Inger de lumina

[chrissta]

1. Zambet cald

Intreg vazduhul facea parte din fiinta sa. Tot orizontul se rasfrangea asupra persoanei minunate ce incerca sa se ascunda de cutele pline de tristete ce-i acaparau incetul cu incetul fata alba ca primul fulg de nea. Razele orbitoare ale soarelui ce incercau sa il cuprinda il faceau sa fie mai presus de uman . Un inger ce-si pierduse aripile curate pentru a mai salva ceva.
Parul lung si matasos se incapatana sa-i ascunda privirea ce parea a cuprinde agitatia orasului. Intunericul se impletea armonios cu razele de soare, incercand sa gaseasca o culoare potrivita pentru buclele sale fine ce curgeau ca o mare de tristete pe spatele drept.
Negru , albastru ?! Imi era imposibil sa descopar nuanta minunata a ochilor sai, caci, oricat as fi cotrobait in mintea-mi incetosata, niciodata nu mai vazusem ceva atat de frumos ca acei ochi intunecati. O nuanta calda de albastru, cum numai cerul zilelor de mai poate avea, incerca sa strabata prin negura, sa cucereasca abisul.
Intreaga-i fiinta emana caldura . Buzele subtiri si rozalii mimau un suras cristalin, poate prea sincer. Parea alcatuit din lumina . O lumina mai buna decat lumina soarelui ce ne mentine viata, o lumina divina , menita sa aduca linistea.
Privit de la distanta , atat de concentrat la o actiune lipsita de sens, atat de interesat de un lucru cu mult prea banal in comparatie cu el, putea sa trezeasca simturi adormite de monotonie . Fiecare miscare o facea cu placere, fiecare cuvant il rostea clar si tare, reusind sa te captiveze intr-o poveste fara niciun sfarsit. Parfumul sau dulce ducea cu gandul la marea involburata ce mangaie nisipul fierbinte , intr-o incercare disperata de a-i darui putin din racoarea sa.
Perfectiunea era atinsa . In ochii mei obositi de concentrare, reusise chiar sa o depaseasca. Nu numai frumusetea-i ingereasca, ci si bunatatea pe care o transmitea prin fiecare por, surasul lipsit de orice urma de falsitate si ochii tulburi , in care cerul calm al noptii se impletea cu marea . Pana si glasul sau avea accente pline de caldura si o muzicalitate aparte, ce te facea sa crezi ca muzica adevarata este cantata doar de el.

Il priveam hipnotizata de minute bune, fara sa gandesc ca as fi putut sa-mi mut privirea ce-l cerceta flamnada. Fiecare gest, fiecare miscare, fiecare incordere a muschilor fetei, fiecare incruntare brusca, ridurile fine ce-i inconjurau buzele la fiecare zambet...doza mea inepuizabila de fericire . O fericire noua, pe care nu trebuia sa o cersesc sau sa mi-o produc printr-o intepatura . O fericire noua, diferita, ce nu avea nimic sadic in ea.
Era pura , curata, ca el... Eu eram sadica, plina de durere si lacrimi, iar el imi adusese fericirea absoluta, pe care n-o puteam dobandi singura.
Iluzia lui imi facea bine. Privindu-l de la distanta, parea la fel de inocent ca un copil mic, plin de vise... visele lui... visele mele ... visele noastre curate...
Visele noastre ?!... Fara sa stiu cine era, fara sa incerc sa aflu ce se ascundea in privirea-i calda..., mi-am umplut gandurile cu vise pline de speranta. Vise care trebuiau sa-mi ajunga pentru tot restul vietii mele lipsite de sens.

[chrissta]

Nu am ales prea bine titlul, dar nu am avut puterea de a-l schimba. Poate nu o sa intelegeti mare lucru [stiu, nu e o legatura intre imaginea mea sadica si el, dar vreau sa subliniez cat bine mi-a adus acel 'inger' in perioada in care mai puteam visa ].



