30-10-2010, 05:26 PM
I.Alungarea
Ea
Il simteam furisandu-se in spatele meu.Stiam ce e,si mai stiam ca el nu e precum ceilalti.El si familia sa locuiau undeva in vestul orasului Midnight City,intr-o zona in care nu puteau ajunge cei ca mine.Noi eram periculosi pentru ei,dar se parea ca in noaptea aceea nu s-a sfiit sa ma urmareasca.Ii simteam aura,si nu era periculos.Stiam ce urmarea,dar nu aveam sa-i dau satisfactia de a-si vedea planul pus in aplicare-si indeplinit cu succes.In noaptea aceea,nu aveam de gand sa-l las sa ma sperie.
-Nici luna nu se sperie de tine,nu crezi?
Replica nu veni imediat.Avea de gand sa se joace putin.Aparu brusc langa mine,insa pe cand m-am intors sa-l vad,el disparuse.Dar imi lasase,langa o margareta alba de pe marginea drumului,o scrisoare.Asigurandu-ma ca a plecat,m-am aplecat sa iau scrisoarea.Insa ceva imi atinse umarul.Reusind surprinzator de repede sa ascund scrisoarea,m-am ridicat,si am vazut-o,spre mirarea mea,pe Kameko.Stiam ca ea nu e umblatoare in zonele de padure ale orasului,asadar am ridicat din sprancene:
-Kameko,ce faci aici?
-Ah...pai...Isao m-a rugat sa te caut.A spus ca trebuie sa tinem o reuniune.E urgent.
M-am incruntat.Lui Isao nu-i statea in fire sa trimita mesageri la ai nostri in caz de urgenta,ci pur si simplu trimitea un mesaj telepatic.Am vrut s-o intreb pe Kameko,dar aceasta schimba repede subiectul.
-Tu ce faceai aici?E periculos noaptea,in zonele noastre.
M-am multumit sa-i satisfac curiozitatea spunandu-i ca am simtit nevoia sa iau o gura de aer,evitand sa-i spun adevarul,pe care il cele din urma l-ar fi aflat si Isao.Si asta n-ar fi fost deloc bine pentru mine.Asa,stiam ca doar Akemi,sora mea,va afla adevarul,iar ea nu ma va trada niciodata.
Am inceput sa alergam in drum spre sediu,unde Isao,Hana,Akemi,Aika si Hitomi ne asteptau deja.Kameko isi lua locul langa Aika,in timp ce eu m-am asezat langa Isao,liderul nostru.Intre noi toti era un respect reciproc,mai ales pentru ca toti fusesem adoptati de bunicul lui Isao,dupa ce parintii fiecaruia dintre noi au murit.
Isao ne arata fotografii cu o familie de vampiri,care se parea ca se pregatea de atac impotriva noastra.Erau peste 10 in familie,pe cand noi eram doar 7.Asadar chiar daca ne foloseam puterile telepatice impotriva lor,n-am fi avut nici o sansa sa-i invingem intr-o posibila lupta.
Dupa ce sedinta lua sfarsit,Isao ma chema sa-mi vorbeasca intre patru ochi.Expresia fetei lui mi-a dat de inteles ca nu urma nimic bun,si ceva imi spunea de asemenea ca stia de convorbirea mea cu EL din acea seara.
-Isao...
-De ce a trebuit sa vorbesti cu el,Sayuri?Stii mai bine ca mine ce riscuri implica sa vorbesti cu unul ca el;n-am de ales.
Am cazut in genunchi,incercand sa-l conving sa-mi mai dea o sana.Dar n-am facut decat sa-l enervez si mai tare,si,deschizand usa,ma pofti sa ies.Am iesit de la sediu si m-am indreptat spre casa,dar n-am mers direct acolo.
Am trecut mai intai prin padure,am adulmecat parfumul florilor si mirosul ploii.Tocmai fusese o furtuna groaznica,insa cerul era senin...Macar cerul era senin,caci in sufletul meu era inca furtuna.
El
O urmaream cum adulmeca un trandafir salbatic.Culoarea acestuia imi amintea de primavara care tocmai trecuse.Nu stiu ce ma atragea cel mai mult la Sayuri:parfumul ei,ce aducea cu cel al viorelelor,frumusetea ei primavarateca,sau mirosul sangelui ei?Instinctul meu de vanator ma indemna s-o atac,insa felul cum se purta cu mine,curajul ei,personalitatea sa puternica reprezentau pentru mine un obstacol de nedescris in indeplinirea planurilor mele malefice.
Privind-o,mi-am dat seama ca,in ciuda faptului ca vroia sa para dura,in adancul sufletului era gingasa,precum trandafirul pe care tocmai l-a mangaiat.Brusc,si-a dat pe spate o suvita de par si parfumul ei ma lovi din nou,luandu-ma pe nepregatite.Aproape ca am cedat ispitei de a ma apropia de ea,de a-i vorbi,de a-i atinge pletele ce dansau incet pe muzica vantului care se pornise sa sufle.M-am stapanit,cu toate astea imi observa prezenta.Mi-am notat in minte sa-i vorbesc data viitoare cand va mai spune ceva ironic la adresa mea,dar in acel moment am uitat de mine insumi.Glasul ei dulce se asemana cu cantul randunelelor.
-Ma urmaresti?
Stiam ca,daca nu-i voi raspunde,va continua cu replicile ironice.Cu toate astea,cand imi deschideam gura ca sa vorbesc,parca imi pierdeam glasul,astfel incat nu puteam sa scot nici doua sunete macar.
-Curajul tau lasa de dorit,asta nu te-ar avantaja intr-o lupta,nu crezi?
De data asta am prins curaj si mi-am dres incet vocea,dand sa-i marturisesc ca padurea ei preferata si si preferata mea.Insa din nou,n-am vorbit,de data aceasta fiindca am observat o fata ce se apropia de ea,si nu vroiam sa ma dau de gol.
-Sayuri...
-Kameko!
Tonul sec al vocii ei m-a surprins dar in acelasi timp,am inteles ca nu doar vampirii ii sunt dusmani,ci chiar si unele persoane din grupul ei sunt periculoase pentru ea.
-Iarta-ma,Sayuri!Te rog,iarta-ma!Era spre binele tau...
A trebuit sa-mi astup urechile la urmatoarea replica,incat Sayuri a urlat la acea Kameko din toti rarunchii.Cateva pasari si-au luat zborul din tuia sub care se aflau acum fetele.
-Spre binele meu?!?Ce-a fost in mintea ta?!?!?
-Sayuri...
-Pleaca!!!
Si un alt stol isi lua zborul.Eram atat de impresionat de felul in care si-a demonstrat punctul de vedere,incat dupa ce tradatoarea de Kameko pleca,sau mai bine spus,fugi mancand pamantul,m-am dus langa Sayuri.
-Hmm...Ce-a fost asta?
Si-a ridicat ochii spre mine si m-a durut sufletul sa-i vad inlacrimati.Am mangaiat-o usor,iar ea si-a pus capul pe pieptul meu.Lacrimile au inceput sa i se rostogoleasca pe obrajii usor trandafirii.
-Va fi bine,micuto...Totul va fi bine.
Si am strans-o in brate,dorindu-mi ca tot raul din lume sa dispara,sa n-o mai vad pe Sayuri plangand,si mai ales,sa nu-i mai simt suferinta din suflet.Suferise deja mult prea mult...
Ea
Ma simteam in siguranta in bratele lui.Nu stiu cum,dar parfumul pielii lui a reusit oarecum sa ma linisteasa.Parca nu mai simteam acea repulsie fata de Kameko si imi doream sa nu fi strigat la ea,imi doream sa o fi iertat si sa alergam din nou prin padure,ca pe vremea cand eram copii.Vocea calda a lui Hiro mi-a dat de inteles ca nu merita sa ma consum din pricina celor precum Kameko,si ca daca as privi din perspectiva florilor,mi-as da seama ca nu e atat de greu pe cat pare.
-La ce te gandesti acum?
Zambetul sau m-a facut si pe mine sa zambesc;uitand parca instantaneu de tot ceea ce simtisem inainte,i-am raspuns ca ma gandeam la ce minunata era plimbarea prin padure.Deodata,disparu de langa mine,dar doar pentru a reaparea cu o lalaea albastra,salbatica,preferata mea.Mi-o darui cu o privire carea spunea totul.
-De unde ai stiu...?
''Care e floarea mea preferata'',am vrut sa mai spun,dar n-am mai apucat,caci isi puse degetul aratator peste buzele mele.L-am privit uimita.Cu fiecare minut ce trecea,ma uimea tot mai mult.
-Tu ai uitat ca eu te urmaresc de ceva vreme.
Am izbucnit in ras amandoi.Apoi,luandu-ma pe brate in ciuda impotrivirii mele,ma duse acasa si m-a pus jos abia in fata usii.Pe urma,ma saruta pe frunte si disparu in noapte.
*
Nu stiu cat am dormit in acea noapte,insa cand m-am trezit,era deja spre dupa-masa.Am mers in balcon,cu cana de cafea in mana,si am privit in jur.Am observat,cu entuziasm,ca Akemi se afla in fata casei mele.Am strigat-o bucuroasa,iar ea imi facu cu mana.Pe urma,am coborit in graba scarile si m-am trezit in imbratisarea surorii mele.
-Salut,somnoroaso!
Dupa ce am glumit timp de o jumatate de ora,m-a avertizat in privinta scrisorii pe care Hiro mi-o daduse cu doua seri in urma.M-am incruntat,incercand sa-mi aduc aminte.
-Cineva o vrea.Nu stiu cine,dar pentru numele lui Dumnezeu,te rog sa scapi de ea,inainte sa fie prea tarziu.
*
Ma pregateam sa merg la culcare,cand mi-am amintit de scrisoare.Curioasa foc,am desfacut plicul si,spre mirarea mea,am gasit o harta.Parea a unui oras parasit,dupa cum mi-am dat seama mai tarziu,dupa cercetarile facute pe internet,chiar in acea noapte.
Tocmai am dat sa tastez numele unei strazi ce parea importanta,cand usa se deschise.Speriata sa nu-mi afle nimeni secretul,am ascuns repede scrisoarea si mi-am inchis laptop-ul.Pe urma,m-am intors sa vad cine intrase.Era Hiro.Statea in prag,asa inalt cum era,brunet,cu ochi negri.Minunat.
