Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestionar: Va place ce cititi?
nasol...lasa-te
4.08%
2 4.08%
hm......
4.08%
2 4.08%
asa si asa
2.04%
1 2.04%
ok, mai trebuie lucrat
10.20%
5 10.20%
foarte bine, super misto
79.59%
39 79.59%
Total 49 vot(uri) 100%
* Opțiunea ta. [Arată Rezultatele]

Aripi insangerate

Hey>:D<

Uhm, doar ca sa te asigur: nu am uitat de Ikusa si de mesajul pe care il are de transmis, dar sa revenim: Si da, tot la Ikusa revin:)) de fapt, la el si la Ayame. I miss them.

Dar acum sa revenim, sa revenim serios la capitol. Si daca tot revin, sa incep si cu partile rele: Nici acum nu ai lasat spatiu intre paragrafe. Cel putin acea amintire putea fi evidentiata putin, si probabil chiar si daca o evidentiai un pic mai mult nu strica, deoarece revenirea a fost oarecum brusca, la fel ca si inceputul. Si nu din cauza asemanarii contextului, mai degraba din cauza acelor ghilimele, care nu rezolva prea multe in cazul unui flashback de o asemenea marime. Si niste spatii in plus, pe langa cele dinaintea si de dupa acea amintire ar fi oferit un aspect mult mai placut capitolului. Si revenind la capitol...:)) Vad ca profiti la maxim de puterea ta de a manipula lumea pe care o descrii, si imi place la nebunie acest lucru.

Si...se putea sa uit de greselile de tastare? Insa imi pare rau sa te dezamagesc, am gasit doar una:
ar fi lăsat un păianjen invidios - poate "ar fi facut un paianjen invidios", sau...nu stiu, nu merge prea bine asa.

Si, din nou: "cam atat, cred". See ya soon >:d<
[Imagine: blooddressredsnowemotiv.jpg]

Pe Pământ

„Cum să fac să le atrag atenţia îngerilor? M-aş putea duce la ei în oraş, dar dacă nu îl aduc pe Hissori să îi spun ce am de spus, ce se va întâmpla? Nu pot să mă risc, dar ce pot face? Încă mai am puterea lui Lucifer în mine, aşa că pot crea un incendiu, poate chiar o mică explozie într-un centru plin de oameni... dar poate o să creadă că sunt doar nişte terorişti... dar tot vor trimite pe cineva să investigheze să fie siguri. Numai că dacă îngerul focului nu vrea să mă asculte? Sunt sigură că pe el îl vor trimite, din moment ce are dominaţie asupra focului. Este mult mai puternic decât mine, nu pot să îl fac să mă asculte... e, şi ce dacă? Dacă mor, ce? Asta o să fac, o să mă lupt cu el până o să mă asculte, dacă mor între timp, asta este.”
Cu acest plan nu foarte definit în minte, Akki s-a furişat în sala unde erau ţinuţi copii nou-născuţi dintr-un spital din apropiere şi i-a dus în cel mai mare parc din oraş. Îşi schimbase planul, deoarece s-a gândit că nişte bebeluşi ar fi atras mult mai repede atenţia îngerilor decât o simplă explozie. Nu avea de gând să îi lase să moară în foc, dar avea nevoie de nişte victime şi cele mai bune momeli pentru îngeri erau copii. I-a aşezat frumos în mijlocul unui luminiş şi apoi a dat foc pădurii din jurul copiilor. Spera ca îngerul focului să vină când avea să o vadă pe ea stând deasupra a trei copii nou-născuţi pregătită să se „joace” puţin cu aceştia. Aştepta o jumătate de oră până să îl vadă pe Michael apărând. În acest timp focul se întinse şi ea aproape că îşi pierduse speranţa de a-l vedea apărând pe îngerul focului mai ales că pompierii îşi făcuseră apariţia şi începuseră să stingă focul. În rima secundă când l-a văzut a lăsat-o fără suflare. Arăta ca un înger al răzbunării cu părul său roşiu care se mişca în toate direcţiile, fiind mângâiat de vântul ce bătea şi ochii săi care ardeau mai rău decât lava dintr-un vulcan activ. Era cu adevărat o apariţie, aşa cum stătea în faţa ei cu toată furia focului în ochii săi magnifici şi cu acea atitudine de superioritate întipărită pe chipul său, dar nu se dusese pe Pământ pentru o vizită de curtoazie. Avea o misiune de îndeplinit şi avea să o ducă la bun sfârşit fără să îi pese de consecinţe.
Stătură aşa, unul uitându-se la celălalt, încercând să se supună unul pe altul câteva minute. Ea se gândea cum să înceapă discuţia, cum să îi spună că Raphael a trimis-o să îi dea informaţii vitale lui Hissori şi nu găsea nici un cuvânt potrivit care să o ajute să înceapă discuţia, dar tocmai când a vrut să deschidă gura l-a auzit pe Michael vorbind.
- Nu îţi mai încrunta atât sprâncenele, a zi ce ai de zis până nu mă plictiseşti şi te transform în cenuşă, a spus Michael care părea foarte calm dar adevărul era că focul pe care îl pornise Akki îi c-am dădea de furcă.
Nu reuşea să îl controleze şi se vedea nevoit de fiecare dată să lase partea asupra căreia lucra pentru a proteja copii de flăcările mortale. Era, de altfel, destul de greu să fie atent şi la demon şi la focul care ameninţa să se extindă şi mai mult şi să înghită copii, însă nu putea să se ducă şi să îi salveze. Nu putea să îşi întoarcă spatele sau să îşi lase garda jos atâta timp cât Akki era încă prin apropiere. Văzând că nu primeşte nici un răspuns, se pregăti să se ducă să salveze bebeluşii când a văzut cum focul s-a stins şi cum bebeluşii au dispărut.
- Ce ai făcut? A ţipat Michael scoţându-şi sabia şi zburând cu viteză înspre ea.
Akki se feri cu uşurinţă, începând să chicotească. Se gândea cât de previzibil era îngerul atunci când se enerva, ceea ce nu era deloc în avantajul său, dar apoi şi-a amintit că focul era foarte imprevizibil într-o bătălie. Nu dorea să se lupte cu el, nu în acea clipă cel puţin.
- Stai! Calmează-te! I-am trimis înapoi la maternitate. Vreau să vorbesc cu tine, de fapt, aş dori să vorbesc cu FallenAngelul Hissori dacă se poate, a zis ea ridicându-şi mâinile în dreptul pieptului generos în semn de armistiţiu.
- Ce vrei să vorbeşti cu el? A întrebat îngerul aruncându-i câteva priviri ucigaşe dar oprindu-se din acel joc de-a prinselea.
- Am un mesa pentru el de la îngerul Seraphim. Este important! A spus frustrată din cauza încăpăţânării de care dădea dovadă.
- De ce te-aÅŸ crede? EÅŸti un demon!
- Crede-mă, Lucifer mă îngrozeşte mai mult decât a făcut-o Ashi vreodată. Nu vreau să câştige, ştiu că poate sună ciudat şi este un motiv tâmpit dar este adevărul. Aşa că vreau să fac tot posibilul să îi stric planurile.
- Ha! Un demon care spune adevărul! Asta da glumă bună! Izbucni Michael în râs neluându-şi o secundă ochii de la ea.
- Te ascult, a spus Hissori apărând de nicăieri uimindu-i pe amândoi.
Michael se oprise instantaneu din râs, iar Akki se dădu un pas în spate când îl auzi pe înger vorbind din dreapta ei de undeva de sus.
Arăta de speriat şi acesta era singurul lucru pe care demonul putea să îl spună despre FallenAngel. Nu mai semăna deloc cu Arkangelul pe care îl cunoscuse sau cel puţin pe care credea că îl cunoscuse. Nu conta felul în care arăta ci modul în care o privea, modul în care buzele lui formau o grimasă care vroia să fie un zâmbet dar eşuă lamentabil. Privirea lui blândă, plină de bunătate era acum plină de gheaţă, rece, goală de orice sentiment bun. Nici o emoţie, nici o sclipire, nimic nu îmblânzea acea pereche de ochi care o cântăreau de sus până jos, judecând-o. Simţea că era în prezenţa unui judecător şi că soarta ei depindea doar de el, de decizia lui, un nod i se formase în gât şi a fost nevoită să înghită de câteva ori în sec pentru a putea să vorbească şi nici atunci nu putea să fie sigură de puterea vocii sale. Simţea că o putea lăsa în orice secundă.
- M-a... m-a... m-a trimis... Raphael... să vorbesc cu tine... şi doar cu tine, a zis Akki neîndrăznind să îşi ia privirea de la Hissori pentru a se uita la Michael pentru a vedea dacă atitudinea ei se regăseşte şi în el la vederea FallenAngelului.
Când a auzit numele îngerului Seraphim, privirea lui s-a mai îmblânzit şi pentru câteva secunde redevenise vechiul Arkangel plin de înţelegere şi bunătate însă dispăruse la fel de repede pe cât apăruse.
- Ştiţi că dacă nu o veţi recupera într-un an nu veţi mai putea face nimic, nu? I-a întrebat demonul.
- Da ştim, a răspuns Michael văzând că FallenAngelul nu avea de gând să răspundă.
- Bun. Trebuie să mai ştiţi că dacă aţi reuşi să o răpiţi, deşi mă îndoiesc, ea nu va putea intra în Eden decât după ce va fi purificată, dacă nu o purificaţi până la îndeplinirea unui an atunci nu veţi mai putea să faceţi ritualul, iar ea va fi pentru totdeauna un demon şi cu timpul personalitatea ei de înger va fi supusă de cea de demon. Credeţi-mă nu aţi vrea ca ea să devină demon, înainte să continue a fost întreruptă de Hissori.
- Altceva mai ai care să nu fie inutil? A întrebat.
- Da. Trebuie să mă omorâţi pe mine şi să îi da-ţi să bea sângele lui Ayame, astfel ea va putea să intre în Eden unde veţi căuta împreună o modalitate pentru a o readuce la forma ei iniţială.
- Asta este tot? Au întrebat în acelaşi timp cei doi îngeri uluiţi de simplicitatea ritualului.
Akki doar a dat din cap în semn afirmativ şi a început să zboare în direcţia opusă de unde au apărut cei doi.
- Akki, stai! A ţipat Hissori amintindu-şi de ceva. Când ne vom întâlni pentru a face transferul?
- De azi într-o săptămână, exact aici. Să o aduce-ţi pe Ayame, trebuie ca sângele ei să fie proaspăt, altfel nu va funcţiona, şi cu asta demonul a dispărut nelăsând nici o urmă în spatele ei.
Hissori radia de bucurie la auzul acelor informaţii. Deja imaginaţia sa lucra, creând diferite scenarii. Îşi închipuia cum avea să o strângă în braţe pe frumoasă care i-a furat inima, cum avea să o sărute, cum avea să aibe grijă că nimic rău să nu i se mai întâmple de atunci înainte. Era pentru prima dată de când devenise FallenAngel optimist şi aştepta viitorul cu o altă concepţie asupra vieţii. În acelaşi timp, în urma sa, Michael nu era atât de optimist deoarece nu îi plăcea deloc acea afacere, mirosea a capcană, însă era conştient că dacă ar fi spus ceva Hissori ar fi interpretat îngrijorările sale ca un act împotriva fericirii lui. Aşa că a preferat să şi le ţină pentru el şi să le împărtăşească cu singurul înger care l-ar fi înţeles şi anume: Ikusa.

