Hello am venit cu un nou fic în colaborare cu Ymequa sperăm să vă placă. Aşteptăm păreri, critici, sfaturi.
Enjoy.
,,În fiecare zi, în fiecare oră, minut, clipă omul este nevoit să înfrunte la nesfârşit ispita, să îşi învingă tentaţiile de oameni slabi şi să meargă mai departe, amânând rezolvările rapide şi definitive. Noi, fiinţe atât de slabe rămânem la instictele noaste primare. Singura noastră salvare este iubirea. Avem idoli şi iubim în taină, sperând să găsim pe cineva care să fie la fel ca noi, să iubească la fel ca noi’’.
Cât de stupid, mi-am spus în gând după ce am treminat de citit, asta era ideea despre tentaţii si iubire. O prostie, am continuat revoltată. Dar eu care nu ştiam nimic despre toate astea aveam dreptul să îmi dau cu parerea? În plus asta era ideea cuiva care a trecut prin asta, a trăit aşa ceva. Mulţi mi-au spus că iubirea va veni când voi înceta să o caut. Un sfat fără noimă mai ales că eu nu am căutat-o niciodată, am tânjit să cunosc acest sentiment, am sperat să îl simt însă nu s-a întâmplat nimic.
Poate că o persoană atât de imperfectă ca mine nu este capabilă să reproducă şi să capteze acest sentiment pe care îl trăieşti o singură dată în viaţă la modul profund. Eu m-am resemnat fără a încerca măcar, era simplu,mi se părea în zadar. Deşi prietena mea cea mai bună a încercat să mă scoată din ,,carapace’’, după cum zicea ea, să devin mai dezgheţată, mai interesantă şi să renunţ la toată timiditatea asta inutilă care nu era decât o piedică în calea succesului. Ei îi era uşor, era tot ceea ce eu nu puteam fi, plus că avea un ţel bine stabilit...să ajungă un model de succes.
Credeam în ea şi îmi doream să îşi poată împlinii visul, iar pentru mine nu doream decât să fac tot ce este necesar pentru ai mulţumi pe părinţii mei. Aşa că învăţam mult, fără să acord o importanţă prea mare celorlalte lucruri, dar de fiecare dată dădeam greş lamentabil, de fiecare dată cele mai importante persoane ajungeau să mă judece.
Poate că mulţi ar fi renunţat…nu eu şi asta pentru că nu puteam, doream să le arât că pot avea încredere în mine şi că nu mai sunt un copil. Desigur, la cei şaisprezece ani nu eram un om mare, însă nici un copil.
Au avut încredere în mine să mă lase singură acasă, oare de ce le era atât să îmi acorde mai multă libertate, să fiu şi eu la fel ca orice adolescentă de vârsta mea?
Ştiam că mă urmăresc în permanenţă, îi auzisem când vorbeau; desigur ei doreau să nu aflu, aşa că aveam grijă cum mă port, ce fac şi aşa mai departe. Deja avusesem multe certuri în legătură cu prietenia mea cu Ana pe care o considerau un exemplu negativ. Mie mi se părea că este un rău necesar, adică doar cu ajutorul ei mai reuşeam să ies din casă fără să mă simt penibil.
Şi aşa lumea se uita destul de ciudat când ne vedea împreună, ea fata frumoasă mereu la modă, aranjată, curtată de băieţi, invitată la toate petrecerile, pe când eu nu eram decât fata plictisitoare, neatrăgătătoare, care chiar dacă aveam un corp de model nu mi-l puneam în valoare, purtând haine largi cu părul prins numai în plete. O ciudată.
Nici măcar nu mă mai deranjau aceste comenrtarii, asimilându-le ca pe ceva normal, spunându-mi chiar şi eu că nu sunt decât o ciudată care nu face decât să stea acasă chiar şi în această minunată zi de sâmbătă.
Tocmai îmi căutam ceva interesant de citit când telefonul a început să sune distrăgându-mă şi făcându-mă să mă enervez. Se pare că primisem un mesj de l-a Ana.
,,Îmbracă-te frumos mergem la o petrecere. În jumătate de oră vin să te iau.’’
