12-06-2009, 03:14 PM
Capitolul doisprezece: Plaja Lunii
Locul meu a fost langa fereastra iar pe parcursul drumului am privit norii. De la aeroport am fost luata de soferul tatei, un barbat de vre-o treizeci si cinci de ani, brunet, cu ochii caprui. Intalnirea cu tata nu a avut parte de incidente, acesta asteptandu-ma cu un buchet de orhidei, care bineinteles ca erau florile mele preferate. Aceleasi flori pe care le trimitea in fiecare an, de ziua mea. Pe fata lui vedeam bucuria pe care o simtea datorita faptului ca venisem. Casa lui era foarte mare, fapt care m-a mirat; la urma urmei, tata era singur si nu avea nicio alta persoana de sex feminin in viata lui. Am vrut sa merg prin magazine pentru a-mi cauta o rochie, dar cand sa ies pe usa, a intrat in camera mea o menajera cu un umeras acoperit de un sac negru. Mi-a mai dat si o cutiuta alba cu o fundita rosie, apoi mi-a zis ca aceastea sunt de la cineva care va fi la petrecere. Imediat m-am dus cu gandul la Louis si am deschis fermoarul sacului, in interior descoperind o rochie neagra, creata in stilul Rossemariei. Era superba, asa ca am imbrcat-o; ca orice alta rochie din partea ei imi venea perfect. Am deschis cutiuta, gasind un inel din aur alb cu sapte diamante. La ora opt au inceput sa vina invitatii iar eu am fost jos pentru a-i primi, alaturi de tata. Plimbandu-ma printre ei la un moment dat l-am vazut pe Matthew, vampirul meu preferat.
- Matt, ce faci aici, l-am intrebat cu un zambet larg.
- Iau parte la petrecere, mi-a raspuns cu acelasi zambet.
- Nu ai invitatie, am continuat eu pe acelasi ton.
- Am venit cu un prieten aici, m-a informat el.
- Serios? Cu cine?
- Cu mine, mi-a raspuns o voce din spate.
M-am intors incet, cu zambetul pe buze, catre Louis. Venise, asa cum imi promisese.
- Rochia iti vine excelent, a continuat Louis.
- Mie imi place mult mai mult inelul, i-am raspuns facandu-i jocul.
- A fost al mamei mele.
- Multumesc, e singurul cuvant pe care l-am mai putut spune.
Restul serii am primit o multime de invitatii in lumea showbiz-ului, dar nu m-a tenta niciuna, pana in momentul in care Louis a accept una in numele meu. L-am privit nervoasa; nu vroiam sa imi aglomerez viata si asa dificila cu asa ceva, ce vroiam eu era chiar in fata mea, si doar el conta. Ce acceptase Louis era participarea la un casting pentru un viitor film. Petrecerea s-a terminat in zori, cand Louis si Matthew au fost nevoiti s aplece deoarece aveau cateva afaceri de incheiat. Matthew a mai ramas cateva minute si mi-a zis ceva la care m-am gandit intr-un urmatoarele zile:
- Louis se simte vinovat de ce a facut acum cateva zile, ai grija.
Nu prea intelegeam la ce sa am grija, sau de ce se simtea atat de vinovat, in fond nu aveam nimic. I-am multumit printr-un gest al capului, apoi m-am retras catre camera mea. Marti pe seara, am plecat acasa, satula deja de toata tevatura hollywoodiana. Trebuia sa ma intorc pentru acel casting cateva saptamani mai tarziu. In acest timp nu prea l-am mai vazut pe Louis, mai mult il vedeam pe Matt sau pe Rossemarie. Am iesit seara la o cafea cu Aylin si Cedryc. Am descoperit ca Cedryc era exact ce ii trebuia Aylinei: era simpatic, amuzant, arata bine si era dintr-o familie buna; tot ce si-ar dori o fata, mai ales Aylin. Acum isi traiat povestea de dragoste sau mai bine spus basmul ei cu zane si printi fermecati. Imi facea bine sa ies cu ei, dar in momentul in care m-am intors la baie, Aylin ii spunea lui Cedryc ca nu intelege de ce nu iesim niciodata ca si cupluri: "Ei doi si noi doi." Prin "ei doi" se referea la mine si Louis. M-am simtit foarte prost, asa ca mi-am luat geanta si am plecat; nu am mai ramas, nici macar la insistentele lui Cedryc. Am luat un taxi si l-am rugat sa ma duca la "Plaja Lunii", cum era aceasta numita. Afara era din nou luna plina si imi aduceam aminte de lupul argintiu care sarea pe mine. Plaja era sectinata in doua parti: prima parte era alcatuita din tarmul cu nisip care se unea cu apa furioasa iar a doua parte era formata din stancile inalte, care adaposteau parca nisipul. Intr-un fundal mai indepartat se vedea o padure. Cand am privit padurea am constata cu stupoare ca era cea din visul meu, de unde venea mereu lupii. Am mai dat un pas inapoi, de frica, ajungand pe marginea stancii.
