01-09-2010, 02:31 PM
[edit Aly]Tip Critica Permisa: Limbaj / Idei / Forma.
Acum cateva zile o idee mia venit (cam rar in ultimul timp) sa scriu si eu un one-shot. Deci la greseli de ortografie o sa fie cu lopata (va zic sigur) Va urez multe idei de critici! Stiu ca nu am nici descriere si nici altele... dialogul ff sec (ma critic singura== ce tampenie) Va urez spor la citit. Am incercat sa il fac mai lung, ca sa aveti ce critici sa imi dati (sunt sigura ca o sa primesc cu tone)
Nu mai esti tu, acum esti alfel. O multime de fane te intampina in fiecare dimineta. Asta a fost cel mai mare vis al tau, iar lucrurile cele mai importante leai uitat: familia, prieteni, chiar si pe mine... Inainte iti placea simplitatea, acum traiesti in lux si, nu iti mai pasa ce sa intamplat cu viitorul meu. Mai uitat complet. Odata ai zis ca sunt cel mai important lucru din viata ta, a fost o minciuna? Iti mai aduci aminte cand am pasit impreuna pragul scoli. Ne tineam de mana iar mama ne incuraja din spate. Acel sentiment era unic, eu si tu. Doua suflete pereche, asta credeam pe atunci. Mereu ma simteam ca as pluti cand eram langa tine, simteam cum inima imi i-a foc cand ma strangeai de mana, totul era ca un vis din care nu mai vroiam sa ma trezesc, niciodata.
-Nu plange, nu trebuie sa plangi. Am auzit din spatele meu, m-am ridicat de pe bordura si am dat sa plec. Mai prins de mana si mai tras in bratele tale, iti sprijineai barbia de umarul meu.
-De ce plangi? Mai intrebat in timp ce imi strangeai palma. Ma priveai cu ochi tai albastri, erau minunati...
-Toti copii se compoarta urat cu mine. Am spus eu printre suspine, tu miai sters lacrimile si mai sarutat pe frunte.
-Sunt doar invidiosi, ai spus tu. Vrei sa facem o promisiune? Ai spus cu atat de multa incredere in voce, asta erai tu, opusul meu. Mereu gata sa imi sara in ajutor, nu am putut spune "nu" asa ca am acceptat. Te priveam plin de suspans, la fel ca atunci cand citesti o carte de basme si vrei sa sti ce se va intampla in continuare.
-Promit ca o sa te protejez mereu si ca iti voi fi alaturi. Daca tu promiti ca nu o sa mai asculti ce spun ceilanti si nu vei mai plange... Ma doare inima cand vad cum ochi tai verzi varsa lacrimi amare.
Si asta a fost o minciuna, nu? Acum unde esti? Cand plangeam si te rugam sa nu pleci tu ma priveai indiferent. Acum tu esti incojurat de lume care te atmira, cea ce eu nu pot intelege. Ai ales faima in loc de o viata simpla. Nu iti port pica, findca toate copilaria ta ai avut grija de mine, acum e momentul ca tu sa stralucesti. Sper sa iti fie bine pe scene in lumina reflectoarelor, sa auzi cum fani extaziati iti striga numele. Si acum ma doare ce a facut faima din tine, nu mai esti ce ai fost, acum esti doar o umbra a celui pe care am avut onoare de al avea langa mine atatia ani. Cred ca ai fost multumit in acea zi, ca mi-ai frant inima ce sangera deja din cauza ta, tot ce vroiam era sa te strang in brate, sa iti spun ca imi e dor de tine. Si tu ce ai facut...
Mii de stele stralucesc, dar nu ca tine. Atat de incantat alergam pe soselele aglomerate. Amicul meu nici nu putea tine pasul cu mine, vroiai sa te revad. Am vazut o limuzina neagra si m-am grabit in zecile de fani ce asteptau un autograf de la tine. Mam inghesuit in locurile libere si atunci team vazut cum calcai pe covorul rosu, ochelari tai de soare iti acoperau ochi, geaca de piele era deschisa iar pantaloni negriciosi erau mulati pe coapsele tale. Aratai ca o vedeta. Lumina luni te facea sa pari un inger, buzele tale rosi nu schitau nici un zambet. Mainile tale erau lasate pe langa corp, fara sa gesticuleze nimic. Am indreptat mana spre tine dar nu ajungeam. Ti-am strigat numele, iar tu tiai dat ochelari jos. Erai atat de elegant incat stiam ca nu mai esti tu.
-Mda, ce vrei? Mi-ai spus rece, nu credeam ca o sa te aud vreodata vorbind asa. Inainte imi vorbeai dulce cu zambetul pe fata, mereu ma surprindeai prin nebuniile pe care le faceai.
