24-05-2009, 04:13 PM
Multumesc mult chrissta ca citesti si ca iti place. Sper sa-ti placa in continuare.
Inferno se intoarse inapoi in lumea intunecata a pacatelor si a mortii. Era confuz, sentimente demult uitate se trezeau de fiecare data cand intalnea privirea ingerului. Nu reusea sa-si aduca aminte si lucrul acesta il distrugea.
Mamon i-a spus tare si raspicat ca demonilor le este interzis sa aiba sentimente si daca au sunt aspru pedepsiti. Ce se intampla cu mine?
Ii era frica, era inspaimantat, brusc nu mai putea suporta locul in care se afla, dar trebuia sa participe la ritualul de chinuire al sufletelor mortilor.
Ametit parcurse drumul plin de serpi, cu resturi de cadavre namancate de demoni, duhnea a moarte, a putrefactie, a demonic. Se aseza langa Mefisto, demonul cu care se intelegea cel mai bine. Desi l-a ranit de nenumarate ori, Inferno l-a iertat, intelegand natura frumosului demon de a se bucura de raul altora, starnindu-i pe unii impotriva celorlalti.
Mefisto constata paloarea lui Inferno, broboanele de transpiratie din jurul gurii si faptul ca abia se mai putea tine pe picioare. Valul de caldura emanat de la cazanele cu smoala ale iadului ii provocau o stare de lesin. Isi simtea corpul ca plumbul, iar ochii nu si-i mai putea tine deschisi. Cateva clipe mai tarziu bratele somnului binecuvantat il atrasera in imbratisarea uitarii. Nu trecuse mult timp, deschizand ochii si zarind privirea albastra a lui Mefisto, Inferno tipa numele ingerului.
Rafael... Rafael... Rafael rasuna ecoul numelui in tot iadul.
-Inferno fi puternic! Nu te lasa coplesit de sentimente sau amintiri, il sfatui Mefisto vazand starea jalnica in care se afla celalalt demon.
-Nu pot. Mefisto ajuta-ma. Sentimente uitate pun stapanire pe mine. Mi-e frica, dar in acelasi timp simt o bucurie desavarsita. Nu mai pot suporta sa vad oameni morti si suflete chinuite.
-Inferno, intre neant si infinit se afla o existenta umana care inseamna moarte. Aceasta lume umana e plina de oameni meschini determinati de noi la rautate si tot noi ii pedepsim dupa ce ne folosim de ei. Asta e menirea noastra, iar tu ca demon trebuie sa o intelegi si sa o accepti.
-Oameni trebuiesc invatati sa nu mai faca rau. Iarta-ma dar nu pot sa explic ce simt, as vrea sa fiu din nou uman, sa stiu ce iubeam cel mai mult. Mefisto il privea cu aceasi privire pe care o avea Gingis Han sau Napoleon in timpul luptelor dupa care spuse:
-O sa-ti dau un indiciu: fratele tau, dar fi precaut nu te avanta in amintirile care pot insemna propria ta distrugere. Intareste-te ca in curand va veni clipa in care trebuie sa-i iei sufletul frumosului Rafael.
-Fratele meu. In schimbul vietii lui eu am fost blestemat sa traiesc in moarte si sa nu pot muri. Ii sunt recunoscator lui Mamon ca l-a salvat.
La auzul ultimei fraze Mefisto izbucni in rasul sau malefic.
-Te mai ajut o data. Nu fi asa sigur ca l-a salvat.
Dupa ce a terminat de vorbit Mefisto i-a dat lui Inferno un sarut lung si pasional.
-Din sarutul tau observ ca te-a cam tulburat acel inger. Oare pentru bunatatea lui si lumea frumoasa a ingerilor sau iti place de el? Gandeste-te la ce vei face. Eu am plecat.
Mefisto, ii sopti Rafel numele, intotdeauna m-ai sprijinit chiar daca e impotriva regulilor sa ne imprietenim tu ai facut-o. Oare de ce ai spus sa nu fiu asa sigur ca mi-a salvat fratele, se intreba tremurand.
Invatam bine, o ajutam pe mama la treaba, in timpul liber mergeam la munca sa aduc bani in casa, dar niciodata nu am primit o lauda, in schimb pentru fratele meu eram un erou, iar el pentru mine ratiunea mea de a trai si de a ma zbate in viata. As fi facut orice pentru el si am facut-o. De fiecare data cand facea ceva rau luam vina asupra mea, il ajutam la teme, la fete. Ce amintiri frumoase, suspina Inferno. Apoi am devenit demon si drumurile noastre s-au despartit. Nu pot uita ochii tai scanteietori incat pareau incarcati cu lacrimi mereu veseli, bunatatea sufletului tau.
Scumpul meu Daniel, daca Mamon nu te-a salvat jur pe toti sfintii si toti diavolii ca il las sa moara in toate chinurile prin care au trecut si mortii de aici si o sa mai inventez si altele, apoi o sa-i distrug imparatia si o sa ma asigur ca nu o sa ramana nici o amintire de a lui.
Un tremur involuntar puse stapanire pe el. Era macinat de razbunare, manie si ura chiar daca nu era sigur de adevar. Se duse inapoi pe pamant. Niciodata de cand era demon nu mai privise cerul. In noptile de vara obisnuiam sa stau cu Daniel sa privim cerul si sa ne daruim unul altuia stele. Eu i le daruiam pe cele apropiate de luna ca destinul sa-i fie luminat, sa vada toate obstacolele din calea vietii lui si sa nu se impiedice de niciunul, iar el mi le daruia pe cele apropiate de ale lui ca sa fim mereu impreuna. Isi cobora plangand privirea de la cer si zari o silueta al carei chip nu-l putea distinge.
