23-06-2009, 01:24 AM
Gata! Acum si astazi chinurile lor se sfarsesc. M-am saturat sa-i fac sa sufere.
Orele care treceau pareau veacuri de suferinta in care cei doi agonizau. In ciuda ranilor de pe trup, Inferno il rugase pe inger sa il imbratiseze. Pareau doi copii mustruluiti de parinti, dar povara si suferinta cumplitei pedepse la care au fost supusi nu avea comparatie cu pedepsele infantile.
-Rafael, vreau sa ne despartim, spuse demonul ascunzandu-si lacrimile.
Ingerul stia ca demonul credea ca el reprezinta cauza suferintelor lui, se invinovatea ca si el urma sa fie supus torturilor, dar oare era constient ca inimile lor au inflorit datorita frumoasei iubirii ce ii leaga?
-Crezi ca o floare poate rezista fara apa si soare? Crezi ca un om poate supravietui fara hrana? il intreba ingerul.
-Nu, ii raspunse nedumerit demonul, care nu gasea sensul acelor intrebari.
-Si crezi ca eu pot trai fara tine, fara privirea ta care ma insufleteste si imi face sangele sa clocoteasca, fara ochii tai ce lumineaza intunericul singuratatii mele, fara buzele tale, plapuma catifelata, fina, delicioasa si dulce ce tine de cald buzelor mele, fara vocea ta, a carui ecou patrunde in inima mea facand-o sa bata puternic, fara tine, giuvaerul care a dat sens vietii mele, raza mea de soare, universul meu? Nu plange, adauga pe un ton dur Rafael vazand lacrima ce curgea din din ochiul ramas. Crezi ca mie mi-e usor? Te iubesc atat de mult incat ma doare. Cata iubire crezi ca poate suporta inima mea? Iubirea mea pentru tine a depasit limita suportabilului. Nu plange, iubitul meu, repeta ingerul de data aceasta bland si-i mangaie buzele cu ale lui.
Momentul de tandrete a fost intrerupt de Mamon si Belzebuth, ce pareau evident dezgustati de iubirea dintre un inger si un demon.
Inferno vazandu-i se panica, strangand puternic corpul iubitului sau pana cand sangele ii tasni din recentele rani de pe trup. Se tinea de Rafael ca de ultima farama de viata, doar asta si era ingerul pentru el: viata lui si drept pedeapsa Mamon ii dadu un picior in fata, apoi il lua pe Rafael si-l prinse in aceleasi fiare ca pe Inferno, ce era posedat de Belzebuth. Se apropie de inger si furia aceluiasi bici care a smuls carnea de pe trupul demonului se revarsa si asupra ingerului.
Acesta privea si nu-i venea sa creada, nu simtea durerea ranilor fizice, ci o durere interioara in piept in partea stanga care s-a raspandit in tot corpul si a facut lacrimile sa curga din blanzii lui ochi provocata de faptul ca Inferno era cel care ii aplica acele lovituri sub influenta lui Belzebuth.
Il lua si-l tinu deasupra unui ocean portocaliu a carui caldura emanata ii ardea fata si nu-l lasa sa respire, apoi il aruncase in oceanul de jar care ii ardea trupul, aripile durerii se inaltau pana la cer, efortul de a se abtine sa nu tipe era atat de mare incat ii dadu sangele pe nas.
Nu avea sa scoata nici un sunet, era dispus sa se lase omorat daca asa isi elibera iubitul de durere.
Vazandu-l complet distrus Mamon si Belzebuth ce parasi corpul lui Inferno ii arunca intr-un sicriu asteptandu-le moartea, sicriu in care ragetele bestilor din iad, tipetele mortilor chinuiti si rasul sarcastic si victorios al celor doi demoni perturba intunericul cu miros de mucegai.
Timpul trecea si odata cu el se termina si oxigenul.
Intre cele patru scanduri reci si negre era o liniste aidoma mortii, respiratile lor erau din ce in ce mai suieratoare si adanci. Brusc nasul lor nu mai avea ce sa inspire, panica puse stapanire pe celelalte simturi, inimile lor bateau de spaima din ce in ce mai tare, pana cand isi incetinira ritmul amenintand sa nu mai bata deloc.
Lacrimi grele de suferinta si regrete curgeau din ochii lor: aveau sa moara fara sa-si adreseze un cuvant.
Isi simteau tamplele pe punctul de a exploda, inimile cedand si ochii pregatiti sa se inchida definitiv, dar un bubuit puternic le-a salvat viata.
O silueta intunecata le intinse mainile.
-Mefisto, exclama Inferno innecandu-se cu aerul ce ii lipsise.
Acesta privea perplex chipul prietenului sau, corpul acestuia si al ingerului si ura pentru fostul sau stapan crestea la dimensiuni astronomice. Ghicind intentia ingerului ii spuse:
-Fii acelasi inger bland si pur pe care prietenul meu il iubeste. Ma ocup eu de Mamon si Belzebuth.
La auzul numelui ultimului demon o speranta a inflorit in mintea ingerului. Nu cumva Inferno a fost posedat?
-Mefisto de ce ne ajuti? il intreba pe demon.
-Foarte curand o sa aflati, raspunse acesta zambind aproape indescifrabil.
Dupa cateva minute isi lua demonul de mana si cand sa plece auzi tipetele sumbre si ragusite ale celor doi demoni malefici ce fierbeau in cazanul cu smoala.
Era si timpul sa termin cu torturile. Demonul meu preferat( Mefisto) ii va face o surpriza lui Inferno demna de difuzat la Dan Diaconescu.