-'Neata,Hiro! l-am salutat vesela
-Acum te-ai trezit?Eu inca nici n-am apucat sa dorm;rase,amuzat de replica mea
Am ras si eu.Stiam ce vroia sa spuna.El credea ca,din cauza alungarii mele din grup,eu trebuia sa fiu cu nervii la pamant.L-am privit adanc in ochii lui sinceri si i-am soptit:
-Hiro...Faptul ca Isao a renuntat la mine din cauza ca Kameko a dat relatia noastra in vileag..Pentru mine,nu inseamna nimic.Inseamna ca sunt prea buna pentru a face parte din acel grup si,sincer,n-am de gand sa-mi plang de mila din cauza lor.Am tot timpul sa ma bucur de viata.Si asta vreau sa fac.Alaturi de tine...
Si l-am imbratisat.Stiam ca nu ma crede,dar mai stiam ca nu va mai insista asupra acestui subiect.Cel putin,pentru o vreme.Iar asta era de ajuns pentru mine,caci trebuia sa-mi fac ordine in ganduri.Eram confuza in privinta a ceea ce aveam sa fac mai departe cu viata mea...
II.Petrecerea
Ea
Era o zi superba de iulie.Trecuse de mijlocul lunii,insa caldura era insuportabila.Simteam ca nu mai rezist,si izvorul din apropierea orasului devenea tot mai ispititor,pe zi ce trecea.''Ar fi minunat un scaldat la Black Lake'',imi spuneam sperand ca furtunile mult anuntate la buletinele meteo isi vor face simtita prezenta.Insa am asteptat degeaba.Asadar,in acea zi de marti,plictisita mi-am pus rucsacul in spate,am luat bicicleta si am pornit spre izvor.Pe drum insa,mi-am amintit cuvintele lui Akemi:''Scapa de scrisoare,inainte sa fie prea tarziu''.Mi-a dat prin cap s-o ''inec'' pur si simplu,cand am realizat ca o uitasem acasa.
M-am intors asadar la jumatatea drumului,pentru a avea un soc cand am intrat in casa.Toate lucrurile imi erau imprastiate,si nu in ordine,cum le lasasem.Laptop-ul imi era facut zob,precum si fereastra de la camera.Pentru o clipa,am stat si m-am gandit cine si de ce a rascolit prin toata casa.''Cineva o vrea.Nu stiu cine, dar pentru numele lui Dumnezeu,te rog sa scapi de ea,inainte sa fie prea tarziu.''Simteam ca ma prabusesc.''Akemi''.Cine stia de scrisoare,stia ca Akemi ma avertizase.Probabil ca Akemi era in pericol.Si nu doar ea,ci toti cei care stiau de scrisoare.
-Scrisoarea!
Era in siguranta,in sertarul ascuns al dulapului meu.Acolo nu se gandise acel ''el'' sa caute.Am dus la piept scrisoarea,rasufland usurata si,cu toate ca se inorase si chiar a inceput sa ploua,mi-am reluat drumul spre Black Lake.Acolo,privind inca o data scrisoarea,am rupt-o in zeci de bucatele si le-am dat drumul in izvor.Am privit cum apa le ducea mai departe,susurand parca un cantec de regret.
*
Vremea rea parea ca nu mai pleaca.Tuna,fulgera si chiar traznea la fiecare doua minute,facandu-ma sa tresar de fiecare data.Ironia sortii era ca telefonul meu ''tuna'' atunci cand ma suna cineva sau primeam un mesaj,asadar atunci cand sosi un mesaj de la Akemi,am tipat de-a binelea.Rasufland din greu,am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Akemi.
-Fricoaso!se auzi un raset la celalalt capat al firului.
Ma inecam de furie.Akemi ma speriase dinadins.
-Tu...
Akemi radea in continuare.Am inceput si eu sa rad,dupa ce spaima mi-a mai trecut si nu mi-am dat seama ca Hiro se afla in camera mea,ascuns in umbra.
-Akemi,daca mai faci asta inca o singura data...;am amenintat-o printre hohote de ras.
-Calmeaza-te,data viitoare te anunt din timp,ca sa te poti pregati sufleteste.
Mai rase o data,pe urma a inchis.Eu radeam inca,si ma gandeam la cat de nebuna poate fi uneori sora mea,cand Hiro pasi la lumina.
-Salut,raza de soare!
I-am zambit;uitasem cat de angelic arata.Si cat de mult ii placea sa ma surprinda.M-am ridicat de la birou si am pasit spre el.Ma lua de mana si ma invarti incet,astfel incat sa ma poata vedea pe de-a-ntregul.Pe urma,am inceput sa dansam pe o melodie lenta,inexistenta;era atat de magic...
El
...incat,daca nu-i cunosteam trecutul,as fi putut jura ca toata viata ei a dansat.Era o maestra,desi era cu doua capete mai scunda decat mine.Insa in momentul in care i-am marturisit opinia mea,s-a oprit din dans.Pe urma,s-a asezat pe marginea patului si mi-a facut semn sa stau langa ea.Am urmat-o,fara sa stau pe ganduri.Desi zambea,in acel zambet citeam tristete.
-Cand eram mica,parintii mei m-au inscris la lectii de balet.Aveam patru ani.Imi placea foarte mult si invatam intr-o luna cat altii in zece.Iar acasa invatam diferite dansuri.Imi placea atat de mult...
S-a oprit din povestit pentru un minut,care mi s-a parut o eternitate.Ochii ei albastri deveneau din ce in ce mai tristi.Pe urma o lacrima i s-a scurs pe chipul indurerat.Am luat-o in brate si i-am sters lacrima.
-E-n regula...
-Nu,nu e!
-De ce?
-Pentru ca parintii mei au murit din vina mea.Eu le-am spus LOR unde se aflau,si au mers dupa ei...
A inceput sa planga de-a dreptul.Ma simteam responsabil pentru faptul ca i-am reamintit...Ma simteam atat de vinovat,incat aproape ca ma uram pentru ceea ce facusem,si imi doream sa nu fi existat vreodata.Nu stiam cum sa repar totul.
-Sayuri...Imi pare atat de rau...N-am vrut...
-Asta nu-i va aduce inapoi pe ai mei!Nu,Hiro!As vrea sa pleci!
Spuse ea,ridicandu-se brusc si deschizand usa.Iar ultima propozitie a sunat groaznic.Parca ar fi luat un cutit si mi-ar fi sfasiat sufletul in mii de bucati.Nu mai aveam aer si simteam ca ametesc.Am incercat sa mai spun ceva,dar nu m-a lasat.
-Iesi!
Si ma impinse afara din camera ei.Fara sa mai spun un cuvant,am coborit scarile si am iesit.Furtuna nu ma ajuta deloc,fiind motivul pentru care probabil Sayuri ma va uri pentru tot restul vietii ei.De departe,am auzit-o plangand...
*
-Ah..Hiro...Nu mai fi trist...
Takahiro,care imi era ca un frate,incerca sa ma convinga sa nu-mi fac sange rau din cauza faptului ca m-am certat cu Sayuri.Furtuna se oprise de multa vreme,iar acum cerul era instelat.Ochii mei se fixasera pe steaua careia imi placea sa-i spun ''Steaua razei mele de soare''.Takahiro se uita si el in acea directie.
-E frumoasa.
Replica lui ma facu sa zambesc si sa-mi amintesc de prima data cand am zarit-o pe Sayuri,in padure.M-am indragostit de ea din prima clipa si am stiut ca ea este sufletul meu pereche.Takahiro stia foarte bine ce simt.
-Hiro...Asa se intampla mereu.Doi oameni-oameni?am ridicat din sprancene-care se iubesc-da,oameni,se mai si cearta.Dar asta ar trebui sa arate...
-Cat de puternica e iubirea dintre cei doi,de fapt.Da,mi-ai mai spus asta.
Akira,Hikaro si Takahiro isi pusera pe rand mana pe umarul meu,in semn de ''Va fi bine'',inainte de a se retrage in camerele lor.Eu am ramas sub cerul liber,cu inima aproape iesindu-mi din piept,privind la ''Steaua razei mele de soare''.
Ea
Soarele se aratase din nou.Razele sale blande m-au trezit dintr-un cosmar,si le-am zambit multumita si recunoscatoare in acelasi timp.
-Ce m-as face fara voi!
Am incercat sa-mi amintesc ce-am visat,si ce se intamplase in ziua precedenta,dorind sa gasesc motivul pentru care am avut acel cosmar.M-am ingrozit.
-Hiro!
Da,Hiro.M-am infuriat pe el si l-am scos afara i furtuna,fara mila.Era nevinovat,si totusi simtisem sa dau vina pe cineva pentru sentimentele mele.Iar Hiro a fost la locul nepotrivit,in momentul nepotrivit.M-am inbracat repede si am iesit din casa.Am urcat pe bicicleta si am inceput sa pedalez;nici eu nu stiam incotro.Stiam doar ca ma simteam vinovata fata de Hiro si aveam de gand sa ma revansez.
Am ajuns pe cararea care dadea spre padure.Stiam ca,daca ma va mai cauta vreodata,in padure va pasi prima data.Am asteptat,am asteptat...Ore intregi.Deodata am auzit un fosnet.Mi s-a parut oarecum ciudat,fiindca el obisnuia sa vina in spatele meu,fara sa faca vreun zgomot.M-am intors incet,mirosind pericolul,si am inlemnit.
Patru vampiri,cu dintii la vedere,ranjeau spre mine.Parca fiecare centimetru din mine ar fi inghetat,si-mi simteam genunchii sub mine tremurand.In timp ce ce apropiau de mine-incet,dar sigur-am incercat sa ma adun si sa-i transmit un mesaj telepatic lui Isao.
*
El
Imi amintisem de seara precedenta,cand toata ''familia'' mea imi spunea sa nu-mi fac griji caci Sayuri ma va ierta.Mai putin Hiroki.Disparuse dupa ce in ultimele zile se purtase suspect.Ne raspundea mereu ironic sau intepat-lucru care nu-i statea in fire-si in ziua precedenta n-a vorbit deloc cu noi.Si nici dusmanii nostrii nu erau de gasit.Si nu mai dadusera nici un semn,de o saptamana,adica exact de cand a inceput Hiroki sa se poarte ciudat.Gandul ca Hiroki ne putea trada mi se parea imposibil,dar era singura explicatie logica.Brusc,o luminita se aprinse pentru mine:daca Hiroki ne tradase,Sayuri era in pericol.