2. Sadism

Picaturile rosii de sange se prelingeau pe pielea alba de ceara. Zambeam sadic, strangand in pumn lama ascutita, ce-mi lasa rani adanci. Priveam cu multumire contrastul dintre lichidul vital ce -mi parasea venele si albeata bolnavicioasa a pielii.
Un val de fericire nebuna ma cuprindea de fiecare data cand simteam lichidul caldut parasindu-mi trupul.
Uram imaginile sadice, cand tot ceea ce ma inconjura era de un sadism incredibil. Uram sa ma privesc in oglinda si sa-mi vad chipul manjit cu sange, in timp ce ochii caprui, cu mult prea blanzi pentru ranjetul nebun de pe chip, cereau indurare.
Nu trebuia sa visez, nu aveam nevoie de o durere in plus. Niciun inger nu ma mai putea salva, nici macar el, cu toata puritatea lui. Nici macar nu era un inger, era un om, la fel ca si mine, patat de pacatul stramosesc.
Imaginile mi se revarsau in minte, contopindu-se una in alta, lasand in urma o mare de culoare. Neclar... Totul era neclar in mintea-mi incetosata... Doar o imagine, imaginea lui, razbatea din negura, strapungand zidul cladit din lacrimile sarate si picaturile de sange ce-mi ranisera inima ani de-a randul.

Inca nu intelegeam cum ajunsesem sa-l cunosc. Sa-l cunosc... Atat de mult pentru atat de putin... Il cunosteam , ii stiam toate miscarile, ii studiasem fiecare gest ore-n sir, ii intelegeam fiecare gand... sau credeam asta, caci nimeni nu putea sa stie mai multe decat el arata. El era ca o carte deschisa, dar noi eram cu mult prea nestiutori pentru a-l putea citi.
EU... Toata lumea... Abia in momentul in care l-am cunoscut am realizat ca eu nu eram cu nimic mai importanta decat ceilalti, un alt parazit care traia pe seama celorlalti, care nu se deosebea prin nimic bun .
Si el era la fel, dar pentru mine el era totul... Lumea mea cea buna, unicul motiv pentru care mai visam, singura urma de briza ce ma mai desprindea de pe pamantul negru si rece. El e singurul ce-mi face sangele sa clocoteasca in momentul in care acesta ajunge gata sa-mi inghete in vene. Doar un zambet sters, iar doza mea fortata de fericire este inlocuita in cel mai curat mod posibil. Pana si foamea de lacrimi disparea, lasand in urma un curcubeu de culoare.

L-am zarit intr-o zi rece de primavara, in parc. Radea... Radea zgomotos, reusind sa-mi atraga atentia din prima clipa . Isi dezvealea dintii albi , ce aveau o forma banala, dar plina de personalitate.
PERSONALITATE... cuvantul ce-l defineste perfect. Tot ceea ce-l inconjura purta parti din el , emanand un aer aparte, personal.
Ochii scanteiau de incantare, iar pasii-l purtau intr-un dans nebun. Se lasa purtat de aer tot mai sus... Prindea aripi pentru o secunda. Zbura..., cadea, se inalta din nou, pana ce reusea sa aterizeze pe picioarele sale, fara ca aripile pline de vise sa fie ranite.
Niciodata nu a renuntat sa viseze... Niciodata nu s-a dat batut, acest concept nu exista in baza sa de date. Miza totul pana la sfarsit, avand credinta ce ne lipseste noua, celorlalti, oamenilor simpli.

[chrissta]

3. Inflorire

Cand l-am privit in ochi pentru prima oara am simtit cum picioarele m-au lasat. Pentru o secunda, simturile mi-au luat-o razna, iar pulsul mi s-a accentuat. Cele doua luminite mi s-au lipit de suflet si au ramas intiparite in amintirile mele arse de focul mocnit ce a ramas viu atat timp.

M-a facut sa visez... A fost singurul care m-a ajutat sa-mi intaresc aripile cu vise , care m-a impins de la sol, dandu-mi un reper vag.
Degeaba... Oricat de tare m-as fi inaltat, oricat de sus ajungeam..., nu reuseam sa fiu la acelasi nivel ca si el. Era sus, cu mult mai sus ca mine, mai sus chiar si decat norii albi si pufosi, mai sus decat infinitul. Il vedeam mai sus decat stelele cele mai indepartate, mai luminos decat soarele, mai grandios decat natura, mai desavarsit decat orice alta lucrare infaptuita de Dumnezeu.
El era singurul motiv al idolizatiilor mele... Singurul suflet pentru a carui mantuire m-am rugat, singurul om ce-mi parea prea curat pentru o lume alcatuita din pamant. El merita ceva mult mai bun, merita lumea alcatuita din lumina divina, o lume plina de iubire ..., dar nu ma puteam indura sa-l las sa ma priveze de singurele secunde care chiar contau, secundele in care puteam sa-l admir in toata maretia lui.
Devenisem dependenta de el... O dependenta acuta, cu mult mai puternica decat orice alta. Reusea sa-mi inlocuiasca toate viciile : fumul efemer de tigara , intepaturile dureroase de seringa, lichidul tare ce-mi aducea inconstienta, setea de sange ce ma lasa mereu cu un gust amar . Le lasam pe toate in urma , afundandu-ma din ce in ce mai tare intr-o iubire ce nu-mi putea aduce decat pieirea.