În grădină

Ayame s-a trezit că se plimba singură prin grădina din interiorul palatului. Nu ştia încotro se îndrepta, dar avea un sentiment puternic care o îndemna să meargă spre un loc necunoscut. Ştia că o dată ce avea să ajungă acolo va ştii că drumul ei s-a sfârşit, ceea ce o neliniştea era presimţirea că ceva rău avea să se întâmple. În altă zi, în altă împrejurare i-ar fi făcut mare plăcere să se plimbe prin frumoasa ei grădină plină de flori şi de statui, dar în situaţia în care se afla nu putea să aprecieze cu adevărat minunăţia acelui loc şi peste toate astea se adăuga şi faptul că încă nu se vindecase de pe urma celor petrecute cu Ikusa. Se lupta cu ea însăşi în fiecare secundă din zi de când i-a promis că i va da o nouă şansă. Se lupta cu starea aceea de perfecţiune îngheţată care o făcea cu adevărat pură şi poate nu chiar inocentă dar o adusese mai aproape de inocenţa decât fusese în ultimii ani, dar care în acelaşi timp o transforma într-o conducătoare fără de inimă, crudă şi neiertătoare. Câteodată se gândea că ar fi fost mai bine pentru toţi dacă s-ar fi lăsat pradă acelei stări, renunţând la dragoste şi fericire pentru totdeauna, însă nu ajunsese până la acel stadiu de altruism încât să renunţe la propria ei fericire pentru a fi aşa cum o vedeau cei din jur.
Adevărul era că niciodată nu îşi dorise să fie pusă pe un piedestal, mai sus de ceilalţi şi încercase, atât cât putuse, cât fusese lăsată, să îi înveţe pe cei din preajma ei să o considere egala lor. A considerat că statutul lor de fiinţe aproape perfecte le-a dat posibilitatea să treacă peste lucrurile ce afectau omenirea, iar unul dintre aceste lucruri era şi este inegalitatea oamenilor în toate situaţiile, dar se înşelase. Acea inegalitate exista şi în lumea ce vroia să fie perfectă a îngerilor şi oricât a încercat ea să le deschidă ochii celorlalţi în privinţa acestei probleme nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu cei din consiliu niciodată. Nu putea să îi oblige să facă aşa cum dorea, nu vroia să fie o tirană aşa că îi lăsase în pace, continuând să spere că în viitor se vor schimba. A oftat din tot sufletul când şi-a amintit de toate încercările ei din trecut de a face posibilă această idee utopică a sa de egalitate. Îşi dăduse seama cât de mult se asemăna cea din trecut care evoluase cu trecerea timpului cu fetiţa firavă, inocentă şi cu adevărat altruistă pe nume Yuri care fusese gardianul sufletului ei pe Pământ.
Apoi deodată s-a oprit la umbra unui copac măreţ şi falnic ce avea pe puţin două mii de ani. Rezemat de acesta stătea nimeni altul decât Lucifer, uitându-se pierdut în faţa lui, retrăind cine ştie ce momente din cine ştie ce perioadă de mulţi uitată, iar lângă acesta se afla o fiinţă creată din materia folosită pentru a crea universul. Era pentru prima oară când vedea această entitate şi nu ştia dacă trebuia să se teamă sau să fie bucuroasă, însă atunci când acea entitate a început să vorbească nu s-a speriat şi nici nu a arătat neliniştea pe care aceea i-o provocase.
- Bine ai venit, Sanct angel! A zis Metradon închinându-se în faţa lui Ayame.
- Ne onorezi cu prezenţa ta, măreaţă conducătoare, a spus Lucifer apărând în faţa ei şi sărutându-i mâna dreaptă în semn de respect, neluându-şi nici măcar o secundă ochii de la ea.
I-a susţinut privirea tot timpul de când vorbise şi până când se ridicase, eliberându-i mâna. Se simţea cumva vrăjită de acţiunile lui, dar era hotărâtă să nu cadă în nici una din plasele lui.
- Cărui eveniment datorez plăcerea prezenţei voastre? A întrebat îngerul încercând să găsească cuvintele potrivite pentru a nu igni acea prezenţă a cărei identitate îi rămăsese încă un secret.
- Scuză-mi lipsa de maniere, continuă Metradon parcă citindu-i reţinerea cu care se purta. Eu mă numesc Metradon şi sunt îngerul universului. Sunt o entitate născută o dată cu universul şi sunt însăşi eternitatea. Am venit să te previn, Ayame. Drumul pe care te afli şi e care cu atâta încăpăţânare refuzi să îl părăseşti te va duce către multe suferinţe şi vor fi momente în care doar dorinţa ta de a dezvălui adevărul te poate salva sau condamna la damnare. Eu te las cu o întrebare, dacă tu găseşti răspunsul la aceasta satisfăcător sau nu doar de tine depinde. Consideri că adevărul pe care îl cauţi este un motiv atât de puternic încât să te ajute să treci peste durere, pierderi şi suferinţă? Pe acest drum nu vei găsi compasiune şi dragoste decât poate la sfârşit şi cu aceasta îngerul Universului s-a făcut nevăzut lăsând-o pe conducătoare cu o alegere greu de luat.
- Nu-l asculta, nu are ce face, se plictiseşte şi face preziceri fatidice pentru a trece timpul mai repede, a zis Lucifer uitându-se la ea şi zâmbind.
- Să înţeleg că dacă el face preziceri fatidice, tu le faci cu floricele şi fluturaşi? A întrebat Ayame susţinându-i privirea pe un ton ironic şi batjocoritor.
S-a trezit în braţele demonului cu faţa sa la un centimetru de a ei. Îi simţea respiraţia mângâindu-i pielea şi în special buzele. Avându-l atât de dureros de aproape de ea, sângele începuse să îi circule frenetic prin vene, refuzând să se oprească, iar ceva începuse să o îndemne să facă acel singur centimetru să dispară şi nu înţelegea ce. De ce nu putea să îl îndepărteze, de ce nu putea să îl plesnească, de ce nu găsea acea repulsie în ea faţă de persoana lui care trebuia să se afle acolo şi să îi alimenteze acţiunile. Ceva era în neregulă cu ea şi ceea ce o îngrozea cel mai tare era că nu ştia ce. Apoi atenţia i-a fost atrasă de zâmbetul victorios al lui Lucifer şi următorul lucru pe care l-a simţit au fost buzele lui cucerindu-le pe ale ei, limba lui încercând să îşi creeze loc printre buzele ei rozalii pentru a viola, a-şi pune amprenta pe ceva ce nu îi aparţinea. Ayame nu vroia să îl lase, însă simţea cum încet, încet cedează presiunii lui. Din fericire pentru aceasta, eroul ei apăru. Primul lucru pe care l-a auzit a fost sunetul făcut de aripile lui pe cât de magnifice pe atât de înfiorătoare, dar ea întotdeauna fusese fascinată de ele în loc să fie îngrozită. Ştia că el era inima ei. Aceasta îi afirma bănuielile atunci când începuse să bată cu frenezie doar la gândul că în câteva secunde avea să se ascundă în braţele celui iubit, că va fi protejată de acea atracţie fatală pe care o simţea atunci când Lucifer era în preajmă şi care îi distrăgea atenţia. Ar fi trebuit să îl lovească, să îl trimită câţiva metrii depărtare de ea, nu să stea acolo şi doar să îl privească.
Ikusa o apucă de mână, trăgând-o din acea îmbrăţişare periculoasă puţin c-am dur, însă ea nu a băgat de seamă.
- Lucifer! A mârâit Ikusa printre dinţii încleştaţi.
- O, eroul apare şi salvează domniţă din braţele malefice ale adversarului, a zis Lucifer râzând.
- Ce cauţi aici?
- Am venit să i-au ceea ce este al meu. Adică pe scumpa ta conducătoare. Să nu crezi că ţi-o las ţie să te joci cu ea, a afirmat el de parcă era cel mai natural lucru din lume.
Ayame era absolut sigură că nu ar fi părut atât de natural dacă ar fi vorbit despre vreme.
- Niciodată! A zis FallenAngelul ameninţător, aruncând cu o mingie neagră în Lucifer ce explodă chiar înainte să îl atingă.
Demonul a fost luat prin surprindere de atacul nou al îngerului. Nu îl mai văzuse până în acel moment şi neaşteptându-se la acel nivel ridicat de putere nu se ferise, nici măcar nu contraatacase aşa că s-a trezit în ultima clipă cum şi-a pus mâna dreaptă în dreptul feţei pentru a se proteja. Următorul lucru pe care îl conştientiză a fost cum a zburat câţiva metrii în spate până când s-a prăbuşit pe pământul moale lăsând o urmă de vreun metru în urma lui. Mâna cu care s-a apărat era plină de sânge şi îl durea îngrozitor. Nici restul corpului său nu rămase intact, era plin de zgârieturi de diferite mărimi, iar costumul roşiu pe care îl îmbrăcase arăta ca nişte bucăţi de cârpe cusute între ele. Una dintre aripi stătea îndoită într-un unghi aiurea în spatele lui, deoarece şi le eliberase pentru a-şi atenua căderea numai că nu avusese timpul necesar pentru a acţiona şi căzuse pe ea, fracturând-o în câteva părţi. Dacă nu ar fi fost pentru durerea de la aripă, Lucifer încă ar fi fost în şoc din cauza surprizei neaşteptate.
- Vei plăti pentru asta, MoonBlood. O să vină vremea când vei plânge, iar eu voi fi cel care ţi-a provocat durerea şi te asigur că va fi de un milion de ori mai groaznică decât ceea ce simt eu acum! A ţipa lucifer înainte să dispară cu coada între picioare ca un învins.
După ce demonul a dispărut, Ikusa i-a dat drumul conducătoarei şi s-a întors să plece, deşi o apărase nu o făcuse cu inima uşoară. S-a simţit trădat atunci când o văzuse pe aceasta în braţele lui Lucifer pe cale să îl sărute. Îşi simţise sângele fierbând şi furia crescând şi a ştiut că dacă îşi va lăsa gelozia să îşi facă de cap l-ar fi atacat pe Lucifer când încă o ţinea în braţe pe ayame, dar nu dorea să o rănească. Orice s-ar fi întâmplat, chiar şi dacă l-ar fi sărutat el tot ar fi salvat-o, chiar şi împotriva dorinţei ei. Nu putea să o lase să se dăruiască acelui demon. O iubea, dacă i s-ar fi întâmplat ceva el s-ar fi sinucis deoarece nu putea să trăiască cu gândul că a dat greş în a o proteja. Ştia că şi ea îl iubeşte, dar nu înţelegea de ce tot o găsea în braţele acelui nimic. Cum de putea să accepte să fie atinsă de o persoană ca Lucifer, dacă nu avea ceva sentimente pentru el?
- Ikusa... a şoptit Ayame, oprindu-l din drumul său. Îţi mulţumesc pentru că m-ai salvat, a continuat ea pe acelaşi ton.
Ikusa a dat din cap în semn de acceptare a recunoştinţei ei, însă nu se întoarse pentru a o îmbrăţişa ci îşi desfăcu aripile maiestuoase luându-şi zborul şi lăsând-o în urmă pe roşcata care îl urmărea cu lacrimi în ochii ei verzi.
Ar fi vrut să îi explice cum de Lucifer o tot atrăgea în asemenea capcane, însă nu ar fi rezolvat situaţia iar ea era conducătoarea îngerilor, nu se cădea să le dea explicaţii supuşilor ei. Şi totuşi, adânc în inima ei ştia că acela era doar modul ei de a ascunde adevărul, de a-şi ascunde teama, teroarea din cauza unui viitor nesigur. Nu ştia cum ar fi reacţionat el dacă i-ar fi mărturisit cum prin sângele ei circula sângele lui Lucifer care nu era nici înger, dar nici demon, care era ceva mult mai periculos din cauză că se putea deplasa în cele două tărâmuri.
„Cum m-ar fi văzut el care mă consideră, încă, pură şi inocenţă?”
Această întrebare o forţa să tacă deoarece răspunsul la ea o îngrozea şi nu vroia să îl afle, nu dorea să rişte să cadă în acele cincizeci la sută şanse ca el să îşi schimbe părerea despre ea.
În acea noapte dormi singură în patul mare, aşteptând în van ca Ikusa să apară în orice secundă şi să o ţină în braţe, numai că nu îşi făcu apariţia, iar conducătoarea o visă pe Yuri mustrând-o pentru că nu îi dezvăluise adevărul.