-Eu sunt fratele... Dar mana ta ma oprit, acest gest ma uimit. Tiai lasat-o in jos. Stiai ce vroiam sa zic, eram sigur.
-Nu imi pasa, eu nu am familie si nici prieteni, ai spus cu glasul rece. In acel moment am simtit cum ma deschilibrez, totul parea negru in fata ochilor numai tu straluceai. Totul se misca cu incetinitorul. Inainte sa intri in limuzina, mai impis iar eu am cazut pe jos ai inceput sa razi si ceilanti au facut la fel.
Daca eu nu iti sunt frate atunci inseamna ca nici iubirea pe care o simteai pentru mine nu ti-o mai amintesti... Uite unde te-a adus celebritatea.
Nu te pot uri indeajuns de mult. Atunci cand ai zis ca o sa ma protejezi, unde ai fost cand sangeram, uitat de umaninate? Atunci cand iti strigam numele in somn si imi doream sa fi langa mine sa ma iei in brate, nu erai. Iubeste faima, tot ce iti da ea. Dar nu ea te-a crescut, nu ea a fost cea care tia spus "Te iubesc", astia am fost noi ce-i care tineau la tine cu adevarat. Persoanele ce te iubeau. Si acum imi amintesc parul tau albastru ce se asemana cu o nopate fara stele, ochi tai exprima numai ura si scarba cand priveste pe cineva. Stilul tau rebel de a te imbraca ma face sa ma gandesc la zilele petrecute impreuna. Cita falsitate se poate ascunde in spatele unei persoane, incerc sa par dur, insa sunt slab si foarte sensibil. Orce lucru ce imi aduce aminte de tine ma face sa ma intristez... chiar orce.
Nu mai vroiam sa stau in ploaie sa imi amintesc ce mi-ai facut. Am plecat din statia de autobuz, iar pasi ma indreptau spre scoala. Picaturile de apa se scurg pe bluza mea, in partea stanga un gard inalt de vro doi metri jumate' se intinde pana la o poarta ce se afla in fata mea. Am calcat usor, si ma indreptam spre intrarea din spate a scoli. Am cotrobait prin buzunarul drept ai blugilor, pana am gasit o cheie. Am rasucita in broasca, iar zgomotul balamalelor se auzea ca un ecou in acea liniste mormantala. Am pasit pana la o masa ce se afla langa geam. Am tras scaunul facut din stejar mai aproape de mine. M-am asezat pe scaun si am asteptat ca "lacrimile tristeti" sa se opresca, asa ii ziceam eu la fenomenul ploaie. Din cauza ca daca eu nu pot plange, macar ploaia sa o faca si pentru mine. Sa isi faca simtita prezenta... atunci cand toti zambesc si uita de amaraciunea din jur. Sa isi aduca aminte ca si ei au plans si sa se bucure de lacrimile ei pure si cristaline. Priveam stropi de apa cum se scurg pe geamurile bibloteci, totul arata "mistic" daca o pot numi asa. Bibloteca era intunecata, nu ma ostenisem sa aprind lumina. Pasi se auzeau pe parchetul de o culoarea nisipul proaspat udat de valurile mari. Ma gandeam ca o fi vrun soarece, nu vroiam sa ma ingrijorez degeaba.
"-As fi vrut sa fi aici..." mi-am spus in intimitatea gandurilor. In ochi mei verzui se putea obseva tristetea ce ma coplesa, suvite cu tenta de un mov inchis imi cadeau pe chip, acoperindumi ochiul stang. Un sentiment de regret il aveam in interior, ca lam lasat sa plece. As fi dat orce ca sa ii mai zic odata "frate" sau ca cat de mult il iubesc. Doar povesti de adormit copi, ce te fac sa crezi in orce citesti. De asta lumea e dezamagita dupa ce visurile se destrama unul cate unul. Toti ne credem liberi dar suntem doar marionetele sorti. Niste simpli pioni pe o tabla de sah gata sa se rupa. Daca ar fi asa usor atunci as vrea sa pionul meu se fie cat mai aproape de a lui, ca sa nu ne mai despartim in veci. O alta speranta ce va muri odata cu timpul... Ce risipa de timp sa iti imaginezi ca vei fi cu persoana iubita.
The End.
"Forgive you? Why? It's not like I'm mad or anything. You were the one who got angry; just like you said, I was being too nosy. I've always been like that, not knowing my boundaries. I'm the type who'll water a plant til it drowns."
- Yokozawa Takafumi no Baai, vol. 2