Arta este cu totul inutila [yaoi]

[Mystique92]

Hmmm... Mi-am adus aminte, intr-un mod ciudat, ca am un cont si pe aici. Si ca ar trebui sa mai postez.
Dammit, uit mereu cate ceva!
Deci... fic-ul va fi yaoi, so haters just go away!
Titlul va avea o legatura inca de la inceput, insa mai tarziu isi va arata adevaratul inteles.
Cam atat? Trec la capitol :)

Prolog 1 ~ The Beauty and the… Art…

O raza de soara patruse in camera din hotelul L’Amour d’Art din Franta, descoperind tablourile de pe pereti, facandu-le vopseaua de ulei sa straluceasca si “aruncandu-l” intr-o noua zi pe tanarul ce statea aplecat peste o masina de scris. Acesta puse punct unei nopti de nedormit si, strangandu-si foile, se tranti in pat, lasandu-se cuprins de un somn atat de dorit si totusi fara vise, unul care facea moartea sa para ceva atat de usor de acceptat… Tanarul era un scriitor debutant ce venise in Franta pentru a-si termina un manuscris intitulat “Istoria Frantei – L’histoire de France”, pe care spera sa-l scoata pe piata la sfarsitul anului, atat in engleza, cat si in franceza. In viata lui normala, era un student de 20 de ani, cu parul negru drept si lung pana la genunchi, cu ochii de un albastru pur, pielea ca marmura alba, dar trupul firav il facea sa para mai slab decat era. Numele lui era Nathaniel; “nume de inger – obisnuiau sa spuna colegii lui – potrivit si cu infatisarea”. Tanarul se foi in baldachinul cu cearsafuri de matase, reusind sa arunce o perna undeva prin mijlocul camerei si sa-si lase parul lung sa se rasfire, atingand fugar podeaua.

In camera alaturata, cu draperiile negre de atlas ascunzand lumina soarelui, se afla Ramiel, care “arunca” din pensula culori noi peste sevaletul odata alb, creand incet un nou peisaj care constituia chiar camera in care se afla. Nu se trezise de prea mult timp, dar primul lucru pe care il facu fu sa isi continue tabloul. Cand Ramiel incerca sa ia o alta culoare, reusi sa darame borcanelul acelei culori care, cazand pe altul si sfaramandu-l in bucatele, se lovi si el de podea si cu un pocnet, imprastie rosu si cioburi peste tot. Ramiel scapa o injuratura si, ridicandu-se sa curete mizeria, blestema, dandu-si seama ca tocmai irosise cateva culori perfecte.

Nathaniel se trezi brusc, inca din momentul in care auzise primul pocnet, dar la al doilea era deja in picioare, indreptandu-se spre camera alaturata. Era hotarat sa urle la acea persoana pe care o gasea in spatele usii, fara sa ii pese cum arata sau daca era cineva cunoscut. Batu in usa “vecinului” puternic si, imediat ce ii auzi scartaitul bland, deschise gura pentru a da drumul unui tumult de injuraturi, dar nu reusi decat sa expire tot aerul tras in piept cand vazu ce persoana ii aparu in fata. Hainele ii erau pline de pete de vopsea, parul blond, putin pieptanat si cret, ii atarna rebel in jurul fetei, iar ochii erau de o culoarea aramie si pareau caramel lichid daca ii privea atent. Era cam de aceeasi inaltime ca Nathaniel, doar cu cativa centimentri mai inalt, insa aerul pe care il afisa era unul impozabil.

Cand Ramiel constentiza infatisarea persoanei din fata lui, expresia de pe chip i se imblanzi imediat. Brunetul trase aer in piept si spuse cu o voce calma:

- Poti, te rog, sa nu mai faci galagie? Am avut o noapte grea si vreau sa dorm.
- S – Sigur, balmaji brunetul. Scuze. Pictam un tablou si am daramat din greaseala o culoare, incheie Ramiel, gandindu-se de ce ii explica lui asta.
- Pictai? Deci esti pictor.
- Da. Vand tablouri pentru a face rost de bani. Am nevoie de...