În închisoare

Chase se trezi în aceeaşi celulă în care era de câteva zile. Deja se plictisise de decorul locului în care era închis. Totul era gri şi şters iar gratiile erau pline de praf şi mizerie care formaseră un al doilea strat, însă ceva era schimbat. Ceva nu era în regulă. De obicei când se trezea în corpul lui Castiel - pentru că în definitiv trupul aparţinea celui care luă fiinţă primul, iar cum el s-a născut la câţiva mii de ani diferenţă nu avea nici un drept, deci trebuia să se lupte cu Castiel pentru control – se simţea cumva eliberat dintr-un colţ ascuns şi îi simţea conştiinţa îngerului încercând să scape din locul de unde el tocmai ieşise. Atunci când se trezise nu se mai chinuise să obţină acel control ci pur şi simplu se ridicase în picioare de parcă ar fi avut propriul său trup şi la acest gând îşi aminti. Totul îi reveni instantaneu şi înţelese de ce lipseau acele lucruri cu care se obişnuise. Nu credea că vor reuşi, dar stând în propriul său corp, fără să simtă prezenţa altei persoane în subconştientul său, trebuia să recunoască succesul acelui ritual de separare. Din senin a lovit cu pumnul peretele lateral al celulei făcând ca praful să cadă de pe cărămizile neregulate ale peretelui. Nu se putea ca ei să îi fure în acest mod josnic puterea, nu aveau nici un drept. Cu ce îl lăsaseră nu era decât un sfert din adevărata putere ce i se cuvenea, acea putere pe care i-o lăsaseră laşului, nimicului de Castiel. Şi de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, i-au mai pus şi un sigiliu, închizându-i puterea pentru totdeauna. Era neputincios.
- Când o să pun mâna pe tine, Ayame, o să regreţi ziua în care te-ai pus cu mine! Ţipă el de-a dreptul furios, zguduind barele din oţel.
- Mdea, nu te-ai schimbat deloc, nebunule, zise Lucifer apărând de partea cealaltă a gratiilor, stând rezemat de peretele holului.
- Tu ce cauţi aici? Şi cum de poţi să apari şi să dispare pe aici prin Eden, de parcă ai fi un înger pur? Îl întrebă Chase începând să îşi imagineze cum îi sucea încet gâtul lui Lucifer.
- Teoretic am decăzut, practic încă aparţin de Eden. Sunt o altă greşeală a moşului de sus. Plânge-te cuiva cui îi pasă, răspunse dând din mâna dreaptă şi întorcându-se cu spatele.
Apoi văzând că nu mai spune nimic, se întoarse pentru a-l privi. Stătură câteva minute în linişte, uitându-se unul la celălalt, aşteptând ca unul dintre ei să facă o mişcare. Lucifer îl privea nepăsător, aproape nerecunoscându-i existenţa. Venise să se convingă de adevărul zvonului care circulă prin Iad şi care întâmplător ajunsese şi la urechile lui, să vadă cum Ayame reuşise să îl scape pe scumpul ei protejat Castiel de blestemul sadicului de Chase. Din păcate se epuizase şi în acel moment dormea într-un somn adânc, probabil în braţele dragostei ei, Ikusa, dar adevărul era că reuşise deşi aproape murise făcând-o.
Pe partea cealaltă, Chase, inconştient de adevăratul motiv pentru care Lucifer îl onoră cu prezenţa sa, îl privea pe îngerul decăzut cu ură şi invidie. Nu îl suportă din cauza aroganţei pe care nu se deranjă să o ascundă. Doar pentru că era mai puternic decât el nu trebuia să îl desconsidere. Arătase tuturor cât de sadic, periculos şi crud putea să fie, însă ceea ce nu ştia nimeni era că ceea ce văzuseră nu era decât vârful gheţarului. Un zâmbet oribil semănând foarte mult cu o grimasă apăruse pe chipul schimonosit de ură a lui Chase.
- Nu mai zâmbi ca un prost. Am o misiune pentru tine.
- Stai aşa, să văd dacă ghicesc. Vrei să o răpesc pe scumpa ta roşcată, zise Chase cu atâta scârbă încât parcă scuipa cuvintele.
- Nu. Vreau ca mâine să evadezi, normal te voi ajuta aici şi îţi voi da puţină putere, ca să îl încetineşti pe MoonBlood.
- Eu ce primesc din această afacere?
- Îţi voi oferi ocazia de a te răfui cu Castiel. Ştiu că o vrei... îţi face mare plăcere să îl chinui, mult mai multă plăcere obţii din asta decât din orice le-ai face unor victime necunoscute şi nevinovate şi nu are rost să negi. Te văd cum îţi freci mâinile şi îţi lingi buza de jos, făcându-ţi deja planuri despre cum o să îl chinui.
- Foarte bine. Accept.
- A, de data aceasta nu mă deranjează dacă îl omori, zise Lucifer dispărând şi lăsându-l din nou singur.
Chase rămase singur cu gândurile sale şi cum nu avea ce face a lăsat amintirile din ziua în care s-a petrecut despărţirea de Castiel să îşi urmeze cursul.

imi place si mersi ca mai anuntat, la fel ca in tot deauna capitolul ete super, dar ayame chiar simte ceva pentru lucifer? iar ikuta e gelos,ce dragut,oare cum a reusit ea sa ii desparta pe aia doi si daca da,daca chase are corpul lui castiel ,atunci el ce corp are :-/ dar stiu ca ne vei spune in capitolu viitor nu ? scz dar nu pot spune mai multe nu am timp paa si succes la scris

De când nu am mai comentat ceva. Mi se pare că a trecut o veşnicie. Parcă îmi bubuie capul de când nu m-am mai delectat cu ceva scris de tine. Sincer, mi-e dor. Mă rog, să încep că o să continui aşa la nesfârşit.
Măi, povestea chiar s-a schimbat sau nu am mai citit eu de mult.Totuşi, îmi place chiar mai mult decât înainte, şi nu spun astea doar ca să te simţi mai bine pentru că ştii că nu e aşa.
Într-un fel îmi plăcea atitudinea dură şi era aşa de imposibil de atins la suflet Ayame încât îţi dădea un fior de gheaţă, dar te făcea să-ţi fie şi milă ea. Aşa fato, fii bărbatăăă ! =)) MI se pare că s-a lăsat prea uşor. Şi sunt absolut sigură că nu a făcut-o şi pentru supuşii ei. S-a gândit numai la ea când a luat decizia să îi mai acorde o şansă lui Ikusa. A fost prea egoistă, după părerea mea şi mult prea delăsătoare. Trebuia să fie mai greu de abordat, mult mai rece şi mai frivolă, dar a cedat prea repede. Mă rog, s-a gândit la fericirea ei. Toţi facem la fel, ne gândim decât la noi. A început să nu-mi mai placă Ayame, dar îl ador pe Ikusa pentru că el chiar a avut curajul să... cum să spun, să renunţe la orgoliu şi să se umilească şi pentru asta îl ador ;x.
Cel pe care chiar îl iubesc e Chase. Nu credeam că o să întâlnesc un personaj ca el. Pu şi simplu e pe gustul meu. Ceva în genul tipul rău care vrea să fie în centrul atenţie să să aibă pe cine să calce pe nervi şi asta îl face misterios, plin de secrete şi superb de enervant ;x
Ştiu că probabil mă urăşti că nu am mai comentat de o căruţă de timp şi îmi cer scuzee :o3, dar parcă de la un timp nu mai am timp de nimic, mai ales că învăţ după-amiază. Aşa, să nu deviez. Asta a fost ca o parantezăă ;; )
Deci, Chase e absolut genial prin felul lui de a fi ;x Dar e ca o marionetă aşa, mai ales marioneta lui Lucifer, dar cred că îi este frică şi de aceea se lasă dominat. Şi ah, pot să merg şi eu la el în celulăă ? :-". Eh doar glumeam, dar tot îl ador. Comportamentul său e molipsitor, e cel mai bine conturat personaj negativ, după părerea mea, şi cel mai sarcastic. Hihihi : )) Totuşi, cred cu tărie că are un plan enorm şi care să-i dea de furcă lui Lucifer, să-i mai rănească puţin orgoliul ăla imens şi superioritatea.
Metradon :-? e plin de mister, are aşa o aură misterioasă care mă face să vreau şi să aflu şi mai mult despre el şi planurile lui. Nu ştiu, acum e doar ceva vag în mintea mea, adică nu este aşa detaliat cât să-mi dau seama cum o să acţioneze şi aştept evoluţia sa, sper ca personaj rău, în poveste, Adică, eu sper să fie rău, dar acum rămâne la aprecierea ta. Ţi-am zis că-mi plac personajele negative. Sunt mult mai amuzante şi mai geniale ;x
Tind să accentuez că nu-mi place de Ayame, e prea bunăăăă şi prea se lasă atinsă de toţi, mai ales de Lucifer. Adică, ea fiind conducătoare ar trebui să se respecte mult mai mult :-?
Şi ah, revin iar la Chase. Aşa, continuăm :D .
Raphael şi Akki :-? Ele ar face o echipă genială. Şi Akki se pricepe să mintă. Adică, ştiu că Lucifer este peste tot şi învăluie totul, dar dacă nu ar fi avut şi "ochi la spate", nu ar fi aflat şi ar fi ieşit totul, dar povestea s-ar termina mai repedeee, şi nu vreau asta :D .
Şi revin din nou la Chase. Sunt ultra-mega curioasă să aflu ce se întâmplă cu elll :o3
Aşa, am obervat printre capitolele anterioare că ai început să scrii cu diacritice şi în unele locuri uitai să le pui, ba te încurcai cu ele, dar am observat că te-ai obişnuit, deci asta e foarte bine.
Ai probleme la ortografie, dar cea mai mare problemă a ta e la cuvântul "mai" şi "m-ai". Nu ştiu, dar îmi zgârie retina aşa tare când văd asta. Cratima înlocuieşte o literă, un sunet, ce o fi şi chiar am pretenţii de la tine. Mici greşeli de tastare, dra m-ai -ul ăsta îmi enervează aşa tare creierul încât mă apucă dracii. :))

