30-10-2010, 10:10 AM
Deci, am revenit cu un fic nou.Mi-as dori foarte mult sa comentati, indiferent daca va placut sau nu, deoarece la ficul anterior nu am avut decat un comentariu si m-am simtit ciudat.Oricum:D, acest fic a fost inspirat din manga-ul Anima+, insa nu sunt aceleasi personaje.Povestea difera, la fel ca si locul actiunii.Sper sa va fie pe plac, iar daca nu, voi schimba putin povestea deoarece nu este terminata.
Nu detin niciun personaj al manga-ului Anima+ si nu profit de pe urma intamplarilor acestor personaje.
Prolog
Speranta nu este uitata niciodata de nicio fiinta cuvantatoare sau necuvantatoare.Puterea animalelor se imbina cu puterea oamenilor, creand ceva magic si frumos, ca o raza de speranta a lumii din trecut, cand existau vrajitoare si strigoi, vampiri si printese.Nu era basm, era realitate, o realitate ce coexista cu viata oamenilor simplii.Tinutul Oragon era sub conducerea familiei Badisia, o familie nobila, ce nu era interesata de viata oamenilor ci de propiul lux.Aici, femeile erau tratare ca niste scalve, in familia nobila existand doar barbati.Regele Oxario avea trei fii:Manor, Stelix si Forun.Forun era cel mai mic, in varsta de 17 ani si era si cel mai neastamparat.In urma cu noua luni, Forun facuse ceva groaznic si anume sa se culce cu cea mai frumoasa slujitoare de la castel.Astazi era timpul ca ea sa nasca, insa regele aflase si a ordonat ca fata sa fie ucisa cu pietre.La ora 4 dupa-amiaza ea avea sa fie dusa la nestiinta de catre porunca regelui.Cu o ora inainte, aceasta fusese adusa in centrul orasului, urmand sa fie umilita in public.Teroarea urma.Biata fata abea se mai tinea in picioare.Fusese rasa in cap, lovita cu biciul, scuipata, injurata si batuta.Era ora 4.Fata se ruga mult timp la acest lucru.Nu vroia decat sa sfarseasca.
-Veti fi pedepsiti..., suspina copila, abia respirand.
Nimeni nu o auzi.Slugile incepura sa arunce cu pietre, ucigand-o cu repeziuciune.Intr-un sfarsit, fata cazu fara suflare.Regele rase insipid, iar Forun, ce o iubea pe fata, abia se putea abtine din lacrimi.Nu dura mult si lumea incepu sa plece, insa un zgomot asurzitor ii opri.Un card de ciori zbura deasupra fetei, aterizand pe ea si incepand sa se infulece din carnea ei.Nu dura mult ca aparura si cativa porumbei care incepura sa faca acelasi lucru.Oamenii ramasesera uimiti.Nu dupa mult timp corpul fetei disparu, ramanand doar doi copilasi, doua fete.Cele doua fete aveau aripioare de cioara si de porumbel.Regele ramasese fara cuvinte.Cardul de ciori zburase rapid cu bebelusul cu aripi negre, iar porumbeii cu bebelusul cu aripi albe.De atunci, in taramul Oragon, familia Badisia a intemeiat o noua legenda:Legenda gemenilor.Insa nimeni nu credea, desi multa lume vazuse intamplarea.De atunci au inceput as apara tot mai multi copii si adulti cu forme animalice, cozi si urechi de animale, gheare, colti si tot asa.Aceste fenomele se intamplau cand respectiva persoana era pusa in primejdie, iar respectiva puterea reusea sa o scoata din intamplare, dar lasa si un semn, un tatuaj simbolic.Si asa a inceput povestea.
Capitoul 1
Acest cosmar imi cutremura noptile nedormite inca de cand eram mica.Ore intregi de stat si meditand ma ajutau uneori, insa imaginatia mea ma speria.Sau asa am crezut ca e, e doar imaginatia mea, pana intr-o zii, cand, ca in fiecare dimineata, bunicul veni si ma trezi cu o galeata de apa rece in mana.
-Sunt treaza!tip eu, ridicandu-ma din pat.
