23-06-2009, 10:25 AM
Black.And.White.Rose , as fi vrut sa povestesc discutia lor, dar mai mult te-ar fi incurcat, asa ca am decis sa las la imaginatia cititorului.
kutakutoka25, ma bucur ca ti-a placut. Sper sa nu te dezamagesc.
:X
7. Iubirea mea pentru tine vrea sa se stinga... dar focul inca mai arde
Atatea lacrimi si atata durere... Nu mi-e usor s-o spun, dar dorul ardea mocnit in mine, transformandu-mi organe vitale in cenusa. Cenusa usoara, purtata de vant spre chipul sau senin de inger. Un nod imi statea in gat ori de cate ori imi aminteam figura copilaroasa si cuvintele taioase, ce ma ranisera atat.
Trecuse o saptamana de cand il vazusem ultima oara, iar lumea mea perfecta era deja invadata de pasari negre, ce distrugeau tot ceea ce era frumos. Cearcanele adanci de subt ochi, fata plansa si buzele tremurande aratau ca nu mi-era bine deloc. Mainile pline de rani inca mai incercau sa ma faca sa uit de tot, sa sterg prin durere toata iubirea.
Renuntasem... Chiar renuntasem sa mai sper si sa mai aman vulnerabila. Vroiam sa uit ca exista un vis de-al meu pe undeva, si aproape ca reusisem. Am stiut inca de la-nceput ca nu-mi va fi usor, dar niciodata n-am crezut ca ar fi putut fi chiar atat de greu .
Intr-o zi cu vant, i-am revazut chipul. Rafalele-i purtau pletele, iar ochii-i ficsi ma cercetau prea amanuntit. Daca-mi arunca o privire plina de superioritate sau una badjocoritoare, as fi ajuns sa-l urasc si sa renunt pentru totdeauna la el.... Dar, nu. Privirea lui nu avea nimic urat in ea, doar o caldura nemaipomenita, ce m-a facut sa uit de frigul adus de aerul rece ce-mi lovea fata in plin. L-am privit cu durere... Nu mi-am putut citi in ochi, nu stiu cum aratam in acel moment, dar stiu ca , oricat as fi incercat sa par nepasatoare, am simtit cum viata ma parasea, incetul cu incetul.
Ne-am intersectat privirile, iar atunci m-am simtit plina. Am fost desavarsita pentru un moment... De obicei, sunt o fiinta care nu suporta sa fie statornica, dar as fi ramas asa, privindu-l , ore-n sir fara sa ma pot plictisi. Stiu, vorbele si faptele lui ma ranesc, dar ochii nu ma pot minti.
Vreau sa cred ca sunt nebuna si ca totul face parte din imaginatia mea, dar mi-e atat de greu sa ma conving ca acele sclipiri nu erau pentru mine...
Am intrerupt totul, si mi-am intors spatele, cu o atitudine nepasatoare si am plecat. Nepasatoare... Oare puteam sa fiu vreodata nepasatoare cand era vorba de el ?Nu stiu, nu cred... Fiecare particica din trupul sau este o grija in plus pentru mine, fiecare grimasa de pe chip imi sfasie inima, orice vorba negandita imi distruge cate o parte din rai. NU... Categoric , NU. El este singura persoana demna de grijile mele nefondate, desi nu merita nimic din fiinta mea indurerata. I-am dat totul inca de la inceput , fara sa stiu cine e sau ce vrea. Am fost ranita de prostia caracteristica, iar ploaia a inceput din nou sa cada.
Iubesc ploaia... Dar nu acea ploaie... Picaturile acide nu-mi calmau deloc caldura ce ma sufoca, ci-mi raneau pielea, orbindu-ma si lasandu-ma sa sufar singura, in tacere. Vantul dureros imi purta vorbele departe, unde nimeni nu le putea asculta. Lacrimile nu puteau sa se scurga linistite, contopindu-se cu acid, transformandu-mi ochii in trina.
Mi-am dorit sa ma intorc la el , sa-i spun ca nimic rau nu va umbri ceea ce am in suflet, dar n-am facut-o. Am fost lasa, n-am avut curaj sa-mi las armura jos in fata lui. Nu am putut decat sa las caldura sa ma topeasca, iar aerul dogoritor sa mi se opreasca in piept.
kutakutoka25, ma bucur ca ti-a placut. Sper sa nu te dezamagesc.