Chiar îmi pare enorm de rău că nu am comentat mai devreme, dar lipsa de timp îşi spune cuvântul. Oricum, eu aştept cu sufletul la gură următorul capitol şi sunt hiper-mega-ultra-giga curioasă să aflu ce se întâmplă cu Chase ;x Care e numai al meu şi atââttt ;x
Te pupic : * şi multă, dar foarte multă inspiraţie. Good morning, dear. *hug* .
Un băiat şi o fată se întâlnesc,
se iubesc ÅŸi se iau.
- Mihail DrumeÅŸ

[Imagine: tumblr_l62y3awKTQ1qbcrgio1_500.png]

Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei.
Dar noi, care am rămas după el, ce vom face? -
Mihail DrumeÅŸ


Claustrofobie

Hello dear.
Uite că într-un final recuperez şi eu toate aceste capitole pe care le-am pierdut. Nu a fost cu intenţie să ştii pentru că timpul chiar nu mi-a permis. În fine, s-au întâmplat o mulţime de lucruri interesante, o grămadă de răsturnări de situaţie total neaşteptate. Îmi place că Ayme a devenit atât de, de impunătoare, iar Ikusa să îşi calce pe orgoliu şi să se umilească aşa, neaşteptat. Iar Chase, un înfumurat şi jumătate, cu acea aroganţă şi răutate, care vrea să fie tot timpul în centrul atenţiei şi să deţină controlul îmi aduce aminte de prinţul din ,, Un sărut la miezul nopţii'', dar poate că pentru felul în care se comportă îl ador. Ştii bine că îmi place felul în care scrii, elegant uşor sobru, care oferă textului o unicitate aparte. Câteva greşeli de tastare, dar nu sunt grave aşa că poţi sta liniştită. Cam atâtz aştept nextu. Bye.

În dormitorul conducătoarei

Metradon nu ştia ce să facă. Stătea de două ore ascuns în camera conducătoarei în timp ce se gândea la ce soluţie să aleagă. Ştia ce avea să se întâmple a doua zi, era conştient că nu putea să împiedice nimic, însă până în acel moment îşi păstrase speranţa că Ayame avea să îşi amintească ceva din acel timp îndepărtat când Lucifer era înger. Numai că sperase în van, ea ne amintindu-şi nimic. De aceea se găsea atunci în camera ei încercând să se gândească dacă să o ajute să îşi amintească sau să lase lucrurile să decurgă de la sine.
În timp ce el era cufundat în gândurile sale, luna îşi făcuse apariţia pe cerul înstelat dând o strălucire feerică Edenului. Razele translucide acele acesteia intrau în încăpere fără sfială aducând un aer de basm în încăpere, însă o dată cu acestea a intrat în cameră un înger. Avea părul negru lung şi o pereche de ochi de un albastru atât de închis încât îţi dădea impresia că erau negrii, nasul îl era mic cu vârful puţin ridicat în sus iar buzele erau apetisante, pline. Era cu adevărat o apariţie pe care nu o vedeai în fiecare zi. Era îmbrăcată într-o rochie albă, subţire ce îi îmbrăţişă formele corpului accentuându-le.
Metradon a rămas surprinsă când o văzu pe Alexiel apărând în încăperea lui Ayame, mai ales că aceasta exista doar ca o proiecţie astrală, nu ca orice alt înger ceea ce o împiedica să ia forma pe Pământ sau pe Eden. Însă nu ar fi trebuit să fie uimit, era un înger ce deţinea o putere uimitoare şi nu trebuia să te joci cu ea nici măcar atunci când era închisă pe Lună.
- Nu mă aşteptam să te văd vreodată uimit, Metradon. Credeam că eşti incapabil să arăţi vreo emoţie pe acea faţă a ta întunecată. Este o surpriză pentru mine faptul că eşti capabil să simţi anumite stări, a zis Alexiel aşezându-se pe biroul cu trandafiri încrustaţi de parcă făcea asta în fiecare zi.
Îşi trecu mâinile cu degete lungi, fine de pianistă peste suprafaţa netedă a biroului. Afişă un zâmbet amar când nu reuşi să simtă nimic din acele atingeri, era ca şi cum nu atingea nimic. Din câte ştia ea acea suprafaţă putea să fie prost şlefuită şi aşchii să îi intre în piele, dar nu ar fi simţit absolut nimic, era doar o proiecţie fără o formă solidă. Acesta era dezavantajul unei existenţe ca pură energie astrală, acesta era blestemul în care fusese forţată să trăiască.
- De ce ai venit Alexiel? O întrebă Metradon trezind-o din gândurile negre ce încet puneau stăpânire pe mintea ei.
- De ce nu o faci să îşi amintească? Contraatacă ea, ignorând întrebarea lui Metradon. O să îi fie mai uşor atunci când va începe ritualul, nu o să fie atât de speriată şi o să poată să se gândească logic la ceea ce i se întâmplă în loc să se lase consumată de teroarea necunoscutului. O să aibe atunci când ne vom uni două puncte de vedere, a zis cu tristeţe în glas, încercând să schimbe subiectul.
Nu vroia să îşi dezvăluie motivul pentru care a apărut în acea noapte acolo, de altfel nici nu ar fi coborât dacă ar fi ştiut că îngerul universului se afla în încăpere dar fusese incapabilă să îl vadă deoarece razele lunare nu îl atingeau. Ea neputând să vadă nimic de pe Lună dacă nu era atins de razele acesteia.
- Alexiel, ştiu prin ceea ce ai trecut, dar crede-mă nici ei nu i-a fost uşor...
- Eu am murit! Lucifer a fost izgonit! Ea trăieşte. Cei doi FallenAngeli sunt cu ea. Nu a pierdut nimic! Nimic! În timp ce eu am pierdut totul! A izbucnit ea nelăsându-l pe Metradon să termine ceea ce voia să spună.
- Alexiel, a pierdut mai mult decât ai putea tu pierde, decât poţi tu concepe. Nici nu îţi închipui prin câte a putut să treacă, prin ce a trebuit să îndure, prin ce mai trebuie să îndure în drumul ei pentru aflarea adevărului. Tu de abia te-ai trezit, acum, după multe milenii de somn şi nu ştii decât ceea ce ai văzut.
Alexiel a dispărut fără să îi răspundă lui Metradon, lăsându-i acestuia impresia că nici măcar nu a auzit micul său discurs. Era furioasă pe toată lumea. Fusese închisă în Lună atâţia ani, condamnată să doarmă pentru restul eternităţii şi pierduse atât de multe, însă nimănui nu îi pasă, nimeni nici nu ştia de existenţa ei în afară de Metradon şi de Lucifer. Lucifer care o trădase. Dacă nu ar fi fost pentru acel trădător ea ar fi fost în Eden, trăind liniştită, dar în acelaşi timp dacă nu ar fi fost pentru el ea ar fi continuat să doarmă inconştientă de mersul lucrurilor în afara lumii ei ireale. Se simţea confuză, neînţelegând exact care era statutul lui Lucifer, care era motivul pentru care el o trezise.
Metradon luă decizia acolo şi atunci, după ce Alexiel plecă. Se transformase în energie astrală şi intră în corpul lui Ayame, pătrunzându-i adânc în minte în timp ce aceasta dormea liniştită, neştiutoare de pericolele ce existau la câţiva paşi de ea. Somnul ei începu să fie tulburat de vise dintr-o viaţă anterioară, de mult uitată.