Bunicul rase numaidecat.Barba lui scurta si carunta se smuci odata cu gura, dezvaluindu-i dintii putin galbejiti. Ochii mici si caprui emanau putere si intelegere, ce ma faceau sa ma simt in siguranta.Palaria lui din paie il proteja de soarele puternic la fel si imbracamintea albastruie pe care o purta.Ca de obicei, nu putea sa nu aiba pipa in gura.Fumul ce iesea ma dezgusta, chiar vroiam sa vomit, asa ca am iesit repede din camera, nu inainte sa deschid geamul.La masa ma astepta un ospat.Oua fierte cu rosii tari si zemoase, impreuna cu o cana cu lapte proaspat.Fiecare inghititura era un deliciu, cea mai buna mancare vreodata.Am infulecat repede, deoarece trebuia sa plec spre sat.Casa noastra era pe un deal, pe partea opusa cu satul Hakito.Mi-am in caltat ciubotele de vara si mi-am pus pelerina neagra pe spate.Mi-am imbratisat bunicii si am plecat spre sat.Pe drum m-am oprit la moara, ca sa iau un sac pentru brutaria din sat, apoi am fugit repede spre respectivul loc.Pe drum am intalnit cunoscuti si prieteni, dar nu m.am oprit, deoarece trebuia sa ajung cat mai repede posibil.Am batut tare la usa, deoarece femeia nu auzea din cauza galagiei.Doamna Ruthfor, dupa cateva minute de batut la usa, a iesit.
-Buna ziua, doamna Ruthfor!Am adus faina de la moara.
-Multumesc, Raven!Uite portia ta!
-As prefera mai mult daca l-ati lasa pe Shuta afara, va rog..., am spus eu, cu un zambet pe buze.
Femeia imi zambi si-mi spuse sa astept un minut, cat urca scarile.Shuta cobori numaidecat, fara bluza pe el, ca de obicei.
Shuta era un baiat simpatic si sensibil, de-o varsta cu mine.Era cel mai bun prieten al meu de cand l-am cunoscut.Era destul de inalt pentru varsta lui, cu parul blond pana la omoplati.Daca te uitai bine, semana cu un soricel.L-am luat de mana si am alergat spre lacul din apropiere, unde ne placea sa facem baie.Acolo am intalnit mai multi copii si ne-am alaturat lor.Ne-am balacit bine, am jucat “prinseaâ€, oglinda si multe alte jocuri pana seara.Apusul trecuse de ceva timp si trebuia sa plec acasa.M-am despartit de Shuta apropoape de sat, apoi am mers pe singura carare ce ducea la casa bunicilor mei.Pe drum am vazut o caravana ce se indrepta cu viteza spre locuinta mea.Desi nu prea aveam vizitatori, inafara de cei din sat, am hotarat sa nu ma panichez si sa merg linistita.
Asa cum banuiam, caravana se opri la casa.Inima imi batea usor deasupra limitei, insa am incercat sa am calmez, luand o gura mare de aer, imbarbatandu-ma.Am pus mana pe clanta, dar un barbat inalt, de vreo 30 de ani, cu parul in suvite albastre si mov, imbracat in claun, iesi in fata mea.M-am speriat putin, dandu-ma inapoi, insa el mi-a zambit si s-a urcat in caravana, apoi a plecat.Am intrat in casa:
-Bunico, cine era claunul acela?intreb eu, cautand ceva cu care sa ,a schimb de hainele ude.
Bunica nu-mi raspunse.Statea pe scaun, plangand in hohote, cu fata in palme.M-am apropiat de ea, punandu-mi mana pe umarul ei.Ea isi ridica chipul sufocat de lacrimi si ma imbratisa puternic.Din camera alaturata iesi bunicul, cu un saculet de bani si se aseza pe scaun.Eu il privesc atenta, intrebandu-l:
-Ce s-a intamplat?De ce plange bunica?
-Raven…Nici nu stiu cum sa spun.Mai bine aseazate pe scaun, spuse el, cu ochii atintiti spre mine.Iti va parea ciudat cand iti voi spune, insa vreau sa afli povestea ta, a vietii tale.Uite, scumpa mea copila, noi nu suntem adevaratii tai bunici...nici macar rude de-ale tale.Tu ai venit la noi in ziua in care te-ai nascut.Ni te-a adus niste ciori si te-au lasat in lanul de porumb, unde eu te-am gasit cateva minute mai tarziu.Legenda gemenilor, pe care ti-am zis-o acum cativa ani, tu esti acea legenda, tu esti bebelusul cu aripi negre!imi zise el, foarte hotarat.
