puţin, a zis pe un ton superior.
Ceea ce s-a întâmplat după aceea a fost prea rapid pentru ca eu să pot urmări firul evenimentelor. Ceea ce ştiu sigur este că Andrews a dispărut din locul unde stătea pentru ca în secunda următoaresă apară în spatele meu. Nu am reuşit să reacţionez la timp. Şi-a pus un braţ în jurul gâtului meu, pentru ca mai apoi să mă forţeze să mă întorc cu faţa spre Ryan şi Chris.
A spus, cred că mai mult pentru Ryan, că dacă vor încerca ceva eu voi avea de suferit.
Nu pot spune că eram chiar speriată. Eram doar foarte confuză. Nu înţelegeam ce punea la cale sau de ce apăruse tocmai acum.
Am încercat să scap, dar era prea puternic pentru mine. Am încercat să găsesc o vrajă care ar fi avut cât de cât efect asupra lui. Însă nu puteam să gândesc prea clar. Nu după tot ceea ce se întâmplase.
Apoi am simţit cum ochii îmi devin din ce în ce mai grei. Deci nenorocitul folosea o vrajă pentru a mă face să adorm. Am încercat să rămân trează, însă nu am reuşit.
Ultimul lucru pe care l-am văzut au fost privirile îngrijorate ale celor doi...
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#37
O.O waaau, acuma ma manca curiozitatea chiar mai tare :))
carate- karate :P ti-am zis sa nu faci greseli din cauza mea :))
si incearca sa foloseti 'cadeau' in loc de 'picau' suna mai bine :P sau cel putin mie asa mi se pare
un capitol lung, frumos si aproape impecabil :D
descrierea, pai presupun ca era speriata din moment ce cei doi au simtit, insa tu nu ai descris prea clar sentimentul de frica :-?
in rest, e bine
actiunea, aici nu am niciodata ce comenta, doar mai lunget comentariu cu ea :D
dialogul, nu e in exces si nici sec :D
m-a amuzat teribil faza in care vroia sa-i lase singuri, parca sunt eu si sor'mea :)))

astept cu nerabdare next-ul, desi stiu ca vine scl :((
4

#38
Buna, am ajuns in sfarsit si eu :">.
Capitolul asta m-a facut sa-mi fie si mai mila de bietul Ryan. Pe cine si-a gasit sa iubeasca si el! :)) Oricum, din cate vad eu Alex incepe sa il placa asa, putintel, iar Chris incearca sa o ajute. Halal ajutor ;;).
Mi-a placut la nebunie replica " Te holbezi la el." :)), mi-o si inchipuiam cu ochii cat cepele. Acum, la finalul capitolului, am ramas cu un nod in gat. Cine stie ce mai face psihopatul ala? Zau ca as arunca in el cu... tot ce mi-ar veni la mana. De-abia astept sa vad next-ul, sunt curioasa rau ce se mai intampla. :-ss
La capitolul descriere/dialog/greseli n-am ce comenta, ca de obicei :D. Tine-o tot asa!>:D<
Scuze ca nu e nimic bun de comentariul meu dar sunt prea obosita sa mai rationez.
[Imagine: I_Support_Imagination_stamp_by_c3ph31d.gif] [Imagine: 695027nqwnxm77i3.gif][Imagine: Stamp___Not_Feminine_by_foxlee.png]
[Imagine: tumblr_m8qx755uMl1r49gcn.gif]

#39
Multumesc muult pentru comentarii :* >:d< Ma bucur ca povestea mea devine interesanta. Am adus in sfarsit capitolul 15, care sper ca o sa va placa ;) Scuzati dimensiunile imense, dar nu am avut ce-i face. Si inca el ar fi trebuit continuat, dar dupaia m-am gandit ca iesea prea mare :)) Deci m-am gandit sa ma opresc aici si sa mai fac un capitol pentru ceea ce va urma.
A, da, si imi cer scuze de cantitatea dialogului in caz ca vi se va parea cam mult, dar la anumite chestii mi s-a parut mai amuzant cu dialog la anumite parti.
Lectura placuta!