De parcă nu ar ştii că nu voi merge, dar tot cred că ar trebui să caut ceva de îmbrăcat, măcar să vadă că m-am străduit. M-am îndreptat spre dulap de unde am luat o rochie neagră care trecea puţin peste genunchii şi un sacou de aceeaşi culoare cu rochia. Deodată am auzit soneria şi până să mai apuc să răspund şatena îşi făcu apariţia în cameră trăgând după ea un geamantan. Am măsurat-o din cap până în picioare, purta o rochie roşie scurtă şi fără bretele, o pereche de pantofi la fel de roşii, în timp ce părul şi-l avea prins într-o coadă. Ştiam că îi plăcea extravaganţa, însă de data asta exagerase, ceea ce mă făcea să cred că să merg la petrecere nu v-a fi o idee bună.
- Aşa te-ai hotărât? Mă întrebă începând să se uite la hainele aruncate pe pat. Astea ?! Dragă, noi nu mergem la biserică, noi mergem la o petrecere. Noroc că am venit pregătită şi scoate din geamantan mai multe rochii care mai de care mai diferite. Am încercat să protestez şi să îi spun că nu merg, însă parcă nici nu mă auzea fiind prea concentrată.
Era imposibil să discuţii cu ea, nu făcea decât să mă pună şi să probez fiecare ţinută în parte, având câte ceva de comentat la fiecare şi plângându-se că nimic nu este în regulă, deşi eu era cea care se îmbrăca cu toate.
Cred că trecuse o oră şi tot nu se hotărâse. Eram gata să renunţ când o aud cum exclamă bucuroasă.
- Asta ! Era vorba despre o rochie neagră strânsă în partea de sus şi largă şi cu multe volonaşe în partea de jos. Era drăguţă, dar mă deranja decolteul, dar nu aveam ce face. După altă jumătate de oră Ana reuşise să mă macheze şi să mă coafeze, iar în tot acest timp nelăsându-mă să mă văd în oglindă.
- Gata…am terminat. Spuse bucuroasă de ceea ce ieşise. M-a luat de mână şi m-a dus la o oglindă în care să mă pot vedea. mi era frică să mă uit, însă când am deschis ochii am rămas surprinsă, nici măcar nu îmi venea să cred ca eram eu cea din oglindă, atât de schimbată. Arătam ca un model, surprinzător, însă îmi plăcea.
- Acum suntem gata de petrecere, spuse fericită ca şi cum ăsta ar fi fost cel mai important lucru pentru ea.
Enjoy.
Lumina vine de la răsărit
Capitolul 1: PaÅŸi spre schimbare
Capitolul 1: PaÅŸi spre schimbare
,,În fiecare zi, în fiecare oră, minut, clipă omul este nevoit să înfrunte la nesfârşit ispita, să îşi învingă tentaţiile de oameni slabi şi să meargă mai departe, amânând rezolvările rapide şi definitive. Noi, fiinţe atât de slabe rămânem la instictele noaste primare. Singura noastră salvare este iubirea. Avem idoli şi iubim în taină, sperând să găsim pe cineva care să fie la fel ca noi, să iubească la fel ca noi’’.
Cât de stupid, mi-am spus în gând după ce am treminat de citit, asta era ideea despre tentaţii si iubire. O prostie, am continuat revoltată. Dar eu care nu ştiam nimic despre toate astea aveam dreptul să îmi dau cu parerea? În plus asta era ideea cuiva care a trecut prin asta, a trăit aşa ceva. Mulţi mi-au spus că iubirea va veni când voi înceta să o caut. Un sfat fără noimă mai ales că eu nu am căutat-o niciodată, am tânjit să cunosc acest sentiment, am sperat să îl simt însă nu s-a întâmplat nimic.
Poate că o persoană atât de imperfectă ca mine nu este capabilă să reproducă şi să capteze acest sentiment pe care îl trăieşti o singură dată în viaţă la modul profund. Eu m-am resemnat fără a încerca măcar, era simplu,mi se părea în zadar. Deşi prietena mea cea mai bună a încercat să mă scoată din ,,carapace’’, după cum zicea ea, să devin mai dezgheţată, mai interesantă şi să renunţ la toată timiditatea asta inutilă care nu era decât o piedică în calea succesului. Ei îi era uşor, era tot ceea ce eu nu puteam fi, plus că avea un ţel bine stabilit...să ajungă un model de succes.
Credeam în ea şi îmi doream să îşi poată împlinii visul, iar pentru mine nu doream decât să fac tot ce este necesar pentru ai mulţumi pe părinţii mei. Aşa că învăţam mult, fără să acord o importanţă prea mare celorlalte lucruri, dar de fiecare dată dădeam greş lamentabil, de fiecare dată cele mai importante persoane ajungeau să mă judece.