„-Maiestate! Maiestate! Strigă cineva cunoscut după mine.
Mă întorc să văd cine este şi rămân surprinsă să îl văd pe Ranpu alergând în direcţia mea fluturând o bucată de hârtie în mână.
Mintea mea ţipa la mine că asta nu este real, că Ranpu este mort dar eu nu ştiu ce să cred. Totul pare atât de real, mult prea real pentru a fi un simplu vis.
- Ce este Ranpu? Mă aud întrebându-l curioasă să aflu de ce este atât de neliniştit.
Atunci mă conving de faptul că acesta este un vis, o amintire dintr-un timp pe care l-am uitat.
- Dumnezeu a dat o nouă lege!
Dumnezeu? Nu se poate să fie adevărat... nici un înger nu a trăit pe vremea când Dumnezeu a scris legile noastre şi deşi eu cred asta, mă aud întrebându-l plictisită pe Ranpu de parcă această veste era ceva obişnuit, comun.
- Da? Şi ce cuprinde această lege?
Îmi înmânează pergamentul aşteptând să îmi vadă reacţia. Ochii mei de abia apucă să citească primele rânduri că scap foaia imediat din mână.
- Nu se poate... şoptesc eu nevrând să cred că aşa ceva este posibil.
Şi nici eu nu vreau să cred că am trăit în acea perioadă şi că nu am făcut nimic ca să împiedic acea lege să devină definitivă. Vreau să aflu mai multe însă nu pot.”

Scena se schimbă nelăsând-o pe Ayame să înţeleagă ce se întâmplă mai exact deşi aceasta încearcă din toate puterile să afle mai multe. Metradon încă se afla în mintea ei şi deşi încercă să îi influenţeze memoria nu putea să forţeze decât anumite întâmplări să fie retrăite de către conducătoare deoarece celelalte erau încă prea adânc ascunse şi nu putea să le acceseze. Era frustrant şi era sigur că Ayame avea să se trezească cu şi mai multe întrebări fiind mai confuză decât fusese până atunci dar nu avea de ales. Era asta sau nimic şi nimic nu era tocmai o opţiune în acea clipă.

„-Lucifer? Întrebă în timp ce mă uit prin încăperea plină de umbre şi întuneric.
Nu înţeleg cum de un înger, o vietate a luminii poate să supravieţuiască într-o încăpere atât de întunecoasă. Până şi Narkangelii preferă razele lunare în ciuda întunericului abisal.
Lucifer îşi face apariţia în spatele meu, crezând că nu îi pot simţii prezenţa şi încearcă să mă sperie însă dă greş. Eu nu mă mişc din locul în care stau şi nici nu îi dau vreun semn cum că a reuşit să mă ia prin surprindere. Ştiu că lipsa mea de reacţie îl va enerva la culme pe înger dar nu am nici un chef să îi fac jocurile sucite la această oră.
- Ce doreşti de la mine, Sanct Angel? Mă întreabă după ce se aşează pe fotoliul capitonat ce seamănă cu un tron.
- Vreau să te opresc. Calea pe care ai ales-o va duce la pieirea ta şi a lui Alexiel. Sunt sigură că nu vrei ca aşa ceva să se întâmple.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti. Nu pun la cale nimic, a zis Lucifer privindu-mă direct în ochii parcă provocându-mă să mai spun ceva ca să aibe motiv să mă atace.
Mă simţeam puţin descumpănită, nefiind sigură de ceea ce aflasem iar modul lui calm în care mi-a răspuns m-a dezarmat.
Nu ştiam atunci că Lucifer era un mincinos de primă clasă care putea să mintă privind pe oricine în ochi, făcându-l să creadă că ceea ce spune era adevărul.
- Te-am avertizat doar. Nu înrăutăţi lucrurile, spun înainte să ies din încăpere.
Este puţin ciudat cum sunt o spectatoare a acestor scene şi nu pot să fac nimic să le influenţez şi nici nu am acces la informaţiile pe care le deţineam în momentul în care se petreceau aceste întâmplări. Ca în amintirea de mai devreme cu Ranpu, nu pot decât să bănuiesc anumite lucruri fără a fi sigură de cât de acurate sunt bănuielile mele.”

Din nou scena se schimbă, nelăsând-o pe Ayame să afle ceva mai consistent.

„Mâinile lui erau peste tot, explorând fiecare colţişor al corpului ei, nelăsând-o singură secundă să dea înapoi pentru că ştia că dacă îi oferă acea posibilitate ea va profita de ea şi îl va respinge. Îşi dădea seama după acţiunile lui că se săturase de atâta amăgire şi promisiuni. Fusese răbdător, o lăsase să îşi aleagă momentul, însă cu fiecare zi care trecea el devenea din ce în ce mai nerăbdător. Nu îi mai ajungea doar un sărut de câteva secunde sau o atingere în treacăt fără să îi vadă nimeni. Nu înţelegea de ce trebuia să se ascundă, de ce nu puteau ceilalţi să se bucure de miracolul dragostei împreună cu ei. Adânc în inima lui, în sufletul său simţea că şi ea îşi doreşte aşa ceva dar dintr-un motiv necunoscut lui era reticenţă şi dădea înapoi de fiecare dată când sugera să recunoască în faţa tuturor că ei doi se iubesc. Dar nu şi de acea dată. Nu. De acea dată avea să o facă să uite de restul, de toţi cei de care îi era atât de teamă, să uite chiar şi de ea. Voia să fie a lui şi numai a lui, dar voia ca şi ea să îşi dorească asta. Nu avea de gând să treacă peste barierele ei dacă cu adevărat nu dorea să îl lase, avea să îi respecte acele bariere şi dacă avea să îl oprească avea să se oprească. Mâinile lui erau peste tot mângâind-o fără să o dezbrace, nu dorea să o forţeze să facă ceva ce nu îşi dorea.
- Te rog... nu... nu trebuie să facem asta... spunea ea printre încercările de a-şi recăpăta respiraţia.
Nu înţelegea ce se întâmpla cu corpul ei, de ce acesta o trăda în asemenea mod. Într-adevăr îşi dorea să fie a lui, numai ea putea să spună cât de mult îşi dorea acel lucru. Îl voia atât de tare încât devenise un adevărat chin să încerce să îi tot reziste, ar fi vrut să se lase arsă de acel foc pe care îl trezea în ea de fiecare dată când o atingea dar îi era teamă de ceea ce vor zice ceilalţi dacă vor afla. Nu era ca şi cum ar fi avut acelaşi rang. Ea era inferioară lui, el fiind superiorul ei. Nu era normal, însă cumva în toate acele misiuni în care au lucrat împreună se îndrăgostise de acesta, de modul lui de a privi lucrurile, de felul în care intră într-o bătălie încercând să îşi salveze oameni. Toate acele lucruri o cuceriseră mai mult decât gesturile pe care le făcea conştient cum ar fi acele mici atenţi oferite în cele mai ciudată momente sau trandafirii roşii pe care îi găsea într-o vază în faţa uşii încăperii ei. Şi-ar fi dorit să îi spună să continue, să îndrăznească să o dezbrace, dar nu avea acea putere în ea. Nu era făcută pentru a iubi şi a fi iubită.”
S-a trezit plină de transpiraţie încercând cu disperare să respire însă cineva încerca să o sugrume. Îi simţea degetele groase strângându-i gâtul, privind-o de aerul atât de necesar pentru susţinerea vieţii în trupul ei.
Metradon i-a părăsit trupul imediat ce Ayame s-a trezit. O văzu pe conducătoare cum se lupta cu cineva care avea tot corpul îmbrăcat într-o umbră. Nimic nu se vedea din trăsăturile persoanei pentru a oferi câteva indicii în aflarea identităţii sale, însă nu conta asta, ceea ce conta era faptul că Ayame retrăise nişte momente dintr-o viaţă anterioară lucru ce o făcea vulnerabilă în faţa unui atac. Avea nevoie de câteva minute de linişte pentru a-şi reveni, pentru a deveni conştientă de identitatea ei şi puterile pe care le posedă. Minute pe care nu le avea deoarece cineva încerca să o omoare şi ar reuşi dacă cineva nu făcea ceva.
Metradon dispăru din încăpere lui Ayame, apărând în cea a lui Ikusa. Ar fi ajutat-o el, dar nu putea să facă nimic deoarece nu putea să se implice direct.
- Trezeşte–te! A ţipat îngerul celest în urechea lui MoonBlood în timp ce îl zguduia pentru a se trezi.
Nimic nu s-a întâmplat. Ikusa a continuat să doarmă fără nici un semn că s-ar trezi curând. Apoi ceva i-a atras atenţia lui Metradon. Mâna FallenAngelului căzu de parcă ar fi fost mort. Cineva îi făcuse ceva lui, iar Metradon nu avea cum să îl ajute, trebuia să o ajute pe Ayame înainte să fie prea târziu. Trebuia să găsească o cale sau pe altcineva însă nu ştia cum sau pe cine să cheme să o ajute.
În acest timp Ayame îşi pierdea încet cunoştinţa, căzând într-o stare de comă.