Bunica incepu sa planga si mai tare.Eu m-am inmuiat pe scaun, nevrand sa mai aud niciun cuvant.Simteam ca cerul imi cade in cap, iar eu am amnezie.Nu sti-am ce sa spun.M-am ridicat incet si am mers in camera mea, unde m-am pus in pat, incercand sa-mi amintesc momentele frumoase cu ei.Pana la miezul noptii am tot stat si m-am gandit si am ajuns la o cloncluzie:imi voi cauta adevaratii parinti.Am izbucnit din pat si mi-am pus intr-un rucsac tot ce aveam nevoie:cateva haine, o busola, un briceag, un sapun si ceva de mancare.Am mers inapoi in bucatarie, am luat saculetul cu bani care era pe masa, am scris o scrisoare si am plecat spre sat.Pe drum, nu m-am uitat deloc inapoi, pentru a nu ma intoarce.Am mers spre moara, unde batranul de acolo mi-a dat un ceaun vechi si o lingura de lemn.Mi-am luat la revedere de la el si am plecat inspre brutarie.Desi mi se parea prostesc, mi-as fi dorit ca Shuta sa vina cu mine, pentru a ma sustine moral.Am urcat pe scara din spate in camera lui, insa nu era acolo.
-Buna, Raven!sopti o voce blanda de sub pat.
-Oh, aici erai.Tot nu te-ai dezobisnuit de dormitul sub pat?rad eu.
-Nu prea.Dar tu ce faci aici la ora asta tarzie.Nu ar trebui sa dormi?
-Am hotarat sa-mi caut adevaratii parinti.Uite, ei nu sunt rude de-ale mele.Eu am fost adoptata de ei.Oricum, am vrut doar sa-mi i-au ramas bun de la tine.Sper sa ne mai vedem!ii spun eu, imbratisandu-l.
Baiatul nici nu avu timp sa reactioneze ca eu am si sarit pe geam.L-am salutat si mi-am vazut de drum.Ma tot gandeam unde as putea sa merg sa-mi incep cautarile.Tot ce stiam era ca tatal meu era un rege, iar mama era doar o slujnica.Am hotarat sa merg la palatul Shinto sa-mi incep cautarile.
Nu detin niciun personaj al manga-ului Anima+ si nu profit de pe urma intamplarilor acestor personaje.
Prolog
Speranta nu este uitata niciodata de nicio fiinta cuvantatoare sau necuvantatoare.Puterea animalelor se imbina cu puterea oamenilor, creand ceva magic si frumos, ca o raza de speranta a lumii din trecut, cand existau vrajitoare si strigoi, vampiri si printese.Nu era basm, era realitate, o realitate ce coexista cu viata oamenilor simplii.Tinutul Oragon era sub conducerea familiei Badisia, o familie nobila, ce nu era interesata de viata oamenilor ci de propiul lux.Aici, femeile erau tratare ca niste scalve, in familia nobila existand doar barbati.Regele Oxario avea trei fii:Manor, Stelix si Forun.Forun era cel mai mic, in varsta de 17 ani si era si cel mai neastamparat.In urma cu noua luni, Forun facuse ceva groaznic si anume sa se culce cu cea mai frumoasa slujitoare de la castel.Astazi era timpul ca ea sa nasca, insa regele aflase si a ordonat ca fata sa fie ucisa cu pietre.La ora 4 dupa-amiaza ea avea sa fie dusa la nestiinta de catre porunca regelui.Cu o ora inainte, aceasta fusese adusa in centrul orasului, urmand sa fie umilita in public.Teroarea urma.Biata fata abea se mai tinea in picioare.Fusese rasa in cap, lovita cu biciul, scuipata, injurata si batuta.Era ora 4.Fata se ruga mult timp la acest lucru.Nu vroia decat sa sfarseasca.
-Veti fi pedepsiti..., suspina copila, abia respirand.
