09-06-2009, 02:14 PM
Multumesc fetelor pentru ca de fiecare data cand postez va rupeti din timp sa-mi lasati comm. Apreciez si va multumesc foarte mult. Sper sa va placa in continuare.
Inferno, suflet inselat bantuia strazile pustii ascultand ecoul suferintei izvorate din inima lui dar si din cea a ingerului.
O fiinta atat de pura, o inima ce e invatata sa iubeasca chiar si atunci cand e izolata in singuratatea neagra, un suflet plin cu bunatate. Cum ai permis Dumnezeule, sa sufere atat de mult? striga demonul la cer incalcand inca o lege fundamentala a demonilor.
Desi ii era interzis sa vorbeasca cu un inger, pasii lui involuntar se indreptau catre Rafael, primul cuvant pe care vocea sa il rosteste e numele ingerului, cand se privesc in ochiies scantei ca atunci cand norilor le e imposibil sa nu se atinga, iar tunetele sunt bataile inimilor lor.
-Rafael, de ce prezenta ta imi face atat de bine?
Mangaierea ingerului ii purifica sufletul, il face sa simta iubire, bunatate, multumita lui si-a putut reaminti atingerile materne ale femeii careia si-a dedicat sufletul cand era copil si nu stia loviturile si obstacolele labirintului numit viata. Simtea respiratia ingerului in fiecare adiere blanda a vantului.
Se intoarse in iadul care ii fusese casa timp de opt ani. Acelasi zgomot provocat de tipetele ragusite ale demonilor, acelasi miros de moarte, cadavre, caldura coplesitoare a focului iadului le descompunea.
Depresia adanca puse stapanire pe el, se simtea inconjurat cu sarma ghimpata de fiecare data cand participa la sacrificii. Privi cu dispret in jur si-l observa pe Mefisto privindu-l intr-un mod ciudat.
-Stiu totul, ii spuse acesta aparand brusc langa el. Vazand mirarea in ochii lui Inferno ii destainui totul.
-L-am vazut pe Mamon urmarindu-te si dupa ce te-a luat Rafaelito vroia sa porneasca in cautarea ta asa ca i-am distras atentia.
-Multumesc Mefisto, spuse Inferno recunoscator. Mi-ai facut existenta aici mai usor de suportat, prietenul meu.
Mefisto tresari, nimeni nu-l considerase prieten vreodata, dar pentru binele lui Inferno ar trebui sa-l indeparteze de sentimentele pure.
-Ai grija, te asteapta o cale foarte grea pe care nu stiu daca poti sa o induri.
Ascultand cuvintele lui Mefisto se simtea temator, singur, nebanuind ca cineva e oricand pregatit sa-l ia sub aripa lui ocrotitoare.
In camera sa Rafael, prizionier in singuratatea care il acompania de sapte ani si nu avea de gand sa-l paraseasca, statea in pat incercand sa ia de pe asternut urma corpului demonului.
Nu intelegea sentimentul acesta puternic si ciudat mai profund decat cel pe care il simtise pentru Isabela.
De fiecare data cand se afla in preajma demonului simtea cum fluturii se joaca in interiorul sau provocandu-i un torent de fiori in tot corpul, nu simtea teama, nici dezgust, ci simtea nevoia demonului de iubire. Se intoarse in cealalalta parte incercand sa-si alunge gandurile. Toti cei care au intrat in contact cu el au avut de suferit, pentru numic din toate lumile cunoscute de el nu ar vrea ca demonul sa mai sufere.
Din intuitie simti nevoia sa se uite spre fereastra. Acolo zari o umbra.
Bataile inimiise accelerau, respiratia i se precipita, torentul de fiori puse iar stapanire pe corpul sau. Celulele corpului sau le-au recunoscut pe cele ale umbrei, inima lui a recunoscut bataile celelaltei inimii. Se indrepta spre fereastra si cu mare incredere dadu draperia la o parte.
Zari izvorul sangeriu de lacrimi pe fata de portelan a demonului. Simtea tristetea lui si nu stia ce sa faca. Uneori o imbratisare e leacul celei mai adanci suferinte. Il lua in brate fara sa-si ia privirea din ochii demonului si-l aseza in pat. Il imbratisa strangandu-l din ce in ce mai puternic pana isi simtira inimile batand intr-un singur piept.
-Daca lumea s-ar sfarama in miliarde de brate, eu tot la tine in brate as cauta si as gasi alinarea, ii spuse demonul invaluit de caldura emanata din corpul ingerului.
Stateau amandoi imbratisati cu teama ca nici unul dintre ei sa nu intrerupa imbratisarea, demonul isi lasa amprenta propriului trup pe trupul ingerului si invers.