Capitolul XV

ÃŽn Iad

Era cald, de fapt era mai mult decât cald. Era sufocant de cald şi nu mai suporta. Ura locul acela în care nici razele soarelui şi nici cele ale lunii nu reuşeau să pătrundă niciodată. Îi era dor de cerul înstelat, de căldura razelor solare, de transparenţa celor lunare, însă aceste lucruri păleau în faţa dorului după Hissori. Era nedrept că toţi au avut dreptul să uite ceea ce s-a întâmplat atunci, iar ea a fost blestemată să îşi amintească, să vadă de fiecare dată când închide ochii acele scene groaznice. De parcă nu era de ajuns că avea viziuni din viitor şi trecut, mai trebuia şi să ţină minte toate acele detalii îngrozitoare din acel timp. De ce a trebuit să fie condamnată să ţină minte toate ororile care s-au petrecut nu ştia, dar asta îi era soarta. În fiecare seară de când renăscuse se trezea ţipând din cauza aceluiaşi coşmar care nu îi dădea pace. Se gândise de multe ori la faptul că acel coşmar era poate pedeapsa ei pentru că a fost o lasă şi a fugit, ascunzându-se, refuzând să îi ajute atunci când ceilalţi luptau fiecare în felul său pentru ceea ce credeau că era bine. Ea ştiuse ce avea să se întâmple cu mult înainte să se petreacă numai că nu a făcut nimic. Poate ar fi putut să schimbe rezultatul acelei răscoale dacă i-ar fi ajutat, însă a fugit ca o lasă, ascunzându-se după motive patetice cum că nu era etic să îşi folosească cunoştinţele pentru a schimba cursul istoriei. Din păcate nu a putut să fugă de toate acele orori şi a fost obligată să vadă cea mai mare cruzime dintre toate.
Cădea încet în acea lume de care fugea cu atâta patimă chiar şi atunci după mii de ani când un ciocănit în uşă o readuse înapoi la realitate. A clipit de câteva ori amintindu-şi de situaţia în care se afla înainte să răspundă.
- Intră, Azazel.
Azazel era un demon cu aripile de liliac roşii din cauza sângelui pe care l-a vărsat cu atâta zel. Nu era impunător, fiind de o înălţime medie, având un trup comun. Poate ar fi fost atrăgător dacă nu era pentru minunatele lui trofee cu care se mândrea atâta. Avea numeroase cicatrici care îi împodobeau trupul dându-i un aer periculos, dar cele mai urâte îi brăzdau obrazul drept şi partea stângă a feţei unde o cicatrice începea deasupra sprâncenei şi se termina sub ochiul stâng. Din fericire ochiul i se vindecase, acesta fiind doar puţin zgâriat cu cuţitul adversarului. Se mândrea cu ele considerându-le într-un mod nebunesc trofee ale războaielor, luptelor câştigate. Ar fi fost drăguţ fără acele cicatrici, dar nu era decât fioros şi inspiră teamă tuturor care îl vedeau. Părul îl ţinea cât mai scurt posibil ceea ce împiedica pe cei din jurul său să îşi dea seama de culoarea lui adevărată. Era ceva între un albastru închis aproape negru şi şaten. Fiecare interpretă ce culoare dorea. La fel se întâmpla şi cu culoarea ochilor săi care îşi schimbau nuanţa de verde în funcţie de starea în care se afla.
Azazel intră rămânând uimit ca de fiecare dată de puterea pe care o posedă Raphael. Deşi fusese însărcinat să o păzească pe aceasta de câteva săptămâni bune, încă nu se obişnuise cu acest dar al ei de a ghici cine bătea la uşă. Chiar de câteva ori luase câţiva demoni cu el şi îi puse să bată la uşă şi de fiecare dată le spunea să intre după nume. Nici nu conta dacă îi întâlnise sau nu în trecut. Îl înspăimânta această putere a ei de a vedea viitorul deşi nu ar fi recunoscut acest lucru pentru nimic în lume.
- Hei. Pe cine omorâm azi? A întrebat-o el stând la doi paşi în spatele ei într-o poziţie rigidă, de parcă se aştepta să sară la el în orice secundă.
- Pe tine, răspunse ea continuând să se uite afară la acel iad format din clădiri negre şi foc.
- Zici asta în fiecare zi şi totuşi niciodată nu ai încercat să mă ataci. Ştii ce cred eu? Cred că numai vorba este de tine. Poţi vedea viitorul însă nu ştii să te lupţi... dar deşi spunea acele lucruri, nu le credea.
Ceva nu era în regulă şi el simţise asta. Transpiraţia îl lovise dintr-o dată şi tot ce ar fi voia în acea secundă era să dispară cât mai repede din acea încăpere, din prezenţa ei, numai că nu mai apucă. O durere insuportabilă l-a acaparat. Se simţea de parcă cineva îi smulsese inima de la locul ei. A apucat să vadă că avea o gaură mare în mijlocul pieptului înainte să cadă în genunchi şi ochii să i se îndrepte spre Raphael care ţinea în mâna încătuşată, într-o mănuşa albă care era pătată de sângele lui, inima sa. Următorul lucru pe care îl făcu fu să moară căzând cu fată pe podea la picioarele ei.
- Nu este indicat să mă subestimezi, a afirmat ea zdrobind inima şi lăsând-o să cadă din mâna ei înainte să păşească peste trupul lui Azazel şi să iasă din cameră.
Nu mulţi ştiau care erau puterile pe care le deţinea. Majoritatea credeau că ea poate să vadă viitorul, nu se gândeau că acea putere de fapt derivă din adevărata ei abilitate care era puterea de a manipula timpul. Încetinind timpul pentru toţi cei care se aflau în proximitatea ei putea să facă ce dorea din victimele sale fără ca ele să îşi dea seama decât atunci când ea încetă să controleze timpul sau putea să îl facă să treacă foarte repede, atât de rapid încât câteva minute puteau să devină ani, chiar milenii. Nimeni în afară de Lucifer nu ştia de această abilitate a ei pentru că nu o folosise în luptă de faţă cu ceilalţi, iar adversari ei nu trăiau îndeajuns de mult încât să povestească. Şi totuşi în ciuda acestei puteri teribile, ea nu o folosise decât de câteva ori în viaţa ei. Îi era teamă să nu piardă controlul şi să devină ceva ce ura, dar acea teamă începuse să fie diminuată de sângele demonic ce îi curgea în vene şi care începuse să o schimbe fără ştirea ei.