Capitolul 15


Primul lucru de care mi-am putut da seama când m-am trezit a fost faptul că mi se cam învârtea capul. Şi încă bine. Ce naiba ce întâmplase?
M-am ridicat şi, după ce mi-a mai trecut puţin ameţeala, suficient cât să mă pot concentra cât de cât, am început să privesc în jur încercând să-mi dau seama unde mă aflu. Locul arăta precum o cameră obişnuită. Într-un fel ciudat îmi amintea de camera din casa lui Ryan. Erau destul de asemănătoare.
Ryan...
Atunci mi-am amintit brusc tot ceea ce se întâmplase. Mă dusesem în parc, iar Andrews apăruse de nicăieri exact când eu voiam sămă întorc acasă. Şi, ca şi cum lucrurile nu stăteau şi aşa destul de rău, m-am mai şi trezit cu el din spatele meu. Apoi mai ştiam că folosise o vrajă pentru a mă face să adorm. Şi cine ştie unde mă aflam de data asta.
Răspunsul l-am primit destul de repede. Tot uitându-mă în jur, la un monent dat, am zărit de partea cealaltă a camerei nişte bare ca acelea pe care le vezi in filmele poliţiste că se află în dreptul celulelor de la puşcărie.
Într-un mod ciudat toată chestia asta mă amuza. Chiar şi mie mi se părea greşit totul. Adică, nu ar fi trebuit să fiu speriată, întrebându-mă ce avea să se întâmple cu mine acum? Asta mi se părea o reacţie destul de normală şi logică de altfel. Dar nu. Eu doar stăteam acolo holbându-mă la acele bare, gândindu-mă la ridicolul întregii situaţii. Deci asta era aşa-zisa închisoare din Lumea Vrăjitorilor. Având în vedere faptul că se presupunea a fi o închisoare camera în sine mi se părea mult prea comodăm, ca să zic aşa.
Am lăsat un oftat să-mi scape printre buze. Ce gânduri aveam şi eu.
Apoi un alt gând mi-a invadat mintea. Până acum nu fusesem niciodată în lumea asta. Cel puţin eu nu îmi aminteam să fi fost vreodată. Şi primul loc pe care îl văd e închisoarea. Asta da ironie a sorţii.
Poate că ar fi trebuit să mă gândesc la un plan pentru a scăpa de aici, dar nu am fost niciodată prea bună la chestii de genul. Şi, decât să dau peste şi mai multe belele, mai bine aşteptam să văd ce se mai întâmplă.
Am studiat camera şi mai atent, dar nimic nu mi-a atras atenţia în mod deosebit. În consecinţă, peste vreo zece minute eram deja plictisită de atâta stat degeaba.
Brusc, am auzit o pereche de paşi ce păreau că se apropie de locul unde mă aflam eu. Încă o dată, sentimentul pe care l-am avut nu a fost de teamă, ci pur şi simplu de curiozitate. Şi eram atât de plictisită încât orice schimbare era binevenită. Paşii s-au oprit în dreptul „celulei” mele, iar de partea cealaltă a „gratiilor” am putut zări o fetiţă care, cel puţin aşa cred, era cu doi sau trei ani mai mică decât mine. Părul blond şi drept îii depăşea cu foarte puţin umerii, bretonul căzându-i într-o parte pe frunte, iar ochii de un albastru deschis mă priveau cu superioritate. Fetiţa asta mi se părea cunoscută. O mai văzusem undeva, parcă. Apoi mi-a picat fisa.
- Tu eşti fata aceea pe lângă care am trecut pe stradă, m-am trezit zicând.
Asta a părut să o amuze pentru că în secunda următoare a bufnit-o râsul. Nu înţelegeam prea bine de ce era atât de amuzată. Spusesem eu ceva haios?
După ce i-a trecut în mare măsură criza de râs m-a privit cu aceeaşi ochi plini de superioritate. Cine mai era şi puştoaica asta, de fapt?
- Nu-mi vine să cred. Ai fost prinsă şi vei fi dusă în faţa consiliului pentru a fi judecată pentru faptele tale, iar tu spui asemenea lucruri.
Tonul, ca şi ochii, se voia a fi superior. Dar tot ce a reuşit să-mi creeze a fost o stare de enervare. Fetiţa asta mi se părea cam îngâmfată.