Nimeni nu o auzi.Slugile incepura sa arunce cu pietre, ucigand-o cu repeziuciune.Intr-un sfarsit, fata cazu fara suflare.Regele rase insipid, iar Forun, ce o iubea pe fata, abia se putea abtine din lacrimi.Nu dura mult si lumea incepu sa plece, insa un zgomot asurzitor ii opri.Un card de ciori zbura deasupra fetei, aterizand pe ea si incepand sa se infulece din carnea ei.Nu dura mult ca aparura si cativa porumbei care incepura sa faca acelasi lucru.Oamenii ramasesera uimiti.Nu dupa mult timp corpul fetei disparu, ramanand doar doi copilasi, doua fete.Cele doua fete aveau aripioare de cioara si de porumbel.Regele ramasese fara cuvinte.Cardul de ciori zburase rapid cu bebelusul cu aripi negre, iar porumbeii cu bebelusul cu aripi albe.De atunci, in taramul Oragon, familia Badisia a intemeiat o noua legenda:Legenda gemenilor.Insa nimeni nu credea, desi multa lume vazuse intamplarea.De atunci au inceput as apara tot mai multi copii si adulti cu forme animalice, cozi si urechi de animale, gheare, colti si tot asa.Aceste fenomele se intamplau cand respectiva persoana era pusa in primejdie, iar respectiva puterea reusea sa o scoata din intamplare, dar lasa si un semn, un tatuaj simbolic.Si asa a inceput povestea.
Capitoul 1
Acest cosmar imi cutremura noptile nedormite inca de cand eram mica.Ore intregi de stat si meditand ma ajutau uneori, insa imaginatia mea ma speria.Sau asa am crezut ca e, e doar imaginatia mea, pana intr-o zii, cand, ca in fiecare dimineata, bunicul veni si ma trezi cu o galeata de apa rece in mana.
-Sunt treaza!tip eu, ridicandu-ma din pat.
Bunicul rase numaidecat.Barba lui scurta si carunta se smuci odata cu gura, dezvaluindu-i dintii putin galbejiti. Ochii mici si caprui emanau putere si intelegere, ce ma faceau sa ma simt in siguranta.Palaria lui din paie il proteja de soarele puternic la fel si imbracamintea albastruie pe care o purta.Ca de obicei, nu putea sa nu aiba pipa in gura.Fumul ce iesea ma dezgusta, chiar vroiam sa vomit, asa ca am iesit repede din camera, nu inainte sa deschid geamul.La masa ma astepta un ospat.Oua fierte cu rosii tari si zemoase, impreuna cu o cana cu lapte proaspat.Fiecare inghititura era un deliciu, cea mai buna mancare vreodata.Am infulecat repede, deoarece trebuia sa plec spre sat.Casa noastra era pe un deal, pe partea opusa cu satul Hakito.Mi-am in caltat ciubotele de vara si mi-am pus pelerina neagra pe spate.Mi-am imbratisat bunicii si am plecat spre sat.Pe drum m-am oprit la moara, ca sa iau un sac pentru brutaria din sat, apoi am fugit repede spre respectivul loc.Pe drum am intalnit cunoscuti si prieteni, dar nu m.am oprit, deoarece trebuia sa ajung cat mai repede posibil.Am batut tare la usa, deoarece femeia nu auzea din cauza galagiei.Doamna Ruthfor, dupa cateva minute de batut la usa, a iesit.
-Buna ziua, doamna Ruthfor!Am adus faina de la moara.
-Multumesc, Raven!Uite portia ta!
-As prefera mai mult daca l-ati lasa pe Shuta afara, va rog..., am spus eu, cu un zambet pe buze.
Femeia imi zambi si-mi spuse sa astept un minut, cat urca scarile.Shuta cobori numaidecat, fara bluza pe el, ca de obicei.
Shuta era un baiat simpatic si sensibil, de-o varsta cu mine.Era cel mai bun prieten al meu de cand l-am cunoscut.Era destul de inalt pentru varsta lui, cu parul blond pana la omoplati.Daca te uitai bine, semana cu un soricel.L-am luat de mana si am alergat spre lacul din apropiere, unde ne placea sa facem baie.Acolo am intalnit mai multi copii si ne-am alaturat lor.Ne-am balacit bine, am jucat “prinseaâ€, oglinda si multe alte jocuri pana seara.Apusul trecuse de ceva timp si trebuia sa plec acasa.M-am despartit de Shuta apropoape de sat, apoi am mers pe singura carare ce ducea la casa bunicilor mei.Pe drum am vazut o caravana ce se indrepta cu viteza spre locuinta mea.Desi nu prea aveam vizitatori, inafara de cei din sat, am hotarat sa nu ma panichez si sa merg linistita.