Orele care treceau pareau veacuri de suferinta in care cei doi agonizau. In ciuda ranilor de pe trup, Inferno il rugase pe inger sa il imbratiseze. Pareau doi copii mustruluiti de parinti, dar povara si suferinta cumplitei pedepse la care au fost supusi nu avea comparatie cu pedepsele infantile.
-Rafael, vreau sa ne despartim, spuse demonul ascunzandu-si lacrimile.
Ingerul stia ca demonul credea ca el reprezinta cauza suferintelor lui, se invinovatea ca si el urma sa fie supus torturilor, dar oare era constient ca inimile lor au inflorit datorita frumoasei iubirii ce ii leaga?
-Crezi ca o floare poate rezista fara apa si soare? Crezi ca un om poate supravietui fara hrana? il intreba ingerul.
-Nu, ii raspunse nedumerit demonul, care nu gasea sensul acelor intrebari.
-Si crezi ca eu pot trai fara tine, fara privirea ta care ma insufleteste si imi face sangele sa clocoteasca, fara ochii tai ce lumineaza intunericul singuratatii mele, fara buzele tale, plapuma catifelata, fina, delicioasa si dulce ce tine de cald buzelor mele, fara vocea ta, a carui ecou patrunde in inima mea facand-o sa bata puternic, fara tine, giuvaerul care a dat sens vietii mele, raza mea de soare, universul meu? Nu plange, adauga pe un ton dur Rafael vazand lacrima ce curgea din din ochiul ramas. Crezi ca mie mi-e usor? Te iubesc atat de mult incat ma doare. Cata iubire crezi ca poate suporta inima mea? Iubirea mea pentru tine a depasit limita suportabilului. Nu plange, iubitul meu, repeta ingerul de data aceasta bland si-i mangaie buzele cu ale lui.
Momentul de tandrete a fost intrerupt de Mamon si Belzebuth, ce pareau evident dezgustati de iubirea dintre un inger si un demon.
Inferno vazandu-i se panica, strangand puternic corpul iubitului sau pana cand sangele ii tasni din recentele rani de pe trup. Se tinea de Rafael ca de ultima farama de viata, doar asta si era ingerul pentru el: viata lui si drept pedeapsa Mamon ii dadu un picior in fata, apoi il lua pe Rafael si-l prinse in aceleasi fiare ca pe Inferno, ce era posedat de Belzebuth. Se apropie de inger si furia aceluiasi bici care a smuls carnea de pe trupul demonului se revarsa si asupra ingerului.
Acesta privea si nu-i venea sa creada, nu simtea durerea ranilor fizice, ci o durere interioara in piept in partea stanga care s-a raspandit in tot corpul si a facut lacrimile sa curga din blanzii lui ochi provocata de faptul ca Inferno era cel care ii aplica acele lovituri sub influenta lui Belzebuth.
Il lua si-l tinu deasupra unui ocean portocaliu a carui caldura emanata ii ardea fata si nu-l lasa sa respire, apoi il aruncase in oceanul de jar care ii ardea trupul, aripile durerii se inaltau pana la cer, efortul de a se abtine sa nu tipe era atat de mare incat ii dadu sangele pe nas.
Nu avea sa scoata nici un sunet, era dispus sa se lase omorat daca asa isi elibera iubitul de durere.
Vazandu-l complet distrus Mamon si Belzebuth ce parasi corpul lui Inferno ii arunca intr-un sicriu asteptandu-le moartea, sicriu in care ragetele bestilor din iad, tipetele mortilor chinuiti si rasul sarcastic si victorios al celor doi demoni perturba intunericul cu miros de mucegai.
Timpul trecea si odata cu el se termina si oxigenul.
Intre cele patru scanduri reci si negre era o liniste aidoma mortii, respiratile lor erau din ce in ce mai suieratoare si adanci. Brusc nasul lor nu mai avea ce sa inspire, panica puse stapanire pe celelalte simturi, inimile lor bateau de spaima din ce in ce mai tare, pana cand isi incetinira ritmul amenintand sa nu mai bata deloc.
Lacrimi grele de suferinta si regrete curgeau din ochii lor: aveau sa moara fara sa-si adreseze un cuvant.
Isi simteau tamplele pe punctul de a exploda, inimile cedand si ochii pregatiti sa se inchida definitiv, dar un bubuit puternic le-a salvat viata.
O silueta intunecata le intinse mainile.
-Mefisto, exclama Inferno innecandu-se cu aerul ce ii lipsise.
Acesta privea perplex chipul prietenului sau, corpul acestuia si al ingerului si ura pentru fostul sau stapan crestea la dimensiuni astronomice. Ghicind intentia ingerului ii spuse:
-Fii acelasi inger bland si pur pe care prietenul meu il iubeste. Ma ocup eu de Mamon si Belzebuth.
La auzul numelui ultimului demon o speranta a inflorit in mintea ingerului. Nu cumva Inferno a fost posedat?
-Mefisto de ce ne ajuti? il intreba pe demon.
-Foarte curand o sa aflati, raspunse acesta zambind aproape indescifrabil.
Dupa cateva minute isi lua demonul de mana si cand sa plece auzi tipetele sumbre si ragusite ale celor doi demoni malefici ce fierbeau in cazanul cu smoala.
Era si timpul sa termin cu torturile. Demonul meu preferat( Mefisto) ii va face o surpriza lui Inferno demna de difuzat la Dan Diaconescu.