Dar cel puţin aflasem şi eu de ce mă aflam aici. Şi nu eram prea încântată de ideea de a fi faţă în faţă cu acel consiliu şi de a-l vedea pe Andrews râzându-mi în nas. Acum chiar că trebuia să găsesc o cale de a scăpa de aici. Şi poate că puştoaica aceasta mă putea ajuta. Fără voia ei, bineînţeles.
În astfel de momente faptul că sunt destul de aeriană mă ajută destul de mult. Acest lucru îmi permite să să gândesc destul de raţional în astfel de momente, deoarece, fiincă nu mă prind de pericolul în care mă aflu, nu imediat cel puţin, nu intru în panică.
- Vrei să mai ştii ceva? În momentul în care se va dovedi că eşti una dintre vinovate Ryan va realiza în sfârşit cât de imensă a fost greşeala lui.
Ryan? Ia stai aşa. Deci Ryan o ştia pe puştoaica asta? Acest lucru mi s-a părut destul de ciudat, deci nu m-am putut abţine să nu o întreb de unde îl ştie pe Ryan.
- Deci nu ştii? De fapt, mi se pare chiar normal. El nu vorbeşte despre mine niciodată. Ryan este fratele meu.
Această nouă informaţie aproape că m-a lăsat cu gura căscată. Nu din cauza faptului că Ryan are o soră mai mică de care nu pomenise nimic, ci din cauza personalităţii ei, care mi se părea în totală opoziţie cu cea a fratelui ei.
Îmi venea să râd de propriile-mi gânduri. Până la urmă, de ce mi-ar păsa atât de tare de diferenţele dintre ei? Eu nu trebuia decât să scap de aici.
Acum, această blondă, începuse să-mi spună ceva cum că ea are mai multe şanse să ajungă în consiliu decât fratele ei şi alte astfel de aberaţii. Chestiile de genul nu numai că nu mă interesau, dar mă şi plictiseau. În consecinţă, peste vreo cinci minute am început să casc. Asta a părut să o deranjeze pentru că şi-a întrerupt propoziţia pe la jumătate şi m-a fixat cu o privire destul de supărată.
- Ştii, pentru cineva prins în fapt ar trebui să fii mai respectuoasă. Până la urmă sunt fiica şefului consiliului.
- Îmi pare rău piticanie, dar respectul meu se câştigă. Nu mă interesează absolut deloc cine eşti.
Am zis toate astea pe un ton plictisit peste măsură. Asta a părut să o enerveze şi mai rău. Apoi m-am gândit că poate în felul acesta o pot păcăli şi poate că va face vreo prostie care pe mine să mă ajute. Nu mai aveam prea multe de pierdut în acest moment, până la urmă.
- „Piticanie”? Cum îndrăzneşti? Îţi arăt eu ţie!
Părea destul de nervoasă acum. Ajunsese să ţipe la mine de-a dreptul. Mergeam în direcţia cea bună, asta era sigur.
- A, da? Şi mai exact cum vei face asta? Dacă nu ai observat nişte bare te opresc să faci ceva împotriva mea, am zis pe un ton ce se voia a fi superior.
Drept răspuns a băgat mâna în buzunarul blugilor pentru a scoate la iveală o cheie. În acel moment avea o faţă care sugera că învinsese.
- Tata a avut destulă încredere în mine încât să îmi dea mie sarcina de a sta cu ochii pe tine.
Aşadar lucrurile deveneau destul de serioase acum. Iar dacă spunea adevărul şi acea cheie chiar era de la această „celulă” trebuia sa fac în aşa fel încât să o determin să facă greşeala de a deschide uşa.
Asta o să fie chiar amuzant, am gândit abţinându-mă cu greu să nu zâmbesc.
Am dus mâna dreaptă în dreptul gurii, simulând un căscat plictisit şi am privit-o cu cei mai deznteresaţi ochi de care eram în stare.
- Aşa, deci ai o cheie. Mare brânză. Cred că nici măcar nu e de aici şi că tot ce vrei tu e să te dai mare.