Ramiel se opri brusc, privind catre brunet cu cat mai multa fascinatie.

- Te superi daca... – se folosi de acest moment de tacere pentru a-si pleca privirea – intri putin ? Am o mica idee pentru tablou si tu... – aici Ramiel rosi total, iar Nathaniel chicoti incantat – esti perfect pentru ceea ce am in minte.
- Sigur, aproba brunetul si intra in camera, asezandu-se pe pat. Si nu, nu o sa ma supar.

Nathaniel se purta calm si linistit, cu toate ca, adanc inlauntrul lui, infatisarea tanarului ce tocmai se aseza in fata sevaletului il tulbura total. Putea jura ca, daca mai privea inca o data in ochii lui de un aramiu intens, avea sa se piarda in ei si sa-i fie imposibil sa se mai regaseasca. Dar totusi ii vedea chipul... si, cand Ramiel se ivi de dupa sevalet pentru a-l privi, ochii lor se intalnira si in aceeasi clipa, amandoi cautara un alt loc in care sa priveasca. In scurt timp, pictorul isi relua obisnuitul lui rol, iar modelul lui incerca sa fie atent si sa nu se miste deloc. Dar imaginea din fata ochilor lui Nathaniel, cu sevaletul si uriasul tablou din camera, incepu sa dispara treptat si sa fie inlocuita de un negru profund.

Ramiel privi din nou inspre pat, spre a incepe sa schiteze pozitia tanarului brunet si il gasi intins pe pat, cu parul lui lung ravasit peste tot in jur, dormind profund. Avea intiparita pe chip o expresie de un calm desavarsit si arata ca un inger. Blondul zambi incantat, incepand sa deseneze totul asa cum era, neschimband niciun lucru, caci nu parea a fi nevoie. Lucra ore in sir, oprindu-se doar pentru a bea un pahar de apa si a-si relaxa incheieturile, dar apoi se apuca din nou sa picteze, mai entuziast pe masura ce ii zugravea chipul pe panza. Sfarsi prin a-i desena aripi uriase si albe de inger; una pliata sub corpul lui, alta intinsa in aer, taind atmosfera cu penele ei albe ca neaua, aproape parand ca se zbate pentru a scapa dintr-acel univers inchis si negru.

Cand incheie pictura, Ramiel il privi pe brunet de dupa sevalet si il gasi dormind in aceeasi pozitie, respirand usor pe gura intredeschisa. Hotari sa nu-l treazeasca, deoarece era cu siguranta obosit, asa ca se duse pana la fereastra si trase draperiile mai mult, apoi isi stranse ustensilele fara sa faca zgomot si se aseza pe pat, ocupandu-si ultimele ore cu studierea lui Nathaniel. I se parea ciudat faptul ca o fiinta atat de frumoasa putea exista si locul ei era pe pamant, si nu in rai, si era un om, si nu un inger. In plus, nu vazuse niciodata un barbat cu trasaturi atat de fine si feminine, emanand totusi un aer atat de masculin si de puternic. Se apropie fara sa-si dea seama de parul lui, pentru a-l atinge si a-i simti moliciunea si astfel il izbi o aroma puternica de mosc, pe care o trase in piept de cat mai multe ori. Realizand ca mai avea putin si isi aseza capul pe umarul lui Nathaniel, se trase inapoi, reusind, in brusca lui miscare, sa cada din pat, lovindu-se putin. Ramase insa acolo, lipindu-si fata de podeaua de marmura, bucurandu-se de racoare si asteptand sa vada daca il trezise pe brunet. Il auzi miscandu-se in pat si Ramiel se ridica, zambindu-i stingherit si scuzandu-se. Nathaniel paru nedumerit.

- Am adormit ? intreba el, clipind des pentru a-si alunga ceata din fata ochilor.

Ramiel il aproba printr-o scurta miscare din cap si se scuza din nou pentru ca il trezise.

- E a doua oara pe ziua de azi, remarca brunetul si ii arunca un zambet care il dadu pe Ramiel peste cap, apoi chicoti incantat, rasul lui parand a fi un clinchet de clopotel in bataia vantului. Ar trebui sa te revansezi pentru asta!