Mergea pe holul de la etajul al doilea al palatului în căutarea lui Akki. Trebuia să vorbească ceva cu aceasta înainte să se ducă pe câmpul de luptă, însă nu reuşea să o găsească. În căutările ei a dat peste o sală enormă ce semăna cu o sală de conferinţă. În această se aflau pe puţin o mie de demoni îngrămădiţi unii în alţi în timp ce Lucifer stătea liniştit pe tronul său cu ochii închişi, de parcă ar fi dormit, deşi cum cineva putea să doarmă în acea gălăgie infernală nu putea înţelege.
Erau mult mai mulţi demoni decât văzuse în viziunile ei, însă acest fapt era atât de minor, de nesemnificativ. Nu conta numărul, niciodată într-un război dintre îngeri şi demoni nu numărul fusese motivul pentru care îngeri au câştigat sau au pierdut. Nu. Ceea ce conta era ceea ce făceau câţiva indivizi. Simţea că era schimbată, încă se întreba cum de putuse să îşi folosească puterea cu o aşa uşurinţă, dar deşi încerc din răsputeri să îi pese că a omorât pe cineva, nu putea. Nu îi pasă şi punct. Îngerii nu trebuiau să omoare nu conta dacă victimele lor erau demoni sau nu, iar ea nu ştia cum să îşi folosească puterea pentru a face bine. De când o primise o considerase un blestem şi încercase să o uite, de aceea preferase să îşi amestece sângele cu cel al demonilor. Numai să nu îşi folosească abilitatea. Nu avea de gând să o folosească vreodată, însă cu cât trecea timpul cu atât sângele demonic se amestecă cu al ei, obligând-o să se schimbe, să îşi schimbe personalitatea. Nu conta cât de mult se luptă împotriva acelei schimbări, simţea cum încet pierde bătălia.
- Nu ai ce căuta aici! A ţipat un demon închizându-i uşa în nas.
Raphael se trezi din gândurile sale şi îşi văzu în continuarea de căutarea ei. Nu o interesa ce făceau demonii în acea cameră. Era conştientă că în câteva ore aveau să plece la luptă, aveau să se lupte cu îngerii la graniţa dintre cele două lumi. Ea trebuia să o găsească pe Akki, să afle dacă a vorbit cu Michael sau nu.
- Pe cine cauţi cu atâta pasiune?
Raphael s-a oprit instantaneu la auzul acelei voci. Deşi ştia mult prea bine cui aparţine acea tonalitate s-a întors să îl privească direct în ochi pentru a fi sigură, deoarece cu doar câteva minute în urmă îl văzuse stând pe tron, uitându-se plictisit, adormit la cei care îl înconjurau. Trebuia să se pregătească de luptă, nu avea timp de ea sau aşa credea ea.
- Nu te interesează, a răspuns pe un ton neutru uitându-se pe fereastra din dreapta ei.
- Vreau să vi cu mine să îţi arăt ceva, a spus Lucifer zâmbind diabolic urmărindu-i fiecare reacţie ca un prădător.
Îngerul Seraphim îl urmă curioasă să vadă care era motivul pentru care el zâmbea într-un mod atât de enervant, de parcă ştia ceva secret şi nu voia să îi spună. Mergea la doi paşi în spatele lui cu capul în jos cufundată din nou în propriile ei gânduri. Nu acorda nici o atenţie locurilor înconjurătoare.
După câteva minute de mers pe holuri goale şi coborând pe scări nefolosite de ani, se opriră în faţa unei uşi masive din fier. Din câte ştia nu mai fusese în această parte a castelului niciodată. Era undeva la subsol, într-un fel de catacombă săpată în stânca pe care se afla construit palatul. Uşile se deschiseră singure scoţând un zgomot îngrozitor, de parcă ar fi fost chinuite, dar adevărul era că probabil nu mai fuseseră folosite de foarte mulţi ani. Ceea ce văzu înăuntru o şocă atât de tare încât nu vru să păşească pragul. Akki era crucificată cu capul în jos, în jurul ei sângele formând o baltă pe cale să se usuce. Părul îi era tăiat, iar din loc în loc răni pline de puroi se zăreau din loc în loc unde părul părea a fi smuls. Faţa îi era umflată plină de tăieturi, la fel şi restul corpului. Sânii îi era o masă teribilă de carne şi grăsime care îi făcea stomacul să i se revolte. Toată era plină de urmele torturii pe care i-o aplicase Lucifer. O dezgustă. Se întoarse cu spatele ne mai suportând să vadă acel tablou grotesc şi se trezi că dă peste Lucifer care stătea ca o stână de piatră observând cu o plăcere sadică reacţia ei.
- Nu îţi place ce vezi? Ce credeau că va păţi când aflăm că m-a trădat? Credeai că o să o exilez sau poate că o să îi ofer o moarte uşoară? A întrebat-o punându-şi mâinile pe umerii ei şi întorcând-o cu faţa spre acea scenă împotriva dorinţei ei.
Îşi închise ochi. Nu putea să se mai uite la ea. Deşi era un demon nu suportă să vadă aşa ceva.
- De ce a trebuit să o chinui în asemenea mod? Erai un înger pentru numele lui Dumnezeu! Nu mai ai suflet? Inimă? A întrebat Raphael încercând să nu vomită.
- M-a trădat şi bine spus, eram înger. Nu mai sunt de mult aşa ceva. Trebuia să le arăt celorlalţi doritori de asemenea acte să vadă ce se întâmplă cu cei care îndrăznesc să mă trădeze. Desigur, tu nu trebuie să te temi, a spus el punându-i mâna pe bărbie şi obligând-o să se uite în ochii lui. Încă am nevoie de tine, încă îmi eşti folositoare.
Se mişcă prea uşor, prea fără zgomot pentru placul ei. Nu putea să îşi dea seama unda va fi în următoarea secundă, fapt ce o făcea să se teamă pentru viaţa ei. Era singurul care nu era afectat de puterea ei ceea ce o făcea să fie absolut vulnerabilă.
- Te invit să vi cu mine pe câmpul de luptă, să vezi cum iubirea ta pierde în faţa puterii mele. Bineînţeles, este dreptul tău de a refuza, dar te avertizez oricare va fi răspunsul tău, tu tot vei veni cu mine, a afirmat el dispărând.
I se părea ciudată această invitaţie. Nu înţelegea de ce riscă să o piardă doar pentru a-i arăta o posibilă înfrângere a îngerilor, dar nu avea de gând să refuze. Trebuia să fie pe acel câmp de luptă. Trebuia.