Aici cred ca am atins o coardă sensibilă pentru că expresia feţei i s-a schimbat brusc devenind foarte nervoasă. A băgat cheia în broască pentru ca imediat după aceea să deschidă uşa şi să intre înăuntru. Bineînţeles, cheia a rămas în broască. Fetiţa asta chiar ca era blondă...
Bingo!
Pe un ton plin de subînţeles m-a întrebat ce mai am de spus acum. Drept răspuns i-am trmis cea mai plictisită privire de care eram în stare. A folosit magie pentru a trimite câteva cărţi în direcţia mea, dar le-am evitat fără prea mari eforturi. Văzând că nu are nicio şansă a decis să-şi folosească forţa fizică împotriva mea. Din păcate pentru e, învăţasem câte ceva de la sora mea, aşa că din trei mişcări i-am imobilizat mâinile la spate pentru ca mai apoi să o împing cât colo. A căzut pe podea, iar eu am decis să profit de acest lucru pentru a ieşi de acolo. Am închis uşa şi am încuiat-o luând şi cheia din borască.
Am reuşit! Am gândit fiind foarte mândră de mine însămi.
A venit la uşă strigând în gura mare că nu pot să-i fac una ca asta. Ori era prea sigură pe ea ori era chiar naivă.
- Ei bine, tocmai am făcut-o. Sper să ai o şedere plăcută.
Am zis asta pe un ton ironic, am pus cheia pe jos, într-un loc unde îi era imposibil să ajungă şi am luat-o la fugă pe coridor. Apoi am realizat că ar trebui totuşi să găsesc o deghizare. Până la urmă, nu ştiam ce cred toţi ceilalţi de aici despre mine şi nu prea îmi permiteam să risc. Am intrat în prima cameră pe care am găsit-o, sperând din tot sufletul să fie goală. Şi am avut noroc. Chiar aşa şi era. Mi-am amintit vraja pe care mătuşa mi-o arătase înainte de a pleca şi m-am gândit că aş putea să o pun în aplicare.
Dar în cine să mă transform?
Puştoaica ieşea din discuţie pentru că se presupunea că „stătea cu ochii pe mine”. Singura variantă rămasă era Ryan. Iar, având în vedere faptul că mă holbasem la el cam toată ziua, nu mi-a fost greu să-mi amintesc cum arată. M-am concentrat cât am putut de mult, iar apoi am zis în gând „transformare”. Apoi mi-am dat seama că nu prea aveam idee la cât apune soarele şi nu prea aveam cum să-mi dau seama. M-am uitat la ceasul de la mână care arăta ora şase şi jumătate seara. Nici asta nu mă ajuta. Dar mi-am amintit o vrajă prin care puteam face ca anumite obiecte să scoată un sunet precum ceasul deşteptător la un moment fix. Aşa că l-am setat să sune cu zece minute înainte de apusul soarelui. Asta doar pentru a fi sigură că nu voi da de alte belele. Am ieşit din cameră şi am început să merg în direcţia în care alergasem cu câteva momente în urmă, sperând să nu dau de nimeni până nu găseam ieşirea. Dacă urma să o găsesc bineînţeles.
Am continuat să merg sperând că acel coridor mă va duce undeva. Dar, după vreo douăzeci de minute deja începusem să mă întreb dacă holul ăsta duce undeva sau nu, pentru că încă nu ajunsese nicăieri.
Am auzit paşi venind din direcţia opusă şi am încercat să-mi păstrez calmul. Nu voiam să fiu suspectată de nimeni.
Am rămas de-a dreptul surprinsă când am văzut că persoana care venea spre nime era nimeni alta decât puştoaica de mai devreme. Ok... dar cum se face că venea din faţa mea când eu ştiam sigur că locul unde o încuiasem era în spatele meu? Ce naiba se întâmpla aici?
M-am oprit aşteptând ca ea să ajungă în dreptul meu. Acum aveam o altă problemă. Deşi arătam precum Ryan cu siguranţă nu aveam şi vocea lui. Iar acum sigur urma să fiu pusă în situaţia de a vorbi. Exact acest lucru sperasem să-l evit. Şi totuşi... Cum aveam să o scot la capăt de data asta?
