30-05-2009, 03:44 PM
Capitolul cinci: Frumusetea rasaritului
Louis a parasit apartamentul in zorii zile pentru a nu ma rani. Mi-a spus ca ii era foame. Mi-am dat seama dupa ochii lui care dadeau spre un rosu caramiziu. Am stat treaza in acea noapte, desi ii promisesem ca voi incerca sa dorm. Am sunat-o pe Aylin pe la ora sase; era intr-un club in apropierea locuintei mele, asa ca am decis sa merg - poate asta ma va obosi si voi putea adormi cand ma voi intoarce. Am ajuns repede, si am gasit-o pe Aylin la fel de repede. Era la masa noastra obisnuita, cu duzini de sticle de bere goale pe masa. I-am multumit sfantului ca nu le bause ea pe toate, asa ca sa zicem ca inca era coerenta.
- Aylin! De la ce ora esti aici? am incercat sa vorbesc cu ea dar era imposibil in zgomotul acela infernal.
Petrecerea a continuat pana la opt cand am plecat acasa terminata dupa o seara de nesomn si dupa cat ma zbenguisem pe ring impreuna cu nebuna mea, Aylin. Acasa am avut parte de un soc - tot apartamentul meu era impregnat cu mirosul a sute de trandafiri sangerii. Culoarea lor era superba, pot spune ca radiau in razele soarelui: visiniu, caramiziu, rosu sangeriu, rosu pal, grena, toate nuantele posibile de rosu. Mi-am dat seama ce vroia sa-mi spuna Louis prin acestia: sangele meu putea fi comparat cu trandafirii - un miros imbatator, rafinat, mai seducator decat orice altceva, dar mereu periculos datorita spinilor sai. Regele florilor parea sa ma caracterizeze perfect in momentul acesta.
- Gia, ce e cu astea? m-a intrebat mirata Aylin.
M-am blocat. Nu stiam ce sa-i spun Aylinei. Nu stiam care este relatia dintre mine si Louis, asa ca am decis sa continui cu secretul, de frica de a nu spune ceva gresit.
- Le-a trimis tata, am mintit eu.
- Credeam ca esti certata cu el.
- Da ne-am impacat, sa zicem.
Am asteptat cu sufletul la gura momentul in care aveam sa il vad din nou pe trandafirul meu cu ochii rosii. Noaptea s-a lasat iar eu incepeam sa imi pierd speranta, asa ca m-am bagat in pat. Nu a durat mult si am simtit briza rece care intra pe geamul deschis. Puteam sa jur ca l-am inchis. M-am ridicat lenes din pat si mi-am croit drum pana la geam. M-am intors si am distins o silueta de zeu stand pe patul meu.
- Ai venit! am exclamat eu, mergam cu mai multa energie catre pat. M-am asezat usor langa el, sau mai bine zis m-am cuibarit la pieptul lui. Ii simteam rigiditatea din corp si maxilarul inclestat, ei bine am realizat asta cand am simtit ca s-a mai relaxat.
- Inca imi e greu sa fiu atat de aproape de tine, a oftat el. Pustoaico, nici nu stii cat de ademenitoare esti.
- Multumesc pentru flori, i-am zis eu schimband subiectul.
Pur si simplu mi-a zambit.
- Stai cu mine in seara asta?
- Sigur.
- Pot sa iti pun o intrebare? am simtit cum a micsorat stransoarea in care ma aflam in bratele lui. Esti fericit?
- Da. Ce intrebare, de ca sa nu fiu fericit?
- Nu la asta ma refeream...esti fericit, acum?
- Da. Ti-am mai raspuns odata. Esti tot ce mi-am dorit vreodata. Esti exact ca un cadou de craciun valoros, venit cu intarziere, dar a meritat asteptarea.
- Nu inteleg. Cum adica cu intarziere? l-am intrebat scapand din bratele lui si sprijinindu-ma in coate.
- Te astept de o mie de ani. A fost greu pentru mine, si inca este.
Am incercat sa il ascult si sa adorm dar nu am reusit. Vroiam sa stau treaza sa fiu cat mai mult cu el. I-am sugerat ca o plimbare m-ar ajuta sa adorm mai repede, asa ca m-am vazut intr-o ipostaza pe care nu o mai avusem de cand eram la liceu: ma aflam pe bloc. Imi aduc aminte cum chiuleam de la ultimele ore si veneam cu unele colege pe acoperisul blocurilor unde fumam si urmaream apusul. Louis se multumea doar sa ma urmareasca, si ii facea placere. Veadeam un zambet pe buzele lui de fiecare data cand imi intorceam privirea la el. Luna era superba in seara aceasta.