Instantaneu,am luat motocicleta si am dat sa pornesc;insa chiar atunci un grup de 6 oameni cobori din masina verde care parcase cu un minut in urma in fata casei.Mi-am dat seama ca trebuie sa fie prietenii ei,si astfel i-am intrebat imediat unde e Sayuri.
-In poiana,mi-a raspuns cea pe care o stiam drept Kameko.
Auzind voci,prbabil,si-au facut aparitia si Hikaro,Takahiro si Akira,pe motocicletele lor argintii.Am dat sa pornim deodata,dar Akemi-sora lui Sayuri,dupa cum am aflat ulterior-ne-a oprit.
-Sa mergem impreuna.
Ma durea sufletul sa stiu ca am de ales intre a-l rani pe Hiroki si de a o salva pe Sayuri.Insa inima mea a decis imediat:viata ei era ma presus de prietenia mea cu Hiroki.
Am ajuns repede la marginea padurii.Am decis sa intru singur,iar ceilalti sa-i inconjoare pe dusmani pe nevazute.Sayuri era alba ca varul de spaima si aproape ca plangea.Hiroki era deja in spatele ei.''Ia-ti mana de pe ea,nemernicule!''am injurat in gand,cand si-a plimbat degetul aratator pe gatul ei,si a prins-o de talie.Si apoi,atat Hiroki,cat si Sayuri si ceilalti vampiri m-au vazut.Am putut zari o scanteie de speranta in ochii ei,insa tremura cand simti respiratia lui Hiroki pe gatul ei,caci acesta se pregatea s-o muste.
-Dispari sau ea-o mangaie pe spate-moare...
Disperat si ingrozit in acelasi timp,am pasit incet in spate,pana am iesit din padure.Pe urma,am luat cea mai grea decizie din viata mea.Am tras aer in piept si am fugit,atacandu-l pe unul dintre ei.Nu stiu cat a tinut lupta,stiu doar ca au sarit si ceilalti in ajutorul meu.Aproape reusisem sa-l pun la pamant,cand am vazut negru in fata ochilor si pentru o secunda n-am mai auzit nimic.Pe urma,am o bufnitura si vocea lui Sayuri spunand:''Ia de-aici,vampiroi prost si idiot!'',si pe urma,am lesinat.
Primul lucru pe care mi-l amintesc e ca am simtit parfum de trandafiri,iar chipul lui Sayuri ma privea ingrijorat.M-am ridicat incet,si cu toate astea,am ametit.Sayuri ma imbratisa si,deodata,m-am simtit mult mai bine.
*
Ea
In acel weekend,se tinea un concert al trupei mele preferate.Eram atat de entuziasmata,si vroiam cu orice pret sa merg sa ma distrez,in ciuda parerii lui Hiro,care credea ca,daca mi-as urma impulsul de a merge la concert,m-as pune inutil in pericol.De data aceasta,Isao a fost cel care m-a sustinut.
-Hiro...Gandeste-te putin.Va fi multa lume.Chiar crezi ca vor indrazni s-o atace?In plus,putem s-o insotim.Vom fi noua contra patru.Ce sanse au?
Era stabilit asadar.Concertul trupei Dakascos se tinea sambata,la ora noua,o ora numai potrivita pentru distractie.Da,eram constienta de pericol,dar Isao avea dreptate,si in plus,era pentru prima data cand Dakascos veneau in Midnight City...Mirificul Midnight City...
Sambata,ora 21:30
-Ah...Akira,nu fi rau!
Akira insa radea deja cu lacrimi.Evident,nu-l auzise pe Hiro,fiind prea ocupat sa danseze cu Akemi pe ritmurile nebune ale celor de la Dakascos.Am privit zambind spre Hiro.Acesta privi in jur,intrebator,pe urma ma invita la dans.Urmara cinci minute nebune,atat cat tinu piesa,un rock'n'roll ritmat,timp in m-am distrat.Eram entuziasmata.Fericita.In al noua-lea cer.Dakascos erau zeii rock'n'rolului,trebuia sa o recunosc.Curand,au inceput sa cante o melodie lenta.Hiro imi zambi cu fragoste si ma lua de mana.Stiam ce vroia,fara sa mai spuna un cuvant.Am dat sa ma ridic,cand,brusc,a inlemnit.Prietenii nostri se adunara in jurul nostru si Isao ii sopti lui Hiro:
-Du-o de-aici.
Fara sa mai stea pe ganduri,Hiro,inca tinand-ma de mana,isi croi drum pana la motocicleta,si mi-a ordonat sa urc in spate.In timp ce aerul imi vajaia pe la urechi,l-am zarit in urma noastra pe Hiroki.Coltii amenintatori si ochii negri de furie imi dadeau de inteles ca nu va renunta prea usor.Ultimul lucru pe care l-am vazut inainte sa iesim de pe autostrada a fost altercatia dintre Hiroki si Akira,care tocmai il atacase.
Am tresarit,speriata de ceea ce li s-ar putea intampla celorlalti.Hiro a simtit nelinistea din sufletul meu astfel ca,indata ce am iesit din oras,opri la marginea unui camp,pe langa care trecea raul Tesis.Ne-am intins pe iarba moale si am privit spre cerul instelat.
-Totul va fi bine,Sayuri.
Vocea calda a lui Hiro si cantul apei m-au linistit putin.Pe urma,oboseala cauzata de stresul din ultimele zile a pus stapanire pe mine si am adormit,nu inainte ca Hiro sa ma imbratiseze tandru.
III.Lupta finala si intoarcerea lui Hiroki
Era ora amiezii cand m-am trezit.Era noros,dar nu era pericol de ploaie.Am tras adanc aer in piept,bucurandu-ma de aroma din jurul meu.Hiro se pare ca era treaz de multa vreme,caci deja pregatea pranzul.Prinsese un iepure,pe care acum il frigea.
-Miroase delicios,l-am complimentat.
Se intoarse spre minesi zambi.M-am ridicat alene si m-am indreptat spre el.
-Ai ceva vesti?
-Da,se pare ca erau 12 in familie,nu 10,cum crezusem initial.
Am oftat.Gandul ca de fapt erau 12 m-a speriat.Invinsesem doar 8,pana acum,si mai ramasesera patru.Fara sa-l punem la socoteala pe invincibilul Hiroki.Am simtit tristetea din glasul lui Hiro;stiam ca il durea cumplit faptul ca Hiroki ii tradase,pe el si pe ai lui.Insa stiam ca,pana la urma,Hiroki va parasi Raul si se va intoarce la familia lui.
-Hiroki se va intoarce.
Hiro s-a uitat la mine zambind.Cateva ore mai tarziu,ne aflam inapoi in Midnight City.Aveam siguranta ca prietenii mei ma vegheaza,ca sa nu mi se intample nimic rau.
*
El
Sayuri era atat de sigura ca nimic nu-i putea face rau,era atat de fericita ca era ''in siguranta'',incat nu am reusit sa-i spun ca,in lupta de cu doua seri in urma,Aika,Hitomi si Kameko isi pierdusera viata,iar Akemi era ranita.Isao si Hana erau singurii care scapasera teferi.Hiroki le facuse rau.Daca Sayuri ar fi aflat,n-as fi putut-o impiedica sa-l caute si sa-l ucida cu prorpriile-i maini,ori sa moara incercand.N-as fi putut s-o condamn,avand in vedere ca Hiroki ii ucisese jumatate din familie,dar nu vroiam sa-i pierd.Nici pe Sayuri,nici pe Hiroki.Inca nu eram pregatit pentru un sacrificiu atat de mare.
-Hiro!
Am tresarit.Vocea taioasa a ingerului din fata mea ma readuse la realitate.M-am uitat in ochii ei si am zambit.
-De zece minute te tot intreb daca nu vrei sa iesim la o plimbare.Acum ca au mai ramas doar patru...Daca ii vom distruge,Hiroki se va intoarce la noi.Nu e niciun pericol.
Am cazut din nou pe ganduri.Am decis sa-i spun adevarul,oricat de dureros ar fi fost el,pentru ca oricum va fi aflat,intr-un final.
-Sayuri...
Nu stiam cum sa-i spun;m-am ridicat de pe canapea si am inceput sa ma plimb nervos prin camera.
-Hiro,ce e?
M-am oprit in fata ei si,ezitand putin,am strans-o in brate.Simteam ca imi dau lacrimile,desi nu vroiam sa le las sa curga.
-Kameko,Hitomi si Aika nu mai sunt.Hiroki...i-a ucis.
Cand am pronuntat cuvantul ''ucis'',am simtit-o suspinand,pe urma s-a smuls din bratele mele,cu toata puterea.
-Il ucid!Hiroki nu mai are ce cauta pe acest pamant!Vreau sa-l ucid!!!
A incercar sa iasa din camera,dar am prins-o de maini si am adus-o din nou in bratele mele.Ma durea sufletul s-o vad suferind,vroiam sa-i dau drumul dar o parte din mine nu ma lasa.Plangea si se zbatea,incercand sa scape,sa mearga sa-l caute pe Hiroki,si sa se razbune.I-am soptit ca va fi bine,ca moartea lor nu va fi fost in zadar,insa nici eu nu-mi credeam propriile cuvinte.Am lasat doua lacrimi sa cada,pentru suferinta noastra.In cele din urma,Sayuri s-a linistit,insa spusele ei mi-au sfasiat sufletul si asa facut bucatele:''Nu are rost sa mai traiesc...''.Pe urma,a adormit.
*
Ea
Se facea ca eram in padure,cu Akemi.Radeam,culegeam crini si lalele,si n-am observat pericolul care ne pandea de dupa tuia din spatele nostru.Dintr-o data,un lup urias isi facu aparitia si urla ca la luna,desi era zi.S-a ghemuit in pozitie de atac,si eu si Akemi ne-am dat cu un pas in spate.Insa lupul o fixa cu privirea pe Akemi si sari.Akemi tipa si se zvarcolea de durere sub ochii mei in timp ce lupul o sfasia...
-Akemi!
M-am tezit tipand si m-am ridicat din pat,dand sa alerg spre usa.Insa imbratisarea stransa a surorii mele ma opri.
-Sayuri,scumpo...Nu-ti face griji,te rog,eu sunt bine...Linisteste-te...
Ma legana usor,iar asta ma calma,oarecum.O sete incredibila ma lovi,asa ca am coborat la bucatarie.In timp ce coboram treptele,una cate una,mi-am amintit de rasul lui Hitomi,de pasii eleganti ai Aikai,si de vorbele intelepte ale lui Kameko.M-a podidit plansul,si doborata de durere,m-am asezat sau mai bine spus m-am prabusit pe ultima treapta.''Mi-o vei plati,Hiroki...Iti jur pe moartea lor,o vei plati''.Brusc,m-am ridicat si m-am indreptat spre dulap.Am luat un pahar si mi-am pus apa,insa furia mea prea mare ma impinse sa strang atat de tare paharul in mana,incat acesta se franse.
