Duel Nya, A`Svear si FallenAngel

[Nya.]

Să vă explic ceva. Când lăsați comm, alegeți doi participanți. :] Well, good luck !

[center]Amintiri[/center]

Alergam prin pădure, dând la o parte cu mâinile crengile copacilor. Rănile îmi sângerau, dar nu puteam simți durerea. Mintea îmi era ocupată de teama că mă va prinde. Atingeam cu picioarele goale zăpadă, dar nu simțeam frigul și nici nu-mi puteam da seama dacă pielea mea albă se transformase în violet. Îi puteam auzi respirația îngreunată, iar acest lucru mă făcu să alerg și mai repede. Panica creștea, iar lacrimile îmi inundau fața. Acest om, pe care îl cunoșteam de când eram mică, dorea să mă omoare. Am simțit cum mă împiedic de rădăcina unui copac. Am căzut, întorcându-mă repede cu fața în sus, încercând să mă ridic. Era prea târziu. Mă privea cu ochii plini de ură, cu cuțitul îndreptat asupra mea. Se aplecă spre mine și mă mângâie cu lateralul cuțitului pe gât.
- Ce vor spune părinții tăi când vor vedea că chipul frumoasei lor fete este compromis? Ah, stai! Ți-am omorât părinții!
Râse într-un mod demn de dispreț, care mă făcu să tremur. Își trecu lama pe chipul meu, apăsând. Am urlat. Durerea era de nesuportat. Îmi linse sângele ce îmi curgea necontenit pe față. Când limba lui făcu contact cu fața mea mi s-a făcut greață. Nu puteam să suport gândul că omul ce îmi omorâse părinții mă atingea, în acest fel. Eram paralizată, nu mă puteam mișca. Își înfipse cuțitul în obrazul meu stâng și lăsă o tăietură adâncă din care sângele curgea șiroaie și apoi îmi dădu o palmă peste tăietură. Durerea era atât de mare încât nu am mai putut țipa, căci gura îmi paralizase. Speram că se va termina curând. Voiam să mor, nu puteam suporta durerea ce îmi brăzda tot corpul. Puse cuțitul pe gâtul meu, făcând o crestătură adâncă. Am simțit cum nu mai puteam respira. A râs, apoi mi-a înfipt cuțitul în stomac. Nu m-am putut uita la ce am pățit. Doar l-am auzit când a aruncat cuțitul într-un tufiș, apoi a fugit.
Eram întinsă pe jos, murdară și plină de sânge. Mi-am ridicat ușor mâna stângă, privind-o. Am scos un sunet stins. Brațul meu avea o culoare puternică de mov ce mă îngrozea. Mi-am dus mâna cât de încet am putut spre față, atingând-o. Am simțit sângele, ce s-ar fi uscat rapid dacă se oprea, dar am simțit și lacrimile ce-mi curgeau necontenit pe față. Aceasta era prima dată când plângeam. Nu, nu eram insensibilă, dar mereu fusesem ferită de tristețe. Dar când tatăl meu a venit în seara aceasta acasă spunând că vom muri toți, fericirea mi s-a estompat. Încă nu știam motivul pentru care propiul meu unchi, îmi omorâse părinții, iar acum voia să mor și eu.
Liniștea din jurul meu era îngrozitoare, extrem de dureroasă. Nimeni nu venea. Nici măcar el . . . Prințul meu, singurul care mă acceptase așa cum sunt, singurul care era mereu lângă mine și mă făcea să râd. Era unica mea iubire. Dar și el murise, murise ucis în acel accident de mașină nenorocit. Mă simțeam vinovată că nu fusesem acolo cu el, poate așa muream amândoi, împreună. Sau poate muream doar eu. Tot era mai bine decât să trăiesc fără el. În fiecare dimineață când mă trezeam, încă speram să-l văd așteptându-mă la parterul locuinței, complimentându-mi mama și privindu-mă cu ochii strălucitori. De când a murit, realizam în fiecare zi că nu mă va mai ține niciodată în brațe. Poate eram egoistă, dar parcă viața mea a murit o dată cu el. Sentimentele mele nu se schimbaseră pentru el, nici chiar acum când știam că e mort.
O urmă de zâmbet îmi apăru pe chip. Peste câteva clipe voi fi lângă iubitul meu, unde trebuie să rămân pentru totdeauna. Am sesizat o lumină aproape insesizabilă, ce probabil numai eu o puteam vedea. Muream . . . Chiar muream. Mă trecură fiori pe șira spinării și am suspinat. Proastă mișcare: din gură îmi curse un val de sânge. Nu durea, nu simțeam nimic, dar știam că nu voi mai avea pentru mult timp sânge în corp. Oare în viața de după moarte îmi voi regăsi prințul? Dacă nu, ce voi face?
- Evident, mă vei căuta mai mult!
Am întors capul foarte repede spre direcția de unde se auzea vocea. Am rămas șocată și speriată. Îl priveam, fără să înțeleg cum putea fi aici. Îi văzusem trupul inert, la morgă, eram sigură că murise. Murisem? Nu, nu cred. Eram încă plină de sânge și încă stăteam întinsă pe zăpadă. Dar totuși mă privea amuzat, dar puțin alarmat când îmi văzu rănile. Se apropie de mine, lăsându-se pe jos, examinându-mi tăieturile. Oftă trist și mă privi în ochi.
- De ce nu ai avut grijă de tine? Acum vei muri.
Vocea lui părea atât de ireală, atât de magică. Mi-am lăsat lacrimile să curgă și m-am ridicat în șezut. Durerea ce mi-a cuprins trupul când m-am ridicat a fost groaznică, dar am ignorat-o și l-am cuprins cu brațele.
- Coral . . . suspină el.
- Andrew, cum de ești aici? vocea mi-a ieșit ca o acuzație.
- Astăzi te-ai gândit mai mult decât oricând la mine, așa că am putut veni să te văd.
- Dar . . . te pot atinge . . . Cum funcționează asta?
- Nu știu sigur. Probabil că sunt aici pentru a îți face moartea mai ușoară.
Am scos un oftat trist și m-am ghemuit în brațele lui. Am închis ochii, inspirând mirosul lui tipic. Lacrimile mi-au invadat chipul.. din nou. Îmi fusese atât de dor de el. L-am privit în ochii verzi ce radiau sinceritate, în timp ce am încercat să mă gândesc cum aș fi putut muri mai repede. Mi-am adus aminte de cuțitul pe care unchiul meu îl aruncase în tufiș. M-am târât în patru labe spre el și l-am luat. Îmi era frică, ce-i drept, să mă rănesc singură. Dar dacă asta mă va aduce lângă Andrew și lângă părinții mei, merita. Cuțitul tremura în mâna mea, ceea ce însemna că și corpul tremura. Am luat cuțitul și mi l-am înfipt în inimă. Am țipat. Durerea a fost îngrozitoare. Dar încă nu muream. Probabil nu atinsesem inima, dar știam că nu mai aveam mult sânge în corp. Măcar Andrew era lângă mine . . . Muream lângă el, exact acolo unde mi-era locul. Am auzit pași, dar nu mi-a păsat. M-am îndreptat spre Andrew și am rămas acolo, în brațele lui. Unde îmi era locul.
- Mai ai puțin, iubita mea. Îți promit că voi rămâne lângă tine până la sfârșit.
Glasul lui mă amețea și îmi trezea toate amintirile. Îi simțeam corpul sub mâinile mele, dar era doar o iluzie, nu? Era rodul imaginației mele . . . Dar părea așa real. Și era al meu. Doar acest lucru conta. M-am ghemuit și mai bine la pieptul lui, în timp ce sângele îmi șiroia din fiecare părticică de corp. Voi muri și o să fiu aproape de Andrew. Acesta era gândul care mă făcea să uit de durere. M-am ridicat în picioare. Măcar voiam să mor cu demnitate. L-am privit pentru ultima dată, apoi am căzut. N-am murit imediat. La câteva minute după, glasuri și lumini puternice mi-au invadat mintea. Dar când nu am mai simțit frigul de afară, am mai zis doar un simplu lucru, apoi am închis ochii.