- Gia! M-am uitat la el, lasand frumusetea lunii pentrun perfectiunea lui.
- Ai vazut vreodata o luna rosie? Nu galbena si zambitoare, ci rosie si trista asemenea unei picaturi de sange? m-a intrebat el senin.
- Nu, i-am raspuns eu prompt.
- Eu am vazut cea mai frumoasa luna. Splendida. Magnifica. Superba. Dumnezeul creatorilor de moda ar fi fost invidios pentru rosul acela pur, curat, perfect. Nu portocaliu. Nu roz. Ci rosu. Sper ca o vei vedea intr-o zi cu mine.
- Luna sangereaza?
- Mereu. Sangereaza si suspina, ca si sufletul meu cand nu iti pot simti mirosul ademenitor si cand nu iti pot vedea chipul candid.
Parea trist, si melancolic. Nu puteam sti ce era in sufletul lui. Nu il cunosteam mai deloc. Niciodata nu mi-am imaginat ca ar putea exista asa ceva: vampiri. Am mers mult in seara aceea, nici nu mai stiu daca eram in tara sau iesisem demult din aceasta. Am urcat la inaltimile periculoase ale copacilor, privind peisaje pe care nu credeam ca le voi vedea vreodata. Soarele era gata sa rasara asa ca am putut vedea o multime de peisaje incantatoare. La marginea padurii se vedea un lac, in care se reflecatau imaginile copacilor de pe marginea apei formand un cerc verde-inchis, cu mijlocul albastru. Rasaritul l-am vazut de pe marginea lacului. Oglinda de foc, reflectia soarelui in apa si-a facut aparitia spectaculos. La aparitia primelor raze, am vazut cateva lebedele trezindu-se. Un alt tablou incredibil. Nu il pot explica in cuvinte, dar mi-a ramas in minte amintirea acelei clipe. Am pierdut firul actiunii cand am adormit. M-am trezit mai tarziu, acasa, protejata de privirea lui. Mi-a parut rau ca nu am mai putut sta treaza, dar Louis m-a asigurat ca nu am pierdut nimic. Mi-a promis ca intr-o zi vom merge la Paris sa vedem Turnul Eiffel, dar vom urca intr-o metoda mai neortodoxa. Eram incantata de momentele petrecute cu el si totul mi se parea un vis. In scurt timp i-am zis Aylinei de el. De cel de care ma indragostisem cu inima, mintea si corpul.
Louis a parasit apartamentul in zorii zile pentru a nu ma rani. Mi-a spus ca ii era foame. Mi-am dat seama dupa ochii lui care dadeau spre un rosu caramiziu. Am stat treaza in acea noapte, desi ii promisesem ca voi incerca sa dorm. Am sunat-o pe Aylin pe la ora sase; era intr-un club in apropierea locuintei mele, asa ca am decis sa merg - poate asta ma va obosi si voi putea adormi cand ma voi intoarce. Am ajuns repede, si am gasit-o pe Aylin la fel de repede. Era la masa noastra obisnuita, cu duzini de sticle de bere goale pe masa. I-am multumit sfantului ca nu le bause ea pe toate, asa ca sa zicem ca inca era coerenta.
- Aylin! De la ce ora esti aici? am incercat sa vorbesc cu ea dar era imposibil in zgomotul acela infernal.
Petrecerea a continuat pana la opt cand am plecat acasa terminata dupa o seara de nesomn si dupa cat ma zbenguisem pe ring impreuna cu nebuna mea, Aylin. Acasa am avut parte de un soc - tot apartamentul meu era impregnat cu mirosul a sute de trandafiri sangerii. Culoarea lor era superba, pot spune ca radiau in razele soarelui: visiniu, caramiziu, rosu sangeriu, rosu pal, grena, toate nuantele posibile de rosu. Mi-am dat seama ce vroia sa-mi spuna Louis prin acestia: sangele meu putea fi comparat cu trandafirii - un miros imbatator, rafinat, mai seducator decat orice altceva, dar mereu periculos datorita spinilor sai. Regele florilor parea sa ma caracterizeze perfect in momentul acesta.
- Gia, ce e cu astea? m-a intrebat mirata Aylin.
M-am blocat. Nu stiam ce sa-i spun Aylinei. Nu stiam care este relatia dintre mine si Louis, asa ca am decis sa continui cu secretul, de frica de a nu spune ceva gresit.
- Le-a trimis tata, am mintit eu.
- Credeam ca esti certata cu el.
- Da ne-am impacat, sa zicem.