Din palma mea picura sange.Ma taiasem.Am ramas socata.Cum se putea asa ceva?Prin minte mi se perindau imagini pe care nu le mai vazusem niciodata.Hiroki atacandu-l pe Hiro,eu luptandu-ma cu Akemi,padurea in flacari,cineva strigand dupa ajutor...
-Nu!Nu!
Adormisem din nou.M-am trezit doar usor speriata,si mi-am privit mana.Imi era bandajata,iar Hiro dormea pe canapea.Am presupus ca Akemi era jos,povestind cu Hana,a carei voce am auzit-o.
-Nu stiu daca vom putea s-o oprim.
-Atunci vom merge cu ea.
Hana rase la replica lui Akemi,si mi-am dat seama ca persoana despre care vorbeau eram chiar eu.
-Va spune ca e lupta ei.
As mai fi ascultat,insa Hiro fu intr-o clipa langa mine.
-Te-ai trezit.
-Demult,i-am raspuns zambind.
Am zambit,si mi se parea un miracol ca puteam s-o fac,dupa ce i-am pierdut pe ei...Mi-era greu sa incerc macar sa le rostesc numele.Cred ca zambeam la gandul dulcei razbunari.Si asa,in timp ce eram dusa pe ganduri,am auzit usa deschizandu-se.
-Azi,la miezul noptii,in poiana.Nu stiu cand vom mai avea o ocazie ca asta.
Vocea Hanei ma readuse cu picioarele pe pamant.In sfarsit,clipa mult asteptata...
*
Stelele straluceau pe cerul senin de toamna.Era putin racoare,insa luna parca ne dadea tuturor energie in noaptea aceea.Isao,Hana,Akemi,Hikaro,Takahiro,Akira,Hiro...Oare...Fiind doar sapte,le vom putea tine piept celor patru demoni,care-l aveau pe Hiroki invincibilul de partea lor?
Dintr-o data,se auzi un fosnet din spatele nostru.Ne-am intors spre directia din care au aparut dusmanii,dandu-ne cu un pas inapoi.Demonii ne priveau din intunericul copacilor,si le-am auzit gandurile.Aveau de gand sa ne faca de petrecanie.Am simtit forta cu care incercau sa isi apare gandurile,dar eram prea puternica pentru a-mi tine piept.Durerea,suferinta de a-i fi pierdut pe Kameko,Aika si Hitomi imi dadeau puterea necesara de a-i razbi.Stiam ca Isao le controla mintile;el era chiar mai puternic decat mine.
Asadar,bazandu-ma pe asta,am sarit la cel mai apropiat dusman.Stiam ca n-aveam nicio sansa,insa trebuia sa-i distrag atentia de la grup.L-am auzit pe Hiro strigandu-ma pe nume si l-am vazut pe Akira sarind la cel mai temut dintre ei.Nu stiu cat tinu lupta,noaptea nu mai pleca,stelele inca straluceau si tot ce puteam auzi erau strigatele de lupta.
In timp ce ma luptam cu inamicul,un semn de intrebare se aprinse in mintea mea:unde era Hiroki?De ce nu era aici?''Pe el trebuie sa-l inving,nu pe viermii astia demni de mila'',mi-am spus nervoasa.Aparent,imi imobilizasem dusmanul cu un pumnal in beregata;trebuia sa moara,dar se parea ca am uitat un element esential:era vampir,deci era mai puternic.I-am aplicat o lovitura de karate in spate,si se prabusi.Doar ca sa ma trezesc prinsa de glezna.
*
El
''Jerpelitu' asta mic se crede mai puternic decat e'',am gandit eu in timp ce i-am smuls mana de la loc.Urletul sau de durere umplu padurea,iar o bufnita isi lua suparata zborul dintr-un pom.''Imi pare rau,doamna bufnita'',am marait in gand.Se parea ca un dusman era deja jos,mai ramasesera al meu,al Hanei,si al lui Sayuri.
Sayuri...Profitand de o clipa de slabiciune din partea mea,inamicul ma dobori,insa i-am intors cat de curand favoarea,si am vazut-o pe Sayuri impingandu-l cat colo pe cel cu care lupta.Cat ai zice peste,i-am sucit gatul inamicului,lasandu-l inconstient.Mort de-a binelea,de fapt.Inca un dusman a cazut...In scurt timp,si Hana il rapuse pe al ei,iar Isao o ajuta pe Sayuri sa-l ucida pe ulrimul ramas.Ultimul...In sfarsit,se terminase...
*
Ea
Se terminase,dar Hiroki nu era nicaieri.Sperasem,atat eu cat s ceilalti,ca se va intoarce la familia lui.Dar nu era de gasit.
-E derutat.Confuz.Cred ca nu stie ce e mai rau,ca si-a tradat familia,sau ca familia sa era sa moara.
Eram si eu derutata,recunosc.Hiro era insa sigur ca Hiroki se va intoarce la un moment dat,si imi reaminti ca insasi eu am spus asta.Am incuviintat inainte sa incep sa ametesc,din ce in ce mai tare,si tot corpul incepu sa-mi tremure.M-am prabusit...
-Are o rana la gat!A ranit-o in timpul luptei.Nu se mai poate face nimic...
''Nu'',am vrut sa spun insa n-am putut scoate niciun sunet.Hiro plangea si cineva suspina langa mine.Totul se invartea cu mine,din ce in ce mai tare,iar ultimul lucru pe care l-am auzit a fost glasul lui Isao:''Imi pare rau,Sayuri''...
*
Il urmaream pe Hiroki in orasul de pe harta pe care o aveam de la Hiro.Era complet pustiu.Cele cateva cladiri erau inegrite de scrum si mi-am dat seama ca orasul a pierit de buna seama din cauza unui incendiu de proportii.Priveam cu teama imprejur,avand in acelasi timp grija sa nu-l pierd din ochi pe Hiroki.Insa m-am impiedicat de o tabla de fier care se rasturna cu zgomot.Hiroki se opri din drum si se intoarse spre mine.Ma vazuse.Am incercat sa fug,dar picioarele nu ma ascultau.Hiroki se apropia din ce in ce mai mult.N-am vazut la timp zidul din fata mea si am intrat in coliziune cu el.
Cand am deschis ochii,am vazut ca ma aflam intr-o jungla,iar niste tigri superbi se aflau langa mine.Ma vegheau.Una dintre ei era femela.Desigur,nu era singura femela din grup,insa celelalte erau,am presupus eu,la vanatoare.Am incercat sa ma ridic,dar ea a fost intr-o clipa langa mine si si-a pus laba uriasa pe pieptul meu.Dar nu a ''vreau sa te mananc'';era chiar prietenoasa.Se departa o clipa de mine si ma lasa sa ma ridic,si m-a chemat dupa ea.Am ezitat,insa maraitul ei nu accepta ezitarea.Am urmat-o,pana am ajuns la o cascada.Era atat de frumos...Ea se aseza si la fel am facut si eu.Am stat si am privit cascada si peisajele din jur,pana la lasarea serii.Era minunat...Flori multicolore,pasarile care ciripeau vesele,parfumul verdetii...
Nu stiu cata vreme am stat cu tigrii.Dar am invatat sa comunic cu ei,si mi-au aratat peisaje,dar cel mai frumos lucru,si cel mai uimitor in acelasi timp,era ca ma considerau de-a lor.''Surioara''.Ba chiar,spre mirarea mea,m-au luat cu ei la vanatoare.''Cum puteti face asta?'' m-am intrebat in gand,insa am dat uitarii imaginilor horror din timpul vanatorii lor cand foamea ma lovi,asa ca am ''servit'' si eu din ''pranzul'' lor.
Totul o lua insa razna cand un necunoscut patrunse pe teritoriul nostru.Inalt,brunet;''familia'' mea ma inconjura.Necunoscutul ma vroia pe mine.Dar cine eram eu...?
-Vrei sa le spui matelor sa ma lase sa-ti vorbesc?Te rog!
''Sora'' mea se uita la mine.I-am marait sa termine cu necunoscutul acela,iar ea atat a asteptat.Se napusti asupra lui.
-Sayuri!Sayuri!
*
M-am trezit transpirata si speriata.O mana se lipi de fruntea mea,iar o voce a anuntat ca pericolul a trecut.Am deschis ochii si l-am vazut pe Hiroki tinandu-ma de mana.Hiro era pe cealalta parte;imi zambi.I-am raspuns la fel.Hiroki dadu sa-mi vorbeasca,insa nu vroiam sa ii aud scuzele.Ma bucuram doar ca era din nou printre noi.
-Hiroki...Nu-ti cere scuze.Ce-a fost a fost,si nici un milion de scuze nu i-ar putea invia.Insa ma bucur ca esti din nou aici.
Hiro si Hiroki isi zambira.
*
Muzica ne indemna pe toti sa dansam.Ritmul nebun al celor de la Dakascos ne-a ridicat pe toti in picioare.
-In sfarsit,un concert al trupei mele preferate linistit.
Am izbucnit in ras.Si in timp ce dansam,am privit spre cerul instelat.Luna ne zambea si veghea asupra noastra.Am mai privit odata spre steaua noastra,cum o numeam eu si Hiro,inainte ca acesta sa ma ia in brate,si sa ma sarute cu dragoste.Din nou,zambi,dupa care am continuat sa dansam.Stiam ca acum,nimic nu mai putea sa ne distruga fericirea.Akemi era incantata de miscarile de dans ale lui Akira,care o sorbea din priviri.Hana si Isao priveau spre stele,in timp ce zambeau si povesteau cate-n luna si-n stele.Takahiro,Hiroki si Hikaro stateau la un suc cu noile lor prietene,si radeau cu lacrimi.
Cat despre mine...Eu eram in al noua-lea cer,multumita de faptul ca aveam sa-mi petrec restul zilelor cu Hiro.''Nu vreau sa mai fiu vampir'',decise el,iar inima mea statea sa sara din piept de incantare.Speram ca nimic si nimeni sa nu ne desparta,deoarece Hiro era sufletul meu pereche.In timp ce gandeam asa,Hiro ma stranse usor in brate,si am privit amandoi cerul.Iar Luna si fiicele sale,stelele,ne vegheau zambind...