Cand lumea demonilor se incruciseaza cu cea a ingerilor se declanseaza Apocalipsa.
Inferno, suflet inselat bantuia strazile pustii ascultand ecoul suferintei izvorate din inima lui dar si din cea a ingerului.
O fiinta atat de pura, o inima ce e invatata sa iubeasca chiar si atunci cand e izolata in singuratatea neagra, un suflet plin cu bunatate. Cum ai permis Dumnezeule, sa sufere atat de mult? striga demonul la cer incalcand inca o lege fundamentala a demonilor.
Desi ii era interzis sa vorbeasca cu un inger, pasii lui involuntar se indreptau catre Rafael, primul cuvant pe care vocea sa il rosteste e numele ingerului, cand se privesc in ochiies scantei ca atunci cand norilor le e imposibil sa nu se atinga, iar tunetele sunt bataile inimilor lor.
-Rafael, de ce prezenta ta imi face atat de bine?
Mangaierea ingerului ii purifica sufletul, il face sa simta iubire, bunatate, multumita lui si-a putut reaminti atingerile materne ale femeii careia si-a dedicat sufletul cand era copil si nu stia loviturile si obstacolele labirintului numit viata. Simtea respiratia ingerului in fiecare adiere blanda a vantului.
Se intoarse in iadul care ii fusese casa timp de opt ani. Acelasi zgomot provocat de tipetele ragusite ale demonilor, acelasi miros de moarte, cadavre, caldura coplesitoare a focului iadului le descompunea.
Depresia adanca puse stapanire pe el, se simtea inconjurat cu sarma ghimpata de fiecare data cand participa la sacrificii. Privi cu dispret in jur si-l observa pe Mefisto privindu-l intr-un mod ciudat.
-Stiu totul, ii spuse acesta aparand brusc langa el. Vazand mirarea in ochii lui Inferno ii destainui totul.
-L-am vazut pe Mamon urmarindu-te si dupa ce te-a luat Rafaelito vroia sa porneasca in cautarea ta asa ca i-am distras atentia.
-Multumesc Mefisto, spuse Inferno recunoscator. Mi-ai facut existenta aici mai usor de suportat, prietenul meu.
Mefisto tresari, nimeni nu-l considerase prieten vreodata, dar pentru binele lui Inferno ar trebui sa-l indeparteze de sentimentele pure.
-Ai grija, te asteapta o cale foarte grea pe care nu stiu daca poti sa o induri.
Ascultand cuvintele lui Mefisto se simtea temator, singur, nebanuind ca cineva e oricand pregatit sa-l ia sub aripa lui ocrotitoare.
In camera sa Rafael, prizionier in singuratatea care il acompania de sapte ani si nu avea de gand sa-l paraseasca, statea in pat incercand sa ia de pe asternut urma corpului demonului.
Nu intelegea sentimentul acesta puternic si ciudat mai profund decat cel pe care il simtise pentru Isabela.
De fiecare data cand se afla in preajma demonului simtea cum fluturii se joaca in interiorul sau provocandu-i un torent de fiori in tot corpul, nu simtea teama, nici dezgust, ci simtea nevoia demonului de iubire. Se intoarse in cealalalta parte incercand sa-si alunge gandurile. Toti cei care au intrat in contact cu el au avut de suferit, pentru numic din toate lumile cunoscute de el nu ar vrea ca demonul sa mai sufere.
Din intuitie simti nevoia sa se uite spre fereastra. Acolo zari o umbra.
Bataile inimiise accelerau, respiratia i se precipita, torentul de fiori puse iar stapanire pe corpul sau. Celulele corpului sau le-au recunoscut pe cele ale umbrei, inima lui a recunoscut bataile celelaltei inimii. Se indrepta spre fereastra si cu mare incredere dadu draperia la o parte.
Zari izvorul sangeriu de lacrimi pe fata de portelan a demonului. Simtea tristetea lui si nu stia ce sa faca. Uneori o imbratisare e leacul celei mai adanci suferinte. Il lua in brate fara sa-si ia privirea din ochii demonului si-l aseza in pat. Il imbratisa strangandu-l din ce in ce mai puternic pana isi simtira inimile batand intr-un singur piept.
-Daca lumea s-ar sfarama in miliarde de brate, eu tot la tine in brate as cauta si as gasi alinarea, ii spuse demonul invaluit de caldura emanata din corpul ingerului.
Stateau amandoi imbratisati cu teama ca nici unul dintre ei sa nu intrerupa imbratisarea, demonul isi lasa amprenta propriului trup pe trupul ingerului si invers.
Cand lumea demonilor se incruciseaza cu cea a ingerilor se declanseaza Apocalipsa.