L-am iubit... L-am iubit din prima clipa, iar timpul nu a facut decat sa-mi mareasca sentimentele, pana ce inima ajunsese gata sa plezneasca de la prea multa iubire.
In fiecare clipa il doream in preajma mea, vroiam sa fim uniti , legati cu un cordon invizibil, care sa nu-l lase sa se indeparteze de mine, care sa-mi garanteze prezenta-i intr-o noua zi.

De multe ori spuneam ca iubesc... Ca iubesc un necunoscut, ca-mi iubesc prietenii, familia , cunoscutii, ... dar fiintele umane au reusit intotdeauna sa trezeasca dezgust in mine, sa ma faca sa simt ura, mila, sila. Patate de minciuni, pline de ranchina, fara conduita morala, slabe... Tuturor le ofeream o parte din gandurile negre care ajunsesera sa-mi stapaneasca craierul. Aveam momente in care uram oamenii, in care ma uram pentru ceea ce eram, pentru ca aveam minte, pentru ca puteam sa gandesc si sa ma amestec usor printre ei, fiind numita 'om'.
Si el era numit 'om', dar niciodata nu mi-a trezit altceva decat iubire, admiratie, idolizatie... Omul perect, care era prea mult pentru a fi numit asa, dar care-si ducea numele cu mandrie, desi era cu mult deasupra lui. Credea in ceilalti si avea sperante intr-o mantuire, o minune ce avea sa stearga toate grijile. Era tot un zambet cald, ce-i invaluia pe toti cei din jurul sau, facandu-i sa para mai mult decat ceea ce erau... Totusi , nimeni, niciodata, nu a reusit sa fie mai mult ca el pentru mine.

[L'pti.chat]

ca de obicei , acelasi stil inconfunabil ... Incredibil , pur si simplu ai un stil care ma innebuneste :)) . In capitolul asta te-ai bazat mai mult pe latura religioasa , din cate am obesrvat ...

Capitolele cu care ne-am rasfatat pana acum le-as vedea mai degraba intr-un jurnal , datorita descrierii si a naratiunii . Parerea mea este ca daca nu ai de gand sa pui dialog , dar vrei sa adaugi un pic de actiune , stilul de jurnal ti-ar folosi mai mult . Deoarece pana acum , nu ai avut actiune , ai avut numai descriere , adevarat una care m-a lasat :O O.o :P . Asta este parerea mea , de cititoare si scriitoare - dar nu-ti garantez ca daca o asculti si o urmezi iti va fi mai bine :)) .

PEr total , imi place , cum mi-a placut pana acum , doar ca as vrea mai multa actiune :*

[chrissta]

promit sa pun si actiune, dar am vrut sa arat tuturor cat de minunat este acest 'inger' pentru mine, am incercat sa-i fac pe toti ceilalti sa-l vada asa cum il vedeam eu candva , un inger printre oameni.

Stiu ca incepe sa fie plictisitor, si iti multumesc mult ca 'ma citesti' . Inseamna mult pentru mine ca cineva sa-mi spuna ca iubesc frumos.

[chrissta]

Fetelor, multumesc mult pentru aprecieri... Sper sa nu va dezamagesc nici acum...
Noul capitol este face parte din trecut, dinaintea capitolului anterior, cand Alex m-a ranit [este povestirea detaliata



6.Vederi

L-am privit indreptandu-se cu bicicleta... Pletele-i jucau in vant, iar obrajii capatau o ciudata tenta rozalie. Privea inainte, in timp ce eu ii cuprindeam fiecare detaliu.

-Alex ! Alex ! Vino putin !
Cristi l-a chemat pentru a-i spune doua vorbe, dar eu m-am inrosit brusc , iar pulsul mi s-a accelarat, sangle uracandu-mi la cap.
Nu stiu ce au vorbit, nici nu-mi pot imagina ce i-a spus "maimutica", dar l-a adus pe pajiste, alaturi de noi, lasandu-ma sa intretin un dialog pe care nu aveam putere sa-l "deschid".