Ea
Il simteam furisandu-se in spatele meu.Stiam ce e,si mai stiam ca el nu e precum ceilalti.El si familia sa locuiau undeva in vestul orasului Midnight City,intr-o zona in care nu puteau ajunge cei ca mine.Noi eram periculosi pentru ei,dar se parea ca in noaptea aceea nu s-a sfiit sa ma urmareasca.Ii simteam aura,si nu era periculos.Stiam ce urmarea,dar nu aveam sa-i dau satisfactia de a-si vedea planul pus in aplicare-si indeplinit cu succes.In noaptea aceea,nu aveam de gand sa-l las sa ma sperie.
-Nici luna nu se sperie de tine,nu crezi?
Replica nu veni imediat.Avea de gand sa se joace putin.Aparu brusc langa mine,insa pe cand m-am intors sa-l vad,el disparuse.Dar imi lasase,langa o margareta alba de pe marginea drumului,o scrisoare.Asigurandu-ma ca a plecat,m-am aplecat sa iau scrisoarea.Insa ceva imi atinse umarul.Reusind surprinzator de repede sa ascund scrisoarea,m-am ridicat,si am vazut-o,spre mirarea mea,pe Kameko.Stiam ca ea nu e umblatoare in zonele de padure ale orasului,asadar am ridicat din sprancene:
-Kameko,ce faci aici?
-Ah...pai...Isao m-a rugat sa te caut.A spus ca trebuie sa tinem o reuniune.E urgent.
M-am incruntat.Lui Isao nu-i statea in fire sa trimita mesageri la ai nostri in caz de urgenta,ci pur si simplu trimitea un mesaj telepatic.Am vrut s-o intreb pe Kameko,dar aceasta schimba repede subiectul.
-Tu ce faceai aici?E periculos noaptea,in zonele noastre.
M-am multumit sa-i satisfac curiozitatea spunandu-i ca am simtit nevoia sa iau o gura de aer,evitand sa-i spun adevarul,pe care il cele din urma l-ar fi aflat si Isao.Si asta n-ar fi fost deloc bine pentru mine.Asa,stiam ca doar Akemi,sora mea,va afla adevarul,iar ea nu ma va trada niciodata.
Am inceput sa alergam in drum spre sediu,unde Isao,Hana,Akemi,Aika si Hitomi ne asteptau deja.Kameko isi lua locul langa Aika,in timp ce eu m-am asezat langa Isao,liderul nostru.Intre noi toti era un respect reciproc,mai ales pentru ca toti fusesem adoptati de bunicul lui Isao,dupa ce parintii fiecaruia dintre noi au murit.
Isao ne arata fotografii cu o familie de vampiri,care se parea ca se pregatea de atac impotriva noastra.Erau peste 10 in familie,pe cand noi eram doar 7.Asadar chiar daca ne foloseam puterile telepatice impotriva lor,n-am fi avut nici o sansa sa-i invingem intr-o posibila lupta.
Dupa ce sedinta lua sfarsit,Isao ma chema sa-mi vorbeasca intre patru ochi.Expresia fetei lui mi-a dat de inteles ca nu urma nimic bun,si ceva imi spunea de asemenea ca stia de convorbirea mea cu EL din acea seara.
-Isao...
-De ce a trebuit sa vorbesti cu el,Sayuri?Stii mai bine ca mine ce riscuri implica sa vorbesti cu unul ca el;n-am de ales.
Am cazut in genunchi,incercand sa-l conving sa-mi mai dea o sana.Dar n-am facut decat sa-l enervez si mai tare,si,deschizand usa,ma pofti sa ies.Am iesit de la sediu si m-am indreptat spre casa,dar n-am mers direct acolo.
Am trecut mai intai prin padure,am adulmecat parfumul florilor si mirosul ploii.Tocmai fusese o furtuna groaznica,insa cerul era senin...Macar cerul era senin,caci in sufletul meu era inca furtuna.
El
O urmaream cum adulmeca un trandafir salbatic.Culoarea acestuia imi amintea de primavara care tocmai trecuse.Nu stiu ce ma atragea cel mai mult la Sayuri:parfumul ei,ce aducea cu cel al viorelelor,frumusetea ei primavarateca,sau mirosul sangelui ei?Instinctul meu de vanator ma indemna s-o atac,insa felul cum se purta cu mine,curajul ei,personalitatea sa puternica reprezentau pentru mine un obstacol de nedescris in indeplinirea planurilor mele malefice.
Privind-o,mi-am dat seama ca,in ciuda faptului ca vroia sa para dura,in adancul sufletului era gingasa,precum trandafirul pe care tocmai l-a mangaiat.Brusc,si-a dat pe spate o suvita de par si parfumul ei ma lovi din nou,luandu-ma pe nepregatite.Aproape ca am cedat ispitei de a ma apropia de ea,de a-i vorbi,de a-i atinge pletele ce dansau incet pe muzica vantului care se pornise sa sufle.M-am stapanit,cu toate astea imi observa prezenta.Mi-am notat in minte sa-i vorbesc data viitoare cand va mai spune ceva ironic la adresa mea,dar in acel moment am uitat de mine insumi.Glasul ei dulce se asemana cu cantul randunelelor.
-Ma urmaresti?
Stiam ca,daca nu-i voi raspunde,va continua cu replicile ironice.Cu toate astea,cand imi deschideam gura ca sa vorbesc,parca imi pierdeam glasul,astfel incat nu puteam sa scot nici doua sunete macar.
-Curajul tau lasa de dorit,asta nu te-ar avantaja intr-o lupta,nu crezi?
De data asta am prins curaj si mi-am dres incet vocea,dand sa-i marturisesc ca padurea ei preferata si si preferata mea.Insa din nou,n-am vorbit,de data aceasta fiindca am observat o fata ce se apropia de ea,si nu vroiam sa ma dau de gol.
-Sayuri...
-Kameko!
Tonul sec al vocii ei m-a surprins dar in acelasi timp,am inteles ca nu doar vampirii ii sunt dusmani,ci chiar si unele persoane din grupul ei sunt periculoase pentru ea.
-Iarta-ma,Sayuri!Te rog,iarta-ma!Era spre binele tau...
A trebuit sa-mi astup urechile la urmatoarea replica,incat Sayuri a urlat la acea Kameko din toti rarunchii.Cateva pasari si-au luat zborul din tuia sub care se aflau acum fetele.
-Spre binele meu?!?Ce-a fost in mintea ta?!?!?
-Sayuri...
-Pleaca!!!
Si un alt stol isi lua zborul.Eram atat de impresionat de felul in care si-a demonstrat punctul de vedere,incat dupa ce tradatoarea de Kameko pleca,sau mai bine spus,fugi mancand pamantul,m-am dus langa Sayuri.
-Hmm...Ce-a fost asta?
Si-a ridicat ochii spre mine si m-a durut sufletul sa-i vad inlacrimati.Am mangaiat-o usor,iar ea si-a pus capul pe pieptul meu.Lacrimile au inceput sa i se rostogoleasca pe obrajii usor trandafirii.
-Va fi bine,micuto...Totul va fi bine.
Si am strans-o in brate,dorindu-mi ca tot raul din lume sa dispara,sa n-o mai vad pe Sayuri plangand,si mai ales,sa nu-i mai simt suferinta din suflet.Suferise deja mult prea mult...
Ea
Ma simteam in siguranta in bratele lui.Nu stiu cum,dar parfumul pielii lui a reusit oarecum sa ma linisteasa.Parca nu mai simteam acea repulsie fata de Kameko si imi doream sa nu fi strigat la ea,imi doream sa o fi iertat si sa alergam din nou prin padure,ca pe vremea cand eram copii.Vocea calda a lui Hiro mi-a dat de inteles ca nu merita sa ma consum din pricina celor precum Kameko,si ca daca as privi din perspectiva florilor,mi-as da seama ca nu e atat de greu pe cat pare.
-La ce te gandesti acum?
Zambetul sau m-a facut si pe mine sa zambesc;uitand parca instantaneu de tot ceea ce simtisem inainte,i-am raspuns ca ma gandeam la ce minunata era plimbarea prin padure.Deodata,disparu de langa mine,dar doar pentru a reaparea cu o lalaea albastra,salbatica,preferata mea.Mi-o darui cu o privire carea spunea totul.
-De unde ai stiu...?
''Care e floarea mea preferata'',am vrut sa mai spun,dar n-am mai apucat,caci isi puse degetul aratator peste buzele mele.L-am privit uimita.Cu fiecare minut ce trecea,ma uimea tot mai mult.
-Tu ai uitat ca eu te urmaresc de ceva vreme.
Am izbucnit in ras amandoi.Apoi,luandu-ma pe brate in ciuda impotrivirii mele,ma duse acasa si m-a pus jos abia in fata usii.Pe urma,ma saruta pe frunte si disparu in noapte.
*
Nu stiu cat am dormit in acea noapte,insa cand m-am trezit,era deja spre dupa-masa.Am mers in balcon,cu cana de cafea in mana,si am privit in jur.Am observat,cu entuziasm,ca Akemi se afla in fata casei mele.Am strigat-o bucuroasa,iar ea imi facu cu mana.Pe urma,am coborit in graba scarile si m-am trezit in imbratisarea surorii mele.
-Salut,somnoroaso!
Dupa ce am glumit timp de o jumatate de ora,m-a avertizat in privinta scrisorii pe care Hiro mi-o daduse cu doua seri in urma.M-am incruntat,incercand sa-mi aduc aminte.
-Cineva o vrea.Nu stiu cine,dar pentru numele lui Dumnezeu,te rog sa scapi de ea,inainte sa fie prea tarziu.
*
Ma pregateam sa merg la culcare,cand mi-am amintit de scrisoare.Curioasa foc,am desfacut plicul si,spre mirarea mea,am gasit o harta.Parea a unui oras parasit,dupa cum mi-am dat seama mai tarziu,dupa cercetarile facute pe internet,chiar in acea noapte.
Tocmai am dat sa tastez numele unei strazi ce parea importanta,cand usa se deschise.Speriata sa nu-mi afle nimeni secretul,am ascuns repede scrisoarea si mi-am inchis laptop-ul.Pe urma,m-am intors sa vad cine intrase.Era Hiro.Statea in prag,asa inalt cum era,brunet,cu ochi negri.Minunat.