S-a oprit în dreptul meu părând foarte fericită să-şi fadă „fratele mai mare”. Asta mi s-a părut chiar ciudat având în vedere tot ceea ce spusese despre el mai devreme. Am reuşit totuşi să mă abţin să râd.
- Ryan, trebuie să mă ajuţi. Tata mi-a spus stau cu ochii pe pe fata aceea, dar ea a scăpat. Ajută-mă să o găsesc.
- Dar nu ea e vinovată, am zis încercând să imit vocea lui Ryan, fără prea mare succes de altfel.
A întrebat ce s-a întâmplat cu vocea mea şi i-am spus repede că am răcit. A părut că mă crede, chiar dacă s-a strâmbat puţin. Apoi a spus ceva de genul „sigur, sigur, cum spui tu” şi tocmai voia să o ia din loc când s-a întors brusc spre mine cu o figură foarte serioasă pe faţă. Am privit-o cu ochii mari întrebându-mă ce mai era şi de data asta.
Ceea ce a spus aproape că m-a lăsat fără cuvinte. A spus că s-ar putea ca „fata aceea” să ştie cum să se transforme în alte persoane. Am încercat să o aburesc spunându-i că „bineînţeles că eu sunt Ryan”, dar era mult mai deşteaptă decât am crezut eu că este. O subestimasem destul de mult pe această piticanie. S-a gândit ea puţin şi a ajuns la concluzia că singura cale de a şti sigur dacă eram într-adevăr Ryan sau nu era să-i răspund la o întrebare la care numai adevăratul ei frate ar putea răspunde.
Minunat, am gândit sarcastic.
Tot ce mai puteam spera acum era să pună o întrebare la care în mod miraculos să pot şti răspunsul, deşi stiam că şansele ca acest lucru să se întâmple erau foarte mici. Şi am avut dreptate. Întrebarea pe care mi-a pus-o a fost despre numele ei. A spus că deoarece „fata aceea” nu ştia despre existenţa unei surori era clar că nu avea cum să ştie răspunsul. Aici mă cam prinsese. Am încercat să analizez puţin lucrurile. Dacă nu-i dădeam un răspuns riscam ca ea să suspecteze ceva. Dar, pe de alt parte, dacă încercam să nimeresc şi greşeam îşi va da seama că eu nu sunt fratele ei. Lucrurile nu erau deloc roz, asta era sigur. Şi, în momentul acesta, indiferent ce aş fi făcut aş fi ajunge în cele din urmă în acelaşi loc. Numai un miracol mă mai putea slava acum, iar eu nu prea credeam că aşa ceva se va întâmpla.
Până aici mi-a fost.
Apoi am auzit o voce în capul meu. Mi-au trebuit câteva minute pentru a-mi da seama că ceea ce spunea acea voce era un nume. Acest lucru se datora faptului că vocea aceea se auzea destul de slab.
Abygail...
Oare ăsta să fi fost numele acestei fetiţe, care acum mă privea cu cei mai serioşi ochi pe care i-am văzut vreodată? Ei bine, nu prea aveam altă şansă în acest moment, aşa că i-am spus, pe cel mai sigur ton de care eram în stare, că numele ei este Abygail, sperând să am dreptate. Privirea fericită din ochii ei a fost de ajuns pentru a-mi da seama care era răspunsul. Deci nimerisem. Dar încă nu puteam răsufla uşurată. Nu ştiam ce idei mai avea în cap fetiţa asta.
Din fericire pentru mine, nu a mai pus şi alte întrebări. În schimb mi-a propus să căutăm fiecare în altă direcţie. Am încercat să o conving că nu are rost deoarece „acea fată” nu are nicio vină. Dar bineînţeles că nu am reuşit. Aşa că am sfârşit prin a merge în direcţia pe care această Abygail mi-a indicat-o. Adică, nu mi-am schimbat deloc sensul de mers.
Abia când paşii ei nu s-au mai auzit mi-am permis şi eu să răsuflu uşurată. Măcar trecusem cu bine şi peste asta. Acum însă o altă întrebare mi se învârtea în minte: a cui era vocea care îmi spusese numele acelei piticanii?
Ia să vedem. Încearcă să ghiceşti, am auzit o voce ironică în capul meu. De data asta eram sigură cui anume îi aparţinea.