-Rafael? Nu raspunde. Oare el este?
Inferno se intoarse inapoi in lumea intunecata a pacatelor si a mortii. Era confuz, sentimente demult uitate se trezeau de fiecare data cand intalnea privirea ingerului. Nu reusea sa-si aduca aminte si lucrul acesta il distrugea.
Mamon i-a spus tare si raspicat ca demonilor le este interzis sa aiba sentimente si daca au sunt aspru pedepsiti. Ce se intampla cu mine?
Ii era frica, era inspaimantat, brusc nu mai putea suporta locul in care se afla, dar trebuia sa participe la ritualul de chinuire al sufletelor mortilor.
Ametit parcurse drumul plin de serpi, cu resturi de cadavre namancate de demoni, duhnea a moarte, a putrefactie, a demonic. Se aseza langa Mefisto, demonul cu care se intelegea cel mai bine. Desi l-a ranit de nenumarate ori, Inferno l-a iertat, intelegand natura frumosului demon de a se bucura de raul altora, starnindu-i pe unii impotriva celorlalti.
Mefisto constata paloarea lui Inferno, broboanele de transpiratie din jurul gurii si faptul ca abia se mai putea tine pe picioare. Valul de caldura emanat de la cazanele cu smoala ale iadului ii provocau o stare de lesin. Isi simtea corpul ca plumbul, iar ochii nu si-i mai putea tine deschisi. Cateva clipe mai tarziu bratele somnului binecuvantat il atrasera in imbratisarea uitarii. Nu trecuse mult timp, deschizand ochii si zarind privirea albastra a lui Mefisto, Inferno tipa numele ingerului.
Rafael... Rafael... Rafael rasuna ecoul numelui in tot iadul.
-Inferno fi puternic! Nu te lasa coplesit de sentimente sau amintiri, il sfatui Mefisto vazand starea jalnica in care se afla celalalt demon.
-Nu pot. Mefisto ajuta-ma. Sentimente uitate pun stapanire pe mine. Mi-e frica, dar in acelasi timp simt o bucurie desavarsita. Nu mai pot suporta sa vad oameni morti si suflete chinuite.
-Inferno, intre neant si infinit se afla o existenta umana care inseamna moarte. Aceasta lume umana e plina de oameni meschini determinati de noi la rautate si tot noi ii pedepsim dupa ce ne folosim de ei. Asta e menirea noastra, iar tu ca demon trebuie sa o intelegi si sa o accepti.
-Oameni trebuiesc invatati sa nu mai faca rau. Iarta-ma dar nu pot sa explic ce simt, as vrea sa fiu din nou uman, sa stiu ce iubeam cel mai mult. Mefisto il privea cu aceasi privire pe care o avea Gingis Han sau Napoleon in timpul luptelor dupa care spuse:
-O sa-ti dau un indiciu: fratele tau, dar fi precaut nu te avanta in amintirile care pot insemna propria ta distrugere. Intareste-te ca in curand va veni clipa in care trebuie sa-i iei sufletul frumosului Rafael.
-Fratele meu. In schimbul vietii lui eu am fost blestemat sa traiesc in moarte si sa nu pot muri. Ii sunt recunoscator lui Mamon ca l-a salvat.
La auzul ultimei fraze Mefisto izbucni in rasul sau malefic.
-Te mai ajut o data. Nu fi asa sigur ca l-a salvat.
Dupa ce a terminat de vorbit Mefisto i-a dat lui Inferno un sarut lung si pasional.
-Din sarutul tau observ ca te-a cam tulburat acel inger. Oare pentru bunatatea lui si lumea frumoasa a ingerilor sau iti place de el? Gandeste-te la ce vei face. Eu am plecat.
Mefisto, ii sopti Rafel numele, intotdeauna m-ai sprijinit chiar daca e impotriva regulilor sa ne imprietenim tu ai facut-o. Oare de ce ai spus sa nu fiu asa sigur ca mi-a salvat fratele, se intreba tremurand.
Invatam bine, o ajutam pe mama la treaba, in timpul liber mergeam la munca sa aduc bani in casa, dar niciodata nu am primit o lauda, in schimb pentru fratele meu eram un erou, iar el pentru mine ratiunea mea de a trai si de a ma zbate in viata. As fi facut orice pentru el si am facut-o. De fiecare data cand facea ceva rau luam vina asupra mea, il ajutam la teme, la fete. Ce amintiri frumoase, suspina Inferno. Apoi am devenit demon si drumurile noastre s-au despartit. Nu pot uita ochii tai scanteietori incat pareau incarcati cu lacrimi mereu veseli, bunatatea sufletului tau.
Scumpul meu Daniel, daca Mamon nu te-a salvat jur pe toti sfintii si toti diavolii ca il las sa moara in toate chinurile prin care au trecut si mortii de aici si o sa mai inventez si altele, apoi o sa-i distrug imparatia si o sa ma asigur ca nu o sa ramana nici o amintire de a lui.
Un tremur involuntar puse stapanire pe el. Era macinat de razbunare, manie si ura chiar daca nu era sigur de adevar. Se duse inapoi pe pamant. Niciodata de cand era demon nu mai privise cerul. In noptile de vara obisnuiam sa stau cu Daniel sa privim cerul si sa ne daruim unul altuia stele. Eu i le daruiam pe cele apropiate de luna ca destinul sa-i fie luminat, sa vada toate obstacolele din calea vietii lui si sa nu se impiedice de niciunul, iar el mi le daruia pe cele apropiate de ale lui ca sa fim mereu impreuna. Isi cobora plangand privirea de la cer si zari o silueta al carei chip nu-l putea distinge.
-Rafael? Nu raspunde. Oare el este?