-'Neata,Hiro! l-am salutat vesela
-Acum te-ai trezit?Eu inca nici n-am apucat sa dorm;rase,amuzat de replica mea
Am ras si eu.Stiam ce vroia sa spuna.El credea ca,din cauza alungarii mele din grup,eu trebuia sa fiu cu nervii la pamant.L-am privit adanc in ochii lui sinceri si i-am soptit:
-Hiro...Faptul ca Isao a renuntat la mine din cauza ca Kameko a dat relatia noastra in vileag..Pentru mine,nu inseamna nimic.Inseamna ca sunt prea buna pentru a face parte din acel grup si,sincer,n-am de gand sa-mi plang de mila din cauza lor.Am tot timpul sa ma bucur de viata.Si asta vreau sa fac.Alaturi de tine...
Si l-am imbratisat.Stiam ca nu ma crede,dar mai stiam ca nu va mai insista asupra acestui subiect.Cel putin,pentru o vreme.Iar asta era de ajuns pentru mine,caci trebuia sa-mi fac ordine in ganduri.Eram confuza in privinta a ceea ce aveam sa fac mai departe cu viata mea...
II.Petrecerea
Ea
Era o zi superba de iulie.Trecuse de mijlocul lunii,insa caldura era insuportabila.Simteam ca nu mai rezist,si izvorul din apropierea orasului devenea tot mai ispititor,pe zi ce trecea.''Ar fi minunat un scaldat la Black Lake'',imi spuneam sperand ca furtunile mult anuntate la buletinele meteo isi vor face simtita prezenta.Insa am asteptat degeaba.Asadar,in acea zi de marti,plictisita mi-am pus rucsacul in spate,am luat bicicleta si am pornit spre izvor.Pe drum insa,mi-am amintit cuvintele lui Akemi:''Scapa de scrisoare,inainte sa fie prea tarziu''.Mi-a dat prin cap s-o ''inec'' pur si simplu,cand am realizat ca o uitasem acasa.
M-am intors asadar la jumatatea drumului,pentru a avea un soc cand am intrat in casa.Toate lucrurile imi erau imprastiate,si nu in ordine,cum le lasasem.Laptop-ul imi era facut zob,precum si fereastra de la camera.Pentru o clipa,am stat si m-am gandit cine si de ce a rascolit prin toata casa.''Cineva o vrea.Nu stiu cine, dar pentru numele lui Dumnezeu,te rog sa scapi de ea,inainte sa fie prea tarziu.''Simteam ca ma prabusesc.''Akemi''.Cine stia de scrisoare,stia ca Akemi ma avertizase.Probabil ca Akemi era in pericol.Si nu doar ea,ci toti cei care stiau de scrisoare.
-Scrisoarea!
Era in siguranta,in sertarul ascuns al dulapului meu.Acolo nu se gandise acel ''el'' sa caute.Am dus la piept scrisoarea,rasufland usurata si,cu toate ca se inorase si chiar a inceput sa ploua,mi-am reluat drumul spre Black Lake.Acolo,privind inca o data scrisoarea,am rupt-o in zeci de bucatele si le-am dat drumul in izvor.Am privit cum apa le ducea mai departe,susurand parca un cantec de regret.
*
Vremea rea parea ca nu mai pleaca.Tuna,fulgera si chiar traznea la fiecare doua minute,facandu-ma sa tresar de fiecare data.Ironia sortii era ca telefonul meu ''tuna'' atunci cand ma suna cineva sau primeam un mesaj,asadar atunci cand sosi un mesaj de la Akemi,am tipat de-a binelea.Rasufland din greu,am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Akemi.
-Fricoaso!se auzi un raset la celalalt capat al firului.
Ma inecam de furie.Akemi ma speriase dinadins.
-Tu...
Akemi radea in continuare.Am inceput si eu sa rad,dupa ce spaima mi-a mai trecut si nu mi-am dat seama ca Hiro se afla in camera mea,ascuns in umbra.
-Akemi,daca mai faci asta inca o singura data...;am amenintat-o printre hohote de ras.
-Calmeaza-te,data viitoare te anunt din timp,ca sa te poti pregati sufleteste.
Mai rase o data,pe urma a inchis.Eu radeam inca,si ma gandeam la cat de nebuna poate fi uneori sora mea,cand Hiro pasi la lumina.
-Salut,raza de soare!
I-am zambit;uitasem cat de angelic arata.Si cat de mult ii placea sa ma surprinda.M-am ridicat de la birou si am pasit spre el.Ma lua de mana si ma invarti incet,astfel incat sa ma poata vedea pe de-a-ntregul.Pe urma,am inceput sa dansam pe o melodie lenta,inexistenta;era atat de magic...
El
...incat,daca nu-i cunosteam trecutul,as fi putut jura ca toata viata ei a dansat.Era o maestra,desi era cu doua capete mai scunda decat mine.Insa in momentul in care i-am marturisit opinia mea,s-a oprit din dans.Pe urma,s-a asezat pe marginea patului si mi-a facut semn sa stau langa ea.Am urmat-o,fara sa stau pe ganduri.Desi zambea,in acel zambet citeam tristete.
-Cand eram mica,parintii mei m-au inscris la lectii de balet.Aveam patru ani.Imi placea foarte mult si invatam intr-o luna cat altii in zece.Iar acasa invatam diferite dansuri.Imi placea atat de mult...
S-a oprit din povestit pentru un minut,care mi s-a parut o eternitate.Ochii ei albastri deveneau din ce in ce mai tristi.Pe urma o lacrima i s-a scurs pe chipul indurerat.Am luat-o in brate si i-am sters lacrima.
-E-n regula...
-Nu,nu e!
-De ce?
-Pentru ca parintii mei au murit din vina mea.Eu le-am spus LOR unde se aflau,si au mers dupa ei...
A inceput sa planga de-a dreptul.Ma simteam responsabil pentru faptul ca i-am reamintit...Ma simteam atat de vinovat,incat aproape ca ma uram pentru ceea ce facusem,si imi doream sa nu fi existat vreodata.Nu stiam cum sa repar totul.
-Sayuri...Imi pare atat de rau...N-am vrut...
-Asta nu-i va aduce inapoi pe ai mei!Nu,Hiro!As vrea sa pleci!
Spuse ea,ridicandu-se brusc si deschizand usa.Iar ultima propozitie a sunat groaznic.Parca ar fi luat un cutit si mi-ar fi sfasiat sufletul in mii de bucati.Nu mai aveam aer si simteam ca ametesc.Am incercat sa mai spun ceva,dar nu m-a lasat.
-Iesi!
Si ma impinse afara din camera ei.Fara sa mai spun un cuvant,am coborit scarile si am iesit.Furtuna nu ma ajuta deloc,fiind motivul pentru care probabil Sayuri ma va uri pentru tot restul vietii ei.De departe,am auzit-o plangand...
*
-Ah..Hiro...Nu mai fi trist...
Takahiro,care imi era ca un frate,incerca sa ma convinga sa nu-mi fac sange rau din cauza faptului ca m-am certat cu Sayuri.Furtuna se oprise de multa vreme,iar acum cerul era instelat.Ochii mei se fixasera pe steaua careia imi placea sa-i spun ''Steaua razei mele de soare''.Takahiro se uita si el in acea directie.
-E frumoasa.
Replica lui ma facu sa zambesc si sa-mi amintesc de prima data cand am zarit-o pe Sayuri,in padure.M-am indragostit de ea din prima clipa si am stiut ca ea este sufletul meu pereche.Takahiro stia foarte bine ce simt.
-Hiro...Asa se intampla mereu.Doi oameni-oameni?am ridicat din sprancene-care se iubesc-da,oameni,se mai si cearta.Dar asta ar trebui sa arate...
-Cat de puternica e iubirea dintre cei doi,de fapt.Da,mi-ai mai spus asta.
Akira,Hikaro si Takahiro isi pusera pe rand mana pe umarul meu,in semn de ''Va fi bine'',inainte de a se retrage in camerele lor.Eu am ramas sub cerul liber,cu inima aproape iesindu-mi din piept,privind la ''Steaua razei mele de soare''.
Ea
Soarele se aratase din nou.Razele sale blande m-au trezit dintr-un cosmar,si le-am zambit multumita si recunoscatoare in acelasi timp.
-Ce m-as face fara voi!
Am incercat sa-mi amintesc ce-am visat,si ce se intamplase in ziua precedenta,dorind sa gasesc motivul pentru care am avut acel cosmar.M-am ingrozit.
-Hiro!
Da,Hiro.M-am infuriat pe el si l-am scos afara i furtuna,fara mila.Era nevinovat,si totusi simtisem sa dau vina pe cineva pentru sentimentele mele.Iar Hiro a fost la locul nepotrivit,in momentul nepotrivit.M-am inbracat repede si am iesit din casa.Am urcat pe bicicleta si am inceput sa pedalez;nici eu nu stiam incotro.Stiam doar ca ma simteam vinovata fata de Hiro si aveam de gand sa ma revansez.
Am ajuns pe cararea care dadea spre padure.Stiam ca,daca ma va mai cauta vreodata,in padure va pasi prima data.Am asteptat,am asteptat...Ore intregi.Deodata am auzit un fosnet.Mi s-a parut oarecum ciudat,fiindca el obisnuia sa vina in spatele meu,fara sa faca vreun zgomot.M-am intors incet,mirosind pericolul,si am inlemnit.
Patru vampiri,cu dintii la vedere,ranjeau spre mine.Parca fiecare centimetru din mine ar fi inghetat,si-mi simteam genunchii sub mine tremurand.In timp ce ce apropiau de mine-incet,dar sigur-am incercat sa ma adun si sa-i transmit un mesaj telepatic lui Isao.
*
El
Imi amintisem de seara precedenta,cand toata ''familia'' mea imi spunea sa nu-mi fac griji caci Sayuri ma va ierta.Mai putin Hiroki.Disparuse dupa ce in ultimele zile se purtase suspect.Ne raspundea mereu ironic sau intepat-lucru care nu-i statea in fire-si in ziua precedenta n-a vorbit deloc cu noi.Si nici dusmanii nostrii nu erau de gasit.Si nu mai dadusera nici un semn,de o saptamana,adica exact de cand a inceput Hiroki sa se poarte ciudat.Gandul ca Hiroki ne putea trada mi se parea imposibil,dar era singura explicatie logica.Brusc,o luminita se aprinse pentru mine:daca Hiroki ne tradase,Sayuri era in pericol.
Instantaneu,am luat motocicleta si am dat sa pornesc;insa chiar atunci un grup de 6 oameni cobori din masina verde care parcase cu un minut in urma in fata casei.Mi-am dat seama ca trebuie sa fie prietenii ei,si astfel i-am intrebat imediat unde e Sayuri.