- Alex, Cristina. Cristina, Alex ...
Ne-au fost facute prezentarile, de parca eu nu as fi stiut cine era EL , idealul meu.
I-am strans mana calduroasa si am ramas asa cateva minute. Am vorbit cate ceva, dar nu-mi puteam duce ideile pana la cap, iar minetea-mi o lua razna privindu-l atat de aproape.
Ceva mai degajat ca mine, Alex zambea usor si vorbea incontinuu. Nu stiu care a fost cauza, poate prezenta sa impunatoare in ochii mei, poate dorinta de a iesi in evidenta sau, poate disperarea cauzata de starea in care ma aflam in acel moment, fara nicio putere asupra lui, dar , cert e ca am vorbit ceva mai mult decat trebuia si lucruri ce nu trebuiau spuse la o prima intalnire , astfel incat i-am ranit usor orgoliul si am ajuns sa ne certam. Bine, nu ne-am certat. Eu tipam la el, in timp ce mi se raspundea pe un ton calm, degajat, ce ma facea sa innebunesc. Am inceput cu sarcasmul, ca si cand i-as fi fost superioara, dar, in prea putin timp , armele s-au intors impotriva mea,iar el nu parea cu mult prea deranjat de interventiile mele prostesti, amuzandu-se de starea mea de nervozitate.

Privea cu ura , chiar telefonul pe care nu il lasasem din mana, incercand, poate , sa ghiceasca cu cine vorbeam prin sms-uri. Ma privea atent, stiu asta, si poate chiar ne-am fi inteles, dar el era cu mult prea mult pentru a putea fi degajata in preajma lui, asa ca am incercat sa ma arat mai buna decat el, iar atitudinea mea l-a deranjat.

Nu stiu exact ce vorbea, dar , odata enervat de mine, a inceput sa vorbeasca despre cat de buna era una sau alta, facandu-ma sa-mi pierd mintile. Sunt sigura ca simtea tensiunea ce se crease intre noi, dar nu dorea sa se opreasca. Vorbea incontinuu, spunand lucruri care ma raneau mai mult decat ar fi putut crede vreodata...

Am scos sticla de bere ascunsa de un amic si am luat o gura destul de mare din lichidul amar , al carui gust imi provoca o stare ciudata de liniste, dar pe care il detestam. Strangeam sticla verzulie in mana, iar inima-mi batea cu putere, dar mi-a fost smulsa de o amica , ce a gustat din continut, apoi a fost pasata lui. Daca faptul ca eu am inceput sa beau l-a uimit pe el initial, vazandu-l cum aproape a golit sticla fara sa rasufle, am ramas uimita , aproape paralizata. Era ciudat sa-l vad pe el , motivul divinizarii mele in acea stare pacatoasa.

Intr-un final, dupa ce a facut turul dus-intors, sticla a revenit in proprietatea mea, iar atunci am refuzat sa-i mai dau drumul. Am luat o guta consisteta, apoi inca una, si inca una, pana ce s-a golit complet. Eram ciudat de nevoasa, mai ales ca privirea lui nu se mutase de pe mine, simtindu-l cum imi analiza fiecare detaliu , de parca atunci ma vazuse pentru prima oara. M-am rosit mai tare ca niciodata, dar am refuzat sa-l privesc cu iubire, aruncandu-i priviri pline de dispret , desi nu-mi facuse nimic personal.

Doream sa plang, dar nu puteam s-o fac de fata cu el... Stateam necajita, cu fata in alta parte, incercand sa evit sa mai fiu constienta de prezenta sa, dar nu-mi reusea asa cum as fi dorit. Ii simteam privirea atintita in pe ceafa mea, dar ma durea prea tare pentru a fi fericita sau pentru a incerca in zadar sa zambesc. Intr-un fel , era numai vina mea, dar am insistat sa ii dau lui toata vina mea, desi eu il provocasem sa ma raneasca.

Am asteptat sa plece, apoi am dat frau liber intregii tensiuni ce se acumulase in mine, nestiind daca plangeam sau nu.