:X
7. Iubirea mea pentru tine vrea sa se stinga... dar focul inca mai arde
Atatea lacrimi si atata durere... Nu mi-e usor s-o spun, dar dorul ardea mocnit in mine, transformandu-mi organe vitale in cenusa. Cenusa usoara, purtata de vant spre chipul sau senin de inger. Un nod imi statea in gat ori de cate ori imi aminteam figura copilaroasa si cuvintele taioase, ce ma ranisera atat.
Trecuse o saptamana de cand il vazusem ultima oara, iar lumea mea perfecta era deja invadata de pasari negre, ce distrugeau tot ceea ce era frumos. Cearcanele adanci de subt ochi, fata plansa si buzele tremurande aratau ca nu mi-era bine deloc. Mainile pline de rani inca mai incercau sa ma faca sa uit de tot, sa sterg prin durere toata iubirea.
Renuntasem... Chiar renuntasem sa mai sper si sa mai aman vulnerabila. Vroiam sa uit ca exista un vis de-al meu pe undeva, si aproape ca reusisem. Am stiut inca de la-nceput ca nu-mi va fi usor, dar niciodata n-am crezut ca ar fi putut fi chiar atat de greu .
Intr-o zi cu vant, i-am revazut chipul. Rafalele-i purtau pletele, iar ochii-i ficsi ma cercetau prea amanuntit. Daca-mi arunca o privire plina de superioritate sau una badjocoritoare, as fi ajuns sa-l urasc si sa renunt pentru totdeauna la el.... Dar, nu. Privirea lui nu avea nimic urat in ea, doar o caldura nemaipomenita, ce m-a facut sa uit de frigul adus de aerul rece ce-mi lovea fata in plin. L-am privit cu durere... Nu mi-am putut citi in ochi, nu stiu cum aratam in acel moment, dar stiu ca , oricat as fi incercat sa par nepasatoare, am simtit cum viata ma parasea, incetul cu incetul.
Ne-am intersectat privirile, iar atunci m-am simtit plina. Am fost desavarsita pentru un moment... De obicei, sunt o fiinta care nu suporta sa fie statornica, dar as fi ramas asa, privindu-l , ore-n sir fara sa ma pot plictisi. Stiu, vorbele si faptele lui ma ranesc, dar ochii nu ma pot minti.
Vreau sa cred ca sunt nebuna si ca totul face parte din imaginatia mea, dar mi-e atat de greu sa ma conving ca acele sclipiri nu erau pentru mine...
Am intrerupt totul, si mi-am intors spatele, cu o atitudine nepasatoare si am plecat. Nepasatoare... Oare puteam sa fiu vreodata nepasatoare cand era vorba de el ?Nu stiu, nu cred... Fiecare particica din trupul sau este o grija in plus pentru mine, fiecare grimasa de pe chip imi sfasie inima, orice vorba negandita imi distruge cate o parte din rai. NU... Categoric , NU. El este singura persoana demna de grijile mele nefondate, desi nu merita nimic din fiinta mea indurerata. I-am dat totul inca de la inceput , fara sa stiu cine e sau ce vrea. Am fost ranita de prostia caracteristica, iar ploaia a inceput din nou sa cada.
Iubesc ploaia... Dar nu acea ploaie... Picaturile acide nu-mi calmau deloc caldura ce ma sufoca, ci-mi raneau pielea, orbindu-ma si lasandu-ma sa sufar singura, in tacere. Vantul dureros imi purta vorbele departe, unde nimeni nu le putea asculta. Lacrimile nu puteau sa se scurga linistite, contopindu-se cu acid, transformandu-mi ochii in trina.
Mi-am dorit sa ma intorc la el , sa-i spun ca nimic rau nu va umbri ceea ce am in suflet, dar n-am facut-o. Am fost lasa, n-am avut curaj sa-mi las armura jos in fata lui. Nu am putut decat sa las caldura sa ma topeasca, iar aerul dogoritor sa mi se opreasca in piept.