-In poiana,mi-a raspuns cea pe care o stiam drept Kameko.
Auzind voci,prbabil,si-au facut aparitia si Hikaro,Takahiro si Akira,pe motocicletele lor argintii.Am dat sa pornim deodata,dar Akemi-sora lui Sayuri,dupa cum am aflat ulterior-ne-a oprit.
-Sa mergem impreuna.
Ma durea sufletul sa stiu ca am de ales intre a-l rani pe Hiroki si de a o salva pe Sayuri.Insa inima mea a decis imediat:viata ei era ma presus de prietenia mea cu Hiroki.
Am ajuns repede la marginea padurii.Am decis sa intru singur,iar ceilalti sa-i inconjoare pe dusmani pe nevazute.Sayuri era alba ca varul de spaima si aproape ca plangea.Hiroki era deja in spatele ei.''Ia-ti mana de pe ea,nemernicule!''am injurat in gand,cand si-a plimbat degetul aratator pe gatul ei,si a prins-o de talie.Si apoi,atat Hiroki,cat si Sayuri si ceilalti vampiri m-au vazut.Am putut zari o scanteie de speranta in ochii ei,insa tremura cand simti respiratia lui Hiroki pe gatul ei,caci acesta se pregatea s-o muste.
-Dispari sau ea-o mangaie pe spate-moare...
Disperat si ingrozit in acelasi timp,am pasit incet in spate,pana am iesit din padure.Pe urma,am luat cea mai grea decizie din viata mea.Am tras aer in piept si am fugit,atacandu-l pe unul dintre ei.Nu stiu cat a tinut lupta,stiu doar ca au sarit si ceilalti in ajutorul meu.Aproape reusisem sa-l pun la pamant,cand am vazut negru in fata ochilor si pentru o secunda n-am mai auzit nimic.Pe urma,am o bufnitura si vocea lui Sayuri spunand:''Ia de-aici,vampiroi prost si idiot!'',si pe urma,am lesinat.
Primul lucru pe care mi-l amintesc e ca am simtit parfum de trandafiri,iar chipul lui Sayuri ma privea ingrijorat.M-am ridicat incet,si cu toate astea,am ametit.Sayuri ma imbratisa si,deodata,m-am simtit mult mai bine.
*
Ea
In acel weekend,se tinea un concert al trupei mele preferate.Eram atat de entuziasmata,si vroiam cu orice pret sa merg sa ma distrez,in ciuda parerii lui Hiro,care credea ca,daca mi-as urma impulsul de a merge la concert,m-as pune inutil in pericol.De data aceasta,Isao a fost cel care m-a sustinut.
-Hiro...Gandeste-te putin.Va fi multa lume.Chiar crezi ca vor indrazni s-o atace?In plus,putem s-o insotim.Vom fi noua contra patru.Ce sanse au?
Era stabilit asadar.Concertul trupei Dakascos se tinea sambata,la ora noua,o ora numai potrivita pentru distractie.Da,eram constienta de pericol,dar Isao avea dreptate,si in plus,era pentru prima data cand Dakascos veneau in Midnight City...Mirificul Midnight City...
Sambata,ora 21:30
-Ah...Akira,nu fi rau!
Akira insa radea deja cu lacrimi.Evident,nu-l auzise pe Hiro,fiind prea ocupat sa danseze cu Akemi pe ritmurile nebune ale celor de la Dakascos.Am privit zambind spre Hiro.Acesta privi in jur,intrebator,pe urma ma invita la dans.Urmara cinci minute nebune,atat cat tinu piesa,un rock'n'roll ritmat,timp in m-am distrat.Eram entuziasmata.Fericita.In al noua-lea cer.Dakascos erau zeii rock'n'rolului,trebuia sa o recunosc.Curand,au inceput sa cante o melodie lenta.Hiro imi zambi cu fragoste si ma lua de mana.Stiam ce vroia,fara sa mai spuna un cuvant.Am dat sa ma ridic,cand,brusc,a inlemnit.Prietenii nostri se adunara in jurul nostru si Isao ii sopti lui Hiro:
-Du-o de-aici.
Fara sa mai stea pe ganduri,Hiro,inca tinand-ma de mana,isi croi drum pana la motocicleta,si mi-a ordonat sa urc in spate.In timp ce aerul imi vajaia pe la urechi,l-am zarit in urma noastra pe Hiroki.Coltii amenintatori si ochii negri de furie imi dadeau de inteles ca nu va renunta prea usor.Ultimul lucru pe care l-am vazut inainte sa iesim de pe autostrada a fost altercatia dintre Hiroki si Akira,care tocmai il atacase.
Am tresarit,speriata de ceea ce li s-ar putea intampla celorlalti.Hiro a simtit nelinistea din sufletul meu astfel ca,indata ce am iesit din oras,opri la marginea unui camp,pe langa care trecea raul Tesis.Ne-am intins pe iarba moale si am privit spre cerul instelat.
-Totul va fi bine,Sayuri.
Vocea calda a lui Hiro si cantul apei m-au linistit putin.Pe urma,oboseala cauzata de stresul din ultimele zile a pus stapanire pe mine si am adormit,nu inainte ca Hiro sa ma imbratiseze tandru.
III.Lupta finala si intoarcerea lui Hiroki
Era ora amiezii cand m-am trezit.Era noros,dar nu era pericol de ploaie.Am tras adanc aer in piept,bucurandu-ma de aroma din jurul meu.Hiro se pare ca era treaz de multa vreme,caci deja pregatea pranzul.Prinsese un iepure,pe care acum il frigea.
-Miroase delicios,l-am complimentat.
Se intoarse spre minesi zambi.M-am ridicat alene si m-am indreptat spre el.
-Ai ceva vesti?
-Da,se pare ca erau 12 in familie,nu 10,cum crezusem initial.
Am oftat.Gandul ca de fapt erau 12 m-a speriat.Invinsesem doar 8,pana acum,si mai ramasesera patru.Fara sa-l punem la socoteala pe invincibilul Hiroki.Am simtit tristetea din glasul lui Hiro;stiam ca il durea cumplit faptul ca Hiroki ii tradase,pe el si pe ai lui.Insa stiam ca,pana la urma,Hiroki va parasi Raul si se va intoarce la familia lui.
-Hiroki se va intoarce.
Hiro s-a uitat la mine zambind.Cateva ore mai tarziu,ne aflam inapoi in Midnight City.Aveam siguranta ca prietenii mei ma vegheaza,ca sa nu mi se intample nimic rau.
*
El
Sayuri era atat de sigura ca nimic nu-i putea face rau,era atat de fericita ca era ''in siguranta'',incat nu am reusit sa-i spun ca,in lupta de cu doua seri in urma,Aika,Hitomi si Kameko isi pierdusera viata,iar Akemi era ranita.Isao si Hana erau singurii care scapasera teferi.Hiroki le facuse rau.Daca Sayuri ar fi aflat,n-as fi putut-o impiedica sa-l caute si sa-l ucida cu prorpriile-i maini,ori sa moara incercand.N-as fi putut s-o condamn,avand in vedere ca Hiroki ii ucisese jumatate din familie,dar nu vroiam sa-i pierd.Nici pe Sayuri,nici pe Hiroki.Inca nu eram pregatit pentru un sacrificiu atat de mare.
-Hiro!
Am tresarit.Vocea taioasa a ingerului din fata mea ma readuse la realitate.M-am uitat in ochii ei si am zambit.
-De zece minute te tot intreb daca nu vrei sa iesim la o plimbare.Acum ca au mai ramas doar patru...Daca ii vom distruge,Hiroki se va intoarce la noi.Nu e niciun pericol.
Am cazut din nou pe ganduri.Am decis sa-i spun adevarul,oricat de dureros ar fi fost el,pentru ca oricum va fi aflat,intr-un final.
-Sayuri...
Nu stiam cum sa-i spun;m-am ridicat de pe canapea si am inceput sa ma plimb nervos prin camera.
-Hiro,ce e?
M-am oprit in fata ei si,ezitand putin,am strans-o in brate.Simteam ca imi dau lacrimile,desi nu vroiam sa le las sa curga.
-Kameko,Hitomi si Aika nu mai sunt.Hiroki...i-a ucis.
Cand am pronuntat cuvantul ''ucis'',am simtit-o suspinand,pe urma s-a smuls din bratele mele,cu toata puterea.
-Il ucid!Hiroki nu mai are ce cauta pe acest pamant!Vreau sa-l ucid!!!
A incercar sa iasa din camera,dar am prins-o de maini si am adus-o din nou in bratele mele.Ma durea sufletul s-o vad suferind,vroiam sa-i dau drumul dar o parte din mine nu ma lasa.Plangea si se zbatea,incercand sa scape,sa mearga sa-l caute pe Hiroki,si sa se razbune.I-am soptit ca va fi bine,ca moartea lor nu va fi fost in zadar,insa nici eu nu-mi credeam propriile cuvinte.Am lasat doua lacrimi sa cada,pentru suferinta noastra.In cele din urma,Sayuri s-a linistit,insa spusele ei mi-au sfasiat sufletul si asa facut bucatele:''Nu are rost sa mai traiesc...''.Pe urma,a adormit.
*
Ea
Se facea ca eram in padure,cu Akemi.Radeam,culegeam crini si lalele,si n-am observat pericolul care ne pandea de dupa tuia din spatele nostru.Dintr-o data,un lup urias isi facu aparitia si urla ca la luna,desi era zi.S-a ghemuit in pozitie de atac,si eu si Akemi ne-am dat cu un pas in spate.Insa lupul o fixa cu privirea pe Akemi si sari.Akemi tipa si se zvarcolea de durere sub ochii mei in timp ce lupul o sfasia...
-Akemi!
M-am tezit tipand si m-am ridicat din pat,dand sa alerg spre usa.Insa imbratisarea stransa a surorii mele ma opri.
-Sayuri,scumpo...Nu-ti face griji,te rog,eu sunt bine...Linisteste-te...
Ma legana usor,iar asta ma calma,oarecum.O sete incredibila ma lovi,asa ca am coborat la bucatarie.In timp ce coboram treptele,una cate una,mi-am amintit de rasul lui Hitomi,de pasii eleganti ai Aikai,si de vorbele intelepte ale lui Kameko.M-a podidit plansul,si doborata de durere,m-am asezat sau mai bine spus m-am prabusit pe ultima treapta.''Mi-o vei plati,Hiroki...Iti jur pe moartea lor,o vei plati''.Brusc,m-am ridicat si m-am indreptat spre dulap.Am luat un pahar si mi-am pus apa,insa furia mea prea mare ma impinse sa strang atat de tare paharul in mana,incat acesta se franse.