Poate că mulţi ar fi renunţat…nu eu şi asta pentru că nu puteam, doream să le arât că pot avea încredere în mine şi că nu mai sunt un copil. Desigur, la cei şaisprezece ani nu eram un om mare, însă nici un copil.
Au avut încredere în mine să mă lase singură acasă, oare de ce le era atât să îmi acorde mai multă libertate, să fiu şi eu la fel ca orice adolescentă de vârsta mea?
Ştiam că mă urmăresc în permanenţă, îi auzisem când vorbeau; desigur ei doreau să nu aflu, aşa că aveam grijă cum mă port, ce fac şi aşa mai departe. Deja avusesem multe certuri în legătură cu prietenia mea cu Ana pe care o considerau un exemplu negativ. Mie mi se părea că este un rău necesar, adică doar cu ajutorul ei mai reuşeam să ies din casă fără să mă simt penibil.
Şi aşa lumea se uita destul de ciudat când ne vedea împreună, ea fata frumoasă mereu la modă, aranjată, curtată de băieţi, invitată la toate petrecerile, pe când eu nu eram decât fata plictisitoare, neatrăgătătoare, care chiar dacă aveam un corp de model nu mi-l puneam în valoare, purtând haine largi cu părul prins numai în plete. O ciudată.
Nici măcar nu mă mai deranjau aceste comenrtarii, asimilându-le ca pe ceva normal, spunându-mi chiar şi eu că nu sunt decât o ciudată care nu face decât să stea acasă chiar şi în această minunată zi de sâmbătă.
Tocmai îmi căutam ceva interesant de citit când telefonul a început să sune distrăgându-mă şi făcându-mă să mă enervez. Se pare că primisem un mesj de l-a Ana.
,,Îmbracă-te frumos mergem la o petrecere. În jumătate de oră vin să te iau.’’
De parcă nu ar ştii că nu voi merge, dar tot cred că ar trebui să caut ceva de îmbrăcat, măcar să vadă că m-am străduit. M-am îndreptat spre dulap de unde am luat o rochie neagră care trecea puţin peste genunchii şi un sacou de aceeaşi culoare cu rochia. Deodată am auzit soneria şi până să mai apuc să răspund şatena îşi făcu apariţia în cameră trăgând după ea un geamantan. Am măsurat-o din cap până în picioare, purta o rochie roşie scurtă şi fără bretele, o pereche de pantofi la fel de roşii, în timp ce părul şi-l avea prins într-o coadă. Ştiam că îi plăcea extravaganţa, însă de data asta exagerase, ceea ce mă făcea să cred că să merg la petrecere nu v-a fi o idee bună.
- Aşa te-ai hotărât? Mă întrebă începând să se uite la hainele aruncate pe pat. Astea ?! Dragă, noi nu mergem la biserică, noi mergem la o petrecere. Noroc că am venit pregătită şi scoate din geamantan mai multe rochii care mai de care mai diferite. Am încercat să protestez şi să îi spun că nu merg, însă parcă nici nu mă auzea fiind prea concentrată.
Era imposibil să discuţii cu ea, nu făcea decât să mă pună şi să probez fiecare ţinută în parte, având câte ceva de comentat la fiecare şi plângându-se că nimic nu este în regulă, deşi eu era cea care se îmbrăca cu toate.
Cred că trecuse o oră şi tot nu se hotărâse. Eram gata să renunţ când o aud cum exclamă bucuroasă.
- Asta ! Era vorba despre o rochie neagră strânsă în partea de sus şi largă şi cu multe volonaşe în partea de jos. Era drăguţă, dar mă deranja decolteul, dar nu aveam ce face. După altă jumătate de oră Ana reuşise să mă macheze şi să mă coafeze, iar în tot acest timp nelăsându-mă să mă văd în oglindă.
- Gata…am terminat. Spuse bucuroasă de ceea ce ieşise. M-a luat de mână şi m-a dus la o oglindă în care să mă pot vedea. mi era frică să mă uit, însă când am deschis ochii am rămas surprinsă, nici măcar nu îmi venea să cred ca eram eu cea din oglindă, atât de schimbată. Arătam ca un model, surprinzător, însă îmi plăcea.
- Acum suntem gata de petrecere, spuse fericită ca şi cum ăsta ar fi fost cel mai important lucru pentru ea.