Asa cum banuiam, caravana se opri la casa.Inima imi batea usor deasupra limitei, insa am incercat sa am calmez, luand o gura mare de aer, imbarbatandu-ma.Am pus mana pe clanta, dar un barbat inalt, de vreo 30 de ani, cu parul in suvite albastre si mov, imbracat in claun, iesi in fata mea.M-am speriat putin, dandu-ma inapoi, insa el mi-a zambit si s-a urcat in caravana, apoi a plecat.Am intrat in casa:
-Bunico, cine era claunul acela?intreb eu, cautand ceva cu care sa ,a schimb de hainele ude.
Bunica nu-mi raspunse.Statea pe scaun, plangand in hohote, cu fata in palme.M-am apropiat de ea, punandu-mi mana pe umarul ei.Ea isi ridica chipul sufocat de lacrimi si ma imbratisa puternic.Din camera alaturata iesi bunicul, cu un saculet de bani si se aseza pe scaun.Eu il privesc atenta, intrebandu-l:
-Ce s-a intamplat?De ce plange bunica?
-Raven…Nici nu stiu cum sa spun.Mai bine aseazate pe scaun, spuse el, cu ochii atintiti spre mine.Iti va parea ciudat cand iti voi spune, insa vreau sa afli povestea ta, a vietii tale.Uite, scumpa mea copila, noi nu suntem adevaratii tai bunici...nici macar rude de-ale tale.Tu ai venit la noi in ziua in care te-ai nascut.Ni te-a adus niste ciori si te-au lasat in lanul de porumb, unde eu te-am gasit cateva minute mai tarziu.Legenda gemenilor, pe care ti-am zis-o acum cativa ani, tu esti acea legenda, tu esti bebelusul cu aripi negre!imi zise el, foarte hotarat.
Bunica incepu sa planga si mai tare.Eu m-am inmuiat pe scaun, nevrand sa mai aud niciun cuvant.Simteam ca cerul imi cade in cap, iar eu am amnezie.Nu sti-am ce sa spun.M-am ridicat incet si am mers in camera mea, unde m-am pus in pat, incercand sa-mi amintesc momentele frumoase cu ei.Pana la miezul noptii am tot stat si m-am gandit si am ajuns la o cloncluzie:imi voi cauta adevaratii parinti.Am izbucnit din pat si mi-am pus intr-un rucsac tot ce aveam nevoie:cateva haine, o busola, un briceag, un sapun si ceva de mancare.Am mers inapoi in bucatarie, am luat saculetul cu bani care era pe masa, am scris o scrisoare si am plecat spre sat.Pe drum, nu m-am uitat deloc inapoi, pentru a nu ma intoarce.Am mers spre moara, unde batranul de acolo mi-a dat un ceaun vechi si o lingura de lemn.Mi-am luat la revedere de la el si am plecat inspre brutarie.Desi mi se parea prostesc, mi-as fi dorit ca Shuta sa vina cu mine, pentru a ma sustine moral.Am urcat pe scara din spate in camera lui, insa nu era acolo.
-Buna, Raven!sopti o voce blanda de sub pat.
-Oh, aici erai.Tot nu te-ai dezobisnuit de dormitul sub pat?rad eu.
-Nu prea.Dar tu ce faci aici la ora asta tarzie.Nu ar trebui sa dormi?
-Am hotarat sa-mi caut adevaratii parinti.Uite, ei nu sunt rude de-ale mele.Eu am fost adoptata de ei.Oricum, am vrut doar sa-mi i-au ramas bun de la tine.Sper sa ne mai vedem!ii spun eu, imbratisandu-l.
Baiatul nici nu avu timp sa reactioneze ca eu am si sarit pe geam.L-am salutat si mi-am vazut de drum.Ma tot gandeam unde as putea sa merg sa-mi incep cautarile.Tot ce stiam era ca tatal meu era un rege, iar mama era doar o slujnica.Am hotarat sa merg la palatul Shinto sa-mi incep cautarile.
Hiding from your true power, from your identity it's called...cowardice.
With no action you'll get no reward
With no action you'll get no reward