Din palma mea picura sange.Ma taiasem.Am ramas socata.Cum se putea asa ceva?Prin minte mi se perindau imagini pe care nu le mai vazusem niciodata.Hiroki atacandu-l pe Hiro,eu luptandu-ma cu Akemi,padurea in flacari,cineva strigand dupa ajutor...
-Nu!Nu!
Adormisem din nou.M-am trezit doar usor speriata,si mi-am privit mana.Imi era bandajata,iar Hiro dormea pe canapea.Am presupus ca Akemi era jos,povestind cu Hana,a carei voce am auzit-o.
-Nu stiu daca vom putea s-o oprim.
-Atunci vom merge cu ea.
Hana rase la replica lui Akemi,si mi-am dat seama ca persoana despre care vorbeau eram chiar eu.
-Va spune ca e lupta ei.
As mai fi ascultat,insa Hiro fu intr-o clipa langa mine.
-Te-ai trezit.
-Demult,i-am raspuns zambind.
Am zambit,si mi se parea un miracol ca puteam s-o fac,dupa ce i-am pierdut pe ei...Mi-era greu sa incerc macar sa le rostesc numele.Cred ca zambeam la gandul dulcei razbunari.Si asa,in timp ce eram dusa pe ganduri,am auzit usa deschizandu-se.
-Azi,la miezul noptii,in poiana.Nu stiu cand vom mai avea o ocazie ca asta.
Vocea Hanei ma readuse cu picioarele pe pamant.In sfarsit,clipa mult asteptata...
*
Stelele straluceau pe cerul senin de toamna.Era putin racoare,insa luna parca ne dadea tuturor energie in noaptea aceea.Isao,Hana,Akemi,Hikaro,Takahiro,Akira,Hiro...Oare...Fiind doar sapte,le vom putea tine piept celor patru demoni,care-l aveau pe Hiroki invincibilul de partea lor?
Dintr-o data,se auzi un fosnet din spatele nostru.Ne-am intors spre directia din care au aparut dusmanii,dandu-ne cu un pas inapoi.Demonii ne priveau din intunericul copacilor,si le-am auzit gandurile.Aveau de gand sa ne faca de petrecanie.Am simtit forta cu care incercau sa isi apare gandurile,dar eram prea puternica pentru a-mi tine piept.Durerea,suferinta de a-i fi pierdut pe Kameko,Aika si Hitomi imi dadeau puterea necesara de a-i razbi.Stiam ca Isao le controla mintile;el era chiar mai puternic decat mine.
Asadar,bazandu-ma pe asta,am sarit la cel mai apropiat dusman.Stiam ca n-aveam nicio sansa,insa trebuia sa-i distrag atentia de la grup.L-am auzit pe Hiro strigandu-ma pe nume si l-am vazut pe Akira sarind la cel mai temut dintre ei.Nu stiu cat tinu lupta,noaptea nu mai pleca,stelele inca straluceau si tot ce puteam auzi erau strigatele de lupta.
In timp ce ma luptam cu inamicul,un semn de intrebare se aprinse in mintea mea:unde era Hiroki?De ce nu era aici?''Pe el trebuie sa-l inving,nu pe viermii astia demni de mila'',mi-am spus nervoasa.Aparent,imi imobilizasem dusmanul cu un pumnal in beregata;trebuia sa moara,dar se parea ca am uitat un element esential:era vampir,deci era mai puternic.I-am aplicat o lovitura de karate in spate,si se prabusi.Doar ca sa ma trezesc prinsa de glezna.
*
El
''Jerpelitu' asta mic se crede mai puternic decat e'',am gandit eu in timp ce i-am smuls mana de la loc.Urletul sau de durere umplu padurea,iar o bufnita isi lua suparata zborul dintr-un pom.''Imi pare rau,doamna bufnita'',am marait in gand.Se parea ca un dusman era deja jos,mai ramasesera al meu,al Hanei,si al lui Sayuri.
Sayuri...Profitand de o clipa de slabiciune din partea mea,inamicul ma dobori,insa i-am intors cat de curand favoarea,si am vazut-o pe Sayuri impingandu-l cat colo pe cel cu care lupta.Cat ai zice peste,i-am sucit gatul inamicului,lasandu-l inconstient.Mort de-a binelea,de fapt.Inca un dusman a cazut...In scurt timp,si Hana il rapuse pe al ei,iar Isao o ajuta pe Sayuri sa-l ucida pe ulrimul ramas.Ultimul...In sfarsit,se terminase...
*
Ea
Se terminase,dar Hiroki nu era nicaieri.Sperasem,atat eu cat s ceilalti,ca se va intoarce la familia lui.Dar nu era de gasit.
-E derutat.Confuz.Cred ca nu stie ce e mai rau,ca si-a tradat familia,sau ca familia sa era sa moara.
Eram si eu derutata,recunosc.Hiro era insa sigur ca Hiroki se va intoarce la un moment dat,si imi reaminti ca insasi eu am spus asta.Am incuviintat inainte sa incep sa ametesc,din ce in ce mai tare,si tot corpul incepu sa-mi tremure.M-am prabusit...
-Are o rana la gat!A ranit-o in timpul luptei.Nu se mai poate face nimic...
''Nu'',am vrut sa spun insa n-am putut scoate niciun sunet.Hiro plangea si cineva suspina langa mine.Totul se invartea cu mine,din ce in ce mai tare,iar ultimul lucru pe care l-am auzit a fost glasul lui Isao:''Imi pare rau,Sayuri''...
*
Il urmaream pe Hiroki in orasul de pe harta pe care o aveam de la Hiro.Era complet pustiu.Cele cateva cladiri erau inegrite de scrum si mi-am dat seama ca orasul a pierit de buna seama din cauza unui incendiu de proportii.Priveam cu teama imprejur,avand in acelasi timp grija sa nu-l pierd din ochi pe Hiroki.Insa m-am impiedicat de o tabla de fier care se rasturna cu zgomot.Hiroki se opri din drum si se intoarse spre mine.Ma vazuse.Am incercat sa fug,dar picioarele nu ma ascultau.Hiroki se apropia din ce in ce mai mult.N-am vazut la timp zidul din fata mea si am intrat in coliziune cu el.
Cand am deschis ochii,am vazut ca ma aflam intr-o jungla,iar niste tigri superbi se aflau langa mine.Ma vegheau.Una dintre ei era femela.Desigur,nu era singura femela din grup,insa celelalte erau,am presupus eu,la vanatoare.Am incercat sa ma ridic,dar ea a fost intr-o clipa langa mine si si-a pus laba uriasa pe pieptul meu.Dar nu a ''vreau sa te mananc'';era chiar prietenoasa.Se departa o clipa de mine si ma lasa sa ma ridic,si m-a chemat dupa ea.Am ezitat,insa maraitul ei nu accepta ezitarea.Am urmat-o,pana am ajuns la o cascada.Era atat de frumos...Ea se aseza si la fel am facut si eu.Am stat si am privit cascada si peisajele din jur,pana la lasarea serii.Era minunat...Flori multicolore,pasarile care ciripeau vesele,parfumul verdetii...
Nu stiu cata vreme am stat cu tigrii.Dar am invatat sa comunic cu ei,si mi-au aratat peisaje,dar cel mai frumos lucru,si cel mai uimitor in acelasi timp,era ca ma considerau de-a lor.''Surioara''.Ba chiar,spre mirarea mea,m-au luat cu ei la vanatoare.''Cum puteti face asta?'' m-am intrebat in gand,insa am dat uitarii imaginilor horror din timpul vanatorii lor cand foamea ma lovi,asa ca am ''servit'' si eu din ''pranzul'' lor.
Totul o lua insa razna cand un necunoscut patrunse pe teritoriul nostru.Inalt,brunet;''familia'' mea ma inconjura.Necunoscutul ma vroia pe mine.Dar cine eram eu...?
-Vrei sa le spui matelor sa ma lase sa-ti vorbesc?Te rog!
''Sora'' mea se uita la mine.I-am marait sa termine cu necunoscutul acela,iar ea atat a asteptat.Se napusti asupra lui.
-Sayuri!Sayuri!
*
M-am trezit transpirata si speriata.O mana se lipi de fruntea mea,iar o voce a anuntat ca pericolul a trecut.Am deschis ochii si l-am vazut pe Hiroki tinandu-ma de mana.Hiro era pe cealalta parte;imi zambi.I-am raspuns la fel.Hiroki dadu sa-mi vorbeasca,insa nu vroiam sa ii aud scuzele.Ma bucuram doar ca era din nou printre noi.
-Hiroki...Nu-ti cere scuze.Ce-a fost a fost,si nici un milion de scuze nu i-ar putea invia.Insa ma bucur ca esti din nou aici.
Hiro si Hiroki isi zambira.
*
Muzica ne indemna pe toti sa dansam.Ritmul nebun al celor de la Dakascos ne-a ridicat pe toti in picioare.
-In sfarsit,un concert al trupei mele preferate linistit.
Am izbucnit in ras.Si in timp ce dansam,am privit spre cerul instelat.Luna ne zambea si veghea asupra noastra.Am mai privit odata spre steaua noastra,cum o numeam eu si Hiro,inainte ca acesta sa ma ia in brate,si sa ma sarute cu dragoste.Din nou,zambi,dupa care am continuat sa dansam.Stiam ca acum,nimic nu mai putea sa ne distruga fericirea.Akemi era incantata de miscarile de dans ale lui Akira,care o sorbea din priviri.Hana si Isao priveau spre stele,in timp ce zambeau si povesteau cate-n luna si-n stele.Takahiro,Hiroki si Hikaro stateau la un suc cu noile lor prietene,si radeau cu lacrimi.
Cat despre mine...Eu eram in al noua-lea cer,multumita de faptul ca aveam sa-mi petrec restul zilelor cu Hiro.''Nu vreau sa mai fiu vampir'',decise el,iar inima mea statea sa sara din piept de incantare.Speram ca nimic si nimeni sa nu ne desparta,deoarece Hiro era sufletul meu pereche.In timp ce gandeam asa,Hiro ma stranse usor in brate,si am privit amandoi cerul.Iar Luna si fiicele sale,stelele,ne vegheau zambind...
[/font]Always keep the faith <3