Am asteptat cu sufletul la gura momentul in care aveam sa il vad din nou pe trandafirul meu cu ochii rosii. Noaptea s-a lasat iar eu incepeam sa imi pierd speranta, asa ca m-am bagat in pat. Nu a durat mult si am simtit briza rece care intra pe geamul deschis. Puteam sa jur ca l-am inchis. M-am ridicat lenes din pat si mi-am croit drum pana la geam. M-am intors si am distins o silueta de zeu stand pe patul meu.
- Ai venit! am exclamat eu, mergam cu mai multa energie catre pat. M-am asezat usor langa el, sau mai bine zis m-am cuibarit la pieptul lui. Ii simteam rigiditatea din corp si maxilarul inclestat, ei bine am realizat asta cand am simtit ca s-a mai relaxat.
- Inca imi e greu sa fiu atat de aproape de tine, a oftat el. Pustoaico, nici nu stii cat de ademenitoare esti.
- Multumesc pentru flori, i-am zis eu schimband subiectul.
Pur si simplu mi-a zambit.
- Stai cu mine in seara asta?
- Sigur.
- Pot sa iti pun o intrebare? am simtit cum a micsorat stransoarea in care ma aflam in bratele lui. Esti fericit?
- Da. Ce intrebare, de ca sa nu fiu fericit?
- Nu la asta ma refeream...esti fericit, acum?
- Da. Ti-am mai raspuns odata. Esti tot ce mi-am dorit vreodata. Esti exact ca un cadou de craciun valoros, venit cu intarziere, dar a meritat asteptarea.
- Nu inteleg. Cum adica cu intarziere? l-am intrebat scapand din bratele lui si sprijinindu-ma in coate.
- Te astept de o mie de ani. A fost greu pentru mine, si inca este.
Am incercat sa il ascult si sa adorm dar nu am reusit. Vroiam sa stau treaza sa fiu cat mai mult cu el. I-am sugerat ca o plimbare m-ar ajuta sa adorm mai repede, asa ca m-am vazut intr-o ipostaza pe care nu o mai avusem de cand eram la liceu: ma aflam pe bloc. Imi aduc aminte cum chiuleam de la ultimele ore si veneam cu unele colege pe acoperisul blocurilor unde fumam si urmaream apusul. Louis se multumea doar sa ma urmareasca, si ii facea placere. Veadeam un zambet pe buzele lui de fiecare data cand imi intorceam privirea la el. Luna era superba in seara aceasta.
- Gia! M-am uitat la el, lasand frumusetea lunii pentrun perfectiunea lui.
- Ai vazut vreodata o luna rosie? Nu galbena si zambitoare, ci rosie si trista asemenea unei picaturi de sange? m-a intrebat el senin.
- Nu, i-am raspuns eu prompt.
- Eu am vazut cea mai frumoasa luna. Splendida. Magnifica. Superba. Dumnezeul creatorilor de moda ar fi fost invidios pentru rosul acela pur, curat, perfect. Nu portocaliu. Nu roz. Ci rosu. Sper ca o vei vedea intr-o zi cu mine.
- Luna sangereaza?
- Mereu. Sangereaza si suspina, ca si sufletul meu cand nu iti pot simti mirosul ademenitor si cand nu iti pot vedea chipul candid.
Parea trist, si melancolic. Nu puteam sti ce era in sufletul lui. Nu il cunosteam mai deloc. Niciodata nu mi-am imaginat ca ar putea exista asa ceva: vampiri. Am mers mult in seara aceea, nici nu mai stiu daca eram in tara sau iesisem demult din aceasta. Am urcat la inaltimile periculoase ale copacilor, privind peisaje pe care nu credeam ca le voi vedea vreodata. Soarele era gata sa rasara asa ca am putut vedea o multime de peisaje incantatoare. La marginea padurii se vedea un lac, in care se reflecatau imaginile copacilor de pe marginea apei formand un cerc verde-inchis, cu mijlocul albastru. Rasaritul l-am vazut de pe marginea lacului. Oglinda de foc, reflectia soarelui in apa si-a facut aparitia spectaculos. La aparitia primelor raze, am vazut cateva lebedele trezindu-se. Un alt tablou incredibil. Nu il pot explica in cuvinte, dar mi-a ramas in minte amintirea acelei clipe. Am pierdut firul actiunii cand am adormit. M-am trezit mai tarziu, acasa, protejata de privirea lui. Mi-a parut rau ca nu am mai putut sta treaza, dar Louis m-a asigurat ca nu am pierdut nimic. Mi-a promis ca intr-o zi vom merge la Paris sa vedem Turnul Eiffel, dar vom urca intr-o metoda mai neortodoxa. Eram incantata de momentele petrecute cu el si totul mi se parea un vis. In scurt timp i-am zis Aylinei de el. De cel de care ma indragostisem cu inima, mintea si corpul.