- Ce ai de gand sa faci, ma intreba Louis.
Ii recunosteam vocea oriunde ar fi fost.
- Nimic, am mormait eu, indepartandu-ma de marginea periculoasa. Ma urmaresti?
Nu am primit niciun raspuns, nici macar nu vedeam unde era.
- Vreau sa te vad, am continuat eu. De ce te ascunzi?
- Mi-e frica.
Aceste cuvinte parca m-au taiat in doua. Tocmai lui, unui nemuritor ii era frica, si de ce ii era frica? De un om.
- Daca sar de pe stanca ce vei face? l-am intrebat eu.
- Te voi prinde.
- Si daca nu ma vei prinde si voi cadea?am continuat eu.
- Nu te voi lasa sa mori, mi-a raspuns prompt.
- Bine. Atunci nu o face.
M-am apropiat iar de marginea stancilor, si am inceput sa disting o silueta, dar nu vedeam prea bine, privirea fiindu-mi incetosata, dar eram sigura ca era Louis. Urmatorul lucru pe care l-am vazut a fost tavanul camerei mele. M-am ridicat brusc, dar am simtit ca imi plesneste capul.
- Stai cuminte, m-a avertizat Louis.
Lacrimi au inceput sa-mi apara in ochi. Eram atat de fericita ca ii puteam vedea chipul, ca era langa mine.
- Am sarit, l-am intrebat eu.
- Eram sigur ca asta aveai de gand. Nu, nu ai sarit, a raspuns usurat.
- Ma doare capul, l-am informat eu.
- Toata noaptea ai fost agitata, cred ca ai visat urat.
- Cat e ceasul, am incercat eu sa schimb subiectul.
- Doisprezece patruzeci si trei.
- Ma duc sa-mi fac o cafea, am spus coborand usor din pat.
- Iti prepar eu una.
- Louis, nu sunt invalida. Cred ca pot sa ma descurc.
Deja imi parea rau ca ii dadusem un raspuns pe tonul acela. Am pus doua lingurite de zahar pe care le-am amestecat timp de zece minute. In acest timp, priveam pe fereastra, si nu ma gandeam la nimic, pana cand am auzit urletul lupilor venind de afara. M-am ridicat brusc si m-am indreptat spre fereastra. Louis privea toate acestea dintr-un colt al bucatariei, sprijinind un perete.
- Ii auzi, l-am intrebat eu?
- Ce sa aud? a continuat in acelasi stil, nedumerit.
- Lupii...urla, i-am spus uitandu-ma la el.
- Gia, cred ca esti obosita, mi-a spus Louis.
- Nu sunt obosita si nici nebuna. Eu aud...ai dreptate sunt obosita.
Am luat cana de cafea si am rasturnat-o in chiuveta, apoi m-am indreptat catre baie, inchizand usa. Am deschis geamul si am continuat sa ascult strigatele lor, acum mai mult ca un cantec. Stiam de unde vine sunetul: de la Plaja Lunii. Am iesit din baie apoi indreptandu-ma catre camera mea unde m-am schimbat. Louis ma privea de la distanta incercand sa inteleaga ce aveam de gand sa fac. M-am incaltat cu adidasi si am deschis usa.
- Unde mergi, m-a intrebat intr-un sfarsit.
- Pe plaja. Vreau sa vad ceva.
- Te mai doare capul?
Intelegeam ce vroia sa-mi spuna. Ca nu eram in toate mintile.
- Ma simt foarte bine, multumesc de intrebare.
M-a urmat ca de obicei de la distanta. Incepeam sa aud cantecul lupilor din ce in ce mai tare, cateodata intrebandu-l si pe Louis daca le aude. Parca vorbeam cu peretii, raspunsurile venind monosilabice. L-am rugat sa ramana la intrarea in padure si sa ma lase putin singura. Initial nu a fost de acord, dar apoi a acceptat. Ma apropiam tot mai mult de sunet; cand am ajuns la stancile de seara trecuta am vazut o ceata de lupi si spre surprinderea mea in mijlocul lor era lupul argintiu. Au oprit cantecul, toti privindu-ma. In spatele meu era Louis care mi-a soptit:
- Vezi? Nu este nimic aici, hai sa plecam acasa.
M-am intors socata. Ce naiba, doar eu ii vedeam?
- Louis, vreau sa mai stau putin, te rog lasa-ma singura.
Acesta m-a ascultat si s-a departat de mine. Am continuat sa merg catre lupi, intrand in cercul in care erau adunati, pentru a ajunge la cel din mijloc, la cel argintiu. L-am privit cateva secunde, apoi mi-am intins mana catre el.