Prefacandu-se ca nu observa roseata obrajilor lui Ramiel, Nathaniel se ridica de pe pat, indreptandu-se hotarat catre sevalet. Cand vazu imaginea care ii statea in fata ochilor, intai rosi, incantat de rezultat, apoi ramase privind in gol, cu toate ca tabloul inca ii era in raza ochilor. Ramiel se ingrijora usor vazandu-l in starea asta, asa ca incerca sa-l “trezeasca”.

- Nu-ti... place? Nu ma supar daca o sa-mi spui asta, nu sunt chiar cel mai bun pictor, asa ca...
- Nu e asta, incepu Nathaniel, cu vocea calma, dar dura. Doar ca... nu sunt chiar un inger. Toti imi spun ca arat ca unul, dar nimeni nu stie adevarul.

Pictorul nu constientiza momentul in care incepu sa se deplaseze inspre brunet. Acesta il observa apropiindu-se si incerca sa se dea cativa pasi in spate, reusind doar sa se sprijine de sevalet, fara posibilitatea de a scapa. Blondul isi continua pasii inceti, reducand distanta dintre ei doi. In curand, fetele lor erau la distanta de doar cativa centimetri, amandoi privind adanc unul in ochii celuilalt.

- Nu am facut cunostinta, nu? intreba blondul, intinzand usor mana. Ramiel, pictor.
- Nathaniel, reusi brunetul sa-si gaseasca cuvintele. Scriitor.

In loc sa ii stranga mana, Ramiel se apropie si mai mult de brunet, astfel incat acum buzele lor aproape se atingeau, iar aroma de mosc il cuprinsese total. Se gandi brusc ca sigur aroma aia era de vina pentru totul ; il naucise total, de-abia mai stia ce facea in acel moment. Si totusi, voia sa continue. Asa ca, fara niciun fel de avertisment, ii prinse buzele lui Nathaniel intr-un sarut lung si placut. Intai, brunetul se zbatu sa scape ; apoi, tot ce voia era mai mult de atat. Sarutul se intensifica la fiecare secunda ce zbura ; limbile lor erau inclestate intr-un duel aprig, impingandu-se una pe alta, iar buzele se rasfatau intre ele, dorind cat mai mult...
Cand Ramiel rupse sarutul, brunetul respira deja destul de greu, iar obrajii ii erau rosii. Pictorul zambi la aceasta scena si spuse, privind in orice alta parte decat in ochii lui :

- Incantat de cunostinta.

Nathaniel ridica o privire dura catre el, care, atunci cand a fost intalnita, a sters orice urma de zambet de pe chipul lui Ramiel.

- Eu nu, spuse brunetul si pleca din camera, trantind usa dupa el.

Ramas singur, Ramiel se intreba ce anume facuse gresit. Dar stia ca tot ce facuse era gresit. Privi momente indelungate usa, apoi, hotarandu-se in sfarsit, pleca sa-l caute, sau cel putin sa-l urmareasca. Dar nu il mai vazu; deja fugise probabil. Cu un oftat scurt, pictorul iesi din hotel, fara sa-i pese ca toti oamenii il priveau din cauza hainelor pline de pete de culoare. “Imi pare rau”, gandi el, dar nu avea cui sa adreseze acest cuvinte. Chiar ii parea rau. Nu isi dorise sa inceapa totul asa; il placuse pe Nathaniel din momentul in care acesta intrase pe usa, din momentul in care il vazu dormind pe patul pe care dormea el. Isi dorise sa simta moliciunea buzelor lui din primul moment in care staruise cu privirea asupra lor. Se gasise dorind lucruri pe care nu le gandise niciodata, numai pentru ca imaginea lui Nathaniel ii alimenta aceste “viziuni”.
“Sunt un prost.”, concluziona Ramiel. “Foarte mare, chiar.”

~Va urma~

I know it was too fast. Totul o sa se linisteasca dupa capitolul asta [probabil].
Astept pareri, comment-uri, critici & co.
Bye, hugs, kisses, chuu?