Coral a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital. Rănile multiple pe care le-a avut și sângele pe care l-a pierdut au adus-o în pragul morții. Încă se crede că este un adevărat miracol că a reușit să rămână în viață pentru încă două ore de la primele răni. Ultimele ei cuvinte au fost: ” Te voi căuta ! ". Era clar că vorbea de Andrew al ei, deoarece până la urmă era singurul pe care l-a lăsat să se apropie de ea. Îl iubise mult şi în ultimele momente de viaţă i-a invocat prezenţa, dorind să îl aibă alături de ea, cum ar fii dorit să fie si ea alături de el înainte ca acesta să părăsească lumea celor vi.
Îmi amintesc însă ultima ei privire. Nu a privit în direcţia mea, ci într-o direcţie neclară ce părea să ascundă halucinaţiile create de agonia ei.
Murea şi îl vedea pe el... ce ironic este faptul că acolo nu eram decât eu in acea clipă. Cum se spune, „cine râde la urmă râde mai bine”dar în acel moment nu puteam râde pentru că oricât m-a rănit ea în trecut, a fost de asemenea şi cea mai mare slăbiciune a vieţii mele.
Mă durea să o văd luptându-se în zadar cu viaţa. M -am apropiat de ea si am privit groaznicul tablou sângeros ce îmi făcea greaţă. Eram dezgustat şi frustrat în acelaşi timp, iar un ultim lucru pe care l-am putut face a fost să sun o ambulanţă să vină să îi ia trupul de acolo pentru că eu nu mai puteam suporta acel peisaj.
Am lăsat-o acolo si am auzit a doua zi veştile despre decesul ei. Nimeni nu ştia cine a dat misteriosul telefon la salvare, înafară de mine, misteriosul personaj ce a păzit-o toată viaţa ei din umbră, ce a iubit-o în secret şi care nu a putut să o protejeze de aşa o moarte jalnică dar i-a fost alături până în ultima-i clipă de viaţă.