Locul meu a fost langa fereastra iar pe parcursul drumului am privit norii. De la aeroport am fost luata de soferul tatei, un barbat de vre-o treizeci si cinci de ani, brunet, cu ochii caprui. Intalnirea cu tata nu a avut parte de incidente, acesta asteptandu-ma cu un buchet de orhidei, care bineinteles ca erau florile mele preferate. Aceleasi flori pe care le trimitea in fiecare an, de ziua mea. Pe fata lui vedeam bucuria pe care o simtea datorita faptului ca venisem. Casa lui era foarte mare, fapt care m-a mirat; la urma urmei, tata era singur si nu avea nicio alta persoana de sex feminin in viata lui. Am vrut sa merg prin magazine pentru a-mi cauta o rochie, dar cand sa ies pe usa, a intrat in camera mea o menajera cu un umeras acoperit de un sac negru. Mi-a mai dat si o cutiuta alba cu o fundita rosie, apoi mi-a zis ca aceastea sunt de la cineva care va fi la petrecere. Imediat m-am dus cu gandul la Louis si am deschis fermoarul sacului, in interior descoperind o rochie neagra, creata in stilul Rossemariei. Era superba, asa ca am imbrcat-o; ca orice alta rochie din partea ei imi venea perfect. Am deschis cutiuta, gasind un inel din aur alb cu sapte diamante. La ora opt au inceput sa vina invitatii iar eu am fost jos pentru a-i primi, alaturi de tata. Plimbandu-ma printre ei la un moment dat l-am vazut pe Matthew, vampirul meu preferat.
- Matt, ce faci aici, l-am intrebat cu un zambet larg.
- Iau parte la petrecere, mi-a raspuns cu acelasi zambet.
- Nu ai invitatie, am continuat eu pe acelasi ton.
- Am venit cu un prieten aici, m-a informat el.
- Serios? Cu cine?
- Cu mine, mi-a raspuns o voce din spate.
M-am intors incet, cu zambetul pe buze, catre Louis. Venise, asa cum imi promisese.
- Rochia iti vine excelent, a continuat Louis.
- Mie imi place mult mai mult inelul, i-am raspuns facandu-i jocul.
- A fost al mamei mele.
- Multumesc, e singurul cuvant pe care l-am mai putut spune.
Restul serii am primit o multime de invitatii in lumea showbiz-ului, dar nu m-a tenta niciuna, pana in momentul in care Louis a accept una in numele meu. L-am privit nervoasa; nu vroiam sa imi aglomerez viata si asa dificila cu asa ceva, ce vroiam eu era chiar in fata mea, si doar el conta. Ce acceptase Louis era participarea la un casting pentru un viitor film. Petrecerea s-a terminat in zori, cand Louis si Matthew au fost nevoiti s aplece deoarece aveau cateva afaceri de incheiat. Matthew a mai ramas cateva minute si mi-a zis ceva la care m-am gandit intr-un urmatoarele zile:
- Louis se simte vinovat de ce a facut acum cateva zile, ai grija.
Nu prea intelegeam la ce sa am grija, sau de ce se simtea atat de vinovat, in fond nu aveam nimic. I-am multumit printr-un gest al capului, apoi m-am retras catre camera mea. Marti pe seara, am plecat acasa, satula deja de toata tevatura hollywoodiana. Trebuia sa ma intorc pentru acel casting cateva saptamani mai tarziu. In acest timp nu prea l-am mai vazut pe Louis, mai mult il vedeam pe Matt sau pe Rossemarie. Am iesit seara la o cafea cu Aylin si Cedryc. Am descoperit ca Cedryc era exact ce ii trebuia Aylinei: era simpatic, amuzant, arata bine si era dintr-o familie buna; tot ce si-ar dori o fata, mai ales Aylin. Acum isi traiat povestea de dragoste sau mai bine spus basmul ei cu zane si printi fermecati. Imi facea bine sa ies cu ei, dar in momentul in care m-am intors la baie, Aylin ii spunea lui Cedryc ca nu intelege de ce nu iesim niciodata ca si cupluri: "Ei doi si noi doi." Prin "ei doi" se referea la mine si Louis. M-am simtit foarte prost, asa ca mi-am luat geanta si am plecat; nu am mai ramas, nici macar la insistentele lui Cedryc. Am luat un taxi si l-am rugat sa ma duca la "Plaja Lunii", cum era aceasta numita. Afara era din nou luna plina si imi aduceam aminte de lupul argintiu care sarea pe mine. Plaja era sectinata in doua parti: prima parte era alcatuita din tarmul cu nisip care se unea cu apa furioasa iar a doua parte era formata din stancile inalte, care adaposteau parca nisipul. Intr-un fundal mai indepartat se vedea o padure. Cand am privit padurea am constata cu stupoare ca era cea din visul meu, de unde venea mereu lupii. Am mai dat un pas inapoi, de frica, ajungand pe marginea stancii.
