27-12-2009, 12:52 AM
omni-prezente - nu trebuie cratima, omniprezent, omnipotent se scriu impreunat.
Asta pentru ca mi-a sarit in ochi.
Oh, God!
Deci nici nu stiu cum sa va spun asta... sunteti amandoua fenomenale. Va rog sa ma credeti ca am simtit cu ajutorul descrieri voastre prin ceea ce au trecut cele doua personaje principale.
Ati reusit sa ma induiosati pana aproape sa imi dati lacrimile.
Teh ma regasesc pana intr-un anumit punct in personajul tau principal, dar nu asta conteaza. Imi place ca ai povestit din perspectiva ei, mi-ar fi placut si mai mult daca ai fi povestit si din perspectiva lui, desi nu cred ca ar fi avut un asemenea impact daca el ar fi narat. Pentru ca in momentul in care s-a prabusit el nu mai putea sa ofere cititorului detaliile exacte despre ce s-a intamplat, dar in acelasi timp ar fi fost interesant de vazut cum ai fi descris tu ceea ce se intampla in mintea lui dupa ce a aflat ca nu v-a mai putea merge.
"Îmi ridic corpul aruncat pe sol şi pun florile la mormântul lui. Poza acestuia este acolo, arătându-l în toată splendoarea lui.
- Aş vrea să te văd jucând, încă odată.
Îmi scapă printre lacrimi şi cad iar. Oare mă voi putea înălţa vreodată?"
Deci asta este partea care imi place la nebunie. Imi aminteste de o ruga catre un Dumnezeu nemilos, care nu vrea sa ii dea raspunsul celui ce il cauta cu atata pasiune.
Akasha nu stiu daca ai fi gasit un subiect mai bun. Adica te-ai gandit sa descrii ceva care sa nu fie gasit peste tot si ai ales soarta nemiloasa a unui condamnat la moarte care, pe deasupra, este nevinovat. Mi-ar fi placut ca tu sa descrii m-ai mult disperarea lui si sa elaborezi mai mult acea fraza in care el se indoieste de existenta lui Dumnezeu, dar avand in vedere ca este un om simplu cer prea mult prin aceasta idee, de a-l face sa filozofeze asupra dreptati, corectitudini Lui. Asa ca mi se pare ok faptul ca el nu s-a axat pe aceasta idee prea mult, gandul intorcandu-i-se la sotia si fiul lui.
"-Tăticule... hai acasă cu mine. Te implor! Vreau să îţi arăt o mişcare nouă pe care am învăţat-o. Nu te duce cu ei.
Mă trage de mâneca bluzei. Pentru numele lui Dumnezeu... nu se îndură nimeni să îl ia de aici?Îi ating obrazul şi îi şterg lacrimile."
Aceste fraze aproape ca m-au facut sa plang. Am impresia ca daca as fi fost langa el si as fi intins mana deasupra capului sau as fi putut sa simt durerea care il inconjoara, atat pe el cat si pe fiul lui.
M-ati lasat fara de cuvinte amandoua. Va pricepeti de minune la acest gen si chiar imi pare nespus de rau ca trebuie sa aleg pe cineva pentru ca amandoua ati avut o idee foarte buna si excelent descrisa.
Acum sper ca Akasha nu se va supara dar votul meu se indreapta catre Teh.
Asta pentru ca mi-a sarit in ochi.
Oh, God!
Deci nici nu stiu cum sa va spun asta... sunteti amandoua fenomenale. Va rog sa ma credeti ca am simtit cu ajutorul descrieri voastre prin ceea ce au trecut cele doua personaje principale.
Ati reusit sa ma induiosati pana aproape sa imi dati lacrimile.
Teh ma regasesc pana intr-un anumit punct in personajul tau principal, dar nu asta conteaza. Imi place ca ai povestit din perspectiva ei, mi-ar fi placut si mai mult daca ai fi povestit si din perspectiva lui, desi nu cred ca ar fi avut un asemenea impact daca el ar fi narat. Pentru ca in momentul in care s-a prabusit el nu mai putea sa ofere cititorului detaliile exacte despre ce s-a intamplat, dar in acelasi timp ar fi fost interesant de vazut cum ai fi descris tu ceea ce se intampla in mintea lui dupa ce a aflat ca nu v-a mai putea merge.
"Îmi ridic corpul aruncat pe sol şi pun florile la mormântul lui. Poza acestuia este acolo, arătându-l în toată splendoarea lui.
- Aş vrea să te văd jucând, încă odată.
Îmi scapă printre lacrimi şi cad iar. Oare mă voi putea înălţa vreodată?"
Deci asta este partea care imi place la nebunie. Imi aminteste de o ruga catre un Dumnezeu nemilos, care nu vrea sa ii dea raspunsul celui ce il cauta cu atata pasiune.
Akasha nu stiu daca ai fi gasit un subiect mai bun. Adica te-ai gandit sa descrii ceva care sa nu fie gasit peste tot si ai ales soarta nemiloasa a unui condamnat la moarte care, pe deasupra, este nevinovat. Mi-ar fi placut ca tu sa descrii m-ai mult disperarea lui si sa elaborezi mai mult acea fraza in care el se indoieste de existenta lui Dumnezeu, dar avand in vedere ca este un om simplu cer prea mult prin aceasta idee, de a-l face sa filozofeze asupra dreptati, corectitudini Lui. Asa ca mi se pare ok faptul ca el nu s-a axat pe aceasta idee prea mult, gandul intorcandu-i-se la sotia si fiul lui.
"-Tăticule... hai acasă cu mine. Te implor! Vreau să îţi arăt o mişcare nouă pe care am învăţat-o. Nu te duce cu ei.
Mă trage de mâneca bluzei. Pentru numele lui Dumnezeu... nu se îndură nimeni să îl ia de aici?Îi ating obrazul şi îi şterg lacrimile."
Aceste fraze aproape ca m-au facut sa plang. Am impresia ca daca as fi fost langa el si as fi intins mana deasupra capului sau as fi putut sa simt durerea care il inconjoara, atat pe el cat si pe fiul lui.
M-ati lasat fara de cuvinte amandoua. Va pricepeti de minune la acest gen si chiar imi pare nespus de rau ca trebuie sa aleg pe cineva pentru ca amandoua ati avut o idee foarte buna si excelent descrisa.
Acum sper ca Akasha nu se va supara dar votul meu se indreapta catre Teh.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)