Ryan?
Bingo! Ai câştigat o sută de puncte
, a zis pe acelaşi ton, iar pe mine aproape că m-a bufnit râsul. Nu-mi venea să cred.
EÅŸti aici?
Nu tocmai aproape de locul în care te afli tu, dar nu-ţi face griji, te ajut eu să ieşi de aici. Apropo, să te transformi în mine a fost o idee genială.

Nu te flata singur. Erai singura mea opţiune, am zis încercând să-i mai tai din avânt.
Tot mă simt bine, deci nu contează.
Mi-am dat ochii peste cap. Prea îşi dădea aere.
Åži? Care-i planul?
Deocamdată continuă să mergi, o să ai parte de puţină distracţie.
Am vrut să-l întreb la ce se referea, dar am realizat că probabil nu-mi va spune oricum. Am continuat să merg întrebându-mă unde anume urma să ajung. În orice caz, acest hol părea că nu are sfârşit, ceea ce m-a făcut să mă întreb şi mai tare la ce se referise Ryan mai devreme.
Am auzit paşi venind din direcţia opusă şi mi s-a părut că Ryan era destul de amuzat de întreaga situaţie. Am înţeles şi eu peste câteva momente de ce. Din direcţia opusă nu venea nimeni alta decât Abygail. Avea o faţă destul de confuză.
Locul ăsta este precum un labirint. Dacă nu-l cunoşti este imposibil să ieşi de aici, m-a lămurit Ryan imediat.
Să ghicesc. Ea nu cunoaşte locul ăsta, nu-i aşa?
Corect. Acum repetă tot ce-ţi spun eu.

- Te-ai rătăcit din nou? Am spus pe un ton amuzat.
- Nu e amuzant. Credeam că am învăţat cum să ies de aici.
- Sigur că da. Se vede.
A părut destul de afectată, dar în loc să se certe cu mine, nu m-a rugat decât să-i arăt cum să iasă de aici. Şi, cu ajutorul lui Ryan, care îmi tot dădea indicaţii, în cinsprezece minute ne aflam într-o încăpere destul de mare ce semăna cu o bobliotecă. De jur împrejur se aflau multe rafturi pline cu cărţi, iar din loc în loc câte o masă, destul de încăpătoare, în jurul cărora se aflau câteva scaune. Mai erau trei persoane în încăpere în afară de noi, mai exact trei bărbaţi de vârste diferite. M-aş fi apucat să-i analizez, însă eram destul de obosită şi nu prea aveam chef. Abygail s-a dus repede la ei pentru a le da veştile proaste, mai apoi oferindu-se să ajute. Desigur, i s-a spus că făcuse destule şi că ei trei se vor descurca. Săraca de ea, nu că nu ar fi meritat. Până la urmă scăpasem cu ajutorul ei.
A venit înapi la mine cu o faţă destul de bosumflată, iar eu i-am propus, la insistenţele lui Ryan, să mergem să mâncăm ceva. Mie una nu mi-era foame, dar nu prea aveam de ales. Am găsit repede o încăpere ce semăna a bucătărie. Am scos dintr-un dulap o cutie cu fursecuri şi i-am pus-o în faţă. Eu am refuzat politicos, dar am sfârşit mâncând şi eu câteva. Nu de alta, dar nu mai scăpam de vocea lui Ryan altfel.
Abygail părea destul de abătută. Puteam presupune că acest lucru se datora în mare parte celor întâmplate.
- Ryan, cum se face că nimic nu-mi iese aşa cum ar trebui? Vreau să spun, uită-te şi tu, tata îmi dă o sarcină cât se poate de simplă, iar eu o dau în bară în stil mare.
