28-05-2009, 08:58 PM
Capitolul doi: Intalnirea
- Pisi mic si rau, haide, nu mai visa, mi-a spus fratele meu, e timpul sa plecam.
- Mai lasa-ma doua minute, i-am strigat eu.
- Doua!
- Hai, Ay, hai deschide usa. Nu poti sa ramai aici.
- Lasa-ma!
- Vrei sa termini cu prostiile? Ce te asteptai? Ti-a promis marea cu sarea, ai ajuns la el in pat si acum gata. Ai avut o noapte de placere, si cred ca e suficient. Hai deschide usa...Iti cumpar tigari, vrei?
- Nu! Poti sa pleci.
- Bine! N-ai decat sa vii cu trenu'! Am trantit usa camerei iesind pe hol unde eram asteptata de Adelaide.
- Unde e Alex? am intrebat-o pe un ton oarecum enervat.
- Ne asteapta la masina.
- Bine sa mergem.
- Dar micuta ta prietena?
Am ridicat din umeri si am pornit catre masina. In momentul in care ieseam din parcare a venit si Aylin, plansa toata. Nu i-am putut oferi altceva in afara de o imbratisare prieteneasca. Am urcat la volan, lasandu-i pe cei doi porumbei pe bancheta din spate, iar pe Aylin pe locul pasagerului. Majoritatea drumului si-a petrecut-o cu castile in urechi, avand perioade de timp cand mai plangea. Drumul a fost lung si obositor, iar Alex si Adelaide au dormit in apartamentul meu.
- A venit la mine germanu' ala la mine, spuse Andrea intrerupand linistea, Alzheimer. Se observa dupa cum vorbea ca nu era intr-o dispozitie prea buna.
- Nu inteleg, am continuat eu.
- Nu ma mai recunosc...in ce hal am ajuns pentru o aventura.
Cel mai bine, in momentul de fata, atat pentru Aylin cat si pentru sanatatea mea mintala avea sa fie o tura prin mall. Am colindat o multime de magazine, din fiecare iesind cu cate ceva. Am lasat-o pe Aylin cu dilema ei de a alege intre o pereche de botine din piele si o pereche de pantofi cu bot rotund, mergand in urmatorul magazin. Am intrat intr-unul de parfumuri. Parfumuri...un amestec de uleiuri esentiale, compusi aromatici, conservanti si solventi utilizati pentru a da corpului uman un miros placut. Intotdeauna aceasta a fost cea mai mare dilema a mea: alegerea unuia. In timp ce ma chinuiam sa-mi rafinez simturile pentru a face o alegere cat mai potrivita am fost intrerupta:
- Ar trebui sa-l alegi pe cel din stanga, mi-a sugerat vazandu-i indecizia.
M-am intors la persoana care imi vorbise, si surpriza: era brunetul pe care il intalnisem acum cateva zile. Avea aceiasi perfectiune, diferanta facand-o doar ochii lui, verzi acum. Am ramas cu ochii atintiti la chipul lui, studiindu-i fiecare trasatura a fetei; avea acel farmec al unui actor combinat cu misterul si perfectiunea. Am continuat sa-i privesc ochii dar nu am reusit sa stau atintita asupra lor prea mult, apoi am continuat examinandu-i buzele.
- Louis.
Mi-a luat o clipa sa realizez ce se intampla si sa pun cap la cap lucrurile, fiind inca fascinata, da fascinata e un cuvant bun, de frumusetea lui.
- Gia, i-am raspuns eu cu intarziere, doar Gia.
- Pisi mic si rau, haide, nu mai visa, mi-a spus fratele meu, e timpul sa plecam.
- Mai lasa-ma doua minute, i-am strigat eu.
- Doua!
- Hai, Ay, hai deschide usa. Nu poti sa ramai aici.
- Lasa-ma!
- Vrei sa termini cu prostiile? Ce te asteptai? Ti-a promis marea cu sarea, ai ajuns la el in pat si acum gata. Ai avut o noapte de placere, si cred ca e suficient. Hai deschide usa...Iti cumpar tigari, vrei?
- Nu! Poti sa pleci.
- Bine! N-ai decat sa vii cu trenu'! Am trantit usa camerei iesind pe hol unde eram asteptata de Adelaide.
- Unde e Alex? am intrebat-o pe un ton oarecum enervat.
- Ne asteapta la masina.
- Bine sa mergem.
- Dar micuta ta prietena?
Am ridicat din umeri si am pornit catre masina. In momentul in care ieseam din parcare a venit si Aylin, plansa toata. Nu i-am putut oferi altceva in afara de o imbratisare prieteneasca. Am urcat la volan, lasandu-i pe cei doi porumbei pe bancheta din spate, iar pe Aylin pe locul pasagerului. Majoritatea drumului si-a petrecut-o cu castile in urechi, avand perioade de timp cand mai plangea. Drumul a fost lung si obositor, iar Alex si Adelaide au dormit in apartamentul meu.
- A venit la mine germanu' ala la mine, spuse Andrea intrerupand linistea, Alzheimer. Se observa dupa cum vorbea ca nu era intr-o dispozitie prea buna.
- Nu inteleg, am continuat eu.
- Nu ma mai recunosc...in ce hal am ajuns pentru o aventura.
Cel mai bine, in momentul de fata, atat pentru Aylin cat si pentru sanatatea mea mintala avea sa fie o tura prin mall. Am colindat o multime de magazine, din fiecare iesind cu cate ceva. Am lasat-o pe Aylin cu dilema ei de a alege intre o pereche de botine din piele si o pereche de pantofi cu bot rotund, mergand in urmatorul magazin. Am intrat intr-unul de parfumuri. Parfumuri...un amestec de uleiuri esentiale, compusi aromatici, conservanti si solventi utilizati pentru a da corpului uman un miros placut. Intotdeauna aceasta a fost cea mai mare dilema a mea: alegerea unuia. In timp ce ma chinuiam sa-mi rafinez simturile pentru a face o alegere cat mai potrivita am fost intrerupta:
- Ar trebui sa-l alegi pe cel din stanga, mi-a sugerat vazandu-i indecizia.
M-am intors la persoana care imi vorbise, si surpriza: era brunetul pe care il intalnisem acum cateva zile. Avea aceiasi perfectiune, diferanta facand-o doar ochii lui, verzi acum. Am ramas cu ochii atintiti la chipul lui, studiindu-i fiecare trasatura a fetei; avea acel farmec al unui actor combinat cu misterul si perfectiunea. Am continuat sa-i privesc ochii dar nu am reusit sa stau atintita asupra lor prea mult, apoi am continuat examinandu-i buzele.
- Louis.
Mi-a luat o clipa sa realizez ce se intampla si sa pun cap la cap lucrurile, fiind inca fascinata, da fascinata e un cuvant bun, de frumusetea lui.
- Gia, i-am raspuns eu cu intarziere, doar Gia.