Itsumo mugoi, Itsumo yasei[always inhuman, always wild] [sf / shouen-ai / yaoi]

[bastard_in_love]

Dune, ... cat m-am zbatut eu pentru cartea asta, intr-un final am ajuns la alta, dar este o poveste prea lunga:)) Merci pentru comment. Asemanare cu Ai no Kusabi... nu intentionam, insa s-au potrivit, oricum, ca sa fiu sincera nu am fazut multe SF-uri la viata mea si incerc sa-mi dezvolt un stil propriu cat mai vast. De aceea am adoptat si acest gen. In fine, capitolul II:


-Taky�ingana brunetul, fiind parca hipnotizat de culoarea aceea de verde pal a ochilor pe care mintea ii privea parca printr-o bucata de cer incetosat.
-Hoshi�rosti roscatul la telefon, insa brunetul a scapat receptorul.
-HOSHI !striga din nou, dar parca vorbea peretilor.
Baiatul privea, privea in gol fara a se gandi la ceva anume, amintiri ii zburdau necontenit prin fata ochilor, desfasurandu-se precum un film, unul regizat de propria lui vointa. Isi amintea doar de acea promisiune, si de acel unic moment.

~Flashback~
-Nu vreau sa-ti distrug viata! Pot pleca daca aceasta iti este dorinta ! Doar�
-Priveste, vezi mingea de foc ce tocmai se prelinge pe cer? Ea m-a urmarit si prin cel mai dens intuneric, si-mi este martora, nu voi renunta la acest vis nici daca ar fi sa-mi dau viata pentru asta!spuse un tanar, graiul fiindu-i impiedicat de o mangaiere dulce, parca infinita.
~End of Flashback~

�Ma intreb care-i sunt cerintele... La urma urmei, ce am de pierdut? Demnitate, viata, amintiri, prieteni ? Presupun ca nimic nu mai este valabil. Daca toti sunt ca el ce rost are lupta ?�
Acesta s-a ridicat de pe scaun, deschizand holo-playerul.
-Resedinta maestrului Messian?
-Da, va rog, cine sunteti?
-O anumita persoana cu care ar dori sa negocieze, spune-ti-i ca-l cauta �Hoshi�!
Valetul imbracat ca la carte disparu, iar dupa o asteptare de aproximativ doua minute, in fata ecranului a aparut un tanar roscat, cu o fata demonica si niste haine iesite din comun. Brunetul nu l-a luat in seama cand acesta i-a spus ca Messian era ocupat, insistand sa-i vorbeasca.
-Nu fi prost! Ai noroc ca nu am inchis! Cine te crezi?izbucni roscatul infuriat de atitudinea brunetului. �Ai cumva programare?
-Nu fii natang! Vin acolo daca altfel nu se poate cu idioti ca voi!concluziona brunetul, inchizand si luandu-si sacoul pe el. Era la cativa pasi vila, deci de ce s-ar fi grabit. Mai intai a cerut computerului o harta, pentru a se asigura ca nu se pierde printre stradutele ce inconjurau casa maestrului. � Intotdeauna au nevoie de atata spatiu?! Ce fite, un apartament ce are ?! �
Durase ceva timp pana a reusit sa gaseasca ceea ce cauta, asa ca si-a luat hartia cu datele si a dorit sa iasa pe usa, dar inainte sa apuce sa deschida, aceasta a fost trantita, iar Messian a navalit ca o furtuna inauntru, incuind si strangandu-i maxilarul cu forta.
-Mai cap sec, tu gandesti? Se pare ca nu. In care parte din conversatia noastra ti-am dat eu voie sa ma cauti acasa !?
Brunetul nu intelegea care era problema. La urma urmei nu era alta cale de a-l contacta. Dar nu a putut sa mai scoata vreun sunet, deoarece a fost impins cu putere, impactul cu peretele nefiind tocmai placut. Argintiul il privea indiferent, rece, de parca ar fi privit o insecta.
S-a intors cu spatele facandu-i baiatului semn sa-l urmeze. Au coborat scarile pana in fata blocului. Printr-o apasare de buton, li s-a infatisat o limuzina neagra, micuta, care plutea la cativa centimetri deasupra pamantului. Brunetul l-a urmat pe Messian, asezandu-se pe unul dintre cele doua scaune. Atmosfera er auna straina lui. Nu cunostea decat scaunele incomode ale motocicletelor cu reactie si vantul puternic batandu-i pe fata. Felul in care totul zbura pe langa masina argintiului era neobisnuit. In cateva secunde erau in fata unei porti metalice uriase. Cand Messian si-a plasat palma pe detector, acestea s-au indepartat, dezbaluind o cabina de lift incapatoare, ce i-a dus intr-o camera imensa. Brunetul nici nu stia ce sa admire mai intai.
Peretii straluceau, tablourile erau luminate de mici lumini incorporate in pereti, fiecare pictura fiind abstracta. Covoarele erau de un alb impecabil, iar canapelele negre se asortau perfect. Televizorul imens si barul plin cu diverse bauturi completau un spatiu relaxant, alaturi de o masa imensa de biliard, plasata in centrul incaperii. Fiind prea absorbit de peisaj nici nu a remarcat ca peu na dintre canapele statea roscatul care i-a raspuns mai devreme.
-Mergi ?il intreba argintiul continuandu-si drumul catre o usa. Cand aceasta a fost deschisa aparu o alta camera demna de a fi admirata. Messian insa l-a impins inauntru, spunandu-i sa se aseze unde vrea si sa il astepte, apoi inchizand usa.
S-a intors la prietenul sau, asezandu-se pe suprafata neagra si apasand un buton plasat pe masa de biliard. Un trabuc dintre cele mai scupe a sarit in mana sa, aprins ulterior de o bricheta incorporata.
-Cine e tipu ?intreba roscatul.
-El ? Aaa... nimeni important.
-E atat de neimportant incat nici eu, marele tau prieten Ryoko, un-l poate admira un pic? Haide� zi acum, ce e cu el ?insistra acesta ranjind nerabdator.
-Daca ti-as spune tot nu m-ai crede ! Asa ca... de ce sa ma mai obosesc?
-Incearca !
-Ce vrei sa stii ? Ca sunt un prost, un tradator ?! Speram ca macar tu sa nu pui intrebari !racni argintiul furios. Fumul il invaluia, iar Ryoko se apropia de el, periculos de mult.
-Trebuie sa te oblig sa-mi spui ?Intreba acesta, punand deoparte paharul de vin rosu, gesticuland ca o amenintare in asa fel incat Messian sa remarce asta cu usurinta.
-Nu fii penibil ! Nu sunt persoana care sa se teama de tine !
Roscatul a oftat, retragandu-se si lasandu-l pe Messian singur sa priveasca neonul suspendat de perete, ce stralucea strapungand un intuneric apasator.

Scuzati dialogul in exces, dar nu imi place sa filozofez eu prea mult, prefer sa mai las si personajele sa-si faca numarul.