22-02-2010, 11:06 PM
Totul impreuna
E o nebunie sa incerci sa evadezi din inchisoarea propriei case. La fel cum e o nebunie sa incerci sa sfidezi regulile unui tata posesiv, stiind ca nu ai nici o sansa in fata cuvantului sau. Dar totusi, inima imi cere sa plec, sa merg sa il vad, sa ii aud din nou vocea si sa ii simt reasuflarea calda pe gatul meu. Ah, dar astea sunt doar vise...Eu sunt inchisa intre patru pereti. Nebunul, m-a incuiat in camera. Clar, omul asta e dus cu capul.
Am lasat un suspin sa imi alunece printre buze in amintirea copilariei mele de mult apuse. Mama, viata e cumplita de cand tu nu mai esti. Sunt inchisa in colivia de aur si nu am loc nici sa dau din aripi. Macar pot merge la scoala. Atat de mult iubesc scoala... Este singurul loc unde pot sa stau fara sa imi controleze tata viata. Dar gandurile imi zboara din nou spre imaginea mamei mele. Oare e mai bine acolo? Sa speram, fiindca o data si o data voi ajunge si eu prin zona aia si nu vreau sa am parte de inca o viata imputita cum e asta.
Insa melodia zgomotoasa a celularului meu ma trezeste din visare:
- Da, am raspuns inca visatoare.
- Am nimerit intr-un moment prost? se auzi vocea de la celalat capat al firului.
Cuvintele aceastea mi-au facut inima sa bata cu putere. Mai aveam putin si saream in sus de bucurie, dar intr-un final m-am calmat si am raspuns:
-Tu, niciodata nu ai putea sa nimeresti prost...
-Atunci uita-te pe geam!
Asta nu se poate. E pur si simplu imposibil. M-am ridicat din pat ca arsa si am fugit la geam. Si acolo, cred ca am vazut raiul...Sau cel putin am vazut un inger de acolo.
- Noapte buna, sufletul meu! a strigat Edward de jos, facandu-mi cu mana.
Nu am fost in stare sa spun nimic, pur si simplu mi-am transformat intreaga fata intr-un zambet. Un zambet larg si stralucitor care ma facea sa ma simt bine si implinita in timp ce ma uitam la el si la chipul sau atat de dulce. Dar dintr-o data acea fata superba s-a transformat intr-una ingrijorata.
Si intr-un final am priceput care era treaba cu ingrijorarea. Un sunet puternic mi-a luat pentru un moment auzul si o mana brutala s-a infpit in parul meu.
-Melanie! Treci inauntru! a urlat tata la mine.
Cand si-a desclestat mana din podoaba mea capilara, stiu ca a luat cu el multe fire. A inceput sa spune vrute si nevrute si zau ca era sa scoata fum pe nas.
- Las-o! a urlat Edward de jos.
Dar spre disperarea mea, nimic nu il putea opri. Strigatele iubitului meu erau in zadar, plansul meu deasemena. Un monstru se napustise asupra mea si cu o lovitura puternica ma adusese mai aproape de inconstienta. O perioada de cateva secunde lumea nu mai era clara. Mama... Unde sunt? Unde esti? Salveaza-ma! Am inchis ochii, bucurandu-ma de linistea ce m-a acoperit cateva momente. Imi doream, sa ramana asa, liniste, intuneric. Sa imi pot odihnii ochii.
Dar un urlet puternic m-a readus in simtiri. Nu ma mai lovea nimeni si eram aproxmativ libera sa ma misc. M-am ridicat si am aruncat o privire in jur. In dreapta patului meu, Edward era intins pe jos si monstrul acela il lovea cu brutalitate. Nu, orice numai asta nu!
- Nu te atinge de el! am urlat cat am putut de tare.
A intors capul spre mine si am paralizat. Zambea. Cum putea sa ranjeasca in halul asta, in astfel de momente?
- Atat de mult conteaza el pentru tine? Atunci, sa te vad cat vei mai iubi cadavrul lui!
Am apucat vaza de flori de pe birou. O sa o fac! O sa o fac! Pentru un moment picioarele au inceput sa imi tremure si frica imi cuprindea fiecare celula, dar Edward a mai urlat inca o data printre loviturile asa zisului meu tata.
-Nu! am urlat in timp ce vaza se spargea de capul sau.
Nu a mai spus nimic. Pur si simplu a cazut inconstient pe podea. Sangele curgea intr-un fir subtire, aproape invisibil. Eram constienta ca se putea trezi in orice clipa, dar nu am fost in stare sa fac altceva decat sa cad in genunchi. Edward s-a apropiat de mine, abia tarandu-se si m-a luat in barte, cum a putut.
- Multumesc, spuse in timp ce ma saruta pe frunte.
Dar raul nu se termina aici. Caci dupa cum am spus, lovitura mea nu avea cum sa il tina la pamant pentru totdeauna. Si incetul cu incetul, incepea sa se miste.
- Uite, spuse in timp ce scoase un briceag din buzunar.
OK, prima data am ramas masca. Dar in urmatoarele secunde am procesat informatia mai bine. Am intins mana neincrezatoare, iar el mi-a dat briceagul. L-am deschis si ma uitam la el. Am inghitit in sec. M-am ridicat si am mers spre trupul ce inca era intins pe jos. Am aruncat inca o privire armei albe din mana mea. Dar in momentul acela degetele lui s-au strans pe glezna mea. Am urlat cat m-au tinut plamani in momentul in care am infipt cutitul in spatele sau. Sangele curgea siroaie din rana provocata de cutit, de mine. A deschis ochii pentru a se uita la mine si asa au ramas pentru etermnitate, purtand ura in ei.
- Tu...Tu nu ai fost tatal meu! am spus in timp ce lacrimile imi udau fata.
- O sa trecem peste asta...impreuna...
Da, va trece. Toate trec, dispar si se duc. Si nenorocirea asta va fi stearsa de timp..Si noi vom ramane impreuna...