Hey, Hey. După o mică absenţă revin pe aici. Şi încep pregătirile pentru război care se anunţă a fi epic, cel puţin până acum. Acest capitol a fost presărat cu horror mai ales spre final, unde modul în care a murit Akki m-a surprins oarecum, deşi într-un mod evident Lucifer nu avea să treacă atât de uşor acestă trădare, plus că s-a folosit de asta pentru a da o lecţie tuturor celor care s-au gândim măcar să îl trădeze sau cel puţin să încerce.
Şi recaţia Îngerul Seraphim când la omorât pe demon, deşi nu ştiu dacă a vrut să demonstreze că se ţine de cuvânt sau a fost controlată de partea ei demonică. Şi mai e ceva care îmi dă de gândit dorinţa ei de a lua parte la război, deşi însăşi Lucifer a anunţato că va lua parte fie că vrea fie că nu. Au fost câteva greşeli cel mai probabil din neatenţie. Aştept nextu sper să apară cât mai curând. Spor la scris bye.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Cand imaginatia prinde aripi yume^^ 4 3.269 23-04-2012, 08:25 PM
Ultimul răspuns: yume^^
  Inger fara aripi Kyandi. 2 2.439 31-03-2012, 10:32 PM
Ultimul răspuns: hiimera
  Ritmuri insangerate nimeni 29 17.021 31-12-2011, 03:32 PM
Ultimul răspuns: Savarina Ali
  Bataie din aripi Ichigo. 2 2.513 02-06-2011, 10:24 PM
Ultimul răspuns: Hanna2300
  Zbori fără aripi ÅŸi zâmbeÅŸti plângând. Lust. 4 3.471 13-04-2011, 09:42 AM
Ultimul răspuns: Lust.
  Aripi frante Child Of Sunset 12 8.002 25-11-2010, 09:46 AM
Ultimul răspuns: Child Of Sunset
  Aripi negre bluedark 0 2.135 30-08-2010, 09:01 AM
Ultimul răspuns: bluedark
  ÃŽi vei da ingerului care nu poate zbura…aripi? Axxa.No.Way 39 29.212 20-02-2010, 09:05 PM
Ultimul răspuns: Irukandji
  Cand demonul prinde aripi Irukandji 13 10.118 19-10-2009, 06:29 PM
Ultimul răspuns: Baunne
  Ingerii nu zboara,fara sa aiba aripi Lexi 2 3.027 23-06-2009, 04:42 PM
Ultimul răspuns: Lexi


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)