- Ce ai de gand sa faci, ma intreba Louis.
Ii recunosteam vocea oriunde ar fi fost.
- Nimic, am mormait eu, indepartandu-ma de marginea periculoasa. Ma urmaresti?
Nu am primit niciun raspuns, nici macar nu vedeam unde era.
- Vreau sa te vad, am continuat eu. De ce te ascunzi?
- Mi-e frica.
Aceste cuvinte parca m-au taiat in doua. Tocmai lui, unui nemuritor ii era frica, si de ce ii era frica? De un om.
- Daca sar de pe stanca ce vei face? l-am intrebat eu.
- Te voi prinde.
- Si daca nu ma vei prinde si voi cadea?am continuat eu.
- Nu te voi lasa sa mori, mi-a raspuns prompt.
- Bine. Atunci nu o face.
M-am apropiat iar de marginea stancilor, si am inceput sa disting o silueta, dar nu vedeam prea bine, privirea fiindu-mi incetosata, dar eram sigura ca era Louis. Urmatorul lucru pe care l-am vazut a fost tavanul camerei mele. M-am ridicat brusc, dar am simtit ca imi plesneste capul.
- Stai cuminte, m-a avertizat Louis.
Lacrimi au inceput sa-mi apara in ochi. Eram atat de fericita ca ii puteam vedea chipul, ca era langa mine.
- Am sarit, l-am intrebat eu.
- Eram sigur ca asta aveai de gand. Nu, nu ai sarit, a raspuns usurat.
- Ma doare capul, l-am informat eu.
- Toata noaptea ai fost agitata, cred ca ai visat urat.
- Cat e ceasul, am incercat eu sa schimb subiectul.
- Doisprezece patruzeci si trei.
- Ma duc sa-mi fac o cafea, am spus coborand usor din pat.
- Iti prepar eu una.
- Louis, nu sunt invalida. Cred ca pot sa ma descurc.
Deja imi parea rau ca ii dadusem un raspuns pe tonul acela. Am pus doua lingurite de zahar pe care le-am amestecat timp de zece minute. In acest timp, priveam pe fereastra, si nu ma gandeam la nimic, pana cand am auzit urletul lupilor venind de afara. M-am ridicat brusc si m-am indreptat spre fereastra. Louis privea toate acestea dintr-un colt al bucatariei, sprijinind un perete.
- Ii auzi, l-am intrebat eu?
- Ce sa aud? a continuat in acelasi stil, nedumerit.
- Lupii...urla, i-am spus uitandu-ma la el.
- Gia, cred ca esti obosita, mi-a spus Louis.
- Nu sunt obosita si nici nebuna. Eu aud...ai dreptate sunt obosita.
Am luat cana de cafea si am rasturnat-o in chiuveta, apoi m-am indreptat catre baie, inchizand usa. Am deschis geamul si am continuat sa ascult strigatele lor, acum mai mult ca un cantec. Stiam de unde vine sunetul: de la Plaja Lunii. Am iesit din baie apoi indreptandu-ma catre camera mea unde m-am schimbat. Louis ma privea de la distanta incercand sa inteleaga ce aveam de gand sa fac. M-am incaltat cu adidasi si am deschis usa.
- Unde mergi, m-a intrebat intr-un sfarsit.
- Pe plaja. Vreau sa vad ceva.
- Te mai doare capul?
Intelegeam ce vroia sa-mi spuna. Ca nu eram in toate mintile.
- Ma simt foarte bine, multumesc de intrebare.
M-a urmat ca de obicei de la distanta. Incepeam sa aud cantecul lupilor din ce in ce mai tare, cateodata intrebandu-l si pe Louis daca le aude. Parca vorbeam cu peretii, raspunsurile venind monosilabice. L-am rugat sa ramana la intrarea in padure si sa ma lase putin singura. Initial nu a fost de acord, dar apoi a acceptat. Ma apropiam tot mai mult de sunet; cand am ajuns la stancile de seara trecuta am vazut o ceata de lupi si spre surprinderea mea in mijlocul lor era lupul argintiu. Au oprit cantecul, toti privindu-ma. In spatele meu era Louis care mi-a soptit:
- Vezi? Nu este nimic aici, hai sa plecam acasa.
M-am intors socata. Ce naiba, doar eu ii vedeam?
- Louis, vreau sa mai stau putin, te rog lasa-ma singura.
Acesta m-a ascultat si s-a departat de mine. Am continuat sa merg catre lupi, intrand in cercul in care erau adunati, pentru a ajunge la cel din mijloc, la cel argintiu. L-am privit cateva secunde, apoi mi-am intins mana catre el.