[Bad Blood.]

am vazut cateva greseli de tastare:
"minetea-mi "=mintea-mi
"guta consisteta"=gura consistenta
"in pe ceafa mea"=pe ceafa mea.

trebuia sa spui ce discutai cu el....chestii dastea...
in rest e bine...nu mai am ce critica...
descrierea e f. buna.
Gambate si spor la scris!:*:*

bye:-h:X

[chrissta]

Black.And.White.Rose , as fi vrut sa povestesc discutia lor, dar mai mult te-ar fi incurcat, asa ca am decis sa las la imaginatia cititorului.
kutakutoka25, ma bucur ca ti-a placut. Sper sa nu te dezamagesc.
:X



7. Iubirea mea pentru tine vrea sa se stinga... dar focul inca mai arde

Atatea lacrimi si atata durere... Nu mi-e usor s-o spun, dar dorul ardea mocnit in mine, transformandu-mi organe vitale in cenusa. Cenusa usoara, purtata de vant spre chipul sau senin de inger. Un nod imi statea in gat ori de cate ori imi aminteam figura copilaroasa si cuvintele taioase, ce ma ranisera atat.

Trecuse o saptamana de cand il vazusem ultima oara, iar lumea mea perfecta era deja invadata de pasari negre, ce distrugeau tot ceea ce era frumos. Cearcanele adanci de subt ochi, fata plansa si buzele tremurande aratau ca nu mi-era bine deloc. Mainile pline de rani inca mai incercau sa ma faca sa uit de tot, sa sterg prin durere toata iubirea.
Renuntasem... Chiar renuntasem sa mai sper si sa mai aman vulnerabila. Vroiam sa uit ca exista un vis de-al meu pe undeva, si aproape ca reusisem. Am stiut inca de la-nceput ca nu-mi va fi usor, dar niciodata n-am crezut ca ar fi putut fi chiar atat de greu .
Intr-o zi cu vant, i-am revazut chipul. Rafalele-i purtau pletele, iar ochii-i ficsi ma cercetau prea amanuntit. Daca-mi arunca o privire plina de superioritate sau una badjocoritoare, as fi ajuns sa-l urasc si sa renunt pentru totdeauna la el.... Dar, nu. Privirea lui nu avea nimic urat in ea, doar o caldura nemaipomenita, ce m-a facut sa uit de frigul adus de aerul rece ce-mi lovea fata in plin. L-am privit cu durere... Nu mi-am putut citi in ochi, nu stiu cum aratam in acel moment, dar stiu ca , oricat as fi incercat sa par nepasatoare, am simtit cum viata ma parasea, incetul cu incetul.
Ne-am intersectat privirile, iar atunci m-am simtit plina. Am fost desavarsita pentru un moment... De obicei, sunt o fiinta care nu suporta sa fie statornica, dar as fi ramas asa, privindu-l , ore-n sir fara sa ma pot plictisi. Stiu, vorbele si faptele lui ma ranesc, dar ochii nu ma pot minti.
Vreau sa cred ca sunt nebuna si ca totul face parte din imaginatia mea, dar mi-e atat de greu sa ma conving ca acele sclipiri nu erau pentru mine...

Am intrerupt totul, si mi-am intors spatele, cu o atitudine nepasatoare si am plecat. Nepasatoare... Oare puteam sa fiu vreodata nepasatoare cand era vorba de el ?Nu stiu, nu cred... Fiecare particica din trupul sau este o grija in plus pentru mine, fiecare grimasa de pe chip imi sfasie inima, orice vorba negandita imi distruge cate o parte din rai. NU... Categoric , NU. El este singura persoana demna de grijile mele nefondate, desi nu merita nimic din fiinta mea indurerata. I-am dat totul inca de la inceput , fara sa stiu cine e sau ce vrea. Am fost ranita de prostia caracteristica, iar ploaia a inceput din nou sa cada.
Iubesc ploaia... Dar nu acea ploaie... Picaturile acide nu-mi calmau deloc caldura ce ma sufoca, ci-mi raneau pielea, orbindu-ma si lasandu-ma sa sufar singura, in tacere. Vantul dureros imi purta vorbele departe, unde nimeni nu le putea asculta. Lacrimile nu puteau sa se scurga linistite, contopindu-se cu acid, transformandu-mi ochii in trina.
Mi-am dorit sa ma intorc la el , sa-i spun ca nimic rau nu va umbri ceea ce am in suflet, dar n-am facut-o. Am fost lasa, n-am avut curaj sa-mi las armura jos in fata lui. Nu am putut decat sa las caldura sa ma topeasca, iar aerul dogoritor sa mi se opreasca in piept.