De data asta tonul vocii i se schimbase. Nu mai era sigur şi superior. Părea trist, iar figura ei trăda acelaşi lucru. Asta era o schimbare la care nu mă aşteptasem. Într-un fel îmi părea rău pentru ea. Până la urmă dăduse de belele din cauza mea. Nu-mi plăcea deloc întorsătura pe care o luaseră lucrurile. Nu voiam decât să mă întorc acasă. Tata probabil că era groaznic de îngrijorat din cauza mea. Tot ce puteam spera era ca sora mea să-i fi spus vreo poveste destul de convingătoare care să explice toate acestea. Dar, cel mai mult mi-era teamă că, într-o bună zi, tata nu va mai crede pur şi simplu toate aceste poveşti. Iar, dacă acea zi va veni, vom avea multe explicaţii de dat. În secunda asta îmi era teamă de reacţia pe care o va avea în acel moment. Până la urmă, îi spusesem mult prea multe minciuni până acum. Nu l-aş învinovăţi deloc dacă ar fi furios, dezamăgit. Cred că mi-ar părea doar rău pentru modul în care îl tratasem în toţi aceşti ani. Ajunsesem să minţim atât de bine, încât oricine ar fi crezut că noi de fapt spunem adevărul. Ce ironic suna totul...
Tocmai voiam să-i repet ce-mi spusese Ryan în minte, când ceasul de la mână a început să scoată un sunet strident.
[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]


#40
uuuuuuuuuu, devine interesant...
si cum ai putut sa te opresti tocmai in acest moment crucial, rautateee :((
capitolul ma incanta, chiar mai mult decat cele de inainte, ti-am spus ca nu ma deranjeaza lungimea, dupa mine poti sa le faci pe toate asa :))
despre cantitatea de dialog, sincer, nu mi se pare mult, cum ai zis, n-ar fi avut acelas farmec fara, deci nu-i problema :D
actiunea a fost mirifica si interesanta, cum ne-ai obisnuit de altfel :P
descrierea, atat de aeriana ii fata asta :)) mai rau ca mine, asta inseamna ca e grav, ma bucur totusi ca asta ii un avantaj pentru ea, poate odata si odata o sa prind si eu u moment in care sa-mi fie de folos, e totusi ingenioasa, desi imi pare rau de surioara lui Ryan, dar.. soarta...
oricum, a fost buna descrierea, ca aici vroiam sa ajung
greseli, mai, ai avut vateva, in comparatie cu capitolele impecabile pe care le ai de obicei, dar cum ai copiat atat de mult in Word imi imaginez ca iremediabil te-ai plictisit la un moment dat, deci e de apreciat ca-s asa putine totusi :D
hihihi, ce lung comentariu, nu ai mai primit de mult asa ceva de la mine :))
spor la scris mai departe, ce pacat ca nu mai ii vacanta sa vi cu capitolele repede, eh, iti faci tu timp cumva, oricum scoala ii un izvor de inspiratie :)
ups, ma opresc aici, sper ca n-am pus prea mult mutricioare :D
4



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Nimeni nu e ceea ce pare. Ioaaa. 1 2.486 26-12-2012, 10:10 PM
Ultimul răspuns: Lain
  Nici ingerii nu sunt ceea ce par a fi Chris`sCookie 3 3.453 25-07-2012, 05:35 PM
Ultimul răspuns: Chris.
  Viata nu este ceea ce pare... Blood_Angel 4 4.435 03-12-2011, 07:51 PM
Ultimul răspuns: Blood_Angel
  Când fulgerul loveÅŸte Meal. 7 4.857 10-09-2011, 12:43 PM
Ultimul răspuns: matzaplouata
  [split] Când cortina cade Diid` 0 1.299 21-08-2011, 10:29 PM
Ultimul răspuns: Diid`
  Când ciorile zboară Mad Hatter 8 3.756 11-08-2011, 01:05 PM
Ultimul răspuns: Dragonz Eyez
  Nimic mai mult decât cuvinte. Julliette . 5 2.510 22-07-2011, 11:52 AM
Ultimul răspuns: Mizantropul
  Zece fac cât doi. Absinthion 2 1.966 08-07-2011, 12:53 PM
Ultimul răspuns: Rain
  Nimic nou sub soare... Pixxie.' 0 1.894 08-04-2011, 08:30 PM
Ultimul răspuns: Pixxie.'
  Mai mult decat ceea ce pare CandyGirl 18 13.050 22-03-2011, 07:23 PM
Ultimul răspuns: Flash


Utilizatori care citesc acest subiect:
4 Vizitator(i)